Rezultate din textul definițiilor
UNT s. n. 1. Grăsime naturală, solidă, extrasă din lapte și folosită ca aliment. ◊ Loc. adv. Ca untul = fără efort, ușor. ◊ Expr. A scoate untul din cineva = a stoarce de puteri pe cineva, a vlăgui. A-l bate (pe cineva) de-i iese (sau să-i iasă) untul = a-l bate tare, rău (pe cineva). ♦ (Urmat de determinări care indică proveniența) Grăsime solidă extrasă din semințele, miezul etc. unor fructe (tropicale). Unt de cacao. 2. Compus: untul-vacii = plantă erbacee cu doi tuberculi, cu frunze lanceolate și cu flori liliachii, purpurii, roz sau albe, dispuse în ciorchine la vârful tulpinii; untișor (Orchis morio). – Lat. unctum.

UȘÓR2, -OÁRĂ, (I, II) ușori, -oare, adj., (III) adv. I. Adj. 1. Care are greutate mică, care cântărește puțin, care exercită o presiune redusă asupra suprafeței pe care stă. * Industrie ușoară = grup de ramuri industriale care produc bunuri de consum și articole tehnice necesare industriei, agriculturii, transporturilor etc. Categorie ușoară = categorie la box, lupte și haltere, care cuprinde sportivi cu greutatea corpului între 57 și 61 kg. ◊ Expr. Fie-i țărâna ușoară! = (formulă rostită la înmormântarea sau la pomenirea unui mort) să se odihnească în pace! ♦ (Despre materiale) Cu greutate specifică redusă. ♦ Care nu poartă sau nu conține greutăți. ◊ Expr. (A fi) cu inima ușoară = (a fi) vesel, voios. (Adverbial) (A fi) îmbrăcat ușor = (a fi) îmbrăcat cu haine subțiri. ♦ (Despre trupe) Care poartă armament puțin, putându-se deplasa cu repeziciune. 2. (Despre alimente) Care se digeră cu ușurință, care nu cade greu la stomac. 3. Iute, sprinten, vioi. ♦ Suplu, gingaș, fin. ♦ (Despre pas; p. ext. despre mers) Care abia atinge pământul: p. ext. fără zgomot. 4. (Despre urme, linii etc.) Care este (sau pare a fi) făcut printr-o apăsare slabă sau de un corp cu greutate redusă. 5. Mic, puțin, redus (ca volum, amploare, consistență, intensitate). ♦ (Despre somn) Din care te trezești cu ușurință la cea mai mică gălăgie; p. ext. liniștit, odihnitor. ♦ (Despre forme de relief) Domol, lin3, dulce. ♦ (Despre țesături; p. a**l. despre aburi, ceață) Rar, subțire, fin. II. Adj. 1. Care este lesne de suportat, de îndurat; (despre boli) lipsit de gravitate; (despre obligații materiale) care nu împovărează; mic. ♦ (Despre legi, pedepse) Lipsit de asprime; indulgent. ♦ (Despre viață, trai) Fără griji; comod, bun. ◊ (Reg.; substantivat; în expr.) Mai cu ușorul = mai bine, mai fără griji. 2. Care nu prezintă dificultăți, care este lesne de înțeles sau de realizat; simplu. ◊ Muzică ușoară = gen muzical cult (vocal sau instrumental) larg accesibil publicului prin caracterul melodios, distractiv, prin tematica direct legată de preocupările, sentimentele, aspirațiile oamenilor. ◊ Loc. adv. (Pop.; substantivat) Cu ușorul = lesne, comod, fără pericol. ♦ (Despre drumuri) Bun, practicabil. 3. Lipsit de seriozitate, superficial; frivol. ◊ Moravuri ușoare = purtări, practici imorale. ♦ Fără importanță; neînsemnat. III. Adv. 1. Încet, domol, lin3; fără zgomot. 2. Cu ușurință, fără efort; lesne, comod. 3. Fără seriozitate; în mod superficial, ușuratic. ♦ Expr. A lua ușor sau a trece ușor peste un lucru = a nu acorda importanța cuvenită unui lucru. 4. Puțin. [Var.: (Înv. și reg.) ușúre adj., adv.] – Din [mai] iușor (înv. „ușor2” < lat. levis + suf. -ușor).

UȘURÍNȚĂ, ușurințe, s. f. 1. Faptul de a fi ușor (de făcut); facilitate. ◊ Loc. adv. Cu (multă sau mare) ușurință = a) fără greutate, fără efort; b) cu indiferență, cu nepăsare; în mod superficial. ♦ (Rar) Înlesnire, avantaj, favoare. 2. Nesocotință, neseriozitate; superficialitate. 3. (Înv.) Înviorare, întremare (a unui bolnav). 4. (Înv.) Însușire a unui lucru lipsit de greutate. – Ușor2 + suf. -ință.

PÁRĂ2, pere, s. f. 1. Fructul părului1. *Expr. A-i pica (sau a-i cădea cuiva) para în gură = a obține ceva fără efort, fără muncă. Nu plătește nici o pară putredă, se spune despre cineva sau ceva fără nici o valoare. 2. P. a**l. Nume dat unor obiecte, unor piese tehnice etc. în formă de pară2 (1). – Lat. pira.

PAS3, (1) pași, s. m., (II) pasuri, s. n. I. S. m. 1. Fiecare dintre mișcările alternative pe care le fac picioarele în mers obișnuit; p. ext. distanță astfel parcursă: p. gener. distanță mică. ◊ Loc. adv. Pas cu pas = a) încetul cu încetul, treptat; b) mereu, neîncetat. La tot pasul sau la fiecare pas = la orice mișcare; pretutindeni, necontenit. Nici (un) pas = deloc, nicidecum. ◊ Expr. (A face) primul pas = (a face) începutul, primele încercări; (a avea) inițiativa. A avea (sau a da cuiva) pas (să...) = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea, îngăduința să facă ceva. A face un pas greșit = a) a se poticni în mers; b) a săvârși o greșeală. A ceda pasul = a lăsa pe altul să treacă înainte; a se lăsa depășit (în mers, în acțiuni, în realizări). ♦ Zgomot produs de cel care merge pe jos. Se aud pași.Fig. Stadiu, etapă. ♦ Fig. Înaintare, propășire, progres. ♦ Fig. Acțiune, act, faptă; hotărâre. 2. Mod de a umbla pe jos; mers, umblet, călcătură. ◊ Pas alergător = mers în fugă. Pas de front (sau de defilare) = mers ostășesc de paradă, cu cadență bine marcată. Pas de marș (sau de voie, de manevră) = mers ostășesc obișnuit, fără efortul de a păși energic. ◊ Loc. adv. În pasul calului sau la pas = în ritm de mers obișnuit; fără să fugă. ◊ Expr. A ține pasul = a) a păstra cadența, ritmul de mers cu cineva; b) a se menține la același nivel cu cineva sau cu ceva. A merge în pas (cu cineva) = a avea aceeași cadență (cu cineva). (Rar) A se ține de pasul cuiva = a urmări pe cineva. (Rar) A da pas = a se grăbi. A-și iuți pasul = a-și mări viteza de deplasare pe jos; a fugi. ♦ Mișcare ritmică a picioarelor, caracteristică pentru fiecare dans. 3. Unitate de măsură de lungime egală cu distanța dintre cele două picioare ale omului depărtate în cursul mersului obișnuit; p. ext. distanță reprezentată de această unitate de măsură. 4. Urma lăsată de talpa piciorului sau a încălțămintei în mers. ◊ Expr. (Înv.) A călca (sau a urma, a merge) pe pașii cuiva = a urma exemplul cuiva, a continua activitatea cuiva. 5. (Biol.; în sintagma) Pas genetic = distanță creată între unul dintre părinții și unul dintre copiii lui, astfel încât posibilitatea acestuia de a primi o genă oarecare se înjumătățește datorită meiozei. II. S. n. 1. Distanță între două elemente alăturate identice ale unui sistem tehnic, măsurată în direcția în care se repetă elementele. ◊ Pas de filet sau pasul filetului = distanța dintre laturile paralele a două spire consecutive, măsurată de-a lungul axei filetului. ♦ Distanță dintre doi dinți consecutivi ai unei roți dințate. 2. (Înv. și reg.) Unealtă de lemn asemănătoare cu un compas, folosită în dulgherie, dogărie etc. – Lat. passus.

NATURÁL, -Ă, naturali, -e, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. Care se referă la natură (1), care aparține naturii; care se găsește în natură. ◊ Bogăție naturală = bogăție (necultivată) a solului sau a subsolului, a unei regiuni, a unei țări. Științele naturale = științele naturii, v. natură. Graniță naturală = graniță marcată de o apă sau de o formă de relief. Drept natural = (în concepția unor filozofi) drept considerat ca imuabil și universal, care ar exista în afara structurilor sociale, decurgând fie din natura sau rațiunea umană, fie din voința sau rațiunea divină. 2. Care este generat, produs, creat de natură (1), fără intervenția omului; p. ext. veritabil, curat, pur. 3. Care este lipsit de artificiu, de rafinament, de afectare, simplu; care se realizează spontan, fără efort sau constrângere. ◊ (Adverbial) Vorbește natural. 4. Care este conform cu natura cuiva, înnăscut, nativ; propriu, specific cuiva. 5. Care concordă, se potrivește cu faptele din realitatea obiectivă, cu ordinea firească a lucrurilor; normal, firesc. ◊ Moarte naturală = moarte survenită în chip firesc, moarte bună (din cauza bătrâneții). Mărime naturală = (reproducere în) mărime reală a modelului în artele plastice și în fotografie. ♦ (Despre copii) Născut în afara căsătoriei; nelegitim. II. Adv. Firește, desigur, bineînțeles. III. S. n. (Astăzi rar) Naturalețe, simplitate. – Din lat. naturalis, it. naturale, fr. naturel, germ. Naturell.

REGURGITÁȚIE, regurgitații, s. f. Întoarcere în gură a alimentelor din stomac sau esofag, care are loc fără efort de vomă. – Din fr. régurgitation.

CER1 ~uri n. 1) Spațiu infinit de deasupra pământului, ce pare a avea formă emisferică; bolta cerească; firmament. ~ plin de stele. ◊ Sub ~ pe pământ. În înaltul ~ului la o înălțime foarte mare. Sub ~ul liber în aer liber; afară. A fi departe ca ~ul de pământ (sau ca ~ul și pământul) a constitui un contrast izbitor; a se deosebi foarte mult; a contrasta. A cădea (sau a pica) din ~ a) a veni pe neașteptate; b) a nu fi la curent cu ceea ce se petrece în jur. Nu pică din ~ nu se obține fără eforturi, fără muncă. A făgădui (sau a promite, a jurui) ~ul și pământul a făgădui lucruri irealizabile. Cât îi ~ul și pământul niciodată. ~ul gurii peretele superior al cavității gurii; palatul bucal. 2) Înveliș gazos care înconjoară Pământul; atmosferă; aer; văzduh. ◊ ~ senin atmosferă fără nouri. A ridica pe cineva până la ~ (sau în slava ~ului) a lăuda foarte mult pe cineva; a proslăvi; a glorifica. A fi (sau a se crede) în al șaptelea (sau în al nouălea) ~ a avea o bucurie foarte mare; a fi foarte fericit. 3) (în credințele religioase) Lăcaș al lui Dumnezeu. ◊ A se ruga cu ~ul, cu pământul a ruga foarte tare (din tot sufletul); a implora. Împărăția ~urilor raiul. Nedreptate strigătoare la ~ nedreptate evidentă care provoacă revoltă. /<lat. caelum

CURÉNT2 ~tă (~ți, ~te) 1) (despre unități de timp) Care este în curs; în care ne aflăm. Anul ~. 2) Care are loc în mod obișnuit; de fiecare zi; zilnic; cotidian. Chestiuni ~te.Cont ~ cont la o bancă unde sumele se depun și se ridică la necesitate. 3) (despre prețuri) Care există în timpul de față; în curs; actual. ◊ Monedă ~tă monedă care circulă; monedă valabilă. 4) (despre vorbire) Care se produce ușor, fără efort; curgător; fluent; cursiv. 5): Apă ~tă apă care vine prin țevi la robinete și poate fi folosită în orice moment. /<fr. courant

CURÉNT4 adv. Liber, fără efort. A vorbi o limbă ~. /<fr. courant

CURGĂTÓR1 adv. (despre felul de a vorbi) Ușor, fără efort. A vorbi ~. /a curge + suf. ~ător

FACÍL ~ă (~i, ~e) Care se face fără efort; ușor realizabil. /<fr. facile, lat. facilis

FLUÉNT ~tă (~ți, ~te) (despre vorbire) Care se produce ușor, fără efort; curent; curgător; cursiv. [Sil. flu-ent] /<fr. fluent, lat. fluens, ~ntis

PÁRĂ2 pére f. 1) Fruct al părului. ◊ A-i cădea (sau a-i pica) cuiva para în gură a obține ceva fără eforturi. Când va face plopul pere și răchita micșunele niciodată. 2) Obiect care are forma unui asemenea fruct. [G.-D. perei] /<lat. pira

SLÓBOD ~dă (~zi, ~de) pop. 1) (despre persoane) Care se bucură de libertate; care poate face ce vrea; liber. ◊ A avea mână ~dă a fi darnic. Cu inima ~dă liniștit, împăcat. 2) (despre oameni) Care are drepturi politice și cetățenești depline; liber. 3) (despre state, popoare) Care nu se află sub stăpânire străină; nestăpânit de alt stat; neatârnat; liber; suveran; autonom; independent. 4) și adverbial (despre acțiuni) Care se efectuează fără restricții; care se face cu ușurință; fără efort; nestânjenit; nestingherit; liber. Respirație ~dă. A păși ~. 5) Care nu este ocupat; liber. Odaie ~dă. Drum ~. 6) (despre timp) Care poate fi folosit după bunul plac al cuiva; disponibil. Zi ~dă. 7): Cu ~da cu deșertul; fără încărcătură. /<sl. slobodi, svobodu

UȘÓR2 ~oáră (~óri, ~oáre) 1) (în opoziție cu greu) Care are greutate mică, neînsemnată; care cântărește puțin. Valiză ~oară. ◊ Categorie ~oară categorie la box, lupte sau haltere care cuprinde sportivi cu greutatea corpului între 57 și 61 kg. Fie-i (sau să-i fie) țărâna ~oară (sau somnul ~) formulă rostită la înmormântarea sau pomenirea unui mort. 2) Care poate fi realizat fără eforturi fizice sau intelectuale deosebite. Problemă ~oară. 3) Care este lipsit de intensitate, de asprime, de acuitate, de tărie etc. Vânt ~. 4) Care este lipsit de masivitate. Construcție ~oară. 5) Care este lipsit de gravitate. Pedeapsă ~oară. 6) (despre țesuturi) Care este subțire și fin; aerian; vaporos; diafan. 7) Care vădește vioiciune, sprinteneală. Mers ~. ◊ A fi ~ de (sau la) cap a prinde îndată firul gândurilor; a înțelege repede. 8) (despre alimente și alimentație) Care este limitat cantitativ sau care are puține calorii. Cină ~oară. 9) Care este lipsit de adâncime. Urmă ~oară. 10) (despre somn) Care poate fi întrerupt de cel mai mic zgomot. ◊ Somn ~ urare adresată celui care pleacă la culcare. 11) Care vădește lipsă de seriozitate. Moravuri ~oare. 12) (despre unități militare) Care nu este înzestrat cu armament greu. Cavalerie ~oară. /<lat. levis

UȘURÍNȚĂ ~e f. Caracter ușor. ◊ Cu ~ a) fără eforturi; b) cu nepăsare; cu indiferență. [G.-D. ușurinței] /ușor + suf. ~ință

NATURALMÉNTE adv. 1. (În mod) natural; de la natură, din fire; firește, evident, bineînțeles. 2. De la sine, fără efort, cu ușurință. [Cf. fr. naturellement, it. naturalmente].

REGURGITÁȚIE s.f. Întoarcere în gură a alimentelor din stomac sau esofag, care are loc fără efort de vomă. [Gen. -iei, var. regurgitațiune s.f. / < fr. regurgitation].

CÓMMODO adv. (muz.) comod, fără efort. (<it. commodo)

FACÍL, -Ă adj. (Liv.) 1. Care se poate produce, care se poate provoca ușor. 2. Ușuratic, superficial. ♦ Care creează, care face ceva ușor, fără eforturi mari. [< fr., it. facile, cf. lat. facilis – ușor de făcut].

AUTOMATÍSM s. n. activitate fără controlul conștiinței și fără efort voluntar; mișcare, gest, cuvânt repetate inconștient. (< fr. automatisme)

REGURGITÁ vb. intr. a-i veni cuiva alimentele ingerate din stomac sau esofag în gură, fără efort de vomă. (< fr. régurgiter)

SUPLÉȚE s. f. 1. însușirea de a fi suplu; flexibilitate. ◊ (peior.) pricepere de a se mlădia după împrejurări. ♦ cu ~ = cu dezinvoltură, fără efort. 2. proprietate a unui corp solid de a putea suferi mari deformații nepermanente la încovoiere sau la torsiune sub solicitări relativ mici; elasticitate. (< fr. souplesse)

NELUPTÁT s. n. (În expr.) Pe neluptate (rar, pe neluptat) = fără luptă, fără efort; de-a gata. [Formă gramaticală: (în expr.) neluptate] – Din ne- + luptat.

CURSÍV2 adv. (despre stil sau vorbire) fără efort; fluent; curent; curgător. /<fr. cursif, lat. cursivus

UȘÓR1 adv. 1) Fără intensitate. A lovi ~. 2) Cu vioiciune; vioi. A merge ~. 3) fără efort. A răzbate ~. ◊ A scăpa ~ a se alege cu mici neplăceri; a ieși fără mari dificultăți dintr-o încurcătură. 4) În mod neserios; fără a acorda importanța cuvenită. A privi ~ lucrurile. 5) În măsură mică; un pic; puțin. A sufla ~. /<lat. levis

CĂZNÍT, -Ă, căzniți, -te, adj. 1. Muncit, împilat, asuprit, torturat. 2. Făcut cu mult efort (și fără prea mare succes). – V. căzni.

FACILITÁTE, facilități, s. f. Însușire a ceea ce este facil; însușirea de a realiza, de a face ceva fără mari eforturi, cu ușurință. ♦ (La pl.) Înlesniri făcute cuiva. Facilități de plată. – Din fr. facilité, lat. facilitas, -atis.

PESCUITÓR ~i m. 1) v. PESCAR.~ de perle scafandru specializat în descoperirea și scoaterea perlelor din mare. 2) fig. fam. Persoană care caută să-i pice ceva pe degeaba (fără mari eforturi); vânător. [Sil. -cu-i-] /a pescui + suf. ~tor

VAN ~ă (~i, ~e) 1) Care nu are nici un rost; lipsit de sens; fără de rost; zădarnic; inutil. efort ~. ◊ În ~ fără rost; în zadar; degeaba. 2) Care nu are un temei real; neîntemeiat. Speranțe ~e. /<lat. vanus, it. vano

BUDÍSM (‹ fr.) s. n. Religie apărută în India, în sec. 6-5 î. Hr., a cărei întemeiere este atribuită lui Buddha. Doctrina b. presupune egalitatea oamenilor în fața suferinței și dreptul tuturor de a curma suferința și de a ajunge la nirvana, prin efort propriu, fără ajutorul nici unui zeu. Proclamat religie de stat în sec. 3 î. Hr. sub regele Asoka. A evoluat în trei mari direcții hinayana sau „micul vehicul”, fidel învățăturii lui Buddha; mahayana sau „marele vehicul”; vajrayana sau „vehiculul tantric”. Răspîndit în China, Japonia, Sri Lanka, Coreea, Mongolia, Uniunea Myanmar, Thailanda, Vietnam.

FACÍL, -Ă, facili, -e, adj. Care se face, se produce fără greutate, cu puține eforturi. Muncă facilă. ♦ Care pare făcut, realizat cu puține eforturi, cu ușurință; p. ext. superficial, ușor. Versuri facile. ♦ Care se acomodează ușor, care este ușor de mulțumit. Caracter facil. – Din fr. facile, lat. facilis.

SCUIPÁ, scúip, vb. I. 1. Intranz. A elimina din gură salivă, f****ă etc. cu o mișcare specifică a buzelor și a limbii. ♦ Tranz. A arunca scuipat asupra (sau în urma) cuiva sau a ceva (sau a face numai gestul respectiv), în semn de batjocorire, de înjosire, de dispreț; fig. a-și manifesta disprețul față de cineva (prin cuvinte, atitudini etc.). ♦ Tranz. A da, a azvârli ceva afară din gură, p. ext. din gâtlej sau din plămâni; a expectora. ◊ Expr. (Fam.) A-și scuipa plămânii = a) se spune despre bolnavii de tuberculoză care tușesc și expectorează des; b) se spune pentru a arăta că cineva depune eforturi deosebite pentru ceva (fără rezultatele scontate). A scuipa sânge = a avea o hemoptizie. 2. Tranz. A elimina (ajutat de salivă) un corp străin aflat sau introdus în gură. 3. Intranz. și tranz. Fig. A arunca ceva cu forță. – Lat. *scupire.

ISPRÁVĂ, isprăvi, s. f. 1. Faptă, treabă, acțiune dusă (cu bine) până la capăt, îndeplinită cu succes; p. ext. aventură. ◊ Loc. adj. De ispravă = (despre oameni) cumsecade, vrednic; (despre acțiuni) bun, remarcabil. De nici o (sau nici de o) ispravă = care nu e bun de nimic, care nu inspiră încredere. ♦ (Ir.) Poznă, năzdrăvănie. 2. Rezultat bun obținut în urma unor eforturi; succes, reușită, izbândă. ◊ Expr. fără nici o (sau vreo) ispravă = fără nici un rezultat; zadarnic. – Din sl. isprava, bg. izprava.

CONTÍNUU contínuă (contínui, contínue) 1) Care se produce fără întrerupere; neîntrerupt; neîncetat; persistent. Mișcare continuă. efort continuu. 2) Care se prelungește fără întrerupere; constituit din părți neseparate. Linie continuă. Funcție continuă. /<fr. continu, lat. continuus

ERGOMÉTRIC, -Ă adj. referitor la ergometrie. ♦ bicicletă ~ă = aparat în formă de bicicletă fără roți, pentru aprecierea adaptării la efort în diferite sectoare de muncă și discipline sportive. (< fr. ergométrique)

VÓIE f. 1) Capacitate de a-și concentra eforturile spre realizarea unui anumit scop; voință. ◊ fără (de) ~ inconștient; fără intenție. Peste voia cuiva fără vrerea cuiva. De ~, de nevoie (sau cu ~, fără ~) vrând-nevrând. 2) Senzație de satisfacere a gustului; voință; plăcere; plac; poftă; chef. ◊ După ~ la dorință. În (sau la) ~ (sau în toată voia) fără a fi stingherit de ceva sau de cineva. A-i face cuiva pe ~ (sau a face pe voia cuiva) a face așa cum vrea cineva. A-i fi cuiva pe ~ (sau a fi pe voia cuiva) a-i fi cuiva pe plac. A împlini voia (sau voile) cuiva a îndeplini dorința cuiva. A se lăsa (sau a umbla, a merge) în voia cuiva (sau a ceva) a face după placul cuiva. A fi la voia cuiva a fi la dispoziția cuiva. A-și face (sau a face cuiva) ~ bună a se înveseli sau a înveseli pe cineva. 2) Aprobare de a realiza ceva; permisiune; încuviințare. A cere ~. A da ~. ◊ Cu voia cuiva cu consimțământul cuiva. [G.-D. voii] /<sl. volja

ERGOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la ergometrie. ◊ Bicicletă ergometrică = aparat în formă de bicicletă fără roți, servind pentru aprecierea adaptării la efort în diferite sectoare de muncă și discipline sportive. [< fr. ergométrique].

VRÉRE ~i f. 1) rar Capacitate de a-și concentra eforturile spre realizarea unui anumit scop; voință; voie. ◊ fără ~ involuntar. 2) Dorință de a avea sau de a realiza ceva; poftă; chef. 3) Anticipare mintală a rezultatului spre care este orientată o activitate; scop; țel. 4) Atitudine cu caracter determinant adoptată după o serie de deliberări; hotărâre. /v. a vrea

AUTOMATIZÁRE (‹ fr. {i}) s. f. Echiparea cu automate (1) a unei instalații, în vederea efectuării unor operații fără intervenția nemijlocită a omului. Prin a., funcțiunile umane de efort, observație, decizie, memorie și calcul logic, necesare pentru dirijarea unor operații, sînt înlocuite prin funcțiuni similare ale unor mecanisme tehnice.

BUCHISÍ, buchisesc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz., intranz. și refl. A face un lucru cu mare caznă și migală, fără spor. 2. Tranz. și intranz. A citi sau a învăța ceva cu efort și cu migală; a buchirisi. 3. Tranz. Fig. A bate pe cineva (dându-i pumni, ghionți). [Var.: buchisá vb. I] – Cf. buche.

SPOR1 ~uri n. 1) pop. Rezultat bun, obținut în urma depunerii unui efort; reușită; succes; izbândă. Cu ~ eficient.A avea ~ a obține repede și ușor rezultate frumoase. fără ~ fără randament; încet. ~ la lucru (sau la muncă)! formulă de urare adresată celui care lucrează, care începe să lucreze sau merge la lucru. 2) rar Parte care se adaugă la ceva în vederea completării; supliment; adaos; anexă. /<sl. sporu

ASUDÁ, asúd, vb. I. Intranz. 1. A secreta sudoare; a transpira, a năduși. ◊ Expr. (Ir.) A asuda sub limbă, se zice despre cei care se plâng că au muncit din greu, fără să fi făcut în realitate (mai) nimic. ♦ A se aburi. Pereții asudă. 2. Fig. A munci depunând mari eforturi; a osteni, a trudi. – Lat. assudare.

RELAXÁ, relaxez, vb. I. 1. Tranz. A pune un sistem fizic scos din starea de echilibru termodinamic, electric etc. în stare de libertate, acesta revenind lent la vechea stare sau la o nouă stare de echilibru. 2. Refl. (Despre tensiunile mecanice dintr-un corp) A scădea fără ca să varieze deformația corpului. 3. Refl. și tranz. Fig. A (se) liniști, a (se) destinde (după un efort susținut); a deveni sau a face să devină mai puțin încordat. – Din fr. relaxer.

LEȘÍN, leșinuri, s. n. 1. Pierdere subită și trecătoare a cunoștinței, fără oprirea inimii și a mișcărilor respiratorii, provocată de o anemie a creierului, ca urmare a unei stări maladive, a unor eforturi fizice mari, a unei emoții puternice etc.; lipotimie. 2. Stare de slăbiciune mare, de lipsă de putere, de vlagă, provocată de foame, de sete etc.; sfârșeală. [Acc. și léșin] – Din leșina (derivat regresiv).

PUTÍNȚĂ, putințe, s. f. 1. Posibilitate, capacitate de a face ceva. ◊ Loc. adv. Peste putință = imposibil (de realizat); mai presus de puterile cuiva. Cu putință = posibil. După putință = potrivit cu mijloacele sau cu posibilitățile cuiva. ◊ Expr. A fi (sau a-i fi cuiva) cu putință (să...) = a(-i) fi posibil, a (se) putea (să...) Cel mai... cu putință = cel mai... posibil, extrem de..., în cel mai înalt grad. A face tot ce-i stă în putință = a face tot ce poate, a depune toate eforturile. A fi în putința cuiva să... sau a-i sta (cuiva) în putință = a corespunde cu posibilitățile de realizare ale cuiva. fără putință de... = fară a putea să... 2. (Fiz.; înv.) Putere. – Lat. potentia.

A SE ZBÁTE mă zbat intranz. 1) (despre ființe) A face mișcări bruște și convulsive (din cauza unor dureri puternice sau pentru a scăpa dintr-o strânsoare); a se smuci; a se zvârcoli. 2) A fi fără astâmpăr; a se mișca încolo și încoace; a nu sta locului; a nu-și găsi locul; a se zvârcoli; a se agita; a se frământa. ◊ ~ ca peștele pe uscat a depune eforturi mari pentru a scăpa dintr-o situație critică. ~ de moarte a fi în ghearele morții; a fi în primejdie de moarte. 3) (despre inimă) A bate mai repede și mai puternic ca de obicei sau a bate neregulat (din cauza unei emoții, a unui efort sau a unei boli); a zvâcni; a bate; a palpita. 4) A depune eforturi deosebite. ~ pentru a deveni student. /<lat. exbattere

MODÚL1 s.m. 1. (Mat.) Valoare absolută a unei mărimi reale (fără să se ia în considerare semnul algebric). ♦ (Statist.) Variantă a caracteristicii (4) [în DN], înregistrată la cele mai multe unități ale unei colectivități statistice; valoare a caracteristicii cu cea mai mare frecvență. ◊ Modul al unui număr complex = rădăcina pătrată a sumei pătratelor părții reale și a coeficientului părții imaginare; modul al unui număr real = valoare absolută a numărului. 2. Coeficient care caracterizeează o proprietate mecanică oarecare. ♦ Raportul dintre diametrul primitiv al unei roți dințate și numărul dinților acesteia. ◊ Modul de elasticitate = mărime reprezentând raportul dintre efortul unitar normal și lungirea specifică corespunzătoare a unei piese solicitate la întindere sau încovoiere. 3. Unitate de măsură, în special pentru apele curgătoare. ◊ Modul de irigație = cantitatea de apă necesară în unitatea de timp pentru irigarea unui hectar. [Pl. -li, (s.n.) -luri. / < fr. module, cf. lat. modulus].

BÁRĂ s.f. Drug de metal (destinat prelucrării). ♦ Piesă de metal sau de lemn, de dimensiuni variabile, folosită în construcții sau în dispozitive tehnice pentru transmiterea eforturilor. 2. Fiecare dintre cei trei stâlpi care delimitează poarta la unele jocuri sportive. ♦ Șut în stâlpul porții de fotbal. ◊ A da în bară = (argotic) a greși, a rata. 3. Barieră care desparte pe judecători de avocați și impricinați; (p. ext.) locul de unde se pledează în fața justiției. 4. (Herald.) Figură diagonală care reunește unghiul stâng de sus al unui scut cu unghiul drept de jos. 5. Linie verticală sau oblică, folosită ca element de separare într-un text. ♦ Linie verticală care separă măsurile unui portativ. ♦ Ridicătură de metal liniară dispusă transversal pe tastiera unor instrumente cu coarde ciupite, indicând locurile în care se pot produce sunetele de o anumită înălțime. 6. Îngrămădire de nisip, de mâl etc. la gura unui râu sau a unui fluviu care se varsă într-o mare fără flux și reflux. 7. (Fig.; med.) Senzație apăsătoare, de compresiune asupra unui organ. [< fr. barre].



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)