Rezultate din textul definițiilor
COMPARATIV, -A, comparativi, -e, adj. Care este bazat pe comparatie, pe stabilirea de raporturi intre diferite fenomene; care stabileste sau serveste pentru comparatie. ◊ Grad comparativ (si substantivat, n.) = unul dintre gradele de comparatie ale adjectivelor si ale adverbelor, care exprima superioritatea, inferioritatea sau egalitatea mai multor obiecte (sau actiuni) cu aceeasi insusire sau caracteristica ori a aceluiasi obiect (sau a aceleiasi actiuni) in momente diferite. Metoda comparativa = metoda de cercetare in lingvistica istorica, care consta in reconstituirea faptelor de limba din trecut, nefixate in scris, prin compararea unor fapte corespunzatoare de mai tarziu, din doua sau mai multe limbi existente. – Din fr. comparatif, lat. comparativus.

COMPARATIV, -A adj. Bazat pe comparatie; care face, stabileste o comparatie. ◊ grad comparativ (si s.n.) = forma a adjectivului si a adverbului care exprima superioritatea, inferioritatea sau egalitatea intre mai multe obiecte sau actiuni care au aceeasi insusire sau intre insusirile aceluiasi obiect sau ale aceleiasi actiuni in momente diferite. ◊ Metoda comparativa = metoda de cercetare in lingvistica istorica, constand in reconstituirea faptelor de limba din trecut, nescrise, prin compararea metodica a unor fapte corespunzatoare de mai tarziu din diferite limbi existente. [Cf. lat. comparativus, fr. comparatif].

SUPERLATIV, -A, superlativi, -e, adj. (Despre calificative) Care exprima o calitate in gradul cel mai inalt. ◊ gradul superlativ (si substantivat, n.) = grad de comparatie al adjectivelor si al adverbelor, care arata ca insusirea exprimata este la un grad foarte inalt sau la gradul cel mai inalt ori cel mai scazut in comparatie cu altele de aceeasi natura. – Din fr. superlatif, lat. superlativus.

comparatie, comparatii, s. f. 1. Examinare a doua sau a mai multor lucruri, fiinte sau fenomene, facuta cu scopul de a se stabili asemanarile si deosebirile dintre ele. ◊ grad de comparatie = forma pe care o ia adjectivul si unele categorii de adverbe pentru a arata masura mai mica sau mai mare in care un substantiv sau un verb poseda insusirea sau caracteristica exprimata de acel adjectiv sau adverb. Termen de comparatie = cuvant, expresie sau notiune care serveste pentru a compara ceva. ◊ Expr. In comparatie cu... = comparativ, fata de... A nu suferi comparatie = a fi mai presus de orice alt obiect sau fiinta cu care ar putea fi comparat. 2. Figura de stil care consta in alaturarea a doua obiecte, persoane, actiuni etc. pe baza unor insusiri comune. [Var.: (inv.) comparatiune s. f.] – Din lat. comparatio, -onis.

POZITIV2 ~a (~i, ~e) (in opozitie cu negativ) 1) Care contine o afirmatie; care exprima aprobare sau acceptare; care are un caracter cert. Raspuns ~. 2) Care are insusiri bune; bun. ◊ Erou ~ personaj dintr-o opera artistica inzestrat cu calitati considerate bune. 3) (despre personaje) Care are spirit practic; realist. 4) mat. (despre valori numerice) Care este mai mare decat zero sau se noteaza cu semnul plus. Numar ~. 5) (despre sarcini electrice) Care este de acelasi fel cu sarcina nucleelor atomice sau cu sarcina electrica dobandita de un baston de ebonita prin frecare cu postav. 6) med. (despre analize, reactii, probe) Care confirma prezenta in organism a unui agent patogen. 7): grad ~ forma initiala a categoriei gramaticale a gradelor de comparatie la adjective si adverbe. /<fr. positif, lat. positivus

grad s.n. I. 1. Unitate de masura a anumitor marimi variabile (temperatura, presiune etc.). 2. Unitate de masura a unghiurilor, reprezentand a 360-a parte dintr-un cerc. ◊ grad centezimal = grad care reprezinta a suta parte dintr-un unghi drept. 3. (Mat.) Exponentul cel mai mare al necunoscutei unei ecuatii sau maximul sumei exponentilor necunoscutelor. II. Treapta, nivel; fiecare dintre treptele unei ierarhii. ♦ Loc ocupat de cineva in ierarhia institutiei careia ii apartine. ◊ grad de comparatie = forma pe care o ia adjectivul sau adverbul pentru a arata masura in care un obiect prezinta o insusire in raport cu alt obiect sau cu el insusi (in alte imprejurari). [Pl. -de, -duri. / < lat. gradus, cf. fr. grade, it. grado, germ. grad].

SUPERLATIV, -A adj. Care arata, exprima o calitate aflata in cel mai inalt grad. ♦ grad superlativ (si s.n.) = grad de comparatie al adjectivelor si al adverbelor, care arata ca o insusire este in gradul cel mai inalt sau la un grad foarte inalt in comparatie cu altele. [Cf. lat. superlativus, fr. superlatif].

DEFECTIV, -A adj. (despre verbe, substantive si adjective) care nu este folosit la toate formele flexionare; (despre adverbe) care nu are (unele) grade de comparatie (inclusiv pozitivul). (< fr. defectif, lat. defectivus)

SUPERLATIV, -A adj. care exprima o calitate in cel mai inalt grad. ♦ (gram.) grad ~ (si s. n.) = grad de comparatie al adjectivului si al adverbului prin care se arata ca o insusire exista in cea mai inalta masura. (< fr. superlatif, lat. superlativus)

COMPARATIV, -A adj. 1. bazat pe comparatie; pentru o comparatie. ♦ metoda ~a = metoda de cercetare in lingvistica istorica, constand in reconstituirea faptelor de limba din trecut, nescrise, prin compararea metodica a unor fapte corespunzatoare de mai tarziu din diferite limbi existente; gramatica ~a = disciplina care studiaza, prin comparatie, structura gramaticala a limbilor inrudite. 2. (gram.) grad ~ (si s. n.) = forma a adjectivului si a adverbului care exprima superioritatea, inferioritatea sau egalitatea intre mai multe obiecte. (< fr. comparatif, lat. comparativus)

comparatie s.f. 1. Alaturare a mai multor lucruri, fiinte, evenimente, fenomene pentru a stabili asemanari sau deosebiri intre ele; asemanare, comparare. ♦ Forme ale adjectivului si ale adverbului care indica un anumit grad al insusirii, al caracteristicii denumite de adjectivul sau de adverbul respectiv. ◊ Termen de comparatie = expresie, idee care serveste pentru a compara ceva. 2. Alaturare a doua lucruri, persoane etc. pe baza unor trasaturi sau a unor insusiri comune. [Gen. -iei, var. comparatiune s.f. / cf. lat. comparatio, it. comparazione].

comparatie ~i f. 1) Alaturare a unor lucruri sau fiinte pentru a stabili asemanarile si deosebirile dintre ele. 2) Figura de stil care consta in confruntarea a doua elemente dintr-un enunt cu scopul de a reliefa anumite insusiri specifice asemanatoare. 3): grade de ~ categorie gramaticala specifica pentru adjectiv (si adverb), avand trei aspecte: pozitiv, comparativ si superlativ. [Art. com-paratia; G.-D. comparatiei; Sil. -ti-e] /<lat. comparatio, ~onis

grad ~e n. 1) Unitate de masura a mai multor marimi fizice variabile (temperatura, densitate, presiune etc.). ◊ ~ de comparatie categorie gramaticala specifica pentru adjectiv si adverb avand trei aspecte: pozitiv, comparativ si superlativ. ◊ ~ de rudenie raport de apropiere intre rude. 2) Unitate de masura a unghiurilor, a longitudinii si a latitudinii. 3) Diviziune pe scara unui instrument de masura; gradatie. 4) (la expresiile algebrice) Maxim al sumei exponentilor necunoscutelor unui termen. ~ul unui monom. ◊ Ecuatie de ~ul intai (sau doi) ecuatie a carei necunoscuta este la puterea intai (sau a doua). 5) fig. Treapta de dezvoltare a ceva; masura in care se manifesta evolutia unui lucru; nivel. ~ de cultura. ◊ In cel mai mare ~ la maximum. In cel mai mic ~ la minimum. 6) Treapta intr-o ierarhie. Diploma de ~ul I. ~ de capitan. 7) Etapa in evolutia unui proces; treapta. 8) Calificare dobandita intr-un domeniu de activitate; titlu. ~ stiintific. /<fr. grade, lat. gradus

comparatie s. f. 1. stabilire a asemanarilor si deosebirilor dintre lucruri, fiinte, idei; comparare. 2. categorie gramaticala a adjectivului si adverbului, prin care se evidentiaza un anumit grad al insusirii. ♦ termen de ~ = expresie, idee care serveste pentru a compara ceva. 3. figura de stil constand in relevarea raportului de asemanare dintre doua lucruri, persoane sau actiuni. (< lat. comparatio, dupa fr. comparaison)

grad1 s. n. 1. unitate de masura pentru diverse marimi variabile (temperatura, presiune etc.). 2. unitate de masura a unghiurilor, a 360-a parte dintr-un cerc. 3. (mat.) exponentul cel mai mare al necunoscutei unei ecuatii sau maximul sumei exponentilor necunoscutelor. 4. etalon, criteriu de apreciere. 5. treapta, nivel, stadiu; fiecare dintre treptele unei ierarhii. ◊ loc ocupat de cineva in ierarhia institutiei careia ii apartine. 6. (chim.) valoare a mai multor marimi considerate in raport cu o valoare de referinta. ♦ ~ de comparatie = forma pe care o ia adjectivul sau adverbul pentru a arata masura in care un obiect prezinta o insusire in raport cu un alt obiect sau cu el insusi intr-o alta imprejurare. (< fr. grade, lat. gradus, germ. grad)



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)