Rezultate din textul definițiilor
Bârfă ≠ elogiu, laudă
Calomnie ≠ elogiu, laudă, panegiric
GLÓRIE s. 1. grandoare, măreție, mărire, slavă, splendoare, strălucire, (înv.) mărie, mărime. (Trecutul de ~ al neamului.) 2. cinste, cinstire, elogiu, laudă, mărire, omagiu, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire, (înv.) mărie, pohfală, pohvalenie. (Să aducem ~ eroilor patriei.) 3. v. fală. 4. v. celebritate. 5. (concr.) celebritate, (înv.) ilustrațiune. (A ajuns o ~ a medicinei.)
PANEGÍRIC s. n. 1. discurs la vechii greci și la romani în care se elogiau faptele de vitejie ale înaintașilor sau se aduceau laude unui oraș, unei persoane însemnate. 2. elogiu, laudă. ◊ tămâiere, laudă exagerată și nemeritată, lingușitoare. (< fr. panégyrique)
lăudá (láud, lăudát), vb. – 1. A elogia, a admira. – 2. (Refl.) A se făli. – 3. (Refl.) A se crede, a fi încrezut. – Mr. alavdu, alăvdare. Lat. laudāre (Pușcariu 953; Candrea-Dens., 962; REW 4938; DAR; Pascu, I, 31), cf. alb. lëvdoń (Philippide, II, 645), it. lodare, prov. lauzar, fr. louer, cat. lloar, sp. loar, port. louvar. – Der. laudă, s. f. (elogiu, lăudare, îngîmfare), postverbal sau direct din lat. laudem, cf. alb. laft, sp., port. loa; lăudoare, s. f. (înv., elogiu, laudă), din lat. pop. laudōrem (Candrea-Dens., 966); lăudărie, s. f. (înv., îngîmfare); lăudăroș(en)ie, s. f. (îngîmfare); lăudăciune, s. f. (înv., elogiu), din lat. laudatiōnem; lăudător (var. înv. lăudătoriu), adj. (elogios), din lat. laudatōrius (REW 4939); lăudăros (var. Banat lăuduros), adj. (îngîmfat); lăudabil, adj., după it. laudabile; prealăuda, vb. (înv., a se lăuda), după sl. pohvaliti.
APOLOGÍE, apologii, s. f. 1. elogiu, laudă ferventă (și adesea exagerată) adusă unei persoane, unei idei etc.; apărare (servilă și interesată) a cuiva sau a ceva. 2. Discurs, scriere care face apologia (1) cuiva sau a ceva. – Din fr. apologie, lat. apologia.
ENCOMIÓN, encomioane, s. n. (Grecism înv.) Cuvântare de laudă, elogiu. [Pr.: -mi-on] – Din ngr. enkomion.
Blajin ≠ avan, crud, laudă, elogiu
PANEGÍRIC s.n. 1. Discurs la vechii greci și la romani în care se elogiau faptele de vitejie ale înaintașilor sau se aduceau laude unui oraș, unei persoane însemnate. 2. elogiu, laudă. ♦ Tămâiere, laudă exagerată și nemeritată, lingușitoare. [Pl. -ce, -curi. / < fr. panégyrique, lat. panegyricus, cf. gr. panegyris].
encómiu (-ii), s. n. – elogiu, laudă. – Var. (înv.) engomion, engomie. Gr. ἐνϰώμιον. Sec. XVIII (Gáldi 179). – Der. encomiastic, adj.
pofálă (-ắli), s. f. – 1. Pompă, fast. – 2. elogiu, laudă. – Var. pohfală, pohvală. Sl. pohvala, bg., sb. pofala (Tiktin). Sec. XVII-XIX, înv., ca și der.: pohfalenie, s. f. (laudă), din sl. pohvaljenije; pohvăli, vb. (a lăuda), din sl. pohvaliti. – Cf. fală.
ELOGIÁ, elogiez, vb. I. Tranz. A aduce elogii, a lăuda (în cuvinte entuziaste), a preamări. [Pr.: -gi-a] – Din fr. élogier.
PANEGÍRIC, panegirice, s. n. 1. Discurs public în care se elogiază o personalitate însemnată (decedată sau contemporană oratorului), o comunitate etc. 2. P. gener. laudă (exagerată), elogiu (excesiv), apologie. – Din fr. panégyrique.
POHVALÉNIE s. v. cinste, cinstire, elogiu, glorie, laudă, mărire, omagiu, preamă-rire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire
SLÁVĂ s., interj. I. 1. s. v. glorificare. 2. s. cinste, cinstire, elogiu, glorie, laudă, mărire, omagiu, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slăvire, (înv.) mărie, pohfală, pohvalenie. (Aduceți ~ eroilor patriei.) 3. s. glorie, grandoare, măreție, mărire, splendoare, strălucire, (înv.) mărie, mărime. (Trecutul plin de ~.) 4. s. binecuvântare, glorificare, laudă, mărire, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slăvire. (~ vremurilor noastre.) 5. interj. v. osana! 6. s. (BIS.) har, mulțumire, mulțumită. (Aducea ~ divinității.) II. s. aer, atmosferă, cer, spațiu, văzduh, zări (pl.), (livr. fig.) eter, tărie. (S-a ridicat în ~.)
SLĂVÍRE s. 1. cinste, cinstire, elogiu, glorie, laudă, mărire, omagiu, preamărire, preaslăvire, proslă-vire, slavă, (înv.) mărie, pohfală, pohvalenie. (~ cuvenită cuiva.) 2. elogiere, glorificare, lăudare, mărire, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, (rar) apoteoză, exaltare, (înv.) prealău-dare, preaslăvie, sărbătorire. (~ unui erou.) 3. binecuvântare, glorificare, laudă, mărire, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă. (~ vremurilor noastre.)
PANEGÍRIC ~ce n. 1) (la vechii greci și la romani) Discurs public în care se proslăveau faptele de vitejie ale strămoșilor sau se elogiau oamenii iluștri. 2) fig. laudă exagerată; elogiu emfatic; ditiramb. /<fr. panégyrique
ELOGIÁ vb. I. tr. A lăuda, a aduce elogii, a preamări. [Pron. -gi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < it. elogiare, fr. élogier].
DITIRÁMB ~i m. 1) Poem liric antic, dedicat zeului Dionisos și recitat la serbările dionisiace. 2) laudă exagerată adusă cuiva; elogiu emfatic; panegiric. /<fr. dithyrambe, lat. dithyrambus
ENCOMIÓN s. n. 1. gen al poeziei lirice din Grecia antică folosit pentru exaltarea meritelor cuiva; laudă publică și solemnă, discurs la sărbătorirea cuiva. 2. cântec de laudă adresat cuiva; panegiric, elogiu. (< gr. enkomion, discurs)
ELÓGIU ~i n. 1) Discurs prin care este lăudat cineva sau ceva. 2) fig. laudă (exagerată) adusă cuiva; proslăvire neîntemeiată; panegiric; ditiramb. /<fr. éloge, lat. elogium
ELÓGIU s. n. discurs prin care este lăudat cineva sau ceva; laudă deosebită adusă cuiva. (< lat. elogium, it. elogio)
POHFÁLĂ s. v. aroganță, cinste, cinstire, elogiu, fală, fast, fudulie, glorie, infa-tuare, înfumurare, îngâmfare, laudă, lux, măreție, mărire, mândrie, omagiu, orgoliu, pompă, preamărire, preaslăvire, proslăvire, semeție, slavă, slăvire, somptuozitate, splendoare, strălucire, trufie, vanitate.
ELÓGIU s.n. Discurs, cuvântare prin care este lăudat cineva; laudă deosebită adusă cuiva, preamărire. [Pron. -giu. / < lat. elogium – scurtă inscripție pe statui, pe morminte, cf. it. elogio, fr. éloge].
ELÓGIU, elogii, s. n. Discurs prin care este preamărit cineva; laudă deosebită adusă cuiva, apreciere foarte favorabilă. – Din fr. éloge, it. elogio.
LÁUDĂ, laude, s. f. Exprimare în cuvinte a prețuirii față de cineva sau ceva; cuvinte prin care se exprimă această prețuire; elogiu. ♦ (În propoziții exclamative) Mărire! slavă! cinste! glorie! – Din lăuda (derivat regresiv).
MĂRÍE s. v. aroganță, boul-domnului, boul-lui-dumnezeu, buburuză, cinste, cinstire, dimensiune, elogiu, fală, forță, fudulie, glorie, grandoare, infatuare, intensitate, înfumurare, îngâmfare, laudă, măreție, mărime, mărire, măsură, mândrie, omagiu, orgoliu, preamărire, preaslăvire, proporție, proslăvire, putere, semeție, slavă, slăvire, splendoare, strălucire, tărie, trufie, vaca-domnului, vanitate.