Rezultate din textul definițiilor
ABUZ, abuzuri, s. n. 1. Incalcare a legalitatii; (concr.) fapta ilegala. ◊ Abuz de putere = delict savarsit de cineva prin depasirea atributiilor sale. Abuz de incredere = inselaciune care consta din insusirea ilegala, instrainarea sau refuzul de restituire a unui obiect incredintat spre pastrare sau spre utilizare. Abuz de drept = delict care consta in exercitarea unui drept cu nesocotirea scopului sau social-economic. 2. Intrebuintare fara masura a unui lucru; exces. ◊ Loc. adv. Prin abuz = abuziv, exagerat. 3. (Rar) Eroare care consta din exagerarea unui fapt, a unei pareri etc. – Din fr. abus, lat. abusus.
AUTORIZATIE ~i f. 1) Permisiune data de un organ al administratiei de stat pentru exercitarea unui drept sau pentru savarsirea unui act; imputernicire. 2) Document prin care cineva este imputernicit ca realizeze acest drept. [G.-D. autorizatiei] /<fr. autorisation, it. autorizzazione
RETORSIUNE s.f. Intoarcere impotriva cuiva a propriilor sale argumente. ♦ Act juridic prin care un stat exercita un drept spre a determina un alt stat sa inceteze exercitarea unui drept similar. [Pron. -si-u-. / < fr. retorsion].
FRUSTRATOR, -OARE adj., s.m. si f. (Cel) care pricinuieste o paguba, care impiedica exercitarea unui drept; pagubitor. [Cf. fr. frustrateur].
INVESTIRE s.f. Actiunea de a investi; imputernicire data cuiva pentru exercitarea unui drept, a unei autoritati etc.; confirmare intr-o demnitate. [< investi].
FRUSTRATOR, -OARE adj. care pricinuieste o paguba, impiedica exercitarea unui drept; care este cauza unei frustratii; frustrant. (< fr. frustrateur)
INVESTIRE s. f. actiunea de a investi. ◊ imputernicire data cuiva pentru exercitarea unui drept, a unei autoritati etc. ◊ confirmare intr-o demnitate. (< investi)
abstentionism s. n. abtinere demonstrativa de la exercitarea dreptului de vot. (< fr. abstentionnisme)
ABSTENTIONISM s. n. Abtinere demonstrativa de la exercitarea dreptului de vot; doctrina care sustine aceasta atitudine. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. abstentionnisme.
CENS s. n. 1. (In Roma antica) Recensamant al cetatenilor si al averii lor. Efectuat din cinci in cinci ani, pentru a servi ca baza in recrutare, la fixarea impozitelor, la exercitarea drepturilor politice etc. ♦ Grupare a unor cetateni sau a tuturor locuitorilor unei tari dupa diverse criterii. 2. (In societatea feudala) Renta in bani sau in natura datorata seniorului de catre posesorul pamantului. 3. (In unele tari) Catimea de impozit prevazuta de legile electorale necesara pentru acordarea dreptului de alegator. – Din lat. census, fr. cens.
INTERZIS, -A, interzisi, -se, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care este oprit, care nu este permis. 2. S. m. si f. Persoana careia i s-a ridicat, prin hotarare judecatoreasca, exercitarea drepturilor sale; persoana pusa sub interdictie. – V. interzice.
SUFRAGIU2, sufragii, s. n. 1. Declaratie care exprima vointa sau parerea cuiva intr-o alegere sau intr-o adunare constituita; drept de vot. ◊ Sufragiu universal = drept de vot acordat tuturor cetatenilor majori ai unei tari. 2. Sistem de votare (dupa modalitatea exercitarii dreptului de vot si extinderea lui). 3. Aprobare, asentiment. [Var.: sufraj s. n.] – Din fr. suffrage, lat. suffragium.
SCRUTIN, scrutine, s. n. Mod de alegere a deputatilor, a senatorilor etc. ♦ Totalitatea operatiunilor pe care le implica exercitarea dreptului de vot. – Din fr. scrutin.
ABSTENTIONISM n. Abtinere demonstrativa de la exercitarea dreptului de vot. /<fr. abstentionnisme
ABSTENTIONISM s.n. Abtinere demonstrativa de la exercitarea dreptului de vot, de la indeplinirea unor obligatii cetatenesti, profesionale sau politice; doctrina care sustine aceasta atitudine. [Pron. -ti-o-. / < fr. abstentionnisme].
INTERDICTIE s.f. Interzicere, opreliste, oprire (prin lege). ♦ Interzicere a exercitarii drepturilor politice (si civile) ale unei persoane ca masura represiva sau de protectie. [Gen. -iei, var. interdictiune s.f. / cf. fr. interdiction, lat. interdictio].
INTERDICTIE s. f. 1. interzicere (prin lege). ◊ tabu. 2. interzicere a exercitarii drepturilor politice (si civile) ale unei persoane ca masura represiva sau de protectie. ◊ stare a unei asemenea persoane. (< fr. interdiction, lat. interdictio)
CENS s. n. 1. (In statul roman) Recensamant al cetatenilor si al averii lor, efectuat din cinci in cinci ani, pentru a servi ca baza la recrutare, la fixarea impozitelor, la exercitarea drepturilor politice etc. 2. (In oranduirea feudala) Renta in bani sau in natura datorata seniorului de catre posesorul pamantului. 3. (In unele tari capitaliste) Catimea de impozit prevazuta de legile electorale restrictive ale epocii, necesara pentru acordarea dreptului de alegator sau de ales si pentru delimitarea colegiilor electorale din care faceau parte cetatenii. – Lat. lit. census.
PATENTA, patente, s. f. 1. drept exclusiv pe care il are un inventator de a pune in fabricatie si in vanzare produsul inventiei sale; act, diploma prin care se acorda acest drept; brevet de inventie. ♦ Fig. (Ir.) Sistem, procedeu (propriu cuiva). ♦ Certificat, dovada. ◊ Patenta de sanatate = act eliberat conducerii unui vas maritim, la plecarea dintr-un port, prin care se adevereste starea sanitara buna a echipajului. Patenta consulara = scrisoare de acreditare a unui consul. ♦ drept de a profesa, de a exercita (pe cont propriu) o activitate sau o actiune comerciala. 2. (Inv.) Impozit anual platit de negustori si de liberii-profesionisti; act prin care se confirma plata acestui impozit si dreptul de exercitare a comertului sau a profesiunii libere. [Var.: patent s. n.] – Din fr. patente, germ. Patent.
SUBROGA, subrog, vb. I. Tranz. (Jur.) A inlocui pe cineva in exercitarea anumitor drepturi sau obligatii; a inlocui un bun cu altul in cadrul unui patrimoniu, al unor raporturi juridice; a substitui. – Din fr. subroger, lat. subrogare.
SUSPENDA, suspend, vb. I. Tranz. 1. A atarna. 2. Fig. A intrerupe, a amana, a opri temporar o activitate. ♦ A face sa inceteze temporar o actiune judiciara; a interzice temporar exercitarea unor drepturi; a amana fara termen executarea unei pedepse. ♦ A destitui provizoriu din functie un salariat. 3. Fig. A interzice, a face sa inceteze, a suprima o actiune. – Din fr. suspendre, lat. suspendere.
CENS ~uri n. 1) (in Roma antica) Recensamant periodic al cetatenilor si al averii lor, pentru repartizarea in categorii fiscale. 2) (in evul mediu) Renta platita de tarani seniorului pentru folosirea pamantului. 3) (in unele state occidentale) Conditie prin care se limiteaza exercitarea anumitor drepturi ale cetatenilor. ~ de varsta. /<lat. census, fr. cens
A SUBROGA subrog tranz. jur. (persoane) A inlocui in vederea indeplinirii unor functii sau exercitarii unor drepturi. [Sil. sub-ro-] /<fr. subroger, lat. subrogare
SUBROGA vb. I. tr., refl. (Jur.) A inlocui pe cineva in exercitarea anumitor drepturi sau obligatii; a substitui. [P.i. subrog. / < fr. subroger, cf. lat. subrogare].
INCAPABIL, -A adj. 1. (si s.) care nu este in stare de a face ceva; (p. ext.) nepregatit, nepriceput. 2. (jur.) lipsit de capacitatea legala pentru exercitarea anumitor drepturi. (< fr. incapable)
SUBROGA vb. tr., refl. (jur.) a inlocui pe cineva, a se substitui cuiva in exercitarea anumitor drepturi sau obligatii. (< fr. subroger, lat. subrogare)
SUFRAGIU ~i n. 1) drept de vot. 2) Mod de exercitare a acestui drept; sistem de votare. 3) Opinie favorabila. El merita toate ~ile. [Sil. su-fra-giu] /<lat. suffragium, fr. suffrage
EXERCITA vb. tr. 1. a indeplini o functie, a practica o profesiune etc. 2. a valorifica o influenta, un drept etc. (< lat. exercitare)
PRESEDINTIE f. 1) Functie de presedinte. ◊ Sub ~a avand drept presedinte. 2) Durata de exercitare a acestei functii. 3) Sediul presedintelui. [G.-D. presedintiei] /presedinte + suf. ~ie
EVICTIUNE -i f. Privare de un lucru obtinut legal ca urmare a unei sentinte sau a exercitarii de catre altcineva a dreptului sau in privinta aceluiasi lucru. /< fr. eviction, lat. evictio, ~onis
CONSTITUTIONAL, -A, constitutionali, -e, adj. In conformitate cu constitutia (2) unui stat, prevazut in constitutie, bazat pe constitutie. ◊ Comisie constitutionala = comisie insarcinata cu elaborarea textului unei constitutii si cu exercitarea controlului legilor ce se elaboreaza. drept constitutional = a) totalitatea normelor fundamentale care reglementeaza relatiile privitoare la oranduirea social-economica si de stat; b) ramura a dreptului care studiaza drepturile si datoriile cetatenilor decurgand din constitutie (2). Monarhie constitutionala = monarhie ale carei prerogative sunt limitate prin constitutie. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. constitutionnel.
EVICTIUNE, evictiuni, s. f. (Jur.) Pierdere a posesiunii unui bun (imobil) ca urmare a exercitarii de catre o alta persoana a dreptului sau asupra aceluiasi bun. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. eviction, lat. evictio, -onis.
A EXERCITA exercit tranz. 1) (meserii, profesii, specialitati etc.) A pune in aplicare in mod sistematic; a practica; a profesa. 2) (influenta, drepturi) A face sa aiba efect. /<lat. exercitare
EXERCITA, exercit, vb. I. Tranz. 1. A practica, a indeplini o profesie, o functie etc. 2. A face sa fie simtit, a valorifica un drept, un privilegiu, o influenta etc. [Pr.: eg-zer-] – Din lat. exercitare.
INTENDENTA ~e f. 1) Functie de intendent. 2) Durata de exercitare a unei astfel de functii. 3) Serviciu administrativ in armata avand drept insarcinare aprovizionarea si intretinerea trupelor. /<fr. intendance
LICENTA s.f. 1. (In trecut) Titlu obtinut in urma unui examen special sustinut la terminarea studiilor superioare, prin care se dobandea dreptul de a exercita profesiunea corespunzatoare studiilor; examen de licenta; (p. ext.) diploma care atesta acest titlu. 2. Purtare care intrece limitele bunei-cuviinte. 3. (Rar) Invoire, permisiune. ◊ Licenta poetica = abatere usoara de la regulile gramaticale de pronuntare si de scriere corecta a cuvintelor pentru a invinge o dificultate de versificatie. 4. Contract de cedare a drepturilor de exploatare a unei inventii. ♦ (Iesit din uz) Autorizatie pentru exercitarea unui anumit comert, a unei anumite industrii sau pentru a importa si exporta marfuri, data de stat unui particular. [< fr. licence, it. licenza, lat. licentia].
EXERCITA vb. I. tr. 1. A indeplini, a practica (o functie, o profesiune etc.). 2. A manifesta, a pune in actiune, in miscare, a face simtit (o influenta, un drept etc.). [Pron. eg-zer-, p.i. exercit (acc. si exercit), -tez. / < lat. exercitare].
LICENTA s. f. 1. titlu la terminarea studiilor superioare, prin care se acorda dreptul de a exercita o profesiune; examen dat pentru obtinerea acestui titlu; diploma obtinuta. 2. contract prin care posesorul unui brevet de inventie acorda unei persoane sau statului dreptul de a folosi sau valorifica inventia sa. 3. autorizatie data de stat unui particular pentru exercitarea unui anumit comert, a unei anumite industrii sau pentru a importa si exporta marfuri. 4. atitudine, purtare care intrece limitele bunei-cuviinte; lipsa de respect pentru formele obisnuite. 5. figura retorica prin care oratorul indrazneste sa arate preopinentilor ca e just ceea ce ei resping eronat. ♦ ~ poetica = abatere usoara de la regulile de pronuntare si scriere corecta a cuvintelor, din necesitati prozodice. (< fr. licence, lat. licentia)
LICENTA, licente, s. f. 1. Titlu obtinut la terminarea studiilor superioare, pe baza unui examen prin care se dobandeste dreptul de a exercita profesiunea corespunzatoare studiilor facute; examen dat pentru obtinerea acestui titlu; p. ext. diploma care confera acest titlu. 2. Autorizatie data de stat unei persoane pentru exercitarea unui negot special, pentru operatii de import si de export etc. 3. Contract prin care posesorul unui brevet de inventie cedeaza cuiva dreptul de exploatare a inventiei sale. 4. Atitudine, tinuta care depaseste limitele bunei-cuviinte; lipsa de respect pentru formele obisnuite. 5. (In sintagma) Licenta poetica = abatere usoara de la regulile gramaticale ale limbii, ceruta de necesitatea rimei, ritmului sau din dorinta de a realiza o nota stilistica particulara. – Din fr. licence, lat. licentia.
PREFECTURA ~i f. 1) (la romani) Oras sau municipiu lipsit de dreptul de a-si alege magistratii, condus de un prefect. 2) Institutie de administrare a unui judet in frunte cu un prefect. 3) Functie de prefect. 4) Durata de exercitare a acestei functii. 5) Cladire unde se afla aceasta institutie. /<lat. praefectura, fr. prefecture
LICENTA ~e f. 1) Grad universitar obtinut dupa absolvirea studiilor superioare, care permite exercitarea profesiunii corespunzatoare. 2) Examen sustinut pentru a obtine acest grad universitar. 3) Diploma care confirma acest grad. 4) Permisiune oficiala de a practica o anumita profesiune, de a importa sau de a exporta anumite marfuri. 5) Autorizatie in baza careia posesorul unui brevet de inventie cedeaza dreptul de exploatare a inventiei altei persoane. 6) Brevet care acorda acest drept. 7) Lipsa de buna-cuviinta; purtare lipsita de respect. 8): ~ poetica abatere constienta de la normele limbii literare, conditionata de legile versificatiei sau de necesitatea obtinerii unor efecte stilistice distincte. /<fr. licence, lat. licentia
PATENTA s. f. 1. drept exclusiv acordat unui inventator, unei autoritati de a folosi si de a comercializa o inventie, o inovatie etc.; act, diploma care confera acest drept; brevet. ♦ ~ de sanatate = document care se da unui vas la plecarea dintr-un port si prin care se confirma starea sanitara a portului. ◊ (fig.) sistem, procedeu (propriu cuiva). 2. (in trecut) impozit care se platea pentru un anumit comert sau o anumita industrie. ◊ licenta (pentru exercitarea unui anumit comert). (< fr. patente, germ. Patent)
ACTIUNE, actiuni, s. f. I. 1. Desfasurare a unei activitati; fapta intreprinsa (pentru atingerea unui scop). ◊ Om de actiune = om intreprinzator, energic, care actioneaza repede. ◊ Expr. A pune in actiune = a pune in miscare. A trece la actiune = a intreprinde ceva. ♦ (Uneori determinat de „armata”) Operatie militara. ♦ (Gram.) Ceea ce exprima verbul (o stare, o miscare, un proces etc.). 2. Desfasurare a intamplarilor intr-o opera literara; fabulatie, subiect, intriga. 3. Efect, exercitare a unei influente asupra unui obiect, a unui fenomen. Actiunea substantelor otravitoare asupra organismului. 4. (Jur.) Proces; (concr.) act prin care se cere deschiderea unui proces. II. Hartie de valoare, care reprezinta o parte anumita, fixa si dinainte stabilita, a capitalului unei societati si care da detinatorului dreptul sa primeasca dividende. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. action, lat. actio, -onis.