Rezultate din textul definițiilor
umbla (-lu, -at), vb.1. A merge. – 2. A circula, a calatori, a se misca, a functiona. – 3. A se duce undeva regulat, a frecventa. – 4. A vizita, a parcurge, a strabate. – 5. A circula, a avea valoare de circulatie. – 6. A valora. – 7. A avea curs, a fi acceptat. – 8. A merge dupa cineva sau ceva, a urmari. – 9. A privi prin, a se ocupa de. – 10. a cauta, a scotoci, a cerceta. – 11. A trata de, a cauta de. – 12. (Trans.) A urma un curs, a studia. – Var. imbla. Mr. imnu, megl. amnu, amnari, istr. omnu. Lat. ambulāre (Diez, I, 19; Candrea, Elements, 82; Puscariu 1797; REW 412), cf. it. ambiare, prov., sp., port. amblar, fr. ambler.Der. umblaret, adj. (care umbla mult); umblat, adj. (care a calatorit mult, frecventat, circulat); umblator, adj. (care umbla; pribeag; mobil; varietate de griu); umblatoare, s. f. (closet, privata); umblatura, s. f. (mers); umblet, s. n. (mers, fel de a merge; umblare, calatorie; drumetie; comportare, conduita; intriga, demers, procedura).

ALURA Lu/ s. f. 1. mod de deplasare a unui animal, vehicul. 2. fel de a merge; tinuta, aspect; infatisare. 3. fel de a actiona, de a se purta; ritm in care se desfasoara o intrecere sportiva. 4. pozitia vantului fata de o nava. 5. unghiul format de drumul urmat de o nava fata de directia vantului. (< fr. allure)

MERS s. n. Faptul de a merge. 1. Deplasare, miscare dintr-un loc in altul; umblet, mergere. ◊ Mersul trenurilor sau vapoarelor = orar dupa care circula trenurile sau vapoarele; (concr.) tabel sau brosura care cuprinde acest orar. ◊ Loc. adv. Din mers = in timpul deplasarii, fara a se opri; mergand. ♦ fel de a merge al cuiva; umblet, calcatura; ritm sau viteza cu care merge cineva. 2. (Rar) Curs, curgere (a unei ape curgatoare). 3. Iesire (a fumului, a gazelor etc.). 4. Evolutie, dezvoltare, desfasurare (a unui fenomen, a unui proces etc.); mod, curs, ritm de desfasurare (a unui fenomen, a unui proces etc.). ◊ Mers inainte = progres. ♦ (Rar) Desfasurare a unei activitati. ♦ (Mod de) functionare a unui sistem tehnic, a unui mecanism, a unui instrument. ◊ Mers in gol = regim de functionare in care nu se produce lucru mecanic util. Mers in sarcina = regim in care se furnizeaza o anumita putere utila. – V. merge.

UMBLATURA, umblaturi, s. f. (Pop.) Umblat1, mers; umblare. ♦ fel de a umbla, de a duce picioarele in mers. – Umbla + suf. -atura.

A POTRIVI ~esc tranz. 1) A face sa se potriveasca. 2) A face sa ocupe pozitia necesara; a pune sa stea cum trebuie; a aseza; a aranja. 3) (volumul, masa, marimea) A determina cu aproximatie. 4) (instrumente muzicale) A face sa produca sunetele necesare; a acorda. 5) (ceasul) A pune sa mearga la fel cu altul. 6) (persoane) A face sa capete un aspect ingrijit; a gati, a chiti; a aranja; a dichisi. 7) (mancaruri) A gusta adaugand anumite ingrediente (pentru a da un gust bun). 8) (vorbe, glume) A rosti la timpul si la locul cuvenit. 9) A hotari (in minte), examinand toate posibilitatile; a chibzui; a cumpani. ~ cum e mai bine. /Din potriva

umblatura, umblaturi, s.f. (pop.) 1. mers, umblat; fel de a umbla, de a duce picioarele in mers; umblet. 2. umblare deasa; alergatura.

CALCATURA, calcaturi, s. f. fel de a merge; pas, mers, umblet. – Calca + suf. -atura.

TRAP s. n., interj. 1. S. n. Mers in fuga al calului, cu viteza mijlocie (intre pas si galop), animalul pasind in acelasi timp cu un picior din fata si cu piciorul de dinapoi opus acestuia. ♦ Zgomot facut de un cal care merge in acest fel. 2. Interj. Cuvant care imita zgomotul facut de mersul in fuga al cailor sau, p. ext., de mersul grabit al unui om. – Din germ. Trab.

ALURA aluri f. 1) fel de a merge; umblet; mers. 2) Ritm al unei competitii sportive. [G.-D. alurii] /<fr. allure

CALCATURA ~i f. 1) Mod de a merge (al cuiva); fel de a umbla; mers; umblet; alura. 2) Locul unde a calcat cineva cu piciorul; urma. /a calca + suf. ~atura

TREAPAD n. 1) Mers al calului intre pas si galop; trap. 2) Zgomot produs de cal cand merge in acest fel. 3) Umblatura continua incolo si incoace. ◊ La ~ la fuga; repede. 4) pop. Stare patologica manifestata prin eliminare frecventa de f****e cu consistenta apoasa; diaree. /v. a trepada

TRAP s. n. mers in fuga al calului, cu viteza medie (intre pas si galop). ◊ zgomot facut de un cal care merge in acest fel. (< germ. Trab)

CALCATURA, calcaturi, s. f. fel de a merge; pas, mers, umblet. – Lat. calcatura.

tarhat (-turi), s. n. – Povara, catrafusele ciobanului. – Var. tirhat, (Bihor) tarhatiu „sarcina”. Mag. terh, acuz. terhat (Cihac, II, 532; Tiktin; Puscariu, Lr., 105), cf. rut. terh, slov. Din acelasi cuvint mag. care inseamna „incarcat, greu” provine tarhita, s. f. (Trans., potirniche), datorita felului sau de a merge (dupa ipoteza improbabila a lui Cihac, II, 402, din sl. tetrevi „fazan”), din mag. terhes „supraincarcat”, de unde vine si tar(h)oasa, s. f. si adj. (insarcinata), cf. grea si ceh. terchavy „grea” si „insarcinata”. Cf. tar.

ALURA s. f. 1. fel de a se misca; mers, umblet; (rar) infatisare. 2. Mod de deplasare a unui animal. 3. Ritm in care se desfasoara o actiune individuala sau colectiva in intrecerile sportive. 4. Mod in care se desfasoara un eveniment, o intamplare etc. – Din fr. allure.

ALURA s.f. fel de a se misca; mers, umblet; infatisare. ♦ Unghiul format de drumul urmat de o nava fata de directia vantului. ♦ fel de a actiona, de a se purta; purtare, comportare; (spec.) ritm in care se desfasoara o intrecere sportiva. [Pron. -liu-. / < fr. allure].

BUSTROFEDON s. n. fel de scriere foarte veche in care randurile mergeau fara discontinuitati de la stanga la dreapta si de la dreapta la stanga. – Din fr. boustrophedon.

MANA, man, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext. al unui vehicul (cu tractiune animala); a imboldi, a stimula, a indemna la mers. ◊ Expr. (Fam.) A mana porcii la jir = a sforai in somn. (Fam.) Mana magaru! = pleaca de aici! ia-o din loc! da-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva sa faca un anumit lucru, sa actioneze intr-un anumit fel; a indemna, a imboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grabi. Mana cat putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a tari cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva sa se duca undeva sau sa faca ceva. 4. (Pop.) A pune in miscare; a actiona. – Lat. minari „a ameninta”.

A RATACI ~esc 1. intranz. 1) A umbla cautand drumul. 2) A merge din loc in loc fara un scop precis; a umbla; a hoinari; a vagabonda. 2. tranz. 1) (obiecte) A incurca printre altele de acelasi fel, nestiind unde se afla. ~ o carte. 2) A merge pe o alta cale decat cea dorita; a nu gasi calea dorita. /cf. lat. erraticus

BUSTROFEDON s.n. fel de scriere foarte veche, in care randurile mergeau fara discontinuitati de la stanga la dreapta si de la dreapta la stanga. [< fr. boustrophedon, cf. gr. bous – bou, strophein – a intoarce].

SCHI s. n. 1. Un fel de patina de lemn, lunga, cu care se poate merge alunecand pe zapada. 2. Sport de iarna practicat cu astfel de patine. ♦ ~ nautic = sport nautic in care executantul, remorcat de o ambarcatie cu motor, aluneca pe suprafata apei cu ajutorul unor schiuri speciale; water-ski. (< fr. ski, germ. Ski)

cisit n., pl. uri (turc. [d. pers.] cisit, cesit, fel, forma, mostra). Rar azi. Asortiment de marfuri. Vinzare, desfacere: merge cisitu.

CARD ~uri n. 1) Grup mare de animale (de pasari, de pesti) de acelasi fel care umbla impreuna. 2) Grup de oameni adunati la un loc sau care merg impreuna; ceata; droaie. ◊ A intra (sau a se pune) in ~ cu cineva a se intovarasi cu cineva. 3) Timp nedelimitat; multa vreme. De un ~ de ani. /<sb. krd

MERS n. 1) v. A merge. 2) Deplasare dintr-un loc in altul (a oamenilor si a vehiculelor, pe cai de comunicatie). ◊ Din ~ fara a se opri. ~ul trenurilor orarul de circulatie a trenurilor. 3) Mod de a merge; umblet. ~ usor. ~ apasat. 4) Mod de functionare a unui sistem tehnic. ~ul motorului. 5) felul sum se desfasoara un fenomen sau un proces. ~ul lucrurilor. /v. a merge

PERECHE ~i f. 1) Grup de doua obiecte de acelasi fel intrebuintate impreuna. O ~ de ciorapi. 2) Grup de doua persoane de s*x opus aflate intr-o anumita legatura; cuplu. O ~ de dansatori. O ~ aleasa. 3) Grup de doua animale de aceeasi specie. O ~ de gaini. O ~ de boi. 4) Fiecare dintre elementele care alcatuiesc asemenea grupuri. Aceasta ti-i ~ea. 5) Obiect compus din doua parti simetrice, unite intre ele si formand un intreg. O ~ de foarfece.O ~ de carti un pachet de carti de joc. 6) la pl. Cate doi. A merge ~. 7) Persoana care se potriveste dupa anumite calitati altei persoane. ◊ Fara ~ fara seaman; unic in felul sau. A-i fi cuiva ~ a se potrivi cu cineva. [G.-D. perechii] /<lat. paric[u]la

SCHI s.n. 1. Un fel de patina de lemn, aproape ca lungime cu inaltimea omului, cu care se poate merge alunecand pe zapada. 2. Sport de iarna practicat cu schiurile (1). ♦ Schi nautic = sport nautic in care executantul, tras de o barca cu motor, aluneca pe apa mentinandu-se pe una sau pe doua scanduri; water-ski. [< fr., norv. ski].

A SE TINE ma tin intranz. I. 1) A sta prins (de ceva sau de cineva). ~ de copac. 2) A avea stabilitate; a nu cadea. Casa se mai ~. 3) A merge mereu in imediata apropiere (a cuiva sau a ceva). ~ de tata-sau. 4) A nu se indeparta (de ceva) conformandu-se. ~ de lege. II. (in imbinari) 1) (sugereaza ideea de indeletnicire) ~ de munca. ◊ ~ de ale sale a continua sa procedeze in felul sau. ~ de casa a duce o viata casnica; a nu fi usernic. ~ la distanta a) a merge la o oarecare departare dupa cineva sau dupa ceva; b) a fi putin sociabil. 2) (sugereaza ideea de dainuire a insusirii sau a imprejurarii exprimate de cuvantul din imbinare) ~ mandru. ◊ A nu se mai putea ~ pe picioare a) a fi cuprins de o mare slabiciune fizica; b) a fi beat. /<lat. tenere

TRIPLARE s.f. Actiunea de a tripla si rezultatul ei. ♦ Depasire a unui vehicul, de orice fel, de catre un autovehicul, atunci cand acela este angajat in depasirea unui alt vehicul, oprit sau in mers, daca prin aceasta manevra se trece peste axa care desparte cele doua sensuri de circulatie ale drumului. [< tripla].

TOIAG, toiege, s. n. 1. Bat lung si drept de care se sprijina cineva la mers sau de care se serveste pentru a se apara. ♦ Fig. Sprijin, ajutor, reazem. ♦ Lovitura data cu toiagul (1). 2. Un fel de baston purtat ca semn distinctiv sau ca simbol al unei demnitati sau autoritati. 3. (Pop.) Lumanare care se asaza in mana, pe pieptul sau la capul mortului. 4. (La pl. art.) Numele popular al celor trei stele luminoase asezate la rand in mijlocul constelatiei Orion. [Pr.: to-iag] – Din sl. tojagu, tojaga.

ceam n., pl. uri (turc. cam, brad; sirb. cam, ceam). Un fel de caic fluvial foarte lat p. transporturi grele (lemne, nisip, peatra [!] s. a.). Are si pinze si poate merge si neremorcat.

asa si (mai vechi) asi adv. (lat. eccum sic, iaca asa. V. si). Ast-fel, in acest fel: cum iti vei asterne, asa vei dormi. Asemenea, ast-fel de: la asa oameni (unor asa oameni) nu le dau voie. Asa de, ast-fel de, atita de: era asa de intuneric, in cit nu se vedea nimic. (Mai putin bine fara de: asa prost ma crezi?). Asa si asa sau nici asa, nici asa (fam.), potrivit, modest: o casa asa si asa. Cam asa, aproape asa: cam asa s´a intimplat. Iaca asa (fam.), formula de incheiere a unei povestiri: iaca asa, mai baieti! Asa dar, deci, pin [!] urmare, vrea sa zica: asa dar, ne-am inteles. Azi asa, mini [!] asa, se zice cind povestesti despre un fapt repetat: azi asa, mini asa (de ex., fura), pina cind a fost prins. Se intrebuinteaza si cind nu vrei sau nu poti da un raspuns precis: De ce nu vrei sa mergi? – Asa! – In nord. barb. dupa germ. so ein: asa un om, asa o casa. Rom. corect asa om, asemenea om, ast-fel de om.

PARCURGE, parcurg, vb. III. Tranz. 1. (Adesea fig.) A strabate un drum sau o distanta (de la un capat la altul); a se deplasa, a merge (pana la capat). 2. A trece cu privirea sau cu ochii peste ceva, a se uita in treacat la ceva. ♦ Spec. A citi ceva in graba si superficial, a rasfoi o carte, un ziar etc.; p. gener. a citi. 3. A trai, a petrece un interval de timp intr-un anumit loc sau fel. [Var.: (inv.) parcura vb. I] – Din fr. parcourir (dupa curge).

A ZORI ~esc 1. intranz. 1) A lucra cu graba; a se grabi. 2) A merge repede. 2. tranz. 1) (actiuni, procese etc.) A face sa se desfasoare intr-un ritm mai rapid (uneori nejustificat); a grabi; a pripi; a precipita; a accelera; a urgenta. 2) (persoane) A forta sa actioneze (mai repede). 3) rar A sustine staruitor. 4) (persoane) A sili printr-o presiune permanenta si indelungata (sa actioneze intr-un anumit fel); a presa. /Din zor

ciocirlie f. (imit. dupa cintecu acestei pasari, dupa cum se vede si din ardelenescu tirloi si tirlug, ciocirlie, si din bg. cevruliga c******a, cuculiga, dan. skovlarken, sued. skoglarken, supt infl. lui ciocielan. V. ciricai si sofrac. Cp. Bern. 1, 157 si 164). O pasare calatoare inrudita cu ciocirlanu, dar fara mot (alauda arvensis). Nu se pune pe copaci si are obicei sa zboare sus si sa cinte tinindu-se pe loc in aer. (Este si varietatea alauda arborea, mai mica, si melanocorypha [calandra, tatarica s. a.], mai mare). Est. Un fel de hora si melodia ei (V. tril). Ramura de vita taiata cu o bucata din ramura mai mare si rasadita ca sa se prinda. Tarus care e legat de un palimar (funie), iar acesta de pluta si pe care un plutas il infige in mal cind vrea sa opreasca pluta din mers.

INNADI, innadesc, vb. IV. 1. Tranz. A-i adauga unui obiect (cosand, innodand, lipind etc.) o bucata, o portiune (de acelasi fel), pentru a-l mari, a-l lungi etc.; a pune o nada. ◊ Expr. (Refl.) A se innadi la vorba = a se porni la vorba, a se pune pe taifas. 2. Refl. Fig. A prinde pofta de ceva bun, a lua obiceiul, naravul; a (se) naravi. ◊ Expr. A se innadi la cascaval = a se obraznici. a-si lua nasul la purtare. ♦ A se obisnui sa mearga prea des undeva, sa faca ceva (nepermis). – In + nada.

2) car n., pl. e si (est) a (lat. carrus si carrum, cuv. galic; it. sp. pg. carro, pv. car, fr. char). Un fel de vehicul de dus lucruri grele, foarte intrebuintat de taranii Romani, care injuga la el boi. Continutu unui car: un car de fin. Est. Tintar. Constelatiunea ursei: caru mare si caru mic (cu acest inteles si lat. [in glose], sp. si pg. [V. ursa]). Car de triumf, caru in care intrau solemn in vechea Roma generalii triunfatori [!]. Car funebru, dric, patasca (in stilu inalt). A merge ca cu caru cu boi, a merge foarte incet. A avea cu caru, a avea din belsug. A cauta acu in caru cu fin, a cauta un lucru mic intr´o imensitate. V. carulean.



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)