Rezultate din textul definițiilor
conscienta si (ob.) constiinta f., pl. e (lat. con-scientia, fr. conscience. V. stiinta si inconscienta). Notiune, ideie, stiinta: a avea constiinta de drepturile tale [!]. Simtu binelui si a [!] raului: constiinta e judecatoru nostru. Simtu datoriii, moralitate, integritate: om fara constiinta. Libertate de constiinta, libertatea de a te inchina cui vrei, de a profesa ori-ce religiune. A avea pe constiinta, a te simti vinovat. Cu mina pe constiinta, cu toata sinceritatea. A avea constiinta larga, a ierta usor pacatele tale [!] sau ale altora. V. cunostinta.
INCONSTIENT ~ta (~ti, ~te) 1) (despre persoane) Care nu este constient; fara cunostinta. 2) si adverbial Care nu-si da seama de ceea ce face; lipsit de constiinta; fara judecata. 3) si adverbial (despre actiuni, lucruri etc.) Care este facut fara participarea constiintei sau a vointei; efectuat din instinct; instinctiv; masinal; automat; involuntar; mecanic. [Sil. -con-sti-ent] /<lat. inconsciens, ~ntis, fr. inconscient
CONVERSIUNE s. f. 1. modificare a conditiilor initiale ale unui imprumut. ◊ preschimbare a unei valori monetare intr-o valoare de alta natura. 2. (rar) schimbare a naturii, a formei unui lucru. ◊ modificare a unui sistem fizic sau tehnic prin transformarea unor marimi date. ◊ transformare, in urma unui proces chimic, a unei specii de molecule in alte specii de molecule. ◊ (biol.) schimbare in ordine liniara a genelor; transmutatie genetica. 3. reluare in ordine inversa a termenilor unei sintagme, cu sau fara schimbarea intelesului ori functiilor sintactice; reversiune. ◊ schimbare a clasei lexico-gramaticale, a valorii unui cuvant; hipotaxa. 4. (log.) rasturnare a unei judecati prin inlocuirea reciproca a subiectului cu predicatul. 5. traducere a unui cuvant, numar sau mesaj alfanumeric dintr-un cod sau limbaj intr-altul. 6. mecanism psihic care face sa apara un simptom corporal la locul unui efect refulat ce nu poate accede in constiinta fara a provoca o reactie de angoasa. (< fr. conversion, lat. conversio)
CATAPLEXIE, cataplexii, s. f. (Med.) incetare brusca si de scurta durata a oricarei miscari (fara pierderea constiintei). – Din fr. cataplexie.
AUTOMATISM n. 1) Caracter automat. 2) Proces fiziologic care se desfasoara fara participarea constiintei. /<fr. automatisme
A SE AUTOMATIZA se ~eaza intranz. (despre miscari, gesturi etc.) A se produce in mod automat, fara participarea constiintei. /<fr. automatiser
INSTINCTIV ~a (~i, ~e) 1) si adverbial (despre actiuni, lucruri etc.) Care este efectuat dintr-un instinct; facut fara participarea constiintei sau a vointei; involuntar; mecanic; automat; inconstient; masinal. 2) (despre persoane) Care este dominat (in actiuni, fapte etc.) de instinct. [Sil. in-stinc-tiv] /<fr. instinctif
INVOLUNTAR ~a (~i, ~e) si adverbial 1) (despre actiuni, fapte etc.) Care nu este rezultatul unui act voluntar; facut fara participarea constiintei sau a vointei; inconstient; masinal; mecanic; automat. 2) (despre persoane) Care se afla fara voie intr-o anumita situatie. /<fr. involontaire, lat. involuntarius
MECANIC1 ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de mecanica; propriu mecanicii. 2) Care este pus in miscare de o masina sau de un mecanism; functionat de o masina sau de un mecanism. 3) fig. Care este facut fara participarea constiintei sau a vointei; inconstient; automat; masinal; instinctiv; involuntar. 4) Care rezulta din miscare; produs prin miscare. Energie ~ca. Reactie ~ca. /<lat. mechanicus, it. meccanico, fr. mecanique
AUTOMATISM s. n. activitate fara controlul constiintei si fara efort voluntar; miscare, gest, cuvant repetate inconstient. (< fr. automatisme)
IMATERIAL, -A adj. existent numai in constiinta; spiritual. ◊ fara consistenta, fara forma precisa; impalpabil. (< fr. immateriel, lat. immaterialis)
LEPRA, (2) lepre, s. f. 1. Boala contagioasa cronica, frecventa mai ales in regiunile tropicale, produsa de un bacil specific si caracterizata prin leziuni localizate pe piele, pe sistemul nervos periferic, mucoase, viscere etc. ♦ Fig. Neajuns care macina, submineaza; racila, plaga. 2. Fig. Om lipsit de constiinta, de caracter, fara scrupule. – Din ngr. lepra.
A AIURA ~ez intranz. 1) A vorbi fara inteles din cauza tulburarilor constiintei; a fi in delir; a delira. 2) A spune lucruri absurde; a vorbi fara sens. [Sil. a-iu-] /Din aiurea
AUTOMAT1 ~ta (~ti, ~te) si adverbial 1) (despre masini sau aparate) Care efectueaza anumite operatii fara interventia omului. 2) (despre operatii) Care se efectueaza mecanic, prin actiunea unui dispozitiv. 3) fig. Care se face fara participarea vointei sau a constiintei; mecanic; masinal; instinctiv; involuntar; inconstient. /<fr. automate, germ. Automat
A DELIRA ~ez intranz. A vorbi fara inteles din cauza tulburarii constiintei; a fi in delir; a aiura. /<fr. delirer, lat. delirare
MASINAL ~a (~i, ~e) 1) Care este facut fara participarea vointei sau a constiintei; automat; inconstient; instinctiv; involuntar; mecanic. 2) Care tine de masini; propriu masinilor. /<fr. machinal
IMATERIAL, -A adj. Existent numai in constiinta; spiritual, nematerial; (p. ext.) fara consistenta, fara forma precisa. [Pron. -ri-al. / cf. fr. immateriel, it. immateriale].
INCONSTIENT, -A, inconstienti, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care nu este constient, care nu stie ce face, care si-a pierdut cunostinta (ca urmare a unei stari patologice). 2. (Adesea adverbial) Care nu are o atitudine constienta fata de realitatea inconjuratoare; fara minte, fara judecata. ♦ (Despre fenomene psihice) Care scapa constiintei, de care omul nu-si da seama; involuntar, automat, instinctiv. II. S. n. Activitate psihica a omului de care el nu-si da seama, totalitate a fenomenelor psihice care scapa constiintei. [Pr.: -sti-ent] – Din fr. inconscient (dupa constient).
AGNOSTICISM s.n. Conceptie filozofica care neaga posibilitatea cunoasterii esentei realitatii, a reflectarii ei veridice in constiinta oamenilor. [Cf. fr. agnosticisme, it. agnosticismo < gr. a – fara, gnostos – cognoscibil].
IMATERIAL ~a (~i, ~e) 1) Care nu are natura materiala; existent numai in constiinta; nematerial; spiritual; ideal. 2) Care nu are o forma precisa; fara contur. [Sil. -ri-al] /<lat. immaterialis, fr. immateriel
SE pron. refl. (sine, sie, siesi, isi, si) 1) (indica persoana care indeplineste si sufera actiunea) Se spala pe fata. ◊ De la sine fara participarea cuiva. In sinea mea (ta, sa etc.) in constiinta mea (ta, sa etc.). 2) (indica valoarea impersonala sau personal-generalizatoare a actiunii) Se lumineaza. Se zice. /<lat. se
ANGOASA s. f. 1. neliniste, tulburare cauzata de o teama puternica fara obiect real, concret, adesea patologica. 2. (fil.) sentimentul instrainarii omului; constiinta conditiei umane de fiinta muritoare. 3. (med.) stare provocata de contractia regiunii epigastrice, insotita de mari dificultati respiratorii si de tristete excesiva. (< fr. angoisse)
INCONSTIENT, -A I. adj. (si s. m. f.) 1. care nu este constient, care si-a pierdut cunostinta. 2. lipsit de constiinta; care nu are o atitudine constienta in fata realitatii. ◊ facut fara participarea constienta a vointei; involuntar. II. s. n. activitate psihica a omului nesupusa controlului constiintei. (< fr. inconscient)
AUTOMATISM s. n. 1. Caracterul a ceea ce este automatic; miscare (ca) de automat. 2. Inlantuire de reactii care se desfasoara fara controlul centrilor nervosi superiori; miscare, gest stereotip la care nu participa constiinta. [Pr.: a-u-] – Din fr. automatisme.
STIINTA, stiinte, s. f. I.1. Faptul de a avea cunostinta (de ceva), de a fi informat; cunoastere. ◊ Loc. adv. Cu (sau fara) stiinta = (ne)stiind; (in)constient; cu (sau fara) voie. Cu buna stiinta = constient, avand cunostinta deplina a faptelor. Cu (sau fara) stiinta cuiva = cu (sau fara) consimtamantul ori aprobarea cuiva. Spre stiinta = ca sa se stie. ♦ Veste, stire. 2. constiinta. II.1. Pregatire intelectuala, instructie; invatatura, eruditie. ◊ Stiinta de carte = cunostinte de scriere si de citire. 2. Ansamblu sistematic de cunostinte despre natura, societate si gandire; ansamblu de cunostinte dintr-un anumit domeniu al cunoasterii. ◊ Om de stiinta = savant, invatat. [Pr.: sti-in-] – Sti + suf. -inta (cu unele sensuri dupa fr. science).
INCONSTIENT, -A adj. (adesea s.) 1. Care nu este constient, care si-a pierdut cunostinta. 2. Lipsit de constiinta; care nu are o atitudine constienta in fata realitatii. ♦ (Despre actiuni) Facut fara participarea constienta a vointei; involuntar. // s.n. Activitate psihica a omului nesupusa controlului constiintei. [Pron. -sti-ent. / cf. fr. inconscient].
SINE pron. refl. (Forma accentuata de acuz. pers. 3 pentru toate genurile si numerele; uneori intarit prin „insusi”) 1. (Precedat de prep. „pe” sau inv. „pre”, avand functie de complement direct al unui verb reflexiv) Numai pe sine nu se vede. 2. (Precedat de prepozitii, are functie de atribut, de complement indirect sau de complement circumstantial) Pastreaza totul pentru sine insasi. ◊ Expr. De la sine = fara ajutorul sau interventia cuiva, prin propriile forte; din proprie initiativa. (Substantivat) In sinea mea (sau a ta etc.) = in propria constiinta, in gand. – Lat. se (dupa mine, tine).
SCRUPUL, scrupule, s. n. Sentiment foarte dezvoltat al cinstei, al moralei, al corectitudinii, al datoriei, manifestat in actiunile, in munca, in realizarile cuiva. ◊ Loc. adj., adv. fara (sau lipsit de) scrupul (sau scrupule) = (care se comporta, actioneaza) fara a tine seama de nici un considerent moral in atingerea unui scop. ◊ Expr. A-si face scrupule = a se framanta, a-si pune probleme de constiinta in fata unei dificultati, a unei alternative. – Din fr. scrupule, lat. scrupulum.
constiinta ~e f. 1) Forma de reflectare psihica a realitatii, proprie oamenilor, produs al activitatii creierului uman. 2) Capacitate de intelegere; simt de raspundere; cuget. ◊ ~ morala capacitate de autocontrol si de autoapreciere din punct de vedere moral a actiunilor savarsite. Mustrare de ~ parere de rau; remuscare. A fi fara ~ a nu avea scrupule. 3): Libertate de ~ dreptul de a se bucura de o deplina libertate in ceea ce priveste convingerile religioase, filozofice etc. [G.-D. constiintei; Sil. -sti-in-] /<fr. conscience, lat. conscientia
AUTONOMIE s.f. 1. Drept (al unui stat, al unei regiuni, al unei nationalitati conlocuitoare etc.) de a se administra singur in cadrul unui stat condus de o putere centrala; situatie a celui care nu depinde de nimeni, care are deplina libertate in actiunile sale. 2. Distanta maxima pe care o poate parcurge un vehicul cu motor (nava, avion etc.) fara alimentare. ◊ Autonomie financiara = situatia unui serviciu cu gestiune financiara independenta de aceea a organului care l-a creat si care il controleaza. Autonomia artei = diferentierea artei si a valorilor ei de celelalte forme ale constiintei sociale si de valorile corespunzatoare acestora. [Pron. a-u-, pl. -ii, gen. -iei. / < fr. autonomie, it. autonomia, cf. gr. autos – insusi, nomos – lege].
PSIHOLOGISM s. n. tendinta de a interpreta fenomenele sociale, arta, morala, religia si alte forme ale constiintei sociale prin factorul psihologic; exagerare a importantei factorului psihologic in literatura. ♦ ~ lingvistic = curent in Rusia, dupa care unicul obiect de studiu al lingvisticii ar trebui sa fie actul individual al vorbirii, conceput ca un proces psihic, fara nici o legatura cu viata sociala. (< fr. psychologisme)
PSIHOLOGISM s.n. 1. Tendinta de a explica fenomenele sociale, arta, morala, religia si alte forme ale constiintei sociale tinand seama exclusiv de aspectul psihologic drept factor determinant al celorlalte laturi si procese. ◊ Psihologism lingvistic = curent initiat de Steinthal in Germania si de Potebnea in Rusia, dupa care unicul obiect de studiu al lingvisticii ar trebui sa fie actul individual al vorbirii, inteles ca un proces psihic, fara nici o legatura cu viata sociala. 2. Atitudine a scriitorilor care analizeaza numai starile psihice, neglijand cauzele sociale ale acestora. [Cf. fr. psychologisme].
ATENTIE f. 1) Concentrare a constiintei intr-o anumita directie, asupra unui anumit lucru. ~ dispersata. ◊ A da (sau a acorda) ~ (unei probleme) a considera ca important. A fi in centrul ~ei a fi considerat ca important; a trezi un interes general. A nu da ~ a nu lua in seama. 2) Atitudine binevoitoare, amabila. ◊ A da cuiva ~ a fi amabil cu cineva. 3) Obiect primit sau oferit fara plata in semn de prietenie, ca ajutor etc.; dar; cadou. [G.-D. atentiei] /<fr. attention, lat. attentio, ~onis