Rezultate din textul definițiilor
RESCRIE, rescriu, vb. III. Tranz. 1. A copia. 2. A transpune in alt limbaj artistic, in alta forma artistica. – Re1- + scrie (dupa fr. recrire).
COMPOZITIE, compozitii, s. f. 1. Totalitatea elementelor care alcatuiesc o unitate; structura, compunere, alcatuire. 2. Opera, bucata, compunere artistica, in special muzicala. ♦ Studiul regulilor de compunere a unei bucati muzicale; totalitatea cunostintelor muzicale care permite compozitorului sa se exprime intr-o forma artistica. 3. Felul in care sunt dispuse elementele imaginii intr-un tablou, astfel incat se se echilibreze intre ele. ♦ Gen de pictura, de sculptura, de desen reprezentand personaje in actiune. 4. Joc al unui actor care interpreteaza un rol bazandu-se in primul rand pe trasaturile distinctive ale personajului respectiv. 5. Exercitiu scolar constand in dezvoltarea in scris a unei teme cu caracter literar date de profesor; compunere. 6. Aliaj de cositor cu care se captuseste suprafata unei piese metalice care freaca alta suprafata metalica, cu scopul de a micsora frecarea. – Din fr. composition, lat. compositio.
PALMETA s. f. 1. motiv ornamental, sculptat sau pictat, rezultat din stilizarea frunzelor de palmier. 2. forma artistica data unor pomi fructiferi, indreptandu-le ramurile cu ajutorul spalierelor. (< fr. palmette)
PALMETA, palmete, s. f. Motiv ornamental reprezentand o frunza de palmier sau de acant stilizata. ♦ forma artistica data pomilor fructiferi ale caror ramuri, sustinute de spaliere, sunt indreptate sa creasca vertical sau oblic, intr-un singur plan. – Din fr. palmette.
APERCEPTIE s.f. Interventie in perceptia umana, a experientei cognitive anterioare a individului. ♦ (Estet.) Modalitatea constientizarii atitudinii estetice, caracterul reflexiv al perceptiei artistice, constiinta autodeterminarii formei artistice in procesul de creatie. [Gen. -iei, var. aperceptiune s.f. / cf. fr. aperception, germ. Apperzeption < lat. ad – la, perceptio – cunoastere].
ESTETISM s.n. (Lit.) Conceptie care consta in pretuirea exclusiva a formei artistice, considerata independent de continut, opusa realitatii si vietii sociale. [Cf. fr. esthetisme].
PALMETA s.f. Motiv ornamental stilizat, sculptat sau pictat, in forma de frunze de palmier. ♦ forma artistica data unor pomi fructiferi, indreptandu-le ramurile cu ajutorul spalierelor pentru ca sa creasca intr-o anumita directie. [< fr. palmette].
GEN, genuri, s. n. 1. Fel, soi, tip (pe care le reprezinta un obiect, o fiinta, un fenomen etc.). ♦ Fel de a fi al cuiva. 2. Diviziune obtinuta prin clasificarea creatiilor artistice dupa forma, stil, tema. ◊ Pictura de gen = pictura care infatiseaza aspecte ale vietii de toate zilele. ♦ Fiecare dintre diviziunile fundamentale in care se impart operele literare si care cuprind creatiile asemanatoare prin modul de a reprezenta realitatea. Genul epic. Genul liric. Genul dramatic. Genul oratoric. 3. Categorie gramaticala bazata pe distinctia dintre fiinte si obiecte, precum si dintre fiintele de s*x masculin si cele de s*x feminin. 4. (Biol.) Categorie sistematica, subordonata familiei, care cuprinde una sau mai multe specii inrudite de plante sau de animale. 5. (Log.) Clasa de obiecte care au note esentiale comune si cuprind cel putin doua specii. – Din lat. genus, -eris.
EPISTOLA ~e f. 1) Comunicare in scris, transmisa cuiva (de obicei, prin posta); scrisoare; ravas. 2) Specie literara in care se trateaza un subiect filozofic, moral, artistic sub forma de scrisoare. [G.-D. epistolei] /<lat. epistola
READ [ri:d], Sir Herbert Edward (1893-1968), scriitor, eseist, critic literar si de arta englez. Prov. univ. la Edinburgh. Promotor al curentelor artistice moderne („forma in poezia moderna”, „Semnificatia artei”, „Filozofia artei moderne”, „Imagine si idee”, „Originile formei in arta”). Sinteze critice („Fazele poeziei engleze”, „Eseuri de critica literara”). Lirica imagistica cu implicatii metafizice („Metamorfozele lui Phoenix”, „O lume in razboi”, „Poeme”, „Ferma lunii”). Memorialistica.
INVENTIE, inventii, s. f. 1. Rezolvare sau realizare tehnica dintr-un domeniu al cunoasterii care prezinta noutate si progres fata de stadiul cunoscut pana atunci. 2. Afirmatie care sustine ca adevarate lucruri inexistente, imaginare, mincinoase; p. ext. minciuna. 3. Cautarea si alegerea ideilor si argumentelor adecvate intr-un discurs sau a ideilor si temelor corespunzatoare intr-o creatie artistica. 4. (Muz.; in forma inventiune) Mica piesa muzicala in stil contrapunctic, imitativ, specifica barocului. [Var.: inventiune s. f.] – Din fr. invention, lat. inventio, -onis.
EPISTOLA, epistole, s. f. 1. (Rar) Scrisoare. 2. Specie literara in versuri apartinand poeziei didactice, in care se trateaza un subiect filozofic, moral, artistic etc. sub forma de scrisoare. – Din lat. epistola.
PEISAJ, peisaje, s. n. 1. Parte din natura care formeaza un ansamblu artistic si este prinsa dintr-o singura privire; priveliste; aspect propriu unui teritoriu oarecare, rezultand din combinarea factorilor naturali cu factorii creati de om. 2. Gen de pictura sau de grafica avand ca obiect reprezentarea cu precadere a privelistilor din natura; (concr.) tablou, fotografie care reprezinta un peisaj (1). 3. Descriere, reprezentare a naturii in opere literare; compozitie literara descriptiva. [Pr.: pe-i-. – Var.: peisagiu s. n.] – Din fr. paysage, it. paessagio.
CIBERNETIC, -A adj. Referitor la cibernetica; bazat pe principiile ciberneticii. ◊ Arta cibernetica = forma de creatie artistica care tinde a reprezenta, utilizand ordinatoarele, lucrurile in miscare. [< fr. cybernetique].
LITERATURA s.f. 1. forma de creatie artistica in care se redau idei, sentimente, imagini, fapte din realitate cu ajutorul limbii; arta a cuvantului. ◊ (Depr.) A face literatura = a parasi domeniul faptelor reale, a trece la exagerari, la inflorituri. 2. Totalitatea operelor literare ale unei epoci, ale unei tari etc. ♦ Tot ceea ce s-a scris referitor la o problema sau intr-un anumit domeniu; bibliografie. [Cf. fr. litterature, lat. literatura < littera – scriere].
MONTAJ s.n. 1. Montare. 2. Combinare a unor scene de film intr-o succesiune naturala pentru a forma un tot artistic. ◊ Montaj radiofonic = combinarea intr-o ordine logica, succesiva a scenelor si a episoadelor caracteristice dintr-o piesa sau dintr-o opera literara etc. in vederea unei transmisiuni radiofonice; montaj de versuri = combinare de diverse poezii. 3. (In pictura, grafica, fotografie) Reunire a unor imagini independente sau care fac parte dintr-o compozitie cu scopul de a obtine un nou ansamblu; (concr.) ansamblu astfel realizat. 4. Sistem, formatie care rezulta din montarea unor piese, a unor mecanisme etc. ♦ Sistem de montare. [< fr. montage].
BARCSAY [bɔrtʃɔi], Jeno (1900-1988), pictor ungur. Mozaicuri cu elemente abstracte (Teatrul National din Budapesta). Lucrari teoretice („Anatomia artistica”, „Spatiu si forma”).
AVANGARDISM s. n. 1. Atitudine fals revolutionara prin care se recurge la masuri premature, care nu tin seama de etapa de dezvoltare respectiva. 2. Curent literar-artistic care lupta impotriva formelor si traditiilor consacrate, recurgand adesea la formule indraznete sau excentrice (care ar reprezenta arta viitorului). – Avangarda +suf. -ism.
BAROC1 n. arhit. Stil artistic caracterizat prin libertatea formelor, prin exces de ornamentatie, prin tendinta spre monumentalism si o anumita bizarerie. /<fr. baroque
SARCOFAG s. n. 1. sicriu antic, din piatra, bronz etc. ornamentat artistic. 2. monument funerar in forma de sicriu. (< fr. sarcophage, lat. sarcophagus, gr. sarkophagos)
AVANGARDISM s. n. 1. Atitudine a unor elemente care, adoptand o masca revolutionara, se abat in fapt de la strategia si tactica partidului, neaga rolul conducator al acestuia si, netinand seama de etapa revolutionara respectiva, recurg la masuri premature. 2. Curent artistic care lupta impotriva formelor si traditiilor consacrate. – Din avangarda +suf. -ism.
SARCOFAG, sarcofage, s. n. Sicriu antic facut din piatra, bronz etc. (artistic ornamentat). ♦ Monument funerar in forma de sicriu. [Var.: (rar) sarcofagiu s. n.] – Din fr. sarcophage, lat. sarcophagus.
A PORTRETIZA ~ez tranz. (persoane) A prezenta in forma de portret (prin mijloace artistice). /portret + suf. ~iza
BAROC, -A, baroci, -ce, adj., s. n. (Stil artistic) care este caracterizat prin cultivarea formelor grandioase, prin libertatea formelor si bogatia ornamentatiei arhitecturale.** (Despre constructii, mobila, sculptura, pictura etc.) Care este realizat in acest stil.** (Stil literar) caracterizat printr-o mare libertate si fantezie de exprimare. – Din fr. baroque.
CONSTRUCTIVISM n. Curent artistic care concepe creatia artistica ca o constructie arbitrara din forme lipsite de continut emotiv. /<fr. constructivisme
TEMA ~e f. 1) Idee fundamentala tratata intr-o lucrare (stiintifica, artistica etc.). ~ actuala. 2) Fraza sau peisaj care formeaza desenul melodic sau ritmic al unei compozitii muzicale; motiv. ~ cu variatii. 3) Lucrare scrisa data spre executare (acasa) elevilor sau studentilor. 4) lingv. Parte a cuvantului care, pe langa radacina, poate cuprinde sufixe sau prefixe si este comuna formelor flexionare ale cuvantului. ~ nominala. ~ verbala. [G.-D. temei] /<lat., ngr. thema, fr. theme, germ. Thema
ARTA s. f. 1. forma a activitatii umane care oglindeste realitatea in imagini expresive; totalitatea operelor care apartin acestei forme. ♦ opera de ~ = opera rezultata din activitatea artistica creatoare. ◊ e liberale = denumire data in invatamantul medieval gramaticii, retoricii, dialecticii (trivium), aritmeticii, geometriei, astronomiei si teoriei muzicii (quadrivium). 2. indemanare deosebita, pricepere, maiestrie, abilitate. ♦ ~ militara = parte a stiintei militare care studiaza teoria si practica pregatirii si ducerii actiunilor de lupta si a razboiului. (< fr. art, lat. ars, artis)
HAPPENING [HEPNING] s. n. 1. spectacol improvizat care presupune o participare activa a publicului, urmarindu-se o creatie artistica spontana. 2. miscare artistica bazata pe interferenta intre mai multe forme de arta (teatru, plastica, muzica, film, fotografie etc.), urmarind anularea distantei dintre realitate si arta. (< amer. happening)
CIRC, circuri, s. n. 1. Gen de spectacol care cuprinde numere de gimnastica de acrobatie, prezentare de animale dresate, momente comice bufe etc.; ansamblu artistic care organizeaza astfel de spectacole. 2. Constructie de forma rotunda, cu locurile pentru spectatori asezate in amfiteatru si avand la mijloc o arena circulara, unde au loc spectacole de circ (1). ♦ Incinta neacoperita, in forma de amfiteatru, unde se celebrau jocurile publice la romani. 3. Depresiune circulara (cu aspect de amfiteatru) formata prin actiunea de eroziune a unui ghetar, de obicei in regiunile muntoase inalte; caldare. Circ lunar = crater lunar. – Din fr. cirque, lat. circus.
A COMPUNE compun tranz. 1) (ansambluri, grupari, totalitati etc.) A forma prin reunire; a constitui; a alcatui. 2) (opere artistice) A produce in urma unui efort sustinut; a plasmui; a crea; a realiza. /<lat. componere
A OBSERVA observ tranz. 1) A fixa cu vazul intr-un fragment scurt de timp; a distinge fugitiv cu privirea; a zari. 2) A sesiza atragand atentia; a remarca. ~ un detaliu artistic. 3) A privi cu atentie, pentru a-si forma o parere. 4) A urmari pe ascuns; a pandi. 5) inv. (legi, obiceiuri etc.) A lua in consideratie, acordand atentia cuvenita; a indeplini intocmai; a respecta. ~ datinele stramosesti. /<fr. observer, lat. observare
SERVIL ~a (~i, ~e) 1) Care manifesta umilinta; lipsit de demnitate; slugarnic. 2) Care se conformeaza riguros unui model; lipsit de originalitate si initiativa. 3) (despre traduceri) Care reproduce cu fidelitate forma originalului in detrimentul continutului; lipsit de originalitate artistica. /<fr. servile, lat. servilis
CRITICA s.f. I. Arta de a interpreta si aprecia operele artistice sau stiintifice. ◊ Critica de text = comentarii asupra formei si continutului unui text. II. Metoda de educare constand in scoaterea la iveala a greselilor si lipsurilor si in indicarea mijloacelor pentru lichidarea lor. [Cf. fr. critique, it. critica, rus. kritika, gr. kritike].
PICTURA, (2) picturi, s. f. 1. Ramura a artelor plastice care interpreteaza realitatea in imagini vizuale, prin forme colorate, bidimensionale, desfasurate pe o suprafata plana. 2. Lucrare artistica executata de un pictor: tablou, panza. ♦ Ansamblul creatiilor plastice care definesc personalitatea unui pictor. ♦ Ansamblul operelor, stilurilor si procedeelor specifice pictorilor dintr-o tara, dintr-o epoca, dintr-o scoala etc. 3. Fig. Descriere sugestiva (intr-o opera beletristica) a fizicului si a caracterului personajelor, a unor scene din viata reala si din natura etc. – Din lat. pictura.
AVANGARDA, avangarzi, s. f. (Adesea fig.) Subunitate sau unitate militara care se deplaseaza in fata fortelor principale ca element de siguranta. ◊ Loc. adj. De avangarda = a) care merge in frunte, care conduce; b) care lupta impotriva formelor si traditiilor consacrate (in literatura si arta). ♦ Miscare literara, artistica etc. care joaca (prin noutatile aduse) rol de precursor. – Din fr. avant-garde.
INVENTIE s.f. 1. Crearea, infaptuirea unui nou sistem tehnic, a unui procedeu tehnologic etc.; lucru inventat. 2. Afirmarea unor lucruri inchipuite, neadevarate; (p. ext.) nascocire, plasmuire; minciuna. 3. Gasirea argumentelor intr-un discurs sau a temelor si a formelor celor mai expresive si mai potrivite intr-o creatie artistica. [Gen. -iei, var. inventiune s.f. / cf. lat. inventio, fr. invention].
AVANGARDISM s.n. 1. Atitudinea unor elemente pseudorevolutionare care au tendinta de a-si asuma abuziv un rol de avangarda, de a recurge la masuri si lozinci premature in raport cu etapa istorica respectiva. 2. Directie artistica complexa si eterogena, care, afisand o respingere totala a formelor si a traditiilor consacrate, proclama ostentativ si polemic necesitatea innoirii; avangarda artistica. [< avangarda + -ism].
AVANGARDA s. f. 1. detasament care se trimite in fruntea unei trupe in mars spre a face siguranta pe directia de deplasare a acesteia. 2. clasa, grup social, organizatie politica conducatoare, care se situeaza pe pozitiile cele mai inaintate in cadrul unei miscari sociale, politice, nationale etc. ♦ de ~ = care merge, care conduce. 3. miscare literar-artistica complexa si eterogena, care, afisand o respingere totala a formelor consacrate si a traditiei, proclama ostentativ si polemic necesitatea innoirii, asumandu-si rol de precursor; avangardism. (< fr. avant-garde)
INVENTIE s. f. 1. rezolvare creatoare a unei probleme tehnice sau de productie, care prezinta noutate sau progres in raport cu nivelul cunoscut al tehnicii pe plan mondial. ◊ lucrul inventat. 2. afirmarea unor lucruri inchipuite, neadevarate; (p. ext.) nascocire, plasmuire; minciuna. 3. gasirea argumentelor intr-un discurs sau a temelor si formelor celor mai expresive si mai potrivite intr-o creatie artistica. (< fr. invention, lat. inventio)
MANIERISM s. n. 1. lipsa de naturalete in comportare, afectare, afisare a unui mod de a fi altfel decat in realitate. ◊ ansamblu de procedee si mijloace de expresie formaliste in realizarea unei opere literare sau artistice, care cultiva eleganta si rafinamentul, jocul nelimitat al fanteziei. 2. forma de arta practicata mai ales in Italia in sec. XVI si XVII, prin efecte picturale rafinate, adresandu-se unei minoritati cultivate in materie artistica si literara. 3. comportament gestual afectat, la unii schizofrenici. (< fr. manierisme)
CUBISM s. n. miscare artistica moderna de la inceputul sec. XX, care analizeaza si recompune formele in volume si planuri geometrice, incercand sa exprime simultan existenta obiectului ca o totalitate, cu toate fetele, liniile si punctele sale. (< fr. cubisme)
MINIMAL, -A adj. minim (I). ♦ program (sau plan) ~ = program (sau plan) care cuprinde un ansamblu de sarcini minime, ce trebuie indeplinite in prima urgenta; pret ~ = pretul cel mai mic cu care se poate vinde o marfa; arta ~a = curent artistic care imbina pictura cu sculptura, reducand totul la elementele esentiale (formele geometrice). (< fr. minimal)
SCENA ~e f. 1) Parte in forma de platforma a unei sali de spectacole, special amenajata pentru reprezentatii artistice. ◊ A pune in ~ a monta o piesa; a inscena. 2) Activitate desfasurata de un actor; arta teatrala. ◊ A parasi ~a a) a abandona profesia de actor; b) a se retrage dintr-o activitate oarecare. 3) Subdiviziune a unui act dintr-o piesa de teatru. 4) fig. Loc unde se desfasoara o actiune sau o activitate; arena. 5) Fapt care atrage atentia cuiva. 6) Manifestare violenta a unei atitudini fata de cineva sau ceva. ◊ A-i face cuiva o ~ a-i aduce cuiva imputari pe un ton rastit si pretentios. [G.-D. scenei] /<fr. scene, lat. scaena, it. scena
GEN s.n. 1. Fel, soi, varietate. ♦ Fel de a fi, maniera, atitudine specifica. 2. Diviziune a creatiilor artistice in care intra opere cu trasaturi comune in ceea ce priveste forma, stilul, subiectul, tema etc. ♦ Fiecare dintre diviziunile in care se clasifica operele literare. ♦ Stil personal, maniera de a compune. 3. Totalitatea lucrarilor muzicale clasificate in functie de tematica, mijloace de exprimare etc. 4. Categorie gramaticala exprimata prin forma pe care o iau cuvintele pentru a arata sexul fiintelor si care s-a extins prin analogie si la substantivele nume neinsufletite, precum si la cuvintele flexibile care determina substantivele. 5. (Biol.) Subdiviziune a unei familii care cuprinde mai multe specii sau varietati cu trasaturi comune importante. // (Si in forma geno-) Element prim de compunere savanta cu semnificatia „(referitor la) neam”, „origine”, „generatie”. [< lat. genus].
GEN1 s. n. 1. fel, soi, varietate. ◊ fel de a fi, maniera, atitudine specifica. 2. diviziune a creatiilor artistice in care intra opere cu trasaturi comune in ceea ce priveste forma, stilul, tema etc. ◊ fiecare dintre diviziunile in care se clasifica operele literare. ◊ stil personal, maniera de a compune. 3. totalitatea lucrarilor muzicale reunite prin tematica, mijloace de expresie etc. 4. categorie gramaticala exprimata prin forma pe care o iau cuvintele pentru a arata sexul fiintelor si care s-a extins prin analogie si la substantivele nume inanimate, precum si la cuvintele flexibile care determina substantivul. 5. (biol.) subdiviziune a unei familii din mai multe specii. 6. (log.) clasa de obiecte care au note esentiale comune, cuprinzand cel putin doua specii. (< lat. genus)
BALET, balete, s. n. 1. Dans artistic figurativ executat dupa o compozitie muzicala. ♦ Corp de balet v. corp. ♦ Spectacol format din asemenea dansuri. 2. Ansamblu de balerini si balerine. – Din fr. ballet, it. balletto.
CONSTRUCTIVISM s. n. Curent artistic aparut dupa primul razboi mondial, care concepe realitatea intr-o viziune de forme geometrice (uneori abstractioniste) si care lupta pentru puritatea si simplitatea liniilor. – Din fr. constructivisme.
FANTEZIE ~i f. 1) Facultatea de a-si inchipui ceva in mod creator; imaginatie creatoare. 2) Dorinta iesita din comun; gust bizar; capriciu. 3) Opera de imaginatie in care creatia artistica nu este supusa unor reguli formale. 4) Lucru nascocit. 5) Piesa muzicala instrumentala de forma libera. [G.-D. fanteziei] /<fr. fantaisie
ORIGINAL, -A adj. 1. (despre acte, opere literare si artistice; si s. n.) primul exemplar; produs pentru prima oara intr-o anumita forma; primitiv, autentic. ♦ in ~ = in forma primara, neimitat, necopiat; netradus. 2. spus pentru prima data de cineva, care apartine in intregime cuiva; nou, inedit. ◊ (despre artisti, scriitori etc.) care creeaza ceva cu totul nou, personal. 3. (si s. m. f.) iesit din comun, neobisnuit; extravagant, bizar; excentric. (< fr. original, lat. originalis)
REGIONALISM (‹ fr.) s. n. 1. Miscare sau doctrina care pornind de la existenta unor entitati regionale in unele provincii ale unei tari duc la o activitate descentralizatoare, independenta de capitala; supraapreciere a unei provincii; patriotism local. 2. (LINGV.) Fapt de limba existent numai intr-o anumita regiune, caracteristic pentru un anumit grai. R. sunt de obicei de natura lexicala (cuvinte, de ex. mold. curechi „varza”) si fonetica (variante ale cuvintelor existente in limba comuna, de exemplu pronuntarea banateana frace pentru frate); exista insa si r. gramaticale-morfologice (forme flexionare) si sintactice (constructii). R. sunt folosite pentru culoarea locala in limba literaturii artistice, unele dintre ele devenind cu timpul bunuri ale limbii literare. Sin. provincialism.
PLAT ~ta (~ti, ~te) 1) (despre obiecte) Care are latimea si lungimea cu mult mai mare decat grosimea; de forma lata si turtita; lataret. 2): Picior ~ v. PICIOR. 3) (despre forme de relief) Care este intins si neted; ses. 4) fig. Care este sarac in imagini artistice; lipsit de expresivitate artistica; fad; searbad; banal. Stil ~. 5) (despre persoane) Care se caracterizeaza prin lipsa de personalitate; fara caracter personal. /<fr. plat
CUBISM s.n. Miscare artistica moderna aparuta la inceputul sec. XX, care procedeaza la o analiza si recompunere a formelor in volume si planuri geometrice, incercand sa exprime simultan existenta obiectului ca o totalitate, cu toate fetele, liniile si punctele sale. [Cf. fr. cubisme].
CRITIC, -A I. adj. 1. referitor la critica. ♦ aparat ~ = totalitatea notelor lamuritoare facute de un editor la editarea unui text; editie ~a = editie a unui text (clasic, vechi) insotit de aparat critic. ◊ bazat pe critica, care foloseste critica. 2. referitor la un moment de criza; care anunta, determina o criza, o schimbare; dificil, periculos. ♦ (fiz.) stare ~a = (sau punct ~) = stare a unui fluid in care dispare diferenta dintre starea lichida si cea gazoasa. II. s.m. specialist in probleme de literatura si arta, care analizeaza, interpreteaza si apreciaza operele create. III. s. f. 1. analiza, apreciere a valorii faptelor, actiunilor si creatiilor oamenilor. ♦ ~a literara = studiu aplicat la opera literara, pe care o analizeaza, o comenteaza, valorificand-o in special sub unghi artistic; ~a de text = comentariu asupra unui manuscris in scopul stabilirii autorului, datei elaborarii lui, formei originare etc. 2. apreciere (severa) a insusirilor, a comportamentului cuiva. (< fr. critique, lat. criticus, gr. kritikos, /III/ kritike)
TIPIZARE s. f. 1. actiunea de a tipiza. ◊ proces complex de generalizare artistica a realitatii in urma caruia esenta relatiilor sociale, a evenimentelor istorice, se dezvaluie in forma unor imagini, in caractere vii, veridice. 2. actiunea de standardizare prin care, dintre mai multe produse destinate aceluiasi scop, se elimina tipurile inutile sau foarte asemanatoare, retinandu-se numai cele folositoare si corespunzatoare scopului. (< tipiza)
ALEGORIE, alegorii, s. f. 1. Procedeu artistic constand in exprimarea unei idei abstracte prin mijloace concrete. 2. Opera literara sau plastica folosind aceasta forma de expresie (fabula, parabola etc.) – Din fr. allegorie, lat. allegoria.
CICLIC, -A, ciclici, -e, adj. 1. Care se desfasoara in cicluri sau apartine unui ciclu; periodic. ♦ (Despre lucrari muzicale, artistice) Care este alcatuit din mai multe parti independente. ♦ (Despre compuse chimice) Care are catenele in forma de ciclu (2). 2. (Bot.; despre flori) La care toate elementele sunt dispuse in verticil. – Din fr. cyclique.
TIPIZARE, tipizari, s. f. 1. Reducere a unor tipuri de produse din aceeasi categorie si destinate aceluiasi scop, la cele recunoscute ca fiind mai folositoare si mai corespunzatoare scopului, care sunt reproduse pe scara larga; standardizare. 2. Proces complex de generalizare artistica a realitatii, in urma caruia esenta relatiilor sociale, psihologice, a evenimentelor istorice se dezvaluie in forma unor imagini concrete semnificative, in caractere vii, veridice. – V. tipiza.
COMPUNE vb. III. tr. 1. A alcatui, a forma un intreg. ♦ refl. A consta, a fi alcatuit din... 2. A crea, a face o opera artistica (literara, muzicala etc.). [P.i. compun, perf.s. -usei, conj. -na, part. -us. / < lat. componere, cf. fr. composer].
F******M s.n. Curent literar-artistic de la inceputul sec. XX, care proclama un spirit de fronda, o negatie totala a formelor traditionale si o orientare spre cultul masinismului, al ritmului halucinant al civilizatiei si al tehnicii moderne. [Cf. fr. f*******e, it. f*******o].
GEOMETRIC, -A adj. 1. Care formeaza obiectul geometriei, de geometrie. ◊ Loc geometric = figura plana sau in spatiu ale carei puncte se definesc toate prin aceeasi proprietate; progresie geometrica = progresie matematica in care fiecare numar este egal cu produsul dintre numarul precedent si un numar constant, numit ratia progresiei. 2. (Fig.) In forma figurilor geometrice; schematic. ♦ Stil geometric = stil ornamental bazat pe combinatii de figuri geometrice, caracteristic productiilor artistice ale epocilor oranduirilor primitive si inceputului artei grecesti. ♦ (Rar) Riguros, sistematic, precis. [Cf. fr. geometrique, lat. geometricus].
GEOMETRIC, -A adj. 1. care formeaza obiectul geometriei, de geometrie. ♦ loc ~ = figura plana sau in spatiu ale carei puncte se definesc toate prin aceeasi proprietate. 2. (fig.) in forma figurilor geometrice; regulat, schematic. ♦ stil ~ = stil ornamental bazat pe combinatii de figuri geometrice, caracteristic productiilor artistice ale oranduirii primitive si inceputului artei grecesti. 3. (fig.) precis, (riguros). (< fr. geometrique, lat. geometricus)
TEMATIC, -A, tematici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care tine de o tema, privitor la o tema, facut pe anumite teme. 2. Adj. (In sintagma) Vocala tematica = vocala care nu poate fi considerata nici sufix, nici desinenta, si care, adaugata la radacina unui cuvant, formeaza impreuna cu aceasta o tema. 3. S. f. Totalitatea temelor sau tema esentiala a unei lucrari literare, artistice, stiintifice, a unui curent literar, a unei epoci etc. – Din (1, 2) fr. thematique, (3) germ. Thematik.
DIALECTISM ~e n. Cuvant, expresie, forma gramaticala ce tine de un dialect, dar folosite si in limba literara (mai ales in operele artistice). /cf. it. dialectissimo
FANTEZIE s.f. 1. Imaginatie artistica creatoare. ♦ Imaginatie; reverie. 2. Ciudatenie, capriciu. 3. (la pl.) Plasmuiri. 4. Piesa de muzica instrumentala care nu are o forma prestabilita. V. parafraza. ♦ Piesa instrumentala in stil contrapunctic, a carei muzica are un caracter neobisnuit, fantastic. 5. (Si in forma fantaisie) Tesatura al carei colorit si textura sunt astfel facute incat sa permita maxima imaginatie a autorului. [Gen. -iei, var. fantasie, fantesie, fantazie s.f. / < fr. fantaisie, cf. it. fantasia, gr. phantasia].
NEOCLASICISM s.n. Tendinta artistica si literara de a reinvia anumite trasaturi ale clasicismului (reintoarcerea la idealurile antice, echilibru, simetrie, reconsiderarea formei, orizonturi mai calme). [Cf. fr. neo-classicisme, it. neoclassicismo].
VORTICISM s.n. Miscare artistica de avangarda, aparuta in Anglia in al doilea deceniu al sec. XX, care isi propunea organizarea formelor intr-un sistem de unghiuri si de curbe in jurul unui punct determinat. [Cf. engl. vorticism, it. vorticismo < lat. vortex – vartej].
SCULPTURA s. f. 1. arta de a reprezenta plastic, tridimensional, formele naturii vii, diferite ornamente etc. ◊ fel de a sculpta caracteristic unei epoci sau unui sculptor. 2. opera artistica prin sculptura (1); ornament sculptat. (< fr. sculpture, lat. sculptura)
TEMATIC, -A I. adj. 1. referitor la o tema. ♦ vocala ~a = vocala care nu poate fi considerata nici sufix, nici desinenta si care, impreuna cu radacina, formeaza tema. 2. alcatuit pe anumite teme. II. s. f. totalitatea temelor dintr-un grup de opere literare, artistice, stiintifice etc. (< fr. thematique, /II/ germ. Thematik)
IMAGINE ~i f. 1) Reflectare a unui obiect din realitatea obiectiva in constiinta omului in forma senzoriala sau logico-abstracta. 2) Reprezentare plastica a unui obiect sau a unui tablou din realitate prin mijloace artistice. [G.-D. imaginii] /<lat. imago, ~inis, fr. image
CONSTRUCTIVISM s.n. 1. Orientare estetica, aparuta dupa primul razboi mondial in artele plastice, literatura si muzica, care tinde sa coboare creatia artistica la nivelul unui tehnicism pur, golind arta de continutul ei emotional. 2. Curent in arhitectura care sustine ca forma arhitecturala trebuie sa fie expresia exclusiva a structurii constructive a cladirii. 3. Conceptie care recunoaste rolul activ, creator al gandirii in procesul cunoasterii. ♦ Conceptie a scolii intuitioniste din filozofia matematicii, potrivit careia activitatea constructiva, rational-intuitiva este baza exigentei matematice. [Cf. fr. constructivisme, germ. Konstruktivismus, rus. konstruktivizm].
SUPRASTRUCTURA, suprastructuri, s. f. 1. Totalitatea conceptiilor si institutiilor politice, juridice, religioase, artistice, filozofice etc. dintr-o anumita formatiune social-economica, generate de baza economica a acestei formatiuni. 2. Totalitatea elementelor care formeaza partea utila a unei constructii. 3. Constructie metalica sau de lemn situata deasupra puntii principale a unei nave, care cuprinde incaperile de locuit si de deservire. ♦ Ansamblu format din sasiul si caroseria sau platforma unui autovehicul. – Supra- + structura (dupa fr. superstructure).
CLASICISM n. 1) Ansamblu de trasaturi proprii marilor opere literare si artistice ale antichitatii greco-romane, bazate pe un ideal de frumusete armonioasa, echilibrata si senina. 2) Curent in arta si cultura europeana, aparut in sec. XVIII in Franta, caracterizat prin cultul pentru cultura greco-romana, prin cautarea perfectiunii in forma, prin respectul pentru masura, prin gustul pentru analiza psihologica, prin ordine, echilibru si claritate. 3) Ansamblu de productii literare si artistice al autorilor care tin de acest curent. /<fr. classicisme
ARTA s.f. 1. forma a constiintei sociale care oglindeste realitatea in imagini expresive; totalitatea operelor care apartin acestei forme a constiintei sociale; opera omeneasca in care se manifesta talent sau geniu. ◊ Opera de arta = opera rezultata din activitatea artistica creatoare. ♦ Arte liberale = denumire data in evul mediu gramaticii, retoricii, dialecticii, aritmeticii, geometriei, astronomiei si teoriei muzicii. 2. Arta poetica = a) disciplina a criticii literare care studiaza regulile de urmat la alcatuirea operelor literare; b) tratat scris de obicei in versuri, poem care exprima conceptia, convingerile despre menirea artei si despre idealul poetic al autorului. 3. Fel de a lucra potrivit unor reguli si deprinderi invatate; indemanare, pricepere, maiestrie, mestesug, abilitate. [Pl. -te. / < lat. ars, cf. it. arte].
BRIGADA s. f. 1. formatiune (stabila) de lucru format din muncitori, organizata pentru anumite sarcini de productie. ◊ formatiune de politie intr-un anumit scop, cu un anumit profil. ◊ ~ artistica = echipa de artisti amatori care prezinta programe scurte, inspirate din viata colectivului din care fac parte. 2. echipa de specialisti care controleaza si indruma activitatea unei institutii, intreprinderi etc. 3. mare unitate militara din doua sau trei regimente din aceeasi arma, mai mica decat divizia. ◊ mare unitate navala din sase-noua nave mijlocii (distrugatoare, submarine) sau doua-trei nave mici (vedete) ◊ ~azi internationale = mari unitati militare constituite in Spania din voluntari de diferite nationalitati in razboiul din 1936-1939. 4. subunitate silvica din mai multe cantoane (3) si supravegheata de un brigadier (2). (< fr. brigade, rus. brigada)
TITULAR, -A, titulari, -e, adj., s. m. si f. 1. (Persoana) care ocupa un post, indeplineste o functie etc. cu caracter de permanenta, pe baza unei numiri facute dupa formele legale. ♦ (Persoana) care se bucura de un drept juridic. 2. (Persoana) care apare ca erou principal, care da titlul unei opere artistice, care interpreteaza rolul principal. – Din fr. titulaire.
TIPIZARE s.f. 1. Proces complex de generalizare artistica a realitatii in urma caruia esenta relatiilor sociale, a evenimentelor istorice, continutul luptei dintre nou si vechi se dezvaluie in forma unor imagini, in caractere vii, veridice. 2. Actiunea de standardizare prin care, dintre mai multe produse destinate aceluiasi scop, se elimina tipurile inutile sau foarte asemanatoare, retinandu-se numai cele folositoare si corespunzatoare scopului, pentru a fi reproduse pe scara larga. [< tipiza].
TEORIE, teorii, s. f. 1. forma superioara a cunoasterii stiintifice care mijloceste reflectarea realitatii. 2. Ansamblu sistematic de idei, de ipoteze, de legi si concepte care descriu si explica fapte sau evenimente privind anumite domenii sau categorii de fenomene. ◊ Loc. adv. In teorie = in mod abstract, speculativ. 3. (In sintagme) Teoria informatiei = teorie matematica a proprietatilor generale ale surselor de informatie, ale posibilitatilor de pastrare si de transmitere a informatiilor etc. Teoria literaturii = ramura a stiintei literaturii care studiaza trasaturile generale ale creatiei literare, curentele si metodele artistice etc. Teoria relativitatii = teorie a relatiilor dintre spatiu, timp si miscare a materiei, in care legile fundamentale ale fenomenelor fizice sunt enuntate intr-o forma valabila atat pentru viteze relative mici ale corpurilor, cat si pentru viteze relative foarte mari, apropiate de viteza luminii. 4. Partea teoretica a instructiei militare. [Pr.:te-o-] – Din fr. theorie, lat. theoria.
ORIGINAL, -A adj. 1. (Despre acte, opere literare si artistice; adesea s.) Care nu este facut dupa nici un model, care constituie primul exemplar; care a fost produs pentru prima oara intr-o anumita forma; primitiv; autentic. ♦ In original = in forma primara; necopiat; netradus. 2. (Despre idei, teorii etc.) Care a fost spus pentru prima data de cineva, care apartine in intregime cuiva; nou. ♦ (Despre creatori de arta, de poezie etc.) Care scrie, compune, creeaza ceva cu totul nou, personal. 3. (adesea s.) Neobisnuit; extravagant, bizar; excentric. [Cf. lat. originalis, fr. original].
formaTIE, formatii, s. f. 1. Alcatuire, intocmire, organizare, constituire. 2. (Geol.) Strat de roci caracterizate prin anumite particularitati ale constitutiei lor si care s-au format in anumite conditii geologice dintr-o anumita perioada de timp. 3. Fel in care este dispusa o unitate militara pentru adunare, mars sau lupta. 4. Ansamblu, echipa artistica. 5. Componenta unei echipe sportive; echipa sportiva. ♦ Modul de dispunere (in coloana sau in linie) a unui grup de sportivi. 6. Combinatie de cifre, de figuri sau de pozitii la unele jocuri sportive, distractive sau de noroc (sah, loto, pronosport etc.). [Var.: formatiune s. f.] – Din fr. formation, lat. formatio, -onis.
ESTETIC, -A, estetici, -ce, subst., adj. 1. S. f. Stiinta care studiaza legile si categoriile artei, considerata ca forma cea mai inalta de creare si de receptare a frumosului; ansamblu de probleme privitoare la esenta artei, la raporturile ei cu realitatea, la metoda creatiei artistice, la criteriile si genurile artei. 2. S. n. art. Ansamblul insusirilor si al fenomenelor studiate de estetica (1). 3. Adj. Care apartine esteticii (1), privitor la estetica (1); care priveste frumosul, care corespunde cerintelor esteticii (1); frumos. – Din fr. esthetique.
PALETA, palete, s. f. 1. Placa de lemn, de portelan etc., prevazuta cu o deschizatura pentru a putea fi tinuta cu mana, pe care pictorii isi intind si isi amesteca vopselele cand lucreaza. ♦ Fig. Gama cromatica specifica unui pictor sau unei picturi; cromatica, colorit; p. ext. maiestrie artistica a pictorului; p. gener. maiestrie artistica. 2. Lopatica rotunda sau ovala de lemn, de obicei acoperita cu cauciuc sau cu pluta, cu care se loveste mingea in tenisul de masa. 3. Piesa (plata) de forme variate, folosita ca suport, ca unealta de presat, de netezit etc. sau la diferite mecanisme si instrumente. ♦ Pala2 (De dimensiuni mici). – Din fr. palette.
VORTICISM s. n. miscare artistica de avangarda aparuta in Anglia in al doilea deceniu al sec. XX, care lega arta si poezia de mecanicism si de civilizatia industriala moderna, propunand organizarea formelor intr-un sistem de unghiuri si de curbe in jurul unui punct determinat. (< engl. vorticism)
IDEE s.f. 1. forma de reflectare, de reprezentare generalizata a realitatii in constiinta; notiune, concept. 2. Gandire, conceptie, fel de a vedea. 3. Conceptie de baza care se desprinde dintr-o lucrare literara, artistica etc.; conceptie fundamentala. ♦ Gand, opinie, parere, convingere, judecata. ◊ Idee fixa = imagine, gand care revine mereu in mintea unei persoane. ♦ Intentie, plan. [Pron. -de-e. / cf. fr. idee, it. idea, gr., lat. idea < idein – a vedea].
JUGENDSTIL s. n. Curent artistic ilustrat in grafica, arta decorativa, arhitectura, pictura, aparut la sfarsitul sec. XIX si inceputul sec. XX in Germania si apoi in restul Europei, caracterizat prin importanta acordata esentializarii formei si prin bogatia decoratiei cu motive vegetale. [Pr.: iugandstil] – Cuv. germ.
arta f., pl. e (lat. ars, artis). Exprimarea emotiunilor superioare pin [!] cuvinte, sunete, colori [!] sau forma (ceia ce, impreuna cu literele si stiintele, constituie una din cele mari [!] diviziuni ale activitatii omenesti): arta poeziii, muzicii, picturii, sculpturii. Stiinta: arta medicinei. Maiestrie, gust artistic: a lucra cu arta. Artele liberale, cele in care se lucreaza cu inteligenta. Artele mecanice, cele care depind de mina. Artele frumoase, pictura si sculptura sau si muzica. V. belearte.
A REPREZENTA reprezint tranz. 1) A reda intr-o forma concreta; a infatisa. 2) (lucruri absente sau abstracte) A face sa apara in forma concreta (prin intermediul unui alt obiect care ii corespunde). 3) (persoane sau colectivitati) A actiona ca exponent, ca imputernicit, ca delegat; a infatisa. ~ tara. 4) (realitatea in arta) A reda prin mijloace artistice; a infatisa; a oglindi; a reflecta. 5) A evoca prin mijloace plastice. Tabloul reprezinta niste ruine. 6) A insemna prin sine; a constitui; a marca. 7) (imagini percepute anterior) A reproduce in memorie. 8) (piese de teatru) A prezenta publicului prin mijloace scenice; a juca. /<fr. representer, lat. repraesentare
CLASICISM s.n. 1. Principiile estetice ale literaturii si artei greco-latine; atitudine estetica fundamentala, caracterizata prin tendinta de a observa fenomenele in lumina universalului si de a inchega intr-un sistem stabil, armonios si proportional elementele frumosului in conformitate cu anumite norme, tinzand spre un tip ideal, senin si echilibrat al perfectiunii formelor. ♦ Arta si literatura greceasca din sec. V-IV i.e.n., cand acestea au atins apogeul, bazandu-se pe un ideal de frumusete armonioasa, echilibrata si senina. 2. Curent literar si artistic aparut in Franta si raspandit apoi in Europa apuseana in sec. XVII-XVIII, care avea ca model de creatie operele antichitatii greco-latine. 3. Ansamblul caracterelor unei opere clasice; perfectiune, armonie, echilibru, puritate, sobrietate in creatie. [Cf. fr. classicisme, it. classicismo].
AJUR s.n. 1. Broderie artistica pe panza, constand din spatii rarite obtinute prin scoaterea unor fire. ♦ Rarituri de-a lungul unei tesaturi, produse in timpul tesutului. 2. (Arhit.) Ornament cu perforatii, care permite patrunderea luminii. ♦ Ornament format din gauri practicate intr-o placa de metal ori in peretii unui vas de lut. [Pl. -ruri. / < fr. ajour].
A INFATISA ~ez tranz. 1) A face sa se infatiseze. 2) (obiecte) A pune in fata; a prezenta; a arata. 3) (realitatea in arta) A reda prin mijloace artistice; a reprezenta; a oglindi; a reda. Tabloul ~eaza un rasarit de soare. 4) rar (insotit de un pronume in dativ) A plasmui in minte; a-si inchipui; a-si imagina. 5) A reda prin forma sa concreta; a reprezenta. Decorul ~eaza o padure. 6) A exprima prin sine ca exponent; a reprezenta. ~ republica. /in + fatis
COMPOZITIE s. f. 1. totalitatea elementelor care alcatuiesc o unitate, o substanta, un corp etc.; structura. ◊ compus; amestec. 2. opera artistica, muzicala. ◊ mod de organizare a elementelor componente ale unei opere literare. 3. studiul regulilor de compunere a unei bucati muzicale; arta de a compune muzica potrivit anumitor reguli. ◊ mod in care a fost compusa o bucata muzicala. 4. ordonare, dispunere a elementelor unei picturi, ale unui tablou. ◊ (fot.) aranjament artistic si rational al unei imagini. ◊ gen de pictura care reprezinta personaje in actiune. 5. tip de interpretare a unui rol de catre un actor. 6. compunere (4). 7. aliaj de plumb cu cositor, pentru lipituri moi. 8. forma de tipar constituita din elementele ei componente. (< fr. composition, lat. compostio)
ORIGINAL, -A, originali, -e, adj. 1. (Despre acte, documente, opere artistice si literare, fotografii etc.; adesea substantivat, n.) Care constituie intaiul exemplar, care a servit sau poate servi drept baza pentru copii, reproduceri sau multiplicari; care a fost produs pentru prima oara intr-o anumita forma. ◊ Loc. adj. si adv. In original = in forma primara, necopiat; in limba in care a fost scris, netradus. ♦ Care are, prin autenticitate, o valoare reala, de necontestat. 2. (Despre idei, teorii, opere etc.) Care este propriu unei persoane sau unui autor; neimitat dupa altcineva; personal, nou, inedit. ♦ (Despre artisti, scriitori, oameni de stiinta) Care creeaza ceva nou, personal, fara a folosi un model facut de altul. ♦ (Substantivat, n.) Fiinta sau obiect care serveste ca model pentru o opera de arta. 3. (Adesea substantivat) Care iese din comun, neobisnuit, ciudat, bizar; excentric, extravagant. – Din lat. originalis, fr. original.
PIESA s.f. 1. Parte, portiune, bucata a unui tot (cu care formeaza o unitate). 2. Parte a unui mecanism, a unei masini etc., care se poate demonta. 3. Moneda, ban. 4. Piesa anatomica = parte dintr-un cadavru preparata pentru studiu. 5. Fiecare dintre hartiile, dintre actele unui dosar. 6. Obiect, opera artistica expusa intr-un muzeu, la o expozitie etc. sau care face parte dintr-o colectie. 7. Lucrare dramatica in care predomina dialogul si care se reprezinta pe scena. 8. Compozitie, bucata muzicala. [Pron. pie-. / < fr. piece].
IDEE s. f. 1. forma de reflectare, de reprezentare generalizata a realitatii in constiinta; notiune, concept. ♦ a avea ~ = a avea cunostinte (sumare), a fi informat despre... 2. gandire, conceptie, fel de a vedea. 3. conceptie de baza care se desprinde dintr-o lucrare literara, artistica etc. ♦ gand, opinie, parere, convingere, judecata. ♦ ~ fixa = imagine, gand care revine mereu in mintea cuiva. 4. intentie, plan, proiect. ♦ o ~ (de) = o cantitate mica, putin. (< fr. idee, lat., gr. idea)
IMPRESIONISM s. n. Miscare artistica aparuta in a doua jumatate a sec. XIX, caracterizata prin renuntarea la contururile precise, la detalii, la clarobscur spre a reda cat mai sugestiv lumina (in pictura), prin modelarea fragmentara a suprafetelor (in sculptura), printr-o mare libertate a formelor, largirea cadrului tonal si subiectivitatea coloritului (in muzica), prin tendinta de a reda impresii fugitive, si cele mai intime nuante personale (in literatura). [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionnisme.
EXPRESIONISM s.n. 1. Curent artistic si literar modern, aparut in Germania la inceputul sec. XX, caracterizat printr-o puternica tendinta de exprimare spontana a trairilor interioare (stari de spaima, durere, uimire, exacerbare a sentimentelor), prin tensiune extatica, punand accent pe subiectivitate, pe irational. 2. Orice forma de arta care vizeaza intensitatea expresiei. ♦ Stil de arhitectura care acorda prioritate expresiei prin stilizari (exagerate). (din fr. expressionnisme)
forma ~e f. 1) Expresie exterioara determinata de un anumit continut. 2) Aspect exterior al unui obiect. ~ sferica. ◊ (A fi) in ~ a se afla in conditii fizice bune. 3) Totalitate a mijloacelor de expresie, folosite la redarea continutului de idei al unei opere de arta. ~ artistica. 4) lingv. Latura materiala a unitatilor de limba. ◊ ~ gramaticala aspect luat de un cuvant pentru a exprima un sens gramatical. 5) Model stabilit. Act intocmit dupa toate ~ele. 6) Mod de conducere. ~ de stat. 7) fig. Aparenta care este in contradictie cu continutul interior. 8) Piesa confectionata dintr-un material dur, in care se toarna un amestec pentru a-i da o anumita configuratie. ~ de turnatorie. [G.-D. formei] /<fr. forme, lat. forma
PALETA ~e f. 1) Placa de lemn pe care pictorul isi dispune si isi amesteca culorile. 1) Gama de culori caracteristica pentru opera unui pictor; cromatica; colorit. 3) fig. Maiestrie artistica a pictorului. 4) Ansamblu de mijloace expresive folosite in creatia unui om de arta. 5) sport Racheta mica de lemn acoperita cu cauciuc sau cu pluta si folosita pentru a lovi mingea la tenisul de masa. 6) Piesa a unei masini cu rotor, avand forma unei aripi cu fete curbe. /<fr. pallete
COMPUNERE ~i f. 1) v. A COMPUNE. 2) lingv. Procedeu sintactico-morfologic de formare a unui cuvant nou prin reunirea a doua sau a mai multor cuvinte. 3) mat. Operatie de determinare a rezultantei a doi sau mai multi vectori. 4) Lucrare pe o tema literara sau libera scrisa de un elev cu scopul verificarii cunostintelor lui. 5) inv. Rezultat al unui proces de creatie artistica; compozitie. [G.-D. compunerii] /v. a compune
IMAGINE s.f. 1. forma de reprezentare in constiinta a realitatii inconjuratoare pe baza senzatiilor dobandite cu ajutorul simturilor. 2. Reprezentare a unui obiect obtinuta din reunirea razelor luminioase emanate de la un corp si reflectate de altul. 3. Reprezentare plastica a unei fiinte, a unui obiect etc. facuta prin fotografiere, prin desen etc. ♦ Reflectare artistica a unui obiect, a unui peisaj etc. facuta prin sunete, prin cuvinte, prin culori etc. 4. (Mat.) Simbol. [Pl. -ni, -ne, gen. -nii, var. imagina s.f. / < lat. imago, cf. it. immagine].
IMAGINE, imagini, s. f. 1. Reflectare de tip senzorial a unui obiect in mintea omeneasca sub forma unor senzatii, perceptii sau reprezentari; spec. reprezentare vizuala sau auditiva; (concr.) obiect perceput prin simturi. 2. Reproducere a unui obiect obtinuta cu ajutorul unui sistem optic; reprezentare plastica a infatisarii unei fiinte, a unui lucru, a unei scene din viata, a unui tablou din natura etc., obtinuta prin desen, pictura, sculptura etc. ♦ Reflectare artistica a realitatii prin sunete, cuvinte, culori etc., in muzica, in literatura, in arte plastice etc. 3. (Fiz.) Figura obtinuta prin unirea punctelor in care se intalnesc razele de lumina sau prelungirile lor reflectate sau refractate. [Var.: (rar) imagina, -i s. f.] – Din lat. imago, -inis (cu sensuri dupa fr. image).
COMPOZITIE s.f. 1. Totalitatea elementelor care alcatuiesc un compus; structura. ♦ Compus; amestec. 2. Opera artistica, in special muzicala. ♦ Modul de organizare interna a unei opere literare. 3. Studiul regulilor de compunere a unei bucati muzicale; arta de a compune muzica potrivit anumitor reguli. ♦ Mod in care a fost compusa o bucata muzicala; structura muzicala. 4. Aranjament, dispunere a elementelor unei picturi, ale unui tablou. ♦ (Fot.) Aranjament artistic si rational al unei imagini. ♦ Gen de pictura care reprezinta personaje in actiune. 5. Interpretare a unui rol de catre un actor, care prezinta trasaturile distinctive ale unui personaj, deosebite de cele ale actorului. 6. Lucrare scrisa a unui elev in care se dezvolta o tema oarecare. 7. Aliaj de plumb cu cositor, folosit pentru lipituri moi. 8. forma de tipar constituita din elementele ei componente. [Gen. -iei, var. compozitiune s.f. / cf. fr. composition, it. composizione, lat. compositio].
ROMANTISM s. n. 1. miscare literara si artistica, aparuta in Europa la sfarsitul sec. XVIII si inceputul sec. XIX, ca o reactie impotriva clasicismului, prin suprimarea regulilor formale, prin introducerea notelor de lirism, de sensibilitate si imaginatie si prin zugravirea de eroi exceptionali. 2. ansamblu de aspecte proprii curentului romantic; inclinare spre lirism, spre visare, spre melancolie. 3. perioada in istoria muzicii prin ruperea echilibrului formelor clasice in favoarea libertatii si fanteziei, prin intensitatea si spontaneitatea expresiei. 4. (fil.) denumire data teoriilor care pun accent pe intuitie ca metoda de cunoastere, pe libertatea si spontaneitatea de gandire si de fapta, precum si pe pasiuni si interese in morala, ca o reactie contra filozofiei clasice, rationale. (< fr. romantisme)
BAROC, -A adj. Stil baroc (si s.n.) = stil artistic predominant in sec. XVII-XVIII, care se caracterizeaza prin ornamentatie excesiva, neregularitatea liniilor si prin monumentalitatea constructiilor (in arhitectura), contururi agitate (in sculptura), prin folosirea larga a tehnicii clarobscurului, compozitii in diagonala sau in vartej (in pictura), dramatism interior si o anumita bizarerie si indrazneala a metaforei (in muzica si poezie). ♦ Stilul de la sfarsitul perioadelor clasice, in care forma se dezvolta in dauna continutului. ♦ (p. ext.) Stil incarcat, retoric, excesiv de ornamentat. [< it. barocco, fr. baroque, cf. port. barocco – perla de forma neregulata].
NIVEL1 ~uri n. 1) Inaltime a unui loc in raport cu un plan orizontal dat. ◊ ~ul marii nivelui zero al marii in raport cu care se determina altitudinile formelor de relief. Curba (sau linie) de ~ linie de pe harta care uneste punctele cu aceeasi altitudine. Pasaj de ~ punct de intretaiere, la aceeasi altitudine, a doua cai de comunicatie. 2) Fiecare dintre partile care cuprind incaperile de pe acelasi plan orizontal dintr-o cladire; etaj; cat. 3) fig. Treapta de dezvoltare a ceva; masura in care se manifesta evolutia unui lucru. ~ de dezvoltare. ~ stiintific. ~ artistic. ~ intelectual. ◊ ~ de trai (sau ~ul vietii) masura in care sunt satisfacute necesitatile materiale si spiri-tuale ale populatiei unei tari, intr-o anumita perioada de timp; grad al bunastarii. La acelasi ~ pe aceeasi treapta; pe acelasi plan. A fi la ~ a corespunde (perfect) cerintelor. 4) geol. Subdiviziune a etajelor si a subetajelor. 5) fiz. tehn. Valoare a unei marimi in raport cu o valoare de referinta. ~ de energie. /v. a nivela
POZITIV2 ~a (~i, ~e) (in opozitie cu negativ) 1) Care contine o afirmatie; care exprima aprobare sau acceptare; care are un caracter cert. Raspuns ~. 2) Care are insusiri bune; bun. ◊ Erou ~ personaj dintr-o opera artistica inzestrat cu calitati considerate bune. 3) (despre personaje) Care are spirit practic; realist. 4) mat. (despre valori numerice) Care este mai mare decat zero sau se noteaza cu semnul plus. Numar ~. 5) (despre sarcini electrice) Care este de acelasi fel cu sarcina nucleelor atomice sau cu sarcina electrica dobandita de un baston de ebonita prin frecare cu postav. 6) med. (despre analize, reactii, probe) Care confirma prezenta in organism a unui agent patogen. 7): Grad ~ forma initiala a categoriei gramaticale a gradelor de comparatie la adjective si adverbe. /<fr. positif, lat. positivus
CLASICISM s. n. 1. atitudine estetica fundamentala, caracterizata prin tendinta de a observa fenomenele in lumina universalului si de a inchega intr-un sistem stabil, armonios si proportional, elementele frumosului in conformitate cu anumite norme, tinzand spre un tip ideal, senin si echilibrat al perfectiunii formelor, care caracterizeaza cultura antichitatii greco-latine si alte momente ale diverselor culturi dominate. 2. curent in arta si literatura europeana din sec. XVII-XVIII caracterizat prin imitarea modelelor antichitatii greco-latine, prin suprematia principiilor morale, prin triumful ratiunii asupra sentimentelor si fanteziei, prin cultul pentru adevar si natural, prin respectarea stricta a anumitor reguli, prin ordine, echilibru si claritate. 3. perioada in istoria culturii universale si nationale ale carei creatii reprezinta maximum de realizare artistica si modele demne de urmat. (< fr. classicisme)
TEMA, teme, s. f. 1. Idee principala care este dezvoltata intr-o opera, intr-o expunere; subiect; aspect al realitatii care se reflecta intr-o opera artistica. ◊ Loc. prep. Pe tema... = in jurul problemei..., despre problema... 2. Motiv melodic dintr-o piesa muzicala. ◊ Tema cu variatiuni = compozitie muzicala care consta in enuntarea unei teme si in valorificarea ei prin diferite transformari ulterioare. 3. Exercitiu scris dat scolarilor, studentilor etc. pentru aplicarea cunostintelor dobandite. 4. (Lingv.) Grupare de elemente din structura unui cuvant, constituita din radacina, urmata de o vocala tematica si adesea de unul sau mai multe sufixe (gramaticale sau lexicale) ori precedata de prefixe si caracterizata prin faptul ca este comuna formelor unuia si aceluiasi cuvant. – Din lat. thema. Cf. fr. theme, it. tema.