Dex fratele soției

cúscru (cúscri), s. m. – 1. Grad de rudenie spirituală între părinții soților. – 2. Impropriu, gradul de rudenie spirituală între fratele unui soț și fratele soției. – 3. În unele regiuni, martorul de cununie al miresei. – 4. Cumătru. – 5. Plantă (Pulmonaria officinalis). – Mr. cuscru, cuscur, megl., istr. cuscru. Lat. consǒcer (Pușcariu 464; REW 2166; DAR; Philippide, II, 638), cf. alb. krušk, vegl. consegro, sp. consuegro. Termen general răspîndit (ALR, I, 265). Der. cuscrie (var. cuscrenie), s. f. (gradul de rudenie între cuscri); cuscră, s. f. (mama unuia dintre soți în raport cu mama celuilalt); cuscret, s. n. (rude, neamuri); încuscri, vb. (a-și căsători copiii, a deveni cuscri); cuscrișor, s. m. (plantă, Pulmonaria officinalis). Din rom. provin bg. kuskr (Capidan, Raporturile, 232) și mag. kuszkura (Edelspacher 16).

UNCHI, unchi, s. m. 1. Bărbat considerat în raport cu copiii fraților și surorilor sale, în raport cu copiii fraților și surorilor soției sale sau în raport cu copiii verilor și verișoarelor sale; termen cu care se adresează acestui bărbat nepoții; grad de rudenie astfel stabilit; unchiaș. 2. Termen de respect cu care o persoană mai tânără se adresează unui bărbat mai în vârstă. – Lat. avunculus.

NERO (Tiberius Claudius Drusus Germanicus) (pe numele adevărat Lucius Domituis Claudius N.), împărat roman (54-68 d. Hr.), ultimul din dinastia iulio-claudică. A instituit o guvernare autoritară și crudă, soldată cu asasinate, printre care cel al mamei sale Agrippina, al fratelui său Britannicus, al soției sale Octavia și al lui Seneca, profesorul și mentorul său. În ultimii ani ai domniei a avut numeroase apariții grotești în public în calitate de conducător de care de curse, cântăreț și actor, impunând adulația, prin teroare, din partea apropiaților săi și neglijând problemele statului. În timpul său, un uriaș incendiu a mistuit Roma (64 d. Hr.); bănuit de acest fapt, N. a dat vina pe primii creștini, începând persecuțiile împotriva lor. S-a sinucis după izbucnirea răscoalei legiunilor din Spania și Africa.

ATREU (în mitologia greacă), rege al cetății Micene, tatăl lui Agammenon și Menelau, întemeietorul neamului Atrizilor. Pentru a se răzbuna pe fratele său, Tieste, care îi sedusese soția, i-a ucis trei fii, oferindu-i apoi la un banchet mîncăruri gătite din carnea acestora.

Aloidae, denumire purtată de doi giganți, Otus și Ephialtes, fiii lui Poseidon și ai Iphimediei, soția lui Alöeus. Crescînd nemăsurat, cei doi frați au pornit să lupte cu zeii; ca să ajungă la cer, au pus unul peste altul trei munți: Olympul, Ossa și Pelionul. Au încercat apoi să prăvălească munții în mare și să inunde uscatul. În cele din urmă l-au prins pe Ares și l-au ținut prizonier pînă cînd Hermes a reușit să-l elibereze. Mîniați de îndrăzneala lor, zeii i-au pedepsit. După o legendă, ei au fost fulgerați de către Zeus. După o alta, Artemis, luînd chipul unei căprioare, a trecut în goană printre ei într-o zi, în timp ce se aflau la vînătoare. Căutînd s-o doboare, ei s-au ucis reciproc. Prăvăliți în Tartarus după moarte, au fost apoi înlănțuiți, spate în spate, de o coloană. Li se atribuia întemeierea mai multor cetăți printre care și Ascra, situată la poalele muntelui Helicon.

IRODIADA (?-după anul 39), fiica lui Aristobul, soția lui Irod Antipas (după ce inițial fusese căsătorită cu fratele acestuia, Irod Filip) și mama Salomeii. Blamată de prorocul Ioan Botezătorul pentru desfrâul ei, împreună cu fiica sa, și-a determinat soțul să-l omoare pe acesta.

ROMANOV, familie de boieri ruși, a cărei reprezentați au fondat dinastia de țari (din 1613) și împărați (1721-1917) ai Rusiei. Numele ei vine de la Roman Iuriev (m. 1543), a cărui fiică Anastasia (c. 1530-1560) a fost, din 1547, prima soție a lui Ivan al IV-lea cel Groaznic. Nepoții ei de frate au asumat numele de R. și dinastia începe prin alegerea ca țar de către Zemski Sobor (la 21 febr. 1613) a tânărului Mihail Fiodorovici R. (1596-1645), fiul patriarhului Filaret. A domnit până la Revoluția din februarie 1917, când ultimul țar, Nicolae II (1894-1917), a fost detronat și executat împreună cu familia. mai importanți: Petru cel Mare, țar (1682-1721) și împărat (1721-1725); Aleksandru I (1801-1825); Nicolae I (1825-1855); Aleksandru II (1894-1917).

LABAN (în ebr. „cel alb”) (în Vechiul Testament), fiul lui Batuel și fratele Rebecăi. Bogat crescător de vite la Harar. Fiicele sale, Lia și Rahila, au fost cele două soții ale lui Iacov. În tradiția iudaică este considerat un om viclean și rău. Numele lui înseamnă „alb”, deoarece „strălucește de răutate”.

RADU CEL FRUMOS, domn al Țării Românești (1462-1473, 1473-1474, sept.-oct. 1474, 1474-1475). Fiul mezin al lui Vlad D****l. A obținut domnia cu ajutorul turcilor, înlăturându-l pe Vlad Țepeș, fratele său. Înfrânt de Ștefan cel Mare la Soci (1471) și, mai târziu, la pârâul Vodna (1473). Fiica sa, Maria Voichița, a fost una dintre soțiile lui Ștefan cel Mare. L-a urmat în scaunul domnesc Basarab Laiotă cel Bătrân.

Chloris 1. În mitologia greacă, personificarea primăverii (v. Flora). 2. Fiica lui Amphion și soția lui Neleus, regele din Pylos. A avut treisprezece copii, uciși cu toții de mîna lui Heracles, cu excepția unuia singur, Nestor. 3. Una dintre fiicele Niobei, cruțată, împreună cu fratele ei Amyclas, de mînia lui Artemis și a lui Apollo (v. și Niobe).

Amphion, fiul lui Zeus și al Antiopei. Avea un frate geamăn, pe Zethus. Părăsiți imediat după naștere pe muntele Cithaeron, de către unchiul lor Lycus (v. și Lycus), care voia să-i piardă, cei doi frați au fost găsiți și crescuți de niște păstori. Ajunși mari, ei au izbutit să-și regăsească mama, pe Antiope, ținută mult timp prizonieră și persecutată de Lycus și de soția acestuia Dirce (v. și Dirce). Ca să-i răzbune suferințele îndurate, Amphion și Zethus au distrus cetatea Thebae, unde domnea Lycus. După ce l-au ucis împreună cu Dirce, au pornit să reclădească zidurile cetății. Zethus căra pietrele în spate. Amphion avea o liră fermecată, dăruită de Hermes (sau de Apollo), la acordurile căreia pietrele, vrăjite, se rînduiau singure la locul lor. Mai tîrziu, Amphion s-a căsătorit cu Niobe, fiica lui Tantalus, cu care a avut mai mulți copii. Și-a pus singur capăt zilelor – după o legendă – îndurerat de moartea copiilor săi uciși de Apollo. După o altă versiune, a fost el însuși săgetat de zeu.

Andromacha (sau Andromache), fiica lui Eetion, regele cetății Thebae din Mysia, și soția lui Hector, fiul lui Priamus, cu care a avut un copil, pe Scamandrius, zis și Astyanax. După ce și-a văzut întreaga familie – atît tatăl cît și cei șapte frați – nimicită de Achilles, Andromacha a asistat la uciderea soțului ei, Hector, sub zidurile Troiei, de către același Achilles (v. și Achilles). Ulterior, grecii i-au omorît și copilul. Ea însăși, îndurerată și neconsolată, a fost luată ca pradă de război de către fiul lui Achilles, Neoptolemus (sau Pyrrhus) și dusă în Epirus. Cu acesta din urmă Andromacha a avut trei fii: pe Molossus, Pielus și Pergamus. La moartea sa, Neoptolemus a lăsat-o pe Andromacha împreună cu regatul său lui Helenus, fratele lui Hector. În timpul trecerii lui Aeneas prin Epirus, Andromacha domnea acolo alături de Helenus, cu care a avut încă un fiu, pe Cestrinus. În sfîrșit, după moartea lui Helenus, Andromacha a plecat în Mysia cu fiul ei Pergamus, care a întemeiat acolo cetatea Pergamului.

Danaides, cele cincizeci de fiice ale lui Danaus, regele Argosului (v. și Danaus). Cînd Aegyptus, fratele lui Danaus, a sosit în Argos cu cei cincizeci de feciori ai lui, Danaus le-a făgăduit să-i însoare cu fetele sale. Un oracol îi prezisese însă că va muri de mîna unuia dintre nepoții săi. Pentru a zădărnici prezicerea, Danaus le-a cerut fetelor lui să-și ucidă soții în noaptea nunții. Danaidele s-au ținut de cuvînt. Singură Hypermnestra i-a cruțat viața soțului său, Lynceus. Mai tîrziu el își va ucide socrul, drept răzbunare pentru moartea fraților săi. În felul acesta oracolul se va împlini. Pentru crimele săvîrșite, Danaidele au fost condamnate să umple veșnic, în Hades, un butoi fără fund.

Aërope, soția lui Plisthenes, cu care a avut doi fii: pe Agamemnon și pe Menelaus. După moartea lui Plisthenes s-a căsătorit cu Atreus, dar, fiindu-i necredincioasă, deoarece s-a lăsat sedusă de Thyestes, fratele regelui, a fost ucisă de către soțul ei (v. și Atreus).

Aegisthus, fiul lui Thyestes, născut din unirea acestuia cu propria lui fiică, Pelopia. A fost crescut la curtea lui Atreus, regele cetății Mycenae și fratele lui Thyestes. După ce, la îndemnul tatălui său, și-a omorît unchiul, Aegisthus a rămas în casa acestuia. Nu a participat la războiul împotriva Troiei și, în lipsa lui Agamemnon, a sedus-o pe soția acestuia, Clytaemnestra. La întoarcere, Agamemnon a fost ucis de cei doi (v. și Agamemnon). Aegisthus a domnit timp de șapte ani asupra cetății Mycenae. În cel de-al optulea an însă, a fost omorît la rîndul său de Orestes, fiul lui Agamemnon, care în felul acesta a răzbunat moartea tatălui său.

CLEOPATRA, numele a șapte regine ale Egiptului elenistic. Mai importantă: C. VII (51-49 și 48-30 î. Hr.). Înlăturată de la domnie de fratele ei Ptolemeu XII; a fost readusă pe tron de Cezar, pe care l-a urmat apoi la Roma (46-44 î. Hr.); după bătălia de la Philippi (42 î. Hr.) s-a apropiat de Marc Antoniu, a cărui soție a devenit. După înfrîngerea de la Actium (31 î. Hr.) și cucerirea Egiptului (30 î. Hr.) de către Octavian, s-a sinucis.

Hades (sau Pluto), zeul împărăției subpămîntene, fiul lui Cronus și al Rheei. Ca și ceilalți frați ai săi, cînd s-a născut, Hades a fost înghițit de tatăl său, apoi dat afară (v. și Cronus). Mai tîrziu a participat la lupta dusă de olimpieni împotriva titanilor. Cînd s-a făcut împărțirea Universului, lui Zeus i-a revenit Cerul, lui Poseidon – Marea, iar lui Hades – Lumea subpămînteană. Hades sălășluia în împărăția umbrelor, pe care o cîrmuia alături de soția sa, Persephone (în legătură cu răpirea Persephonei v. și Demeter). El nu îngăduia nimănui, o dată ajuns acolo, să mai vadă lumina zilei. Cînd Heracles a trecut hotarele Infernului s-a lovit de împotrivirea lui Hades, pe care l-a rănit cu o săgeată, silindu-l să se refugieze în Olympus. Numele lui Hades era evitat de cei vechi, care se fereau să-l pronunțe, socotundu-l aducător de nenorociri. De cele mai adeseori el era invocat sub numele de Pluto („Zeul cel bogat”), aluzie la bogățiile nemăsurate care se ascundeau în măruntaiele pămîntului.

Helios (sau Helius), „Soarele”, era o divinitate solară, asemănătoare – și uneori identificată – cu Apollo. Aparținea generației preolimpiene; era fiul lui Hyperion și al Theiei și frate cu Selene și cu Eos. Helios, închipuit ca un tînăr frumos și puternic, este zeul care aude și vede totul. Vestit de Aurora, care-l precedă, el străbate zilnic bolta cerească pe carul său tras de patru cai iuți. Seara Helios coboară în apele oceanului, unde-și scaldă și-și răcorește caii înfierbîntați, el însuși odihnindu-se într-un palat de aur, de unde o pornește din nou la drum în ziua următoare. Cu oceanida Perse, Helios are mai mulți copii: Circe, Aeetes regele Colchidei, Pasiphaë și Perses. Cu oceanida Clymene, una dintre surorile soției lui, are mai multe fiice (v. Heliades). Acestea din urmă îi păzesc faimoasele cirezi de boi din care s-au înfruptat tovarășii lui Odysseus (v. și Odysseus). În mitologia romană Helios se numea Sol.