Rezultate din textul definițiilor
CROMODINAMICA s. f. teorie recenta din fizica particulelor elementare. (< cromo1- + dinamica)

BLOHINTEV, Dmitri Ivanovici (1907-1979), fizician rus. Prof. univ. la Moscova. Contributii in acustica (difuzia sunetului), mecanica cuantica, fizica particulelor elementare, semiconductori. A participat la construirea primei centrale atomo-electrice din lume (1957).

CRONIN [crəunin], Lames Watson (n. 1931), fizician american. Prof. univ. la Chicago. Cercetari in fizica particulelor elementare. Descopera, impreuna cu V.L. Fitch, nerespectarea simetriei combinate (sau a legii paritatii combinate – CP) in teoria particulelor elementare. Premiul Nobel (1980), impreuna cu V.L. Fitch.

REGGE, Tulio Eugenio (n. 1931), fizician italian. Lucrari de fizica particulelor elementare si teoria campului. A asociat particulelor elementare conceptul de momente cinetice complexe.

SALAM, Abdus (1926-1996), fizician britanic de origine pakistaneza. Prof. univ. la Londra Director al Centrului International de Fizica Teoretica de la Trieste (1964-1995). Specialist in fizica particulelor elementare. A emis ipoteza neutrinului bicomponent. Pe baza rezultatelor lui S. Glashow si a cercetarilor proprii a elaborat, independent de S. Weinberg, o teorie necontradictorie care unifica interactiunile slabe cu cele electromagnetice (modelul Weinberg-Salam). Premiul Nobel pentru fizica (1979), impreuna cu S. Glashow si S. Weinberg.

LARMOR [la:mo:], Sir Joseph (1857-1942), fizician britanic. Prof. univ. la Cambridge. Lucrari in domeniile fizicii matematice, teoriei relativitatii, electrodinamicii si fizicii particulelor elementare; a elaborat (1900) teoria fenomenului de precesie a orbitei unei particule incarcate (ex.: electronul), survenita in prezenta unui camp magnetic static uniform (precesia L.). Opera sa principala „Eter si materie” reprezinta una din lucrarile fundamentale pentru fizica electronica.

MICROfizica s. f. Ramura a fizicii care studiaza particulele elementare; fizica atomica. – Din fr. microphysique.

MICROfizica s.f. Capitol al fizicii care se ocupa de particulele elementare; fizica atomica. [Gen. -cii. / < fr. microphysique].

MICROfizica s. f. ramura a fizicii care se ocupa cu atomii, electronii si particulele analoage; fizica atomica. (< fr. microphysique)

ELECTRONICA s.f. Ramura a fizicii care studiaza particulele incarcate electric. ♦ Ramura a electrotehnicii care studiaza aplicatiile tehnice ale fenomenelor electromagnetice. [Gen. -cii. / < fr. electronique].

DEMATERIALIZARE s.f. Faptul de a (se) dematerializa. ♦ (In fizica nucleara) Anihilare a particulelor materiale si aparitie corelativa de energie. [Pron. -ri-a-. / < dematerializa].

ELECTRICITATE s.f. 1. Marime de stare pe care o capata corpurile dupa ce au fost frecate unul de altul si apoi separate; sarcina electrica. ♦ Totalitatea fenomenelor produse de repausul si de miscarea unei particule numite electron. 2. Ramura a fizicii care studiaza fenomenele electrice. [Cf. fr. electricite < lat. electrum , gr. elektron – ambra galbena, la care s-a observat prima data fenomenul de catre Thales].

CAPTURA s. f. 1. prada de razboi luata in lupta. 2. proces fizic prin care nucleul atomic capteaza o particula exterioara. (< fr. capture, lat. captura)

CUANTIFICARE s.f. 1. Faptul de a cuantifica. 2. Procedeu al mecanicii cuantice pentru stabilirea valorilor luate de marimile fizice care caracterizeaza proprietatile sistemelor atomice sau ale particulelor elementare; cuanterizare. 3. Cuantificarea predicatului = operatie logica prin care se precizeaza cantitatea predicatului in raport cu subiectul. [Cf. fr. quantification].

CUANTIFICARE s. f. 1. faptul de a cuantifica. 2. procedeu al mecanicii cuantice pentru stabilirea valorilor luate de marimile fizice care caracterizeaza proprietatea sistemelor atomice sau ale particulelor elementare. 3. a predicatului = operatie logica prin care se precizeaza cantitatea predicatului in raport cu subiectul. 4. introducere a determinatiilor cantitative in definirea si exprimarea conceptelor stiintifice. (dupa fr. quantification)

LANDAU, Lev Davidovici (1908-1968), fizician rus. Prof. univ. la Moscova. Specialist in fizica teoretica si magnetism, a emis, independent de L. Neel, ipoteza campului magnetic molecular negativ (1933). Contributii la teoria particulelor elementare (teoria neutrinului), in mecanica cuantica si fizica corpului solid; a pus bazele hidrodinamicii cuantice (teoria superfluiditatii heliului lichid). Premiul Nobel pentru fizica (1962).

CICLOTRON, ciclotroane, s. n. Accelerator folosit in fizica nucleara pentru a obtine transmutari si dezintegrari ale particulelor grele ale atomilor. – Din fr. cyclotron.

ANTIparticula ~e f. particula elementara care se deosebeste de alta particula prin semnul sarcinii electrice si prin unele proprietati fizice. /<fr. antiparticule

STATISTIC, -A, statistici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Evidenta numerica, situatie cifrica referitoare la diverse fenomene (izolate sau generale); numaratoare. 2. Culegere, prelucrare si valorificare a unor date legate de fenomene generale. 3. Stiinta care culege, sintetizeaza, descrie si interpreteaza date referitoare la fenomene generale. ♦ Statistica matematica = ramura a matematicii care elaboreaza notiunile si metodele folosite in statistica (I) 4. Teorie fizica ce urmareste si descrie comportarea unui sistem format din numeroase particule. II. Adj. Care apartine statisticii (I), privitor la statistica, bazat pe statistica. – Din fr. statistique, germ. Statistik, statistisch.

ELECTRICITATE f. 1) Forma de energie produsa de miscarea si de interactiunea unor particule purtatoare de sarcina electrica. 2) Totalitate a fenomenelor electrice. 3) Ramura a fizicii care se ocupa cu studiul fenomenelor electrice. [G.-D. electricitatii; Sil. -lec-tri-] /<fr. electricite, lat. electricitas, ~atis

SPECTROMETRU s.n. 1. Instrument pentru studiul spectrelor prin masurarea intensitatii fiecarei radiatii monocromatice din spectru. 2. Instalatie complexa folosita in fizica nucleara pentru studierea spectrului de viteze sau de energii ale particulelor. [< fr. spectrometre, cf. lat. spectrum – spectru, gr. metron – masura].

SPECTROMETRU s. n. 1. aparat in spectrometrie. 2. aparat in fizica nucleara pentru studierea spectrului de viteze sau de energii ale particulelor. (< fr. spectrometre)

ATOM s.m. 1. Cea mai mica parte a unui element chimic, care pastreaza proprietatile fizico-chimice ale acestuia, posedand o structura caracteristica complexa. 2. (In conceptia materialist-mecanicista) particula materiala infinit de mica, indivizibila, eterna, considerata a fi ultimul element constitutiv al corpurilor. [< fr. atome, it. atomo < lat. atomus, gr. atomos – indivizibil].

ANTIparticula, antiparticule, s. f. particula elementara avand aceeasi masa si aceeasi viata medie cu o alta particula elementara, de care difera insa prin semnul sarcinii electrice si prin unele insusiri fizice. – Din fr. antiparticule.

ELECTRODINAMIC, -A I. adj. referitor la electrodinamica. ◊ (despre instrumente de masurat, relee etc.) bazat pe interactiunea dintre doua bobine parcurse de curent electric. II. s. f. ramura a fizicii care studiaza proprietatile electrice si magnetice ale materiei. ♦ ~a cuantica = teoria interactiunilor electromagnetice dintre particulele elementare electrizate. (< fr. electrodynamique)

OCCHIALINI, Giuseppe (1907-1993), fizician italian. Specialist in fizica nucleara si raze cosmice. Impreuna cu C. f. Powell si C. Latesse a descoperit (1947) pionul, particula subnucleara postulata de H. Yukawa.

ACCELERATOR ~oare n. 1) Mecanism care permite marirea vitezei unui motor. 2) Pedala care pune in miscare acest mecanism. ◊ ~ de particule aparat folosit pentru a mari viteza particulelor elementare in scopul realizarii unor reactii nucleare. 3) Substanta care grabeste o reactie chimica sau un proces fizico-chimic. /<fr. accelerateur

SEDIMENTARE, sedimentari, s. f. Actiunea de a se sedimenta si rezultatul ei. ♦ Totalitatea proceselor fizice, chimice si biologice care se desfasoara la suprafata scoartei terestre si in urma carora are loc depunerea unor fragmente sau particule de minerale, roci, organisme etc. din care provin rocile sedimentare. ♦ Fenomen de depunere lenta a particulelor solide dintr-o suspensie, dintr-o emulsie etc. prin cadere libera sau prin centrifugare; sedimentatie. ◊ (Med.) Viteza de sedimentare = intervalul de timp in care se depun globulele rosii dintr-o cantitate de sange recoltat intr-un tub de sticla gradat, care permite depistarea unor procese infectioase. – V. sedimenta.

IZOTOP (‹ fr. {i}; {s} izo- + gr. topos „loc”) s. m. (Atom sau nucleu atomic) care are acelasi numar atomic cu un alt atom (sau nucleu atomic), deci aceleasi proprietati chimice, insa difera de acesta prin numarul de masa, adica prin numarul de neutroni, precum si prin alte insusiri fizice. ◊ I. radioactiv = fiecare dintre izotopii unui element chimic care prezinta radioactivitate; radioizotop. Pot fi produsi si pe cale artificiala (in reactoare nucleare sau in acceleratoare de particule), Se utilizeaza in chimie, medicina (in tratarea cancerului), industrie (la procedeele de control al calitatii), biologie, geologie, cosmologie etc.

ACTIVITATE s.f. 1. Indeplinirea unor acte fizice, intelectuale, morale etc. in vederea unui anumit rezultat; ocupatie, munca, lucru, indeletnicire. ♦ Situatie a unui ofiter care face parte din cadrele active ale armatei. 2. (Fiz.) Numarul de particule emise de o sursa radioactiva intr-o secunda. 3. (Astr.) Activitate solara = totalitatea fenomenelor (pete, protuberante, eruptii etc.) care au loc in paturile exterioare ale Soarelui. [Cf. lat. activitas, fr. activite].

ACTIVITATE s. f. 1. indeplinire a unor acte fizice, intelectuale etc.; munca, actiune, ocupatie. ◊ situatie a unui ofiter care face parte din cadrele active ale armatei. 2. marime ce caracterizeaza intensitatea dezintegrarii unei substante radioactive. 3. capacitate a unei particule materiale (atom, molecula, radical) de a lua parte la o reactie. 4. ~ solara = totalitatea fenomenelor (pete, protuberante, eruptii etc.) in paturile exterioare ale Soarelui. (< fr. activite, lat. activitas)

ROCHE [roʃ], Jean (1901-1992), medic si biochimist francez. Prof. la College de France. Cercetari originale in biochimia hormonilor tiroidieni, fizico-chimia si biochimia proteinelor („Biochimia medicala”), in enzimologia si biochimia comparata. A descoperit si a sintetizat trei noi hormoni tiroidieni, a pus in evidenta caile de metabolizare si rolul particulelor infracelulare; a facut cercetari asupra pigmentilor respiratori sanguini si musculari la vertebrate. M. de onoare al Acad. Rom. (1965).

ACCELERATOR, -OARE adj. Care accelereaza. // s.n. 1. Dispozitiv prin care se mareste viteza, turatia (unui motor la autovehicule etc.); pedala care comanda acest dispozitiv. 2. Instalatie care imprima particulelor elementare (electroni, protoni etc.) viteze foarte mari. 3. procedeu folosit in cinematografie pentru imprimarea unor miscari de desfasurare lenta. // adj., s.m. (Substanta) care mareste viteza unei reactii chimice sau a unui proces fizico-chimic. [Pl. -toare, (s.m.) -tori. / Cf. fr. accelerateur, it. acceleratore, engl. accelerator].

ABLATIE (ABLATIUNE) (< fr., lat.) s. f. 1. (MED.) Extirpare (totala sau partiala) a unui organ, tumori etc. 2. (GEOGR.) Proces de indepartare a particulelor fine, rezultate in urma dezagregarii, de pe suprafata solului si a rocilor prin procesul de spalare in suprafata. ■ Reducere a masei unui ghetar sau a zapezii prin topire, evaporare si deflatie. 3. (ASTR.) Fenomen fizic in urma caruia un corp ce strabate atmosfera cu mare viteza (meteorit, satelit etc.) pierde din substanta datorita incalzirii sale pana la incandescenta prin frecare cu aerul. ◊ Scut de a. = dispozitiv construit din materiale speciale care protejeaza navele cosmice impotriva a. (3).

NUCLEAR adj. Referitor la nucleu, al nucleului (unui atom). ◊ fizica nucleara = parte a fizicii care studiaza nucleul atomic si fenomenele legate de el; chimie nucleara = parte a chimiei care studiaza nucleul atomului; reactie nucleara = interactiune a doua sau mai multe nuclee atomice (ori constituenti ai acestora), prin care se modifica natura, structura, numarul particulelor participante si se dezvolta o mare cantitate de energie; energie nucleara = energie care se dezvolta prin dezintegrarea atomului in urma unor reactii nucleare. [Pron. -cle-ar. / cf. fr. nucleaire].

NUCLEAR, -A, nucleari, -e, adj. 1. Care apartine nucleului atomic, privitor la nucleul atomic. ◊ fizica nucleara = ramura a fizicii care se ocupa cu studiul nucleului atomic si al fenomenelor in care nucleul are rolul principal. Chimie nucleara = ramura a chimiei care se ocupa cu studiul nucleului atomic. Reactie nucleara = fenomen de interactiune intre doua sau mai multe nuclee atomice (ori constituenti ai lor), in urma caruia se modifica natura, structura, numarul etc. particulelor participante si se dezvolta o mare cantitate de energie. Energie nucleara = energie obtinuta prin dezintegrarea atomului in urma unor reactii nucleare; energie atomica. 2. Care se bazeaza pe energia atomica, pe degajarea de energie atomica sau pe arme atomice. [Pr.: -cle-ar] – Din fr. nucleaire.

ACTIVITATE, activitati, s. f. Ansamblu de acte fizice, intelectuale si morale facute in scopul obtinerii unui anumit rezultat; folosire sistematica a fortelor proprii intr-un anumit domeniu, participare activa si constienta la ceva; munca, ocupatie, indeletnicire, lucru. ♦ Sarguinta, harnicie. 2. (In sintagma) Activitate solara = totalitatea fenomenelor care se produc in paturile exterioare ale suprafetei soarelui si care pot influenta suprafata terestra. 3. (Fiz.) Numarul de particule emise pe secunda de o sursa radioactiva. – Din fr. activite, lat. activitas, -atis.

BOHR [bor ] 1. Niels B. (1885-1962), fizician danez. Prof. univ. la Copenhaga. A lucrat in S.U.A. (1943-1945). Contributii in fizica nucleara si mecanica cuantica. A imaginat modelul atomic, care cuprinde un nucleu central si electroni ce se misca pe orbite stationare, punct de plecare in teoria cuantica moderna (1913), a descoperit principiul corespondentei si a elaborat teoria fisiunii nucleare. Pe baza teoriei cuantelor explica stabilitatea atomului si legitatile lui spectrale, emitind (1913) postulatele care-i poarta numele. Premiul Nobel (1922). 2. Aaage B. (1922-2009), fizician danez. Fiul lui B. (1). Prof. univ. la Copenhaga. Contributii in domeniul particulelor elementare, supraconductibilitatii si teoriei nuclelului atomic. Impreuna cu B. Mottelson, a stabilit relatiile dintre miscarea de ansamblu si miscarea particulelor in nucleu si a dezvoltat teoria structurii nucleului atomic. Premiul Nobel (1975), impreuna cu J. Rainwater si B.R. Mottelson.



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)