Rezultate din textul definițiilor
CORIFEU, -EE, corifei, -ee, subst. 1. S. m. si f. Persoana cu rol conducator intr-un domeniu de activitate; fruntas, capetenie. 2. S. m. Conducatorul corului in tragedia si comedia greaca antica. ♦ Cantaret solist intr-un cor. ♦ Balerin care conduce un ansamblu. – Din fr. coryphee

STROFA, strofe, s. f. Ansamblu unitar dintr-o poezie format din mai multe versuri legate intre ele prin elemente prozodice (masura, ritm, rima). ♦ (In tragedia greaca antica) Arie in versuri pe care o canta o parte a corului, in timp ce evolua ritmic pe scena. – Din fr. strophe, lat. stropha.

CORIFEU ~i m. 1) (in tragedia si in comedia greaca antica) Conducator de cor. 2) fig. (in stiinta, arta etc.) Personalitate de frunte. /<fr. coryphee, lat. coryphaeus

HYBRIS s.n. (Lit.) Termen denumind excesul, violenta, considerate in literatura greaca antica una din sursele generatoare (alaturi de destin) ale conflictului si prabusirii eroului unei tragedii. [< gr. hybris].

CORIFEU, -EE s.m. si f. 1. Conducatorul corului in tragedia si in comedia greaca antica. ♦ Cantaret solist al unui cor. ♦ Balerin care conduce un ansamblu de balet. 2. Om de seama, avand un rol conducator; fruntas intr-un domeniu oarecare al stiintei sau al artei. [< lat. coryphee, it. corifeo].

STROFA s.f. (In tragedia greaca antica) Partea cantata de cor in timp ce se deplasa de la stanga la dreapta scenei. ♦ Fiecare dintre diviziunile unei poezii (lirice), formata din mai multe versuri. [< gr. strophe, cf. it. strofa, fr. strophe].

STROFA s. f. 1. (in tragedia greaca antica) partea cantata de cor, precedand antistrofa si epoda. 2. fiecare dintre diviziunile unei poezii, din mai multe versuri. (< fr. strophe, lat. stropha)

HIEROFANT, hierofanti, s. m. Preot antic grec care initia pe neofiti in mistere si in oracole. [Pr.: hi-e-] – Din fr. hierophante.

HIMERA, himere, s. f. 1. Inchipuire fara temei, fantezie irealizabila; iluzie, fantasma. 2. Monstru in mitologia antica greaca, inchipuit ca un animal cu cap de leu, cu corp de capra si cu coada de sarpe; p. ext. motiv decorativ reprezentand un astfel de monstru. 3. (Bot.; in sintagma) Himera de altoire = planta ale carei tesuturi sunt diferite din punct de vedere genetic. 4. (Biol.) Organism produs prin fuziunea a doi sau mai multi zigoti distincti. – Din fr. chimere, it. chimera, lat. Chimaera.

PINDARIC, -A, pindarici, -ce, adj. (Livr.; despre poezii, versuri, etc.) Care este scris in genul poetului antic grec Pindar. – Din fr. pindarique.

ANACREONTIC, -A, anacreontici, -ce, adj. 1. Care e compus in maniera poeziei e*****e de curte a poetului grec antic Anacreon. 2. (In sintagma) Vers anacreontic = vers cu structura metrica des intilnita in poeziile atribuite lui Anacreon. [Pr.: -cre-on-]. – Din fr. anacreonthique.

ARGONAUT, argonauti, s. m. 1. (Mitol.) Nume dat eroilor antici greci care au calatorit pe corabia Argo spre Colchida. ♦ Fig. Navigator indraznet. 2. Specie de molusca cefalopoda din apele tropicale (Argonauta argo). – Din fr. argonaute.

ANTISTROFA, antistrofe, s. f. 1. A doua parte in triada strofa-antistrofa-epoda a unei poezii lirice cantate de cor dupa strofa si inainte de epoda in teatrul antic grec. 2. Repetare a cuvintelor in ordine inversa in vers, in fraza. – Din fr. antistrophe.

COSMOS s. n. 1. Spatiu cosmic; univers. 2. (La grecii antici) Universul, considerat ca un tot armonios organizat, infinit in timp si in spatiu, in opozitie cu haosul. – Din fr. cosmos.

ETER, (1, 2, 4) eteri, s. m. (3) eteruri, s. n. 1. S. m. Combinatie organica lichida, incolora, foarte volatila si inflamabila, cu miros aromatic specific, obtinuta din alcooli sau din fenoli, cu numeroase folosiri in industrie. 2. S. m. Substanta ipotetica (a carei existenta nu este admisa de fizica moderna) avand proprietati fizice contradictorii, care ar umple intregul spatiu si ale carei oscilatii ar constitui undele electromagnetice. 3. S. n. Fig. Aer, atmosfera, cer, vazduh. 4. S. m. (In conceptia unor filozofi greci antici) Al cincilea element al universului (alaturi de foc, apa, pamant si aer) din care ar fi alcatuite corpurile ceresti. – Din fr. ether, lat. aether.

MELODRAMA, melodrame, s. f. 1. Dialog cantat in tragedia antica greaca, intre un corifeu si un personaj. 2. Drama care utiliza acompaniamentul muzical pentru a marca intrarea sau iesirea personajelor din scena. 3. Opera dramatica in care actiunea complicata, neverosimila, cu scene pline de groaza, alterneaza cu scene comice, conventionale, de un patetism violent, rezervandu-se un loc insemnat neprevazutului. – Din fr. melodrame.

SFINX, sfincsi, s. m. I. Monstru fabulos din mitologia antica (greaca si egipteana), cu corp de leu, cu cap de om si cu aripi de vultur; monument arhitectonic de piatra infatisand acest animal. ♦ Fig. Personaj enigmatic. II. Nume dat mai multor specii de fluturi mari, care zboara in timpul serii si noaptea. – Din fr., lat. sphinx.

ANACREONTIC ~ca (~ci, ~ce) Care este scris in genul poeziilor de dragoste ale poetului grec antic Anacreon. Versuri ~ce. /<lat. anacreonticus, fr. anacreontique

ARGONAUT1 ~ti m. 1) mit. Erou antic grec care a calatorit impreuna cu alti navigatori (pe corabia Argo) din Tesalia spre Colhida, ca sa aduca „lana de aur”. 2) fig. Navigator indraznet. /<fr. argonaute

COLONIE ~i f. 1) (la fenicieni si la grecii antici) Cetate sau oras, intemeiat in scopuri militare sau comerciale, pe un teritoriu strain. 2) Tara, de obicei slab dezvoltata, aflata sub dominatia politica si economica a altui stat. 3) Grup compact de persoane de aceeasi nationalitate, care locuiesc intr-o tara straina sau in alt oras. 4) Asezamant pentru reeducarea prin munca. ~ de copii. 5) Grup de animale din aceeasi specie care traiesc in comun. ~ de corali. [Art. colonia; G.-D. coloniei; Sil. -ni-e] /<fr. colonie, lat. colonia

EPIGRAF~e n. 1) Citat scurt pus la inceputul unei opere sau al unui capitol pentru a sublinia ideea principala a scrierii; moto. 2) (la grecii antici) Inscriptie pe fatada unei cladiri sau a unui monument. [Sil. e-pi-graf] /<fr. epigraphe

GINECEU1 ~e f. 1) (in casele grecilor antici) Apartament rezervat femeilor. 2) bis. (in vechile biserici crestine) Loc special pentru femei. /<lat. gynaeceum, fr. gynecee

HEDONISM n. 1) (la grecii antici) Conceptie etica, conform careia scopul vietii ar fi placerea, desfatarea. 2) Preocupare exclusiva pentru cautarea placerii. /<fr. hedonisme

HERCULEAN ~eana (~eni, ~ene) 1) Care este caracteristic pentru eroul antic grec Hercule; care apartine lui Hercule. 2) Care are o forta fizica extraordinara; extrem de puternic. [Sil. -le-an] /<fr. herculeen

HOMERIC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care apartine scriitorului antic grec Homer sau operelor lui; propriu lui Homer sau operelor lui. 2) Care este in maniera epopeilor lui Homer. 3) Care vadeste maretie; grandios; monumental. ◊ Ras ~ ras zgomotos, cu hohote, greu de potolit. /<fr. homerique

PLUTONIAN1 ~ana (~eni, ~ene) 1) Care tine de Pluton, zeu al infernului la grecii antici; propriu pentru Pluton. 2) v. PLUTONIC. [Sil. -ni-an] /<fr. plutonien

TRIERA ~e f. (la grecii antici) Corabie de razboi prevazuta cu trei randuri de vasle suprapuse; trirema. /<fr. triere

AGONOTET s.m. Cel care prezida intrecerile atletice la grecii antici. [< gr. agonothetes, cf. fr. agonothete].

COREUT s.m. Corist in teatrul antic grec. [Pron. -re-ut. / < fr. choreute, gr. choreutes]

grecO s.n. Desen inspirat de la grecii antici, folosit ca bordura in tesaturi de mobila, la fete de masa, la covoare etc. [< fr. grecque, it. greca].

ISODIU s.n. (Liv.) Cantec de intrare al corului satiric in teatrul antic grec. [Pron. -diu. / cf. it. isodio < gr. eisodios < eisodos – intrare].

PERIACT s.n. 1. Balista mobila. 2. Masina care permitea schimbarea decorurilor in teatrul antic grec. [Pron. -ri-act. / < fr. periacte, gr. periaktos].

PINDARIC, -A adj. In maniera lirismului lui Pindar. ◊ Oda pindarica = forma de poezie cu strofe liber organizate, pline de elan, cu constructii lexicale indraznete. [< fr. pindarique, cf. Pindar – poet antic grec].

RITON s.n. Vas conic de metal sau de lut, curbat ca un corn de vita, cu varful modelat in forma unui cap de animal, folosit de grecii antici pentru libatii sacre si petreceri. [Scris si rhyton. / < gr. rhyton].

ANTISTROFA s.f. 1. A doua stanta dintr-o poezie lirica, cantata de cor in teatrul antic grec. 2. (Ret.) Repetarea cuvintelor in ordine inversa in vers, in fraza etc. [< fr., lat., gr. antistrophe].

ARGONAUT s.m. 1. (Mit.) Nume dat eroilor antici greci care au plecat in Colchida (pe corabia „Argo”) sa aduca lana de aur. ♦ (Fig.) Navigator, indraznet. 2. (Zool.) Specie de molusca cefalopoda care traieste in marile calde. [Pron. -na-ut, pl. -uti. / < fr. argonaute, cf. gr. argonautes < Argos – polis in grecia antica, nautes – corabier].

ATARAXIE s.f. 1. (In filozofia antica greaca) Stare de liniste sufleteasca, libera de griji si temeri. 2. (Med.) Stare patologica de pasivitate a unui organ, a unei functii etc. [< fr. ataraxie, cf. gr. a – fara, taraxis – tulburare].

pindaricesc, pindariceasca, adj. (inv.; despre poezii, versuri) care e scris in maniera poetului antic grec Pindar; pindaric.

MELODRAMA s.f. 1. (Lit.) Dialog cantat in tragedia antica greaca, intre corifeu si un personaj. 2. Piesa de teatru cu actiune complicata, neverosimila, cuprinzand scene de groaza ce alterneaza cu scene comice. ♦ Parte a unei lucrari dramatice, combinata cu muzica. [< fr. melodrame, it. melodramma, cf. fr. melos – cantec, drama – actiune].

ARGONAUT s. m. 1. (mit.; pl.) eroi antici greci care au plecat in Colchida (pe corabia „Argo”) in cautarea lanii de aur. 2. (fig.) navigator indraznet. 3. molusca cefalopoda din marile calde. (< fr. argonaute, gr. argonautes)

AULOS s. n. instrument de suflat cu ancie dubla, la grecii antici. (< fr., gr. aulos)

DIADA s. f. 1. principiu metafizic al dualitatii, la filozofii antici greci, opus monadei. 2. (in psih. sociala) orice relatie dintre doua persoane, sub raportul interactiunii. 3. (mat.) grup de doua marimi legate cu ocazia aceleiasi operatii. 4. (biol.) cele doua celule rezultate din prima diviziune meiotica. 5. (in versificatie) grup armonic de doua vocale. (< fr. dyade)

EPIROT, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Epir. ◊ (s. n.) dialect grec antic. (< fr. epirote)

grecO s. n. motiv ornamental inspirat de la grecii antici, ca bordura in tesuturi de mobila, la fete de masa etc. (< fr. grecque, it. greca)

ISODIU s. n. cantec de intrare al corului, satiric, in teatrul antic grec. (< it. isodio, gr. eisodos)

MELODRAMA s. f. 1. (in tragedia antica greaca) dialog cantat intre corifeu si un personaj. 2. drama care utiliza acompaniamentul muzical pentru a marca intrarea sau iesirea personajelor din scena. 3. opera dramatica scrisa intr-un stil emfatic, cu actiune complicata, neverosimila, in care comicul alterneaza cu dramaticul. (< fr. melodrame)

OLIMPIADA s. f. 1. (la grecii antici) perioada de patru ani intre doua jocuri olimpice. 2. competitie sportiva internationala care se organizeaza din patru in patru ani; jocuri olimpice. 3. concurs pe materii, organizat anual pentru elevii din invatamantul liceal. (< gr. olympiada, fr. olympiade, germ. Olympiade)

PERIACT s. n. 1. balista mobila. 2. masina care permitea schimbarea decorurilor in teatrul antic grec. (< fr. periacle, gr. periaktos)

SIRMA s. f. (ant.) mantie mare in tragedia greaca la actorii care interpretau roluri de zei. ◊ haina lunga cu trena la grecii antici. (< fr., gr. syrma)

ANTISTROFA, antistrofe, s. f. A doua stanta a unei poezii lirice, cantata de cor in teatrul antic grec. – Fr. antistrophe.

ARGONAUT, argonauti, s. m. 1. (Mitol.) Nume dat unor eroi antici greci care au calatorit pe corabia Argo spre Colchida. ♦ Fig. Navigator indraznet. 2. Specie de molusca cefalopoda din apele tropicale (Argonauta argo). – Dupa fr. argonaute (< gr.).

AGRIGENTO, oras in Italia (Sicilia); 56,4 mii loc. (1989); Ind. alim. Centru agricol si comercial. Temple dorice din sec. 6-5 i. Hr. (templul Concordiei, al lui Iupiter, al Dioscurilor). Festival folcloric. In antic., colonie greaca (Akragas, sec. 6-5 i. Hr.), apoi cartagineza (sec. 4-3 i. Hr.), de sarazini (828), de normanzi (1087). Si-a luat numele actual in 1927.

BALCIC, oras in NE Bulgariei, pe Coasta de Argint, la S de capul Caliacra; 12,2 mii loc. (1982). Statiune balneoclimaterica pe tarmul Marii Negre. Castel cu parc si paraclisul „Stella Maris” in stil bizantin, inspirat din arhitectura bisericii domnesti de la Curtea de Arges, cu fresce interioare, care au apartinut (resedinta de vara) reginei Maria a Romaniei. In antic. colonia greaca Dionysopolis infiintata de colonisti din Milet in sec. 6 i. Hr. Intre 1913 si 1940, situata in Cadrilater, a apartinut Romaniei.

APIAN (APPIANUS) (c. 100-162 d. Hr.), istoric al Romei antice, de origine greaca. Op. pr.: „Istoria romana”, in 24 de carti, pastrata fragmentar.

RAZBOAIELE MEDICE, denumire a conflictelor armate desfasurate intre anii 500 si 449 i. Hr. pentru hegemonie in bazinul oriental al Marii Mediterane, intre statele grecesti pe de o parte si Imp. Persan pe de alta parte. Terminate cu victoria grecilor. V. grecia antica.

THIAS s.n. Denumire data in grecia antica si in provinciile de limba greaca asociatiilor de credinciosi ai lui Dionysos. [< gr. thiasos – grup].

IONIAN, -A adj. Care se refera la Ionia antica. ◊ Scoala ioniana = orientare in filozofia greaca din sec. VII-VI i.e.n., care opunea reprezentarilor mitologice traditionale despre lume o conceptie materialist-naiva. [Pron. i-o-ni-an, pl. -ieni, -iene. / cf. fr. ionien].

ELEN, -A adj., s. m. f. (locuitor) din grecia antica (Elada). ◊ s. f.; in forma elina) limba greaca veche. (< fr. hellene)

CHERSONES 1. C. Tracic, denumire antica a reg. situate in N bazinului M. Egee, in actuala Pen. Gallipoli. Colonizat de ionieni la sfirsitul sec. 8 i. Hr., a constituit un important punct de contact intre civilizatia greaca si cea sud-tracica. 2. C. Tauric, denumire antica a Pen. Crimeea. Cetatile grecesti ale C.T. au creat in sec. 5 i. Hr. Regatul Bosporan sau Bosporul Cimmerian, cu resed. la Panticapaion (azi Kerci). Cucerit de Regatul Pont, condus de Mithridates VI Eupator. C.T. a fost anexat apoi de catre Roma (63 i. Hr.). 3. Colonie greceasca in Pen. Crimeea, in apropierea actualului oras Sevastopol, fundata in sec. 5 i. Hr. A intretinut legaturi comerciale cu orasele grecesti din Dobrogea, Histria, Tomis si Callatis.

antic, -a adj., pl. f. e (lat. antiquus). Foarte vechi: la Pompeji se vad ruine antice. Fig. Care are calitatile lucrurilor de acelasi fel la cei vechi: simplicitate antica. S. m. pl. Cei vechi (mai ales grecii si Romanii). S. f., pl. i si e. Obiect vechi (mai ales moneta [!]) de sute sau mii de ani. Fig. Iron. Persoana batrina sau cu obiceiuri invechite. – Fals antic.

BARBU, Nicolae I. (n. 1908, sat Cirstanesti, jud. Vilcea), filolog roman. Prof. univ. la Bucuresti. Lucrari de lingvistica („Sintaxa limbii romane dupa metoda istorico-stilistica”, „Tema latina”), studii consacrate literaturilor antice („Dualismul tragediei lui Sofocle”, „Valori umane in literatura greaca”).

PAESTUM, oras antic din S Italiei (Campania), la S de Napoli, colonie greaca fondata (650 i. Hr.) de colonisti proveniti din Sibaris sub numele de Poseidonia. Cucerit de lucani (400 i. Hr.), P. a primit numele de Paiston si a intrat in stapanirea Romei (273 i. Hr.) cu numele de P. Decade la inceputul Imperiului. Ruinele zidurilor si ale portilor orasului, temple (bazilica, templul Herei; asa-numitul templu al lui Poseidon, in stil doric, sec. 6-5 i. Hr.), amfiteatru. In afara orasului, la N si la S – necropole si morminte risipite („Mormantul scufundatorului” cu fresce din sec. 4). Intregul complex arheologic apartine din 1998 patrimoniului cultural universal.

ELEN, -A, eleni, -e, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care apartine greciei antice sau populatiei ei, privitor la grecia antica sau la populatia ei; elinesc. ♦ (Substantivat, f.; in forma elina) Limba greaca veche. 2. S. m. si f. Persoana care facea parte din populatia de baza a greciei antice. [Var.: elin, -a adj.] – Din ngr. Ellin, lat. Hellenes.

ARISTOFANIC, -A adj. (Lit.) In genul lui Aristofan. // s.m. Tetrametru anapestic, folosit adesea de Aristofan in comediile sale. ♦ Vers antic format dintr-un dactil si doi trohei. [Cf. Aristofan – poet comic grec din antichitate].

AULIDA, port in grecia antica, in Beotia (E greciei centrale), de unde a pornit, potrivit legendei, flota grecilor in razboiul troian. Azi Vathy (grecia).

BEOTIA, prov. antica in grecia centrala, cu capitala la Teba. Aliata a Imp. Persan impotriva grecilor. B. a cunoscut o scurta perioada de inflorire la sfirsitul sec. 4 i. Hr.

CIRENAICA (CYRENAICA), reg. istorica in Africa de Nord, pe terit. actual al Libiei. Colonizata de greci, care, au fundat orasele Cirene, Arsinoe, Benerice, Ptolemaios si Apollonia, cunoscute in antic. sub numele de Pentapolis. Cucerita de romani si transformata in prov. romana, cu cap. la Cirene (74 i. Hr.). Terit C., cunoscut si sub numele de Libia, a fost cucerit de arabi (641), apoi impreuna cu Tripolitania a fost anexat de catre Imp. Otoman (sec. 16). Sub dominatie italiana (1912-1942). Aici au avut loc importante lupte (1940-1942) in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Din 1951 a intrat in componenta Libiei.

TAXIARH s.m. (Ant.) Comandant al unei unitati din infanteria greaca. ♦ Comandant al unui corp de cavalerie sau al unei unitati navale din grecia antica. [Pron. -xi-arh. / < fr. taxiarque, gr. taxiarchos].

CALLATIS, oras antic fundat in sec. 6 i. Hr., pe coasta de V a Marii Negre de colonisti greci din Heracleea Pontica. Centru infloritor in timpul dominatiei romane in Dobrogea, isi inceteaza existenta la inceputul sec. 7. Azi Mangalia, jud. Constanta.

RAZBOIUL PELOPONESIAC, denumirea conflictului dintre Atena si Sparta pentru suprematia in lumea greaca (431-404 i. Hr.), terminat cu victoria Spartei si instaurarea regimului oligarhic la Atena. V. si grecia antica.

ARISTARH din Samothrace (c. 215-145 i. Hr.), critic si filolog grec. Prototipul criticului sever, dar drept. Opera vasta (peste 800 titluri) si variata (editii critice, comentarii ale autorilor antici, tratate de morfologie si sintaxa).

IONIAN, -A adj. referitor la Ionia antica. ◊ propriu ionienilor. ♦ dialect ~ = unul dintre principalele dialecte ale limbii grecesti, vorbit in Ionia; scoala ~a = orientare in filozofia greaca din sec. VII-VI a. Chr., care opunea reprezentarilor mitologice traditionale despre lume o conceptie materialist-naiva. (< fr. ionien)

CHERONEEA, oras in grecia antica (Beotia). In 338 i. Hr., Filip II a obtinut aici victoria asupra atenienilor si tebanilor, instaurind hegemonia Macedoniei in lumea greaca.

SAFIC, -A adj. Vers safic = vers endecasilabic cu cinci picioare, cu cezura dupa al doilea picior, folosit in poezia lirica antica; strofa safica = strofa compusa din trei versuri safice si unul adonic. [Cf. fr. saphique, lat. sapphicus, gr. sapphikos < Safo – poeta greaca din antichitate].

ADAMESTEANU 1. Ion A. (1911-1976, n. Toporu, jud. Teleorman), medic veterinar roman. Prof. univ. la Bucuresti si Cluj. Unul dintre creatorii scolii romanesti de patologie medicala veterinara. A descris pentru prima oara o serie de zoonoze (stachybotriotoxicoza, anemia infectioasa a calului, micoplasmoza aviara). 2. Dinu A. (n. 1913 Toporu, jud. Teleorman -d. 2004 Policoro, Italia), arheolog italian de origine romana. Frate cu A. (1). Studii privind colonizarea greaca din S Italiei si Sicilia, rezultate in urma cercetarilor arheologice de la Gela, Metapont, Heracleea si a utilizarii aerofotoarheologiei („Civilizatii antice in Italia meridionala”). 3. Gabriela A. (n. 1942, Pitesti), scriitoare romana. Nepoata lui A. (1 si 2). Romane („Drumul egal al fiecarei zile”, „Dimineata pierduta”) si povestiri („Daruieste-ti o zi de vacanta”) de observatie socio-psihologica, redind limbajul autentic al diverselor medii umane.

SAIS, oras in Egiptul antic, in Delta Nilului. S-a impus in milen. 1 i. Hr. ca un important centru comercial si cultural legat de lumea greaca. Resedinta a faraonilor dinastiei 26 „saita” (663-525 i. Hr.). Decade dupa fundarea Alexandriei (331 i. Hr.). Azi Sā al-Hajar.

grec2 greaca (greci, grece) m. si f. 1) la pl. Popor stravechi, ramura a triburilor indo-europene, care a jucat un rol important in crearea civilizatiei antice. 2) Persoana facand parte din acest popor. 3) Persoana care face parte din populatia de baza a greciei sau este originara din grecia. /<lat. Graecus

elen (elena), adj. – Din grecia antica. – Var. (inv.) elin. Gr. Ἔλληνος (sec. XVI). – Der. elenic, adj.; helenism, s. n.; elenist, s. m.; eleniza, vb.; elinesc, adj. (inv., elen, grec; pagin); elineste, adv. (in greceste).

ORFIC, -A adj. Referitor la Orfeu. ♦ (Despre doctrine, mistere, mituri etc.) Care i se atribuise lui Orfeu. ♦ Poeme orfice = poeme antice grecesti cu continut mitologic, filozofic si mistic, atribuite lui Orfeu. // s.f.pl. (Ant.) Sarbatori in cinstea lui Dionysos. [< fr. orphique, cf. Orfeu – cantaret legendar la vechii greci].

PITAGORISM s.n. Curent filozofic idealist din grecia antica, intemeiat de Pitagora, care sustine ca esenta tuturor lucrurilor sunt numerele, simbolurile, ca intregul univers constituie o armonie de numere. [Cf. fr. pythagorisme < Pitagora – filozof si matematician grec din antichitate].

LARISSA LARISA), oras in partea de E a greciei, pe raul Pinios; 113,4 mii loc. (1991). Nod de comunicatii. Aeroport. Centru comercial. Ind. mat. de constr., textila (tesaturi de bumbac si matase) si alim. Prelucr. tutunului. Vestigii antice (templu, teatru). Distrus in mare parte de cutremurul din 1941. Intemeiat in sec. 7 iHr., s-a aflat pana in sec. 4 sub stapanirea familiei Alevadi. Cucerit si stapanit de turci (1393-1881), a revenit greciei (1881), Scena unor lupte sangeroase intre armatele germana si greaca (apr. 1941).

SALAMINA (SALAMIS)2, oras antic situat pe tarmul de E al ins. Cipru, la c. 5 km N de Famagusta. Potrivit traditiei a fost intemeiat de Teucer, erou din Razboiul troian. A intretinut intense relatii comerciale cu fenicienii, egiptenii si cilicienii. Rol important in timpul Razboaielor medice; in fata orasului S. flota greaca a purtat o victorie decisiva in lupta cu cea persana (in 449 i. Hr.), iar mai tarziu, in 306 i. Hr., generalul macedonean Demetrios I Poliorcetes il infrange, intr-o lupta navala, de diadohul Ptolemeu I Soter. Mai tarziu, in timpul stapanirii bizantine, el s-a numit Constantia, in onoarea imparatului Constantiu II (337-361) care l-a reconstruit. Abandonat definitiv dupa ce a fost distrus de catre arabi (647-648).

EPICURISM s.n. Doctrina filozofica materialist-ateista a lui Epicur, care imbogateste atomismul antic, iar in etica incearca sa creeze o teorie a placerii rationale, la baza careia sta un ideal individualist, de evitare a suferintei si de dobandire a unei fericiri senine, sustinand ca cel mai rezonabil lucru pentru om este repaosul, linistea si nu activitatea. [Var. epicureism s.n. / < fr. epicurisme < Epicur – filozof grec din antichitate].

APOLO (APOLLO) 1. (In mitologia greaca). Fiul lui Zeus si al titanidei Leto, frate geaman cu Artemis. Zeul Soarelui, al poeziei si artelor, aparator al caminului, familiei, muncitorilor agricoli, totodata tamaduitor, una din cele mai importante si complete divinitati ale panteonului greco-roman. Sanctuarele si oracolele sale de la Claros, Didima, Delos, dar indeosebi Delfi, erau renumite in antic. 2. Mic asteroid (diametru sub 2 km), care se poate apropia destul de mult de Pamint (pina la citeva milioane de kilometri). Descoperit in 1932 de A. Reinmuth. 3. Program spatial american de explorare a Lunii cu ajutorul unor nave cosmice cu echipaj (1969-1972).

SOFIST, -A (‹ fr., gr.) subst. 1. S. m. Denumire data in grecia antica, in perioada clasica (sec. 5 i. Hr.) filozofilor presocratici care ii invatau pe tinerii atenieni cum sa foloseasca logica si retorica pentru a-si invinge oponentii in orice controversa. Folosirea mai mult a retoricii si unei logici precare si pline de tertipuri argumentative impreuna cu perceperea de bani le-au adus dezaprobarea din partea lui Socrate si Planton. Pe de alta parte, este evident aportul lor in ce priveste incurajarea gandirii independente in lumea greaca. Cei mai cunoscuti s. sunt Protagoras, Gorgias, Prodicos, Hippias si Antifon. 2. S. m. si f. Persoana care, intr-o discutie, intr-o demonstratie, uzeaza de sofisme.

ZEUS (in mitologia greaca), divinitate suprema, „tatal zeilor si al oamenilor”, Zeu al cerului, al ploii si al tunetului, apoi al dreptatii si al ordinii sociale stabilite. Fiu al Geei si al lui Cronos, l-a detronat pe tatal sau, instaurand stapanirea zeilor olimpieni. Tatal lui Apolo, al Atenei si al lui Artemis, al lui Ares si Hefaistos si a numerosi eroi (semizei), dintre care cel mai cunoscut este Heracles. Reprezentat cu o coroana din frunze de maslin sau stejar, tinand in mana un sceptru cu capul lui Nike (Victoria) si la picioare avand un vultur. I-au fost inchinate temple in Dikte (Creta), Olimpus (Tesalia), Dodona (Epir), Olimpia (Elida), unde se tineau Jocurile Olimpice si unde Fidias ii inaltase, in templul sau, o statuie-colos, una dintre cele sapte minuni ale lumii antice. Identificat la romani cu Jupiter.



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)