Rezultate din textul definițiilor
UZA, uzez, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) degrada, a (se) deteriora, a (se) strica, a (se) toci (prin intrebuintare indelungata). ♦ Refl. Fig. (Despre oameni) A se consuma, a se epuiza. ♦ Refl. Fig. (Despre cuvinte, constructii, figuri de stil) A-si pierde valoarea expresiva (prin deasa intrebuintare). 2. Intranz. A face uz de...; a se folosi de..., a intrebuinta. – Din fr. user.
figuraTIV, -A, figurativi, -e, adj. 1. Care contine (multe) figuri de stil; figurat. 2. (Despre unele arte) Care se bazeaza pe reprezentarea plastica si usor identificabila a fiintelor si obiectelor din realitate. ♦ P. gener. Care constituie reprezentarea unui lucru. Plan figurativ. – Din fr. figuratif.
METAFORISM s. n. (Rar) Mod de exprimare in care se folosesc frecvent metaforele sau, p. gener., alte figuri de stil. – Metafora + suf. -ism.
figuraT ~ta (~ti, ~te) si adverbial 1) (despre sensuri) Care comporta un transfer semantic; intrebuintat cu valoare semantica modificata. 2) (despre limba, stil) Care contine figuri de stil sau tropi; bogat in figuri de stil sau in tropi. /<lat. figuratus, fr. figure
figuraTIV ~a (~i, ~e) 1) (despre stil, poezie etc.) Care este bogat in figuri de stil. 2) Care reproduce realitatea intr-un mod plastic. Arta ~a. 3) Care prezinta lucrurile reproduse ca in natura. /<fr. figuratif
figuraTIV, -A adj. 1. Cu figuri de stil; figurat. 2. (Despre unele arte) Bazat pe reprezentarea plastica a realitatii. [Cf. fr. figuratif, lat. figurativus].
AMPLIFICARE s. f. 1. actiunea de a amplifica; amplificatie. 2. inlantuire de figuri de stil prin care se reiau elementele unei descrieri pentru a se reda gradat si viu imaginea. (< amplifica)
figuraTIV, -A adj. 1. cu figuri de stil; figurat. 2. (despre unele arte) care foloseste reprezentarea plastica a realitatii. (< fr. figuratif, lat. figurativus)
ASINDET s. n. figura de stil constand in suprimarea conjunctiilor (copulative). [Var.: asindeton s. n.] – Din lat. asyndetus, asyndeton, fr. asyndete.
CATAHREZA, catahreze, s. f. figura de stil care consta in transferarea intelesului unui cuvant asupra altui cuvant cu inteles apropiat. – Din fr. catachrese, lat. catachresis.
CHIASM, chiasme, s. n. figura de stil care consta in reluarea, in ordine inversa, a doua cuvinte sau expresii. – Din fr. chiasme.
GRADATIE, gradatii, s. f. 1. Crestere sau descrestere treptata, progresiva, inaintare succesiva (a unui proces, a unui fenomen, a unei actiuni etc.). 2. Fiecare dintre diviziunile care se gasesc pe suportul unui instrument de masura cu scari gradate. 3. figura de stil constand in trecerea treptata, ascendenta sau descendenta, de la o idee la alta. ♦ (Pict.) Trecere treptata de la o nuanta la alta. 4. Fiecare dintre treptele de incadrare pe care se afla un salariat in cadrul gradului sau, acordata pe baza vechimii in serviciu si a aportului in munca; p. ext. spor de salariu care corespunde fiecareia dintre aceste trepte. – Din fr. gradation, lat. gradatio.
HENDIADA, hendiade, s. f. figura de stil care consta in inlocuirea unui substantiv insotit de un atribut prin doua substantive sau a unui atribut adjectival cu unul substantival. [Pr.: -di-a-] – Din fr., lat. hendiadys.
HIPERBOLA, hiperbole, s. f. 1. (Mat.) Curba reprezentand locul geometric al punctelor dintr-un plan pentru care diferenta distantelor fata de doua puncte fixe, numite focare, este constanta. 2. figura de stil care consta in exagerarea marimii, importantei etc. reale a lucrurilor. [Var.: iperbola s. f.] – Din fr. hyperbole.
HIPOTIPOZA, hipotipoze, s. f. figura de stil care sugereaza imagini vizuale foarte vii. [Var.: ipotipoza s. f.] – Din fr. hypotypose.
IMPRECATIE, imprecatii, s. f. (Livr.) Blestem; ocara. ♦ figura de stil care contine un blestem. – Din fr. imprecation, lat. imprecatio.
METONIMIE, metonimii, s. f. figura de stil care consta in inversiunea voluntara a categoriilor logice ale intregului prin parte, ale partii prin intreg, ale cauzei prin efect, ale efectului prin cauza, ale abstractului prin concret, ale posesorului prin lucrul posedat etc. – Din fr. metonymie.
OXIMORON, oximoroane, s. n. figura de stil care exprima o ironie subtila sau un adevar usturator sub forma asocierii paradoxale a doi termeni contradictorii. – Din fr. oxymoron.
ZEUGMA, zeugme, s. f. figura de stil prin care se unesc gramatical doua sau mai multe substantive cu un verb sau cu un adjectiv care, logic, nu se refera decat la unul dintre cele doua substantive. – Din fr. zeugma.
SINECDOCA, sinecdoce, s. f. figura de stil care consta in largirea sau restrangerea sensului unui cuvant prin folosirea intregului in locul partii (si invers), a particularului in locul generalului, a generalului in locul particularului, a materiei din care este facut un lucru in locul lucrului insusi etc. [Acc. si: sinecdoca] – Din lat. synecdoche, ngr. sinekdohi, fr. synecdoque.
PARONOMAZA, paronomaze, s. f. figura de stil constand in asocierea de paronime; paronomasie. – Din fr. paronomase.
ANTITEZA, antiteze, s. f. 1. Opozitie dialectica intre doua fenomene, idei, judecati etc. ♦ figura de stil bazata pe opozitia dintre doua idei, fenomene, situatii, personaje, expresii etc., care se pun reciproc in relief. 2. (Fil.) Momentul al doilea al triadei teza-antiteza-sinteza, care neaga teza. – Din fr. antithese.
ANTONOMAZA, antonomaze, s. f. figura de stil care consta in folosirea unui nume propriu in locul unui nume comun sau a unui nume comun ori a unei perifraze in locul unui nume propriu; antonomasie. – Din fr. antonomase.
PERSONIFICARE, personificari, s. f. Faptul de a personifica; personificatie; spec. figura de stil prin care se atribuie lucrurilor, animalelor sau fenomenelor din natura insusiri omenesti. – V. personifica.
POLISINDETON s. n. figura de stil care consta in repetarea unei conjunctii la inceputul fiecareia dintre partile unei fraze sau inaintea fiecaruia dintre termenii unei enumerari, pentru a da discursului mai multa forta. – Din fr. polysyndeton.
PROLEPSA, prolepse, s. f. figura de stil sau de retorica prin care se preintampina obiectiile posibile ale adversarului. – Din fr. prolepse.
EPIFORA, epifore, s. f. figura de stil care consta in repetarea unui cuvant sau a unor cuvinte la sfarsitul propozitiilor, frazelor sau al unor strofe; epistrofa. – Din fr. epiphora.
LITOTA, litote, s. f. figura de stil care consta in a spune cat mai putin si a face sa se inteleaga cat mai mult. – Din fr. litote.
METAFORA, metafore, s. f. figura de stil rezultata dintr-o comparatie subinteleasa prin substituirea cuvantului obiect de comparatie cu cuvantul-imagine; p. gener. figura de stil. – Din lat. metaphora, it. metafora, fr. metaphore.
METALEPSA, metalepse, s. f. figura de stil inrudita cu metonimia, care consta in indicarea unui amanunt antecedent pentru a sugera consecinta unui fapt, sau invers. – Din fr. metalepse.
CLIMAX, climaxuri, s. n. 1. Faza finala intr-o succesiune ecologica, in care exista o relativa stabilitate a biocenozei si o corespondenta a ei cu clima si cu solul 2. figura de stil care consta in desfasurarea ascendenta a ideilor, actiunii etc. dintr-o opera. – Din fr. climax.
ELIPSA, elipse, s. f. 1. Locul geometric al punctelor dintr-un plan pentru care suma distantelor la doua puncte fixe, numite focare, este constanta. 2. (figura de stil care consta in) omiterea din vorbire sau din scris a unor elemente care se subinteleg sau care nu sunt absolut necesare pentru intelesul comunicarii. – Din fr. ellipse, lat. ellipsis.
ENUMERATIE, enumeratii, s. f. 1. Enumerare. 2. figura de stil care consta in insirarea unor argumente, fapte etc. privitoare la aceeasi imprejurare sau tema. ♦ (Inv.) Parte a unui discurs care preceda peroratia si in care autorul recapituleaza argumentele expuse anterior. – Din fr. enumeration, lat. enumeratio.
TROP2, tropi, s. m. (Livr.) figura de stil. – Din fr. trope, lat. tropus, ngr. tropos.
DIAFORA, diafore, s. f. figura de stil care consta in repetarea unui cuvant, dar cu o alta semnificatie. [Pr.: di-a-] – Din germ. Diaphora, fr. diaphore.
SILEPSA, silepse, s. f. Constructie sintactica in care cuvintele se acorda dupa asociatii logice si nu dupa regulile gramaticale obisnuite; p. ext. figura de stil in care se foloseste o astfel de constructie sintactica si in care un cuvant este luat atat in sensul propriu, cat si in cel figurat. – Din fr. syllepse, lat., ngr. syllepsis.
COMPARATIE, comparatii, s. f. 1. Examinare a doua sau a mai multor lucruri, fiinte sau fenomene, facuta cu scopul de a se stabili asemanarile si deosebirile dintre ele. ◊ Grad de comparatie = forma pe care o ia adjectivul si unele categorii de adverbe pentru a arata masura mai mica sau mai mare in care un substantiv sau un verb poseda insusirea sau caracteristica exprimata de acel adjectiv sau adverb. Termen de comparatie = cuvant, expresie sau notiune care serveste pentru a compara ceva. ◊ Expr. In comparatie cu... = comparativ, fata de... A nu suferi comparatie = a fi mai presus de orice alt obiect sau fiinta cu care ar putea fi comparat. 2. figura de stil care consta in alaturarea a doua obiecte, persoane, actiuni etc. pe baza unor insusiri comune. [Var.: (inv.) comparatiune s. f.] – Din lat. comparatio, -onis.
ANTONOMAZA s. (LIT.) (rar) antonomasie. (~ este o figura de stil.)
figura s. 1. v. fata. 2. v. fizionomie. 3. v. persoana. 4. imagine, simbol. (O ~ reprezentand...) 5. v. piesa. 6. pozitie. (Cadrilul are numeroase ~.) 7. (LIT.) figura de stil = trop, (inv.) shima.
SHIMA s. v. figura de stil, trop.
TROP s. v. figura de stil.
anafora (figura de stil) s. f., g.-d. art. anaforei; pl. anafore
chiasm (figura de stil) s. n., pl. chiasme
trop (figura de stil) s. m., pl. tropi
ALEGORIE ~i f. 1) Procedeu artistic constand in exprimarea unei idei printr-o imagine. 2) Opera artistica in care se foloseste acest procedeu. 3) figura de stil constituita dintr-un sir de metafore, comparatii si personificari. 4) Compozitie muzicala care face impresia ca urmareste desfasurarea unei povestiri imaginare. [G.-D. alegoriei] /<fr. allegorie, lat. allegoria
ALITERATIE ~i f. figura de stil constand in repetarea aceluiasi sunet in cuvinte care se succed. /<fr. aliteration
ANAFORA ~e f. figura de stil care consta in repetarea aceluiasi cuvant la inceputul a mai multor versuri, propozitii sau fraze. /<ngr. anafora
ANTITEZA ~e f. 1) Opozitie intre doua sau mai multe idei, notiuni, actiuni; contrast. 2) log. Judecata opusa tezei. 3) figura de stil bazata pe contrastul dintre doua cuvinte, notiuni, personaje. 4) (in filozofia lui Hegel) A doua etapa a triadei. /<lat. antithesis, fr. antithese
ANTONOMAZA ~e f. figura de stil, constand in folosirea unui nume propriu in locul unui nume comun si invers. /<fr. anthonomase
ASINDET n. figura de stil care consta in suprimarea conjunctiilor copulative pentru a da dinamism frazei. [Var. asindeton]/<lat. asyndetus, fr. asyndete
CATAHREZA ~e f. figura de stil care consta in folosirea unui cuvant cu alt sens decat cel obisnuit. /<fr. catachrese
CHIASM ~e n. figura de stil care consta in reluarea inversata a doua cuvinte sau expresii pentru a forma o antiteza. [Sil. chi-asm] /<fr. chiasme
CLIMAX1 n. figura de stil care consta in desfasurarea ascendenta a ideilor unei opere. /<fr. climax
COMPARATIE ~i f. 1) Alaturare a unor lucruri sau fiinte pentru a stabili asemanarile si deosebirile dintre ele. 2) figura de stil care consta in confruntarea a doua elemente dintr-un enunt cu scopul de a reliefa anumite insusiri specifice asemanatoare. 3): Grade de ~ categorie gramaticala specifica pentru adjectiv (si adverb), avand trei aspecte: pozitiv, comparativ si superlativ. [Art. com-paratia; G.-D. comparatiei; Sil. -ti-e] /<lat. comparatio, ~onis
COMUN ~a (~i, ~e) 1) Care apartine mai multor persoane. Casa ~a. Pamant ~. 2) Care se face impreuna; realizat de mai multe persoane; colectiv. Munca ~a. Opera ~a. Actiune ~a. 3) Care apartine tuturor; aflat in posesiunea tuturor; obstesc; colectiv. Bun ~. Interes ~. Vointa ~a. Drept ~. 4) Care nu se deosebeste prin nimic; lipsit de originalitate; obisnuit; ordinar; banal; trivial; vulgar. Metoda ~a. figura ~a. stil ~. Maniera ~a. ◊ In ~ impreuna. A iesi din ~ a se deosebi; a se distinge. /<fr. commun, lat. communis
ENUMERATIE ~i f. 1) v. A ENUMERA. 2) figura de stil, constand in numirea consecutiva a unor argumente si fapte referitoare la aceeasi imprejurare sau la aceeasi tema, pentru a reda ceva cu mai multa forta de convingere. /<fr. enumeration, lat. enumeratio, ~onis
GRADATIE ~i f. 1) Crestere sau descrestere succesiva; schimbare treptata. 2) (la instrumentele de masurat) Diviziune pe scara unui instrument de masura; grad. 3) (in operele literare) figura de stil constand in desfasurarea succesiva (ascendenta sau descendenta) a actiunii. 4) (in pictura) Trecere treptata de la o nuanta la alta. /<fr. gradation, lat. gradatio, ~onis
HIPERBOLA2 ~e f. figura de stil constand in exagerarea realitatii, folosind expresii si imagini sugestive, pentru a impresiona mai puternic. /<lat., fr. hyperbole
IMPRECATIE ~i f. 1) Invocare a urgiei divine asupra cuiva; blestem. 2) Cuvant sau expresie prin care cuiva i se doreste raul; blestem. 3) figura de stil care contine astfel de cuvinte sau expresii. [G.-D. imprecatiei; Sil. im-pre-ca-ti-e] /<lat. imprecatio, ~onis, fr. imprecation
METAFORA ~e f. figura de stil care consta in a da unui cuvant o semnificatie noua, printr-o comparatie subinteleasa. /<lat. metaphora, it. metafora, fr. metaphore
METONIMIE ~i f. figura de stil care consta in inlocuirea unui termen prin altul cu care se afla in raport de continuitate. /<fr. metonymie
OXIMORON ~e n. figura de stil constand in exprimarea unei ironii sau a unui adevar usturator sub forma asocierii paradoxale a doi termeni contradictorii. /<fr. oxymoron
PARONOMAZA ~e f. figura de stil constand in folosirea paronimelor pentru a obtine anumite efecte expresive. /<fr. paronomase
PERSONIFICARE ~ari f. 1) v. A PERSONIFICA. 2) figura de stil constand din atribuirea unui animal sau unui obiect insusiri omenesti. /v. a personifica
POLISINDETON ~oane n. figura de stil constand in repetarea unei conjunctii inaintea fiecarei parti omogene din cadrul unei propozitii. /<fr. polysyndeton
RETICENTA ~e f. 1) Trecere sub tacere a unui lucru care trebuia sau putea sa fie spus; omitere intentionata a unui gand; lucru omis. 2) figura de stil constand in intreruperea brusca a unei idei si trecerea la alta, lasand sa se inteleaga cele neexprimate. /<fr. reticence, lat. reticentia
SINECDOCA ~ce f. figura de stil care consta in extinderea sau restrangerea sensului unui cuvant, substituindu-se denumirea intregului cu denumirea unei parti a acestuia si invers. /<lat. synecdoche, ngr. sinekdohi, fr. synecdoque
TROP2 ~i m. Procedeu stilistic de intrebuintare a cuvantului cu alt sens decat cel obisnuit pentru a reda mai plastic continutul de idei; figura de stil. /<ngr. tropos, lat. tropus, fr. trope
ANOMINATIE s.f. (Lit.) figura de stil care consta in repetarea unui nume propriu, de obicei de persoana, prin apelativul din care provine prin antonomaza. [< fr. annomination, cf. lat. ad – langa, nominare – a numi].
GRADATIE s.f. 1. Crestere sau descrestere graduala, pe grade. ♦ Totalitatea diviziunilor de pe o scara gradata. 2. figura de stil care consta in trecerea treptata, ascendenta (climax) sau descendenta (anticlimax), de la o idee la alta. 3. (Pict.) Trecere usoara de la un ton la altul, de la o nuanta la alta etc. 4. Grad de vechime in serviciu, care aduce cu sine cresterea salariului sau a retributiei. ♦ Suma cu care, dupa anumite state de serviciu, se mareste salariul sau retributia. [Gen. -iei, var. gradatiune s.f. / cf. fr. gradation, lat. gradatio].
APOSIOPEZA s.f. (Liv.) Reticenta; intrerupere a vorbirii. ♦ figura de stil constand in intreruperea unei propozitii sau fraze din cauza grabei ori pentru ca interlocutorul poate intelege singur ce ar mai urma sa fie spus. [Pron. -si-o-. / < fr. aposiopese, it. aposiopesi, cf. gr. aposiopesis < aposiopao – incetez sa vorbesc].
ARNEZA s.f. figura de stil prin care se scot in evidenta insusiri legate de o anumita calitate omeneasca pentru a arata ca cineva este nedemn de aceasta calitate. [< fr. arnese, gr. arnesis].
ASTEISM s.n. (Lit.) figura de stil constand in deghizarea unei laude sau a unei flatari sub aparenta blamului sau a reprosului. [< fr. asteisme, cf. gr. asteismos – urbanitate].
CATAHREZA s.f. figura de stil constand in atribuirea intelesului unui cuvant altui cuvant cu sens apropiat. [Pl. -ze, var. catacreza s.f. / < fr. catachrese, cf. lat. catachresis, gr. katachresis – abuz].
CHARIENTISM s.n. figura de stil reprezentand o ironie fina, care nu vrea sa indispuna. [Pron. sa-ri-en-tism. / < fr. charientisme, cf. gr. charientismos – gluma, spirit].
CLEUASM s.n. (Lit.) figura de stil prin care cineva simuleaza ca isi reproseaza anumite lipsuri pentru a da de inteles ca nu e vinovat sau ca altcineva este vinovat. [< fr. cleuasme, cf. gr. kleuasmos].
COMUTATIE s.f. 1. Comutare; schimbare, mutatie. ♦ Totalitatea operatiilor de conectare si deconectare a liniilor, efectuate in scopul realizarii unei legaturi telefonice sau telegrafice. 2. Trecere a unei sectiuni a infasurarii induse a rotorului unei masini electrice cu colector dintr-o cale de curent intr-alta, in cursul rotirii rotorului. 3. (Lit.) figura de stil prin care sunt puse in opozitie doua propozitii astfel incat prin schimbarea ordinii cuvintelor sa rezulte un sens contrar. [Gen. -iei, var. comutatiune s.f. / cf. fr. commutation, lat. commutatio].
CONCATENATIE s.f. (Lit.) figura de stil constand in inlaturarea membrelor unei perioade prin unele cuvinte imprumutate de la un membru precedent; inlantuire de anadiploze succesive; conexiune; epiploca. [< fr. concatenation, lat. concatenatio].
CONJUNCTIE s.f. 1. Parte de vorbire neflexibila care leaga doua propozitii sau doua cuvinte cu aceeasi functie sintactica. ♦ (Log.) Conectiv caracterizat prin aceea ca expresia alcatuita cu ajutorul sau este adevarata numai daca toate propozitiile componente sunt adevarate si este falsa cand cel putin una dintre componente este falsa. ♦ figura de stil care enunta o observatie rezultata din asocierea unor aspecte de viata contradictorii; sinichioza. 2. (Astr.) Pozitie in care se gasesc doi astri care au aceeasi longitudine cereasca la un moment dat. [Gen. -iei, var. conjunctiune s.f. / < lat. coniunctio, cf. fr. conjonction].
DIASIRM s.n. figura de stil care exprima cu abilitate o ironie caustica si umilitoare. [< fr. diasyrme, cf. gr. diasyrmos – atac perfid].
ENALAGA s.f. (Lit.) figura de stil care consta in schimbarea unui element al discursului cu un altul. [Cf. it. enallage, lat., gr. enallage].
ENTIMEMA s.f. 1. Silogism in care una dintre premise sau concluzia nu este exprimata, ci se subintelege. 2. figura de stil constand in exprimarea gandului printr-o contradictie sau sub forma unei concluzii. [Cf. fr. enthymeme, gr. enthymema – reflectie].
EPANODA s.f. (Lit.) figura de stil care consta in reluarea unui cuvant sau grup de cuvinte la inceputul unor unitati sintactice; regresiune (6) [in DN]. [Cf. fr. epanode, gr. epanodos – intoarcere].
EPANORTOZA s.f. (Lit.) figura de stil constand in retractarea sau reluarea a ceea ce s-a spus in acelasi enunt in scopul corectarii enuntului sau a unei notiuni; corectie. [Cf. fr. epanorthose, gr. epanorthosis].
EPIFORA s.f. 1. Exagerare de natura patologica a secretiei lacrimale. 2. (op. anafora) figura de stil constand in repetarea unui cuvant sau a unor cuvinte la sfarsitul unor unitati sintactice sau metrice; epistrofa. [< fr. epiphora, cf. gr. epiphora].
EPITROCHASM s.n. (Lit.) figura de stil constand dintr-o serie de enunturi nominale, formate din cuvinte monosilabice succesive si care se incheie cu un cuvant bisilabic sau polisilabic. [< fr. epitrochasme, gr. epitrochasmos].
ETOPEE s.f. (Liv.) Descriere, infatisare a moravurilor si a sentimentelor oamenilor. ♦ figura de compozitie constand in zugravirea caracterului sau structurii psihice a unui personaj prin scrisori ori printr-o cuvantare, adesea fictive. ♦ figura de stil constand in personificarea unor lucruri. [Pron. -pe-e, var. etopoezie s.f. / < fr. ethopee, lat. ethopoeia, gr. ethopoiia].
EXPOLITIUNE s.f. (Lit.) figura de stil care consta in reluarea unei idei cu alte cuvinte. [Cf. fr. expolition].
HISTERON-PROTERON s.n. (Ret.) figura de stil constand in rasturnarea ordinii firesti intre fenomene, anticipandu-se ceea ce ar trebui sa urmeze. [< it., fr., gr. hysteron-proteron].
IRONIE s.f. 1. Cuvant, fraza continand o usoara batjocura, folosind semnificatii opuse sensului lor obisnuit; zeflemea, persiflare. ◊ Ironia soartei = situatie intervenita contrar tuturor asteptarilor, ca un joc neasteptat al intamplarii. 2. Categorie estetica si filozofica desemnand expresii sau imagini cu semnificatii opuse sensului obisnuit, in scopul ridiculizarii disimulate. ♦ figura de stil prin care se enunta ceva pentru a se intelege contrariul. [Gen. -iei. / < fr. ironie, cf. it., lat. ironia, gr. eironeia – intrebare].
LITOTA s.f. figura de stil care consta in atenuarea insusirilor, in micsorarea dimensiunilor unui obiect, unei fiinte etc. pentru a se obtine efectul invers. [Cf. fr. litote, gr. litotes – simplificare].
METONIMIE s.f. figura de stil constand in inlocuirea unui termen prin altul, legat de primul printr-un oarecare raport (de la cauza la efect, de la abstract la concret). [Gen. -iei. / cf. fr. metonymie, lat., gr. metonymia].
ORNAMENT s.n. 1. Element decorativ format din motive sculptate, pictate etc. si aplicate pe obiecte, pe tiparituri, pe manuscrise, pe monumente etc.; podoaba. ◊ De ornament = ornamental. 2. figura de stil folosita pentru a infrumuseta o fraza, o cuvantare. ♦ (Muz.) Semn, nota sau grup de note care mareste efectul unei note principale. [Pl. -te, -turi. / < lat. ornamentum, cf. fr. ornement, it. ornamento].
PARAGRAMA s.f. Greseala de ortografie care consta in folosirea unei litere in locul alteia. ♦ figura de stil constand in pronuntarea echivoca, involuntara sau intentionata, de obicei a ultimelor cuvinte dintr-un enunt. [< fr. paragramme, gr. paragramma].
PARONOMAZA s.f. figura de stil care consta in alaturarea de cuvinte asemanatoare ca forma, dar cu inteles deosebit; paronomasie. [Cf. fr. paronomase, gr. paronomasia].
PERSONIFICARE s.f. 1. Faptul de a personifica; personificatie. ♦ figura de stil prin care se atribuie fiintelor necuvantatoare, lucrurilor, elementelor naturii si chiar unor idei abstracte insusiri si manifestari ale omului. V. prozopopee. 2. Intruchipare, incarnare. [< personifica].
POLISINDETON s.n. figura de stil care consta in intrebuintarea repetata a unei conjunctii pentru a da mai multa energie unui discurs. V. sinafie. [< fr. polysyndeton, cf. gr. polysyndeton].
PROCATALEPSA s.f. figura de stil constand in dislocarea si anticiparea unui membru al propozitiei subordonate si introducerea lui in propozitia regenta. [Cf. gr. prokatalepsis – anticipare].
TAUTACISM s.n. figura de stil care consta in repetarea aceluiasi semn la inceputul unor cuvinte sau silabe succesive. [< fr. tautacisme, cf. gr. tauto – acelasi lucru].
ANTITEZA s.f. 1. Opozitie intre doua idei, intre doua notiuni, intre doua teze. 2. figura de stil bazata pe contrastul dintre doua idei care se pun in relief una pe cealalta. 3. Judecata opusa unei alte judecati, numita teza. ♦ (In filozofia lui Hegel) A doua etapa a triadei; negatie, opozitie. [< fr. antithese, cf. lat., gr. antithesis – opozitie].
TROP s.m. Termen generic pentru orice figura de stil, care consta in intrebuintarea unui cuvant sau a unei expresii in sens figurat. // (Si in forma tropo-) Element prim si secund de compunere savanta cu semnificatia „schimbare”, „care se schimba”, „care se intoarce”, „cu o anumita directie”, „cu o anumita caracteristica”, „care se rasuceste”. [< fr. trope, lat. tropus, gr. tropos].
COMUTATIE s. f. 1. comutare; schimbare, mutatie. ◊ totalitatea operatiilor de conectare si deconectare a liniilor, efectuate in scopul realizarii unei legaturi telefonice sau telegrafice. 2. trecere a unei sectiuni a infasurarii induse a rotorului unei masini electrice cu colector dintr-o cale de curent intr-alta in cursul rotirii rotorului. 3. figura de stil prin care sunt puse in opozitie doua propozitii, astfel incat prin schimbarea ordinii cuvintelor sa rezulte un sens contrar. (<fr. commutation, lat. commutatio)
CONCATENATIE s. f. 1. figura de stil constand in inlaturarea membrelor unei perioade prin cuvinte imprumutate de la un membru precedent; inlantuire retorica de anadiploze succesive; conexiune; epiploca. 2. (lingv.) inlantuire de elemente vecine, in plan sintagmatic; (p. ext.) inlantuire de elemente constitutive (cauze si efecte, termeni ai unui silogism etc.); juxtapunere. (<fr. concatenation, lat. concatenatio)
ANAFORA s.f. figura de stil constand in repetarea unui cuvant la inceputul mai multor versuri, propozitii sau fraze succesive. [< fr. anaphore, lat., gr. anaphora, cf. gr. ana – inapoi, phora – intoarcere].
ANTANACLAZA s.f. (Lit.) figura de stil constand in reluarea unui cuvant, folosit succesiv in alte acceptii ale sale. [Pl. -ze. / < fr. antanaclase, cf. gr. antanaklasis].
ANTONOMAZA s.f. figura de stil constand in folosirea unui nume comun in locul unui nume propriu si invers. [Var. antonomasie s.f. / < fr. antonomase, cf. it., gr. antonomasia < anti – in loc de, onoma – nume].
ASINDET s.n. (Lit.) figura de stil care consta in suprimarea conjunctiilor copulative intr-o fraza pentru a-i da expresie, dinamism; asindeton. [Pl. -te. / < it. asindeto, fr. asyndete, cf. gr. asyndeton, lat. asyndetus].
CLIMAX1 s.n. 1. figura de stil in care desfasurarea ideilor, a gandirii se face treptat, in gradatie (2) [in DN] ascendenta in forma de scara. 2. (Liv.) Punct culminant al unei actiuni, al unui conflict. [Pl. -xuri. / < lat., fr. climax, cf. gr. klimax – scara].
ELIPSA s.f. 1. Curba, loc geometric al punctelor dintr-un plan a caror suma a distantelor la doua puncte fixe, numite focare, este constanta. 2. Omisiune din scriere sau din vorbire a unor cuvinte care se subinteleg. ♦ figura de stil care consta in omiterea unor cuvinte care nu sunt absolut necesare pentru a scurta fraza, dandu-i astfel mai multa expresivitate. [< fr. ellipse, cf. gr. elleipsis – lipsa].
ENUMERATIE s.f. 1. (Liv.) Enumerare; numaratoare, numarare. 2. figura de stil care cuprinde insiruirea tuturor argumentelor, faptelor etc. privitoare la aceeasi imprejurare sau tema. 3. Parte a unui discurs care preceda peroratia si in care autorul recapituleaza toate dovezile cuprinse in argumentatie. [Gen. -iei. / cf. fr. enumeration, lat. enumeratio].
EPANALEPSA s.f. (Lit.) figura de stil constand in repetarea intrerupta a aceluiasi cuvant sau a unui grup de cuvinte in propozitie sau vers. [< fr. epanalepse, gr. epanalepsis].
figura s.f. 1. Chip, fata, obraz. 2. Forma exterioara a unui corp, a unei fiinte; imaginea plastica (desenata, pictata, sculptata) a unui corp. ◊ figura geometrica = ansamblu de puncte, linii si suprafete. ♦ Carte de joc pe care sunt imprimate diferite semne si personaje (valet, dama etc.). ♦ Fiecare dintre piesele de sah (cu o forma caracteristica). 3. Persoana; personalitate. 4. Personaj reprezentativ, tipic al unei opere literare. 5. Reprezentare, imagine simbolica sau alegorica. ◊ figura de stil (sau poetica) = procedeu stilistic prin care se schimba sensul propriu al unui cuvant in vers sau in proza. V. trop. ♦ figurile silogismului = forme de silogism determinate de pozitia termenului mediu in premise. 6. Pozitie, miscare (la dans, la scrima etc.). [< it., lat. figura].
HENDIADA s.f. (Lit.) figura de stil care consta in inlocuirea unui substantiv insotit de un atribut prin doua substantive; inlocuire a unui atribut adjectival cu unul substantival. [Pron. -di-a-. / < fr., lat., gr. hendiadys].
stil s.n. I. 1. Instrument de metal sau de os ascutit la varf, cu care se scria in antichitate pe tablite cerate. 2. Partea pistilului care se afla deasupra ovarului si poarta stigmatul. II. 1. Totalitatea procedeelor proprii de exprimare prin mijloacele limbii literare a unui continut concret; mijloacele lingvistice de exprimare proprii unui scriitor, unei opere, unui gen etc. 2. Mod de exprimare a gandirii specific unei arte sau unui artist, curentelor, epocilor sau scolilor artistice nationale. ◊ figura de stil = v. figura (4) [in DEX ´98, DN]. 3. Mod, fel, maniera de a fi, de a purta etc. ◊ stil de munca = fel de a concepe munca si de a munci. [Pl. -luri, -le. / < fr. style, it. stile, cf. lat. stylus, gr. stylos – stilet].
HIPERBOLA s.f. 1. figura de stil prin care se exagereaza realitatea, folosindu-se expresii si imagini sugestive pentru a impresiona mai puternic. 2. Curba care reprezinta locul geometric al punctelor dintr-un plan a caror diferenta a distantelor la doua puncte fixe (focare) este constanta. [Var. iperbola s.f. / < fr. hyoerbole, lat., gr. hyperbole].
HIPOTIPOZA s.f. figura de stil constand in zugravirea vie, printr-o acumulare de epitete, a unei intamplari. [Var. ipotipoza s.f. / < fr. hypotypose, cf. gr. hypo – sub, typoo – a fasona].
IMPRECATIE s.f. Blestem; injurie, ocara. ♦ figura de stil care contine un blestem. [Gen. -iei. / cf. fr. imprecation, lat. imprecatio].
INTEROGATIE s.f. (Rar) Interogare, intrebare. ♦ figura de stil constand in a pune o intrebare unui interlocutor determinat, fara a astepta insa un raspuns. [Gen. -iei, var. interogatiune s.f. / cf. lat. interrogatio, fr. interrogation].
METAFORA s.f. figura de stil care consta in a atribui unui cuvant un inteles nou pe baza unei comparatii subintelese. [Cf. lat., gr. metaphora, it. metafora, fr. metaphore].
METALEPSA s.f. figura de stil care consta in indicarea unui amanunt antecedent pentru a sugera consecinta unui fapt sau invers. [< fr. metalepse, cf. lat., gr. metalepsis – transpozitie].
RETICENTA s.f. Omisiune voita, ocolire a unui lucru care trebuie spus; retinere, atitudine retinuta, rezervata intr-o anumita chestiune. ♦ figura de stil prin care cineva isi intrerupe deodata sirul gandirii pentru a trece la o alta idee, lasand numai sa se inteleaga ceea ce ar fi voit sa spuna. [< fr. reticence, cf. lat. reticentia].
SILEPSA s.f. Constructie sintactica in care acordul se face potrivit ideii care predomina in mintea vorbitorului si nu conform regulilor gramaticale; sineza; (p. ext.) figura de stil in care un cuvant este luat atat in intelesul lui propriu, cat si in cel figurat. [< fr. syllepse, cf. lat., gr. syllepsis].
SIMBOL s.n. Semn care reprezinta, in mod conventional sau prin analogie, un obiect, o notiune, o idee etc. ♦ Orice semn conventional care abreviaza ceva; litera sau grup de litere care reprezinta numele unui element chimic; litera sau grup de litere care reprezinta o unitate de masura etc. ♦ Simbolul credintei = crez. ♦ figura de stil prin care se exprima o idee abstracta cu ajutorul unui obiect, pe baza unei analogii. [Cf. lat. symbolum, gr. symbolon – semn, marca, fr. symbole, it. simbolo].
SINECDOCA s.f. figura de stil care consta in restrangerea sau largirea sensului unui cuvant folosindu-se partea pentru intreg, intregul pentru parte, genul pentru specie, specia pentru gen, singularul pentru plural etc. [Cf. fr. synecdoque, lat., gr. synecdoche].
ALUZIE s. f. 1. cuvant, fraza prin care se face o referire la o persoana, la o situatie etc., fara a se exprima direct. 2. figura de stil constand in a exprima un lucru cu intentia de a face sa se inteleaga altceva. (< fr. allusion, lat. allusio)
ANOMINATIE s. f. figura de stil, constand in repetarea unui nume propriu, de obicei de persoana, prin apelativul din care provine prin antonomaza. (< fr. annomination)
ANTANACLAZA s. f. figura de stil constand in reluarea unui cuvant, folosit succesiv in acceptii diferite. (< fr. antanaclase)
ANTITEZA s. f. 1. opozitie dialectica intre doua fenomene, idei, judecati. 2. figura de stil care exprima opozitia dintre doua idei, fenomene, situatii, personaje etc. puse reciproc in lumina. 3. (fil.; la Hegel) treapta a doua a triadei, opusa tezei. (< fr. antithese, gr. antithesis)
APOSIOPEZA s. f. 1. reticenta; intrerupere a vorbirii. 2. figura de stil constand in intreruperea unei propozitii sau fraze din cauza grabei, ori pentru ca interlocutorul poate intelege singur ce ar mai urma sa se spuna. (< fr. aposiopese, gr. aposiopesis)
ARNEZA s. f. figura de stil prin care se scot in evidenta insusiri legate de o anumita calitate omeneasca. (< fr. arnese)
ASINDET/ASINDETON s. f. figura de stil constand in suprimarea conjunctiilor copulative intr-o fraza, pentru a-i da expresie, dinamism. (< fr. asyndete, gr. asyndeton)
ATELAJ s. n. 1. animalele de tractiune inhamate la un vehicul si harnasamentul necesar. 2. harnasament pentru caii unui atelaj (1). 3. echipament de legatura dintre doua vehicule. 4. figura de stil, prin coordonarea unui termen concret cu unul abstract. (< fr. attelage)
CATAHREZA s. f. figura de stil prin atribuirea intelesului unui cuvant altui cuvant cu sens apropiat. (< fr. catachrese, lat. catachresis, gr. katachresis, abuz)
CHARIENTISM /sa-/ s. n. figura de stil reprezentand o ironie fina, care nu vrea sa indispuna. (< fr. charientisme, cf. gr. kharientismos, spirit)
CHIASM s. n. figura de stil constand in asezarea inversata a doua perechi de cuvinte, pentru a forma o antiteza. (< fr. chiasme, gr. khiasma)
CLEUASM s. n. figura de stil prin care cineva simuleaza ca isi reproseaza anumite lipsuri pentru a da de inteles ca nu e vinovat. (< fr. cleuasme, gr. kleuasmos)
CLIMAX s. n. 1. figura de stil in care desfasurarea ideilor, a actiunii se face treptat, in gradatie ascendenta. 2. punct culminant al unei actiuni, al unui conflict. 3. stadiu final de evolutie a unui ecosistem. (< fr. climax)
COMPARATIE s. f. 1. stabilire a asemanarilor si deosebirilor dintre lucruri, fiinte, idei; comparare. 2. categorie gramaticala a adjectivului si adverbului, prin care se evidentiaza un anumit grad al insusirii. ♦ termen de ~ = expresie, idee care serveste pentru a compara ceva. 3. figura de stil constand in relevarea raportului de asemanare dintre doua lucruri, persoane sau actiuni. (< lat. comparatio, dupa fr. comparaison)
CONJUNCTIE s. f. 1. parte de vorbire neflexibila care leaga doua propozitii sau cuvinte cu aceeasi functie sintactica. 2. (log.) conectiv („si”) caracterizat prin aceea ca expresia alcatuita cu ajutorul sau este adevarata numai daca toate propozitiile componente sunt adevarate si falsa, cand cel putin una dintre componente este falsa. 3. figura de stil care enunta o observatie din asocierea unor aspecte de viata contradictorii. 4. pozitie a doi astri care, la un moment dat, au aceeasi longitudine cereasca. (dupa fr. conjonction, lat. coniunctio)
DIAFORA s. f. figura de stil constand in reluarea unui cuvant, modificandu-i usor acceptia. (< germ. Diaphora, fr. diaphore, gr. diaphora)
DIASIRM s. n. figura de stil care exprima cu abilitate o ironie caustica si umilitoare. (< fr. diasyrme, gr. diasyrmos)
ELIPSA s. f. 1. curba loc geometric al punctelor dintr-un plan a caror suma a distantelor la doua puncte fixe (focare) este constanta. 2. omisiune din vorbire, ori din scriere a unor cuvinte sau chiar propozitii care se subinteleg. 3. figura de stil constand in omiterea unor cuvinte care nu sunt absolut necesare, pentru mai multa expresivitate. (< fr. ellipse)
ENALAGA s. n. figura de stil care consta in schimbarea unui element al discursului cu un altul. (< fr., gr. enallage)
ENTIMEMA s. f. 1. silogism prescurtat, in care una dintre premise sau concluzia nu sunt exprimate explicit. 2. figura de stil constand in exprimarea gandului printr-o contradictie sau sub forma unei concluzii. (< fr. enthymeme, gr. enthymema)
ENUMERATIE s. f. 1. enumerare. 2. figura de stil constand in insiruirea tuturor argumentelor, faptelor etc. privitoare la aceeasi imprejurare sau tema. 3. parte a unui discurs care preceda peroratia si in care autorul recapituleaza toate dovezile cuprinse in argumentatie. (< fr. enumeration, lat. enumeratio)
EPITET s. n. figura de stil constand in alaturarea unui cuvant de un altul pentru a-l lamuri, a-l determina cat mai nuantat. ◊ calificativ. (< fr. epithete, lat. epithetum, gr. epitheton)
EPITROCHASM s. n. figura de stil constand dintr-o serie de enunturi nominale, formate din cuvinte monosilabice succesive si care se incheie cu un cuvant bisilabic sau polisilabic. (< fr. epitrochasme, gr. epitrochasmos)
ETOPEE s. n. 1. figura de stil constand in personificarea unor lucruri. 2. figura de compozitie care consta in descrierea caracterului sau structurii psihice a unui erou epic prin scrisori ori printr-o cuvantare. (< fr. ethopee, lat. ethopoeia)
EXCLAMATIE s. f. 1. cuvant, propozitie, fraza rostite cu o anumita modulatie a vocii, prin care se exteriorizeaza o emotie, un sentiment; strigat. 2. figura de stil prin care autorul exprima, cu autorul unei exclamatii (1), un sentiment puternic. (< fr. exclamation, lat. exclamatio)
GRADATIE s. f. 1. crestere sau descrestere graduala, pe grade. 2. fiecare dintre semnele de pe scara gradata a unui aparat, instrument de masurat etc.; diviziune; totalitatea acestor diviziuni. 3. figura de stil care consta in trecerea treptata, ascendenta (climax) sau descendenta (anticlimax), de la o idee la alta. 4. (pict.) trecere usoara de la un ton la altul, de la o nuanta la alta etc. 5. grad de vechime in serviciu, care aduce cu sine cresterea retributiei. ◊ suma cu care, dupa anumite state de serviciu, se mareste retributia. (< fr. gradation, lat. gradatio)
HENDIADA s. f. figura de stil constand in inlocuirea unui substantiv insotit de un atribut prin doua substantive; inlocuire a unui atribut adjectival cu unul substantival. (< fr., lat., gr. hendiadys)
HIPERBAT s. n. /hiperbata s. f. figura de stil care consta in adaosul pe care scriitorul il face la sfarsitul unui enunt, acolo unde acesta putea fi incheiat, pentru a-i spori patetismul. (< fr. hyperbate, gr. hyperbaton)
HIPERBOLA s. f. 1. figura de stil, constand in folosirea unor expresii si imagini exagerate, pentru a reda mai plastic ideea si a impresiona mai puternic. 2. curba loc geometric al punctelor dintr-un plan, a caror diferenta a distantelor la doua puncte fixe (focare) este constanta. (< fr. hyperbole)
HIPOTIPOZA s. f. figura de stil, constand in zugravirea vie, printr-o acumulare gradata de epitete, a unei intamplari, a unui obiect. (< fr. hypotypose, gr. hypotyposis)
HISTERON-PROTERON s. n. figura de stil, constand in rasturnarea ordinii firesti a termenilor (cuvinte sau propozitii), anticipandu-se ceea ce ar trebui sa urmeze. (< fr. hysteron-proteron)
IMPRECATIE s. f. 1. blestem; injurie, ocara. 2. figura de stil care contine un blestem. (< fr. imprecation, lat. imprecatio)
INTEROGATIE s. f. 1. interogare. 2. figura de stil constand in a pune o intrebare unui interlocutor determinat, fara a astepta un raspuns. (< fr. interrogation, lat. interrogatio)
IRONIE s. f. 1. persiflare. ◊ ironie a sortii = situatie intervenita contrar tuturor asteptarilor, ca un joc neasteptat al intamplarii. 2. categorie estetica si filozofica, desemnand expresii sau imagini cu semnificatii opuse sensului obisnuit, in scopul ridiculizarii disimulate. ◊ figura de stil prin care se enunta ceva pentru a se intelege contrariul. (< fr. ironie, lat. ironia)
LITOTA s. f. figura de stil constand in atenuarea insusirilor, in micsorarea dimensiunilor unui obiect, ale unei fiinte etc. pentru a se obtine efectul invers. (< fr. litote)
METAFORA s. f. figura de stil constand in a atribui unui cuvant un inteles nou pe baza unei comparatii subintelese. (< fr. metaphore, lat., gr. metaphora, it. metafora)
METALEPSA s. f. figura de stil, constand in indicarea unui amanunt antecedent pentru a sugera consecinta unui fapt, sau invers. (< fr. metalepse)
METONIMIE s. f. figura de stil, constand in inversarea cauzei prin efect, a abstractului prin concret, a notiunilor morale prin cele fizice etc. si invers. (< fr. metonymie, lat., gr. metonymia)
ORNAMENT s. n. 1. element decorativ din motive sculptate, pictate etc. si aplicate pe obiecte, pe tiparituri, manuscrise, monumente etc. 2. figura de stil folosita pentru a infrumuseta o fraza, o cuvantare. 3. (muz.) nota sau grup de note care „infrumuseteaza”, cu inflorituri de scurta durata, linia melodica. (< fr. ornement, it. ornamento, lat. ornamentum)
OXIMORON s. n. figura de stil constand in a imbina doua cuvinte in aparenta contradictorii, incompatibile, pentru a da expresiei un caracter usturator. (< fr., gr. oxymoron)
PARAGRAMA s. f. 1. greseala de ortografie prin folosirea unei litere in locul alteia. ◊ joc de cuvinte. 2. figura de stil constand in pronuntarea echivoca, involuntara sau intentionata, de obicei a ultimelor cuvinte dintr-un enunt. (< fr. paragramme, engl. paragram, gr. paragramma)
PARONOMAZA s. f. figura de stil, constand in alaturarea de cuvinte asemanatoare ca forma, dar cu inteles deosebit; paronomasie. (< fr. paronomase, lat., gr. paronomasia)
PERMISIUNE/PERMISIE s. f. 1. invoire data cuiva de a face ceva; incuviintare. 2. (in forma permisiune) invoire de a parasi serviciul pe o perioada scurta de timp, data unui militar. 3. figura de stil prin care vorbitorul marturiseste ca se afla la discretia preopinentului. (< fr. permission, lat. permissio)
PERSONIFICARE s. f. 1. faptul de a personifica; personificatie. ◊ figura de stil prin care se atribuie fiintelor necuvantatoare, lucrurilor, elementelor naturii, chiar unor idei abstracte insusiri omenesti. 2. intruchipare. (< personifica)
POLIPTOTON s. n. figura de stil constand in reluarea aceluiasi cuvant sub diverse forme flexionare; traductie. (< fr. polyptoton)
POLISINDETON s. n. figura de stil constand in intrebuintarea repetata a unei conjunctii pentru a da mai multa energie unui discurs. (< fr. polysyndete, gr. polysyndeton)
PREMUNITIE s. f. 1. stare de imunitate la orice noua infectie bacteriana sau virala a unui organism deja infectat. 2. figura de stil de ordin retoric constand intr-o precautie menita sa pregateasca auditoriul fata de ceea ce ar putea sa-i displaca. (< fr. premunition, lat. praemunitio)
PROCATALEPSA s. f. figura de stil, constand in dislocarea si anticiparea unui membru al propozitiei subordonate, indeosebi a subiectului, si introducerea lui in propozitia regenta, ca obiect direct sau indirect al acesteia. (< fr. prokatalepsis, anticipare)
SIMPLOCA s. f. figura de stil constand din reunirea anaforei cu epifora, astfel incat in mai multe fraze consecutive cuvantul de la inceput este acelasi cu cel de la sfarsit. (< fr. symploque, gr. symploke)
SINECDOCA s. f. figura de stil constand in restrangerea sau largirea sensului unui cuvant, folosindu-se partea pentru intreg, genul pentru specie, singularul pentru plural si invers, materia din care e facut un lucru pentru lucrul insusi. (< fr. synecdoque, gr. synekdokhe)
TAUTACISM s. n. figura de stil constand in repetarea aceluiasi semn la inceputul unor cuvinte sau silabe succesive. (< fr. tautacisme)
TROP1 s. m. 1. (in fil. sceptica antica) argument potrivit caruia nici o afirmatie sau negatie nu are temei, nici un adevar nu poate fi formulat, orice judecata filozofica trebuind suspendata. 2. figura de stil. 3. (in cultul liturgic gregorian) parafraza, interpolare care orna textul si prelungea melodia. (< fr. trope, lat. tropus, gr. tropos)
ZEUGMA [ZEUG-] s. f. figura de stil prin care se unesc gramatical doua sau mai multe substantive cu un verb sau cu un adjectiv care, logic, nu se raporteaza decat la unul dintre substantive. (< fr. zeugma)
ANTITEZA, antiteze, s. f. Opozitie intre doua fenomene, idei etc. exprimand caracterul dialectic al oricarui proces de dezvoltare din natura si societate. ♦ figura de stil care se bazeaza pe opozitie. – Fr. antithese (lat. lit. antithesis).
ANTONOMAZA, antonomaze, s. f. figura de stil prin care un nume comun este inlocuit cu numele unei persoane (sau invers). – Fr. antonomase (< gr.).
ASINDET s. n. figura de stil constand in suprimarea conjunctiilor copulative. – Lat. lit. asyndetus (fr. asyndete).
CATACREZA (CATAHREZA) (‹ fr.; s gr. kathachresis „folosire abuziva”) s. f. 1. Folosirea improprie a unui cuvint in locul altuia. 2. figura de stil, constind din folosirea abuziva sau metaforica a unui cuvint, pentru a indica un obiect care nu are denumire proprie (de ex. „pe-un picior de plai, pe-o gura de rai”).
anafora / anafora (figura de stil) s. f., g.-d. art. anaforei / anaforei; pl. anafore / anafore
CHIASM, chiasme, s. n. figura de stil care consta in asezarea a doua perechi de cuvinte in ordine incrucisata. – Fr. chiasme, chiasma (< gr.).
PARS PRO TOTO (lat.) parte pentru intreg – figura de stil, denumita sinecdoca, constand in sugerarea intregului prin descrierea sau numirea unei parti caracteristice din intreg.
figuraT, -A adj. (Despre sensul unor cuvinte, al unor expresii) Care este folosit intr-un inteles diferit fata de cel propriu, obisnuit (intrebuintat astfel de obicei in scopuri afective, expresive etc.). ♦ (Despre stil) Bogat in figuri poetice. ♦ Elemente figurate = celulele din sange. [Cf. fr. figure, lat. figuratus].
GEOMETRIC, -A adj. 1. Care formeaza obiectul geometriei, de geometrie. ◊ Loc geometric = figura plana sau in spatiu ale carei puncte se definesc toate prin aceeasi proprietate; progresie geometrica = progresie matematica in care fiecare numar este egal cu produsul dintre numarul precedent si un numar constant, numit ratia progresiei. 2. (Fig.) In forma figurilor geometrice; schematic. ♦ stil geometric = stil ornamental bazat pe combinatii de figuri geometrice, caracteristic productiilor artistice ale epocilor oranduirilor primitive si inceputului artei grecesti. ♦ (Rar) Riguros, sistematic, precis. [Cf. fr. geometrique, lat. geometricus].
APOSTROFA1, apostrofe, s. f. 1. Imputare, mustrare adresata cuiva (pe un ton violent). 2. figura retorica sau de stil prin care oratorul sau scriitorul, intrerupandu-si brusc cursul expunerii, se adreseaza direct unei persoane sau unui lucru personificat. – DIn fr. apostrophe, lat. apostropha.
GEOMETRIC, -A adj. 1. care formeaza obiectul geometriei, de geometrie. ♦ loc ~ = figura plana sau in spatiu ale carei puncte se definesc toate prin aceeasi proprietate. 2. (fig.) in forma figurilor geometrice; regulat, schematic. ♦ stil ~ = stil ornamental bazat pe combinatii de figuri geometrice, caracteristic productiilor artistice ale oranduirii primitive si inceputului artei grecesti. 3. (fig.) precis, (riguros). (< fr. geometrique, lat. geometricus)
figuraT, -A adj. 1. (despre cuvinte, expresii) folosit in alt sens decat cel propriu, obisnuit. 2. (despre stil) bogat in imagini, in figuri poetice; figurativ (1). 3. elemente e = celulele din sange. (< fr. figure, lat. figuratus)
figuraT, -A, figurati, -te, adj. (Despre cuvinte, expresii sau despre sensul lor) Intrebuintat cu alt inteles decat cel obisnuit, propriu, de obicei pentru obtinerea unor efecte stilistice. ◊ (Substantivat, n.) La figurat = intr-un sens deosebit de cel propriu. ♦ (Despre stil, limba etc.) Care contine (multe) figuri poetice; figurativ. – Din fr. figure, lat. figuratus.
BOMBASTIC, -A adj. (Despre stil, vorbe) Incarcat cu fraze si figuri nefolositoare; emfatic, umflat; bombast. [< germ. bombastisch].
RETORIC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de retorica; propriu retoricii. Tratat ~. 2) depr. (despre stil, exprimare etc.) Care abunda in fraze si figuri nefiresti. /<lat. rhetoricus, fr. rhetorique
NATURALISM s.n. 1. Tendinta in literatura si arta de a reconstitui realitatea cat mai fidel, chiar in aspectele ei neesentiale (uneori accentuand laturile urate, vulgare). 2. Curent literar aparut in Franta in a doua jumatate a sec. XIX sub influenta scientismului si pozitivismului, care sustinea ideea determinismului social si (mai ales) biologic in explicarea caracterelor umane. 3. stil ornamental caracterizat prin motive inspirate din natura (animale, plante, figuri umane). 4. Doctrina potrivit careia nu exista supranatural, natura existand prin ea insasi, printr-un principiu imanent ei. 5. Doctrina dupa care viata morala trebuie sa se conformeze legilor naturii. [Cf. fr. naturalisme].
RETORICA s.f. 1. Arta exprimarii alese, utilizata in scopul convingerii unui auditoriu; oratorie, elocventa. ◊ figura (de) retorica = forma de vorbire, intorsatura de fraza care infrumuseteaza stilul, dandu-i mai multa plasticitate si mai multa vigoare. 2. (Peior.) Declamatie emfatica, lipsita de un fond serios de idei; discurs pompos. ♦ Afectare in vorbire. [Gen. -cii. / cf. fr. rhetorique, it. retorica, lat. rhetorica, gr. rhetorike].
RETORIC, -A I. adj. care apartine retoricii; de retor. ◊ (peior.; despre stil) afectat, emfatic. II. s. f. 1. arta exprimarii alese, utilizata in scopul convingerii unui auditoriu; oratorie, elocventa. ♦ figura (de) ~a = forma de exprimare, intorsatura de fraza care infrumuseteaza stilul, dandu-i mai multa plasticitate si vigoare. 2. (peior.) declaratie emfatica; afectare (< fr. rhetorique, lat. rhetorica, gr. rhetorike)
BOOGIE-WOOGIE BUGHI-UGHI/ s. n. 1. stil pianistic in jaz, derivat din blues, care consta in sustinerea ritmului la mana stanga prin executarea unor figuri de bas repetate continuu, in timp ce mana dreapta dezvolta scurte motive melodice; cantec cu sonoritati antrenante. 2. dans modern, de origine nord-americana, care se danseaza dupa muzica de jaz; melodia corespunzatoare. (< amer. boogie-woogie)
figura ~i f. 1) Ansamblu de trasaturi specifice ale fetei; chip; fizionomie. 2) Imagine a unui obiect sau a unei fiinte, reprezentata printr-un desen, pictura sau sculptura. 3) fam. Om cu merite in viata publica. 4) Carte de joc care reprezinta persoane (valet, dama etc.). 5) Piesa cu semnificatie deosebita in sah (rege, nebun, cal etc.). 6) Pozitie (sau ansamblu de pozitii) pe care o ia cineva in timpul unor miscari special orientate (la dans, in sport, in pilotaj etc.). ◊ ~ de stil procedeu prin care sensul propriu al cuvantului se modifica pentru a reda plastic continutul de idei; trop. [G.-D. figurii] /<fr. figure, lat. figura
BOOGIE-WOOGIE s.n. stil pianistic in jaz, derivat din blues, care se caracterizeaza prin ritmul obsedant intretinut de mana stanga (prin executarea unor figuri de bas repetate fara intrerupere), in timp ce mana dreapta dezvolta o linie melodica de obicei simpla. ♦ Dans modern american, care se danseaza dupa muzica de jaz; melodia acestui dans. [Pron. bughi-ughi. / < engl. boogie-woogie].
OTTONIAN, stilul ~, nume dat stilului definitoriu al artei (pictura, sculptura si alte arte vizuale) din Sfantul Imperiu German in sec. 10 si 11 (in timpul imparatilor Ottoni si a primilor lor succesori din Casa Saliana, 950-1050), caracterizat prin importanta acordata reprezentarii figurii umane si prin gesturile emfatice ale personajelor. Denumirea provine de la numele lui Otto I cel Mare.
figura s. f. 1. chip, fata, obraz. ♦ (fam.) a-i face a (cuiva) = a pacali, a face cuiva o farsa. 2. forma exterioara a unui corp, a unei fiinte; imagine plastica a unui corp. ♦ (mat.) ~ geometrica = ansamblu de puncte, linii si suprafete. ◊ carte de joc pe care sunt imprimate diferite semne si personaje. ◊ (sah) fiecare dintre piesele de joc. 3. persoana; personalitate. 4. personaj reprezentativ, tipic al unei opere literare. 5. reprezentare, imagine simbolica sau alegorica a unei persoane, a unui animal sau obiect. ♦ ~ de stil = procedeu stilistic prin care se schimba sensul propriu al unui cuvant, imbogatindu-i-se semnificatia. ♦ ĩ silogistice = cele patru forme pe care le poate lua silogismul in functie de pozitia termenilor in premise. 6. pozitie, miscare (la dans, la scrima, patinaj etc.). (< fr. figure, lat. figura)