Rezultate din textul definițiilor
DACIA, denumirea terit. locuit in Antic, de populatia geto-daca, corespunzand aproximativ terit. locuit apoi de romani. Mentionati pentru prima data in opera lui Herodot cu prilejul relatarii conflictului lor cu regele persan Darius I (514 i. Hr.), getii, „cei mai viteji si mai drepti dintre traci“, sunt prezentati in izvoare istorice mai tarzii (sec. 4— 2 i. Hr.) ca fiind organizati in uniuni de triburi raspandite pe intreg spatiul carpa¬to-danubian. Astfel, uniunea de triburi a geto-dacilor nord-dunareni opune rezistenta, in 335 i. Hr., lui Alexandru cel Mare in timpul expeditiei organizate de acesta in N Dunarii. Formatiunea condusa de Dromichaites obtine victorii (intre anii 300 si 292 i. Hr.) asupra suveranului macedonean Lisimah. Alti regi geti, de la N Dunarii de Jos, Zalmodegikos si Rhemaxos (la sfarsitul sec. 3 i. Hr. si inceputul sec. 2 i. Hr.), exercita asupra orasului grecesc Histria un protectorat militar si politic. Un alt conducator al unei uniuni tribale dacice din E Transilvaniei (si, probabil, S Moldovei), Oroles, lupta impotriva bastarnilor patrunsi la rasarit de Carpati, impiedicandu-i sa-si extinda stapanirea. In sec. 1 i. Hr., pe terit. D. ia fiinta statul geto-dacilor, al carui fauritor este Burebista. Creand o vasta stapanire (arhe) care ocupa un spatiu ce se intindea de la Dunarea Mijlocie pana la Haemus (M-tii Balcani) si Marea Neagra si dispunand de o puternica forta militara, Burebista a desfasurat o politica activa, purtand razboaie victorioase impotriva celtilor (boiii, taurisci, scordisci) din V Daciei si supunand cetatile grecesti vest si nord-pontice (Apollonia, Mesembria, Dionysopolis, Callatis, Tomis, Histria, Tyras, Olbia) si intervenind in razboiul dintre Cezar si Pompei (48 i. Hr.). Infrangerea acestuia din urma a ridicat in fata statului geto-dac pri¬mejdia ofensivei romane pregatite de Cezar. Este perioada cand incepe o vasta activitate de ridicare a unor puternice centre fortificate sau de refacere a altora mai vechi, amplasate pe inaltimi, promontorii izolate ori piscuri, cu o buna pozitie strategica, greu accesibile si utilizand la maximum configuratia terenului respectiv. Centrul din M-tii Orastiei, vasta zona de c. 200 km2, a fost organizat intr-un sistem de fortificatii unic in felul sau in intreaga Europa. La realizarea acestei constructii au participat arhitecti si mesteri greci adusi de Burebista din orasele de pe malul Pontului Euxin. Descoperirile monetare atesta legaturi comerciale vaste, pana in spatiul Mediteranei rasaritene, in lumea greaca si romana. Marea bogatie de materiale arheologice cat si diversitatea lor pledeaza nu numai pentru o remarcabila prosperitate a societatii geto-dace din sec. 1 i. Hr.—1 d. Hr., dar si pentru afirmarea ideii ca in aceasta vreme stadiul primitiv, satesc al ase¬zarilor fusese depasit, unele incepand sa evolueze treptat spre aglomerari de tip urban. Multe dintre cetati aveau si rolul de centre religioase (dupa cum dovedesc edificiile de cult descoperite la Popesti, Pecica, Piatra Craivii etc.); centrul principal religios al geto-dacilor se afla insa pe muntele Kogaionon, identificat ipotetic cu Dealul Gradistii (Gradistea Muncelului), unde se afla azi ruinele sanctuarelor Sarmizegetusei si care a fost, probabil, capitala a statului dac din vremea lui Decebal. Impotrivindu-se tendintelor descentralizatoare ale nobilimii geto-dace, Burebista a fost inlaturat de la tron prin violenta (44 i. Hr.), iar intinsa sa stapanire destramandu-se temporar. Nucleul statului geto-dac intracarpatic a continuat sa existe, marele preot Deceneu, sfetnicul si cel mai apropiat colaborator al lui Burebista, asumandu-si si functia de rege al D. Dintre succesorii sai, pana la venirea la tron a lui Decebal, izvoarele atesta pe Comosicus, Scorilo si Duras-Diurpaneus. In celelalte reg. ale D. au existat in aceasta vreme formatiuni politice mai mici, precum cele conduse de Cotiso (probabil in Oltenia si Banat), Dicomes (in Campia munteana sau Moldova), Roles, Dapyx si Zyraxes (in Dobrogea). Timp de un secol si jumatate geto-dacii au luptat impotriva expansiunii romane, dar n-au putut impiedica cucerirea Dobrogei (28 i. Hr.) si, in sec. 1 d. Hr., pustiirea repetata a S Munteniei prin deplasarea fortata la S Dunarii a unor grupuri importante de geto-daci. In fata pericolului tot mai amenintator, cele mai multe triburi dacice s-au unit din nou, la sfarsitul sec. 1 d. Hr., formand un stat puternic condus de Decebal (87— 106). In timpul acestuia, D. a cunoscut epoca de maxima dezvoltare economica, politica si militara. Strateg talentat si diplomat iscusit, Decebal a organizat dese atacuri impotriva romanilor in S Dunarii, agravand conflictele cu acestia si declansand razboaiele din vremea lui Domitian si Traian. In cele din urma, geto-dacii au fost infranti in cursul celor doua razboaie daco-romane (101—102 si 105—106), iar regatul dac a fost desfiintat, o mare parte a terit. sau fiind transformat (106) in prov. romana. D. romana, denumire a prov. constituite in 106, dupa cucerirea D. de catre romani. Ramas pentru o vreme in D. dupa terminarea luptelor, Traian a creat din Transilvania (cu exceptia partii de SE), din Banat si din jumatatea apuseana a Olteniei o noua prov. romana imperiala de rang consular, administrata de imparat printr-un imputernicit al sau, cu titlul oficial de legatus Augusti pro praetore. S Moldovei, Muntenia, E Olteniei si reg. de SE a Transilvaniei au fost anexate prov. romane Moesia Inferior, Primul guvernator al D. a fost Decimus Terentius Scaurianus, in timpul carmuirii caruia (106—111) a fost intemeiat si primul oras din D. romana, capitala prov., Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica, careia ulterior i se va adauga si vechea denumire de Sarmizegetusa. Trupele romane (legiuni si unitati auxiliare), destul de numeroase, lasate in D. (legiunile XIII Gemina, I Adiutrix, IV Flavia Felix) erau masate in marea lor majoritate la granita de N si NV a prov. In 118—119, imparatul Adrian, dupa ce a reprimat o rascoala a populatiei autohtone si a respins atacurile sarmatilor, a efectuat prima impartire ad-tiva a prov. in: D. Superior (alcatuita din Banat si Transilvania) cu centrul la Apulum (azi Alba Iulia) si D. Inferior (alcatuita din Oltenia si SE Transilvaniei) cu centrul la Romula (azi Resca, com. Dobrosloveni, jud. Olt). Au fost pastrate sub observatie S Moldovei si Muntenia, romanii mentinandu-si aici doar unele capete de pod prin care controlau in continuare intregul terit. Granitele celor doua D. au fost puternic fortificate prin castre si castele. In 123, vizitand a doua oara D., Adrian a efectuat a doua impartire ad-tiva creand trei unitati: D. Porolissensis (reg. aflata la N de raul Aries si de cursul superior al Muresului pana la M-tii Mesesului si cursul raului Somes) cu centrul la Napoca (azi Cluj-Napoca), D. Superior cu centrul la Apulum (azi Alba Iulia) si D. Inferior cu centrul, probabil, la Drobeta (azi Drobeta-Turnu Severin). Trupele tuturor celor trei unitati ad-tive alcatuiau armata D. (exercitus Daciae), aflata sub comanda superioara a legatului imperial. Organizarea ad-tiva a D. din vremea lui Adrian s-a mentinut pana in anii 167—169, cand pe cea mai mare parte a D. Inferior a fost creata D. Malvensis, cu centrul la Malva (Romula). In provincia astfel organizata si aparata, incepand chiar din vremea lui Traian s-au asezat numerosi colonisti, veniti din toate partile Imperiului („ex toto orbe Romano“). Romanii au adus in D. formele de viata si de organizare administrativa proprii civilizatiei si culturii lor superioare, astfel ca in cei 165 de ani, cat a durat stapanirea Romei la N Dunarii, istoria noii prov. s-a impletit strans cu cea a lmp. Roman. In epoca romana, D. a cunoscut o deosebita dezvoltare economica si culturala. Au inflorit mestesugurile, mineritul, agricultura, constructiile; s-au construit drumuri, iar circulatia marfurilor s-a intensificat. S-au dezvoltat artele si s-a extins folosirea scrisului. Au fost intemeiate o serie de orase noi, dintre care Napoca, Apulum, Drobeta, Dierna, Ampelum, Ulpia Traiana, Romula, Porolissum, Potaissa, Tibiscum au primit, pe rand, datorita dezvoltarii lor urbane, rangul de municipium si colonia. Orase si targuri s-au nascut si din canabaele civile care se formau in jurul castrelor. Coloniile si municipiile aveau o administratie autonoma cu magistraturi similare celor de la Roma, insa marea majoritate a populatiei traia in mediul rural, in acele vici si pagi, raspandite pe tot cuprinsul prov. Dupa impartirea D. in trei unitati administrative, un cult imperial se oficia, la Ulpia Traiana, de catre un preot de grad superior cu prilejul unui concilium provinciarum Daciarum trium, la care se adunau delegati din toata prov. pentru a discuta probleme admi¬nistrative, economice si religioase de interes comun. Edictul emis de Caracalla (212), generalizand dreptul de cetatenie romana, a nivelat diferentele dintre colonistii romani, privilegiati, si marea masa a locuitorilor. Criza lmp. Roman din sec. 3 a avut aceleasi forme de manifestare si in D. Pentru a face fata repetatelor atacuri ale populatiilor barbare, care devastau provincia, lmp. Roman a fost in cele din urma nevoit, spre a intari cu trupe linia Dunarii, sa-si retraga din D. armata si administratia. Astfel, in 271 Aurelian a creat la S Dunarii o prov. noua cu acelasi nume (ulterior impartita in D. Ripensis si D. Mediterranea). Descoperirile arheologice facute in castre, orase, asezari si necropole, marele numar de trupe auxiliare formate in sec. 2—3 din daci, ca si numele dacice din inscriptii dovedesc persistenta populatiei autohtone sub stapanirea romana. Deosebit de semnificative in acest sens sunt necropolele bastinasilor geto-daci de la Soporu de Campie (jud. Cluj), Obreja (jud. Alba), Locusteni (jud. Dolj) si Enisala (jud. Tulcea). Vietuind in strans contact cu colonistii, dacii s-au roma¬nizat. Populatia daco-romana de limba latina rezultata din coexistenta autohtonilor si a colonistilor romani a ramas pe loc dupa retragerea armatei si a administratiei romane, legaturile economice, spirituale si chiar politice cu Imp. Roman ramanand neintrerupte. Cand, in sec. 4, crestinismul a devenit religie oficiala a Imp. Roman, adeptii noii religii, existenti in D. inca din sec. 2—3 d. Hr., s-au organizat in comunitati crestine, consolidand o data mai mult romanitatea nord-dunareana. Populatia daco-romana de limba latina, pastrand traditiile civilizatiei romane superioare, a iesit invingatoare din confruntarea cu numeroasele populatii care au strabatut in sec. 3—10 aceste terit., constituind componenta fundamentala in procesul de etnogeneza a romanilor.



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)