Rezultate din textul definițiilor
ANTICIPA vb. I. intr., tr. A face ceva dinainte; a o lua inainte, a depasi. [< fr. anticiper, cf. lat. anticipare].
HARAZI, harazesc, vb. IV. Tranz. 1. A stabili, a hotari (ceva) dinainte, in vederea unui scop; a destina (1). ♦ (Inv.) A dedica, a inchina. 2. (Inv.) A face cuiva un dar, o cinste, o donatie; a acorda un drept, un privilegiu, un titlu, o distinctie. – Din sl. harizati.
DESTINA, destinez, vb. I. Tranz. 1. A stabili, a hotari (ceva) dinainte, in vederea unui scop; a harazi. 2. A hotari dinainte soarta unei fiinte sau a unui lucru; a ursi, a meni, a sorti, a predestina. – Din fr. destiner, lat. destinare.
BINE1 adv. 1) In mod favorabil; in mod prielnic. ◊ A(-i) prinde ~ cuiva ceva a(-i) fi de folos. A(-i) veni cuiva ~ (sa...) a(-i) veni cuiva la indemana. 2) Asa cum se cere; dupa toate regulile. A lucra ~. 3) In mod corect si frumos. A scrie ~. A canta ~. 4) In concordanta deplina cu realitatea; cu precizie; exact. A sti ~. ◊ Ca ~ zici ai dreptate. A sti prea ~ ceva a) a fi convins de ceva; b) a sti ceva dinainte. 5) Plin de sanatate; sanatos. 6) In cantitate indestulatoare; destul; indeajuns; suficient. A manca ~. ◊ Mult si ~ foarte mult. 7) De tot; pe deplin. E beat ~. 8) (cu sensul unei propozitii aprobative) Imi convine; de acord. ◊ Ei ~! fie! Ba ~ ca nu! desigur; se intelege. /<lat. bene
URSITOR ~oare (~ori, ~oare) (in superstitii) Care urseste; care hotaraste soarta cuiva sau a ceva dinainte. /a ursi + suf. ~tor
PRESUPUNE vb. III. tr. 1. A crede, a banui (ceva dinainte). 2. A necesita, a fi absoluta nevoie de ceva in prealabil. [P.i. presupun, conj. -na, ger. -nand, presupuind. / cf. fr. presupposer, it. presupponere].
PREVESTITOR, -OARE, prevestitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care anunta dinainte, care prevesteste ceva; care constituie un indiciu a ceea ce se va intampla. – Prevesti + suf. -tor.
dinainte, adv. 1. In fata, inainte. ◊ Pe dinainte = prin fata. ◊ Loc. adj. De dinainte = din fata. ◊ Expr. A (sau a-l) lua (pe cineva) gura pe dinainte = a spune ceva ce nu a vrut sa spuna, a-si da fara voie gandurile pe fata. A nu-i trece cuiva pe dinainte = a nu indrazni (din prea mare respect sau consideratie) sa se arate in fata cuiva. ♦ (Adjectival, invar.) Din fata, anterior. Randul dinainte. ♦ (Substantivat, in forma dinaintea) Jumatatea din fata a corpului unui animal. 2. De mai inainte, de mai de mult. ◊ (Adjectival, invar.) Asta-i lelea dinainte Care ne facea placinte (JARNIK-BIRSEANU). ◊ Loc. adj. De dinainte = de mai inainte, de adineaori. ♦ Din timp, de cu vreme. – Din de4 + inainte.
dinainte adv. 1. (Local) In fata, inainte. ◊ Loc. adj. De dinainte = aflat in fata. ◊ Expr. A (sau a-l) lua (pe cineva) gura pe dinainte = a spune ceva ce nu a vrut sa spuna, a-si da fara voie gandurile pe fata. A nu-i trece cuiva pe dinainte = a nu indrazni (din prea mare respect sau consideratie) sa se arate in fata cuiva; a acorda cuiva o deosebita consideratie. ♦ (Adjectival, invar.) Din fata, anterior. Randul dinainte. ♦ (Substantivat; in forma dinaintea) Jumatatea din fata a corpului unui animal sau al unui om. 2. (Temporal) De mai inainte, de mai de mult. ◊ Loc. adj. De dinainte = de adineauri: pomenit cu o ocazie anterioara. ♦ Din timp, de cu vreme. – De4 + inainte.
A SCONTA ~ez tranz. 1) (polite, cambii etc.) A cumpara inainte de scadenta; a achizitiona prin scont. 2) fig. A astepta dinainte, bazandu-se pe ceva considerat sigur. ~ o avansare. /<it. scontare
SCONTA, scontez, vb. I. Tranz. 1. A cumpara sau a vinde efecte de comert inainte de scadenta; a efectua un scont. 2. Fig. A conta pe ceva, a-si face planuri dinainte in legatura cu un anumit fapt asteptat, a se baza pe ceva. – Din it. scontare.
A MENI ~esc tranz. 1) (desfasurarea unor evenimente) A stabili din timp; a hotari dinainte; a destina. 2) (mai ales ceva rau) A dori sa se intample (cuiva) in viitor. 3) (in superstitii si in creatia folclorica) A hotari dinainte, prestabilind desfasurarea lor; a predestina; a harazi; a sorti; a ursi; a soroci. /<sl. meniti
SCONTA vb. I. tr. 1. A cumpara sau a vinde polite inainte de scadenta; a efectua un scont. 2. (Fig.) A conta pe ceva, a-si face planuri dinainte. [< it. scontare].
PREVENI, previn, vb. IV. Tranz. 1. A atrage cuiva atentia asupra consecintelor (negative ale) unor actiuni; a informa in prealabil; a avertiza, a prevesti. 2. A lua masuri de precautie pentru a inlatura ceva (neplacut); a preintampina. 3. (Rar) A implini dinainte dorintele cuiva. – Din fr. prevenir, lat. praevenire.
DESTINATIE, destinatii, s. f. 1. Intrebuintare (hotarata dinainte). 2. Loc, persoana catre care se indreapta cineva sau unde se trimite ceva. – Din fr. destination, lat. destinatio.
TERMEN s.n. 1. Data dinainte fixata pentru executarea unei plati, a unei obligatii etc.; scadenta. 2. Interval de timp (dinainte stabilit) in limita caruia trebuie sa se infaptuiasca, sa se intample ceva. [< fr. terme, cf. lat. terminus].
TERMEN I. s. n. 1. data dinainte fixata pentru executarea unei plati, obligatii etc.; scadenta. 2. interval de timp (dinainte stabilit) in limita caruia trebuie sa se infaptuiasca, sa se intample ceva. 3. eveniment viitor si sigur in ce priveste producerea lui, dar incert in ceea ce priveste data la care se va produce. 4. (despre ostasi) in termen = in curs de satisfacere a serviciului militar. II. s. m. 1. cuvant, vorba, expresie. 2. fiecare dintre elementele unei comparatii. 3. (mat.) fiecare dintre monoamele unui polinom; fiecare dintre numerele ce alcatuiesc o progresie sau un raport. 4. element primar al unui enunt sau sistem logic. ♦ fiecare dintre cele trei elemente constitutive ale unui silogism. 5. (fiz.) termen spectral = marime proportionala cu energia oricareia dintre starile in care se poate afla un atom. 6. (fig.; pl.) relatie (buna sau rea) cu cineva. (< lat. termen, dupa fr. terme)
DESTINATIE s.f. 1. Intrebuintare, folosire a unui lucru dinainte hotarata. 2. Loc, punct catre care se indreapta cineva sau unde se trimite ceva. [Gen. -iei, var. destinatiune s.f. / cf. fr. destination, lat. destinatio].
DESTINATIE ~i f. 1) Intrebuintare dinainte stabilita (a unui lucru sau a unei persoane). 2) Loc catre care se indreapta cineva sau unde se trimite ceva. [Art. destinatia; G.-D. destinatiei; Sil. -ti-e] /<fr. destination, lat. destinatio, ~onis
DESTINATIE s. f. 1. intrebuintare dinainte hotarata. ◊ (inform.) dispozitiv sau program care primeste informatii. 2. loc, punct catre care se indreapta cineva sau unde se trimite ceva. (< fr. destination, lat. destinatio)
INTARZIERE, intarzieri, s. f. Actiunea de a intarzia si rezultatul ei. ◊ Loc. adv. si adj. Cu intarziere = (care se produce) mai tarziu decat trebuie sau decat este prevazut. ◊ Loc. adv. Fara intarziere = numaidecat, fara zabava. ◊ Expr. A exploda cu intarziere = (despre bombe sau corpuri explozive) a exploda la un anumit interval de timp (fixat dinainte) dupa momentul punerii sau al lansarii. A fi in intarziere = a fi ramas in urma, a fi intarziat. ♦ Timpul, durata cat cineva sau ceva intarzie. [Pr.: -zi-e-] – V. intarzia.
ceatlau, ceatlaie, s.n. (reg.) 1. (inv.) instrument de tortura circular, care se punea pe cap. 2. bucata de lemn, bat cu care se rasuceste funia sau lantul trecut peste o sarcina de fan sau lemne. 3. prajina adaugata la inima carutei, spre a inhama inca un cal. 4. bucata de lemn sau carpa cu care se innadeste ceva; innaditura. 5. aparatoarea saniei; ganjul cu care se leaga de sanie protapul sau tanjala. 6. servet pus in jurul capului contra durerilor de cap. 7. lemn care prinde loitrele cosului in partea dinainte, sus, pe care se poate sedea. 8. bat gros, bata, ciomag. 9. lemn gros, stalp.
dinainte adv. 1) In spatiul aflat in fata; inainte; anterior. ◊ Pe ~ prin fata. A nu-i trece cuiva pe ~ a nu indrazni sa se arate in fata cuiva. A-l lua gura pe ~ a spune ceva ce nu ar fi vrut sa spuna. 2) Dintr-o perioada trecuta; de mai demult; de mai inainte. Hotarat ~. 3) Din timp. A se pregati de ceva ~. /de + inainte
PATIMA, patimi, s. f. 1. Sentiment puternic si violent care copleseste pe om, intunecandu-i adesea dreapta judecata; p. ext. pasiune, iubire excesiva pentru ceva, pornire nestapanita; suferinta morala. ♦ Partinire, partialitate; dusmanie, ura. ♦ Loc. adv. Cu patima = patimas. 2. (Inv. si pop.) Suferinta fizica, cazna, chin; boala. ♦ (In credinta crestina) Patimile Mantuitorului = suferintele indurate de Isus Cristos. Saptamana patimilor = saptamana dinainte de Pasti; saptamana mare. [Var.: patema s. f.] – Din ngr. pathima.
CHIP1 ~uri n. 1) Partea de dinainte a capului la om; fata; obraz. Frumos la ~. 2) Ansamblu de trasaturi specifice fetei; fizionomie; figura. Un ~ trist. 3) Imagine a unei persoane redata prin desen, sculptura etc.; portret. 4) Forma particulara de a fi (a cuiva sau a ceva); mod; fel. /<ung. kep
FRUNTE, frunti, s. f. 1. (La oameni) Partea superioara a fetei, formata din osul frontal, cuprinsa intre sprancene si par si marginita lateral de tample; (la animale) partea dinainte a capului, imediat deasupra ochilor. 2. Cap; fata, chip. 3. Fig. (Adesea articulat) Tot ce e mai bun, mai ales, mai de seama, ceea ce e de calitate superioara; persoana care se distinge, care se releva primul (dintre altii). ◊ Loc. adv. In frunte sau (loc. prep.) in fruntea cuiva (sau a ceva) = in fata, inainte (fata de cineva sau de ceva); fig. in locul intai, de cinste, de conducere. ♦ Lichid obtinut la inceputul unei distilari fractionate. – Lat. frons, -ntis.
ACTIUNE, actiuni, s. f. I. 1. Desfasurare a unei activitati; fapta intreprinsa (pentru atingerea unui scop). ◊ Om de actiune = om intreprinzator, energic, care actioneaza repede. ◊ Expr. A pune in actiune = a pune in miscare. A trece la actiune = a intreprinde ceva. ♦ (Uneori determinat de „armata”) Operatie militara. ♦ (Gram.) Ceea ce exprima verbul (o stare, o miscare, un proces etc.). 2. Desfasurare a intamplarilor intr-o opera literara; fabulatie, subiect, intriga. 3. Efect, exercitare a unei influente asupra unui obiect, a unui fenomen. Actiunea substantelor otravitoare asupra organismului. 4. (Jur.) Proces; (concr.) act prin care se cere deschiderea unui proces. II. Hartie de valoare, care reprezinta o parte anumita, fixa si dinainte stabilita, a capitalului unei societati si care da detinatorului dreptul sa primeasca dividende. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. action, lat. actio, -onis.