Rezultate din textul definițiilor
INTINDE, intind, vb. III. I. 1. Tranz. si intranz. A indrepta, a desfasura, tragand de unul sau de ambele capete un lucru care poate fi strans, incolacit, infasurat. ◊ Expr. A intinde (cuiva) o cursa (sau latul, un lat) = a intinde o cursa, un lat pentru a prinde un animal; fig. a pregati cuiva o capcana. A intinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de imbracaminte) A se largi sau a se lungi, deformandu-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dara vascoasa, din cauza alterarii. 2. Tranz. A lungi, tragand de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mana, bratul etc. (intr-o directie oarecare). ◊ Expr. A intinde mana (sau o mana) = a face un gest cu bratul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomana. A intinde (cuiva) mana (sau mainile) = a) a indrepta bratul catre o persoana pentru a-i strange mana in semn de salut; b) fig. a veni in ajutorul cuiva. A intinde pasul = a merge cu pasi mari si grabiti. A o intinde (la drum) = a pleca repede, in graba (la drum); a o sterge. 4. Refl. A-si destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se inalta in varful picioarelor ridicand bratele pentru a atinge un lucru asezat mai sus decat nivelul corpului. ◊ Expr. A se intinde dupa ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva si a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obtine. ♦ Fig. A se incumeta, a indrazni; a se obraznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ◊ Expr. A se intinde mai mult decat ii e plapuma = a se lansa in actiuni, in cheltuieli care ii depasesc posibilitatile. (Refl. recipr.) A se intinde cu cineva = a avea relatii s*****e, a se culca cu cineva. (Tranz.) A intinde pe cineva la pamant = a dobori pe cineva la pamant. 6. Tranz. A inmana, a da. 7. Tranz. A indrepta, a tinti (o arma) spre... 8. Tranz. Fig. A trage in toate partile de cineva, a hartui. II. 1. Tranz. A desface, a desfasura pe toata suprafata, lungimea etc. un obiect strans, impaturit. ◊ Expr. A intinde masa (sau masa) = a asterne masa pentru mancare; a da o masa (cu oaspeti multi). ♦ A etala (o marfa). ♦ A aseza o pasta, un aluat etc. pe o suprafata mai mare, subtiind-o, niveland-o. 2. Refl. A ocupa un spatiu (intins); a se extinde. ◊ Expr. A se intinde ca o pomana tiganeasca = a se desfasura, a se extinde pe un spatiu mai mare decat ar fi necesar; a dura prea mult in timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfasura (intr-o directie), a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A intinde hora = a forma o hora. ♦ (Despre suprafete, teritorii etc.) A ajunge pana la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se raspandi; a se inmulti. 3. Tranz. Fig. A mari, a spori o putere, o stapanire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se raspandi, a se extinde. ◊ Expr. (Tranz.) A intinde vorba = a divulga un lucru care ti-a fost incredintat ca un secret. ♦ Refl. (Despre actiuni, miscari sociale) A se dezvolta, a lua proportii. 4. Refl. A se prelungi in timp; a dura, a dainui. ◊ Expr. A se intinde la vorba sau (tranz.) a o intinde la vorba = a se porni la vorba, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a starui asupra... [Perf. s. intinsei, part. intins] – Lat. intendere.

SALBATIC, -A, salbatici, -ce, adj., s. m. si f. I. Adj. 1. (Despre animale) Care nu este domesticit sau imblanzit; p. ext. greu de stapanit, nedomolit, aprig, focos. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Care exprima neliniste, spaima sau violenta, salbaticie. ♦ Sperios, sfios. 2. (Despre plante) Care a crescut de la sine; necultivat, nealtoit. 3. Care este creat de natura, fara interventia omului; natural; lipsit de artificiu, de rafinament; frust. ♦ (Despre pamant, terenuri etc.) In care nu a intervenit mana omului; nelucrat, necultivat. 4. (Despre tinuturi, locuri etc.) Pustiu, nelocuit, neumblat; lipsit de civilizatie. II. 1. Adj., s. m. si f. (Persoana) care apartine unor grupuri de oameni aflate in prima perioada de dezvoltare a societatii omenesti; (om) primitiv. 2. Adj. Caracteristic omului primitiv; rudimentar, inapoiat, primitiv, neevoluat. 3. Adj., s. m. si f. (Persoana) care se comporta ca un om primitiv; (om) necivilizat, inapoiat, grosolan. 4. Adj. (Despre par) Des si aspru; neingrijit. 5. Adj. (Despre oameni) Lipsit de umanitate; crud, neomenos, violent, brutal, fioros. ◊ (Adverbial) Biciuie caii salbatic. ♦ (Despre manifestari, actiuni etc. ale omului) Care exprima, care arata lipsa de umanitate, neomenie, cruzime, brutalitate; aspru, necrutator. 6. Adj. (Despre oameni si manifestarile lor) Care nu se poate stapani; aprig, impulsiv, nestapanit, nedomolit. 7. Adj., s. m. si f. (om) care fuge de lume, care nu respecta convenientele (sociale); (om) retras, izolat, singuratic, nesociabil, ursuz. III. Adj. 1. Care se manifesta cu deosebita intensitate, neobisnuit de puternic, violent, cumplit, aprig; infricosator, de neinvins. 2. (Despre miscari sau corpuri in miscare) Rapid, vijelios, navalnic. [Var.: salbatec, -a adj., s. m. si f.] – Lat. pop. salvaticus (=silvaticus).

ComPACT ~ta (~ti, ~te) 1) Care este format din elemente coerente; constituit din elemente strans legate intre ele. 2) (despre multimi, grupuri de oameni) Care este format din multe persoane stranse la un loc. Populatie ~ta. In randuri ~te. 3) fig. (despre intuneric) Care este lipsit de lumina; care nu are nici un loc luminos. /<fr. compact, lat. compactus

A FREMATA freamat intranz. 1) (despre frunze, paduri, ape etc.) A produce un zgomot usor si inabusit, miscandu-se incet (sub actiunea vantului, ploii etc.). 2) (despre grupuri de oameni) A-si exprima atitudinea (mai ales dezaprobarea) prin agitatie si murmur. 3) (despre persoane) A fi cuprins de o emotie puternica; a palpita; a vibra. 4) fig. A se misca in tremur. /Din freamat

A LOTIZA ~ez tranz. rar (marfuri, grupuri de oameni, obiecte) A imparti in loturi. /lot + suf. ~iza

SOC1 ~uri n. 1) Ciocnire brusca si violenta intre doua corpuri in miscare; coliziune. ◊ De ~ se spune despre grupuri de oameni, carora le revin misiuni grele. 2) Tulburare puternica a functiilor organismului cauzata de actiunea unor factori externi; ictus. ~ nervos. /<fr. choc

SEGREGATIE s. f. 1. segregare (3). ♦ ~ rasiala = politica de discriminare constand in separarea unor grupuri de oameni din interiorul aceleiasi tari pe criterii de rasa. 2. portiune neomogena dintr- un aliaj, prin concentrarea impuritatilor. (< fr. segregation)

dramba2, drambe, s.f. (pop.) ceata (de oameni), grup.

VASAL s. m. f. (in oranduirea feudala, in apusul Europei) persoana, stat care, in schimbul unor beneficii sau feude, datorau suzeranului de care depindeau omagiu, fidelitate si unele obligatii civile si militare; (p. ext.) om, grup dependent de un altul. ◊ (adj.) supus, tributar. (< fr. vassal)

taifa (-ale), s. f. – Alai, sir de oameni, grup de insotitori. Mr., megl. taifa. Tc. (arab.) tayfe (Seineanu, II, 344), cf. bg., alb. taifa, ngr. ταiφᾶς. Este dubletul lui taifas, s. n. (taclale, birfa, conversatie), din ngr. (Galdi 258), der. taifasui, vb. (a sporovai, a palavragi).

CLACUSOARA, clacusoare, s. f. Diminutiv al lui claca (2); (glumet) fapta nepotrivita (a unui grup de oameni); pozna. – Claca + suf. -usoara.

GASCA, gasti, s. f. (Peior.) grup restrans de oameni, uniti intre ei prin preocupari, mai ales in vederea savarsirii unor actiuni reprobabile; grup de oameni care se afla la periferia societatii. ◊ Expr. A (se) sparge gasca = a (se) risipi, a (se) destrama o cardasie, o clica. – Et. nec.

GINTA, ginti, s. f. grup de oameni care provin dintr-un stramos comun, formand unitatea (4) de productie fundamentala a comunei primitive; forma de organizare sociala proprie unui asemenea grup de oameni. ♦ (Livr.) Neam; origine. ◊ (Jur.) Dreptul gintilor = dreptul international. – Din lat. gens, -ntis.

INCOLONA, incolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se aseza in coloana, a forma o coloana (de mars); (despre o persoana, un vehicul) a se incadra, intr-o coloana. ♦ Tranz. A aseza, a dispune in coloana. – In + coloana.

INCOLONARE s. f. Actiunea de a (se) incolona. ♦ (Art.; cu valoare de interjectie) Exclamatie care indeamna, ordona incolonarea unui grup de oameni. – V. incolona.

INTARATA, intarat, vb. I. 1. Tranz. A aduce pe cineva in stare de enervare, de surescitare; a agita, a instiga un grup de oameni; a atata, a asmuti, a zadari (un animal). 2. Tranz. A incita pe cineva sa faca un lucru. ♦ Refl. A se insufleti, a se entuziasma, a se inflacara. 3. Refl. A se porni cu violenta, a se intensifica, a se inteti. [Var.: (pop.) intara, intarta vb. I] – Lat. *interritare.

MASCARADA, mascarade, s. f. 1. Actiune sau atitudine falsa, ipocrita; prefacatorie, inselatorie, farsa; inscenare. ◊ Expr. (Rar) om de mascarada = om de nimic; secatura. 2. (Inv.) Bal mascat; grup de oameni mascati. – Din fr. mascarade.

ESCORTA, escorte, s. f. 1. Paza alcatuita din oameni inarmati care insotesc pe detinuti pentru a-i impiedica sa fuga; oamenii care alcatuiesc aceasta paza. 2. grup de oameni care insotesc pe inaltii demnitari pentru a-i pazi sau pentru a le fi de folos. 3. grup de nave sau de avioane militare care insotesc (in timp de pace) o nava sau un avion in care calatoresc persoane oficiale importante sau (in timp de razboi) vapoarele, avioanele etc. de transport sau de comert (pentru a le apara contra atacurilor inamice). – Din fr. escorte.

SUITA, suite, s. f. 1. grup de oameni care insoteste un demnitar, un suveran; alai, escorta. 2. Lucrare muzicala instrumentala alcatuita din mai multe parti scrise in aceeasi tonalitate, dar contrastante prin caracter si prin miscare. ♦ Fragmente selective extrase dintr-o lucrare mai ampla (opera, balet etc.). 3. Serie, sir de episoade, de idei etc. ♦ Continuitate, inlantuire. – Din fr. suite.

TABARA, tabere, s. f. 1. Loc (intarit) unde stationeaza trupele un timp mai indelungat in vederea efectuarii de exercitii practice pe teren cu efective de mari unitati; tabie (2). ♦ Popas; etapa. 2. Asezare vremelnica in corturi. ♦ Asezare (in aer liber) pentru adapostirea copiilor, a elevilor, a muncitorilor etc. aflati la odihna sau a sportivilor in timpul antrenamentelor. ♦ (Sport) Cantonament. 3. grup de care in mers sau in popas; convoi. 4. (Inv.) Oaste; p. ext. multime, gloata. 5. grup de oameni opus altui grup; grupare, asociatie care lupta pentru o anumita cauza. – Din sl. taboru.

ComPACT, -A, compacti, -te, adj. 1. Care se compune din particule strans legate intre ele; indesat, dens. ◊ Caractere compacte = litere de tipar groase si negre; aldine. ♦ (Despre o multime, un grup de oameni etc.) Numeros si des. 2. Fig. (Despre noapte, intuneric etc.) In care nu strabate nici o raza de lumina; intunecos. – Din fr. compact, lat. compactus.

ECHIPA, echipe, s. f. grup de oameni care, sub conducerea unui sef, indeplinesc in acelasi timp o munca sau o actiune comuna. ◊ Spirit de echipa = legatura spirituala intre membrii unei echipe, care sta la baza conlucrarii lor. ♦ grup de sportivi constituit intr-o formatie, in cadrul careia se antreneaza, sub conducerea unui specialist, si participa la competitii. ♦ Fiecare dintre cele doua formatii care isi disputa un meci (de fotbal, baschet, hochei, polo etc.). – Din fr. equipe.

PLEIADA, pleiade, s. f. 1. (La pl. art.) grup de stele din constelatia Taurului; Closca-cu-Pui. 2. grup de oameni care activeaza de obicei in acelasi domeniu si care sunt legati intre ei prin conceptii si nazuinte comune. 3. Totalitatea izotopilor aceluiasi element chimic. ♦ grup de elemente cu proprietati chimice asemanatoare. [Pr.: ple-ia-] – Din fr. pleiade.

PLEVUSCA, plevusti, s. f. 1. Pestisor de balta din familia ciprinidelor, cu corpul lung de 6-10 cm, acoperit cu solzi marunti, cu capul verde-cafeniu, spinarea galbena-verzuie si cu luciu metalic pe restul corpului (Leucaspius delineatus); p. gener. nume dat pestilor marunti de orice specie. 2. Fig. grup de oameni de putina insemnatate. – Pleava + suf. -usca.

POTERA, poteri, s. f. Ceata, grup de oameni (in special arnauti) inarmati, care aveau misiunea de a urmari si de a prinde pe raufacatori si pe haiduci. [Pl. si: potere.Var. (reg.) potira s. f.] – Din bg., scr. potera.

NOROD, noroade, s. n. 1. (Pop.) Popor, natiune, neam; persoana sau grup de oameni care face parte dintr-un anumit popor, dintr-o anumita natiune. ♦ (Inv. si pop.) Totalitatea credinciosilor care apartin unui cult crestin, unei eparhii etc. 2. Numar mare, multime, masa de oameni. 3. Grosul populatiei; spec. taranimea. – Din sl. narodu.

CONTINGENT, contingente, s. n., adj. I. 1. S. n. Totalitatea cetatenilor nascuti in acelasi an si luati in evidenta comisariatelor militare; p. ext. anul recrutarii; leat. 2. grup de oameni avand o compozitie omogena. 3. (Inv.) Contributie. 4. Plafon cantitativ pana la nivelul caruia se limita de catre unele guverne importul sau exportul unor marfuri din sau in alte tari. II. Adj. Care poate sa fie sau sa nu fie, sa se intample sau sa nu se intample; intamplator, accidental. [Var.: contigent s. n.] – Din fr. contingent, lat. contingens, -ntis.

MICROSOCIOLOGIE s. f. Studiul formei de sociabilitate in cadrul micilor grupuri sociale (oamenii dintr-o echipa, elevii dintr-o clasa etc.). [Pr.: -ci-o-] – Din fr. microsociologie.

MINORITATE, minoritati, s. f. 1. Partea (cea) mai putin numeroasa, numarul (cel) mai mic de fiinte sau de lucruri dintr-o colectivitate. ◊ Loc. adv. In minoritate = in inferioritate numerica. 2. (In sintagma) Minoritate nationala = grup de oameni de aceeasi limba si origine care locuieste pe teritoriul unui stat national. 3. (Jur.) Minorat. – Din fr. minorite, lat. minoritas, -atis, germ. Minoritat.

CLICA, clici, s. f. grup de oameni intovarasiti in vederea unui scop reprobabil; clan, banda, sleahta. – Din fr. clique.

ELECTOR, -OARE, electori, -oare, subst. 1. S. m. si f. Persoana care are mandat din partea unui grup de oameni sa aleaga prin vot pe cineva. ♦ (Inv.) Persoana care reusea sa obtina un mare numar de voturi pentru partidul sau. 2. S. m. (In Imperiul Romano-German) Principe sau arhiepiscop facand parte din colegiul care alegea pe imparat. – Din fr. electeur, lat. elector.

COLECTIVITATE, colectivitati, s. f. grup de oameni care traiesc si muncesc in comun, p. ext. societate. – Din fr. collectivite.

SACRIFICIU, sacrificii, s. n. 1. Renuntare voluntara la ceva (pretios sau considerat ca atare) pentru binele sau in interesul cuiva sau a ceva; jertfa. ♦ Jertfire de sine (din devotament, din abnegatie). ◊ Echipa de sacrificiu = grup de oameni care infrunta o mare primejdie ca sa indeplineasca o misiune, o datorie. 2. Ofranda rituala adusa unei divinitati, in cadrul careia se jertfeste o fiinta; jertfa. – Din fr. sacrifice, lat. sacrificium.

SANHEDRIN s. n. Tribunal suprem la vechii iudei; fig. grup de oameni care formeaza un cerc inchis, avand pretentia de a da, intr-un anumit domeniu, sentinte infailibile. – Din fr. sanhedrin.

SOCIETATE, societati, s. f. 1. Totalitatea oamenilor care traiesc laolalta, fiind legati intre ei prin anumite raporturi economice. ♦ Ansamblu unitar, sistem organizat de relatii intre oameni istoriceste determinate, bazate pe relatii economice si de schimb; p. ext. sistem social. ♦ Cerc limitat de oameni de prim rang (prin pozitie sociala, situatie materiala etc.). 2. Asociatie de persoane constituita intr-un anumit scop (stiintific, literar, sportiv etc.). 3. (Comert) Asociatie de oameni de afaceri alcatuita pe baza unor investitii de capital, in vederea obtinerii unor beneficii comune. ◊ Societate in nume colectiv = asociatie intre un numar limitat de persoane, care intemeiaza o intreprindere comerciala sau industriala, depunand fiecare capital si contributie in munca si raspunzand solidar si nelimitat la obligatiile pe care si le-au asumat. 4. grup de oameni care petrec un anumit timp impreuna; tovarasie, companie. ◊ Expr. In societate = intre oameni, in lume. [Pr.: -ci-e-] – Din fr. societe, lat. societas, -atis.

ComUNITATE, (2) comunitati, s. f. 1. Faptul de a fi comun mai multor lucruri sau fiinte; posesiune in comun. 2. grup de oameni cu interese, credinte sau norme de viata comune; totalitatea locuitorilor unei localitati, ai unei tari etc. – Comun + suf. -itate (dupa fr. communaute). Cf. lat. communitas, -atis, it. comunita.

CONDUCE, conduc, vb. III. 1. Tranz. A indruma un grup de oameni, o institutie. o organizatie etc., avand intreaga raspundere a muncii in domeniul respectiv. ♦ Fig. A dirija o discutie, a supraveghea desfasurarea unei dezbateri. 2. Refl. A se orienta dupa..., a se comporta dupa... 3. Tranz. A insoti pe cineva. 4. Tranz. A dirija mersul unui vehicul, al unei masini etc. [Perf. s. condusei, part. condus] – Din lat. conducere.

CVARTIR, cvartiruri, s. n. Locuinta temporara a unui grup de oameni in trecere pe undeva; p. ext. locul unde cineva isi asaza locuinta. ♦ (Reg.) Locuinta cu caracter provizoriu (intr-o familie straina); gazda. – Din rus. kvartira.

pleiada (grup de oameni, ansamblu de elemente) s. f. (sil. -ia-), g.-d. art. pleiadei; pl. pleiade

BANDA1 ~e f. 1) grup de oameni intovarasiti in vederea unui scop reprobabil; sleahta; gasca; clica; clan. ~ de jefuitori. 2) Ceata de prieteni. ~ vesela. 3) Trupa de muzicanti. [G.-D. bandei] /<fr. bande, germ. Bande

CARD ~uri n. 1) grup mare de animale (de pasari, de pesti) de acelasi fel care umbla impreuna. 2) grup de oameni adunati la un loc sau care merg impreuna; ceata; droaie. ◊ A intra (sau a se pune) in ~ cu cineva a se intovarasi cu cineva. 3) Timp nedelimitat; multa vreme. De un ~ de ani. /<sb. krd

CENACLU ~ri n. 1) grup de oameni (de arta) legati printr-un program estetic unic. ~ literar. 2) Intrunire periodica a unui astfel de grup, cand se citeste si se discuta creatia membrilor sai. /<fr. cenacle, lat. cenaculum

CLAN ~uri n. 1) (in comuna primitiva) Comunitate formata din persoane legate prin relatii de rubedenie si de limba. 2) fig. depr. grup de oameni intovarasiti in vederea unui scop reprobabil; clica; banda; sleahta; gasca. /<fr. clan

CLASA ~e f. 1) Grup de obiecte, fenomene sau fiinte cu insusiri comune. 2): ~ sociala grup de oameni constituit istoric care se deosebeste de alte grupuri prin situatia economica. 3) biol. Categorie sistematica superioara ordinului si inferioara increngaturii. ~a flagelatelor. 4) mat. Fiecare dintre grupurile a cate trei cifre ale unui numar cu mai multe cifre. ~a unitatilor. 5) Unitate organizatorica de invatamant compusa dintr-un numar de elevi de aceeasi varsta. Elev in ~a a doua. 6) Sala de studii intr-o scoala. ~-laborator. 7) Grup de elevi care studiaza acelasi obiect sub conducerea unui specialist. ~ de pian. 8) Categorie ce se atribuie unor compartimente de tren, de nava etc. conform gradului de confort. Cupeu de ~a intai. 9) Rang, categorie in care este incadrat cineva potrivit functiei detinute. [G.-D. clasei] /<fr. classe, lat. classis

CLICA clici f. depr. grup de oameni intovarasiti in vederea unui scop reprobabil; clan; banda; sleahta; gasca; coterie. [G.-D. clicii] /<fr. clique

COLECTIVITATE ~ati f. grup de oameni (cu indeletniciri comune). /<fr. collectivite

CORTEGIU ~i n. grup de persoane care insoteste o ceremonie sau o personalitate; alai; suita; convoi; escorta. ◊ ~ funebru grup de oameni care conduc un mort spre cimitir. [Sil. -te-giu] /<it. corteggio, fr. cortege

DETASAMENT ~e n. 1) grup de oameni condusi de un sef, care au scopuri comune si indeplinesc o actiune comuna. 2) grup de militari reuniti pentru a indeplini o misiune speciala. /<fr. detachement

DIRIJOR ~i m. 1) Persoana (cu studii speciale) care dirijeaza o orchestra sau un cor. 2) fig. Persoana care dirijeaza un grup de oameni intr-o actiune colectiva. /a dirija + suf. ~or

ECHIPA ~e f. 1) grup de oameni care indeplinesc o actiune comuna sub conducerea unui sef. ~ de pompieri. 2) grup de sportivi care se antreneaza si participa la competitii impreuna. ~ de volei. [G.-D. echipei] /<fr. equipe

ELITA ~e f. 1) Partea cea mai buna, mai de frunte. ◊ De ~ cu calitati deosebite; distins; ales. 2) grup de oameni privilegiati, care au pretentii de superioritate. /<fr. elite

ESCORTA ~e f. 1) grup de oameni inarmati care insotesc un detinut, pazindu-l sa nu evadeze. 2) grup de persoane care insotesc un demnitar sau o ceremonie; cortegiu; convoi; suita; alai. 3) grup de nave sau avioane militare care escorteaza nave comerciale de transport sau de pasageri. [G.-D. escortei] /<fr. escorte

MINORITATE ~ati f. Partea cea mai mica a unei colectivitati sau a unei colectii de obiecte. ◊ In ~ in inferioritate numerica. ~ nationala grup de oameni de aceeasi origine si limba, care locuieste pe teritoriul unui stat national. /<fr. minorite, lat. minoritas, ~atis, germ. Minoritat

OBSTE ~i f. inv. 1) Colectivitate, co-munitate de oameni uniti la o anumita treapta de dezvoltare istorica; societate. 2) Repre-zentanta a poporului; adunare obsteasca. 3) rar grup de oameni care isi petrec timpul liber sau merg undeva impreuna; companie; societate. 4) Forma de cooperare economica pentru producerea de bunuri agricole. ~ taraneasca.De ~ comun, public. [G.-D. obstii] /<sl. obistije

PARTID ~e n. grup de oameni cu idei si interese comune. ◊ ~ politic organizatie politica care exprima si apara interesele unei clase sociale sau ale unei paturi a acesteia, conducand lupta lor pentru atingerea anumitor scopuri sau idealuri. /<ngr. partidon, fr. parti

POTERA ~i f. (in epoca medievala) grup de oameni inarmati (in special arnauti), avand ca sarcina paza stapanirii si a oranduielilor ei. [G.-D. poterii] /<bulg., sb. potera

SOCIAL ~a (~i, ~e) 1) Care tine de societate; propriu societatii. Mediu ~. Progres ~. 2) Care apartine unei anumite clase, unui anumit grup al societatii. 3) Care este propriu unui grup de oameni. [Sil. -ci-al] /<fr. social, lat. socialis, it. sociale

SPECIMEN ~e n. 1) Exemplar, model care ilustreaza o specie sau o categorie. 2) fig. Reprezentant tipic al unui grup de oameni cu trasaturi negative; subiect. /<lat. specimen, fr. specimen

STRAJA straji f. 1) Supraveghere menita sa pastreze neschimbata o stare de lucruri; paza; garda. ◊ A fi (sau a sta) de ~ (sau a face ~) a pazi. 2) grup de oameni inarmati care insoteste detinutii in timpul deplasarii (ca sa nu evadeze); escorta. 3) Persoana sau grup de persoane care asigura paza unui obiect; garda; paza. 4) Aparatoare la manerul unei sabii. 5) Gaura mica, facuta langa vrana unui butoi de vin, care se astupa cu un cep. [G.-D. strajii] /<sl. straza

SUBIECT ~e n. 1) Problema care sta la baza unor preocupari; chestiune despre care se scrie sau se vorbeste. ~ de conversatie. 2) Totalitate de fapte si actiuni care constituie continutul unei opere de arta. ~ul unui roman. 3) filoz. om ca fiinta activa si constienta, inzestrat cu capacitati cognitive. 4) Motiv al unei actiuni sau al unei stari; temei. 5) pop. Reprezentant tipic al unui grup de oameni cu trasaturi negative; specimen. 6) log. Termen al unei judecati, reprezentand obiectul gandirii. 7) gram. Parte principala a propozitiei care face sau sufera actiunea verbului. 8) Persoana supusa unei observatii, unei anchete sau unui experiment. [Sil. su-biect] /<lat. subjectum, fr. sujet

SLEAHTA slehte f. 1) (in Polonia medievala) Nobilime marunta. 2) Corp de armata constituit din nobili poloni. 3) depr. grup de oameni care, unindu-se, recurg la actiuni reprobabile; banda, clan; gasca; clica. /<pol. szlachta

BANDA1 s.f. 1. grup de oameni (reuniti mai ales in scopuri rele, necinstite); grup format cu scopul unei actiuni de subminare a colectivitatii, de sabotaj etc.; sleahta, clica. 2. (Glumet) grup de prieteni care umbla de obicei impreuna. 3. Mica trupa de muzicanti; taraf de lautari; orchestra, grup de instrumente. [Pl. bande, var. (3) band s.n. / < fr. bande, it. banda < got. bandi – steag, engl. band].

COLECTIVITATE s.f. 1. Comunitate umana, grup de oameni care duc o viata colectiva; (p. ext.) societate. 2. Colectivitate statistica = totalitatea unitatilor statistice studiate pentru cunoasterea fenomenelor sau proceselor economice, avand unele trasaturi comune, numite caracteristici statistice, dar o marime variabila. [Cf. fr. collectivite].

FALANGA2 s.f. 1. Formatie de soldati pedestri, spartani sau macedoneni, inarmati cu lanci lungi, care atacau intr-o anumita formatie in randuri compacte; (p. ext.) corp de soldati, trupa armata. 2. (Fig.) grup de oameni strans uniti, care lupta pentru o cauza comuna. 3. (In doctrina sociala utopica a lui Fourier) Celula de baza a viitoarei oranduiri sociale, care avea sa efectueze diferite munci. 4. grupare politica fascista (din Spania). [< fr. phalange, cf. lat. phalanx, gr. phalanx]

FAMILIE s.f. 1. Totalitatea persoanelor inrudite, care sunt din acelasi neam; rude de sange, rude, neamuri; (spec.) grup social care are la baza casatoria si este alcatuit din soti si copii. ♦ Neam, descendenta. ♦ Copiii in raport cu parintii lor. ♦ Dinastie. ♦ (Ist., la romani) Totalitatea celor care se aflau in aceeasi casa sub autoritatea unui „pater familias”, sef juridic al casei (copii, rude, sclavi, animale, lucruri). 2. (Fig.) grup de oameni etc. strans unit, legat prin interese si idealuri comune. 3. Serie de cuvinte care deriva din acelasi cuvant. ♦ grup de limbi care au aceeasi origine, tragandu-se dintr-o limba mai veche, numita limba comuna. 4. grup de plante, de animale, de elemente sau de combinatii chimice cu trasaturi comune. ◊ Familie de albine = totalitatea albinelor dintr-un stup care duc o viata organizata; ◊ (fiz.) familie radioactiva = ansamblul format dintr-un element radioactiv initial si din toate elementele rezultate din acesta prin dezintegrari succesive. [Gen. -iei. / < lat. familia, cf. fr. famille, it. famiglia].

ComUNITATE s. f. 1. caracterul a ceea ce este comun mai multor persoane sau grupuri sociale. 2. grup de oameni cu interese, credinte, obiceiuri, norme de viata comune; colectivitate, societate. ◊ totalitatea organismelor vegetale care ocupa o anumita zona geografica, avand relatii reciproce. (<lat. communitas, dupa fr. communaute, it. comunita)

BARBARIE s.f. 1. Stadiu de civilizatie inapoiata in care se afla un popor, un grup, un om etc.; inapoiere, salbaticie. 2. Lipsa de respect pentru cultura si civilizatie; fapta, atitudine in care se reflecta o asemenea conceptie; salbaticie, grozavie, cruzime, neomenie. [Gen. -iei. / cf. lat. barbaria, fr. barbarie].

COLECTIV, -A adj. 1. Rezultat din munca, din activitatea mai multor persoane; referitor la ideea de colectivitate. 2. Comun, obstesc, social. // s.n. grup de oameni care lucreaza in acelasi loc de productie, avand interese si conceptii comune, purtand fiecare raspunderea muncii depuse, supunandu-se unei discipline liber consimtite si acceptand o conducere unica. ◊ Colectiv de catedra = totalitatea cadrelor didactice din invatamantul superior, grupate in cadrul unei catedre. [Cf. fr. collectif, lat. collectivus].

CONDUCE vb. III. 1. tr. A fi in frunte, a indruma un grup de oameni, o institutie, un sector al treburilor publice, o activitate etc., avand asupra sa intreaga raspundere in domeniul respectiv. ♦ (Fig.) A dirija o discutie; a calauzi, a supraveghea desfasurarea unei dezbateri. 2. refl. A se comporta, a se orienta (dupa anumite norme, principii etc.). 3. tr. A calauzi, a insoti pe cineva (aratandu-i drumul). 4. tr. A dirija miscarea, mersul unui vehicul. [P.i. conduc, perf.s. -dusei, part. -dus. / < lat. conducere].

CONFRERIE s.f. (Liv.) Asociatie constituita in vederea unor obiective religioase sau caritabile; (p. ext.) grup de oameni uniti prin aceleasi idei sau prin legaturi de alt ordin; confraternitate. [< fr. confrerie].

ECHIPA s.f. grup de oameni care lucreaza impreuna, fiind condusi de un sef. ♦ grup, formatie sportiva care activeaza ca un tot intr-o ramura a sportului. [< fr. equipe].

ESCORTA s.f. 1. grup de oameni inarmati, trupa inarmata care insoteste pe cineva pentru a-l proteja sau pentru a-l supraveghea; suita unui demnitar, a unui suveran. 2. Formatie de nave sau de avioane de lupta care insotesc (in timp de razboi) nave comerciale pentru a le proteja. [< fr. escorte].

ETOS s.n. Ansamblu de trasaturi morale specifice omului, unui grup social sau unei epoci; moralitate. ♦ Specific cultural al unei colectivitati. ♦ Caracter, morav, moralitate, ansamblu de norme si obiceiuri morale; parte a unui discurs in care se vorbeste despre moravuri. [Scris si ethos. / < lat., gr. ethos].

INCOLONA vb. I. refl. (Despre un grup de oameni) A se aseza in coloana; (despre un individ) a-si lua locul in coloana. [< it. incolonnare].

potera, potere, s.f. 1. (inv.) ceata, grup de oameni (in special arnauti) inarmati, care urmareau pe raufacatori si pe haiduci. 2. (reg.) herghelie de cai; haita de lupi.

conduce (conduc, condus), vb.1. A indruma un grup de oameni, o institutie. – 2. A dirija. – 3. A insoti pe cineva. – 4. (Refl.) A se comporta. Lat. conducere (sec. XIX), cu acceptiile fr. conduire.Der. conducator, s. m. (director, capetenie, sef); conducatorie, s. f. (conducere, sefie); conductor, s. m. (capetenie, calauza), din fr. conducteur; conducta, s. f. (teava, tevarie), format pe baza fr. conduite; conduita, s. f. (conduita; comportament), din fr. conduite; conductibil, adj., din fr.

echipa (echipe), s. f.grup de oameni care, sub conducerea unui sef, indeplinesc o actiune comuna. Fr. equipe.Der. (din fr.) echipaj, s. n. (echipa, formatie; inv., trasura; totalitatea personalului de conducere si deservire a unei nave, a unui avion); echipament, s. n.; echipa, vb.

BANDA1 s. f. 1. grup de oameni (reuniti in scopuri necinstite); clica. 2. (glumet) grup de prieteni care umbla impreuna. 3. ansamblu muzical instrumental; band; trupa de muzicanti. (< fr. bande, it. bande, /3/ engl. band)

BARBARIE s. f. 1. stadiu de civilizatie inapoiata in care se afla un popor, un grup, un om. 2. lipsa de respect pentru cultura si civilizatie; fapta, atitudine in care se reflecta o asemenea conceptie; salbaticie, cruzime, neomenie. (< fr. barbarie, lat. barbaria)

COLECTIV, -A I. adj. 1. rezultat din munca, din activitatea mai multor persoane; referitor la ideea de colectivitate. ♦ substantiv ~ = substantiv care, la singular, denumeste o multitudine de obiecte identice, considerate ca un intreg; sufix ~ – sufix cu ajutorul caruia se formeaza substantive colective; numeral ~ = numeral care exprima ideea de grupare a obiectelor in timp si spatiu. 2. care apartine tuturor; comun, obstesc, social. II. s. n. grup de oameni care lucreaza in acelasi loc de productie, cu interese si conceptii comune, purtand fiecare raspunderea muncii depuse, sub o conducere unica. (< fr. collectif, lat. collectivus)

CONDUCE vb. I. tr. 1. a indruma un grup de oameni, o institutie, o organizatie. ◊ (sport) a fi in fruntea clasamentului. 2. (fig. a dirija o discutie; a calauzi, a supraveghea desfasurarea unei dezbateri. 3. a acompania, a insoti pe cineva. 4. a dirija miscarea, mersul unui vehicul; a sofa. II. refl. a se comporta, a se orienta (dupa). (< lat. conducere)

CONFRERIE s. f. 1. (in evul mediu) asociatie constituita in scopuri religioase sau caritabile. 2. grup de oameni legati prin aceleasi idei sau preocupari profesionale. (< fr. confrerie)

CONSTELATIE s. f. 1. grupare aparenta de stele, stabila timp indelungat, care prezinta pe bolta o configuratie specifica. 2. (fig.) grup de obiecte stralucitoare. ◊ grup de oameni ilustri. (< fr. constellation, lat. constellatio)

CONTAGIUNE s. f. 1. contaminare; contagiu. 2. (fig.) influenta daunatoare (asupra unui grup de oameni). (< fr. contagion, lat. contagio)

ECHIPA s. f. 1. grup de oameni care lucreaza impreuna, condusi de un sef. 2. formatie sportiva care activeaza ca un tot intr-o ramura a sportului. (< fr. equipe)

ESCORTA s. f. 1. grup de oameni inarmati, trupa care insoteste pe cineva pentru a-l proteja sau supraveghea; suita unui demnitar. 2. formatie de (aero)nave de lupta care insoteste un convoi de nave comerciale, pentru a le proteja impotriva inamicului. (< fr. escorte)

ETOS s. n. 1. caracterul unui fenomen fizic, moral, social si artistic, privit in unitatea dintre intern si extern, dintre etic si estetic. 2. ansamblu de trasaturi morale specifice omului, unui grup social sau unei epoci. 3. specific cultural al unei colectivitati. 4. parte a unui discurs in care se vorbeste despre moravuri. (< fr. ethos)

FALANGA s. f. I. 1. formatie de soldati spartani sau macedoneni pedestri, cu lanci lungi, care atacau in randuri compacte; (p. ext.) corp de soldati, trupa, armata. 2. (fig.) grup de oameni strans uniti, care lupta pentru o cauza comuna. 3. (in doctrina sociala utopica a lui Fourier) celula de baza a viitoarei oranduiri sociale, care avea sa efectueze diferite munci. 4. grupare politica fascista (din Spania). II. fiecare dintre oasele care formeaza scheletul degetelor. (< fr. phalange, lat., gr. phalanx)

FAMILIE s. f. 1. forma istorica de comunitate umana, grup de oameni legati prin consangvinitate si inrudire; (spec.) grup social avand la baza casatoria, alcatuit din soti si copii. ◊ totalitatea persoanelor care descind dintr-un stramos comun; neam, descendenta. ◊ dinastie. ◊ (la romani) totalitatea celor care se aflau in aceeasi casa sub autoritatea unui „pater familias”, sef juridic al casei (copii, rude, sclavi, animale, lucruri). 2. (fig.) grup de oameni strans unit, legat prin interese si idealuri comune. 3. ~ lexicala = serie de cuvinte inrudite, prin derivare, compunere sau prin schimbarea valorii gramaticale de la acelasi cuvant de baza. ◊ grup de limbi cu trasaturi comune care provin din aceeasi limba initiala. 4. diviziune a ordinului, mai mare decat genul. ◊ grup de plante, animale, elemente sau combinatii chimice cu trasaturi comune. ♦ ~ de albine = totalitatea albinelor dintr-un stup. 5. ~ radioactiva = ansamblul format dintr-un element radioactiv initial si din toate elementele rezultate din acesta prin dezintegrari succesive. 6. (mat.) multime de drepte, curbe sau suprafete care au o caracteristica intrinseca comuna, ecuatiile lor continand un parametru real. (< lat. familial, it. famiglia, fr. familie)

FAUNA s. f. 1. totalitatea animalelor dintr-o regiune, dintr-o epoca geologica etc. 2. (peior.) grup de oameni care frecventeaza localuri de moravuri usoare. (< fr. faune)

INCOLONA vb. refl. (despre un grup de oameni) a se aseza in coloana; (despre un individ) a-si lua locul in coloana. (< it. incolonnare)

PLEIADA s. f. 1. grup de sapte poeti greci din Alexandria; grup de poeti francezi dominat de Ronsard. ◊ grup de oameni ilustri cu aceleasi conceptii, preocupari etc. ◊ multime, totalitate. 2. ansamblul izotopilor unui element. ◊ grup de elemente chimice cu proprietati asemanatoare. (< fr. pleiade, lat. Pleiades)

PLUTON1 s. n. 1. subunitate militara mai mica decat compania. 2. grup de oameni (cu ocupatii comune). ◊ grup compact de concurenti la o intrecere de fuga, la curse cicliste etc. (dupa fr. peloton, it. plotone)

SUITA s. f. 1. grup de oameni care insoteste un demnitar; alai, escorta. 2. (muz.) compozitie instrumentala din mai multe parti scrise in aceeasi tonalitate, dar contrastante prin caracter si miscare. ◊ fragmente selective dintr-o lucrare mai ampla (opera, balet etc.). 3. serie, sir de idei, de reprezentari etc. ◊ continuitate, inlantuire. (< fr. suite)

ADUNARE, adunari, s. f. 1. Actiunea de a (se) aduna si rezultatul ei. ♦ (Articulat, cu valoare de interjectie) Semnal dat pentru strangerea unei trupe etc. intr-o formatie ordonata. 2. Una dintre cele patru operatii aritmetice, care consta in totalizarea mai multor numere intr-unul singur. 3. grup de oameni stransi la un loc cu un anumit scop. ♦ (Urmat de determinari) Organ reprezentativ constituit dupa norme dinainte fixate, capabil sa ia anumite hotarari. ◊ Marea Adunare Nationala = organ suprem al puterii de stat in Republica Populara Romana. 4. Culegere, colectie (de texte). 5. (Inv.) Petrecere.

BANDA1, bande, s. f. 1. Ceata, grup de oameni intovarasiti in vederea unui scop (rau); grup constituit in vederea unei actiuni de subminare a intereselor colectivitatii; clica, sleahta. ♦ (Glumet) grup de prieteni. ♦ Trupa de muzicanti, taraf de lautari. ◊ Banda militara = fanfara. 2. (Inv.) Ceata de soldati pusi sub aceeasi bandiera. – Fr. bande.

ComPACT, -A (‹ fr., lat.) adj. 1. Care se compune din particule strins legate intre ele; indesat, dens; fara goluri. ◊ (POLIGR.) Caractere compacte = litere aldine. ♦ (Despre un grup de oameni, o multime etc.) Numeros si des. 2. Fig. (Despre noapte, intuneric) Intunecat, intunecos. 3. (MAT.) Multime c. = multime care contine punctele ei aderente. ◊ Interval c. = interval inchis.

ComUNITATE (‹ fr., lat.) s. f. 1. Faptul de a fi comun mai multor lucruri sau fiinte; posesiune in comun. ◊ (Dr.) C. de bunuri = regim al bunurilor sotilor, in temeiul caruia bunurile dobandite cu titlu oneros in timpul casatoriei apartin, cu exceptiile prevazute de lege, ambilor soti, care au deopotriva, dreptul de a le administra si de a dispune de ele. 2. grup de oameni cu interese, credinte sau norme de viata comune; totalitatea locuitorilor unei localitati, ai unei tari etc. ◊ C. lingvistica = grup de oameni care comunica intre ei folosind acelasi idiom (limba, dialect, grai). 3. Ansamblu de organisme vegetale si animale intre care se stabilesc relatii de existenta si interactiune.

CEATA, cete, s. f. 1. grup (neorganizat) de oameni, adunati de obicei in vederea unui scop comun. ♦ (Urmat de determinari) Gramada de animale (de acelasi fel). 2. (In evul mediu, in Tara Romaneasca si in Moldova) grup de organizare speciala, militara si fiscala, alcatuit din subalternii de la sate ai dregatorilor domnesti; palc (2), stol (2); trupa inarmata si organizata. – Din sl. ceta.

ROI2, roiuri, s. n. 1. Grup compact de albine, iesite din stup impreuna cu matca lor in cautarea unui adapost nou. 2. (Urmat de determinari introduse prin prep. „de”) Multime de insecte sau de pasari mici care zboara in grupuri. ♦ Grup compact de oameni in miscare. ♦ Multime de lucruri de acelasi fel (vazute in miscare). 3. Grup de corpuri ceresti, relativ concentrate in spatiu, avand caracteristici care sugereaza o provenienta comuna. – Din sl. roj.

PALC, palcuri, s. n. 1. (De obicei urmat de determinari introduse prin prep. „de”, care arata felul, componenta) grup mic si neorganizat de oameni: p. ext. grup de pasari, de animale, (rar) de plante sau de lucruri. ◊ Loc. adv. In palcuri sau palcuri-palcuri = in grup. ♦ Gramada mica, adunatura de lucruri. 2. (Inv.) Unitate militara la sfarsitul evului mediu, in Moldova si in Tara Romaneasca. corespunzatoare unui regiment, formata dintr-un anumit numar de ostasi; stol, ceata. – Din sl. pluku.

FAMILIE, familii, s. f. 1. Forma sociala de baza, intemeiata prin casatorie, si care consta din sot, sotie si din descendentii acestora. ◊ Aer de familie = fizionomie caracteristica, trasaturi comune unui grup de persoane inrudite prin sange. Nume de familie v. nume. 2. Totalitatea persoanelor care se trag dintr-un stramos comun; neam, descendenta. ♦ Familie de albine = totalitatea albinelor dintr-un stup, alcatuita din matca, albine lucratoare si trantori. 3. Fig. grup larg de oameni, de popoare etc. cu interese si idealuri comune. 4. Categorie sistematica in botanica si in zoologie, inferioara ordinului, care cuprinde mai multe genuri de organisme cu caractere comune. 5. grup de cuvinte, derivate si compuse, formate de la acelasi cuvant de baza. ♦ grup de limbi care provin dintr-o limba comuna initiala. – Din lat. familia, it. famiglia (cu unele sensuri ale fr. famille).

CIOCNIRE, ciocniri, s. f. Actiunea de a (se) ciocni. 1. Lovire (insotita de zgomot) intre doua obiecte tari; ciocnitura. 2. Fig. Lupta intre interese sau idei diferite. 3. Fig. Batalie, lupta intre doua armate sau doua grupuri adverse de oameni. – V. ciocni.

TURMA, turme, s. f. 1. grup (mai mare) de oi sau, p. ext., de alte animale domestice sau salbatice, care traiesc impreuna. 2. (Depr.) Multime, grup (mare) de oameni (in dezordine). 3. (In limbajul bisericesc) Multimea credinciosilor. – Lat. turma.

SAMBURE, samburi, s. m. 1. Parte din interiorul unor fructe, cu invelisul lemnos, care contine samanta; p. restr. partea moale a semintei, care contine substanta germinativa. ♦ (Impr.) Samanta. 2. Fig. Parte centrala, fundamentala, esentiala a unui lucru, a unei actiuni; miez, inima, nucleu; p. ext. germen. ♦ (Concr.) grup restrans de oameni care actioneaza in mod organizat si care formeaza nucleul unei grupari mai mari. ♦ Fig. Esenta, idee esentiala. 3. Fig. Particica, farama. [Var.: (rar) sambur s. m.] – Cf. alb. sumbull, thumbull.

CEATA cete f. 1) grup (mare) de oameni care urmaresc acelasi scop. O ~ de copii. 2) (in evul mediu) Unitate militara cu efectiv redus; palc. [G.-D. cetei; Sil. cea-ta] /<sl. teta

COHORTA ~e f. 1) (in armata romana) Unitate de infanterie, egala cu a zecea parte dintr-o legiune. 2) fig. grup mare de oameni. /<lat. cohors, ~tis

GASCA gasti f. fam. depr. grup restrans de oameni care, unindu-se, recurg la actiuni reprobabile; sleahta; banda; clica; clan; coterie. [G.-D. gastii] /Orig. nec.

TABARA2 ~ere f. 1) grup de persoane, partide sau state, aflat in opozitie cu alt grup. 2) pop. grup mare de oameni. [G.-D. taberei] /<sl. taboru

TOI ~iuri n. 1) Moment de maxima intensitate in desfasurarea unei actiuni sau a unui fenomen; miez ~ recoltei. 2) pop. Forfota a unei multimi de oameni; invalmaseala. 3) inv. grup mare de oameni, de animale aflat in dezordine; card. [Monosilabic] /<turc. toy

CONTINGENT, -A adj. Care poate sa se produca, sa vina din intamplare; care poate sa se produca sau nu; intamplator, fortuit. // s.n. 1. Totalitatea tinerilor incorporati in acelasi an in serviciul militar. 2. grup omogen de oameni. 3. Cantitate maxima de marfuri care poate fi importata sau exportata intr-o anumita perioada. [Var. contigent s.n. / < fr. contingent, cf. lat. contingens – care vine din intamplare].

MICROgrup s.n. grup mic de oameni. [Et. incerta].

CLASA s.f. I. (Fil.) Clasa sociala = grup mare de oameni care se deosebeste de alte grupuri dupa locul pe care-l ocupa intr-un anumit sistem de productie sociala, dupa raportul fata de mijloacele de productie, dupa rolul indeplinit in organizarea sociala a muncii, dupa felul in care obtin partea de care dispun din bogatia societatii si dupa marimea acestei parti. II. 1. Fiecare dintre subimpartirile si despartiturile mari ale regnului animal sau vegetal. 2. Fiecare dintre grupele de cate trei cifre ale unui numar cu mai multe cifre. III. 1. Unitate de invatamant care cuprinde elevi cu acelasi nivel de cunostinte, carora urmeaza sa li se predea aceleasi materii. 2. Sala in care se tin cursurile pentru un grup de elevi cu acelasi nivel de cunostinte. 3. Ora de curs. IV. 1. Categorie a vagoanelor, a compartimentelor de tren, a cabinelor de vapor etc. 2. Categorie, grad, rang. [Var. clas s.n. / < rus. klas, cf. fr., it. classe, germ. Klasse, lat. classis].

ELITA s.f. 1. Ceea ce este mai bun, mai demn de a fi ales. ◊ De elita = ales, deosebit. 2. Parte a unei societati care are o pozitie superioara in ansamblul grupului social respectiv; ◊ teoria elitelor = teorie adoptata de unele curente sociologice care sustine ca in orice societate sarcina conducerii vietii sociale ii revine unui grup restrans de oameni, superior dotati, elitei. [< fr. elite, cf. lat. eligere – a alege].

partie, partii, s.f. (reg.) 1. echipa de muncitori sau grup constituit de oameni. 2. casatorie.

RASA s.f. 1. Varietate a unei specii de animale domestice deosebita de alte varietati ale aceleiasi specii si ale carei caractere distinctive se transmit de la o generatie la alta; soi. ♦ De rasa = de soi bun; select. 2. grup biologic de oameni care s-a format din cele mai vechi timpuri, avand drept caractere distinctive culoarea pielii si a parului, trasaturile fetei etc., particularitati care nu contrazic unitatea biologica a intregii omeniri si nu constituie un criteriu stiintific pentru diferentierea ei in grupari sociale. [< fr. race, cf. it. razza, germ. Rasse].

SANHEDRIN s.n. Tribunal la vechii evrei; consiliu suprem prezidat de marele preot, care judeca pricinile importante, interpreta legea si delibera asupra chestiunilor publice. ♦ (Fig.) grup inchis de oameni care pretind a da sentinte fara gres. [< fr. sanhedrin < gr. synedrion – tribunal, adunare].

CLASA s. f. 1. grup de obiecte, fenomene, fiinte cu insusiri comune. ◊ (log.) ansamblu de elemente avand anumite insusiri comune care satisfac o conditie sau un criteriu dat. 2. ~ sociala = grup mare de oameni, istoriceste constituit, carora le sunt proprii anumite caracteristici sociale, acelasi loc in sistemul productiei sociale, acelasi raport fata de mijloacele de productie, acelasi rol in organizarea muncii , acelasi mod de obtinere a partii de care dispun din bogatia societatii, o psihologie si o constiinta sociala proprie. 3. categorie sistematica a regnului animal sau vegetal, intre increngatura si ordin. 4. fiecare dintre grupele de cate trei cifre ale unui numar cu mai multe cifre. 5. unitate de baza in invatamant, cuprinzand elevi de aceeasi varsta si cu acelasi nivel de pregatire, carora urmeaza sa li se predea aceleasi materii. ◊ sala in care se tin cursurile unui asemenea grup de elevi. 6. categorie de confort a vagoanelor, a compartimentelor de tren, a cabinelor de vapor etc. 7. categorie, grad, rang stabilite dupa valoare, dupa merit. ♦ de (mare) ~ = de calitate superioara, de mare valoare. (< fr. classe, germ. Klasse)

COLECTIVITATE s. f. 1. grup mare de oameni care duc o viata colectiva. ◊ societate. 2. ~ statistica = totalitatea unitatilor statistice studiate pentru cunoasterea fenomenelor sau proceselor economice, avand unele trasaturi comune, caracteristici statistice, dar o marime variabila. (< fr. collectivite)

CONTINGENT, -A I. adj. care poate sa fie sau sa nu fie, sa se produca sau nu; intamplator, accidental, fortuit. II. s. n. 1. totalitatea tinerilor nascuti in acelasi an si luati in evidenta organelor militare. ◊ totalitatea elevilor si studentilor (aproximativ) de aceeasi varsta care intra si parcurg impreuna aceeasi treapta de invatamant. 2. grup omogen de oameni. 3. plafon cantitativ ori valoric al importului sau exportului unor marfuri intr-o anumita perioada. (< fr. contingent, lat. contingens)

CUARTET/CVARTET s. n. 1. formatie muzicala alcatuita din patru interpreti. 2. compozitie scrisa pentru o astfel de formatie. 3. (p. ext.) grup de patru (oameni). (< it. quartetto, fr. quartette)

FRONT1 s. n. 1. teritoriu pe care se poarta luptele intr-un razboi. ◊ grupare operativ-strategica constituita din forte militare numeroase, sub o comanda unica, destinata ducerii unor operatii de amploare. 2. formatie de militari, sportivi etc. in linie. 3. (fig.) grup organizat de oameni in vederea unei lupte comune. 4. (arhit.) fatata principala a unei cladiri, latura dinspre strada a unei parcele. ◊ perete in care se executa taierea rocilor sau a minereurilor. ♦ ~ de lucru = existenta conditiilor pentru ca echipele specializate de lucratori sa-si poata desfasura activitatea de executie. 5. (met.) zona de separatie a doua mase de aer cu proprietati diferite. 6. (fiz.) ~ de unda = totalitatea punctelor pana la care ajunge o oscilatie la un moment dat. 7. (herald.) centrul partii superioare a unui scut. (< fr. front)

HomINIENI s. m. pl. grup de primate: omul fosil sau actual si stramosii apropiati (gorila si cimpanzeul). (< fr. hominiens)

RASA s. f. 1. grup biologic de oameni care s-a format din cele mai vechi timpuri, prin adaptarea indelungata la mediul cosmogeografic si la conditiile istorice de viata economico-sociale, avand drept caractere distinctive culoarea pielii, a parului, trasaturile fetei etc. 2. varietate de animale dintr-o aceeasi specie, cu caractere distinctive; soi. (< fr. race, germ. Rasse)

CEATA, cete, s. f. 1. grup (neorganizat) de oameni, adunati de obicei intr-un scop comun. ♦ (Inv.) grup de mosneni sau de razesi care stapaneau in comun pamant agricol, paduri etc. ♦ (Urmat de determinari) Gramada de animale. 2. grup organizat pe principii socialiste pentru a efectua o munca in comun. 3. (Inv.) Trupa inarmata si organizata. – Slav (v. sl. ceta).

PATURA, paturi, s. f. 1. Bucata dreptunghiulara dintr-o tesatura (deasa si groasa) de lana, de fire sintetice, de bumbac, care serveste mai ales la invelit. 2. Strat dintr-o substanta, dintr-o materie (care acopera ceva in mod uniform); fiecare dintre straturile suprapuse care alcatuiesc un tot. ♦ (Geol.) Strat. ♦ (Reg.) Foaie de aluat. 3. Fig. Categorie, treapta sau grup social; p. ext. oamenii care alcatuiesc o asemenea categorie, treapta sau grup social. – Lat. *pittula (diminutiv de la pitta).

CIOPOR, ciopoare, s. n. 1. grup de animale de acelasi fel (si de aceeasi varsta). V. card, cireada, turma. 2. grup, ceata, multime de oameni. – Din magh. csoport.

IDIom ~uri n. Sistem lingvistic cu structura si cu trasaturi proprii, vorbit de un anumit grup etnic. [Sil. -di-om] /<fr. idiome

PALC ~uri n. 1) grup mic, neorganizat (de oameni, de pasari, de plante etc.). 2) (in evul mediu) Unitate militara cu efectiv redus. /<sl. pluku

TURMA ~e f. 1) Multime de indivizi din aceeasi specie, care umbla impreuna; card. 2) fam. depr. grup mare, neorganizat de oameni (docili sau inraiti, agresivi). 3) bis. Totalitate a credinciosilor. /<lat. turma

PLEIADA s.f. 1. (la pl.) grup de stele din constelatia Taurului. 2. (la sg.) Numele unui grup de sapte poeti greci din Alexandria si al unui grup de poeti francezi din sec. XVI. ♦ grup de sapte; (p. ext.) grup de mai multi oameni ilustri. 3. Ansamblul izotopilor unui element. ♦ (Chim.) grup de elemente chimice care au proprietati asemanatoare. [Pron. ple-ia-. / < fr. pleiade, lat. Pleiades, cf. gr. pleias – constelatie de sapte stele].

FALANGA1, falange, s. f. 1. Fiecare dintre oasele mici, alungite, care alcatuiesc scheletul degetelor. 2. (In Grecia antica) Formatie de infanteristi inarmati cu lanci, dispusi in randuri compacte si avand centrul si una dintre aripi mai intarite. ◊ Fig. grup compact si omogen de oameni care lupta impreuna pentru acelasi scop. 3. grupare politica paramilitara de tip fascist din Spania. 4. (In doctrina sociala utopica a lui Fourier) Unitate social-economica de baza formata din 1500-2000 de oameni cu pregatiri diverse. – Din fr. phalange.

ANTROPomORF, -A, antropomorfi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Antropoid. ♦ (Substantivat, n.pl.) grup de maimute, asemanatoare cu omul. 2. Care apartine antropomorfismului, privitor la antropomorfism. II. S. n. Obiect de arta sau reprezentare decorativa cu forma de fiinta omeneasca. – Din fr. anthropomorphe.

PLEAN, pleanuri, s. n. (Inv. si pop.) Prada (de razboi), captura; rechizitie. ♦ Jaf. ♦ grup de prizonieri, ceata de oameni robiti. – Din sl. plen.

ROI3, roiesc, vb. IV. Intranz. (Despre albine; la pers. 3) A iesi din stup zburand in roiuri2 (1) spre a-si cauta un nou locas si a da nastere unui stup nou; (despre insecte sau pasari mici) a zbura in numar mare de colo pana colo. ♦ (Despre oameni) A se raspandi in grupuri, pornind din acelasi loc; a umbla de colo pana colo; a forfoti, a misuna. – Din bg. roja, scr. rojiti.

DESPRINDE, desprind, vb. III. I. Tranz. 1. A desface un lucru de altul cu care este unit, prins; a separa. 2. A rupe, a dezlipi si a scoate sau a lua ceva din locul in care a fost prins, asezat, pus. ♦ A desface un obiect din balamalele, nasturii, copcile, sireturile etc. care il sustin. ♦ A lua din cui sau din cuier. 3. A scoate din jug sau din hamuri un animal de tractiune; a dejuga, a deshama. II. Refl. 1. A se desface si a cadea sau a se indeparta de la locul unde era prins, fixat; a se detasa. 2. A se desface dintr-un tot, a se separa; p. ext. a se contura, a se deslusi. ♦ (Despre oameni) A iesi dintr-un grup sau dintr-o multime, a se detasa. ♦ (Rar) A se desparti, a se separa de cineva. 3. Fig. A rezulta, a reiesi. ♦ A se distinge, a se intelege, a se auzi. [Perf. s. desprinsei, part. desprins] – Des1- + prinde.

PREHomINIENI s. m. pl. grup de hominieni intermediar intre om si maimutele antropiode: pitecantropul, sinantropul, africantropul. (< fr. prehominiens)

ROI3, roiesc, vb. IV. Intranz. (Despre albine) A iesi din stup zburand in roiuri, spre a-si cauta un nou locas si a da nastere unui stup nou; p. ext. (despre insecte sau pasari mici) a zbura in numar mare de colo pana colo. ♦ Tranz. (Despre albine) A intemeia, prin roire, un stup nou. ♦ (Despre oameni) A se raspandi in grupuri, pornind din acelasi loc; a umbla de colo pana colo. – Sb. roiti.

BARNAVE [barnav], Antoine (1761-1793), om politic francez. Conducator al grupului „feuillants”-inilor (regalisti-constitutionali) in timpul Revolutiei burgheze din Franta; ghilotinat in perioada dictaturii iacobine.

ANTROPomORF2, -A, antropomorfi, -e, adj. 1. Antropoid. ♦ (Substantivat, n. pl.) grup de maimute, asemanatoare cu omul. 2. Care apartine antropomorfismului, privitor la antropomorfism. – Fr. anthropomorphe (< gr.).

RICKETSIE [‹ engl., fr. {i}; {s} n. pr. Howard Taylor Ricketts (1871-1910), biolog american] s. f. Bacterie gram-negativa, de mici dimensiuni, avand forma sferica sau de bastonas (genul Rickettsia). Ca si virusurile, r. sunt parazite totale, fiind incapabile sa se reproduca in afara celulei gazda. Paraziteaza artropode (purici, paduchi, plosnite, capuse), de la care se transmit la vertebrate, inclusiv la om. Provoaca ricketsioza. Din acest grup fac parte agentii patogeni ai unor forme de tifos.

ANTROPOID, -A, antropoizi, -de, adj., s. f. 1. (Despre unele maimute) Care se aseamana cu omul; antropomorf (I 1). 2. S. f. (La pl.) grup de maimute superioare asemanatoare cu omul, lipsite de coada; (si la sg.) maimuta din acest grup. – Din fr. anthropoide.

TARTOR, tartori, s. m. Capetenia d******r; d**c. ♦ Fig. Conducatorul unei tagme, al unui grup, care conduce cu asprime. ♦ Fig. om fara scrupule, care isi impune vointa, care terorizeaza. – V. tartar.

TARTOR, tartori, s. m. Capetenia d******r; p. gener. d**c. ♦ Fig. Conducatorul unei tagme, al unui grup, care conduce cu asprime, despotic. ♦ Fig. om fara scrupule, care isi impune vointa, care terorizeaza, care comite fapte reprobabile. – Cf. tartar2.

LOBBYISM s. n. activitate de culise desfasurata in scopul influentarii de catre grupuri de afaceri, prin agenti speciali, a oamenilor de stat, pentru a adopta in organele legislative, in organizatii internationale etc. anumite hotarari. (< engl. lobbyism)

POPULATIE s. f. 1. totalitatea locuitorilor dintr-o tara, regiune etc. ♦ ~ activa = totalitatea oamenilor ocupati in procesul muncii sociale. 2. (biol.) grup de indivizi inruditi, dar genotipic diferiti, ai unei specii, delimitat in timp si spatiu. 3. ansamblul de indivizi supusi unui studiu statistic. (< fr. population)

LANCASTER [lænkəstər], Burt (pe numele adevarat Stephen Burton Lancaster) (1913-1994), actor american de teatru si film. A debutat in 1946 in filmul „Ucigasii”. Aspectul atletic si zambetul fermecator, la care se adauga o mare expresivitate artistica, il consacra ca vedeta in aproape in toate genurile de film, de la cele de suspans si de aventura („Vera Cruz”, „Profesionistii”), pana la drame psihologice („omul care aduce ploaia”, „Trapez”, „Aeroportul”, „Ghepardul”, „grup de familie intr-un interior”, „Pasararul din Alcatraz”). Roluri in seriale TV („Moise”, „Marco Polo”, „Logodnicii”). Premiul Oscar: 1960 („Elmer Gantry”).

MANIPULA vb. tr. 1. a manui, a manevra. 2. a antrena, prin mijloace de influentare psihica, un grup uman, o comunitate sau o masa de oameni la actiuni al caror scop apartine unei vointe straine de interesele lor; a influenta opinia publica prin mass-media sau prin alte metode persuasive. (< fr. manipuler)

TENEBROS, -OASA I. adj. 1. intunecos, obscur; sumbru. 2. (fig.) ascuns, tainic, misterios, impenetrabil. 3. (fig.; despre oameni) intunecat, posomorat, taciturn. II. s. m. pl. grup de pictori italieni din sec. XVII, a caror pictura se caracterizeaza prin atmosfera intunecata si prin efecte de clarobscur puternic contrastant. (< fr. tenebreux, lat. tenebrosus)

TIPOLOGIE s. f. 1. studiu stiintific al trasaturilor tipice ori al relatiilor reciproce dintre diversele tipuri ale unor oameni, animale, obiecte sau fenomene. ◊ clasificare a tipurilor literare. 2. ramura a pshihologiei care studiaza trasaturile psihice ale diferitelor tipuri de oameni. 3. studiu stiintific al structurii unui idiom sau grup de idiomuri in raport cu un tip determinat printr-o analiza unitara. (< fr. typologie)

EXPRESIE, expresii, s. f. 1. Exprimare. ♦ Constructie concisa care exprima, de obicei in mod figurat, o idee. ♦ Cuvant. 2. Fig. Manifestare, redare a ideilor, a sentimentelor etc. prin cuvinte, mimica etc. ♦ Infatisare care reflecta starea sufleteasca a omului; reflectarea starii interioare a cuiva (in privire, figura). 3. grup de numere, litere etc. legate intre ele prin simboluri de operatii matematice (adunare, inmultire etc.). [Var.: expresiune s. f.] – Din fr. expression, lat. expressio, -onis.

FURNICA, furnici, s. f. (La pl.) grup de insecte din ordinul himenopterelor, de talie mica sau mijlocie, negre sau rosii, care traiesc in colonii; (si la sg.) insecta care face parte din acest grup. ◊ Harnic ca o furnica, se spune despre un om foarte muncitor. ◊ Furnica alba = termita. [Pl. si: (rar) furnice] – Lat. formica.

ARGESANU, Gheorghe (1883-1940, n. Caracal), general si om politic roman. Prim-ministru (sept. 1919). A ordonat executarea unui grup masiv de legionari dupa asasinarea lui Armand Calinescu. Ucis de legionari in inchisoarea Jilava.

BOAS, Franz (1858-1942), antropolog american de origine americana. Initiatorul morfologismului (istoricismului), din perspectiva catuia cultura apare ca indisolubil legata de grupul social, de limba, practicile cotidiene si riturile acestuia („Gindirea omului primitiv”, „Antropologia si viata moderna”).

CISTICERCOZA (‹ fr.) s. f. grup de boli parazitare intilnite la animale (si rareori la om), ca urmare a localizarii in muschi, membrane seroase, creier etc., a formelor larvare ale unor tenii. Carnea animalelor bolnave de c. este improprie pentru consum.

cird (cirduri), s. n.1. grup de animale de acelasi fel, turma, multime. – 2. Ceata mare de oameni, multime. – 3. Zbor. – Mr. (girdel’u), megl. card. Sb. krd (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Cihac, II, 42; Conev 57), din sl. krudo; cf. bg. kurd, cr. kerd, slov. kerdelo (cf. mr.), rut. kerd, kyrd.Der. cirdui (var. incirdui), vb. (a orindui, a aranja, a pune in ordine; a forma un sir, a se pune la rind; a se asocia, a se imprieteni); incirdosi (var. incordosa), vb. (a face companie, a insoti).

TENEBROS, -OASA adj. (Liv.) Intunecos, intunecat, obscur; sumbru. ♦ (Fig.; despre oameni) Intunecat, mohorat, inchis. ♦ (Fig.) Ascuns si perfid. // s.m.pl. grup de pictori italieni din sec. XVII, a caror pictura se caracterizeaza prin atmosfera intunecata si prin efecte de clarobscur puternic contrastant. [Cf. fr. tenebreux, lat. tenebrosus].

FIECARE pron. nehot. (Indica fiintele sau lucrurile luate in parte dintr-un grup sau dintr-o categorie) si unul, si altul; oricare. ◊ (Adjectival) Fiecare om. [Pr.: fi-e-.Gen.-dat. fiecaruia, fiecareia.Var.: (inv. si pop.) fiescare, fiestecare, fistecare pron. nehot.] – Fie1 + care.

RADACINOS, -OASA, radacinosi, -oase, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Cu radacini mari sau mai multe. 2. S. f. (La pl.) grup de plante cultivate pentru producerea radacinilor, care sunt utilizate in alimentatia omului, in industrie sau ca furaje; (si la sg.) planta din acest grup. – Radacina + suf. -os.

TIPOLOGIE s.f. 1. Studiu stiintific al trasaturilor tipice ori al relatiilor reciproce dintre diversele tipuri ale unor obiecte sau fenomene. ♦ Ramura a psihologiei care studiaza trasaturile psihice caracteristice ale diferitelor tipuri de oameni. 2. (Lingv.) Mod de a studia structura unui idiom sau a unui grup de idiomuri in raport cu un tip determinat printr-o analiza unitara. [Gen. -iei. / < fr. typologie, cf. gr. typos – tip, logos – studiu].

ADUNA, adun, vb. I. 1. Tranz. A strange la un loc ceea ce se afla raspandit, imprastiat, risipit; a ridica de pe jos. 2. Tranz. A aduna din toate partile; a strange, a concentra. 3. Tranz. A culege (alegand de ici si de acolo). 4. Tranz. A pune deoparte bani sau alte bunuri materiale; a agonisi. 5. Tranz. (Mat.) A totaliza mai multe numere intr-unul singur. 6. Tranz. si refl. A (se) strange la un loc, formand un grup. ◊ Expr. (Tranz.) Parca a tunat si i-a adunat, se zice despre oameni foarte deosebiti unii de altii stransi la un loc. ♦ A (se) ingramadi, a (se) ghemui. – Lat. adunare.

LAIE f. 1) inv. grup de tigani nomazi. 2) pop. Ceata dezorganizata si zgomotoasa de copii sau de oameni. /<pol., ucr. laja

CEREALE RE-A-/ s. f. pl. grup de plante cultivate din familia gramineelor, ale caror boabe servesc la alimentarea oamenilor si a animalelor, sau in diferite industrii. (< fr. cereales, lat. cerealia)

ADUNA, adun, vb. I. I. 1. Tranz. A strange la un loc ceea ce se afla raspandit, imprastiat, risipit; a ridica de pe jos. 2. Tranz. A aduce din toate partile; a strange, a concentra. 3. Tranz. si refl. A (se) ingramadi, a (se) ghemui. In ochii mei lacrimi s-aduna (COSBUC). 4. Tranz. A culege (alegand de ici si de colo). Merg s-adune Mure fetele (COSBUC). 5. Tranz. A pune deoparte bani sau alte bunuri materiale; a agonisi. II. Tranz. A totaliza mai multe numere intr-unul singur. III. Tranz. si refl. A (se) apropia unii de altii; a (se) strange formand un singur grup. ◊ Expr. (Tranz.) Parca a tunat si i-a adunat, se zice despre oameni foarte deosebiti unii de altii stransi la un loc. ♦ Refl. A se intalni, a veni deseori in contact cu altii. – Lat. adunare.

CONTUBERNIU s. n. 1. (la romani) cort pentru zece soldati. ◊ grupul celor zece soldati. 2. (in dreptul roman) casatorie intre doi sclavi sau intre un om liber si un sclav. 3. (fig.) coabitare ilegala intre doua persoane de s*x diferit. (< fr., lat. contubernium)

SOCIETATE s. f. 1. ansamblu unitar, sistem organic inchegat de relatii intre oameni, istoriceste determinate, al caror fundament il constituie relatiile de productie. ◊ formatiune social-economica. ◊ grup (organizat) in care traiesc unele fiinte. 2. asociatie de persoane organizata potrivit unui anumit scop. 3. categorie sociala; cerc limitat de oameni. ◊ anturaj; companie. 4. asociatie intre oameni de afaceri alcatuita pe baza unor investitii de capital social si in vederea unor profituri comune. 5. organizatie cu caracter (inter)national, obstesc etc. care are drept scop promovarea unor idei sau actiuni de interes general. (< fr. societe, lat. societas)

ROBINSON [robinsn], Mary (n. 1944), om de stat irlandez. Prof. univ. la Dublin. Militanta pentru drepturile femeilor si ale grupurilor sociale defavorizate. Prima femeie presedinta a Republicii Irlanda (1990-1997). Din 1997, Inalt Comisar al O.N.U. pentru drepturile omului.

SOI3, soiuri, s. n. grup de plante sau de animale care apartin aceleasi specii ori varietati, cu anumite insusiri morfologice sau fiziologice ereditare comune; planta sau animal care apartine unui asemenea grup. ◊ Loc. adj. De soi = de buna calitate, ales. ♦ (Fam.) Varietate, gen, fel, categorie de oameni sau de obiecte. – Din tc. soy.

GRAUNTOASE f. pl. pop. grup de plante graminee, cu tulpini neramificate, cultivate pentru boabele lor, folosite ca hrana pentru om, ca nutret pentru animale si ca materie prima pentru industria usoara (reprezentanti: graul, secara, orzul etc.); cereale. /graunt(e) + suf. ~oase

COLOANA s. f. 1. stalp cilindric de piatra, marmura etc. destinat sa sustina un antablament. ♦ formatie cu aspect de stalp aparuta in pesteri prin unirea unei stalactite cu o stalagmita. ◊ coloana vertebrala = sira spinarii. ♦ parte dintr-un catarg care iese deasupra puntii. 2. masa a unui fluid care ia forma cilindrica atunci cand este inchisa intr-un tub sau cand tasneste cu putere dintr-o conducta. 3. sectiune verticala a unei pagini tiparite sau manuscrise. ♦ rubrica (intr-un formular, intr-un registru etc.). 4. sir vertical de cifre. 5. denumire a mai multor aparate in chimie si in industria chimica, dintr-o manta verticala, cilindrica, de metal etc., continand materiale absorbante, filtrante etc. 6. convoi de oameni, animale, vehicule, nave, care merge randuit in siruri paralele in adancime. ◊ coloana a cincea = grup de tradatori in slujba dusmanului, care organizeaza diversiuni, acte de sabotaj etc. pentru a dezorganiza spatele frontului. 7. (cinem.) coloana sonora = ansamblu de sunete care insoteste imaginile unui film. (<fr. colonne)

ADUNATURA, adunaturi, s. f. 1. grup format prin adunarea la un loc a unor obiecte disparate; gramada nesistematizata. 2. (Peior.) Gramada de oameni adunati din intamplare, gloata, stransura. – Aduna + suf. -atura.

ACTINomICET, actinomicete, s. n. (La pl.) grup de microorganisme foarte raspandite in natura, inrudite cu ciupercile inferioare, dintre care unele sunt patogene pentru om si pentru animale, iar altele produc antibiotice; (si la sg.) exemplar din aceste microorganisme. – Din fr. actinomycetes.

SALAS, salase, s. n. (Pop.) 1. Adapost unde cineva capata temporar gazduire. 2. Constructie rudimentara facuta in camp si folosita ca adapost temporar pentru oameni si animale. 3. Locuinta, casa. ♦ Staul, grajd. ♦ Culcus. 4. Asezare omeneasca. ♦ Locuitorii acestei asezari. 5. Mica asezare de tigani (nomazi); grup de familii de tigani (nomazi) sub conducerea unui vataf. [Pl. si: salasuri] – Din magh. szallas.

CEREALA ~e f. 1) la pl. grup de plante graminee cu tulpini neramificate si cu fructele cariopse, cultivate pentru boabele folosite ca hrana pentru om, ca nutret pentru animale, ca materie prima pentru industrie etc. (reprezentanti: graul, secara, orzul etc.). 2) Planta din acest grup. [G.-D. cerealei; Sil. -re-a-] /<fr. cereale, lat. cerealis

BALACEANU, familie de boieri din Tara Romaneasca. Mai importanti: 1. Badea B., boier dregator; lunga si interesanta cariera politica; mare postelnic, mare sluger, mare clucer, mare vornic (1664-1687). 2. Constantin B. (?-1690), fiul precedentului si ginerele domnului Serban Cantacuzino; aga (1682-1688). 3. Constantin B., zis „Buclucasu” (?-1831), om politic, a detinut importante dregatorii. Adversar al regimului fanariot si adept al restaurarii domniilor pamantene. Sef al grupului de boieri constituit in „partidul patriei”, urmarind emanciparea Principatelor Romane de sub suzeranitatea turceasca si de sub protectoratul rusesc. 4. Ion (Iancu) B. (1828-1914, n. Bucuresti), om politic, diplomat. Participant la Revolutia de la 1848; luptator pentru unirea Principatelor Romane. Memorii. 5. Constantin B.-Stolnici (n. 1923, Bucuresti), medic roman. Cercetari si inventii in domeniul neurologiei, gerontologiei, ciberneticii („Elemente de neurocibernetica”, „Personalitatea umana – o interpretare de cibernetica”, „Neurogeriatrie”, in colab.).

ACTINomICETE s. n. pl. grup de microorganisme foarte raspandite in natura, inrudite cu ciupercile inferioare, dintre care unele sunt purtatoare de boli pentru om si animale, iar altele produc antibiotice. – Din fr. actinomycetes.

CEREALA, cereale, s. f. (La pl.) grup de plante din familia gramineelor (grau, porumb etc.), cu radacini fasciculate, tulpini neramificate si fructele cariopse, ale caror seminte servesc ca hrana omului sau animalelor si ca materie prima in industria alimentara; (si la sg.) planta care face parte din acest grup. [Pr.: -re-a-] – Din fr. cereale.

CIOPOR ~oare n. inv. 1) grup mare de animale de acelasi fel care umbla impreuna; turma; card. Un ~ de oi. 2) fig. peior. Multime neorganizata de oameni; gloata. [Sil. cio-por] /<ung. csoport(t)

CONTUBERNIU s.n. (Ant.) 1. Cort militar roman. 2. grup de zece soldati romani (care ocupau acelasi cort). 3. (In dreptul roman) Uniune, asociatie intre doi sclavi sau intre un om liber si un sclav. 4. (Fig.) Coabitare ilicita intre doua persoane de s*x diferit. [Pron. -niu. / cf. it. contubernio, lat. contubernium].

DESIS, desisuri, s. n. 1. grup de arbusti, de tufe, de buruieni etc.; p. ext. padure tanara foarte deasa. 2. Fig. (Rar) Multime mare, ingramadeala, imbulzeala (de oameni). – Des2 + suf. -is.

CARADA, Eugeniu (1836-1910, n. Craiova), publicist, economist si om politic roman. A colaborat la „Timpul” (1853-1870) si la „Romanul” (1857-1871). A contribuit la infiintarea Bancii Nationale A Romaniei. Unul dintre conducatorii grupului bratienist („Oculta”) din Partidul National-Liberal. Piese de teatru, versuri.

CARD, carduri, s. n. 1. grup mare de animale mamifere, de pasari, de pesti de acelasi fel, care se afla impreuna. 2. (De obicei peior.) Ceata (mare) de oameni. ◊ Expr. A se pune (sau a intra) in card cu cineva = a se asocia, a se intovarasi cu cineva (in vederea unor actiuni reprobabile). 3. (Fam.) Multime, sir (de ani, de zile). ◊ Loc. adv. De (la) un card de vreme = de un timp incoace. Un card de ani = foarte multi ani. – Din scr. krd.

CARUSEL s. f. 1. instalatie din mai multi caluti de lemn, pe care incaleca copiii si care se invartesc pe o pista circulara; calusei. 2. dispozitiv circular pentru manutentiune (1). un ~ aerodinamic = turn metalic pe un suport rotativ, pe care se poate monta un obiect profilat in vederea masurarii fortelor aerodinamice; strung-~ = strung cu axa de rotatie verticala, la prelucrarea pieselor grele de inaltime mica. 3. reprezentatie a unui grup de calareti care executa o serie de miscari de dresaj. 4. circulatie intensa de vehicule in diverse sensuri. 5. (fig.) succesiune rapida de oameni, de lucruri. (< fr. carrousel)

CONRAD VON HOTZENDORF [conrat fon hotandorf], Franz, conte (1852-1925), feldmaresal si om politic austro-ungar. Partizan al politicii de expansiune in Pen. Balcanica; sef al statului-major al armatei austro-ungare (1906-1911; 1912-1917), apoi comandant al grupului de armate de pe frontul austro-italian (1917-1918). Memorii.

CORDON, cordoane, s. n. I. 1. Cingatoare (de material plastic, de panglica, de panza, de piele etc.); centura, curea. ♦ Panglica lata de matase purtata diagonal pe piept, de care sunt prinse anumite decoratii inalte; gradul cel mai inalt al unei decoratii. 2. (Geogr.; in sintagma) Cordon litoral = fasie de uscat care desparte o laguna sau un liman de mare; sageata litorala, perisip. 3. Ansamblu de fire electrice foarte flexibile, folosite in telefonie. 4. (Anat.; in sintagma) Cordon ombilical =ombilic. 5. Margine a unei monede cu grosimea mai mare decat partea centrala. II. 1. Sir de posturi militare insarcinate cu un serviciu de paza; linie compacta, formata de obicei din soldati care au ca sarcina sa asigure ordinea in cazul unei afluente de oameni. ◊ Cordon sanitar = ansamblul masurilor de izolare la care este supusa o localitate sau o tara unde bantuie o boala molipsitoare; (concr.) patrula sau grup de patrule care asigura aceasta izolare. 2. (Inv.) Frontiera, granita. – Din fr. cordon.

GENERATIE s. f. 1. functiune prin care fiintele vii se reproduc; reproducere. ♦ (biol.) ~ spontanee = ipoteza potrivit careia organismele vii ar lua nastere in mod spontan din materia anorganica. 2. totalitatea oamenilor care sunt de aceeasi varsta. ◊ (biol.) grupare de indivizi avand aceeasi filiatie. ◊ perioada de timp care desparte varsta tatalui de aceea a fiului. 3. grup de familii tehnologice contemporane sau coerente corespunzand perioadelor in care tehnica se afla relativ stabilizata. (< fr. generation, lat. generatio)

A NUMARA numar tranz. 1) (lucruri, fiinte etc.) A socoti pe rand, unul cate unul, determinand intreaga cantitate; a evalua numeric. ~ banii. ◊ A (putea) ~ (ceva) pe degete se spune despre obiecte sau despre fiinte care sunt (foarte) putine la numar. Slab (sau gras) de-i numeri coastele se spune despre un om foarte slab. 2) (numerele) A insira succesiv (de regula, in ordine crescanda). ~ de la unu pana la zece. 3) A considera ca facand parte (dintr-un grup, dintr-o categorie etc.). 4) A face sa figureze intr-un total, intr-o entitate; a include. /<lat. numerare

TABARA1 ~ere f. 1) Popas al unor grupe de oameni (turisti, sportivi); campament. ◊ A lasa toate (sau totul) ~ a lasa toate (sau totul) in dezordine. 2) Popas al unor trupe in mars; lagar; campament; bivuac; cantonament. 3) grup de care in mers sau in popas; convoi. [G.-D. taberei] /<sl. taboru

FAMILIE ~i f. 1) grup de persoane inrudite prin casatorie sau prin sange care traiesc impreuna (sot, sotie, descendentii acestora). 2) Succesiune de generatii ce se trag dintr-un stramos; neam; semintie. ◊ ~ de limbi grup de limbi inrudite, care provin din aceeasi limba initiala. ~ de cuvinte totalitate a cuvintelor compuse si derivate formate de la radacina aceluiasi cuvant. 3) fig. Reuniune de oameni sau de popoare legate intre ele prin interese si idealuri comune. 4) biol. Categorie sistematica superioara genului si inferioara ordinului. [Art. familia; G. D. familiei; Sil. -li-e] /<lat. familia, fr. famille

COCCIDIOZE (‹ fr. {i}) s. f. pl. grup de boli ale tubului digestiv si glandelor anexe, care pot afecta si alte organe (rinichi, nas, faringe, urechi etc.), intilnite la toate speciile animale si la om. Au evolutie acuta sau cronica fiind provocate de specii din ordinul Coccidia. C. cele mai frecvente la om sint malaria, toxoplasmoza, babesioza. Dintre animalele domestice cele mai afectate de c. sint pasarile si iepurii.

TUFA, tufe, s. f. 1. Arbust cu ramuri dese care pornesc direct de la radacina; grup de flori, de lastari sau de plante erbacee cu radacina comuna. ◊ Expr. (Fam.) Tufa (de Venetia) = nimic, deloc. Tufa-n punga sau tufa-n buzunar = a) nimic; b) om fara bani. ♦ Fig. Par mult si des; claie. 2. (Rar) Ramura, creanga inverzita. ♦ (Reg.) Bata, ciomag. – Lat. tufa.

CONTROL, controale, s. n. 1. Analiza permanenta sau periodica a unei activitati, a unei situatii etc. pentru a urmari mersul ei si pentru a lua masuri de imbunatatire. ◊ Lucrare de control = lucrare scrisa prin care se verifica periodic cunostintele elevilor sau ale studentilor. Cifra de control = exponent care indica limitele cantitative ale productiei. Punct de control = loc fix (la marginea unui oras, a tarii etc.) unde organele autoritatii supravegheaza indeplinirea formalitatilor legale de catre cei care trec. Control obstesc = forma de control social, specifica tarilor socialiste, care se exercita de catre masele largi de oameni ai muncii si de reprezentantii organizatiilor de masa si obstesti. ♦ Supraveghere continua (morala sau materiala); stapanire, dominatie. ♦ Putere de dirijare a propriilor sale gesturi si miscari. 2. Institutie sau grup de persoane care supravegheaza anumite activitati. 3. (La pl.) Registru de evidenta a personalului (si animalelor) unei unitati militare. – Din fr. controle.

CARAVANA, caravane, s. f. 1. Convoi de oameni si de animale de povara, care transporta marfuri, bagaje etc., prin pustiuri sau prin stepe. ♦ Convoi de vehicule si de calatori care parcurg impreuna acelasi drum. ◊ Caravana cinematografica = grup de automobile special amenajate, care dau reprezentatii cinematografice in anumite locuri. 2. (Reg.) Caruta sau car pentru transport. – Fr. caravane.

TENEBROS, -OASA, tenebrosi, -oase, adj. (Livr.) Intunecos, sumbru, obscur. ♦ (Substantivat, m.; la pl.) grup de pictori italieni din sec. XVII, a caror pictura este caracterizata prin atmosfera intunecata si prin treceri bruste de la lumina la umbra, cu puternice efecte de clarobscur. ♦ Fig. (Despre oameni) Posomorat, inchis. ♦ Fig. Ascuns si perfid. – Din fr. tenebreux, lat. tenebrosus.

CARAVANA, caravane, s. f. 1. Convoi de oameni si de animale de povara (de obicei camile), care transporta marfuri, bagaje etc. prin pustiuri sau prin stepe. ♦ Convoi de vehicule impreuna cu calatorii din ele, care parcurg impreuna acelasi drum. ♦ grup de vehicule care strabat o tara in scopuri culturale, sanitare etc. Caravana sanitara. Caravana cinematografica. 2. (Reg.) Caruta sau car mare pentru transport. – Din fr. caravane.

POLITIC, -A I. adj. referitor la politica. ♦ nivel ~ = grad de pregatire a cuiva in probleme de politica generala; orientare justa in astfel de probleme; om ~ = cel care isi desfasoara activitatea in domeniul politicii (II, 1); drepturi ce = drepturi referitoare la participarea cetatenilor la viata obsteasca si la conducerea treburilor societatii II. s. f. 1. activitate a claselor, a grupurilor sociale in raport cu statul, determinata de interesele si de scopurile lor; activitate a organelor puterii si conducerii de stat in domeniul treburilor publice interne si externe. 2. tactica, comportare, abilitate folosita de cineva pentru a-si atinge scopul. (< fr. politique, lat. politicus, gr. politikos, /II/ politike)

grupA, grupe, s. f. 1. Colectiv restrans de oameni, subordonat unei forme organizatorice mai largi. ♦ Unitate administrativa dintr-o intreprindere sau dintr-o institutie, bazata pe specializare, pe diviziunea muncii. ♦ Cea mai mica subunitate militara de instructie si de lupta. ♦ (Rar) grup (2). 2. Subdiviziune (in stiinte) care cuprinde elemente cu trasaturi comune. ◊ grupa sangvina = fiecare dintre categoriile de clasificare a sangelui, intemeiata pe ansamblul de caracteristici ale globulelor rosii si ale plasmei sangvine. ♦ Spec. Fiecare dintre subimpartirile care rezulta din asezarea elementelor chimice in sistemul periodic, grupand elementele cu proprietati inrudite. – Din fr. groupe.

SOCIAL, -A, sociali, -e, adj. 1. Creat de societate, propriu societatii; care este legat de viata oamenilor in societate, de raporturile lor in societate sau fata de societate; care priveste societatea omeneasca. 2. Propriu unui anumit tip de societate; legat de apartenenta la o anumita categorie sociala, la un anumit grup social. [Pr.: -ci-al] – Din fr. social, lat. socialis.

VOCE ~i f. Facultate a omului de a emite sunete articulate; glas; grai. ~ linistita. ♦ A ridica ~ea a spune ceva pe un ton ridicat; a se rasti. 2) darul de a canta frumos din gura. 3) Melodie sustinuta de un grup de cantareti in cadrul unui cor sau al unui ansamblu vocal. ~ea intai. Cor pentru trei ~i. [G.-D. vocii] /<lat. vox, vocis, it. voce

STAT1 s. n. 1. institutie suprastructurala, instrument principal de organizare teritoriala si administrativa a unei tari. 2. de ~ = care emana de la stat (1); condus si controlat de stat; referitor la stat. ♦ om (sau barbat) de ~ = persoana cu rol important in conducerea statului; lovitura de ~ = actiunea rapida care urmareste rasturnarea regimului politic existent si preluarea, prin forta, a puterii politice de stat de catre un grup de persoane; puci. 3. (pl.; in feudalism) denumire a organelor reprezentative din anumite tari. (< it. stato lat. status, dupa fr. etat,)

GREGAR, -A, gregari, -e, adj. (Despre animale) Care traieste in grupuri compacte, in turme, cete, carduri. ◊ Instinct gregar = instinct care determina unele animale sa traiasca, sa migreze etc. in turme, cete, carduri. (Fig.) Spirit (sau instinct) gregar = spirit sau instinct care indeamna pe unii oameni sa se supuna orbeste, sa-si piarda cu totul individualitatea in mijlocul multimii din care fac parte. – Din fr. gregaire, lat. gregarius.

NATURA ~i f. 1) Lumea fizica inconjuratoare in toata diversitatea manifestarilor ei; totalitatea fiintelor si lucrurilor existente. ◊ ~ moarta a) grup de obiecte neinsufletite, utilizabile; b) pictura reprezentand un grup de obiecte de acest gen (fructe, legume, flori, vanat etc.). Din (sau de la) ~ innascut. 2) Aspect estetic al unui teritoriu; priveliste; peisaj. A admira ~a. ◊ In sanul ~ii departe de ceea ce este facut de mainile omului. 3) fig. Caracter specific; esenta. ~a lucrurilor. 4): In ~ in produse (naturale sau create de om) ori in prestari de servicii. 5): Dupa ~ dupa modelul obiectelor din realitate; conform cu realitatea. 6) (in artele plastice) Obiect real care trebuie reprezentat. 7) Fel de a fi al unui individ; caracter; fire. ~a umana. ◊ Obisnuinta este a doua ~ se spune despre o stare sau o actiune cu care s-a obisnuit cineva. 8) Fel de a fi; gen. ◊ Carbune de ~ organica carbune animal. (Lucrurile sunt) de asa ~ (lucrurile sunt) de asa fel. [G.-D. naturii] /<fr. nature, lat., it. natura, germ. Natur

CONTAGIUNE (‹ fr., lat.) s. f. 1. Transmitere a unei infectii de la un organism la altul, fie direct, prin contact nemijlocit intre organismul receptiv si sursa de infectie, fie indirect, prin intermediul unor factori animati (oameni, animale, inclusiv insecte) sau neanimati (alimente, apa, obiecte-purtatoare de microbi). 2. Transmitere involuntara a unor manifestari psihice la alte persoane corespunzator unor tendinte normale de imitatie si sugestie caracteristice indivizilor umani, care se manifesta curent in viata de grup (c. risului, c. panicii, c. euforica etc.).

ALCALIN, -A, (‹ fr.) adj. 1. (Despre substante chimice) Care are proprietatile unei baze. ♦ Medicamente alcaline = medicamente utilizate in tratamentul aciditatii gastrice. Metale alcaline = metalele (litiul, sodiul, potasiul, rubidiul, cesiul si franciul) care fac parte din grupa I a sistemului periodic al elementelor. Rezerva a. = cantitatea de acid carbonic si de bicarbonat de sodiu din singe; la om, r.a. este de 7,34-7,45 cm3. 2. (PETROGR.; despre magma si roci magmatice) Caracterizate prin continut mare in alcalii in raport cu dioxidul de siliciu. In cele subsaturate predomina feldspatoizii, iar in cele paracalcaline predomina piroxenii si amfibolii sodici. Soluri alcaline = grup de soluri cu continut mare de saruri de sodiu si cu reactie puternic alcalina.

VANDAL, vandali, s. m. 1. Persoana care facea parte din grupul de triburi de origine germanica care au coborat in sec. V de pe tarmul Marii Baltice ajungand pana in nordul Africii unde au intemeiat un regat si de unde au patruns in Roma, jefuind crunt si distrugand numeroase valori culturale si artistice ale antichitatii. 2. Fig. om necivilizat, barbar, care distruge valori culturale si artistice. – Din fr. vandale.

ALIANTA, aliante, s. f. 1. Legatura (temporara) intre doua sau mai multe grupuri in vederea realizarii unui scop comun; legatura stabilita intre doua sau mai multe state, pe baza unui tratat. ◊ Alianta dintre clasa muncitoare si taranimea muncitoare = legatura stransa, tovarasie, colaborare intre clasa muncitoare si taranimea muncitoare, sub conducerea clasei muncitoare, in vederea luptei comune pentru desfiintarea exploatarii omului de catre om, pentru construirea socialismului si desfiintarea claselor. 2. (In expr.) Ruda prin alianta = persoana devenita, prin contractarea unei casatorii, ruda cu rudele sotiei sau ale sotului. [Pr.: -li-an-] – Fr. alliance.

SOCIETATE ~ati f. 1) Totalitate a oamenilor care traiesc impreuna si intre care exista anumite relatii bazate pe legi comune; colec-tivitate. 2) Organizatie (cu caracter national sau international) avand drept scop actiuni de interes comun. ~ stiintifica. ~ sportiva. 3) Intreprindere intemeiata pe investirea de capital de catre doua sau mai multe persoane, care desfasoara o activitate sociala sau lucrativa. 4) grup de persoane care isi petrec timpul liber impreuna; companie. [G.-D. societatii; Sil. -ci-e-] /<lat. societas, ~atis, fr. societe, it. societa

CONSTRUCTIE, constructii, s. f. 1. Cladire executata din zidarie, lemn, metal, beton etc., pe baza unui proiect, care serveste la adapostirea oamenilor, animalelor, obiectelor etc.; spec. casa, edificiu, cladire. 2. Faptul de a construi. ◊ Loc. adj. si adv. In constructie = (aflat) in cursul procesului de construire. ♦ Alcatuire, compunere, structura. 3. (La pl.) Ramura a economiei nationale care are ca obiect efectuarea de constructii (1); ramura a tehnicii care se ocupa cu studiul, proiectarea si executarea constructiilor. ◊ Constructii de masini = ramura de baza a industriei care produce masini-unelte, utilaje, mijloace de transport etc.; ramura a stiintelor care se ocupa cu studiul, proiectarea si construirea instalatiilor, masinilor etc. 4. (Lingv.) grup de cuvinte intre care exista anumite raporturi sintactice; grup stabil de cuvinte; mod de a grupa cuvintele in propozitii si propozitiile in fraze. – Din fr. construction, lat. constructio.

SISTEM s. n. 1. ansamblu de elemente aflate intr-o relatie structurala, de interdependenta si interactiune reciproca, formand un tot organizat. 2. (anat.) grupare morfologica si functionala unitara de organe sau de structuri. 3. (biol.) ansamblu de elemente aflate in interactiune. ♦ (geol.) succesiune de straturi care corespunde aceleiasi perioade. 4. ansamblu ordonat care apare ca rezultat al unei clasificari. ♦ ~ solar = ansamblu de corpuri ceresti in care intra Soarele, planetele cu satelitii lor (masa atomica, numar de ordine); ~ de ecuatii = grup de mai multe ecuatii cu aceleasi necunoscute; ~ tehnic = ansamblu de corpuri fizice compus, cel putin in parte, din corpuri solide, folosit in tehnica; ~ de unitati = ansamblu de unitati de masura dintr-un numar restrans de unitati fundamentale; ~ audio = combina muzicala. 5. mod de organizare a unui proces, a unei operatii, activitati etc.; metoda de lucru, fel de a lucra. 6. ~ informational = ansamblu de procedee si mijloace de adunare, prelucrare si transmitere a informatiei necesare procesului de conducere a intreprinderilor etc.; ~ ul stiintelor = totalitate a disciplinelor stiintifice, ansamblul cunostintelor teoretice ale oamenilor intr-o anumita etapa istorica. 7. (fam.) mijloc ingenios. (< fr. systeme, lat. systema, germ. System)

RADICAL, -A I. adj. 1. din temelie, complet; fundamental, de baza; (adv.) radicalmente. ◊ (despre tratament, medicamente etc.) care vindeca complet. 2. care preconizeaza reforme mari, actiuni hotaratoare. ◊ (despre oameni sau grupari politice; (si s. m.) care preconizeaza o serie de reforme in activitatea sociala. 3. care cuprinde radacina cuvantului. II. s. m. 1. (mat.) numar care, ridicat la o putere, da numarul dat; radacina. ◊ simbol matematic care arata operatia de extragere de radacina. ◊ axa ~a = locul geometric al punctelor din plan care au aceeasi putere fata de doua cercuri date, reprezentat printr-o dreapta perpendiculara pe linia care uneste centrele cercurilor; plan ~ = locul geometric al punctelor din spatiu avand aceeasi putere fata de doua sfere date, reprezentat printr-un plan. 2. grup atomic care ramane neschimbat intr-o reactie chimica si care, in mod obisnuit, nu exista in stare libera. 3. (lingv.) element primitiv, ireductibil din punct de vedere morfologic, comun mai multor cuvinte care constituie o familie si contine sensul lexical al cuvantului; radacina. (< fr. radical, lat. radicalis, germ. Radikal)



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)