Rezultate din textul definițiilor
CEREMONIE, ceremonii, s. f. Ansamblu de reguli, de forme exterioare, protocolare, obisnuite la solemnitati; parada, solemnitate, fast. ♦ Maestru de ceremonie (sau de ceremonii) = persoana insarcinata sa dirijeze, dupa protocol, desfasurarea unei solemnitati. ♦ Totalitatea formelor de politete folosite in relatiile dintre membrii societatii. ♦ forma exterioara a unui cult (religios); slujba. [Var.: (Inv.) teremonie s. f.] – Din pol. ceremonia, fr. ceremonie, lat. caerimonia.

MORFOLOGIE s. f. 1. Complex de discipline biologice care studiaza forma exterioara si structura interna a organismelor plantelor si animalelor. 2. Parte a structurii gramaticale constituita din totalitatea regulilor de modificare a formei cuvintelor in diferitele lor intrebuintari; parte a gramaticii care se ocupa cu studiul acestor reguli. – Din fr. morphologie.

ESENTA, esente, s. f. 1. Ceea ce exprima principalul si stabilul din obiecte si din fenomene, natura lor interna, ascunsa, latura lor care nu este data sau perceptibila nemijlocit; ceea ce poate fi cunoscut numai trecand de forma exterioara a lucrurilor, patrunzand in adancul lor cu ajutorul gandirii. ◊ Loc. adv. In esenta = in ceea ce este fundamental; in ultima analiza. 2. Lichid volatil cu miros aromatic puternic, extras din plante sau preparat sintetic si intrebuintat in farmacie, in parfumerie sau pentru uzul casnic, mai ales in alimentatie. ♦ Substanta concentrata care, diluata (cu apa), da un produs alimentar. 3. Varietate de arbori care alcatuiesc o padure. ♦ Varietate de lemn. – Din fr. essence, lat. essentia.

PSEUDOMORFOZA, pseudomorfoze, s. f. Transformare fizica sau chimica a unui mineral, cu pastrarea formei exterioare initiale a cristalelor. [Pr.: pse-u-] – Din fr. pseudomorphose.

CONFIGURATIE, configuratii, s. f. forma exterioara a unui lucru; infatisare. ♦ Totalitatea relatiilor dintre partile unui sistem sau dintre mai multe sisteme de aceeasi categorie. – Din fr. configuration, lat. configuratio.

CONFIGURATIE ~i f. 1) forma exterioara; aspect general; conformatie; constitutie. 2) Ansamblu de relatii externe intre partile componente ale unui complex. [Art. configuratia; G.-D. configuratiei; Sil. -ti-e] /<fr. configuration, lat. configuratio, ~onis

CONformaTIE ~i f. forma exterioara; aspect general; configuratie; constitutie. [Art. conformatia; G.-D. conformatiei; Sil. -ti-e] /<fr. conformation, lat. conformatio, ~onis

CONSTITUTIE1 ~i f. 1) Mod de constituire a elementelor unui intreg; structura; factura; compozitie; componenta. 2) Ansamblu de particularitati morfologice, functionale si psihologice ale unui om. 3) Aspect general; forma exterioara; confirmatie; configuratie. ~a corpului. [Art. constitutia; G.-D. consti-tutiei; Sil. -ti-e] /<fr. constitution, lat. constitutio, ~onis

PARAMORFOZA s.f. Proces de transformare a structurii corpurilor, pastrand compozitia chimica si forma exterioara a cristalului initial. [< germ. Paramorphose].

ASPECT s.n. 1. Infatisare, forma exterioara sub care ni se infatiseaza ceva. 2. Categorie gramaticala a unor limbi, cu ajutorul careia se arata durata sau gradul de realizare a actiunii verbului. [< fr. aspect, cf. lat. aspectus < aspicere – a privi].

CEREMONIE s.f. formalitate (mai ales de protocol) care se foloseste la oficierea unui act solemn; solemnitate. ♦ forma exterioara a unui cult (religios); slujba. ♦ Ansamblul formelor de politete, uzitate in raporturile dintre membrii unei societati sau grupari sociale. [Gen. -iei. / < fr. ceremonie, cf. lat. ceremonia].

CONFIGURATIE s.f. Infatisare, forma exterioara a unui lucru. ♦ Totalitatea relatiilor dintre mai multe sisteme sau dintre partile unui sistem. [Gen. -iei. / cf. fr. configuration, lat. configuratio].

FIGURA s.f. 1. Chip, fata, obraz. 2. forma exterioara a unui corp, a unei fiinte; imaginea plastica (desenata, pictata, sculptata) a unui corp. ◊ Figura geometrica = ansamblu de puncte, linii si suprafete. ♦ Carte de joc pe care sunt imprimate diferite semne si personaje (valet, dama etc.). ♦ Fiecare dintre piesele de sah (cu o forma caracteristica). 3. Persoana; personalitate. 4. Personaj reprezentativ, tipic al unei opere literare. 5. Reprezentare, imagine simbolica sau alegorica. ◊ Figura de stil (sau poetica) = procedeu stilistic prin care se schimba sensul propriu al unui cuvant in vers sau in proza. V. trop. ♦ Figurile silogismului = forme de silogism determinate de pozitia termenului mediu in premise. 6. Pozitie, miscare (la dans, la scrima etc.). [< it., lat. figura].

ANATOMIE s. f. 1. stiinta care se ocupa cu studiul structurii organismului uman, animal sau vegetal. 2. disectie. ◊ structura interna a unui organism sau organ. 3. forma exterioara a unui corp. 4. (fig.) studiu, analiza minutioasa. (< fr. anatomie, lat., gr. anatomia)

CEREMONIE s. f. formalitate (de protocol) la oficierea unui act solemn; solemnitate. ◊ forma exterioara a unui cult (religios). ◊ ansamblul regulilor de politete, prescrise in raporturile dintre membrii unei societati, sau grupari sociale. (< fr. ceremonie, lat. caeremonia)

CONFIGURATIE s. f. 1. forma exterioara a unui lucru; infatisare, aspect. ◊ totalitatea relatiilor dintre mai multe sisteme sau dintre partile unui sistem. 2. asezare spatiala a constituentilor unui atom sau ai unei molecule. 3. (astr.) conjunctie a planetelor. (< fr. configuration, lat. configuratio)

FIGURA s. f. 1. chip, fata, obraz. ♦ (fam.) a-i face a (cuiva) = a pacali, a face cuiva o farsa. 2. forma exterioara a unui corp, a unei fiinte; imagine plastica a unui corp. ♦ (mat.) ~ geometrica = ansamblu de puncte, linii si suprafete. ◊ carte de joc pe care sunt imprimate diferite semne si personaje. ◊ (sah) fiecare dintre piesele de joc. 3. persoana; personalitate. 4. personaj reprezentativ, tipic al unei opere literare. 5. reprezentare, imagine simbolica sau alegorica a unei persoane, a unui animal sau obiect. ♦ ~ de stil = procedeu stilistic prin care se schimba sensul propriu al unui cuvant, imbogatindu-i-se semnificatia. ♦ ĩ silogistice = cele patru forme pe care le poate lua silogismul in functie de pozitia termenilor in premise. 6. pozitie, miscare (la dans, la scrima, patinaj etc.). (< fr. figure, lat. figura)

formaLISM s. n. 1. conceptie idealista care rupe forma de continut, reducand procesul concret al dezvoltarii istorice la forme exterioare si scheme abstracte. 2. orientare estetica in arta care supraapreciaza importanta formei, in dauna continutului. 3. respectarea birocratica, ingusta si superficiala a formalitatii. ◊ atitudine conformista, exagerata, protocolara. 4. utilizare a modelelor formale in diferite stiinte. ◊ orientare metodologica in filozofia matematica contemporana care sustine ca matematica isi gaseste deplina ei justificare in constructia formala. ♦ ~ etic = respectare pur formala a preceptelor si normelor morale. (< fr. formalisme)

PARAMORFOZA s. f. proces de transformare a structurii unui mineral, pastrand compozitia chimica si forma exterioara a cristalului initial. (< germ. Paramorphose)

CEREMONIE, ceremonii, s. f. Ansamblu de forme exterioare, protocolare, obisnuite la solemnitati; parada, solemnitate, fast. ◊ (In oranduirea feudala si capitalista) Maestru de ceremonie (sau de ceremonii) = persoana insarcinata sa dirijeze, dupa protocol, desfasurarea unei solemnitati. ♦ Totalitatea formelor de politete folosite in relatiile sociale dintre membrii societatii. [Var.: (Inv. si arh.) teremonie s. f.] – Fr. ceremonie (lat. lit. caerimonia).

CONFIGURATIE (‹ fr., lat.) s. f. Infatisare, forma exterioara a unui lucru. ♦ Mod de dispunere si organizare a elementelor si conexiunilor in cadrul unui sistem. C. presupune stabilirea unor invarianti ai raporturilor dintre componentele sistemului. ♦ (CHIM.) Mod de aranjare a liganzilor (substituientilor) in jurul unui element de chiralitate moleculara (carbon asimetric, axa de chiralitate etc.). Pentru stabilirea c. se foloseste fie un etalon simplu de c. definita, fata de care se stabilesc inrudirile configurative, fie un etalon intern (de ex. un atom chiral din aceeasi molecula, pentru care se admite o anumita c., configuratia celorlalti rezultind in raport cu a acestuia). In stabilirea ordinii liganzilor se considera prioritatile dupa numerele atomice descrescatoare ale atomilor direct legati de elementul de chiralitate.

configuratiune f. (lat. configuratio, -onis). forma exterioara, aspect: configuratiunea pamintului. – Ob. -atie.

DESIGN [pr: dizain] n. 1) Domeniu interesat de factorii (social-economici, functionali, tehnici, estetici etc.) care determina aspectul si calitatea produsului in serie. 2) forma, aspectul exterior al unui obiect elaborat in conformitate cu legile esteticii. /<engl., fr. design

CON2 s. n. 1. corp rezultat din rotirea unui triunghi dreptunghic in jurul uneia dintre catetele sale; obiect cu o astfel de forma. ◊ ~ vulcanic = partea exterioara, in forma de con, a unui vulcan; ~ de lumina = fascicul de raze care pleaca dintr-un punct luminos si cade pe o suprafata. 2. fructul coniferelor. (<fr. cone, lat. conus)

CON s.n. 1. Corp rezultat din rotirea unui triunghi dreptunghi in jurul uneia dintre catetele sale; (p. ext.) obiect cu o astfel de forma; Con vulcanic = partea exterioara in forma de con (1), a unui vulcan; con de lumina = fascicul de raze care pleaca dintr-un punct luminos si cade pe o suprafata. 2. Fructul coniferelor. [Pl. -nuri. / < lat. conus, gr. konos, cf. fr. cone].

PSEUDOMORFOZA s.f. Proces de transformare fizica prin care o substanta, suferind o schimbare in structura ei interna, pastreaza totusi forma initiala exterioara a cristalelor. [< fr. pseudomorphose].

TIPICAR, -A, tipicari, -e, adj., s. m. si f. (Persoana) care da prea multa importanta lucrurilor marunte, oprindu-se la forme si aspecte exterioare, fara a patrunde in miezul lucrurilor; (persoana) care manifesta o scrupulozitate exagerata, inutila; (om) formalist, pedant. ♦ Spec. (Persoana) care se tine strict de tipicul1 bisericesc. – Tipic1 + suf. -ar.

COCA s.f. 1. Ansamblu format de scheletul unei nave si de invelisul ei exterior. 2. Parte componenta a unui avion, constand din invelisul exterior. ♦ Constructie in forma de barci care asigura plutirea hidroavioanelor. [Pl. -ci. / < fr. coque].

RESORT2, resorturi, s. n. Organ al unui mecanism executat dintr-un material cu proprietati elastice mari si care, sub actiunea unei forte exterioare, se deformeaza, revenind la forma initiala cand actiunea exterioara inceteaza; (sens curent) arc. ♦ Fig. Sursa, izvor de energie fizica sau morala; suport moral, imbold. – Din fr. ressort.

CEAPA cepe f. 1) Planta erbacee legumicola, comestibila, cu tulpina subterana in forma de bulb, la exterior cu frunze lungi tubulare, avand flori albe dispuse in inflorescente dese. ~ verde. 2) Bulbul acestei plante folosit in alimentatie. ◊ ~ de samanta arpagica. A nu face nici (cat) o ~ degerata a nu valora nimic. ~a-ciorii planta erbacee perena, cu tulpina subterana in forma de bulb, cu frunze lanceolate si flori divers colorate. [G.-D. cepei; Sil. cea-pa] /<lat. caepa

forma ~e f. 1) Expresie exterioara determinata de un anumit continut. 2) Aspect exterior al unui obiect. ~ sferica. ◊ (A fi) in ~ a se afla in conditii fizice bune. 3) Totalitate a mijloacelor de expresie, folosite la redarea continutului de idei al unei opere de arta. ~ artistica. 4) lingv. Latura materiala a unitatilor de limba. ◊ ~ gramaticala aspect luat de un cuvant pentru a exprima un sens gramatical. 5) Model stabilit. Act intocmit dupa toate ~ele. 6) Mod de conducere. ~ de stat. 7) fig. Aparenta care este in contradictie cu continutul interior. 8) Piesa confectionata dintr-un material dur, in care se toarna un amestec pentru a-i da o anumita configuratie. ~ de turnatorie. [G.-D. formei] /<fr. forme, lat. forma

ARC s. n. 1. arma (primitiva) de aruncat sageti. ◊ tot ceea ce are forma unui arc (1). 2. (mat.) portiune dintr-o linie curba, dintr-un cerc. 3. element de arhitectura in forma arcuita, care leaga intre ele doua ziduri, doua coloane etc. ♦ ~ de triumf = monument in forma de portic arcuit ridicat in amintirea sau pentru comemorarea unui eveniment; ~-butant = constructie in forma de semiarc, in exteriorul unui edificiu pentru a neutraliza impingerea boltelor gotice; ~-rampant = arc cu reazemele denivelate. 4. ~ voltaic = descarcare electrica intre doi electrozi prin care circula un curent de mare intensitate. 5. organ de masina, din oteluri aliate, destinat legaturii elastice intre doua piese. 6. ~ reflex = ansamblu de elemente nervoase care asigura realizarea reflexelor. (< lat. arcus, fr. arc)

forma s.f. 1. Infatisare, aspect exterior; contur. ♦ (Fil.) Categorie filozofica ce desemneaza modul de existenta, de organizare interna, interactiunea si legaturile reciproce dintre elementele constitutive ale obiectului. ♦ Stabilirea de maxima capacitate de efort a organismului, obtinuta prin antrenament; conditie fizica buna. ◊ A fi in forma = a fi, a se afla in cele mai bune conditii. 2. Totalitatea mijloacelor prin care se exprima continutul unei opere de arta (mai ales de literatura). 3. Fel, chip, mod. ♦ Mod de organizare, de conducere politica, sociala etc. 4. Dispozitie legala de procedura. ◊ Viciu de forma = nerespectare a unei dispozitii de procedura care atrage anularea unui act sau a unei hotarari judecatoresti. 5. Aspect pe care il ia un cuvant pentru a indeplini o functie gramaticala. 6. Stare de agregare a corpurilor. 7. (Metal.) Negativul in care se toarna o piesa. ♦ (Poligr.) Cutie de otel in care se toarna litere; zat al unei pagini. 8. (Mat.) Fiecare dintre expresiile analitice sub care poate fi pusa aceeasi relatie. ♦ Polinom omogen. [< fr. forme, it., lat. forma].

MORFOGRAFIE s. f. 1. descriere morfologica si histologica a organelor si organismelor. 2. ramura a geomorfologiei care se ocupa cu descrierea si clasificarea formelor de relief dupa aspectul exterior. (< fr. morphographie)

COCA2 coci f. 1) Ansamblu format din schelet si invelis exterior al unei nave. 2) Fuzelaj in forma de barca care asigura plutirea hidroavioanelor. [G.-D. cocii] /<fr. coque

MORFOGRAFIE s.f. Parte descriptiva a geomorfologiei care se ocupa cu descrierea si clasificarea formelor de relief dupa aspectul lor exterior. [Gen. -iei. / cf. fr. geomorphographie].

COCA s. f. 1. corp al unei nave. 2. invelisul exterior al unui avion. ◊ constructie in forma de barci a hidroavioanelor. (< fr. coque)

CARST (‹ germ. {i}; {s} Kars) s. n. (GEO-MORF.) Regiune din scoarta Pamintului, formata in roci solubile: calcare si dolomite (c. principal) sau in sare gema, saruri de potasiu, anhidrit si gips (c. secundar), ca urmare a dizolvarii provocate de circulatia intensa a apelor subterane sau de suprafata. Relieful c. este reprezentat prin forme morfologice interioare (pesteri, avene) sau exterioare (lapiezuri, doline, chei, puturi, plonje).

ELASTIC, -A, elastici, -ce, adj., s. n. I. Adj. 1. (Despre unele obiecte) Care are proprietatea de a-si modifica forma si dimensiunile sub actiunea unei forte exterioare si de a reveni de la sine la forma si dimensiunile initiale dupa incetarea actiunii fortelor exterioare care l-au deformat. 2. (Despre fiinte, miscari ale lor etc.) Mladios, suplu; fig. (despre oameni) care se poate adapta usor imprejurarilor. II. S. n. Tesatura, snur, siret etc. executate din fire de cauciuc imbracate in fire textile si folosite la confectionarea unor obiecte de imbracaminte; guma, gumilastic. – Din fr. elastique.

FLAMBAJ, flambaje, s. n. 1. Flambare. 2. Incovoiere a unui corp in forma de bara supus actiunii unor sarcini exterioare, cand efortul atinge o anumita valoare critica. – Din fr. flambage.

PAVILION s.n. 1. Constructie usoara, de obicei circulara, situata intr-o gradina, intr-un parc etc.; chiosc. ♦ Corp de cladire care face parte dintr-un ansamblu de constructii (la spitale, la cazarmi etc.). 2. Drapel arborat de unele autoritati pe fatada cladirii etc. ♦ Steag de panza avand forme si culori diferite, care indica apartenenta unei nave la o anumita tara. 3. Partea in forma de cornet a unui receptor telefonic. ♦ Partea in forma de palnie a instrumentelor de suflat. ♦ Partea exterioara cartilaginoasa a urechii. ♦ Partea terminala, in forma de palnie, a trompelor uterine. 4. (Herald.) Ornament al unei steme, in forma de cort, situat deasupra mantoului. [Pron. -li-on, pl. -oane, -onuri. / < fr. pavillon, germ. Pavillion].

PAVILION s. n. 1. mica constructie izolata, intr-o gradina, intr-un parc etc.; chiosc. ◊ corp de cladire care face parte dintr-un ansamblu de constructii (la spitale, cazarmi, in statiunile balneoclimaterice). ◊ suprafata rezervata, in cadrul unui targ sau unei expozitii internationale, prezentarii exponatelor. 2. drapel care poarta semnele distinctive ale unui stat. ◊ steag de panza, de forme si culori diferite, care indica apartenenta unei nave la o anumita tara. 3. partea in forma de cornet a unui receptor telefonic. 4. partea in forma de palnie a instrumentelor de suflat. ◊ cornet acustic. 5. partea exterioara, cartilaginoasa, a urechii. 6. partea terminala, in forma de palnie, a trompelor uterine. 7. (herald.) ornament al unei steme, in forma de cort, deasupra mantoului si acoperind armoariile unui suveran. (< fr. pavillion, germ. Pavillion)

STROPITOARE, stropitori, s. f. 1. Vas de tabla, de material plastic etc., de marimea unei galeti, cu toarta si cu o teava aplicata pe partea laterala a peretelui exterior, la care este adaptat un dispozitiv in forma de sita, care serveste la stropitul culturilor din gradini. ♦ Recipient mare, de obicei cilindric, montat pe un cadru cu roti si prevazut cu un dispozitiv de proiectat apa, care serveste la stropitul strazilor; vehicul prevazut cu un asemenea recipient. ♦ (Inv.) Pulverizator. 2. Pamatuf facut din bucati de carpa, cu care fierarul stropeste cu apa carbunii prea infierbantati din vatra fierariei. – Stropi + suf. -toare.

CATAFILA s. f. frunza redusa, de forma unor solzi, in tulpinile subpamantene sau la exteriorul mugurilor. (< fr. cataphylle)

CONDRIOZOM (‹ fr. {i}; {s} gr. khondrion „granula” + soma „corp”) s. m. (HIST.) Structura complexa, constituita dintr-o membrana lipoproteica exterioara, doua membrane interne, substanta fundamentala omogena, avind forme de corpusculi izolati (mitocondrii), granule (condriomite) sau bastonase (condrioconte), care isi pot schimba aspectul; furnizeaza energia necesara celulei, iar ansamblul lor alcatuieste condriomul; in fibrele musculare poarta numele de sarcozom, iar in cele nervoase de neurozom.

DEforma vb. I. tr., refl. a(-si) altera, a(-si) modifica forma sau dimensiunile; a (se) sluti. II. tr. (fig.) 1. a reproduce inexact; a denatura, a falsifica. 2. a modifica forma sau dimensiunile unui corp sub actiunea unor forte exterioare sau a unor eforturi interioare. (< fr. deformer, lat. deformare)

GASTRULA s. f. stadiu in dezvoltarea embrionului la metazoare dupa blastula, in forma de sac, cu o cavitate care comunica cu exteriorul prin blastofor. (< fr. gastrula)

ROCOCO (< fr.) adj. Stil ~ = (si subst.) stil in arta europeana a sec. 18, urmand barocului si precedand stilul neoclasic. Renuntand la ordinele clasice, arhitectura rupe cu traditia intr-o noua conceptie, conform careia formele difera de functie, iar relatia dintre interior si exterior nu este obligatorie. Decoratia arhitecturala de interior si mobilier capata o deosebita importanta, odata cu artele minore in general, r. adoptand o ornamentatie excesiva cu un repertoriu nou de motive (embleme, atribute de zeitati mitologice, imitarea unor elemente naturale ca grotele, stancile, scoicile). In pictura si sculptura domina subiectele galante, frivole, idila bucolica. Arta r. manifesta o preferinta pentru culorile deschise si stralucitoare, pentru liniile usoare si rasucite, compozitia asimetrica, pitoresc si rafinament. R. a predominat in Franta in prima jumatate a sec. 18, cunoscand cateva faze de dezvoltare (stilurile regenta, rocaille, Pompadour) si s-a raspandit si in restul Europei. ♦ P. ext. Demodat si putin ridicol.

GLANDA, glande, s. f. Organ anatomic in forma de tub care produce o secretie, conducand-o in exteriorul organismului, in sange, in limfa etc. – Din fr. glande.

FLAMBA, flambez, vb. I. Tranz. 1. A trece un obiect neinflamabil prin flacara in scopul sterilizarii. 2. A incovoia un corp solid (in forma de bara, tub, placa), supunandu-l actiunii unor sarcini exterioare. – Din fr. flamber.

PLAGIOSTOMI s.m.pl. Subclasa de pesti cu schelet cartilaginos, avand gura in forma de deschizatura transversala si orificiile branhiale deschise direct la exterior. [Sg. plagiostom. / < fr. plagiostomes, cf. gr. plagios – oblic, stoma – gura].

HAJDU [aidu], Etienne (1907-1996), sculptor francez de origine romana. Stabilit la Paris (1927). Elev al lui Niclausse si Bourdelle. Lucrarile sale decorativ-abstracte sunt influentate de F. Leger si, in special, de C. Brancusi. Sculpturile, eliberate de orice modele exterioare, realizate in marmora si, mai ales, in metal, au forme simple, stilizate si dinamice („Sapte coloane pemtru Mallarme”, „Elena”).

CATAFILA s.f. (Bot.) Frunza redusa, de forma unor solzi, care se gaseste pe tulpinile subpamantene sau la exteriorul mugurilor. [< engl. cataphyll, cf. gr. kata – in jos, phyllon – frunza].

ORTODIAGRAFIE, ortodiagrafii, s. f. forma de reproducere cu ajutorul razelor Roentgen, care scoate in evidenta conturul exterior si marimea organelor interne. [Pr.: -di-a-] – Din fr. orthodiagraphie.

SIMT ~uri n. 1) Insusire a organismului viu de a receptiona si de a prelucra e*******i externi sau interni sub forma de senzatii constiente. ◊ Organe de ~ organe care receptioneaza e*********e din mediul exterior si interior. 2) Capacitate de a intelege, de a prelucra real un lucru. ~ul responsabilitatii. ~ul masurii. ~ul umorului.~ practic priceperea de a rezolva chestiuni practice. /v. a simti

campana s.f. 1. Capitel al unei coloane corintice sau dorice. 2. Constructie de metal in forma de clopot, care leaga camera de lucru a unui cheson (3) cu exteriorul; ecluza (2) cu aer comprimat. 3. (muz.; pl.) Instrument de percutie din metal, in forma de cupa rasturnata, pusa in v******e prin lovirea cu un ciocan de lemn; clopote. (< fr. campane, lat., it. campana, clopot)

CAMPANA s.f. 1. Capitelul unei coloane corintice sau dorice. 2. Constructie de metal in forma de clopot, care leaga camera de lucru a unui cheson (3) cu exteriorul. ♦ Ecluza cu aer comprimat. [< fr. campane, cf. it. campana – clopot].

STEPAJ s. n. forma patologica de mers, amintind de buiestrul calului, datorita paraliziei nervului sciatic exterior. (< fr. steppage)

OCNITA, ocnite, s. f. (Pop.) 1. Diminutiv al lui ocna (1). 2. Adancitura intr-o soba de zid, in cuptorul sau in peretii caselor taranesti, in care se pastreaza diferite obiecte; firida, nisa. ♦ Firida mica facuta ca element decorativ in partea exterioara a zidului unei cladiri. 3. Groapa adanca; hruba. 4. (Reg.) Schelet de pari in forma de prisma triunghiulara cu doua laturi deschise, pe care se intind cerealele cosite sau secerate ca sa se usuce; acoperis de scanduri sprijinit pe tarus, sub care se intind snopii de cereale in acelasi scop. [Pl. si: ocniti] – Ocna + suf. -ita.

SOC, socuri, s. n. 1. Ciocnire, izbire brusca si violenta intre doua corpuri. ◊ Loc. adj. De soc = (despre unitati militare) destinat sa indeplineasca o misiune grea in lupta ofensiva. ♦ Soc termic = procedeu tehnologic in procesul de fabricatie a unor vase de laborator, a unor produse etc., care consta in racirea brusca a pieselor. 2. Tulburare generala, brusca si violenta, a functiilor organismului (provocata de o cauza exterioara variata), care se manifesta printr-un dezechilibru fizic si psihic; ictus. ♦ Spec. forma particulara de dezechilibru acut al unor functii psihice, provocata de o emotie puternica. – Din fr. choc.

FATADA s. f. fiecare dintre fetele exterioare ale unei cladiri, ale unui monument etc. ♦ de ~ = de ochii lumii, de forma. (< fr. facade)

TEAVA, tevi, s. f. Piesa de metal, de material plastic, de cauciuc etc., de forma cilindrica si goala in interior, cu lungime mare in raport cu diametrul ei exterior, realizata prin deformare plastica, prin turnare sau prin sudura si avand numeroase intrebuintari. ◊ Teava de extractie = teava de otel cu diametrul relativ mic, utilizata la sondele de extractie a petrolului in vederea formarii unei conducte. ♦ (La armele de foc) Cilindru de otel prin care trece proiectilul. ♦ Tub cilindric sau conic, folosit in intreprinderile textile ca suport pentru infasurarea firelor. – Din sl. cevĩ.

CAPSULA s.f. 1. Tip de fruct alcatuit dintr-un invelis uscat, dehiscent, in care se afla semintele. 2. (Anat.) Invelis conjunctiv al unui organ sau al unei articulatii. ◊ Capsule suprarenale = glande suprarenale; capsule articulare = totalitatea ligamentelor care inconjura o articulatie. ♦ Invelis mucos exterior al unor specii de bacterii si de alge microscopice. ♦ Caseta. 3. (Chim.) Vas de forma emisferica, cu fundul plat sau rotund si cu peretii scunzi, in care se incalzesc diferite substante. 4. (Tehn.) Cutie bine inchisa in care sunt asezate anumite instrumente, motorase etc. care trebuie ferite de contactul cu exteriorul. ♦ Capac de metal cu care se astupa sticlele de bere, de apa minerala etc. 5. Capsula telefonica = cutie metalica, continand un microfon sau un receptor, folosita in aparatele telefonice; capsula manometrica = aparat care masoara in recipiente inchise presiuni putin diferite de cea atmosferica; capsula cosmica = cabina spatiala. [< fr. capsule, cf. lat. capsula – cutiuta].

CENTURA s.f. 1. Curea lata de piele, de panza etc., folosita mai ales de militari; centiron. ◊ Centura de salvare = dispozitiv format din corpuri plutitoare care se fixeaza in jurul taliei, servind la mentinerea unei persoane la suprafata apei fara sa inoate; colac de salvare. 2. Cingatoare. ◊ Centura pelviana = oasele bazinului. ♦ (Sport) a) Linie imaginara la nivelul ombilicului sub care nu sunt permise loviturile la box; b) procedeu tehnic de prindere a mijlocului adversarului cu mainile la lupte. 3. (Mil.) Centura de fortificatii = zona fortificata aflata la o distanta potrivita pentru a le feri de focul armelor grele ale unui eventual dusman; cale ferata de centura = cale ferata care inconjura un oras. 4. Fasie continua de table de otel care formeaza bordajul unei nave. 5. Grinda orizontala din beton armat, rezemata pe toata lungimea ei pe zidurile exterioare ale unei cladiri, avand rolul de a le lega intre ele. 6. Cadru de forma circulara. 7. Centuri de radiatie = zone de grosime variabila, care inconjura Pamantul, caracterizate printr-un nivel ridicat de radiatie corpusculara ionizata. [< fr. ceinture].

CAPSULA s. f. 1. fruct uscat, dehiscent, cu numeroase seminte. 2. (anat.) invelis conjunctiv al unui organ, al unei articulatii. ♦ e suprarenale = glande suprarenale; e articulare = totalitatea ligamentelor care inconjura o articulatie. ◊ invelis mucos exterior al unor specii de bacterii si de alge microscopice. ◊ caseta. 3. (chim.) vas de forma emisferica, cu fundul plat sau rotund, din portelan, sticla etc., in care se incalzesc substante. 4. (tehn.) cutie bine inchisa cu anumite instrumente, motorase etc. ce trebuie ferite de contactul cu exteriorul. ◊ capac de metal cu care se astupa sticlele de bere, de apa minerala etc. 5. ~ telefonica = cutie metalica, cu un microfon sau un receptor, in aparatele telefonice; ~ manometrica = aparat care masoara in recipiente inchise presiuni putin diferite de cea atmosferica. (< fr. capsule, lat. capsula)

MUDEJAR adj.n. Arta ~ = arta dezvoltata in sec. XII-XV in Spania in teritoriul aflat sub stapanirea feudalitatii catolice, care se caracterizeaza prin motive, forme si structuri islamice patrunse in arta medievala spaniola (arcul in forma de potcoava, decorul in care impletitura si motivele sunt stilizate pana la arabesc, policromia exterioara a edificiilor, preferinta pentru lemnul sculptat in casetoane sau pentru ceramica cu reflexe metalice etc.). [Pron. mu-de-har. / < fr., sp. mudejar, cf. ar. mudaggin – practicant].

MUDEJAR [-HAR] I. adj., s. m. (musulman) ramas in Castilia dupa recucerirea crestina. II. adj. arta ~ = arta dezvoltata in sec. XII-XV in Spania in teritoriul aflat sub stapanirea feudalitatii catolice, cu motive, forme si structuri islamice (arcul in forma de potcoava, decorul in care impletitura si motivele sunt stilizate pana la arabesc, policromia exterioara a edificiilor, preferinta pentru lemnul sculptat in casetoane sau pentru ceramica cu reflexe metalice etc.). (< fr. mudejar, sp. mudejar)

RASUFLATOR, -OARE, rasuflatori, -oare, adj., s. f., s. n. 1. Adj. (Rar) Care inlesneste respiratia. 2. S. f. Deschizatura (de aerisire) prin care un spatiu inchis comunica cu exteriorul. 3. S. f. Canal de evacuare a aerului si a gazelor la turnarea metalului lichid in forme, servind la verificarea umplerii formei. 4. S. n. Tub de evacuare a gazelor de ardere dintr-un motor cu ardere interna. – Rasufla + suf. -ator.

FIZIC, -A I. adj. 1. referitor la corpul omului si la activitatea musculara. 2. referitor la materie, material, concret. 3. referitor la fizica, la fenomenele pe care le studiaza. II. s. n. aspect exterior al (corpului) unui om. III. s. f. stiinta care studiaza structura si proprietatile materiei, cu formele miscarii ei si cu legile generale ale fenomenelor naturii anorganice. ♦ ~ atomica = parte a fizicii care studiaza proprietatile fizice ale atomilor; ~ nucleara = ramura a fizicii care studiaza proprietatile nucleului atomic. (< fr. physique, lat. physicus, gr. physikos)

CON2, conuri, s. n. 1. Suprafata descrisa de o dreapta care se deplaseaza sprijinindu-se pe o curba inchisa imobila si pe un punct fix exterior. ♦ Corp geometric marginit de o asemenea suprafata si de un plan. 2. (Geogr.; in sintagmele) Con vulcanic = forma de relief conica cat un munte, constituita in urma eruptiilor vulcanice, din lava, cenusa etc. Con de dejectie = forma de relief in evantai, rezultata din acumularea materialului transportat de torenti acolo unde se micsoreaza panta; agestru. ♦ (Fiz.) Con de lumina = manunchi de raze care pleaca dintr-un punct luminos si cade pe o suprafata. 3. Fructul coniferelor, format dintr-un ax cu numerosi solzi lemnosi, care reprezinta florile mascule sau femele. – Din fr. cone.

PAVILION3 ~oane n. 1) Extremitate in forma de palnie a instrumentelor muzicale de suflat. 2) Varietate de portavoce, anexata la diafragma primelor fonografe. 3) Instrument acustic in forma de palnie, care intensifica v********e sonore (fiind folosit de persoanele cu auz slab); cornet acustic. 4) Partea exterioara a urechii. /<fr. pavillon, germ. Pavillon

PIPA ~e f. 1) Obiect folosit la fumat, avand o parte ingrosata cu o cavitate inauntru, in care se pune tutunul, si alta in forma de tub, prin care se trage fumul; lulea. 2) Piesa de portelan folosita pentru protejarea conductelor electrice exterioare la intrarea lor in perete. /<ung. pipa

C*******A s.f. Curba descrisa de un punct al unui cerc care se rostogoleste fara alunecare pe un cerc fix exterior si de aceeasi raza. [Pron. -di-o-i-. / < fr. c*******e, cf. gr. kardia – inima, eidosforma].

FATADA s.f. Fiecare dintre fetele exterioare ale unei cladiri, ale unui monument etc.; (spec.) fata unui edificiu. ◊ De fatada = de ochii lumii, de forma. [Cf. fr. facade].

CLIMOSTAT ({s} lat. clima „climat” + gr. statos „stabil”) s. n. Instrument-sonda asezat in exteriorul unei cladiri si care masoara efectul termic al factorilor climatici (temperatura, vint, umiditate, radiatie solara), prezentindu-l sub forma unei marimi electrice echivalente, numita temperatura echivalenta, in vederea reglarii automate a temperaturii din interiorul cladirii.

TRAHEE, trahei, s. f. 1. Tub elastic fibros si cartilaginos, la oameni si la animale, care leaga laringele de bronhii si prin care circula aerul necesar respiratiei din cavitatea bucala sau nazala in bronhii. 2. Fiecare dintre tubuletele subtiri, chitinoase, deschise la exterior si ramificate in corpul insectelor, paianjenilor si miriapodelor, care servesc drept organ de respiratie. 3. Fiecare dintre vasele lemnoase in forma de tuburi capilare prin care circula seva bruta in interiorul plantelor superioare. [Pr.: -he-e] – Din fr. trachee.

DEforma, deformez, vb. I. 1. Tranz. si refl. A(-si) modifica, a(-si) strica forma; a (se) sluti, a (se) urati, a (se) poci. ♦ Tranz. Fig. A prezenta altfel decat este de fapt, a reproduce inexact, a denatura, a falsifica, a altera. 2. Tranz. A modifica forma sau dimensiunile unui corp solid, fara a desprinde material din el, ci numai prin influenta unor miscari interioare sau exterioare. [Var.: diforma vb. I] – Din fr. deformer, lat. deformare.

A SE ZUGRAVI pers.3 se ~este intranz. 1) A se inchega in contururi precise; a capata forme distincte; a se profila; a se contura; a se desena; a se delimita. 2) (despre stari psihice) A capata manifestare exterioara; a se exterioriza. /Din zugrav

COLECTOR2, -OARE I. adj. (despre vase, tuburi, bazine) care colecteaza fluide. II. s. n. 1. recipient, conducta pentru acumularea materialelor fluide, granulare sau pulverulente. 2. loc unde se aduna matritele din magazia unui linotip sau monotip pentru a forme un rand. 3. organ al rotorului unor masini electrice cu rolul de a comuta legaturile dintre infasurarea rotorului si circuitul exterior. 4. substanta organica, folosita ca reactiv la flotatia mineralelor pentru a concentra particulele de minerale in spuma. III. s. m. f. achizitor de marfuri, de produse etc. (< fr. collecteur)

FRETA ~e f. tehn. 1) Fir sau inel metalic, de diferite latimi fixat pe exteriorul unei piese tubulare, pentru a-i mari rezistenta la presiuni interioare sau pentru a le consolida. 2) Piese de metal, in forma de inel, care inconjoara barele armaturii unei piese de beton armat. /<fr. frette

CONTRAFORT, contraforturi, s. n. 1. Intaritura masiva de beton sau de zidarie in forma de pilastru, care formeaza corp comun cu un zid si care serveste la marirea rezistentei lui. 2. Fiecare dintre picioarele inclinate spre exterior ale unui turn de extractie. – Din fr. contrefort.

PLUTA2, plute, s. f. 1. Specie de plop ale carui ramuri cresc aproape de la baza trunchiului, dand coroanei o forma de piramida lunga si ingusta; plutas2 (Populus pyramidalis). 2. Material gros, neted, poros, impermeabil, elastic si mai usor decat apa, obtinut din stratul exterior al scoartei unor specii de stejar si folosit pentru fabricarea dopurilor, a colacilor de salvare, ca material izolant, in constructia avioanelor etc., suber. ♦ (Rar) Dop fabricat din pluta2. ♦ Bucata de lemn sau de alt material usor care se leaga de sfoara unditei pentru a o face sa pluteasca la suprafata apei. ♦ Bucatica de lemn usor in care se infige fitilul candelei. – Din scr. plut.

DOM, domuri, s. n. 1. Catedrala impunatoare, biserica principala in unele orase italiene, germane etc.; p. ext. cladire monumentala; p. restr. acoperis care imbraca la exterior o cupola a unei cladiri monumentale. 2. Recipient de otel montat la partea superioara a corpului unei caldari orizontale de aburi. 3. Structura geologica in forma de bolta larga, circulara sau eliptica. [Var.: (inv., 1) doma s. f.] – Din fr. dome. Cf. it. duomo, germ. Dom.

SOLZ, solzi, s. m. 1. Fiecare dintre placile mici, dure si lucioase, de natura tegumentara, care, suprapunandu-se partial, acopera corpul celor mai multi pesti, al celor mai multe reptile, picioarele pasarilor si anumite parti ale corpului unor mamifere. ♦ Fiecare dintre micile placi de metal din care sunt facute armurile sau anumite obiecte de podoaba. 2. Fiecare dintre frunzulitele care acopera si apara bulbii, mugurii si alte organe ale plantelor. 3. Stratul exterior pe care-l prezinta o sectiune transversala facuta intr-o fibra de lana. 4. Fig. (Pop.) Murdarie, jeg care se depune pe piele, in forma de mici cruste. – Refacut din *soldzi (pl. lui *soldu < lat. solidus „moneda de aur”).

GLOB, (1, 2) globuri, s. n., (3) globi, s. m. 1. S. n. Corp sferic sau sferoidal. ♦ Spec. Corp sferic, de sticla sau de portelan, montat la o lampa sau la un bec. ♦ Spec. (Si in sintagmele glob terestru, pamantesc sau geografic) Obiect sferic pe a carui suprafata exterioara este reprezentat aspectul continentelor, marilor si oceanelor care alcatuiesc planeta noastra. ◊ Glob ceresc = obiect sferic pe a carui suprafata exterioara este reprezentat aspectul boltii ceresti. 2. S. n. Planeta locuita de oameni; Pamantul. 3. S. m. (In sintagma) Glob ocular (sau al ochiului) = parte a ochiului, de forma sferoidala, adapostita in orbita. – Din fr. globe, lat. globus.

FATADA, fatade, s. f. Fiecare dintre partile exterioare verticale ale unei cladiri, ale unui monument; spec. partea dinspre strada sau partea unde se gaseste intrarea principala a unei cladiri. ◊ Loc. adj. De fatada = de forma, pentru a salva aparentele. – Din fr. facade (refacut dupa fata).

FACIES s.n. 1. Aspect al fetei in timpul unei boli; (p. ext.) fizionomie, aspect exterior. ♦ Suprafata a unei formatii anatomice. 2. Aspect caracteristic pe care il au stratele geologice datorita naturii rocilor si fosilelor din care sunt alcatuite. ♦ Aspectul unei culturi arheologice in formele ei caracteristice. ♦ Aspectul superficial al unui lucru. [Pron. -ci-es, pl. -uri. / < fr., it., lat. facies].

EMPATIE s.f. (Fil.) forma de cunoastere a altuia, in special a eului social sau a ceva, apropiata de intuitie; interpretare a eului altora dupa propriul nostru eu. ♦ Transpunerea noastra simpatetica in obiectele exterioare. V. intropatie. [< fr. empathie].

CARENA ~e f. 1) (la pasari) Proeminenta alungita in forma de creasta a sternului pe care sunt fixati muschii pieptului si care actioneaza aripile. 2) bot. Portiune din corola leguminoaselor care ia nastere din concresterea a doua petale inferioare. 3) Parte exterioara a unei nave care se afla sub linia de plutire. /<fr. carene, it. carena

FLEXIBIL1 ~a (~i, ~e) 1) Care poate fi usor deformat sub actiunea unei forte exterioare; cu proprietatea de a se curba usor; mladios; elastic; suplu. 2) fig. (despre persoane) Care cedeaza usor; adaptabil la circumstante; maleabil; elastic. 3) (despre cuvinte sau parti de vorbire) Care dispune de forme speciale pentru exprimarea functiilor gramaticale; dotat cu flexiune. /<fr. flexible, lat. flexibilis

ELASTICITATE s.f. Proprietate a unor corpuri de a-si reveni la forma initiala dupa ce au fost momentan deformate. ◊ Teoria elasticitatii = capitol al mecanicii care se ocupa cu determinarea starii de tensiune si de deformatie a corpurilor elastice supuse actiunii unor sarcini exterioare. [Cf. fr. elasticite, it. elasticita].

FRETA, frete, s. f. 1. Tub sau inel metalic montat la exteriorul unui tub sau al unui ansamblu de piese, pentru a le consolida. 2. Fir metalic infasurat pe un tub sau pe un ansamblu de piese pentru a le mari rezistenta. 3. Piesa de metal in forma de inel sau de elice, care inconjoara barele armaturii longitudinale ale unei piese de beton armat. – Din fr. frette.

BAGHETA, baghete, s. f. 1. Betisor subtire; nuielusa, varguta. ◊ Bagheta magica = betisorul de care se slujesc scamatorii in operatiile lor. ♦ Varga usoara si nu prea lunga cu care dirijorii conduc executia unui ansamblu muzical; fig. talentul, maiestria dirijorului. ♦ Betisor de forme variate cu care se lovesc membranele, coardele sau lamele unor instrumente muzicale. ♦ Vergea de lemn pe care sta intins parul arcusului. ♦ Dunga de ajur sau de culoare diferita care impodobeste uneori ciorapii pe partea exterioara a gleznelor. 2. Nume dat unor piese cilindrice subtiri care fac parte din diverse mecanisme sau aparate. – Fr. baguette.

CADRU s. n. I. 1. structura de rezistenta din bare de lemn, metal, beton armat etc., legate rigid; suport pentru diferite aparate. ◊ rama. ◊ aparat de gimanstica pentru miscari de mladiere. 2. pervaz. 3. (fig.) mediu, ambianta. 4. (fig.) limitele in care se desfasoara o activitate, o actiune. 5. element al unei marci postale, detaliul exterior al desenului. 6. imagine inregistrata pe un film fotografic; cliseu, negativ. ◊ subdiviziune a actiunii unui film, reprezentand o succesiune continua de imagini; camp(1). 7. (tv.) figura descrisa de spotul fascicolului electronic la explorarea unei imagini. 8. antena de forma unei bobine, cu un numar mic de spire, in receptiile radioelectrice si in radiogoniometrie. II. (pl.) serviciu administrativ al unei intreprinderi, institutii etc. care se ocupa cu angajarea si evidenta personalului. ◊ efectiv al unei intreprinderi, institutii, organizatii etc.; (sg.) cel care face parte dintr-un asemenea efectiv. (< fr. cadre, (II) rus. kadri)

PLASTIC2, -A I. adj. 1. (despre materiale) care are proprietatea de a-si pastra deformatiile produse de fortele exterioare dupa incetarea actiunii acestora; care poate fi modelat, fasonat. ♦ masa ~a (sau material) ~ = material sintetic de natura organica, anorganica sau mixta, care poate fi modelat in procesul fabricarii unor produse. 2. referitor la pictura sau sculptura. ♦ arte e = arte care au ca scop sa reproduca formele prin modelarea unor materiale, prin culori etc. 3. (despre idei, imagini etc.) cu multa putere de evocare, expresiv, viu; evocator. 4. (biol.) formativ, capabil de a se schimba, de a lua o forma. ♦ chirurgie ~a = chirurgie care se ocupa cu indreptarea unor malformatii ale corpului. II. s. f. tehnica executarii obiectelor de arta prin fasonarea, modelarea unei substante plastice; domeniul artelor plastice. ◊ parte din studiul unei opere de arta care se ocupa cu raportul armonios al volumelor si al reliefului. (< fr. plastique, lat. plasticus, gr. plastikos)

FIZIC, -A, fizici, -ce, adj., subst. 1. Adj. Care se refera la corpul fiintelor vii, in special la activitatea muschilor, care apartine corpului fiintelor vii, in special activitatii musculare. ♦ Care apartine simturilor. Placeri fizice. 2. S. n. Aspectul exterior al unei persoane; constitutie naturala a unei persoane. 3. Adj. Care apartine materiei, privitor la materie; material; concret. ◊ Geografie fizica = ramura a geografiei avand ca obiect studiul naturii suprafetei terestre si a mediului geografic. 4. S. f. Stiinta fundamentala din ciclul stiintelor naturii care studiaza proprietatile si structura materiei, formele miscarii ei si legile generale ale fenomenelor naturii anorganice, precum si transformarile reciproce ale acestor forme de miscare. ♦ Manual care cuprinde elementele acestei stiinte. 5. Adj. Care apartine fizicii (4), privitor la fizica. – Din fr. physique.

RECEPTOR, -OARE adj. Care recepteaza, care primeste (o actiune mecanica, un curent etc.). // s.n. Sistem tehnic care primeste o anumita forma de energie pentru a o transforma in alta. ♦ Receptor telefonic = aparat care transforma oscilatiile electromagnetice dintr-un circuit electric in oscilatii acustice; (p. ext.) piesa care serveste pentru a asculta si a vorbi la telefon. // s.m. Organ de simt la nivelul caruia se realizeaza transformarea energiei e**********i exterior in energie nervoasa. [Cf. fr. recepteur].

COROANA ~e f. 1) Cerc impletit din flori sau frunze, care serveste drept podoaba pentru cap. 2) Cununa de flori care se pune la mormantul cuiva. 3) Podoaba in forma de cerc, facuta din metal pretios, impodobita cu pietre scumpe si purtata pe cap de monarhi, ca semn al demnitatii lor. 4) fig. forma monarhica de guvernamant; monarhie. 5) Totalitate a ramurilor unui copac. 6) Partea vizibila a dintelui la om. 7) Invelis de metal sau din alt material, in care se imbraca un dinte cariat dupa ce a fost tratat. 8) Marginea superioara a copitei la cal. 9) mat. Suprafata cuprinsa intre doua cercuri concentrice. 10) (in unele tari) Unitate monetara. 11) : ~ solara partea exterioara incandescenta a Soarelui, care se vede ca o aureola in timpul eclipselor totale. 12) : ~ boreala constelatie din emisfera nordica. /<lat. corona

CADRU s.n. I. 1. Schelet facut din bare de lemn, de metal, de beton armat etc., legate rigid pentru a forma un suport rezistent; suport care sustine diferite aparate. ♦ Rama. ♦ Aparat de gimnastica pentru miscari de mladiere prin suspensie, serpuire etc. 2. (Fig.) Mediu inconjurator al unei persoane, al unui lucru etc.; ambianta. 3. (Fig.) Limitele in care se desfasoara o activitate, o actiune: (p. ext.) ceea ce este cuprins intre aceste limite. 4. Element al unei marci postale constituind detaliul exterior al desenului. 5. Imagine inregistrata pe un film fotografic; cliseu, negativ. ♦ (Cinem.) Spatiu dintr-un film cuprinzand o succesiune continua de imagini, inregistrate fara oprirea aparatului de filmat; camp. II. (La pl.) Efectiv al unei intreprinderi, al unei institutii, al unei unitati, al unei organizatii etc.; (la sg.) cel care face parte din efectivul unei intreprinderi, al unei institutii, al unei unitati, al unei organizatii etc. [Var. cadra s.f. / cf. (I) fr. cadre, (II) rus. kadri].

MEDIU s.n. 1. Natura, spatiul inconjurator in care se afla o fiinta, un lucru etc. ◊ Mediu geografic = totalitatea conditiilor naturale exterioare ale vietii sociale, care constituie una dintre conditiile necesare si permanente ale vietii materiale a societatii si unul dintre factorii care influenteaza dezvoltarea ei. ♦ Orice substanta in care se produce sau se propaga un fenomen. ◊ Mediu de cultura = solutie nutritiva sterilizata, folosita pentru inmultirea microbilor in laborator in diverse scopuri. 2. Societatea, lumea in mijlocul careia traieste cineva. 3. (In forma medium) (Cel) care pretinde ca poate inlesni comunicarea cu spiritele in practicile oculte. [Pron. -diu, var. medium s.n. / cf. lat. medium, fr. medium].

NARA, nari, s. f. 1. Fiecare dintre cele doua orificii exterioare ale cavitatii nazale prin care respira si miros oamenii si unele animale. ◊ Expr. Cu narile (sau nara) in vant = cu capul ridicat, cu o tinuta semeata; p. ext. mandru, plin de sine. A se umfla in nari sau a-si umfla narile = a-si lua un aer semet; p. ext. a-si da importanta, a se ingamfa. 2. Piesa metalica in forma de tub amplasata pe puntea sau pe bordajul unei nave, prin care trece lantul ancorei de pe punte in afara bordului. [Var.: (reg.) nare s. f.] – Lat. naris.

TAMBUR, (1, 2) tambure, s. n., (3) tamburi, s. m. 1. S. n. Piesa in forma de cilindru gol, fixa sau mobila in jurul unui ax, facuta din metal, din lemn etc., cu diverse intrebuintari in tehnica; toba. 2. S. n. Portiune de prisma poligonala goala sau de cilindru gol, interpusa intre o cupola si arcurile sau zidurile care limiteaza un spatiu boltit. ♦ Spatiu amenajat la intrarea intr-o cladire, cu o usa pivotanta, pentru a proteja interiorul de aerul din exterior si a impiedica formarea curentilor de aer in timpul deschiderii usilor. 3. S. m. (Iesit din uz) Tobosar. ◊ Compus: tambur-major = subofiter care conducea o fanfara militara; p. ext. plutonier (intr-o fanfara militara). – Din fr. tambour.

REZISTENTA s. f. I. 1. proprietate a unui material de a rezista fortelor (solicitarilor) exterioare care tind sa-l deformeze sau sa-l rupa. ♦ a materialelor = disciplina care studiaza starile de tensiune si de deformatie ale corpurilor solide sub actiunea fortelor exterioare. ◊ forta care se opune efectului unei alte forte. 2. obisnuinta a microbilor cu medicamentul administrat, datorita abuzului de antibiotice. 3. forta opusa de un conductor la trecerea curentului electric prin el. 4. rezistor. 5. putere de a rezista la o boala, la oboseala etc. II. impotrivire, opozitie; (spec.) respingere a atacurilor inamicului. ◊ piedica, obstacol, greutate. ◊ miscare a patriotilor care, in tarile ocupate de dusmani au luptat impotriva cotropitorilor si a politicii de colaborare cu acestia; forma de lupta impotriva regimului totalitar comunist. (< it. resistenza, fr. resistance)

ROBOT (‹ fr.; {s} ceh. robota „munca”) s. m. Aparat automat al carui program contine un sistem complex de legaturi inverse (cu reactie) stabilite la anumite e*******i exterioare si care, ca urmare, este capabil de o serie de actiuni dirijate. El poate inlocui efortul uman, desi nu are, in cele mai multe cazuri, vreo asemanare cu omul sau sau un mod de functionare de tip uman. Termenul a fost preluat din piesa „R.U.R.” (1920) apartinand scriitorului ceh Karel Capek. In prezent se utilizeaza r. foarte performanti la fabricarea de automobile, asamblarea de avioane, realizarea de produse electronice sau executa unele lucrari in conditii periculoase pentru om. R. cu forma omeneasca sunt numiti androizi.

CEP, cepuri, s. n. 1. Dop de lemn, de forma tronconica, cu care se astupa gaura butoiului. ♦ Canea. ♦ Gaura de umplere sau de scurgere a lichidului dintr-un butoi care se inchide cu un cep (1) sau cu o canea. ◊ Expr. A da cep (unei buti, unui butoi etc.) = a incepe o bute, un butoi etc. plin cu vin (sau cu alt lichid), facandu-i o gaura. 2. Portiune din tulpina unui portaltoi, care se lasa deasupra altoiului pana la dezvoltarea acestuia, cu scopul de a-l proteja. ♦ Nod din tulpina unui brad sau a unui molid, din care creste ramura. 3. Fusul arborelui de lemn al unei mori taranesti de apa. 4. Proeminenta prismatica sau cilindrica fasonata la capatul unei piese de lemn, cu care aceasta urmeaza a fi imbucata in alta piesa. ♦ Capatul filetat in exterior al unei tevi, care serveste la imbinare prin insurubare. – Lat. cippus.



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)