Rezultate din textul definițiilor
GUVERNOR s.m. (Rar) Persoana insarcinata in trecut cu educarea si cu supravegherea unui tanar nobil sau a unui fiu de domnitor. [< fr. gouverneur].

domn (domni), s. m.1. Titlu oficial al domnitorilor Tarii Romanesti si Moldovei. – 2. Nume dat lui Dumnezeu. – 3. Termen de politete pentru un barbat in general. – Mr., istr. domnu, megl. dom(n). Lat. dǒm(i)nus (Diez, I, 157; Cihac, I, 80; Puscariu 541; Candrea-Dens., 565; REW 2741), cf. it. donno, prov. dom, v. fr. dam(p), sp. don, dueno, port. dom. Cu sensurile 1 si 2 are vocativul Doamne (‹ lat. Dǒmine); pentru sensul 3 se foloseste vocativul domnule. Domnii sau domnitorii se bucurau de prerogativele suveranilor; prin urmare se cuvine sa traducem cuvintele derivate prin termeni care in mod firesc se aplica ideii de regalitate (domnie „demnitate de Domn” etc.). – Der. doamna, s. f. (titlu dat sotiei domnitorului; termen de politete in general pentru o femeie), care reprezinta fara indoiala lat. dǒm(i)na (Diez, I, 157; Puscariu 537; REW 2733); domnesc, adj. (care apartine domnului); domni, vb. (a conduce o tara, un principat ca domn; a stapini; a se adresa cu titlul de Domn); domnie, s. f. (demnitate de Domn; timpul cit se afla un Domn la conducerea tarii; regiune stapinita de un Domn; Curte; termen de politete, cu formele reduse dumneatadomnia-ta, dumnealui, domneavoastra, dumnealor); domnisoara, s. f. (termen de politete pentru o fata); domnisor, s. m. (fiu de domnitor; print tinar; fiu al stapinului); domnita, s. f. (fiica de domnitor; printesa tinara); domnitor, s. m. (domnitor). Cf. domina, duminica.

beizadea, (beizadele), s. f. – Principe. Titlu rezervat in vechime fiilor domnitorilor sau celor care au domnit. – Var. b(e)izdadea, bez(d)adea, be(i)zadea etc. Tc. begzade (Seineanu, II, 45).

MAZILI vb. (POL., IST.) a detrona, (inv. si pop.) a surpa. (domnitorul a fost ~.)

BEIZADEA ~ele m. inv. fiu de domnitor. [Art. beizadeaua; G.-D. beizadelei; Sil. bei-za-dea] /<turc. beyzade

APANAJ s.n. 1. Domeniu feudal acordat fiilor caselor domnitoare (fara insa a trece in proprietatea lor) pentru a le asigura existenta ; proprietate, venit acordat din bunurile statului unui membru al familiei domnitoare. 2. Bun material sau spiritual care se atribuie cuiva sau este acaparat de cineva ; (fig.) ceea ce este propriu cuiva. [Var. apanagiu s.n. / < fr. apanage, cf. lat. ad – la, panis – paine].

craisor, craisori, s.m. (pop.) 1. (inv.) rege, domnitor, principe; fiu de rege, print. 2. (reg.) mire. 3. barbat chefliu, haimana, berbant, libertin. 4. pasare denumita si imparatel sau sfredelus. 5. specie de peste; lostrita. 6. nume de floare; craita. 7. soi de struguri.

islic (islice), s. n. – Caciula de blana sau de postav. Islicul din zibelina era rezervat domnitorului; ceilalti boieri il purtau de marimi diferite, dupa rangul pe care il aveau. Pina la urma, la jumatatea sec. XIX, ajunsese sa fie insemnul distinctiv al lautarilor. – Var. slic. Tc. islik, baslik (Loebel 250; Roesler 593; Seineanu, II, 229; Tiktin), cf. pol. szlyk, rus. slik.Der. islicar, s. m. (fabricant de caciuli; boier retrograd); islicarie, s. f. (pravalie de caciuli).

APANAJ, apanaje, s. n. 1. Parte dintr-un domeniu feudal acordata fiilor din casele domnitoare si din marile familii nobile; proprietate sau venit acordat din averea tarii membrilor unei familii domnitoare. 2. Bun material sau spiritual care se atribuie cuiva sau este acaparat in mod exclusiv de cineva; fig. ceea ce este propriu unei persoane sau unui lucru. – Din fr. apanage.

INSEMN s. 1. semn, simbol. (Sceptrul era ~ul puterii domnitorului.) 2. insigna, (inv.) marca, semn. (~ al unei asociatii.)

SIMBOL s. 1. insemn, semn. (Sceptrul era ~ul puterii domnitorului.) 2. emblema, (rar) atribut, (inv. fig.) pecete. (~ul unei marci de fabrica.) 3. figura, imagine. (Un ~ reprezentand ...) 4. reprezentare, (inv.) chip. (Albul e ~ul nevinovatiei.) 5. (BIS.) simbolul credintei = crezul (art.), (livr.) credo, (inv.) credinta.

APANAJ, apanaje, s. n. 1. Portiune dintr-un domeniu feudal acordata fiilor din casele domnitoare si din marile familii nobile; proprietate sau venit acordat in chip arbitrar, din averea tarii, membrilor unei familii domnitoare. 2. Bun material sau, fig., spiritual care se atribuie cuiva sau este acaparat in mod exclusiv de cineva. – Fr. apanage.

arhiatros (-si), s. m. – (Inv.) Medic personal al al domnitorului, in epoca fanariotilor; era in acelasi timp medic al domnitorului si insarcinat cu supravegherea serviciilor sanitare si a farmaciilor. Ngr. ἀρχιιατρός, de la ίατρός „medic” (Galdi 153). Sec. XVIII.

bei (bei), s. m.1. Titlu nobiliar al Imperiului Otoman, rezervat guvernatorilor de provincii sau domnitorilor vasali ai Imperiului. Din punctul de vedere al administratiei otomane, era si titlu al domnitorilor din Munt. si Mold.2. Unghi concav la arsice. – Mr. bei. Tc. beg sau bey (Roesler 589; Seineanu, II, 43; Lokotsch 282), cf. ngr. μπέης, alb. bek, bg. bei.

fiRMAN, firmane, s. n. Ordin emis de sultan (prin care erau numiti sau maziliti guvernatorii si domnitorii depinzand de Imperiul Otoman). – Din tc. fermān.

CAIMACAMIE, caimacamii, s. f. Forma de guvernamant provizoriu, in timpul cat tronul era vacant sau pe timpul absentei domnitorului; locotenenta domneasca. – Din caimacam + suf. -ie.

CREDINTA, credinte, s. f. 1. Faptul de a crede in adevarul unui lucru; convingere, siguranta, certitudine. ◊ Profesiune de credinta = declaratie publica pe care o face cineva asupra principiilor sau convingerilor sale. 2. (Inv.) Incredere (pe care o inspira cineva). ◊ Loc. adv. In credinta = intr-adevar. ◊ Expr. A-si manca credinta = a se comporta astfel incat nu mai inspira incredere. (Inv.) A bea (sau a lua, a sorbi) credinta (sau credinta) = a gusta din mancarurile servite domnitorului pentru a-l incredinta ca nu sunt otravite. 3. fidelitate, devotament, statornicie fata de cineva sau de ceva. ♦ (Reg.) Logodna. 4. Speranta, nadejde. 5. Convingere despre existenta lui Dumnezeu; marturisire a acestei convingeri prin respectarea prescriptiilor bisericesti; religie, cult. – Lat. *credentia.

egumen (egumeni), s. m. – Superior al unei manastiri de calugari ortodocsi. Erau numiti de episcopi (incepind cu Miron Barnovski, 1627, de calugarii insisi) si prezentati Domnului de Marele Sfetnic sau Logofat. De la constitutia lui Constantin Mavrocordat (1734) au fost desemnati de mitropolit si confirmati de domnitor. – Var. igumen. Mt. igumin. Ngr. ἠγούμενος, cf. bg. igumen (Conev 108). – Der. egumenie, s. f. (demnitate de egumen), din ngr. ἠγουμενία; egumenesc, adj. (propriu unui egumen).

SFATUITOR s., adj. 1. s. v. indrumator. 2. adj., s. calauzitor, indrumator, povatuitor, (inv.) indreptator, purtator. (I-a fost un excelent ~.) 3. s. consilier, povatuitor, sfetnic. (~ al domnitorului.) 4. adj. indrumator, povatuitor, (inv.) invatator. (Carte ~oare.)

CAFTAN, caftane, s. n. (Inv.) Manta orientala, alba, lunga si larga, impodobita cu fire de aur sau de matase, pe care o purtau domnitorii si boierii romani. ◊ Expr. A imbraca (cu sau in) caftan = a (se) ridica la rangul de domn sau de boier. ♦ Simbol al rangului de boier. – Din tc. kaftan.

SPATARIE, spatarii, s. f. (Inv.) 1. Demnitatea, rangul de (mare) spatar. ♦ Institutia condusa de (marele) spatar; cladirea in care functiona aceasta institutie. 2. Sala din palatul domnesc unde aveau loc unele ceremonii si unde era asezat tronul. ◊ Spataria (cea) mica = camera de lucru a domnitorului. – Din spatar2 + suf. -ie.

CAFTAN, caftane, s. n. (Inv.) Manta alba, lunga si larga, impodobita cu fire de aur sau de matase, pe care o purtau domnitorii si demnitarii. ◊ Expr. A imbraca (cu sau in) caftan = a (se) ridica la rangul de domn sau de boier. ♦ Rang de boierie. – Tc. kaftan.

capuchehaie (capuchehai), s. f. – Agent, reprezentant diplomatic al domnitorilor romani pe linga imperiul turc. Stabiliti in sec. XV, au fost adesea greci din Constantinopol. Tot asa se numeau si agentii domnitorilor pe linga pasii oraselor dunarene, si uneori soldatii din garda personala a vizirului. – Var. capichehaie. Tc. kapu kehayasi (Seineanu, II, 28).

RURIK (?-c. 879), conducator normand (al varegilor) care, potrivit traditiei, a cucerit puterea in Novgorod in c. 862, inaugurand o dinastie *a(Rurikizi) de principi domnitori in Rusia. Teoria „normandista”, bazata pe aceasta traditie, considera ca R. a fost intemeietorul statului rus.

DIVANIT, divaniti, adj. (In sintagma) Boier divanit = (si substantivat) boier care era membru al divanului (II 1); boier divanist; p. ext. persoana cu trecere pe langa domnitor, facand parte din protipendada. – Din ngr. ntivanitis.

SAUDIZI, dinastie domnitoare in Regatul Arab Saudit, intemeiata de Saud ibn Muhammad ibn Mikrin. Pana in 1927 ei sunt emiri de Nejd; intre 1927 si 1932 – regi ai Hidjazului si Nejdului cu terit. unite, iar din 1932 – regi ai Arabiei Saudite. Ultimul reprezentant al dinastiei este regele Abdallah ibn Abd al-Aziz (din 1 aug. 2005).

RAZBOAIE DE SUCCESIUNE, denumire a razboaielor purtate intre diferitele case domnitoare pentru succesiunea la tronurile ramase vacante ca urmare a lipsei urmasilor directi. Cele mai cunoscute sunt: Razboiul pentru Succesiunea la Tronul Spaniei (1711-1714), provocat in urma mortii regelui Spaniei, Carol al II-lea, de pretentiile lui Ludovic al XIV-lea, regele Frantei, la mostenirea spaniola. Purtat intre Franta si Spania, pe de o parte, si Habsburgi, Anglia, Olanda, Portugalia, Danemarca, Savoia si Prusia, pe de alta parte. Incheiat prin tratatele de pace de la Utrech si Rastatt.Razboiul pentru Succesiunea la Tronul Austriei (1740-1748), intre Prusia, Franta, Spania, Bavaria, Saxonia (din 1742, alaturi de Austria), Olanda si Rusia, pe de alta parte. Incheiat prin tratatele de pace de la Aachen (1748).

caimacam (caimacami), s. m.1. Loctiitor al marelui Vizir. – 2. In Muntenia si Moldova, loctiitor al domnitorului incepind din sec. XVIII. – 3. Loctiitor al banului Craiovei; in jurul lui 1783 l-a inlocuit definitiv pe ban, al carui titlu a fost de atunci doar onorific. – Mr., megl. caimacam. Tc. kaymakam (Roesler 594; Seineanu, II, 76; Lokotsch 1010); cf. ngr. ϰαϊμαϰάμης, bg. kaimakam.Der. caimacameasa, s. f. (nevasta de caimacam); caimacamesc, adj. (propriu unui caimacam); caimacami, vb. (a conduce in calitate de caimacam; a guverna in interegn); caimacamie, s. f. (guvernare).

BOGDAN I, primul domnitor de sine statator al Moldovei (1359-c. 1365). Voievod din Maramures; razvratit in 1343 impotriva regelui Ungariei Ludovic I de Anjou, a trecut in 1359 in Moldova, unde a fost recunoscut ca domn. A respins repetatele incercari ale regelui Ungariei de a-si reinstaura suprematia asupra Moldovei.

PURPURA1 ~e f. 1) Culoare rosie-inchisa, care bate in violet; porfira. 2) Substanta coloranta de o astfel de culoare, preparata pe cale sintetica (in trecut fiind extrasa din sucul unor moluste); porfira. 3) Stofa plusata, de pret, vopsita cu aceasta substanta; porfira. 4) Haina confectionata din astfel de stofa si purtata in trecut de regi, imparati sau domnitori; porfira. /<lat., fr. purpura

ADUNAREA ELECTIVA A ROMANIEI, organ al puterii legislative, constituit la 24 ian. 1862, prin contopirea Adunarii Elective a Tarii Romanesti cu cea a Moldovei. A adoptat masuri privind unificarea legislatiilor Principatelor Unite. In cadrul A. s-a format (1862-1863) o alianta intre conservatori si liberalii radicali, in scopul detronarii lui Al. I. Cuza si inlocuirii lui cu un print dintr-o familie domnitoare straina, conform rezolutiilor Adunarilor Ad-Hoc. Neintelegerile cu guvernul l-au determinat pe Al. I. Cuza sa dizolve A. prin lovitura de stat de la 2/14 mai 1864. O noua A. a fost aleasa in toamna anului 1864. La 18 mai 1866 A. a fost dizolvata, fiind inlocuita cu Adunarea Constituanta.

filipesti, s. m. pl. – In expresia m-ai umplut de filipesti „m-ai lasat cu buzele umflate”. – filipesti este o localitate din judetul Prahova, care a fost mosia familiei Cantacuzino. Se pare ca expresia trebuie explicata prin incercarea esuata facuta de Mihnea III (1658) de a-i prinde pe Cantacuzini, pentru a-i omori; ei au aflat de planul acesta si au reusit sa fuga, astfel incat zbirii domnitorului au gasit casa de la filipesti goala. – [3373]

NOI pron. pers., pers.1 pl. (noua, ne, ni, (pe) noi, ne) 1) (indica grupul de persoane, in care se include si vorbitorul) ~ am fost la spectacol. ◊ ~ intre ~ in cercul nostru; numai intre noi; intre ai nostri. 2) (formele atone de dativ, inaintea verbului, au valoare de dativ posesiv) Orasul ne e frumos. 3) (se foloseste ca plural al modestiei, avand valoare de persoana1 singular) (Noi) vom face totul. 4) inv. (in stilul oficial-administrativ se foloseste ca plural al autoritatii) Eu. Noi, domnitorul Moldovei... /<lat. nos

COSTIN, familie de boieri din Moldova. Mai importanti: 1. Miron. C (1633-1691), cronicar de orientare umanista, mare logofat al Moldovei, partizan al aliantei cu Polonia, ucis, impreuna cu fratele sau, hatmanul Velicico, din porunca domnitorului Constantin Cantemir. Povestitor si portretist talentat, a continuat, sub titlul „Letopisetul Tarii Moldovei de la Aron voda incoace”, letopisetul lui Grigore Ureche, relatind evenimentele din istoria Moldovei dintre 1595-1661. A mai scris poemul filozofic „Viata lumii”, lucrarea „De neamul moldovenilor”, afirmind originea romana a poporului roman, precum si doua cronici in limba polona: „Cronica tarilor Moldovei si Munteniei” si „Istoria in versuri polone despre Moldova si Tara Romaneasca”. 2. Nicolae C. (c. 1660-1712), cronicar oficial al lui Nicolae Mavrocordat, compilator de cronici romanesti si straine. fiul lui C. (1). A prelucrat in romaneste romanul episcopului spaniol Antonio D. Guevara „Ceasornicul domnilor”.



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)