Rezultate din textul definițiilor
BLAJ, oraș în jud. Alba, la confl. Tîrnavei Mici cu Tîrnava Mare; 23.371 loc. (1991). Combinat pentru industrializarea lemnului (mobilă, placaj, plăci fibrolemnoase). Fabrică de accesorii pentru mașini-unelte. Produse alim. (brînzeturi, panificație); mat. de constr. (prafabricate din beton, cărămidă, țiglă). Centru pomicol și viticol. Muzeu de istorie. Monumente: Palatul Episcopal (sec. 16-18), renovat și mărit în 1837, azi muzeu, catedrala Sfînta Treime, în stil baroc (1749-1853), construită după planurile arhitectului italian Giovanni Martinelli, biserica parohială (sec. 18). Monumentul comemorativ al Adunării de la Blaj. Menționat pentru prima oară în 1271. Sediul unei episcopii unite (din 1738). În sec. 18 a devenit cel mai important centru al învățămîntului românesc din Transilvania („Școala de Obște” din 1754, „Școala Latinească”, un seminar, o tipografie din 1747); important centru al luptei românilor pentru emancipare națională în care o pleiadă de cărturari (S. Micu, Gh. Șincai, P. Maior, I. Budai-Deleanu, Gh. Barițiu, S. Bărnuțiu ș.a.) au promovat curentul novator cultural cunoscut sub numele de „Școala Ardeleană”. Principalul centru al pregătirii și desfășurării Revoluției pașoptiste a românilor din Transilvania. Adunarea din 18/30 apr. 1848 a marcat începutul revoluției. Aici a avut loc la 3/15 – 5/17 mai 1848 Adunarea Națională a românilor (c. 40.000 de participanți), care a adoptat programul de revendicări, cu caracter burghezo-democratic al revoluției. Locul acestei adunări se numește de atunci, simbolic, „Cîmpia libertății”. A treia adunare de la B. din 2/14 – 16/28 sept. 1848 a respins uniunea forțată a Transilvaniei cu Ungaria. Tot la B., la 3/15 mai 1868 a fost semnat protestul public împotriva alipirii Transilvaniei la Ungaria, numit „Pronunciamentul de la B.”. În 1911, la aniversarea a 50 de ani de la înființarea ASTREI, s-au desfășurat mari manifestații pentru realizarea idealurilor de unitate națională, cu participarea unor mari personalități din toate provinciile românești. În oct.-noc. 1918, important centru organizatoric în vederea unirii Transilvaniei cu România.

CÂMPINEANU, familie de boieri din Țara Românească. Mai importanți: 1. Constantin C., mare spătar (1830). 2. Ion C. (1798-1863), colonel și om politic de concepție liberală. Șef al „partidei naționale” (1835-1840), conducătorul acțiunii de emancipare națională a Țărilor Române în perioada regulamentară, atît în țară cît și în străinătate. Și-a eliberat robii de pe moșii în 1837. Ministru în guvernul provizoriu (1848). Unul dintre întemeietorii Societății Filarmonice (1834). Prof. la Școala de Agricultură de la Pantelimon (1835). 3. Ion. I.C. (1841-1888, n. București), om politic liberal. Fiul lui C. (2). De mai multe ori ministru.

IRAN Republica islamică ~ (al-Jomhūrῑ-ye Eslamῑ Irān), stat în SV Asiei, în Orientul Mijlociu, cu ieșire la M. Caspică, G. Persic și G. Oman; 1,6 mil. km2; 65,8 mil. loc. (1994). Limba oficială: persana (farsi). Religia: islamică (șiiți) 99%. Cap.: Teheran (Tehrān). Orașe pr.: Mashhad, Esfahān, Tabrῑz, Shῑrāz, Akwāz, Bākhtārān, Qom, Rasht, Hamadān. Este împărțit în 24 provincii. Relieful este reprezentat printr-un podiș central (pod. Iranului) cu alt. între 300 m și 1.800 m, ocupat de două deșerturi întinse (Dasht-e-Kavῑr și Dasht-e-Lūt) și înconjurat de munți înalți: în N, lanțul M-ților Elburz (alt. max.: 5.604 m, vf. Demavend sau Damāvand), în NE Khurasan și în V și SV lanțul M-ților Zagros, continuat cu M-ții Zaristan și Fars. În NV se află un sector al Pod. Armeniei. Climat subtropical continental excesiv, cu precipitații reduse. Stre M. Caspică și G. Persic clima este mai umedă (500-1.000 mm/an). Rețea hidrografică săracă (râul Karun, lacul Urmia). Vegetație cu caracter stepic și semideșertic, cu excepția reg. țărmurilor (păduri cu aspect tropical) și a versantului nordic al M-ților Elburz (pădure temperată). Economia țării se bazează, în principal, pe exploatarea și prelucr. petrolului, care asigură 20% din PNB și peste 90% din exporturi. Expl. de petrol (171,3 mil. t, 1992, locul 4 în lume; rezerve: 12,6 miliarde t, 1994, locul 5 pe glob), de gaze naturale (54,9 mil. m3, 1995; rezerve: c. 14 miliarde, 14 miliarde m3, locul 2 pe glob), min. de mangan, crom, cupru, plumb, zinc, fier, nichel, antimoniu, argint, bauxită, magnezit, sulf, azbest, sare gemă și huilă. Ind. prelucrătoare, în care este ocupată 1/3 din totalul populației active, produce: energie electrică (68,4 miliarde kwh, 1992), fontă, oțel, aluminiu, cupru și plumb rafinat, autovehicule, tractoare, aparate radio, televizoare, f*******e, derivate din petrol (benzină 5,9 mil. t, 1992), îngrășăminte chimice, acid sulfuric, sodă caustică, anvelope, ciment, țesături de lână și bumbac, sticlărie, piel. și încălț., zahăr (866 mii t., 1992), produse lactate, bere, țigarete. Agricultura concentrează c. 40% din populația activă și asigură 20% din PNB, principalul sector fiind producția vegetală. Peste 50% din supr. țării este neproductivă; 8,6% din supr. țării (între care c. 6 mil. ha irigate) se cultivă cu grâu (11,5 mil. t, 1994), orez (2,7 mil. t, 1994), porumb, orz, mei, sorg, cartofi (2,85 mil. t, 1994), tutun, bumbac, sfeclă de zahăr (4,7 mil. t, 1994), trestie de zahăr, soia, floarea-soarelui, in, susan, ricin, kenaf, legume (tomate 1,94 mil. t, 1994, fasole, mazăre, ceapă, năut, linte), pepeni, fructe (mere 1,69 mil. t, 1994, locul 7 pe glob, pere, caise, migdale, alune, struguri, 1,88 mil. t, 1994, locul 7 pe glob); plantații de citrice (lămâi 640 mii t, 1994, locul 5 pe glob), curmali, ceai (75 mii t, 1994), smochini, măslini, fistic (locul 1 pe glob). Se cresc ovine (45,4 mil. capete, 1994, locul 4 pe glob), caprine (23,5 mil. capete, 1994), bovine (7,1 mil. capete, 1994), bubaline, asini și catâri (2 mil. capete, 1994), cămile. Pescuit: 344 mii t (1993). Veche tradiție meșteșugărească (covoare persane, piel., ceramică). C. f.: 5,1 mii km. Căi rutiere: 151,1 mii km. Pipe-line-uri: 3,5 mii km. Flota comercială: 6,7 mii t. r. b. (1995). Moneda: 1 rial = 100 dinari. Turism slab dezvoltat, dar cu obiective de importanță mondială: locurile istorice au vestigii antice (îndeosebi persane) cum sunt Persepolis cu împrejurimile, Susa, Pasargada, Damghan, Bam sau din perioada postsasanidă (mai ales din sec. 11-18), Esfahān, Hamadān (ambele și cu vestigii persane), Shῑrāz, Tabrῑz, Bākhtārān, Mashhad, Yazd, apoi capitala Teheran (cu monumente vechi și moderne), țărmul M. Caspice cu stațiuni balneoclimaterice (Ramsar, Babolsar) și de sporturi de iarnă, lanțul muntor Elburz etc. Export: petrol și produse petroliere, gaze naturale, bumbac, fructe, țesături (covoare), lână și piei, autovehicule. Import: mașini, utilaje echipament ind., bunuri de lard consum, produse chimice și alim., animale vii etc. – Istoric. În mil. 3 î. Hr., în partea de SV a teritoriului I., s-a constituit statul Elam (cu capitala la Susa), legat și influențat de civilizația mesopotamiană. După stabilirea, în milen. 2 î. Hr., a indo-europenilor (mezii și perșii), se constituie regatul mezilor (sec. 8 î. Hr.), supus de regele perșilor, Cyrus II, care cucerește Media (550 î. Hr.), Lidia (547 î. Hr.) și Babilonul (539 î. Hr.) și pune bazele Imp. Persan, condus de dinastia Ahemenizilor. Sub Darius I, imperiul atinge maxima întindere teritorială: din Tracia și Egipt până la Ind, dar eșuează în încercarea de a supune Grecia (Războaiele medice). Imp. Persan este cucerit (334-330 î. Hr.) de Alexandru Macedon, iar, după moartea acestuia, teritoriul devine o parte a Regatului Seleucid. În sec. 3 î. Hr., se constituie Regatul Parților (240 î.Hr.-226 d. Hr.), care rivalizează cu Im p. Roman, apoi cu Imp. Bizantin. În urma cuceririi arabe (635-651), pe teritoriul persan se răspândește religia islamică. Inclus în Califatul de Bagdad, a fost cucerit (1258) de către mongoli. În perioada 1502-1736, sub dinastia Sefevizilor, se consolidează pe teritoriul I. un stat care atinge apogeul sub Abbas cel Mare, iar șiismul devine religie de stat. Sub dinastia Kajarā (1775-1925), ca urmare a declinului, Persia pierde întinse teritorii din N, ocupate de Rusia, și face obiectul Tratatului anglo-rus (1907), care delimitează zonele de influență ale celor două mari puteri. În 1908, au fost descoperite primele zăcăminte petrolifere, făcând din I. unul dintre cei mari exportatori de țiței din lume. Un puternic curent novator și de emancipare națională, culminând cu instituirea (1906) parlamentului (Mejlis), împiedică, după primul război mondial, transformarea țării într-un protectorat de facto britanic și al aduce pe tron pe Reza Khan (1925). Fondator al dinastiei Pahlavi, el schimbă denumirea țării în Iran (1935). Simpatizant al Germaniei naziste, Reza fost constrâns să abdice în favoarea fiului său, Mohammad Reza, după ocuparea I. (1941) de trupe britanice și sovietice (evacuate în 1945-1946). Încercarea primului ministru M. Mossadegh de a elimina (1951-1953) capitalul străin din industria petrolieră eșuează. În perioada 1965-1977, șahul lansează o amplă politică de modernizare (laicizarea sistemului de învățământ, drepturi egale pentru femei ș.a.) și occidentalizare a I., ceea ce provoacă via nemulțumire a clerului islamic, al cărui exponentt devine ayatollahul Khomeini. Sub presiunea crescândă a opoziției, care îl acuza pe șah că s-a îndepărtat de valorile tradiționale islamice, acesta este silit să părăsească țara, iar puterea este preluată de Consiliul Revoluționar Islamic, în frunte cu Khomeini (1979). Noua constituție, care intră în vigoare la 3 dec. 1979, proclamă I. republică islamică. Relațiile I. cu S.U.A. cunosc o progresivă deteriorare, care culminează cu luarea ca ostatici a personalului ambasadei americane din Teheran (nov. 1979-ian. 1981). În I. se instaurează un regim islamic fundamentalist, controlat de cler. Disputa teritorială legată de posesia zonei Shatt al-Arab generează un lung și costisitor război cu Iraqul (1980-1988), soldat cu aproximativ un milion de victime. După moartea lui Khomeini (3 iun. 1989), se accentuează divergențele între fundamentaliști și reformatori. Sprijinul acordat I. grupărilor fundamentaliste și antiisreraliene, îndeosebi în Liban, a generat încordări în raporturile cu S.U.A. și Europa Occidentală. Alegerea în funcția de președinte al țării (23 mai 1997) a lui M. Khatami, reprezentant al curentului moderat, a dus la un început de relaxare a relațiilor interne și internaționale. Republică parlamentară, conform Constituției adoptate la 3 dec. 1979. Activitatea legislativă este exercitată de un parlament unicameral (Adunarea Consultativă Islamică – Mejlis) și de Consiliul pentru protecția Constituției numit de ayatollah, iar cea executivă, de un președinte și un Consiliu de miniștrii.

REGIMENTELE GRĂNICEREȘTI, unitățile militare de români și de secui, înființate în 1762 de Curtea imperială de la Viena de-a lungul frontierei Transilvaniei. R.g. de români cuprindeau oamenii liberi sau răscumpărați din iobăgie, de confesiune greco-catolică, scutiți de o serie de de sarcină de către stat și iobăgești în schimbul satisfacerii obligațiilor militare. S-au înființat două r.g.: Regimentul I, cu sediul la Orlat, și Regimentul al II-lea, cu sediul la Năsăud; în 1768 s-a mai înființat, în Banat, Batalionul I românesc, cu sediul la Caransebeș. Prin înființarea r.g., care urmau, în concepția organizatorilor. să slujească întru totul interesele Habsburgilor, se lărgea cercul românilor liberi și se întărea lupta de emancipare națională a românilor din Transilvania.

BEJAN, Dimitrie (1837-1923, n. sat Sătuceni, jud. Botoșani), om politic român. Unul dintre fruntașii luptei românilor din Bucovina pentru emanciparea națională și unirea cu România. Animator al societăților naționale „Arboroasa” și „Junimea”. Președintele Consiliului Național Român din Bucovina, care a hotărât unirea Moldovei de Sus cu România (28 nov. 1918).

BODEA, Cornelia (1916-2010, n. sat Dud, jud. Arad), istoric român. M. coresp. al Acad. (1990). Specialistă în istoria modernă a României: „Moise Nicoară (1784-1861) și rolul său în lupta de emancipare național-religioasă a românilor din Banat și Crișana”, „Lupta românilor pentru unitatea națională (1834-1849)”, „1848 la români. Mărturii”, „R.W. Seton-Watson și românii” (în colab.). Acad. (1992).

ELIBERÁ, eliberez, vb. I. Tranz. 1. A da libertate, a pune în stare de libertate; a înlătura oprimarea (națională, politică, socială); a dezrobi, a descătușa, a emancipa. ◊ Refl. Popoarele coloniale s-au eliberat.Refl. (Despre militari) A fi lăsat la vatră. ♦ Refl. (Despre atomi) A se desprinde dintr-o moleculă, rămânând în stare liberă. 2. A scoate dintr-o funcție. 3. A da cuiva (la cerere) un act, un document oficial etc. ♦ A preda o marfă. 4. A face liberă o încăpere, un teren etc.; a goli, a evacua. – Din lat. eliberare.



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)