Rezultate din textul definițiilor
MÚSAI adv. (Pop.) 1. Neapărat, negreșit, în mod necesar. 2. (Cu funcție predicativă) E absolut necesar, trebuie. 3. Cu insistență, cu încăpățânare, morțiș. – Din magh. muszáj.

predicativITÁTE s. f. (Gram.) Însușire a unui cuvânt de a putea avea funcție de predicat (1). – predicativ + suf. -itate.

PREDICATÍV, -Ă adj. 1. care formează sau poate forma predicatul; cu valoare de predicat. ♦ verb ~ = verb care poate forma singur predicatul unei propoziții; nume ~ = nume care, împreună cu un verb copulativ, formează predicatul; propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție subordonată care îndeplinește funcția de nume predicativ pe lângă un verb copulativ din regentă; element ~ suplimentar = parte secundară de propoziție cu dublă subordonare (față de verb și de subiect sau obiect); propoziție ~ă suplimentară (și s. f.) = propoziție subordonată care îndeplinește în frază rol de element predicativ suplimentar. 2. (log.) referitor la predicat. (< fr. prédicatif)

predicativITÁTE s. f. însușire a unui cuvânt de a avea funcție de predicat. (< predicativ + -itate)

COPULATÍV ~ă (~i, ~e) 1): Conjuncție ~ă conjuncție care leagă părți de propoziție sau propoziții de același fel. 2): Verb ~ verb lipsit de funcție semantică independentă, care, împreună cu numele predicativ, formează predicatul nominal al propoziției; verb de legătură; copulă. 3) Care are câteva subiecte pe lângă un singur predicat. /<fr. copulatif, lat. copulativus

NOMINÁL ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de nume; propriu numelor. ◊ Valoare ~ă a) valoare indicată pe o hârtie de bancă; b) valoare calculată în bani. 2) Care figurează doar cu numele, în mod formal. 3) lingv. Care face parte din clasa numelor; care are valoare sau funcție de nume. ◊ Predicat ~ predicat format dintr-un verb copulativ și un nume predicativ. /<fr. nominal, lat. nominalis

PREDICÁT s.n. 1. Parte principală a propoziției care atribuie subiectului o acțiune, o stare, o însușire. ◊ Predicat verbal = predicat format dintr-un verb predicativ la un mod personal; predicat nominal = predicat format dintr-un verb copulativ și un nume predicativ. 2. Termen al unui raționament care afirmă sau neagă ceva în legătură cu subiectul. ♦ (În logica simbolică) Element constitutiv al funcțiilor specifice calculului cu predicate. [< lat. praedicatum, cf. fr. prédicat].

PREDICÁT s. n. 1. parte principală a propoziției care atribuie subiectului o acțiune, o stare, o însușire. ♦ ~ verbal = predicat exprimat printr-un verb predicativ la un mod personal, locuțiune verbală, adverb sau interjecție predicativă; ~ nominal = predicat exprimat printr-un verb copulativ și un nume predicativ. 2. (log.) termen al unei judecăți care afirmă sau neagă ceva în legătură cu subiectul. ◊ (log. simbolică) element constitutiv al funcțiilor specifice calculului de predicate. 3. (mat.) enunț care depinde de una sau mai multe variabile și căruia, pentru orice valoare dată variabilelor, îi corespunde o propoziție. (< fr. prédicat, lat. praedicatum)



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)