Dex face sange rau

VENIN, (rar) veninuri, s. n. 1. Substanta toxica secretata de glandele unor animale (serpi, insecte sau arahnide) si de unele plante ca mijloc de atac sau de aparare, ori preparata de om (din plante otravitoare). ♦ Fig. Rautate; dusmanie. 2. (Anat.; pop.) Fiere; fig. suparare, mahnire, necaz; furie. ◊ Expr. A face venin = a se supara foarte tare, a-si face sange rau. A pune (cuiva) venin la inima = a face ca cineva sa se supere foarte tare. A-si varsa veninul = a-si manifesta supararea, mania, furia fata de cineva. – Lat. venenum.

ZOR¹ s.n. ~ ♦ A da cuiva zor = a grabi, a indemna, a sili pe cineva; zor-nevoie = numaidecat, cu orice pret; a-si face zor maniei = a se atata singur, a-si face singur sange rau, a se necaji.

NECAJI, necajesc, vb. IV. 1. Tranz. A pricinui cuiva un necaz, o neplacere; a face cuiva sange rau; a mania, a amari, a supara. ♦ A sacai, a tachina pe cineva; a agasa, a plictisi. ♦ Refl. A se enerva, a se mania. 2. Refl. A depune eforturi (mari) pentru realizarea unui scop; a-si da osteaneala, a se trudi; a se cazni. [Var.: (reg.) nacaji vb. IV] – Din necaz. Cf. sl. nakazati.

ANTRAX s. (MED., MED. VET.) carbune, dalac, pustula maligna, (reg.) armurare, armurarita, buba (neagra, rea), marmura, rasfug, talan, basica rea, sange mohorat, (prin Munt.) pripit, (prin Ban. si Munt.) spurcat, (inv.) serpengea.

A STRICNI ~esc tranz. reg. 1) (animale) A cresta cu stricneaua (pentru a lasa sa curga sangele rau). 2) (pesti) A deschide printr-o taietura lunga si adanca (pentru a scoate maruntaiele). 3) fig. A lovi puternic cu biciul (pana la sange); a sfichiui. /<ucr. striknuti, rus. streknuti

hara, hare, s.f. (reg.) 1. cearta, neintelegere, zazanie (pentru lucruri marunte). 2. tuse rea (cu sange); baduga. 3. (fig.) baba, babarca, harca. 4. matreata oilor si viteilor, umflarea urechilor acestora. 5. paduche de vita. 6. matreata omului, tarata. 7. boala de piele; rapan.

rau² rea (rai, rele) 1) (in opozitie cu bun) Care are insusiri negative; lipsit de calitati bune. Purtare rea. ◊ Viata rea (sau trai ~) viata plina de greutati; trai zbuciumat. Vorbe rele barfeli; calomnii. Veste rea veste care intristeaza. ~ conducator de caldura (sau de electricitate) care nu transmite caldura (sau electricitate). A duce casa rea cu cineva a se certa tot timpul; a trai in dusmanie. A-si face sange ~ (sau inima rea) a se mahni; a se intrista. 2) Care este cainos la suflet; plin de rautate; avan. Om ~. ◊ Poama rea (sau soi ~) persoana cu apucaturi, deprinderi urate. ~ de mama focului foarte rau. ~ la inima lipsit de omenie; hain. 3) (despre actiuni, fapte ale oamenilor) Care contravine regulilor moralei. Purtare rea. Deprinderi rele. 4) (in superstitii) Care aduce sau prevesteste nenorociri. Semn ~. Vis ~. /<lat. reus

DISCRAZIE s.f. 1. (Med.) Tulburare in compozitia si reactiile diferitelor umori ale organismului. ♦ Tulburare in coagulabilitatea sangelui. 2. Constitutie (organica) dificila; temperament dificil, rau. [Gen. -iei. / < fr. dyscrasie, cf. gr. dys – dificil, krasis – constitutie].

DISCRAZIE s. f. 1. tulburare in compozitia si reactiile diferitelor umori ale organismului. ◊ tulburare in coagularea sangelui. 2. constitutie (organica) dificila; temperament dificil, rau. (< fr. dyscrasie)

SCORPIE ~i f. 1) v. SCORPION. 2) folc. Fiinta fantastica, inchipuita ca un monstru feminin cu mai multe capete, care varsa flacari pe nari si al carei sange ar avea proprietati miraculoase. 3) fig. Femeie rea si perfida. [G.-D. scorpiei; Sil. scor-pi-e] /<sl. skorpija

SCORPIE, scorpii, s. f. 1. (Pop.) Scorpion (1). ♦ (In basme) Fiinta cu insusiri supranaturale, inchipuita de obicei ca un monstru feminin cu mai multe capete, care scoate flacari pe nari si al carei sange ar avea insusiri miraculoase. ♦ Epitet injurios dat unei femei rele. 2. (Astron.; pop.) Scorpion (2). 3. Compus: scorpie-de-mare = peste teleostean marin cu aspect respingator, cu tepii inotatoarelor foarte veninosi (Scorpaena porcus). – Din sl. skorpija.

ALBASTRU, -A, albastri, -stre, adj., s. n. 1. Adj. Care are culoarea cerului senin. ♦ Fig. Melancolic, trist, sumbru. ◊ Expr. Inima-albastra = a) suflet trist, p. ext. tristete, jale; b) necaz, manie, furie. Cu (sau de) sange albastru = de neam mare, ales; nobil. (Fam.) E (cam) albastru = e (cam) rau, (cam) neplacut, situatia e (cam) dificila. 2. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situata intre verde si indigo; culoarea descrisa mai sus; albastreala, albastrime. ◊ Albastru de metilen = colorant albastru (1) intrebuintat in vopsitorie, in lucrari de biologie si in medicina. Albastru de Prusia (sau de Berlin) = ferocianura de fier folosita ca pigment albastru. – Lat. albaster (< albus).

HALLER [germ. halər, fr. aler], Albrecht von (1708-1777), fiziolog, embriolog si poet iluminist elvetian de limba germana. Prof. univ. la Gottingen. Contributii in domeniul anatomiei si embriologiei, la studierea e*************i si contractibilitatii muschilor, circulatiei sangelui si a respiratiei. A descoperit functia bilei. Poeme descriptiv-didactice („Alpii”), lirica filozofica („Despre originea raului”), romane utopice („Usong”) de orientare traditionalista.

posoaca s.f. 1. (inv. si reg.) sange sau lichid amestecat cu sange, puroi etc. care curge din gura, din nas sau dintr-o rana. 2. terciuiala, zdrobire. 3. murdarie. 4. mancare rea.

A SE SCALDA ma scald intranz. (despre fiinte) A se cufunda in apa, in alt lichid sau intr-o substanta pulverulenta (cu scop igienic, curativ sau din placere). ~ in rau. Gainile se scalda in praf. ◊ ~ in bani a fi foarte bogat. ~ in bine a trai in lux. ~ in sange a omori din cruzime. /<lat. excaldare

CARNE, carnuri, s. f. 1. Nume dat tesutului muscular al corpului omenesc sau al animalelor. ◊ Carne vie = carne de pe care s-a jupuit pielea. ◊ Expr. A taia (sau a da, a trage) in carne vie = a) a taia, a lovi in plin; b) fig. a curma fara crutare un rau. Carne de tun = masa de militari trimisi de clasele exploatatoare spre a lupta cu pierderi sangeroase in razboaie de cotropire. A fi rau (sau bun) de carne = a se vindeca greu (sau usor) de o rana. In carne si oase = in persoana, in realitate. Carne din carnea cuiva = descendent direct din cineva, legat prin sange de cineva. A-si pune (sau a-si baga) carnea in (sau la) saramura = a face mari sfortari, a face tot posibilul pentru atingerea unui scop. A pune (sau a prinde etc.) carne = a se ingrasa. A creste carnea pe cineva = a simti o satisfactie. A tremura carnea pe cineva = a tremura de frica. 2. Bucata din tesutul muscular al animalelor taiate, intrebuintata ca aliment. 3. Parte moale de sub coaja fructelor, care inconjura semintele. – Lat. caro, carnis.

A CURGE pers. 3 curge intranz. 1) (despre ape) A se misca necontenit la vale. ◊ ~ garla a veni cu prisosinta. 2) fig. (despre fiinte sau vehicule) A se deplasa in lant; a veni intr-un suvoi permanent. 3) fig. (despre viata, unitati de timp) A se consuma treptat; a se scurge; a trece. ◊ Va curge inca multa apa pe rau (sau pe garla, pe Dunare etc.) va trece inca multa vreme. 4) (despre ploaie) A cadea din belsug. 5) (despre invelitori, acoperisuri, poduri) A lasa sa patrunda apa (sau alte lichide). 6) (despre lacrimi, sudoare etc.) A iesi prelingandu-se. 7) (despre sange) A se misca continuu intr-un anumit sens si intr-un anumit spatiu. 8) (despre recipiente) A lasa sa iasa lichidul dinauntru. 9) pop. (despre bube, rani) A elimina puroi; a supura; a puroia. 10) A se desprinde din ceva, cazand cate putin si succesiv. Graul curge din sac. ◊ A-i ~ peticele a fi imbracat in haine zdrentaroase. 11) A atarna liber in jos. Parul curge pe spate. 12) fig. (despre cuvinte, expresii etc.) A se insira cu usurinta. /<lat. currere

RECEPTOR, -OARE I. adj. care recepteaza (o actiune mecanica, un curent, o unda etc.). II. s. n. 1. sistem tehnic destinat sa primeasca o anumita forma de energie pentru a o transforma in alta utilizabila. 2. aparat care transforma oscilatiile electromagnetice dintr-un circuit electric in oscilatii acustice; ansamblu, cuprinzand un amplificator, care serveste pentru a asculta si a vorbi la telefon. 3. mediu natural (rau, lac, mare) care primeste apele de evacuare. III. s. m. organ de simt la nivelul caruia se realizeaza transformarea energiei stimulului extern in influx nervos. IV. s. m. f. 1. (lingv.) persoana care primeste si decodeaza un mesaj realizat potrivit regulilor unui cod specific: interlocutor, cititor. 2. cel care primeste sange de la un donator. (< fr. recepteur)