Rezultate din textul definițiilor
ETIMOLOGISM s. n. Tendinta de a reforma limba literara, apropiind forma actuala a cuvintelor de o forma mai veche a ei, pretinsa a fi mai corecta. – Din fr. etymologisme.

ETIMOLOGISM s.n. Tendinta de a reforma limba literara, apropiind forma actuala de o forma a ei mai veche, pretinsa a fi mai corecta; ortografie etimologica. [< fr. etymologisme].

copac (copaci), s. m. – Arbore. – Var. (inv.) copaci. Mr., megl. cupaci, istr. copat „desis, hatis”. Origine indoielnica. Probabil in legatura cu cuvintele urmatoare, si cu sl. kopati, kopajǫ, „a excava, a goli”, cf. bg. kopaci „genist”, calabr. copano „trunchi de copac gol pe dinauntru”. In acest caz, forma primitiva ar fi copaci, forma actuala fiind un sing. analogic; primul sens a fost probabil acela de „trunchi”, ca in alb. kopac sau in calabr. Este poate vorba de radicalul lui kopati, cu suf. de folosire sau aptitudine -aci, ca in tragaci, stingaci, cirmaci, etc., iar sensul sau ar fi acela de „trunchi gol pe dinauntru” sau de „trunchi de scobit, de facut albii”. Pentru relatia semantica intre notiunea de „trunchi” si de „golit”, cf. si cele doua sensuri ale sp. tueco. In general se considera ca rom. este imprumut din alb. (Cihac, II, 716; Meyer 198; Philippide, II, 708; Pascu, II, 219; DAR); insa aceasta solutie este evident insuficienta. Altii se gindesc la o radacina autohtona (Miklosich, Slaw. Elem., 10). – Der. copacel, s. m. (arbust; balsamina, Impatiens balsamine); copacarie, s. f. (arboret, cring). Din rom. provin rut. kopac (Capidan, Raporturile, 526), mag. kopacs „tufis” (Candrea, Elemente, 406; Edelspacher 17) si probabil alb.

cos (cosi), s. m.s. m.1. Larva de taun. – 2. Bubulita. Lat. cossus (Philippide, ZRPh., XXXI, 307; REW 2278; DAR); cf. it. cosso, fr. cosson „gargarita.” Fonetismul se explica prin faptul ca forma actuala este un sing. analogic pe baza pl. cosi. De uz general, cu exceptia Banatului (ALR, I, 25). – Der. cosos, adj. (plin de cosuri, bubos).

CAPITALISM s. n. oranduire social-economica bazata pe proprietatea privata asupra mijloacelor de productie. ♦ ~ monopolist de stat = forma actuala de existenta a capitalismului monopolist, caracterizata prin ingemanarea fortei statului cu forta monopolurilor. (< fr. capitalisme)

SATURNIAN, -A adj. 1. perioada ~a = perioada anterioara revolutiei geologice care a dat continentelor forma actuala. 2. (despre oameni) trist, melancolic. 3. care apartine planetei Saturn. (< fr. saturnien)

malai (malaiuri), s. n.1. (Mold., Trans.) Mei (Panicum miliaceum). – 2. (Trans.) Teren cultivat cu mei. – 3. (Mold., Trans.) Faina de mei. – 4. Faina de porumb, porumb macinat. – 5. (Mold.) Piine de mei sau de porumb. – Var. (Mold.) malai (sensul 2, pl.) malaie. Origine necunoscuta. S-a incercat explicarea acestui cuvint ca mostenire daca (Hasdeu, Col. lui Traian, 1874, 52); ca urmas al sl. mleti, melją (Cihac, II, 184; Tiktin; Scriban); cu un cuvint mei lai (Weigand, Jb, XVI, 78; Bogrea, Dacor., IV, 831; REW 5572); sau prin lat. amylum (‹ gr. ἄμυλος), cu suf. -alium (Giuglea, Dacor., III, 599). Nici una din aceste ipoteze nu este satisfacatoare. Apare evidenta inrudirea cuvintului cu mamaliga, cu atit mai mult, cu cit ambele lipsesc din dialecte. Daca-i vorba de o formatie interna si expresiva, ne-am putea gindi la o forma primitiva *mamalaie, cu aceeasi reduplicare ca in mamaliga si cu suf. expresiv diferit, cf. harmalaie, harabaie, vilvataie etc. Baza expresiva ar fi, intr-un astfel de caz, reduplicarea m-m, cu sensul de „aliment”, ca in mama si mamaliga; si forma actuala, malai, ar fi reconstituita dupa pl. malaie, cu pierderea reduplicarii ca in maliga. Der. malaoi, s. n. (turta din saminta de cinepa); malaoi, s. m. (floarea-soarelui, Helinathus annuus; planta, Helianthemum alpestre). Din rom. provin rut. maljaj, pol. malaj (Miklosich, Wander., 10; Berneker, II, 10), rus. malai (Vasmer, II, 90), bg. malai (Capidan, Raporturile, 225), mag. male (Edelspacher 18).

minaret (-turi), s. n. – Turn de moschee. – Var. (inv.) minarea. Tc. minare (Seineanu, III, 80; Lokotsch 1463a; Ronzevalle 165), cf. ngr. μιναρές, bg. minare; forma actuala, prin fr. minaret.

strai (-ie), s. f.1. Manta. – 2. Cuvertura. – 3. Haina, vesmint. – 4. (Mold.) Laibar, mintean. – Mr. strańu. Slov. srajca „imbracaminte”, din sl. sraka, sracica, probabil ca cuvintul sl. a fost considerat ca un dim., cf. dim. rom. straite „hainuta”, de unde prin regresiune, forma actuala. Mr. ar putea fi cuvint diferit, dar oricum sl., cf. sb. tranja, tralje „zdrente”. Der. de la un lat. *sternium (Tiktin) sau din lat. stramen (DAR, s. v. grui) pare incerta. Cf. si triest., friul. straja „asternut de paie pentru turma” pe care Serra, Dacor., IX, 192, il deriva din lat. stragulum, dar care ar putea fi la fel de bine cuvint sl.Der. straios, adj. (inv., zdrentaros), care pare sa indice aceeasi sursa sl., bg. tranja.

NEANTROP (‹ fr., it.) s. m. Denumire generica data hominizilor in forma actuala (H**o sapiens sapiens), vii si fosili.

LAMAISM (‹ fr.) s. n. Varianta a budismului mahayana, raspandita printre tibetani, mongoli, kalmici si tuvini, conform careia scopul suprem al existentei este mantuirea pe calea desavarsirii spirituale. Fundata in forma actuala de bTsong-Ka pa (1357-1419), care a creat secta gelugspa sau „tichiile galbene”, simplificand cultul si introducand in Tibet o teocratie monahala. Kaganul mongol Altan Sutu (1507-1583) acorda, in 1578, lui b-Sod-nams rgya-mtsho, al treilea conducator al sectei dGe-lugs-pa, titlul de Dalai Lama, facand din l. religia oficiala. L. tibetan poseda si o „carte a mortilor”, care, conform traditiei, a fost dictata, succesiv, de diversi lama propriilor discipoli.

OBOI (‹ it., germ.; {s} fr. hautbois „copac inalt”) s. n. Instrument muzical de suflat, din lemn, de forma unui tub cu ancie dubla, cu gauri si cu clape. Provenit din stravechile fluiere, utilizat in antichitate in Orient si in Europa. Introdus in orchestra in Franta (1670), a evoluat catre forma actuala in sec. 19. Folosit ca instrument solist sau in formatiile de muzica de camera, in orchestre simfonice, de opera etc., are un sunet patrunzator, clar si un colorit pastoral.

duce (duci), s. m. – Titlu nobiliar. – Var. (inv.) duca. It. duca (sec. XVII), in parte prin intermediul ngr. δοῦϰας, sl. duka. forma actuala a fost readaptata lat. dux, -cem.Der. ducal, adj. (care apartine ducelui); ducat, s. m. (ducat, moneda); ducat, s. n. (ducat, provincie, teritoriu in stapinirea unui duce); ducesa, s. f. (sotia unui duce); archiduce, s. m. (titlu dat printilor din casa imperiala a Austriei). Este dublet de la doge, s. m. (titlu purtat de conducatorii politici ai unor vechi republici italiene), din ven. doge.

REPTILA (‹ fr., germ.) s. f. (La pl.) Clasa de vertebrate amniote, poikiloterme, ovipare, avand membre scurte, uneori rudimentare sau absente (ex. serpii), plamanii bine dezvoltati si inima tricamerala (Reptilia). Sunt primele vertebrate in intregime terestre, ca adaptare avand pielea acoperita de un strat de solzi cornosi care impiedica pierderea apei din corp. Au aparut la sfarsitul Carboniferului si au fost animalele dominate in Mezozoic, cand au ocupat toate mediile de viata (acvatic, terestru si aerian) si au atins dimensiuni impresionante (dinozaurii, ichtiosaurii, ptedoractilii etc.). Formele actuale includ soparlele, serpii, broastele testoase si crocodilii. ♦ (Si la sg.) Animal din aceasta clasa.

Columnae Herculis, denumire purtata de cele doua promontorii, Abyla si Calpe, care formeaza actuala strimtoare a Gibraltarului. Initial legate, se spunea ca ele ar fi fost despartite de catre erou si ca de atunci ii purtau numele.

MIOCEN, -A, mioceni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Epoca inferioara a neogenului, caracterizata prin flora si fauna apropiate de cele actuale, in care s-au format contururile actuale ale continentelor si principalele lanturi de munti. 2. Adj. Care apartine miocenului (1), privitor la miocen; miocenic. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. miocene.

surcea (-ele), s. f. – Aschie, vreasc, gatej. – Var. surcel. Mr. surtel, surteao, megl. surtǫl. Lat. surcellus, var. vulgara a lui surculus „creanga” (Cihac, I, 271; Koerting 9280; Densusianu, Rom., XXXIII, 287; Puscariu 1699; Iordan, Dift., 134; REW 8472), pastrat si in it. din N sursel, sciorscel (Battisti, V, 3556). Rezultatul normal este surcel, de la al carui pl. s-a format sing. actual. – Der. surceli, vb. (a taia lemne, a stringe surcele).

CHINEZESC, -EASCA (‹ chinez) adj. Chinez (2). ◊ Marele Zid c. = constructie uriasa, ridicata incepind cu sec. 3 i. Hr., ca masura de aparare impotriva invaziilor hunilor; forma sa actuala, de peste 3.000 km lungime si 10 m inaltime, dateaza din sec. 15-16, din timpul dinastiei Ming, si este singura constructie realizata de om care se vede de pe Luna; fig. stavila, opreliste.

HILESISTEMATISM (cf. gr. hyle „materie” + systema „unire”, „compozitie”) s. n. Teorie metafizica dupa care existentele naturale sunt compuse din materie si o pluralitate actuala de forme subordonate si unificate de o forma superioara.

CETACEU, cetacee, s. n. (La pl.) Ordin de mamifere acvatice care cuprinde cele mai mari animale actuale, cu corpul de forma unui peste si cu membrele anterioare transformate in lopeti; (si la sg.) animal care face parte din acest ordin. – Din fr. cetace.

POP-ART s.n. Curent in arta plastica, mai ales in cea americana, care, considerand ca mediul actual al omului il formeaza marile aglomeratii urbane nenaturale (coplesite de masinism, asaltate de publicitate, invadate de obiectele de larg consum, de deseurile industriale), postuleaza intoarcerea spre o noua orientare realista, intemeiata pe un simt modern al naturii. [< engl. pop(ular)-art – arta populara].

POP-ART s. n. curent in arta plastica contemporana (din Anglia si SUA) care, considerand ca mediul actual al omului il formeaza marile aglomeratii urbane nenaturale, postuleaza intoarcerea spre o noua orientare realista, introducand in compozitii colaje, obiecte de uz cotidian, de tehnica moderna etc. (< amer. pop' art)

CERITHIUM (cuv. lat.) subst. Gasteropod sifonostom, cu cochilia in spirala, turiculata si si cu ornamentii constind in striatii, coaste si noduri. Apare in Triasic, iar in Sarmatian formeaza importante fosile si actuale, care traiesc in apele salmastre sau in estuare, sint grupate sub numele generic de Potamides. C. poate atinge 50 cm.

TEMA ~e f. 1) Idee fundamentala tratata intr-o lucrare (stiintifica, artistica etc.). ~ actuala. 2) Fraza sau peisaj care formeaza desenul melodic sau ritmic al unei compozitii muzicale; motiv. ~ cu variatii. 3) Lucrare scrisa data spre executare (acasa) elevilor sau studentilor. 4) lingv. Parte a cuvantului care, pe langa radacina, poate cuprinde sufixe sau prefixe si este comuna formelor flexionare ale cuvantului. ~ nominala. ~ verbala. [G.-D. temei] /<lat., ngr. thema, fr. theme, germ. Thema

PERIGLACIAR, -A adj. zona ~a = regiune situata la periferia ghetarilor pleistoceni sau actuali, cu clima, procese si forme de relief specifice. (< fr. periglaciare)

CONDRIHTIES subst. Ordin de pesti cu schelet intern cartilaginos, care au aparut in Silurian existind si in fauna actuala (rechinii), cu caractere asemanatoare formelor paleozoice (Chondrichthyes).

GEOSFERA, geosfere, s. f. Fiecare dintre invelisurile concentrice, cu forma aproximativ sferica, care, dupa ipotezele actuale, ar intra in alcatuirea globului terestru. [Pr.: ge-o-] – Din fr. geosphere.

HOMINIENI s.m.pl. Familie de primate avand ca tip omul si care cuprinde formele fosile intermediare de la antropoide la omul actual. [Sg. hominian. [< fr. hominiens].

aprecia (apreciez, apreciat), vb. – A evalua, a pretui; a socoti, a considera. – Var. (inv.) apretia, apretui. Fr. apprecier. Var. apretia (formata dupa fr., prin analogie cu pret) este curenta in literatura sec. XIX; apretui se bazeaza pe pretui. Ambele forme sint inv., cu toate ca DAR le considera actuale. – Der. (din fr.) apreciabil, adj.; apreciator (var. apretuitor), adj.; inapreciabil, adj.

MODERN, -A adj. 1. Nou sau relativ recent, din timpurile prezente; actual. ◊ Limba moderna = limba vie, care se vorbeste in prezent. ♦ (Despre forme de invatamant) In care disciplinele umaniste au un rol preponderent, preferential. 2. La moda, potrivit ultimei mode. [< fr. moderne, cf. lat.t. modernus].

PALEOSOL s. n. sol format in conditii de clima si de vegetatie diferite de cele actuale. (< fr. paleosol)

ASASIN -A, (‹ fr.) s. m. si f. 1. S. m. si f. Persoana care savirseste un asasinat; ucigas. 2. (La m. pl.) Secta musulmana siita organizata sub forma unei societati secrete ai carei membri au actionat pe terit. actualelor state Iran, Siria si Liban (sec. 11-13). Intemeiata de Hasan ibn as-Sabbah, care a pus stapinire (in 1090) pe cetatea Alamut (din M-tii Erbuz), devenita cartier general, extinzindu-si apoi autoritatea, prin teroare si asasinate politice, asupra unui larg terit. din NV Iranului. Suprimati de mongoli (in Iran, 1256) si de mameluci (in Siria si Liban, 1272).

REMODELA vb. tr. 1. a imbunatati aspectul, forma unui lucru. 2. a modifica organizarea, structura unui lucru, pentru a-l adapta la cerintele actuale. (< fr. remodeler)

CONTINENT (‹ fr., lat.) s. n. Vasta intindere de uscat inconjurata total sau aproape total de oceane sau de mari, cuprinzind si unele insule sau arhipelaguri vecine. In epoca geologica actuala exista sanse continente: Europa, Asia, America de Nord si de Sud, Africa, Antarctica, Australia si Oceania. Formeaza invelisul uscatului, totalizind 27% din supr. totala a Pamintului.

FOSIL, -A, fosili, -e, s. f., adj. 1. S. f. Rest sau urma a unui animal sau a unei plante dintr-o epoca geologica anterioara celei actuale, conservata in straturile pamantului. ♦ (Ir.) Batran (cu idei si atitudini invechite). 2. Adj. (Despre organisme, formatii geologice etc.) Care a existat, care s-a format in trecutul geologic al pamantului. – Din fr. fossile, lat. fossilis.

KARNAK, localitate din Egiptul antic, situata pe malul drept al Nilului, la NE de Luxor, in apropierea complexului de ruine al Tebei, care formeaza unul dintre cele mai importante si mai vechi situri arheologice din lume. Din constructia originara, ridicata in timpul dinastiei XII, nu s-a pastrat nimic. Ansamblul actual, care dateaza din timpul dinastiilor XVIII-XX, cuprinde si templul lui Amon (celebru pentru sala sa hipostila), construit in timpul faraonilor Amenhotep III si Tuthmosis I si extins ulterior de regina Hatshepsut si, mai ales, de Tuthmosis III. Alte monumente: Templul lui Amenhotep, Templul lui Ramses III si Sanctuarul lui Osiris.

VANADIU (‹ fr. {i}; {s} Vana-dis, divinitate scandinava) s. n. Element chimic (V; nr. at. 23, m. at. 50,94, p. t. 1.750ºC, p. f. 3.400ºC, gr. sp. 6); metal dur, casant, de culoare alba-cenusie, care se gaseste in natura sub forma de compusi, intrebuintat ca adaos in oteluri speciale si, sub forma de V2O5, drept catalizator in diferite procese chimice. A fost descoperit in 1801 de mineralogul spaniol Andres Manuel del Rio, care-l va numi eritroniu, si redescoperit de Nils Gabriel Sefstrom (1787-1854) in 1830, care i-a dat si numele actual.

rindunea (-ele), s. f. – Pasare calatoare (Hirundo rustica). – Var. rindunica, rindunita, rindurea, rindurica. Mr. (a)lindura, (a)rindura, linduruse. Lat. hirundinem, de la forma dim. *hirundinella (Diez, I, 357; Pascu, I, 32; Philippide, II, 659; REW 4146), cf. it. rondinella, fr. hirondelle; pentru pierderea lui hi- in dialectele din S, cf. S. Pieri, Arch. Rom., XII, 157. Ipoteza din lat. *harundula (Candrea, Elements, 43; Puscariu 1465) nu pare necesara. In uzul actual, este un hibrid morfologic, desi se obisnuieste folosirea sing. rindunica (care inlocuieste tot mai mult pe rindunea) alaturi de pl. rindunele. Der. rindunica, s. f. (ultima din cele cinci pinze de catarg; furcuta la cai); rindunel, adj. (agil, rapid).

NIOBIU (‹ fr. {i}; {s} n. pr. gr. Niobe) s. n. Element chimic (Nb; nr. at. 41, m. at. 92,906, p. t. 2.470ºC, p. f. 3.300ºC, gr. sp. 8,6), metal rar, cenusiu-alb, lucios, foarte rezistent la aer si la actiunea agentilor chimici. Formeaza combinatii in starile de valenta 3, 4 si 5. In natura de se gaseste asociat tantalului in diferite minerale (piroclit, loparit s.a.). Se utilizeaza la fabricarea otelurilor speciale, inoxidabile si anticorosive. A fost descoperit (1801) de britanicul C. Hatchett si redescoperit (1844) de chimistul german H. Rose. Din 1950, poarta numele actual. Sin. (inv.) columbiu.

FOND s.n. I. 1. Ceea ce este esential intr-un lucru, continut. ◊ Articol de fond = articol care trateaza o problema importanta actuala; editorial; fond lexical principal = partea esentiala si cea mai stabila a vocabularului unei limbi, cuprinzand cuvintele care exprima notiunile fundamentale din viata si activitatea oamenilor si constituind baza pentru formarea de cuvinte noi. ♦ In fond = in realitate, de fapt. 2. Trasaturile de baza ale caracterului, ale individualitatii unei persoane. 3. Culoare care formeaza campul, baza unui tablou, din care se detaseaza, figurile, detaliile. ♦ (Poligr.) Strat de culoare sau ornament peste care se tipareste un text. 4. (Sport) Alergare de fond = alergare pe distanta lunga. II. 1. Totalitatea mijloacelor materiale si banesti de care dispune o intreprindere, o institutie etc. ◊ Fond de acumulare = parte a venitului national pe seama careia se realizeaza cresterea si perfectionarea productiei, se creeaza rezerve si se asigura sporirea fondurilor si rezervelor materiale din sfera neproductiva. 2. Totalitatea bunurilor, a valorilor dintr-un anumit domeniu (mai ales cultural). ◊ Fond de carti = totalitatea cartilor pe care le poseda o biblioteca. [< fr. fond].

KAABA (cuv. arab. „cub”), vechi templu, de forma cubica (avand laturile de 12 m si, respectiv, 10 m, iar inaltimea de 15 m), aflat in centrul marii moschei din Mecca si acoperit cu un val negru, ornat cu citate din Coran (reinnnoit in fiecare an). Zidit, potrivit traditiei arabe, de Adam si reconstruit de Avraam si fiul acestuia, Ismael. Aici, in coltul dinspre rasarit, se pastreaza „piatra neagra”, care, potrivit legendei, a fost adusa din cer chiar de Adam sau de arhanghelul Gabriel. Edificiul actual inlocuieste, de la sfarsitul sec. 7, pe cel distrus in timpul asediului din 683. K. a devenit, inca din epoca preislamica, principalul loc de pelerinaj al arabilor. Considerata centrul lumii, catre K. se indreapta in fiecare zi cele cinci rugaciuni canonice ale musulmanilor. K. marcheaza, pentru islam, traiectul sacru dintre Cer si Pamant, directia osiei Universului si Poarta Cerului.



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)