Rezultate din textul definițiilor
AUTOGENÉZĂ s. f. 1. capacitate a unui organism vegetal de a se reproduce prin polenul propriu. 2. teorie potrivit căreia din materia organică poate lua naștere, în mod spontan, un organism viu evoluat; generație spontanee. 3. concepție în biologie care rezolvă unilateral problema dezvoltării în natura vie, absolutizând acțiunea factorilor interni ereditari și negând cu totul acțiunea mediului. (< fr. autogenèse)
GENERÁȚIE, generații, s. f. 1. Totalitatea oamenilor (dintr-o comunitate socială dată) care sunt cam de aceeași vârstă. ◊ Expr. Din generație în generație = din tată în fiu; de la o epocă la alta (până la noi). ♦ Perioadă de timp care desparte vârsta tatălui de cea a fiului. 2. Totalitatea animalelor domestice care aparțin aceleiași specii sau rase și care s-au născut în același an. 3. (în sintagma) Teoria generației spontanee = teorie materialistă naivă conform căreia din materii minerale sau organice pot lua naștere unele organisme vii în mod spontan. – Din fr. génération, lat. generatio.
GENERÁȚIE s.f. 1. Funcțiune prin care ființele vii se reproduc; reproducere. ◊ (Biol.) Teoria generației spontanee = teorie conform căreia din materia anorganică poate lua naștere în mod spontan un organism viu evoluat. 2. Totalitatea oamenilor care au cam aceeași vârstă sau trăiesc în același timp. ♦ (Biol.) Grupare de indivizi având aceeași filiație. ♦ Perioadă de timp care desparte vârsta tatălui de aceea a fiului. [Gen. -iei, var. generațiune s.f. / cf. fr. génération, it. generazione, lat. generatio].
BIOGENÉZĂ (‹ fr. {i}) s. f. Teorie (formulată de Fr. Redi, sec. 17) după care orice ființă provine din altă ființă ce i-a dat naștere; se opune teoriei generației spontanee.
LAMARCK, Jean-Baptiste-Pierre-Antoine de Monet, cavaler de (1744-1829), naturalist francez. Prof. la Muzeul de Istorie Naturală și la Grădina Botanică din Paris. Redactor și colaborator la „Enciclopedia franceză”. Contribuții în domeniul botanicii („Flora franceză”, „Dicționar de botanică”) și al studiului animalelor nevertebrate („Istoria naturală a animalelor nevertebrate”). Fondatorul zoopsihologiei, a elaborat prima teorie evoluționistă (teorie generației spontanee), care oferea și o explicație științifică a evoluției („Filozofia zoologică”). Creatorul primului sistem evoluționist de clasificare a animalelor și vegetalelor („Distribuția naturală și metodică a vegetalelor”). În 1802, a introdus termenul de „biologie”, concomitent cu biologul german G.R. Treviranus.
REDI, Francesco (1626-1698), om de știință și literat italian. Descoperiri importante în domeniul biologiei: metamorfoza insectelor, viermii intestinali, acțiunea veninului șerpilor. Este considerat unul dintre fondatorii parazitologiei. A combătut teoria „generației spontanee” a vieții pornind de la materia inertă, demonstrând (1688) că viermii nu apar spontan în carnea putrefiată, ci sunt de fapt larve ieșite din ouăle de muscă. Precursor al studiilor de filologie romanică și de dialectologie. Lirică („Bachus în Toscana”).
GENERÁȚIE s. f. 1. funcțiune prin care ființele vii se reproduc; reproducere. ♦ (biol.) ~ spontanee = ipoteză potrivit căreia organismele vii ar lua naștere în mod spontan din materia anorganică. 2. totalitatea oamenilor care sunt de aceeași vârstă. ◊ (biol.) grupare de indivizi având aceeași filiație. ◊ perioadă de timp care desparte vârsta tatălui de aceea a fiului. 3. grup de familii tehnologice contemporane sau coerente corespunzând perioadelor în care tehnica se află relativ stabilizată. (< fr. génération, lat. generatio)
GENERÁȚIE ~i f. 1) Totalitate a indivizilor dintr-o comunitate, care trăiesc în același timp, fiind aproximativ de aceeași vârstă. 2) Totalitate a animalelor de o anumită rasă sau specie, născute în același an. 3): ~ spontanee (sau spontană) teorie naivă conform căreia unele organisme vii pot lua naștere în mod spontan din substanță nevie. [G.-D. generației; Sil. -ți-e] /<fr. génération, lat. generatio, ~onis