Rezultate din textul definițiilor
BELIZARIE (c. 504-565), general bizantin. A inabusit rascoala Nika. A luptat impotriva vandalilor, ostrogotilor si persilor, largind hotarele Imp. Bizantin in N Africii, in Pen. Italica si Asia.
costanda (costande), s. f. – Moneda veche de argint, care valora in prima parte a sec. XVII a cincea parte dintr-un ducat. Ngr. ϰωνσταντινάτο (DAR). Este dublet de la constantinat sau co(n)standinat, s. m. (moneda veche de aur, cu efigia lui Constantin cel Mare, care se gasea destul de frecvent in tezaurele din bazinul Dunarii; sau, in general, moneda bizantina de aur). Cf. cosinzeana.
vistier (-re), s. n. – Tezaur, vistierie. – Var. vist(i)er(iu). Mr. avisteare. Lat. vestiārium, prin intermediul mgr. βεστιάρις, cf. sl. vistiarija; este cuvint introdus de administratia bizantina. – Der. vistier (var. vister(nic), vistiernic), s. m. (boier de rangul intii, tezaurar, administrator general al vistieriei si al finantelor statului; vistier al doilea, boiernas de rang inferior; ajutorul marelui vistier; vistier al treilea, boier de rang inferior, inspector de finante; in manastiri, administrator, econom); vist(i)erie, s. f. (tezaur; finante); visternicel, s. m. (functionar, slujbas la finante); visternicie, s. f. (slujba vistiernicului, trezorerie).
SALAMINA (SALAMIS)2, oras antic situat pe tarmul de E al ins. Cipru, la c. 5 km N de Famagusta. Potrivit traditiei a fost intemeiat de Teucer, erou din Razboiul troian. A intretinut intense relatii comerciale cu fenicienii, egiptenii si cilicienii. Rol important in timpul Razboaielor medice; in fata orasului S. flota greaca a purtat o victorie decisiva in lupta cu cea persana (in 449 i. Hr.), iar mai tarziu, in 306 i. Hr., generalul macedonean Demetrios I Poliorcetes il infrange, intr-o lupta navala, de diadohul Ptolemeu I Soter. Mai tarziu, in timpul stapanirii bizantine, el s-a numit Constantia, in onoarea imparatului Constantiu II (337-361) care l-a reconstruit. Abandonat definitiv dupa ce a fost distrus de catre arabi (647-648).
SARAZINI (SARACENI) (‹ gr. sarakenoi, lat. saraceni) s. m. pl. Termenul apare atestat in Antic.; in V Europei (indeosebi in Galia, Italia si Provence), incepand din sec. 8, el desemna, in general, pe locuitorii Imperiului arabo-musulman care efectueaza incursiuni, jafuri si raiduri devastatoare. Se pare ca aceasta denumire a ajuns in V Europei si prin intermediul bizantinilor si al participantilor la Cruciade. De asemenea denumirea este atribuita si populatiilor nomade care penduleaza in tinuturile desertice dintre Siria si Arabia Saudita.