Rezultate din textul definițiilor
SCOALA, scoli, s. f. 1. Institutie de invatamant public, unde se predau elementele de baza ale principalelor discipline; p. ext. activitate legata de aceasta institutie; invatatura, invatamant. ♦ Localul, cladirea in care este instalata si functioneaza institutia de mai sus. ♦ Totalitatea elevilor si a cadrelor didactice dintr-o asemenea institutie de invatamant. 2. Fig. Izvor, sursa de cunostinte, de invataturi; mijloc, sistem de instruire intr-un anumit domeniu; p. ext. invatatura, experienta dobandita pe aceasta cale. 3. Fig. Curent, miscare stiintifica, literara, artistica etc. care grupeaza in jurul ei numerosi adepti; baza teoretica a acestei miscari. ◊ Expr. A face scoala = a avea un numar de adepti. – Din bg., scr., rus. skola, pol. skola.
APOSTERIORI adv., adj. Invar. (Fil.) Bazat pe experienta, dobandit in urma experientei. Cunostinte aposteriori. [Pr.: -ri-o-] – Din lat. a posteriori.
BILDUNGSROMAN s.n. (Lit.) Roman care prezinta procesul de formare a unei personalitati sub actiunea educatiei si a experientei dobandite prin participarea la framantarile vietii sociale. [< germ. Bildungsroman].
BILDUNGSROMAN s. n. roman care infatiseaza procesul de formare a personalitatii eroului sub actiunea educatiei si a experientei dobandite. (< germ. Bildungsroman)
ENGINEERING [ENGINIRING] s. n. ansamblu de operatii ce se refera la conceptia, proiectarea si realizarea unei lucrari industriale, instalatii, amenajari funciare etc. in conditii cat mai bune de executie si eficienta; cunostintele si experienta dobandite intr-o asemenea activitate. (< engl. engineering)
APOSTERIORI adj. invar. (Fil.) Bazat pe experienta, (dobandit) in urma experientei. Cunostinte aposteriori. [Pr.: -ri-o-] – Fr. a posteriori (lat. lit. a posteriori).
APOSTERIORI adv. dobandit in urma experientei; din experienta. /Cuv. lat.
INTUITIE s.f. Capacitatea gandirii de a descoperi nemijlocit si imediat adevarul pe baza experientei si a cunostintelor dobandite anterior, fara rationamente logice preliminare. [Gen. -iei, var. intuitiune s.f. / cf. fr. intuition, lat.t. intuitio – contemplare].
INTUITIE s. f. 1. capacitate a gandirii de a descoperi nemijlocit si imediat adevarul pe baza experientei si a cunostintelor dobandite anterior, fara rationamente logice preliminare. 2. metoda didactica de predare si insusire a cunostintelor pornind de la reflectarea senzoriala nemijlocita a obiectelor si fenomenelor studiate. ◊ patrunderea instinctiva in esenta unui lucru; descoperire brusca, revelatorie a unui adevar, a solutiei unei probleme. ◊ inspiratie, presentiment. (< fr. intuition, lat. intuitio, it. intuizione)
PRAXIS s. n. (Inv.) 1. Pricepere dobandita printr-o practica indelungata; experienta, rutina. 2. Act, document. 3. Obicei, datina. [Var.: praxa s. f.] – Din ngr. praxis.
PRACTICA ~ci f. 1) Activitate volitiva care vizeaza un rezultat concret; actiune de transformare a lumii. 2) Mod concret de exercitare a unei activitati. ~ca vietii. 3) Ansamblu de metode si procedee aplicate in anumite conditii concrete. 4) Ansamblu de deprinderi concrete dobandite in procesul exercitarii unei profesii sau specialitati; experienta. 5) Proces de aplicare si de verificare intr-un domeniu de activitate a cunostintelor teoretice acumulate prin studiu. [G.-D. practicii] /<germ. Praktik, fr. pratique
PRACTICA s.f. 1. Activitatea oamenilor indreptata spre crearea conditiilor necesare existentei si dezvoltarii societatii, in primul rand procesul productiei materiale. ♦ Aplicare si verificare pe teren a cunostintelor teoretice dobandite intr-un domeniu oarecare. 2. Ansamblu de metode si de procedee aplicate si verificate efectiv. 3. experienta, rutina. 4. Exercitarea unei profesiuni; profesare. [Pl. -ci. / cf. germ. Praktik, fr. pratique < lat. practicus, gr. praktikos].