Rezultate din textul definițiilor
PITIGAIA, pitigaiez, vb. I. Tranz. A-si subtia, a-si ascuti vocea. ♦ Refl. A vorbi cu glas subtire, ascutit. [Pr.: -ga-ia. – Var.: pitigai vb. IV] – Din pitigaiat (derivat regresiv).
MIORLAI, miorlai, vb. IV. 1. Intranz. (Despre pisici) A mieuna. 2. Intranz. si refl. Fig. (Depr.) A vorbi, a plange cu glas subtire si tanguitor; a (se) smiorcai. [Var.: (reg.) mierlai, miorlai vb. IV] – Din miorlau.
A CIRIPI ~esc intranz. 1) (despre pasari) A scoate sunete ascutite si zgomotoase, caracteristice speciei; a face „cip-cirip”. 2) fig. fam. (despre femei sau copii) A vorbi cu glas subtire si melodios. /Din cirip
A MIORLAI miorlai intranz. 1) (despre pisici) A scoate sunete prelungi, caracteristice speciei; a mieuna. 2) fig. fam. (despre persoane) A canta prost. 3) fig. fam. (mai ales despre copii) A plange prefacut, tragand repetat si zgomotos aerul pe nas; a se smiorcai; a se sclifosi. 4) fig. peior. A vorbi cu glas subtire si tanguitor. /Din miorlau
A SE PITIGAIA ma ~iez intranz. A vorbi cu glas subtire, ascutit. /Din pitigait
piocit1, piocituri, s.n. (reg.) 1. piuit. 2. voce sau vorbire cu glas subtire, pitigaiat; pioncaiala, pioncait, pioncanit. 3. vorbire inceata, slaba, stinsa; pioncait, pioncanitura, pioceala.
pioncait1, pioncaituri, s.n. (reg.) 1. strigatul curcilor. 2. voce sau glas subtire; pitigait, pitigaiala. 3. vedere slaba; pioncaiala. 4. migala.
pioncaitura, pioncaituri, s.f. (reg.) 1. strigatul curcilor; pioncait, pioncanit. 2. voce sau vorbire cu glas subtire, pitigait; pitigaiala in vorbire. 3. vedere slaba; pioncaiala. 4. migala.
pioncaneala, pioncaneli, s.f. (reg.) 1. strigatul caracteristic al curcilor; pioncaiala. 2. voce sau vorbire cu glas subtire, pitigaiat; pitigaiala in vorbire. 3. vorbire inceata, slaba, stinsa; pioncanit. 4. slabire, topire (de boala sau de batranete). 5. vedere slaba, pioncaiala. 6. mocosire, mocaiala. 7. migala, migaleala.
pioncanit1, pioncanituri, s.n. (reg.) 1. strigat caracteristic curcilor; pioncait. 2. voce sau vorbire cu glas subtire, pitigait; pitigaiala in vorbire; pioncaiala, pioncait. 3. vorbire inceata, slaba, stinsa; pioceala, piocit. 4. slabire, topire (de boala sau de batranete); pioncanitura. 5. vedere slaba, pioncaiala, pioncait. 6. mocosire, mocaiala.
pioncanitura, pioncanituri, s.f. (reg.) 1. strigat specific curcilor; pioncait. 2. voce sau vorbire cu glas subtire, pitigait; piocit, pitigaiala, pioncaiala, pioncait. 3. vorbire inceata, slaba, stinsa; pioncanit. 4. slabire, topire (de boala sau de batranete). 5. vedere slaba; pioncaiala, pioncait. 6. mocosire, mocaiala. 7. migala, migaleala.
ASCUTIT2, -A, ascutiti, -te, adj. I. (Despre obiecte) Prevazut cu un varf care poate intepa; prevazut cu o muchie taioasa. ♦ Unghi ascutit = unghi mai mic de 90 de grade. II. Fig. 1. Ager, patrunzator; fin, subtil. Minte ascutita 2. (Despre senzatii, sentimente etc.) Intens, viu. 3. (Despre vorbe, privire) Care strapunge; sfredelitor; aspru, taios. ♦ Expr. A avea limba ascutita = a avea obiceiul sa critice (cu rautate). 4. (Despre sunete, glas, ras) subtire, strident. 5. (Despre actiuni, conflicte etc.) Intetit, sporit; aprig, inversunat, darz.- V. ascuti.
SUBTIRATIC, -A, subtiratici, -ce, adj. 1. (Cam) subtire (I 1). ♦ (Despre oameni) Zvelt; slab. 2. (Despre glas, voce) (Cam) subtire (I 5). – subtire + suf. -atic.
SUBTIA, subtiez, vb. I. 1. Tranz. si refl. A face sa devina sau a deveni mai subtire (I 1). ◊ Expr. (Tranz.) A-si subtia buzele (sau gura) = a-si strange buzele, facandu-le sa para mai subtiri, mai mici; a vorbi din varful buzelor. ♦ Tranz. (Despre imbracaminte) A face ca cel care o poarta sa para mai zvelt, mai slab. 2. Tranz. A face ca un corp lichid sau gazos sa fie mai putin concentrat, mai putin dens; a dilua. 3. Tranz. A face ca glasul sa aiba un timbru mai subtire, mai inalt. 4. Refl. Fig. (Despre oameni si despre insusirile sau manifestarile lor; (adesea ir.) A deveni mai rafinat, mai civilizat, mai fin; a se rafina, a se cultiva, a se stila. [Pr.: -ti-a] – Lat. subtiliare.
subtiatic, subtiatica, adj. 1. (reg.; despre corpuri cu forma alungita, despre corzi, tuburi, fire etc.) care este aproape subtire; subtiratic. 2. (inv.; despre oameni, animale sau despre corpul lor) suplu, zvelt, suleget, suletic, sugar, sui, suiet, slab. 3. (reg.; despre glas, sunete etc.) care este aproape subtire; subtiratic. 4. (reg.; fig.) plapand.
subtire ~i adj. si adverbial 1) (in opozitie cu gros) Care are o grosime mica; care nu este gros. Panza ~. Varga ~. ◊ ~ la punga sarac. A fi imbracat ~ a fi imbracat in haine care nu tin cald. 2) pop. (despre lichide) Care este mai putin dens; rar. Lapte ~. 3) (despre vant) Care este patrunzator, taios. 4) fig. (despre glas, sunete) Care are timbru inalt; ascutit. 5) fig. (despre persoane) Care se distinge prin gusturi alese; rafinat. /<lat. subtilis
USOR adj., adv. 1. adj. v. subtire. 2. adj. v. lejer. 3. adj. v. rar. 4. adj. v. lin. 5. adj. bland, calm, domol, lin, linistit, moderat, molcom, potolit. (Vant ~; ploaie ~oara.) 6. adj. v. slab. 7. adj. accesibil, elementar, simplu. (Cunostinte cat mai ~oare, pentru cei mici.) 8. adj. facil, necomplicat, nedificil, simplu. (O problema ~oara la matematica.) 9. adv. v. comod. 10. adj. v. lesnicios. 11. adv. v. lesne. 12. adj. v. comod. 13. adj. v. benign. 14. adj. v. neimportant. 15. adv. bland, lin, (inv. si pop.) molcomis. (Seara coboara ~.) 16. adj. v. frugal. 17. adv. putin. (Cu glasul ~ tremurat.)