Rezultate din textul definițiilor
BĂTĂTÓR1 ~oáre n. 1) Obiect cu care se bat covoarele; palmă. 2) Parte a putineiului în formă de băț, prevăzut cu o scândură mică găurită la un capăt, cu care se bate smântâna pentru a alege untul. 3) Parte a bătătoarei sau a meliței pe care se așază cânepa sau inul pentru a fi bătute sau melițate. /<lat. batt[u]atorium

BRIGHIDẮU ~áie n. pop. Parte a putineiului, în formă de băț, prevăzut cu o scândurică găurită la un capăt, cu care se bate smântâna pentru a alege untul; bătător. /<ung. fergetyü

FĂCĂLÉȚ ~e n. Unealtă de bucătărie sub formă de băț neted, folosită la mestecarea mămăligii, la zdrobirea legumelor fierte; melesteu. /cf. ung. fakalán

MELESTÉU ~ie n. pop. Unealtă de bucătărie sub formă de băț neted, folosită la mestecarea mămăligii, la zdrobirea legumelor fierte; făcăleț; mestecător. /v. a melestui

MESTECĂTÓR ~oáre n. Unealtă de bucătărie, sub formă de băț neted, folosită la mestecarea mămăligii, la zdrobirea legumelor fierte; melesteu; făcăleț. /a mesteca + suf. ~ător

SUCITÓR ~oáre n. 1) Unealtă de bucătărie sub formă de băț neted, folosită la întinderea și la subțierea foii de aluat. 2) (la ferăstrăul cu ramă) Dispozitiv care, prin sucire, slăbește sau întinde pânza de tăiat; cordar. /a (se) suci + suf. ~tor

BASTÓN s.n. 1. Obiect în formă de băț sau de ciomag lucrat frumos, folosit de obicei ca sprijin la mers. ◊ Baston de mareșal = baston purtat de mareșal ca semn distinctiv al demnității. ♦ Băț de mărimi diferite folosit în gimnastica medicală cu scop corectiv. 2. Piesă cilindrică de metal sau de lemn, care are diferite întrebuințări la bordul unei nave. [< it. bastone].

BASTÓN s. n. 1. obiect în formă de băț, ca sprijin la mers. ♦ ~ de mareșal = baston purtat de mareșal ca semn distinctiv al demnității. 2. băț de mărimi diferite în gimnastica medicală cu scop corectiv. 3. bară cilindrică din metal sau lemn, cu diferite întrebuințări la bordul unei nave. (< it. bastone)

abanós m. ca copac și n. ca materie (turc. abanos și -oz, d. pers. abnus, ar. ebenüs, care vine d. vgr. ébenos, iar acesta d. ebr. eben, peatră [!]; lat. ébenus [copacu] și ébenum, it. ébano, fr. ébène fem.) Un copac din India (diospýros ébenum). Lemnu lui, care e negru foarte dens și apreciat în strugărie [!], nu plutește pe apă și cînd cade, dacă e în formă de băț, se frînge ca sticla. Fig. Păr de abanos, păr foarte negru. Adv. A rămînea abanos a nu maĭ îmbătrîni (pin [!] aluz. la lemnu de abanos, care nu putrezește). – Barb. ebén (după fr.).

GERÍD, geriduri, s. n. (înv.) Numele unui joc turcesc în care călăreții aruncau, din galop, un băț în formă de suliță spre adversar, și pe care acesta trebuia să-l prindă tot din goana calului. ♦ băț în formă de suliță folosit în acest joc. [Var.: gerét s. n.] – Din tc. cirid.

NEGÚS s.m. 1. Titlu purtat în perioada monarhiei de suveranul Etiopiei; cel care purta acest titlu. 2. Produs de panificație în forma unui băț. [< fr. négus].

cotonoágă, cotonoáge, s.f. (reg.) unealtă agricolă de forma unui băț mai gros, ascuțit la un capăt care este îmbrăcat în fier; cu el se fac găurile în pământ pentru sădirea firelor de răsad sau pentru aracii de la vie; chitonog, chitonag.

NEGÚS s. m. 1. titlu dat suveranilor Etiopiei. 2. produs de panificație în forma unui băț, cu mult mac pe deasupra. (< fr. négus, germ. Negus)

BĂȚ, bețe, s. n. 1. Bucată de lemn lungă și subțire. ◊ Expr. A pune (cuiva) bețe în roate = a face (cuiva) dificultăți pentru a zădărnici o acțiune, un plan. (Reg.) A da (ca câinele) prin băț = a fi extrem de insistent, de obraznic. A rămâne cu traista-n băț = a sărăci. A-și lua traista-n băț = a porni la drum, a pleca. ♦ (Adverbial) Drept țeapăn, rigid. Stă băț. 2. Fig. Lovitură cu bățul (1). 3. Piesă în formă de vergea, care intră în alcătuirea diferitelor unelte, mașini etc. bățul ițelor. - Et. nec.

PROȚÁP, proțapuri, s. n. 1. Prăjină groasă de lemn, bifurcată la un capăt, care se fixează la dricul carului și de care se prinde jugul; rudă. 2. Prăjină cu vârful despicat, în care se înfigea în trecut o reclamație prezentată domnitorului, pe deasupra capetelor mulțimii. ◊ Expr. A umbla cu jalba în proțap = a protesta, a reclama; a cere cu insistență ceva. 3. Prăjină despicată la un capăt, cu care se culeg fructele, cu care se prind racii etc. ♦ Fiecare dintre cele două bețe, despicate în formă de furcă și înfipte în pământ, lângă jar, între care se fixează peștele întreg pentru a se frige. 4. Pârghie la moara de vânt sau la fântână. – Din sl. procĕpŭ, bg. procep.

PROȚÁP, proțapuri, s. n. 1. Prăjină groasă de lemn, bifurcată la un capăt, care se fixează la dricul carului și de care se prinde jugul; (reg.) rudă. ◊ Expr. A umbla cu (sau a avea) două proțapuri la car = a fi pregătit pentru orice eventualitate. 2. Prăjină cu vârful despicat, în care se înfigea în trecut o reclamație și care se prezenta domnitorului, pe deasupra capetelor mulțimii. 3. Prăjină despicată la un capăt, cu care se culeg fructele, cu care se prind racii etc. ♦ Fiecare dintre cele două bețe, despicate în formă de furcă și înfipte în pământ, lângă jar, între care se fixează peștele întreg pentru a se frige. ♦ Pârghie la moara de vânt sau la fântână. 4. Căluș. [Pl. și: (rar) proțape] – Bg., sb. procep.

BĂȚ, bețe, s. n. 1. Bucată de lemn lungă și subțire având diverse întrebuințări. ◊ băț de chibrit = chibrit. ◊ Expr. A pune (cuiva) bețe în roate = a face (cuiva) dificultăți, pentru a zădărnici o acțiune, un plan. A da (ca câinele) prin băț = a fi extrem de îndrazneț, de obraznic. A rămâne cu traista-n băț = a sărăci. A-și lua traista-n băț = a porni la drum. ♦ (Adverbial) Drept, țeapăn. Stă băț în fața lui. 2. Fig. Lovitură sau bătaie cu bățul (1). 3. Piesă în formă de vergea, care intră în alcătuirea diferitelor unelte, mașini etc. bățul ițelor.

BĂTĂTÓR1, bătătoare, s. n. 1. băț, lopățică (împletită) în formă de palmă etc., cu care se bat covoare, perne etc. pentru a le curăța de praf. 2. Suport folosit pentru bătutul covoarelor, cuverturilor etc. 3. băț subțire, la un capăt cu o rotiță de lemn cu găurele, cu care se bate laptele prins sau smântâna în putinei, ca să se aleagă untul; mâtcă, brighidău. 4. Parte a meliței pe care se așează transversal inul sau cânepa, spre a fi melițate. 5. Scândură mică, dreptunghiulară, care servește la tasarea pământului semănat din grădină. – Lat. batt(u)atorium.

BĂTĂTÓR1, bătătoare, s. n. 1. băț (sau împletitură în formă de palmă) cu care se bat covoare, perne etc. pentru a le curăța de praf. 2. băț subțire, la un capăt cu o rotiță de lemn cu găurele, cu care se bate laptele prins sau smântâna în putinei, ca să se aleagă untul. 3. Parte a meliței pe care se așază, transversal, inul sau cânepa, spre a fi melițate. 4. Unealtă de grădinărie folosită pentru apăsarea pământului după semănat, alcătuită dintr-o scândură mică dreptunghiulară, prevăzută cu un mâner perpendicular pe ea. – Lat. batt(u)atorium.

TĂMÂNJÉR, tămânjere, s. n. (Reg.) Unealtă ciobănească în formă de lopățică sau de băț ramificat la un capăt, cu care se amestecă zerul în căldare când se fierbe pentru a se face urdă. – Et. nec.

MINCIÓG, mincioguri, s. n. Mică plasă în formă de coșuleț, prinsă de un băț, folosită pentru aducerea la suprafață a peștelui prins cu năvodul sau cu undița; meredeu, ciorpac. [Pl. și: mincioáge] – Cf. ucr. misok „săculeț”.

CRĂCÁNĂ1 ~e f. 1) băț lung, bifurcat la un capăt, având diferite întrebuințări. 2) Ra-mă de fier, în formă de cerc, având trei picioare pe care se pune ceva la fiert; pirostrii. 3) Unealtă improvizată din trei bețe lungi, unite sus, așezate în formă de piramidă, de care se atârnă deasupra focului un vas în care se fierbe ceva. 4) Capră de tăiat lemne. /crac + suf. ~ană

MINCIÓG ~uri n. Unealtă de pescuit constând dintr-o plasă mică, în formă de coșuleț, prinsă de un băț; ciorpac. [Pl. și mincioage] /cf. ucr. mišok

PUȘCÓCI ~oáce n. 1) Jucărie în forma de țeavă făcută dintr-un băț de soc sau de cucută, având un piston, cu care copiii împroașcă cu apă sau cu gloanțe de câlți. 2) Pușcă uzată. 3) iron. Pușcă de proastă calitate. /pușcă + suf. ~oci

NUGA, nugale, s.f. Preparat dulce din zahăr sau miere, albuș de ou, amidon sau gelatină, în care se încorporează migdale, nuci, alune, fistic sau semințe de susan, de obicei prăjite sau caramelizate; poate fi de culoare albă (cu semințele încorporate întregi) sau ca o pastă maronie (dacă semințele au fost prăjite și măcinate în prealabil); se prezintă sub formă de felii, de batoane, sau realizată special pe băț (precum alvița / halvița); din fr. nougat.

BOLD, bolduri, s. n. (Reg.) 1. Ac cu măciulie, ac cu gămălie. ♦ Vârf ascuțit. ♦ Cui de metal cu măciulie ornamentală. 2. băț ascuțit cu care se îndeamnă vitele. ♦ Împunsătură, înțepătură (dată cu acest băț). 3. (Înv.) Imbold. 4. (Reg.) Element de construcție în arhitectura populară, în formă de stâlp sculptat, cu vârf ascuțit. – Din sl. bodlı „ghimpe”.

BOLD ~uri n. pop. 1) Ac scurt cu gămălie la capăt. 2) Obiect de metal în formă de agrafă, cu vârf ascuțit, folosit pentru a fixa ceva. 3) băț ascuțit cu care se îndeamnă vitele la mers. 4) Împunsătură cu un asemenea băț. /<sl. bodli

criválă, crivále, s.f. (reg.) 1. unealtă ciobănească în formă de crăcană, pe care stă drobul de sare, pentru a-l linge oile. 2. băț despicat în două la un capăt, cu care se prind șerpii. 3. parte a joagărului numită și: coacă, cocârlă, manivelă, vârtej. 4. unealtă de confecționat frânghii; crivea. 5. clește de lemn al dulgherului și tâmplarului; teasc.

AZVÂRLÍTĂ, azvârlite s. f. (Reg.) Distanță (relativ) mică, socotită dintr-un punct oarecare până la locul unde ar putea ajunge bătaia puștii, un obiect aruncat cu mâna etc. ◊ Expr. De-a azvârlita = numele unui joc de copii care constă în azvârlirea cât mai departe a unei pietre, a unui băț etc. A da (cu ceva) de-a azvârlita = a arunca (ceva) cât colo. [formă gramaticală: (în expr.) azvârlita] – V. azvârli.

TITIRÉZ, titirezi, s. m. 1. Partea inferioară, de formă conică, a fusului de tors, care, prin greutatea sa, face ca fusul să se învârtească mai ușor și uniform. 2. Jucărie mică făcută din lemn, din os, din metal etc., în formă de con și cu un vârf ascuțit, care se poate roti pe o suprafață plană; sfârlează. 3. bățul de sub coșul morii, care lovește teica pentru a face să treacă grăunțele între pietrele morii; hădărag. [Pl. și: (n.) titirezuri] – Et. nec.

știc, ștícuri, s.n. (reg.) 1. băț. 2. băț bifurcat la un capăt cu care se zdrobesc strugurii pentru a obține mustul; mustuitor, ștircă. 3. (în forma: știci) prăjină cu care se conduce barca. 4. (în forma: stic) spetează la loitră.

clăbắț (-béțe), s. n. – Căciulă din piele de miel cu blană. Sb. klobuc „căciulă” (DAR). De la o formă dim. derivă clăbucet, s. n. (căciulă), cunoscut mai ales ca toponim, cf. Iordan, BF, III, 164 și BL, VI, 34.

cotóc m. (var. din cotoĭ, motoc și bg. koták, motan). Vest Cotoĭ, motan (Ĭov. 56, 114, 117 și 118). S. n., pl. oace. Fie-care din cele doŭă lemne în care intră spetezele și formează la un loc codirla caruluĭ. La țesut fie-care din cele doŭă lemne care susțin bețele pe care se învîrtesc mosoarele și care, la un loc, seamănă a codirlă.

ștircuí, ștírcui, vb. IV (reg.) 1. (în forma: ștercui; despre struguri) a zdrobi cu știrca, cu mustuitorul. 2. (despre zarzavat) a mărunți cu ajutorul unui băț ramificat la un capăt.

sulác, suláce și sulácuri, s.n., suláci, s.m. 1. (s.n.; pop.) sulă lungă și ascuțită din metal sau din lemn, cu întrebuințări diverse. 2. (s.n.; reg.; în forma: suhac) partea ascuțită în formă de sulă a unor obiecte, instrumente etc. 3. (s.n.; reg.; în forma: sulhac) andrea (pentru împletitul plasei de pescuit). 4. (s.n.; reg.; în formele: suvac, suhac) bucată de lemn cilindrică și subțire cu care se scoate măduva dintr-o creangă de soc tăiată pentru pușcală; băț folosit la pușca de soc (pușcală). 5. (s.n.; reg.) gârbaci, bici. 6. (s.m.; reg.) varietate de crap de formă lunguiată; crap săltăreț, crap sulatic.

PRIBÓI1, priboaie, s. n. 1. Unealtă de oțel în formă de bară, cu un capăt conic, care servește, de obicei, la perforarea sau la lărgirea găurilor materialelor metalice; dorn. 2. băț lung, terminat la unul dintre capete cu un fel de măciulie, cu care se bat icrele pentru a le curăța de pielițe. 3. Plantă erbacee cu frunze plăcut mirositoare și cu flori roșii sau albe (Géranium macrorrhizum). 4. (Reg.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Din scr. priboj.

șterț1, ștérțuri, s.n. (reg.) 1. băț mai gros la un capăt, cu care se mestecă zerul și laptele în care s-a pus cheag. 2. fitil pentru opaiț făcut din cârpă; opaiț. 3. lampă de mină portativă, asemănătoare cu un opaiț, folosită în trecut; lampa minerului. 4. băț cu pămătuf la un capăt, folosit pentru a curăța vatra cuptorului sau coșul casei. 5. mătură uzată. 6. făcăleț de mestecat mămăliga. 7. (în forma: ștearț) candelă. 8. felinar portativ. 9. (în forma: știarț) flacără. 10. fitil, feștilă.

FUSCÉL, fuscei, s. m. 1. Fiecare dintre vergelele trecute printre firele de urzeală la războiul de țesut; vergea, joardă. 2. Fiecare dintre vergele sau scândurile orizontale care formează treptele unei scări. 3. Fiecare dintre vergelele verticale ale loitrei carului. 4. (Rar) Cotor de ceapă. [Var.: fușcél, fuștél s. m.] – Lat. *fusticellus (< fustis,băț, țăruș”).

ciosvîrtă (ciosvấrte), s. f.1. (Înv.) Sfert, a patra parte. – 2. Sfert dintr-un animal. – 3. băț care provine dintr-un lemn tăiat în patru părți. – 4. Parte, bucată de carne, halcă. – Var. cesvîrtă, (înv.) cetvîrtă, cetvert. Sl. četvrŭtŭ „sfert”, probabil prin intermediul unei forme *čestvrŭtŭ datorită contaminării cu sl. čestŭ „parte” (Pușcariu, Dacor., VI, 313 și VIII, 114; Pușcariu, Lr., 291; DAR; cf. Miklosich, Slaw. Elem., 52); cf. bg. četvrŭtŭ, sb. četvrt. Cf. sfert.Der. ciosvîrti, vb. (a face bucăți).

léucă (léuci), s. f. – Fuscel de loitră, parte a carului care se sprijină cu un capăt în osie cu celălalt în loitră. Germ. Leichse, prin intermediul mag. löcs (Cihac, II, 170; Tiktin; Scriban). forma leucă este o reconstrucție analogică, pornind de la pl. leuci, leoci. Cf. slov. levča, sb. lijevča, bg. levka (acesta din urmă probabil din rom.). – Der. leucaș, adj. (încovoiat, răsucit); leucit, adj. (bătut cu bățul).

TRÁISTĂ, traiste, s. f. 1. Obiect în formă de sac, confecționat din pânză groasă sau din lână și prevăzut cu o baieră pentru a fi agățat, care servește la transportul sau la păstrarea unor obiecte, mai ales a mâncării; straiță. ◊ Expr. Cu traista în băț, se spune despre cineva care nu are locuință stabilă sau care este foarte sărac. A-i bate (cuiva) vântul în traistă= a fi extrem de sărac. Traistă goală (sau ușoară) = sărăcie. A-i mânca (cuiva) câinii din traistă = a fi prostănac. A prinde (pe cineva) cu rața în traistă = a prinde (pe vinovat) asupra faptului. ♦ Spec. Sac mic de pânză deasă din care se dă hrană cailor. 2. Conținutul unei traiste (1). 3. Compus: traista-ciobanului = plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze lungi, crestate, dispuse în rozetă, cu flori mici albe și cu fructe triunghiulare, folosită ca plantă medicinală (Capsella bursa-patoris).Cf. alb. trastë, trajstë.

strămuráre (-ắri), s. f.băț lung și ascuțit, prăjină cu vîrf de fier. – Var. strămur(ariță), străminare. Mr. strimurare, strimulare, megl. strămulari. Lat. *stimulāria, de la stimulāre „a incita” (Tiktin; REW 8261; Capidan 276; Candrea; cf. Cihac, I, 265). Var. strămur pare să reprezinte lat. stimulus; Tiktin crede că este o formă artificială, latinistă; dar nu există indicii că strămur ar putea fi calc latinizant al lui stimulus. Alb. strumullar provine din rom. (Capidan, Dacor., VII, 152). – Der. strămura, vb. (a înțepa, a e****a; Bucov., a amenința).

ștírcă, ștírci, s.f. (reg.) 1. băț despicat la un capăt sau lopățică cu care se mestecă zerul pus la fiert. 2. băț cu ramificații la un capăt folosit la stroșirea strugurilor; mustuitor. 3. băț sau lopățică cu care se curăță de pământ brăzdarul și cormana plugului; orcic. 4. prăjină înfășurată la un capăt cu cârpe, folosită la spălatul țevilor de la alambic. 5. prăjină prevăzută la un capăt cu o bucată de scândură, folosită la amestecat varul, nisipul și apa în varniță. 6. (în forma: stircă) chibrit.



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)