Rezultate din textul definițiilor
HOTARARE, hotarari, s. f. 1. Faptul de a (se) hotari; fermitate in conduita, in atitudinea cuiva; ceea ce hotaraste cineva; decizie. ◊ Loc. adj. (Rar) De hotarare = ferm, nesovaitorVezi nota. ◊ Loc. adv. Cu hotarare sau cu toata hotararea = in mod hotarat, fara sovaiala. Cu hotarare = fara indoiala, sigur. 2. Dispozitie a unei autoritati. ♦ Sentinta judecatoreasca. 3. Act adoptat de organele de conducere ale unor organizatii, partide etc. in urma unor dezbateri si a aprobarii date de majoritatea membrilor prezenti. – V. hotari.
INTELES1 adj. (in loc.) De la sine inteles = fara indoiala, sigur. – V. intelege.
ZAU interj. 1. (Intareste o afirmatie sau o negatie, uneori insotit de „asa”) Pe legea mea, jur ca... ◊ Expr. (Pop.) A zice zau = a jura. Ba (nu) zau = dimpotriva, te asigur ca vorbesc serios. 2. Intr-adevar, desigur, fara indoiala, bineinteles. ◊ Expr. Nu stiu, zau! = ma indoiesc, ma intreb daca... 3. Te rog! [Var.: zeu interj.] – Lat. deus.
DISCUTIE, discutii, s. f. 1. Schimb de pareri, de vederi; convorbire, conversatie. ♦ Conversatie animata in contradictoriu; controversa, disputa; cearta. ◊ Loc. adv. Fara discutie = fara indoiala; neindoios, indiscutabil. ◊ Expr. Nu (mai) incape discutie = desigur. 2. Cercetare, analiza, examinare, dezbatere minutioasa a unei probleme, facuta de obicei in cadrul unui colectiv organizat. [Var.: discutiune s. f.] – Din fr. discussion.
SUTA, sute, num. card., s. f. 1. Num. card. (Adesea cu valoare substantivala sau adjectivala) Numarul care in numaratoare are locul intre nouazeci si noua si o suta unu si care se indica prin cifrele 100 si C. ◊ Loc. adj. La suta = (despre dobanzi, procente) corespunzator, proportional unei sume de o suta de lei sau unei cantitati de o suta de unitati. ◊ Loc. adv. Suta la (sau in) suta = complet, in intregime, deplin; p. ext. sigur, fara indoiala. ◊ Expr. Sute si mii sau mii si sute sau o suta si-o mie sau sute (si sute) de... = numar mare, nedeterminat. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Randul o suta 2. S. f. Cifra care marcheaza numarul dintre nouazeci si noua si o suta unu. ♦ Bancnota de o suta de lei. ◊ Expr. Unde s-a dus mia, duca-se si suta = unde s-a facut o cheltuiala mare, poate sa se faca si una mica. – Et. nec.
TAGA s. f. (Inv.) Tagaduiala, tagada, negare; contestare. ◊ Loc. adv. Fara (de) taga = fara indoiala, incontestabil. – Cf. tagada.
BINEINTELES adv. Se intelege; fara indoiala; desigur; fireste. /bine + inteles
CERT ~ta (~ti, ~te) Care este lipsit de indoiala; fara indoiala; neindoielnic; sigur. Succes ~. /<lat. certus
INTELES2 ~easa (~esi, ~ese) v. A INTELEGE. ◊ De ~ cu care te poti intelege. De la sine ~ fara indoiala; sigur; negresit. /v. a intelege
SUTA2 ~e f. 1) Numar constand din o suta de unitati. ◊ La ~ raportat la o suma de o suta de unitati. ~ la ~ a) in intregime; complet; b) exact; sigur; fara indoiala; cu siguranta. ~e si mii o cantitate foarte mare. 2) Cifra 100 sau C. 3) Obiect marcat cu aceasta cifra. /<sl. suto
ZAU interj. pop. 1) (se foloseste pentru a intari o afirmatie) Pe legea mea; pe cuvant de cinste. 2) Cu siguranta; fara indoiala. /<lat. deus
bracire (braciri), s. f. – Cordon, siret. – Var. braci(l)e, bracele, bracira, bracina. Lat. bracῑle (Puscariu, Conv. lit., XXXVIII, 701; Puscariu 215; REW 1258; Candrea-Dens., 174; DAR). – Der. bracinar, s. n. (betelie; curea, cingatoare; bretea); bracinarita, s. f. (betelie); desbracina, vb. (a descinge). Din rom. provine fara indoiala sb. bracunar „vergea de masurat”. Cf. imbraca.
buimac (buimaca), adj. – Tulburat, ametit, nauc. Origine necunoscuta. Legat fara indoiala de bui si buiac, chiar daca lipseste etimonul exact (Cihac, II, 31). Este putin probabila ipoteza lui Scriban, intemeiata pe tc. buyunmak „a creste”. – Der. buimaci, vb. (a zapaci, a ameti, a tulbura); buimaceala, s. f. (nauceala, stupoare); buimacie, s. f. (rar, nauceala); buimatec, adj. (rar, nauc, p*****t).
cardama (cardamale), s. f. – Planta aromatica (Isatis tinctoria). Ngr. ϰάρδαμον „macris” (DAR), fara indoiala prin intermediul unui cuvint tc. neindentificat.
casuna (-nez, -at), vb. – 1. A pricinui, a cauza. – 2. A i se nazari, a-i veni chef de ceva. – 3. A urmari, a sicii, a jigni. Lat. *occasionāre (Ascoli, Arch. glott. it., XVI, 185; Puscariu 311), transformind fara indoiala in *accasionāre, printr-o confuzie de suf. (cf. REW 6029; DAR), cf. it. accagionare, v. fr. achoisoner „a vexa”. Dupa Candrea-Dens., 285, de la *casionare, der. de la casus. – Der. casunatura, s. f. (chef, pofta; durere brusca).
chiondoris adv. – Chioris, cu ochii incrucisati. Origine necunoscuta. Apartine fara indoiala aceleiasi familii a lui chiomb; si, avind in vedere vb. inchiorcosa, der. de la onomatopeea chior, se poate propune o origine expresiva. In fonetismul sau a influentat probabil tc. kandiris „actiune si mod de a convinge”, sau, dupa Scriban, Arhiva, 1914, 133, mag. kondoros „incretit”; dupa Seineanu, I, 115, ar trebui sa se gindeasca la contaminarea lui chiomb cu chioris. – Der. chiondoreala, s. f. (incruntare); (in)chiondora (var. (in)chiondori), vb. (a se incrunta). Acest ultim cuvint este fara indoiala identic cu incondura, vb. (a se umfla in pene, a se impauna, a se fuduli), cuvint care s-a referit probabil la inceput la paun (dupa Seineanu, II, 145, de la condur „pantof”; impotriva Graur, BL, VI, 153).
carlan (carlani), s. m. – 1. Minz de doi ani. – 2. Berbec de un an. Origine necunoscuta. Ar putea fi dim. calan, cu r infix (dupa Lambrior 107; Cretu 327 si Candrea, Elemente, 405, din lat. *caballanus); dar al doilea sens este dificil de explicat. Abunda ipoteze incerte: din mag. kerlany (Cihac, II, 488), care fara indoiala provine din rom.; din lat. carnalis (Philippide, Principii, 150; Giuglea, Dacor., I, 245-7; Giuglea, LL, I, 171; cf. DAR); cf. sp. carnero, insa der. este dificila; din sl. *krdlanu, de la krudo › cird (Weigand, Jb, XVI, 222); din fondul preromanic (Rusu, Dacor., XI, 148; Lahovary 321). – Der. cirlanar, s. m. (pastor, cioban). Din rom. este mag. kirlan, kerlany (Edelspacher 16).
copca (-ci), s. f. – 1. Gaura, spartura; in special gaura facuta natural sau artificial in stratul de gheata care acopera apele iarna. – 2. Salt, saritura. – Var. cofta, s. f. (gaura, scobitura). Bg. kopka (Cihac, II, 72; Conev 85; DAR), din sl. kopati „a goli,” cf. copaie. Al doilea sens este mai putin clar, totusi cf. rut. kopnuty „a da cu copita”, poate trebuie plecat de la imaginea armasarului care pare sa sape cu copita pamintul. – De la var. provine fara indoiala coptori (var. coftori, coptora, coptorosi), vb. (a sapa, a excava, a adinci), care pare a se fi incrucisat cu copt, coptura (DAR; dupa Scriban, ar fi un der. de la cuptor, ipoteza neverosimila).
drepnea (drepnele), s. f. – Varietate de rindunica (Cypselus apus). Origine incerta. Este fara indoiala legat de gr. δρεπάνις, poate prin intermediul unui lat. *drepanella (Candrea, Rom., XXXI, 308; Puscariu 549; Diculescu, Elementele, 434; Candrea; Rosetti, I, 166); insa cuvintul, comunicat de S. Fl. Marian de la Bucuresti pare suspect si ar putea fi foarte bine o interpretare neologica a gr.
INCONTESTABIL, -A adj. care nu poate fi contestat; de netagaduit; sigur. ◊ (adv.) fara indoiala; indiscutabil. (< fr. incontestable)
iie (-ii), s. f. – 1. Parte inferioara a pintecelui. – 2. La cai, chisita. – Var. ie. Mr. ile. Lat. ῑlia (Puscariu 773; Candrea-Dens., 816; REW 4260; DAR), cf. alb. ije, v. fr. illes. Pentru semantism cf. sensurile sp. empeine. Cuvint rar, aproape uitat, fara indoiala din ratiuni de omonimie.
leustean (-eni), s. m. – Planta umbelifera, Levisticum officinale. Origine indoielnica. Provine fara indoiala din lat. ligusticum, poate prin intermediul mag. lestvan, lestyan (Cihac, II, 511; Scriban; Galdi, Dict., 179); dar fonetismul nu e clar. Poate a influentat in rom. prezenta ngr. λιγοστεύω.
muche (muchi), s. f. – 1. Coltul unei piese. – 2. Sale, spinare. – 3. Intersectia a doua planuri. – 4. Virf, culme. – Mr. mucl’e, megl. mucl’a. Origine indoielnica. Pare sa reprezinte lat. cumulus, intr-o forma *muculus, cf. it. mucchio (Cipariu, Archiv., 470; Arch. glott. it., IV) si, prin urmare, ideea de „proeminenta” sau „iesitura”. E posibil ca acest cuvint sa se fi confundat cu mutulus, „modilion” (Puscariu 1114; REW 5797; Graur, BL, V, 70; Tiktin; Candrea) si chiar ca provine direct din acest ultim cuvint; fara indoiala, pare sa fie vorba de un termen tehnic, care cu greu s-ar fi pastrat in rom. Der. din lat. mutilus, „schilodit, vatamat” (Candrea-Dens., 1159; Pascu, I, 120) nu este convingatoare. – Der. mucher, s. n. (instrument de indreptat).
ofili (ofilesc, ofilit), vb. – 1. A se vesteji. – 2. A slabi, a se usca pe picioare. – Var. (Mold.) ovili, ugili. Sl. vęliti, fara indoiala in forma *uvęliti, cf. sl. uvęnąti (Cihac, II, 235), uvędati (Tiktin), rut. uvialii (Byhan 340), rus. ochileti (Candrea), cu acelasi sens.
plocat (plocate), s. n. – Cuvertura, patura, macat, care serveste si ca valtrap. – Var. poclad(a), plocad(a). Sl. pokladu „depus” (Miklosich, Slaw. Elem., 37; Cihac, II, 60; Conev 61), cf. cladi, naclad; pentru metateza, cf. plocon. Forma placat, folosita in limbajul modern (Gib Mihaescu), este gresita, si datorata fara indoiala confuziei cu fr. plaquer. Plocau (var. poclau), s. n. (Bucov., plasa de pescuit) pare var. aceluiasi cuvint (dupa Scriban, din mag. pokhalo „pinza de paianjen”). – Cf. poclit.
prohab (prohaburi), s. n. – 1. Fanta, deschizatura. – 2. Slit. Origine incerta. Este fara indoiala cuvint sl. S-ar putea porni de la sb. vabiti „a (se) increti”, de unde un *provab „cusatura incretita” ca strizati „a taia” fata de prostriz „fanta, deschizatura la imbracaminte”.
schije (-e), s. f. – 1. Fonta, tuci. – 2. Bucata de bomba sau de grenada. – Var. spije. Pol. spiza „aliaj, topire” (Tiktin; Candrea). Ultimul sens, ca si fonetismul, a putut fi influentat de ngr. σχίζα „aschie, tandara”, fara indoiala legat de tosc. schezza, it. scheggia.
sgirci (-cesc, -it), vb. – 1. A contrage, a se stringe. – 2. (Refl.) A fi meschin, a se scumpi. – Var. girci, circi, si der. Sl. sugruciti sę (Miklosich, Lecivon, 146; Cihac, II, 41; Tiktin; Berneker 369), cf. ceh. skrciti. – Der. sgirci (var. sgirc), s. n. (cartilaj; unealta de dogar; extremitate cartilaginoasa; sfirc; sfichi de bice); sgircit, adj. (avar, meschin; strins, chircit); sgircenie, s. f. (avaritie, calicie); sfirc, s. n. (extremitate cartilaginoasa; m*****n; sfichi de bici), cuvint de uz general (ALR, II, 68), este fara indoiala deformare de la sgirc, apropiat de radacina expresiva sfir, cf. spirc.
spuriu (-ii), s. m. – (Trans. de N) Bastard, fiu natural. – Var. spuriu, Bucov. spur. Lat. spuriur, fara indoiala indirect. Draganu, Dacor., II, 611-7, certifica caracterul popular al cuvintului; dar. pron. spuriu, cu s (BL, VI, 199), inidica o provenienta mag. sau germ. – Der. spureanca (var. Bucov. spuroaica), s. f. (fiica naturala).
stropoli (-lesc, -it), vb. – A se ocupa cu ceva, a roboti. – Var. stroboli. Creatie expresiva, dupa cum o indica suf. -li; legatura cu bg. tropolja „a tropai” (Candrea) nu este convingatoare. – Der. stropoleala, s. f. (roboteala prin jurul casei). Aceleiasi radacini trebuie sa-i apartina stropsi (var. Trans. strocsi), vb. (a calca, in picioare, a turti, a stilci; a pisa, a deforma; a strica, a distruge; refl., a certa, a dojeni), fara indoiala in loc de *troposi (dupa Cihac, II, 422 si Candrea, din sl. sutrasiti „a calca in picioare”, bg. strosvam „a marunti”); stropsala (var. stropsitura), s. f. (strivire; cearta).
trinca s. f. – Trinchet, pinza de trinchet. Sp. trinca, fara indoiala prin mijlocire orientala.
ZAU interj. 1. (Intareste o afirmatie sau o negatie, uneori insotit de „asa”) Pe legea mea, jur ca... ◊ Expr. (Pop.) A zice zau = a jura. Ba (nu) zau = dimpotriva, te asigur ca..., vorbesc serios. 2. Intr-adevar, desigur, fara indoiala, bineinteles. ◊ Expr. Nu stiu, zau! = ma indoiesc, ma intreb daca... 3. Te rog! [Var.: zeu interj.] – Lat. deus.
INCONTESTABIL, -A, incontestabili, -e, adj. Care nu poate fi contestat, care nu poate fi pus la indoiala; de netagaduit, indiscutabil, sigur, necontestabil. ♦ (Adverbial) fara indoiala, fara discutie, indiscutabil. – Din fr. incontestable.
INDOIALA, indoieli, s. f. 1. Neincredere; ezitare, sovaiala; indoire. ◊ Loc. adv. fara indoiala = desigur, neaparat. ◊ Expr. A cadea la indoiala = a incepe sa se indoiasca de ceva, a fi nesigur. A pune (ceva) la indoiala = a se indoi (III) de ceva. 2. (Rar) indoire (a corpului). [Pr.: -do-ia-] – Indoi + suf. -eala.
NEGRESIT adv. fara nici o indoiala; fara doar si poate, desigur, sigur; in mod neaparat. – Ne- + gresit.
DESIGUR adv. 1. Da. 2. fara indoiala, cu siguranta, negresit, bineinteles. – De4 + sigur.
DESIGUR adv. fara indoiala; cu siguranta; bineinteles. /de + sigur
GARANTAT1 adv. fara indoiala; neindoielnic; sigur. /v. a garanta
SIGUR1 adv. 1) fara indoiala; negresit. ~ ca da. ◊ Mai mult ca ~ fara nici o indoiala; precis. 2) Cu incredere in sine. A se tine ~. /<ngr. sighuros
SIGURANTA ~e f. 1) Situatie fara pericol; lipsa de primejdie; securitate. ◊ A fi in ~ a fi ferit de primejdii. 2) Lipsa de indoiala; convingere ferma; certitudine. ◊ Cu ~ a) cu deplina incredere in sine; b) fara indoieli. Pentru mai multa ~ a) pentru a fi mai sigur; b) pentru a asigura securitate deplina. 3) Exactitate in realizarea unei actiuni; dibacie; dexteritate. 4) Dispozitiv al unei arme de foc care impiedica descarcarea accidentala a acesteia. 5) Dispozitiv care protejeaza un sistem tehnic impotriva actiunii daunatoare sau nedorite. ◊ Ac de ~ ac prevazut la unul din capete cu inchizatoare, intrebuintat pentru a prinde ceva. ~ electrica dispozitiv de intrerupere automata a unui circuit electric, cand intensitatea curentului depaseste nivelul obisnuit. 6) Politie secreta. [G.-D. sigurantei] /sigur + suf. ~anta
indoiat, -a, adj. (reg., inv.) 1. indurerat. 2. plin de indoieli, fara credinta; banuitor.
EVIDENT, -A adj. Vadit, neindoielnic, clar, limpede. // adv. fara indoiala, desigur. [Cf. fr. evident, it. evidente, lat. evidens].
INCONTESTABIL, -A adj. Care nu se poate contesta; de netagaduit; sigur. ♦ adv. fara indoiala, indiscutabil. [Cf. fr. incontestable].
liur s. n. – Posirca, must. – Var. liura, liurca. Origine indoielnica. Dupa Cihac, II, 174 si Scriban, din rut. ljura (dupa Galdi, Dict., 142, din mag. lőre), ceea ce pare posibil, fiind cuvint uzual numai in N. tarii. fara indoiala, coincide cu leaorca, care este in mod evident expresiv, cum pot fi si cuvintele indicate ca izvoare.
meu (-ea), adj. si pron. pos. – Mr. neu, meu, megl., istr. meu. Lat. meus (Puscariu 1074; Candrea-Dens., 1091; REW 5556), cf. it. mio (sard. meu), prov. mieu, cat., port. meu, sp. mio. Rezultatul normal, mieu, a pierdut diftongul, prin analogie cu f. mea (Rosetti, BL, V, 34; Rosetti, Melanges, 173), sau, mai curind, cu pl. mei. fara indoiala, datorita unui obicei neintemeiat, introdus de actorul C. Nottara, dictiunea teatrala obisnuieste sa pronunte mieu.
rapciuga (rapciugi), s. f. – Respiratie grea, morva. Origine obscura. fara indoiala de origine sl., probabil in loc de *rapstiuga, de la rapsti „a murmura”; pentru semantism, cf. sb. hropati „a sufla greu” fata de hropotnija „gripa”, bg. hropotnica „catar”, rus. sapeti „a sforai” fata de sap „rapciuga” (Cihac, II, 306). – Der. rapciugos, adj. (cu rapciuga).
REZERVA s.f. 1. Cantitate (de bunuri) pusa deoparte pentru a fi folosita mai tarziu; depozit. ◊ Rezerva succesorala = parte dintr-o avere succesorala de care testatorul nu poate dispune liber, fiind rezervata de drept unor anumiti mostenitori. ♦ (Fig.; mai ales la pl.) Posibilitati. ◊ Rezerve interne = totalitatea posibilitatilor existente intr-o intreprindere, a caror descoperire si folosire permit realizarea unor cantitati sporite de produse. ♦ Cantitate de substante minerale utile continute intr-un zacamant. 2. Camera de spital unde se interneaza un singur bolnav. 3. Parte din armata chemata sub arme numai in timp de razboi sau in mod exceptional in timp de pace; trupe neangajate in lupta, pastrate pentru a interveni la nevoie. ♦ (Sport) Jucator care poate inlocui la nevoie pe unul dintre jucatorii angajati in competitie. 4. Motiv de indoiala, obiectie. ◊ fara rezerva = fara retinere, in intregime. ♦ (Fig.) Prudenta, cumpatare, masura; discretie; (p. ext.) raceala, indiferenta, jena. [< fr. reserve < reserver – a pune deoparte].
REZERVA s. f. 1. cantitate (de bunuri) pusa deoparte pentru a fi folosita mai tarziu; depozit. ♦ (jur.) ~ succesorala (sau legala) = parte dintr-o avere succesorala de care testatorul nu poate dispune liber, rezervata de drept unor anumiti mostenitori. ◊ (fig.; pl.) posibilitati. ◊ cantitate de substante minerale utile intr-un zacamant. 2. camera de spital unde se interneaza un singur bolnav. 3. parte din armata chemata sub arme numai in timp de razboi sau in mod exceptional in timp de pace; trupe neangajate in lupta, pastrate pentru a interveni la nevoie. ◊ (sport) jucator care poate inlocui la nevoie pe unul dintre jucatorii angajati in competitie. 4. motiv de indoiala, obiectie. ♦ fara ~ = fara retinere, in intregime. ◊ (fig.) prudenta, cumpatare, masura; discretie. (p. ext.) raceala, indiferenta. (< fr. reserve)
DOAR adv. 1. (Exprima ideea unei delimitari sau restrictii) Numai. Stai doar o clipa! ◊ Expr. Doar ca nu... = aproape ca..., putin a lipsit sa nu... 2. Vezi bine, cum se stie; desigur. Doar nu m-ai cautat! 3. Poate; probabil. Va reusi doar pana la urma! ◊ Expr. fara doar si poate = fara nici o indoiala; neaparat. ♦ In speranta ca... L-a intrebat, doar va afla ce sa faca. ◊ Expr. Intr-o doara = la noroc, la intamplare, pe nimerite. 4. (Reg., la inceputul unei propozitii interogative) Oare? [Var.: doara adv.] – Lat. de-hora.
DOAR adv. 1) Numai. ~ tu ai venit. 2) Cum se stie. ~ n-ai plecat! 3) Dupa cum se pare; poate; probabil. Va reusi ~ pana la urma! ◊ fara ~ si poate fara nici o indoiala; numaidecat; neaparat. Intr-o ~a la intamplare. [Monosilabic] /<lat. de-hora
NEGRESIT adv. fara (nici o) indoiala; in mod (absolut) necesar; cu orice pret; numai-decat. /ne + gresit
NUMAIDECAT adv. In mod (absolut) necesar; fara nici o indoiala; cu orice pret; neaparat; negresit. /numai + de + cat
DILI, dilesc, vb. IV. (Arg.) 1. Tranz. A lovi, a bate. 2. Tranz. A fura, a sterpeli. (etim. neclara; prob. din gr. δηλέομαι (= a lovi), prin interm. tig.; se poate de asemenea pune in leg. cu tig. da-, part. dilo (= a da) (Graur, Juilland); provine, cu prob. mai mare, din sl. deliti (= a imparti, a distribui) (cf. deli); acceptia 2. se justifica fara nici o indoiala din expresia a da o lovitura; der. dileala)
DISCUTIE ~i f. 1) Schimb de pareri referitor la o chestiune in vederea unei hotarari; dezbatere. ◊ fara ~ fara a se pune la indoiala; in mod obligatoriu. 2) Schimb de vorbe sau de idei pe cale orala; dialog; convorbire. 3) Schimb de pareri contradictorii. [Art. discutia; G.-D. discutiei; Sil. -ti-e] /<fr. discussion
EXPRES3, -A I. adj. exprimat clar, fara nici un fel de indoiala. II. adv. special pentru..., precis, anume. (< fr. expres, lat. expressus)
DAR conj., adv. 1. conj. insa, totusi. (As vrea sa te cred, ~ am unele indoieli.) 2. conj. ci, insa, numai, (reg.) fara, (Ban. si Transilv.), ci. (Nu-i prost cine da, ~ cel ce rabda.) 3. conj. insa, numai, (prin Transilv.) pedig. (Esti prea buna, ~ nu ma iubesti.) 4. conj. daramite, (rar) incamite, mite, nemite, (inv. si pop.) necum. (Munte cu munte se intalneste, ~ om cu om.) 5. conj. asadar, deci, (livr.) ci. (~, nu ne putem limita la ...) 6. adv. (interogativ) oare? pai? (~ asa sa fie?)
indoiala ~ieli f. Lipsa de incredere; neincredere; rezerva. Stare de ~ . ◊ fara ~ cu siguranta; neaparat; numaidecat. A sta la ~ a nu fi hotarat; a sovai. [G.-D. indoielii] /a (se) indoi + suf. ~eala
ACATALEPSIE, (gr. a „fara” + katalepsis „atac”) s. f. Stare de spirit caracteristica scepticului care renunta din principiu sa mai caute solutia unei probleme (la Fr. Bacon, a. apare cu sensul de indoiala absoluta).
ARGUMENT (‹ fr., lat.) s. n. 1. Rationament sau, p. gener., orice proba menita sa dovedeasca sau sa respinga ceva. 2. (MAT.) Variabila independenta a unei functii. ♦ Unghiul dintre semiaxa reala si dreapta care uneste originea cu afixul unui numar complex, masurat in sens trigonometric direct. 3. (FILOZ., LOG.) Denumire pentru unele rationamente concrete din istoria logicii si filozofiei, care prezinta un interes special: a. ontologic, introdus de Anselm pentru a demonstra existenta lui Dumnezeu, preluat apoi de Decartes; a. indoielii, formulat de catre Decartes, in vederea asezarii cunoasterii pe baze sigure; a. bastonului, incercare de a sili prin forta pe cineva sa accepte o idee; a. la persoana, argumentare falsa prin referirea la calitatile persoanei, fara legatura logica cu ideea in discutie; a. relativ la ignoranta, bazat pe ignoranta interlocutorului; a. relativ la mila, in care se face apel la sentimente in favoarea cuiva; a. majoritatii (caz particular), cind cineva se refera la acordul majoritatii.
SIGUR2 ~a (~i, ~e) 1) Care nu provoaca indoiala; neindoielnic; cert; incontestabil. Victorie ~a. 2) Care este incredintat, convins. ~ de reusita. ◊ A fi ~ de cineva (sau de ceva) a avea incredere deplina in cineva (sau in ceva). 3) Care este de nadejde; pe care te poti bizui. Adapost ~. ◊ A fi in maini ~e (a fi) in maini de nadejde. A pune pe cineva (sau ceva) la loc ~ a ascunde pe cineva (sau ceva) intr-un loc unde nu exista nici o primejdie. A merge la ~ a actiona fara gres. Mana ~a mana ferma, nesovaielnica. 4) Care produce efectul dorit; cu actiune pozitiva; eficace. Remediu ~. /<ngr. sighuros