Rezultate din textul definițiilor
TUN, tunuri, s. n. 1. Armă de artilerie care aruncă proiectile la distanță mare; p. gener. nume dat tuturor armelor de artilerie. ◊ Expr. A scăpa ca din (gură de) tun, se spune când cineva reușește să fugă (scăpând de o situație neplăcută). (Poți) să dai cu tunul, se spune despre cineva care doarme adânc și nu se trezește ușor sau despre un loc unde nu se află nici o ființă vie. ◊ (Pus pe lângă un verb, îi intensifică acțiunea; pe lângă un adjectiv, îi dă valoare de superlativ; adverbial) A înghețat tun. Sănătos tun. 2. (În sintagma) Tun electronic = parte a unor tuburi electronice care produce un fascicul filiform de electroni cu aceeași viteză. 3. (Înv. și pop.) Tunet. – Lat. tonus.
PUI1 ~ m. I. 1) Pasăre de la ieșirea din găoace și până la maturitate. ~ de găină. ~ de curcă. ◊ ~ de cuc (sau de bogdaproste) copil al nimănui. 2) Carne de găină tânără. Zeamă de ~. 3) Orice ființă vie în prima fază de dezvoltare. ~ de om. ~ de urs. ◊ ~ de lele a) persoană ușuratică, amorală; b) copil nelegitim; bastard. ~ de viperă (sau de năpârcă, de șarpe) om rău, perfid. 4) Ramură tânără care pornește de la rădăcina unei plante; copileț. 5) fig. fam. Ființă scumpă, dragă. 6) la pl. pop. Cusătură decorativă în formă de cruciulițe mărunte făcută pe pieptul și pe mânecile cămășilor țărănești. II. (în îmbinări cu valoare de superlativ): ~ de ger ger cumplit. ~ de somn somn bun, reconfortant. ~ de chef chef mare. ~ de bătaie bătaie zdravănă. /<lat. pulleus
TRUP ~uri n. 1) Totalitate a organelor care alcătuiesc o ființă vie; corp. ◊ A fi (cu) ~ și suflet (cu cineva) a fi strâns legat de cineva; a avea aspirații comune cu cineva. (A fi) ~ din ~ul cuiva a) a se trage din cineva; b) a intra în componența unui tot. 2) Parte a organismului omenesc cu excepția capului și a membrelor; trunchi; corp; tors. ◊ ~ neînsuflețit cadavru. A trece (sau a călca) peste ~ul cuiva a merge spre un scop, folosind orice mijloace. 3) Parte principală a unui obiect. /<sl. trupu
BIOGENÉZĂ s.f. 1. Răspândire a vieții; istorie a răspândirii ființelor vii; biogenetică, biogenie. 2. Teorie potrivit căreia originea viețuitoarelor este tot într-o ființă vie. [< fr. biogenèse, germ. Biogenese, cf. gr. bios – viață, genesis – origine].
ZOO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) animal”, „animalier”. [Pron. zo-o-, var. zo-. / < fr., it. zoo-, cf. gr. zoon – ființă vie].
fapt (-te), s. n. – 1. (Înv.) 1. Creație, facere. – 2. Acțiune, înfăptuire. – 3. (Înv.) Creatură. – 4. Întîmplare reală. – 5. (Cu noțiuni care exprimă timpul) Început, origine. – 6. Vrajă, farmec. – 7. Larvă a fluturelui, Acherontia atropos. – 8. Trifoi galben, Triofolium procumbens. – 9. Plantă, Astrantia mayor. – Mr. faptu, faptă, megl. fat. Lat. factum (Pușcariu 579; Candrea-Dens., 535; REW 3135; DAR; cf. Șeineanu, Semasiol., 188), cf. it. fatto, prov. fach, fr. fait, sp. hecho, port. feito. Pl. este fapți la sensurile 7-9. Era înainte part. de la a face, sec. XVI, înlocuit de făcut. Der. faptă, s. f. (fapt; operă; acțiune; înv., creație, facere), sing. reconstituit analogic de la pl. fapte (după Tiktin și DAR, din lat. facta, pl. n.); făptaș, s. m. (delicvent); faptnic(ă), s. f. și n., (roibă, Rubia tinctorum), numită astfel fiindcă se crede că vindecă o boală greșit atribuită lui fapt 7; făptoriu, s. m. (înv., creator); făptui, vb. (a face, a săvîrși, a comite); făptuitor, s. m. (delicvent, autor al unui delict); făptură, s. f. (înv., creație, facere; lucrare, operă; lume, univers; compoziție, structură; aspect, formă, mod de a fi; ființă vie, creatură), din lat. factura, cf. alb. fëtürë (Meyer 111; Philippide, II, 641), it. fattura, v. prov. faitura, v. fr. faiture, sp. hechura, port. feitura (Pușcariu 580; Candrea-Dens., 537; REW 3136; DAR); înfăptui, vb. (a realiza, a verifica, a duce la bun sfîrșit). În legătură cu sensul magic al lui fapt, cf. it. fatturare „a vrăji”; fattura „vrajă”, port. feitiço „vrajă”, de unde fr. fétiche › rom. fétiș.
suflá (-lu, – át), vb. – 1. A bate vîntul. – 2. A expira. – 3. A respira, a gîfîi. – 4. A înteți focul, a aprinde focul cu aerul din plămîni. – 5. A stinge. – 6. A goli vasul. – 7. A insufla, a inspira, a sugera. – 8. A șopti actorilor rolul. – 9. A șterpeli, a lua pe furiș. – 10. A auri, a acoperi cu aur. – Mr. suflu, suflare, megl. suflu, suflari. Lat. sŭfflāre (Pușcariu 1673; REW 8430), cf. it. soffiare, prov. soflar, fr. souffler, sp. sollar (în Montaña asuellar). – Der. suflare, s. f. (respirație; faptul de a fi; ființă vie); suflat, adj. (aurit); suflător, adj. (care suflă; s. n., vînturar); suflătoare, s. f. (muștiuc de fluier); sufloi, s. n. (foale; vînturar); suflu, s. n. după fr. souffle; suflet (mr. suflet), s. n. (respirație, răsuflare; viață; principiu vital, inimă; facultate psihică, conștiință, bunătate, caritate, valoare; animal, ființă; persoană, individ), cu suf. -et (după Pascu, I, 163, din lat. sŭfflātus, cu schimb de suf.; după Meyer, Alb. St., IV, 226 și Candrea, din lat. *sŭfflĭtus, format ca hālĭtŭs de la hālāre; cf. Densusianu, GS, II, 4); sufletesc, adj. (spiritual, de suflet); sufletește, adv. (moralmente); suflețel s. m. (Banat, Anemona pulsatilla; Trans., Convallaria majalis); sufleți, vb. (Olt., a trăi); însufleți, vb. (a anima, a insufla curaj; a reanima, a readuce în simțiri; a entuziasma, a pasiona, a înflăcăra); însufleta, vb. (înv., a reînvia); însuflețitor, adj. (animator, care însuflețeste); neînsuflețire, s. f. (lipsă de viață sau de suflet); neînsuflețit, adj. (inanimat). Der. din fr. sufler, s. m.; sufleu, s. n.; insufla, vb. (var. însufla), vb. (a inspira, a sugera).
OMNE VIVUM EX OVO (lat.) orice ființă vie provine dintr-un ou – Maximă aparținând lui W. Harvey; a devenit un principiu al embriologiei moderne sub formularea mai generală: „Omne vivum ex vivo” („Tot ce-i viu provine din viu”).
BIOCLIMATOLOGÍE s. f. Știință care studiază influența climei asupra ființelor vii. [Pr.: bi-o] – Din fr. bioclimatologie.
BIOLUMINESCÉNȚĂ s. f. Proprietatea unor ființe vii de a emite lumină. [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioluminescence.
BIOLUMINESCÉNȚĂ s. f. Proprietate a unor ființe vii de a fi bioluminescente; lumină produsă de organisme vii. [Pr.: bi-o-. – Var.: bioluminiscență s. f.] – Din fr., engl. bioluminescence.
BIOTERAPÍE s. f. Utilizarea terapeutică a unor produse provenite de la ființe vii. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biothérapie.
GÉRMEN, germeni, s. m. 1. Corpuscul sau sămânță care, puse în condiții favorabile, se dezvoltă și dau naștere unei ființe vii; oul fecundat; embrionul plantei. ◊ Loc. adj. și adv. în germen(e) = (care se află) într-un stadiu inițial, înainte de a se dezvolta. ♦ Microb. 2. Fig. Principiu, element, cauză din care se dezvoltă ceva. [Var.: gérmene s. m.] – Din lat. germen.
MICRÓB, microbi, s. m. Nume generic dat unor ființe vii unicelulare, microscopice, care trăiesc în sol, în apă, în aer, în corpul plantelor sau al animalelor și care sunt agenți ai bolilor infecțioase, ai fermentațiilor, ai putrefacțiilor, etc. – Din fr. microbe.
VARIABILITÁTE, variabilități, s. f. Însușirea unui lucru, a unui fenomen etc. de a varia, de a lua forme și aspecte diferite. ♦ Spec. (Biol.) Proprietate a ființelor vii de a-și schimba, sub influența mediului și a eredității, însușirile morfologice, fiziologice, biochimice etc. ♦ Spec. (Mat.) Proprietate pe care o are o cantitate, o mărime sau o funcție algebrică de a lua succesiv o infinitate de valori diferite. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. variabilite.
CREATÚRĂ, creaturi, s. f. (Adesea peior.) ființă vie, făptură; om, individ. [Pr.: -cre-a-] – Din fr. créature, lat. creatura.
EVOLUȚIONÍSM s. n. 1. Concepție filozofică potrivit căreia Universul, Pământul, ființele vii, societatea etc. trec printr-un proces istoric de evoluție (dezvoltare) și sunt privite din punctul de vedere al acestei dezvoltări. 2. (În sens restrâns) Teoria lui Lamarck, Darwin etc. despre evoluția speciilor de plante și de animale, despre transformarea lor unele într-altele; transformism. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. évolutionnisme.
ORGÁN1, organe, s. n.1. Parte din corpul unei ființe vii, care îndeplinește una sau mai multe funcții vitale sau utile vieții. ♦ Gură; p. ext. voce, glas. 2. Parte componentă a unui mecanism, a unei mașini, formată din una sau din mai multe piese, având o anumită funcție. 3. Fig. Mijloc, instrument de acțiune, de comunicare etc.; p. ext. exponent, reprezentant; mijlocitor. ♦ (Urmat de determinări care indică felul sau apartenența) Ziar, revistă. 4. Grup de persoane care îndeplinește o funcție politică, socială, administrativă etc.; instituție politică, socială, administrativă etc. reprezentată de aceste persoane. – Din ngr. órganon, it. organo, lat. organum, fr. organe, germ. Organ, rus. organ.
FÍZIC, -Ă, fizici, -ce, adj., subst. 1. Adj. Care se referă la corpul ființelor vii, în special la activitatea mușchilor, care aparține corpului ființelor vii, în special activității musculare. ♦ Care aparține simțurilor. Plăceri fizice. 2. S. n. Aspectul exterior al unei persoane; constituție naturală a unei persoane. 3. Adj. Care aparține materiei, privitor la materie; material; concret. ◊ Geografie fizică = ramură a geografiei având ca obiect studiul naturii suprafeței terestre și a mediului geografic. 4. S. f. Știință fundamentală din ciclul științelor naturii care studiază proprietățile și structura materiei, formele mișcării ei și legile generale ale fenomenelor naturii anorganice, precum și transformările reciproce ale acestor forme de mișcare. ♦ Manual care cuprinde elementele acestei științe. 5. Adj. Care aparține fizicii (4), privitor la fizică. – Din fr. physique.
ORGANÍSM, organisme, s. n. 1. Totalitatea organelor și a părților indisolubil legate între ele ale unei ființe vii; corp, ființă. 2. Fig. Ceea ce apare ca un lot închegat; ceea ce funcționează în mod organizat. ♦ Organizație (1). – Din lat. organismus, ngr. organismós, germ. Organismus, fr. organisme.
MURSECÁ, múrsec, vb. I. Tranz. 1. (Pop.) A mușca rupând, sfâșiind. 2. (Reg.) A strivi, a zdrobi oasele sau carnea unei ființe (vii); a învineți. ♦ Fig. A bate pe cineva. [Var.: mursicá vb.I] – Lat. morsicare.
MURSECÁT, -Ă, mursecați, -te, (Pop.; despre ființe vii sau despre carnea lor) Rupt, sfâșiat cu dinții. – V. murseca.
RÁNĂ, răni, s. f. 1. Ruptură internă sau exterioară a țesutului unei ființe vii, sub acțiunea unui agent distrugător; leziune, plagă. ◊ Expr. Bun de pus la rană, se spune despre un om foarte bun. A pune sare pe rană = a întărâta pe cineva, a stârni lucrurile, agravând situația. A pune degetul pe rană = a găsi și a arăta în mod lămurit pricina unei stări de lucruri supărătoare, a dezvălui adevărata cauză a unei situații neplăcute. 2. Fig. Durere morală, suferință, chin sufletesc. – Din sl. rana.
BIOCURÉNT ~ți m. mai ales la pl. Energie electrică care se produce în țesuturile și organele ființelor vii. /bio- + curent
A CUNOÁȘTE cunósc tranz. 1) (aspecte ale vieții materiale sau spirituale) A poseda în memorie pe baza experienței sau a studiului; a ști. ~ orașul. ~ o limbă. ~ opera unui scriitor. ◊ ~ viața (sau lumea) a avea mare experiență de viață. 2) (persoane) A ști din diferite puncte de vedere. Îl cunosc de mic copil. ◊ A nu ~ moarte a) a fi durabil; b) a lăsa o amintire vie. 3) (ființe, lucruri) A deosebi de altele de același fel (după anumite semne); a recunoaște. 4) A pătrunde cu mintea; a înțelege; a ști; a pricepe. Cunosc intențiile lui. /<lat. connoscere
DIHÁNIE ~ănii f. 1) Animal sălbatic; jigodie; jiganie; jivină; lighioană. 2) Ființă imaginară de dimensiuni mari și neproporționate; namilă; monstru. 3) pop. ființă vie; vietate. [Art. dihania; G.-D. dihaniei; Sil. -ni-e] /<sl. dyhanije
DÚLCE2 ~i adj. 1) Care are gustul zahărului sau al mierii. Struguri ~i. 2) Care a fost îndulcit (cu zahăr sau cu miere). 3): Lapte ~ lapte proaspăt. 4): Apă ~ apă de izvor sau de râu. 5): Caș ~ caș nesărat. 6) fig. Care produce plăcere (vizuală, auditivă, olfactivă etc.). Zâmbet ~. Somn ~. ◊ Vorba ~ mult aduce cu binele poți multe. 7) (despre persoane) La care cineva ține (foarte) mult; drag; scump. Mamă ~. 8) (despre ființe vii, de obicei mici) Care trezește simpatie. 9): Climă ~ climă temperată, moderată. /<lat. dulcis
FÍZIC2 ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de corpul ființelor vii și de activitatea musculară; propriu corpului ființelor vii și activității musculare. Forță ~că. Dezvoltare ~că. 2) Care ține de materie; propriu materiei. ◊ Geografie ~că ramură a geografiei care se ocupă cu studiul naturii suprafeței terestre și mediului geografic. 3) Care ține de fizică; propriu fizicii. /<fr. physique, lat. physicus
FÓRȚĂ ~e f. 1) Capacitate a ființelor vii de a depune un efort fizic sau intelectual. 2) Ansamblu de capacități fizice sau morale. 3) Persoană înzestrată cu multă energie și putere; autoritate. 4) Grup politic sau social care are o influență deosebită asupra maselor. ◊ ~e armate (sau militare) armată. 5) Capacitate de rezistență. 6) Intensitate de acțiune. ~a vântului. 7) Putere de constrângere. A recurge la ~. 8) Caracter irezistibil. ~a obișnuinței. 9) fiz. tehn. Cauză care poate modifica starea de repaus sau de mișcare a unui corp. [G.-D. forței] /<fr. force, lat. fortia
NORMÁL2 ~ă (~i, ~e) 1) Care este în concordanță cu norma; conform normei; firesc; natural; obișnuit. Condiții ~e. ◊ În mod ~ de obicei; de regulă. 2) (despre ființe vii) Care este în conformitate cu normele speciei sale (din punct de vedere fizic și psihic). Copil ~. 3) și substantival : Școală ~ă școală unde se pregătesc învațători pentru școala primară. /<fr. normal, lat. normalis, it. normale
SODÓM n. pop. 1) Mulțime mare de ființe vii aflate în necontenită mișcare. 2) Întâmplare nefastă care aduce dureri și suferință; nenorocire. /Din Sodom n. pr.
TĂRÍE ~i f. 1) Capacitate (a ființelor vii) de a săvârși acțiuni fizice; forță fizică; putere. ~a brațului. 2) (despre persoane) Capacitate de a lua decizii fără a șovăi. ~ de caracter. 3) (despre corpuri solide) Proprietatea de a fi tare; rezistență la deformare și zgâriere. 4) (despre alcool și alte substanțe) Grad de concentrație. 5) (despre sunete) Intensitate auditivă. 6) fig. Calitate care pre-zintă valoare sau importanță. ◊ ~a (sau ~ile) cerului boltă cerească; firmament. [G.-D. tăriei] /tare + suf. ~ie
VâRTOȘÍE ~i f. Capacitate a ființelor vii de a săvârși acțiuni fizice, încordând mușchii; forță fizică; tărie; putere; vigoare. /vârtos + suf. ~ie
ZIDÍRE ~i f. 1) v. A ZIDI. 2) Obiect zidit; construcție; clădire. 3) înv. ființă vie; vietate; făptură; creatură. /v. a zidi
DESÉN s.n. 1. Prezentare grafică a unui obiect printr-o îmbinare de linii drepte sau curbe, prin puncte, pete etc. ◊ Desen liber = desen făcut cu mâna liberă, fără instrumente; desen tehnic = desen care reprezintă la scară planul unui obiect, al unei construcții etc.; desene animate = înșiruire de desene care reprezintă fazele unei mișcări și care, redate succesiv pe ecran, dau impresia unor ființe vii cinematografice. V. animație. 2. Arta și tehnica de a desena. 3. Planul unei construcții. 4. Ornamentația unei țesături. [Pl. -ne, var. desemn s.n. / < fr. dessin].
BIOMETRÍE s.f. Metodă de cercetare a fenomenelor biologice prin măsurători efectuate asupra ființelor vii. [< fr. biométrie, cf. gr. bios – viață, metron – măsură].
GENERÁȚIE s.f. 1. Funcțiune prin care ființele vii se reproduc; reproducere. ◊ (Biol.) Teoria generației spontanee = teorie conform căreia din materia anorganică poate lua naștere în mod spontan un organism viu evoluat. 2. Totalitatea oamenilor care au cam aceeași vârstă sau trăiesc în același timp. ♦ (Biol.) Grupare de indivizi având aceeași filiație. ♦ Perioadă de timp care desparte vârsta tatălui de aceea a fiului. [Gen. -iei, var. generațiune s.f. / cf. fr. génération, it. generazione, lat. generatio].
PARAZÍT, -Ă s.m. și f. 1. Invitat la masa unui bogătaș din vechea Romă pentru a-l amuza. 2. (Fig.) Persoană care trăiește pe seama alteia. 3. ființă care trăiește pe organismul unei alte ființe vii, hrănindu-se exclusiv cu substanțele produse de aceasta. 4. (la pl.) Perturbație produsă în transmisiile de telecomunicații, datorită descărcărilor electrice din atmosferă, scânteilor produse de unele aparate electrice etc. // adj. 1. (Despre ființe) Care duce o viață de parazit; parazitar. 2. (Fig.) Care nu produce nimic, care trăiește din munca altora. ♦ (Fig.) Lipsit de funcție; de prisos. [Cf. fr. parasite, lat. parasitus, gr. parasitos < para – alături, sitos – mâncare].
BIOLUMINESCÉNȚĂ s.f. Proprietate a unor ființe vii (bacterii, insecte, pești etc.) de a emite lumină. [Cf. fr. bioluminescence].
BIOMETEOROLOGÍE s.f. Studiul influenței exercitate de variațiile rapide ale elementelor meteorologice asupra ființelor vii. [< fr. biométéorologie].
EMBRIÓN s.m. 1. (Biol.) Prima stare a unei ființe vii de la fecundarea ovulului până la formarea deplină a organelor. ♦ Germen al unei plante existent în sămânța din care va lua naștere prin germinație. 2. (Fig.) Început, germen de la care pornește un lucru, o acțiune. [Pl. -ni, (s.n.) -oane. / cf. fr., gr. embryon].
INDIVÍD, -Ă s.m. și f. 1. Persoană considerată ca unitate distinctă față de alte persoane; ins. ♦ (Peior.) Om necunoscut, suspect; om demn de dispreț. 2. ființă vie considerată ca unitate deosebită a speței căreia îi aparține. [< fr. individu, cf. lat. individuus – indivizibil].
PLANCTÓN s.n. Totalitatea ființelor vii (plante și animale) care plutesc libere în mări și lacuri. ♦ Plancton atmosferic = ansamblul particulelor solide și lichide care se găsesc în suspensie în atmosferă. [Pl. -nuri. / < fr. plancton, germ. Plankton, cf. gr. plankton – rătăcitor].
PROZOPOPÉE s.f. Figură retorică prin care oratorul sau scriitorul se adresează lucrurilor neînsuflețite, unui absent sau unui mort ca și când ar fi de față, ori le face să vorbească prin expunerea lui ca niște ființe vii; personificare. [Pron. -pe-e, var. prosopopee s.f. / < fr. prosopopée, lat. prosopopoeia, cf. gr. prosopon – persoană, poiein – a face].
BIODINÁMIC, -Ă I. adj. referitor la biodinamică. II. s. f. studiul fenomenelor organice vitale ale ființelor vii. (< fr. biodynamique)
CHEMOTACTÍSM s. n. sensibilitate particulară a unor ființe vii față de atracția unei anumite substanțe chimice; chimiotactism, chimiotaxie. (< germ. Chemotaktismus)
GENERÁȚIE s. f. 1. funcțiune prin care ființele vii se reproduc; reproducere. ♦ (biol.) ~ spontanee = ipoteză potrivit căreia organismele vii ar lua naștere în mod spontan din materia anorganică. 2. totalitatea oamenilor care sunt de aceeași vârstă. ◊ (biol.) grupare de indivizi având aceeași filiație. ◊ perioadă de timp care desparte vârsta tatălui de aceea a fiului. 3. grup de familii tehnologice contemporane sau coerente corespunzând perioadelor în care tehnica se află relativ stabilizată. (< fr. génération, lat. generatio)
gérmen (gérmeni), s. m. – 1. Sămînță care dă naștere unei ființe vii. – 2. Principiu, element. Lat. germen (sec. XIX). – Der. (din fr.) germina, vb.; germinație, s. f.; germinativ, adj.; Germănar, s. m. (martie), indicat uneori drept cuvînt pop., pare o creație a lui Alecsandri, pe baza fr. Germinal.
BELOZERSKI, Andrei Nikolaevici (1905-1972), biochimist rus. Cercetări originale asupra prezenței acizilor ribonucleici și deoxiribonucleici în ființele vii.
BIOCLIMATOLOGÍE s. f. Știință care se ocupă cu studierea influenței climei asupra ființelor vii. [Pr.: bi-o] – Fr. bioclimatologie (<gr.).
BIOMETRÍE s. f. Tehnica măsurătorilor efectuate asupra unor ființe vii și interpretarea rezultatelor obținute. [Pr.: bi-o-] – Fr. biométrie (<gr.).
ROBINET [robiné], Jean-Baptiste René (1735-1820), literat și filozof francez. Concepții materialiste influențate de deism și hilozoism. Considera că elementele constitutive ale materiei ar fi animaliculele, ființe vii elementare („Despre natură”).
NĂSCUT2, -Ă, născuți, -te s. m. și f., adj. (Cel) care a căpătat viață, a luat ființă, a venit pe lume. ◊ Întâiul (sau primul, al doilea, al treilea etc.) născut = copilul cel mai mare (sau al doilea, al treilea etc. copil) dintr-o familie. Nou-născut = a) copil care abia s-a născut; s****i; b) fig. renăscut. – V. naște.
A SE ADUNÁ se adúna intranz. (despre ființe) A veni din toate părțile, întâlnindu-se în același loc; a se strânge. /<lat. adunare
A SE STRÂNGE mă strâng intranz. 1) (despre ființe) A veni din toate părțile, întâlnindu- se în același loc; a se aduna. ◊ ~ de pe drumuri a veni acasă. A i se ~ funia la par (cuiva) a ajunge la o situație critică. 2) A se face ghem; a se ghemui; a se zgribuli; a se zgârci. ◊ A i se ~ cuiva inima a simți un sentiment puternic de tristețe, de durere sau de frică. 3) (despre articole vestimentare) A se reduce în lărgime sau în lungime. Cămașa s-a strâns. 4) (despre lichide sau despre corpuri ce conțin lichide) A trece în stare semisolidă; a deveni mai dens; a se îndesi; a se îngroșa. Glodul peste noapte s-a strâns. /<lat. stringere
VIOLÉNT, -Ă, violenți, -te, adj. 1. Care se produce sau acționează cu putere, cu intensitate, cu violență; intens, puternic, tare. ♦ (Despre culori, lumină etc.) Izbitor, țipător; tare, viu, puternic. 2. (Despre ființe) Care are accese de furie, care se lasă condus de mânie, care se înfurie ușor, care are manifestări nestăpânite; coleric, furtunos, impulsiv, nestăpânit. ♦ (Despre manifestări ale ființelor) Care arată violență, impulsivitate, nestăpânire, agresiune. 3. Care se face cu forța; brutal, silnic. ◊ Moarte violentă = moarte produsă de un accident, de un act de violență sau de altă cauză nefirească. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violent, lat. violentus, it. violento.
vieȚUITÓR, -OÁRE, viețuitori, -oare, adj. (Înv. și pop.) Care viețuiește; (care este) în viață, viu. ♦ (Substantivat, f.) vietate, ființă. [Pr.: -țu-i-] – viețui + suf. -tor.
vieTÁTE, vietăți, s. f. ființă, viețuitoare. [Pr.: vi-e-] – viu + suf. -ătate.
A CÚRGE pers. 3 cúrge intranz. 1) (despre ape) A se mișca necontenit la vale. ◊ ~ gârlă a veni cu prisosință. 2) fig. (despre ființe sau vehicule) A se deplasa în lanț; a veni într-un șuvoi permanent. 3) fig. (despre viață, unități de timp) A se consuma treptat; a se scurge; a trece. ◊ Va curge încă multă apă pe râu (sau pe gârlă, pe Dunăre etc.) va trece încă multă vreme. 4) (despre ploaie) A cădea din belșug. 5) (despre învelitori, acoperișuri, poduri) A lăsa să pătrundă apa (sau alte lichide). 6) (despre lacrimi, sudoare etc.) A ieși prelingându-se. 7) (despre sânge) A se mișca continuu într-un anumit sens și într-un anumit spațiu. 8) (despre recipiente) A lăsa să iasă lichidul dinăuntru. 9) pop. (despre bube, răni) A elimina puroi; a supura; a puroia. 10) A se desprinde din ceva, căzând câte puțin și succesiv. Grâul curge din sac. ◊ A-i ~ peticele a fi îmbrăcat în haine zdrențăroase. 11) A atârna liber în jos. Părul curge pe spate. 12) fig. (despre cuvinte, expresii etc.) A se înșira cu ușurință. /<lat. currere
A ÎMPROȘCÁ împróșc tranz. 1) (apă, noroi, pietre, proiectile etc.) A împrăștia din abundență, aruncând cu putere. 2) (urmat de un complement indirect cu prepoziția cu) A supune unui atac prin proiectare. ~ cu zăpadă. 3) (obiecte sau ființe) A lovi la nimereală, venind în zbor. ~ cu apă. [Sil. îm-proș-] /cf. sb. proskati, bulg. prăskam
ORGANÍSM s. n. 1. corp viu, organizat prin metabolism și reproducere; ființă. 2. (fig.) ceea ce se prezintă, funcționează ca un tot unitar; organizație. 3. asociație de persoane, societate oficială recunoscută. (< fr. organisme, lat. organismus, gr. organismos, germ. Organismus))
viu adj. 1. (înv. și pop.) trăitor, viețuitor. (Ființe ~.) 2. însuflețit. (Oameni ~ și oameni morți.) 3. v. deschis. 4. (pop.) verde. (Plante ~ și plante uscate.) 5. v. intens. 6. intens, strălucitor, (fig.) aprins. (Culori ~.) 7. puternic, tare, (franțuzism) criant, (fig.) aprins. (O nuanță ~ a unei culori.) 8. v. chinuitor. 9. v. acut. 10. adânc, intens, mare, profund, puternic. (O impresie, o emoție ~.) 11. intens, puternic, (fig.) aprins, arzător, fierbinte, înflăcărat, înfocat, pasionat. (O dorință ~.) 12. v. vivace. 13. febril, intens, încordat, însuflețit. (Ritm ~ de muncă.) 14. animat, însuflețit. (O discuție ~.) 15. v. susținut. 16. v. veșnic. 17. actual, proaspăt. (O amintire mereu ~.) 18. v. expresiv.
SUFLÁRE ~ări f. 1) v. A SUFLA. 2) v. A RĂSUFLA. ◊ A-și reține ~area a întrerupe respirația. A i se tăia cuiva ~area a i se opri cuiva respirația (de spaimă, de mirare etc.). Fără (de) ~ mort. A-și da ~area (de pe urmă) a muri. Într-o ~ foarte repede. 3) poet. Tot ce suflă, respiră (fiind viu); ceea ce are viață; viețuitoare; vietate; ființă. ◊ Nici (o) ~ de om nimeni. [Sil. su-fla-] /v. a sufla
A EXISTÁ exíst intranz. 1) A se afla în realitate; a fi; a ființa. 2) (despre ființe) A se afla în viață; a fi viu; a trăi; a viețui. /<fr. exister, lat. existere
A vieȚUÍ ~iésc intranz. (despre ființe) 1) A se afla în viață; a fi viu; a trăi; a exista. 2) A fi stabilit într-un anumit loc; a locui. [Sil. vie-] /viață + suf. ~ui
A SE ÎNCRUCIȘÁ mă ~éz intranz. 1) (despre drumuri, linii etc.) A veni din direcții diferite, întâlnindu-se într-un punct; a se întretăia; a se intersecta. 2) (despre ființe sau obiecte în mișcare) A trece prin același loc, venind în întâmpinare și continuându-și drumul în direcții opuse; a se întâlni; a se ajunge. 3) (despre limbi) A se influența reciproc în urma unui contact, dând naștere unui idiom amestecat. /în + cruciș
A SE ÎNTÂLNÍ mă ~ésc intranz. 1) (de-spre persoane) A veni în același loc și în același timp (în urma unei înțelegeri prealabile sau întâmplător). 2) (despre ființe sau obiecte în mișcare) A trece prin același loc, venind în întâmpinare și continuându-și drumul în direcții opuse; a se încrucișa; a se ajunge. 3) (despre linii, drumuri) A veni din direcții diferite, unindu-se într-un punct; a se întretăia; a se încrucișa; a se intersecta. /în + înv. a tâlni
A DISPĂREÁ dispár intranz. 1) A se face nevăzut; a înceta să mai fie în câmpul vizual; a pieri. 2) A se pierde fără urmă. 3) fig. (despre ființe) A înceta de a mai trăi; a se stinge din viață; a se sfârși; a muri; a deceda; a răposa; a sucomba. /<fr. disparaître
TRĂÍ vb. 1. a viețui, (pop.) a hălădui, a sălășlui, (reg.) a lăbădui, a sălăși, (Olt.) a sufleți, (înv.) a custa, a locui, a sălășui, a via. (Au ~ fericiți pe aceste meleaguri.) 2. a exista, a fi, a viețui, (rar) a ființa, (reg.) a lăbădui, (înv.) a dăinui. (Cât ~, omul învață.) 3. a o duce, a viețui. (Cum ~?) 4. v. coabita. 5. a viețui, (rar) a mișca. (Nu mai ~.) 6. a petrece. (A ~ acolo o bună parte din viață.) 7. v. apuca. 8. a se ține, a viețui. (~ de azi pe mâine.) 9. v. întreține. 10. v. crește. 11. v. simți. 12. v. dăinui.
vieȚUITOÁRE ~ori f. ființă înzestrată cu facultatea de a simți și de a se mișca; vietate. [Si. vie-țu-i-] /a viețui + suf. ~tor
A SOSÍ ~ésc intranz. 1) (despre ființe, vehicule etc.) A fi într-un anumit loc după parcurgerea unei distanțe; a ajunge; a veni. 2) (despre anotimpuri, termene etc.) A se produce în timp; a veni. ◊ A-i ~ cuiva ceasul a-i veni cuiva timpul să moară. /<ngr. sóso
A*****N s.m. Plantă sau animal venit înainte de termen. ♦ Om slab dezvoltat la trup sau la minte; stârpitură. ♦ (Fig.) Lucru nereușit sau ființă înapoiată, nedezvoltată. [< fr. a*****n].
GÁTA adj. invar. (Adesea adverbial) 1. (Despre lucruri) A cărui confecționare, construire, realizare s-a îndeplinit; isprăvit, terminat, sfârșit. ◊ Haine (de) gata = haine confecționate care se pot cumpăra direct din magazin. ◊ Loc. adv. (Pe) de (-a) gata = fără să muncească, pe nemuncite, din munca altuia. ◊ Expr. A da gata = a) a isprăvi, a lichida ceva; b) a chinui, a distruge pe cineva; c) a zăpăci, a ului pe cineva. A veni (sau a sosi) la de-a gata = a profita de ceva făcut de altul. ♦ Care a luat ființă, a căpătat existență. ♦ (Cu valoare de adverb sau de interjecție) Ajunge! destul! 2. Care a făcut toate pregătirile pentru ceva; pregătit. ♦ Dispus să..., în stare să... 3. Care este aproape să..., pe punctul de a... – Cf. alb. gat.
vieTÁTE ~ăți f. ființă înzestrată cu facultatea de a simți și de a se mișca; viețuitoare. [G.-D. vietății; Sil. vi-e-] /viu + suf. ~tate
pépe, pépi, s.f. (reg.) 1. insectă, gâză; gândac (licurici, molie, ploșniță etc.). 2. băligar. 3. (art.) ființă urâtă imaginară cu care sunt speriați copiii; cauă, urâciune, balaur, diavol. 4. specie de ciupercă parazită care produce mana viței de vie.
FÍRE, firi, s. f. 1. Mediul natural (împreună cu ființele care trăiesc în el). ◊ Loc. adv. Peste fire = extraordinar; în cel mai înalt grad. 2. Structură psihică și morală a unei ființe; caracter, temperament. 3. Minte, cuget; cumpăt. ◊ Loc. adj. În toată firea = ajuns la dezvoltare deplină, matur; în deplinătatea facultăților mintale, serios. ◊ Expr. A-și veni în fire = a-și reveni (după un șoc, o emoție puternică, un leșin). A scoate (pe cineva) din fire = a enerva (pe cineva), a înfuria, a scoate din sărite, din răbdări. A-și ține (sau a-și păstra) firea = a se stăpâni, a-și păstra cumpătul. A-și pierde firea sau a se pierde cu firea = a nu se mai putea stăpâni, a-și pierde cumpătul. A se prăpădi cu firea = a face tot posibilul; a se strădui; a se consuma foarte mult sufletește. – V. fi.
A TRĂSNÍ ~ésc 1. intranz. 1) A se produce un trăsnet (în urma unei descărcări electrice în atmosferă); a detuna. ◊ A-i ~ ceva prin cap a-i veni pe neașteptate o idee (năstrușnică). 2) A produce un zgomot puternic; a detuna; a bubui. 3) fig. (despre persoane) A-și descărca mânia strigând. 4) (despre arme de foc) A se descărca cu zgomot; a bubui; a detuna. 2. tranz. 1) pop. A face să se trăsnească. 2) (ființe, lucruri) A lovi trăsnetul; a detuna; a fulgera. 3) A supune unei lovituri puternice; a izbi cu putere. ◊ A-l ~ pe cineva prin minte a-i veni o idee neașteptată. /<sl. trĕsnonti
A RĂPÍ~ésc tranz. 1) (ființe) A lua cu forța, ducând cu sine și ținând în stăpânirea sa; a fura. 2) fig. (mai ales despre moarte) A lipsi de zile (smulgând dintre cei vii). ◊ ~ viața (sau zilele) a ucide. 3) (bunuri materiale) A-și însuși prin abuz de putere; a lua cu forța, însușindu-și în mod ilegal; a fura. ~ teritorii străine. 4) A face să nu mai posede. ~ liniștea. 5) fig. (persoane) A ademeni prin farmec; a atrage, cucerind atenția și seducând. Lectura l-a răpit complet. ◊ ~ inima a cuceri dragostea. /<lat. rapire
SUCCESIÚNE ~i f. 1) Ansamblu de elemente succesive; totalitate de obiecte sau de ființe care se succed; înșiruire; rând. 2) Transmitere a puterii politice conform unor reguli speciale. 3) Transmitere a unui patrimoniu lăsat de un defunct uneia sau mai multor persoane vii. 4) Patrimoniu transmis de un defunct succesorilor săi; moștenire. [G.-D. succesiunii; Sil. -si-u-] /<lat. succesio, ~onis, fr. succession
PROÁSPĂT, -Ă, proaspeți, -te, adj. (Despre alimente sau produse alimentare) Pregătit sau recoltat recent; p. ext. care n-a fost supus unui procedeu de conservare. ♦ (Despre plante) Cules, rupt de curând; neofilit. 2. Fig. Tânăr, fraged. ♦ Care are sau care păstrează calități de strălucire, de vitalitate, de tinerețe, care exprimă tinerețe, sănătate etc. 3. Care există sau a luat ființă de puțină vreme, care a fost făcut, creat etc. de curând; de dată recentă, nou. ◊ Loc. adv. (Reg.) Din proaspăt = de curând. ♦ (Despre oameni) Care se află într-o anumită situație sau care are o calitate de puțină vreme. ♦ Care își păstrează noutatea; viu, actual. 4. (Despre aer) Neviciat, curat. ♦ (Despre apă) Adus de curând de la sursă, bun de băut; p. ext. rece. 5. Fig. Curat, pur, neîntinat. 6. Cu forțe noi; odihnit. – Din gr. prósfatos.
A GĂSÍ ~ésc tranz. 1) (ființe, lucruri etc.) A scoate la iveală căutând sau din întâmplare; a descoperi; a afla. ~ strada. A-i ~ acasă. ◊ A-și ~ nașul (sau popa) a da peste omul care poate să-l pună la punct. A nu-și ~ locul a fi foarte îngrijorat. A-și ~ să... a-i veni pe neașteptate să...; a-l apuca să... 2) A obține în urma unui efort; a dobândi. ~ un apartament bun. 3) (despre suferințe fizice sau despre moarte) A cuprinde brusc; a lua pe neașteptate; a surprinde. 4) A socoti de cuviință; a crede. El ~ește că lucrarea poate fi publicată. 5) A descoperi prin muncă creatoare; a inventa; a născoci. ~ rezolvarea problemei. ~ un pretext. 6) A putea să aibă la dispoziție. ~ timp. ~ o ocazie. 7) (ființe, obiecte) A vedea într-o anumită stare sau situație. Am găsit ușa încuiată. L-am găsit dormind. /<sl. gasiti
învoálbe vb. III (înv.) 1. (despre apă, valuri, nori, praf. etc.; refl.) a se învârti (ca într-un vârtej), a se învârteji, a se învolbura. 2. (refl.; despre ființe) a se întoarce roată, a se învârti pe loc, a se opri repede. 3. a înfășura, a învăli (a înfășura pânza pe sul), a o face val, a găti firele pentru năvădit, a suci caierul. 4. (refl.; despre plante) a se dezvolta, a crește; (despre om) a încărna, a se înspița, a se deforma. 5. (despre ochi) a căsca, a holba. 6. a-i veni să verse, să râgâie; a i se apleca.
MÉDIU1, medii, s. n. 1. Natura înconjurătoare alcătuită din totalitatea factorilor externi în care se află ființele și lucrurile. ◊ Mediu intern = totalitatea umorilor care scaldă celulele organismului. Mediu de cultură = soluție nutritivă sterilizată, utilizată pentru înmulțirea microbilor în laborator, în diverse scopuri. 2. Societatea, lumea în mijlocul căreia trăiește cineva: ambianță. 3. Substanță solidă, lichidă sau gazoasă, câmp electromagnetic sau gravitațional etc. în care se desfășoară fenomenele fizice. 4. Persoană care poate fi trecută în stare de hipnoză, de transă și despre care, în practicile oculte, se crede că poate comunica cu spiritele și poate servi ca intermediar între ele și cei vii. – Din lat. medium.
A CRÉȘTE cresc 1. intranz. 1) (despre ființe, plante sau părți ale organismului lor) A se mări treptat și continuu; a se dezvolta. ◊ Să crești mare! formulă de răspuns la salut sau de mulțumire, adresată, mai ales, copiilor. ~ văzând cu ochii a crește foarte repede. 2) (despre un organism sau despre părți ale lui) A reveni la condiția inițială; a se regenera; a se reface; a se restabili. 3) fig. (despre persoane) A trece printr-o serie de schimbări spre o treaptă superioară; a progresa; a propăși; a evolua; a se dezvolta; a avansa; a înainta. 4) A petrece anii de copilărie; a copilări. 5) (despre aluat) A se transforma într-o masă afânată sub acțiunea drojdiilor (sau a altor fermenți); a dospi. 6) (despre ape) A-și mări volumul, depășind limitele normale; a se umfla. 7) A lua proporții (ca număr, volum, intensitate etc.); a se dezvolta. ◊ A-i ~ cuiva inima în piept (sau sufletul) (de bucurie) a simți un sentiment de satisfacție deplină. 2. tranz. 1) (copii) A avea în grijă asigurând cu cele necesare și educând (până la vârsta maturității). 2) (animale, păsări) A îngriji făcând să se înmulțească. 3) rar (plante) A semăna, a îngriji și a recolta (în vederea obținerii unui venit); a cultiva. /<lat. crescere