Rezultate din textul definițiilor
SCOLASTIC, -A I. adj. referitor la scolastica. ◊ (p. ext.) pedant, livresc, rupt de realitate. II. s. f. invatamantul si filozofia predate in tarile catolice din Europa medievala, care cautau sa fundamenteze dogmele bisericii crestine, caracterizandu-se prin rationamente abstracte si prin artificii logice sterile. ◊ (p. ext.) orice speculatie sterila, rupta de viata. (< fr. scolastique, lat. scholasticus)
prididi (prididesc, prididit), vb. – 1. (Inv.) A inmina, a da. – 2. (Inv.) A supune, a ocupa, a domina. – 3. A asalta, a napadi, a invinge. – 4. A stapini, a opri. – 5. A infrunta, a rezista. – Var. inv. pridadi. Sl. predati, imperf. – dadjechu (Tiktin), cf. preda. Candrea, II, 219 pornea gresit de la podidi.
DEZARMA vb. I. tr. 1. A smulge, a lua armele cuiva, a sili pe cineva sa predea armele. ♦ (Fig.) A lua cuiva orice motiv de suparare, a pune pe cineva in imposibilitatea de a se opune la ceva. ♦ (Fig.) A face neputincios, a lua puterea (de lupta) cuiva. 2. intr. (Despre state) A renunta la pregatiri militare, a desfiinta sau a reduce inarmarile. 3. tr. A lua, a scoate armamentul dintr-un fort, dintr-o fortificatie; a lua armamentul de pe o nava de razboi. [Cf. fr. desarmer].
PLECA vb. I. 1. v. apleca. 2. v. povarni. 3. v. prosterna. 4. v. smeri. 5. v. apune. 6. v. preda. 7. v. ceda. 8. v. subjuga. II. 1. v. porni. 2. a se duce, a merge, a porni, (pop.) a (se) misca, (inv. si reg.) a pasa. (Unde ~ acum seara?) 3. v. apuca. 4. a se cara, a se duce, a se misca. (Sa ~ imediat de aici!) 5. a se retrage. (Va rog sa-mi permiteti sa ~.)
PRIMIRE, primiri, s. f. Faptul de a primi. 1. luare in posesiune a unui bun care ti-a fost oferit, dat, datorat. ◊ Loc. vb. A da (cuiva ceva) in primire = a preda, a incredinta (cuiva ceva). A lua (ceva) in primire = a prelua (ceva); a receptiona. ◊ Expr. A lua (pe cineva) in primire = a) a lua (pe cineva) in grija sa, sub supravegherea sa (pentru a-l indruma), a purta de grija; b) (fam.) a certa pe cineva, a-i face reprosuri. 2. Acceptare, admitere a unui vizitator, a unui solicitator; modul de a-l intampina, de a-l trata. ◊ Loc. adj. De primire = a) (despre ore, zile) in care este permis accesul publicului intr-un loc; b) (despre incaperi) destinat vizitatorilor, solicitatorilor. 3. Manifestare a unei anumite atitudini fata de ceva. 4. Admitere a cuiva intr-o intreprindere, intr-o institutie, intr-o organizatie. – V. primi.
DEZARMA vb. I. tr. 1. a lua armele cuiva, a-l sili sa predea armele. ◊ (fig.) a pune pe cineva in imposibilitatea de a riposta; a lua cuiva orice motiv de suparare. 2. a scoate armamentul dintr-un fort, dintr-o fortificatie, de pe o nava de razboi. 3. a debarca echipajul unei nave, proviziile, combustibilul etc. II. intr. (despre state) a renunta la pregatiri militare, a desfiinta sau a reduce inarmarile. (< fr. desarmer)
DEZARMA, dezarmez, vb. I. 1. Tranz. A lua cuiva armele, a sili pe cineva sa predea armele. 2. Intranz. si tranz. (Despre sau cu privire la state) A(-si) lichida sau a(-si) limita fortele armate si armamentul. 3. Tranz. Fig. A face pe cineva sa renunte la o actiune, a pune pe cineva in imposibilitate de a riposta. – Din fr. desarmer.
EXPLICA vb. I. tr. a arata, a clarifica, a lamuri. ◊ a descoperi, a lamuri cauza; a demonstra. ◊ (fam.) a preda o lectie; a face expunerea unor cunostinte. II. refl. a se justifica. ◊ a se intelege, a se pricepe. III. refl., tr. a (se) lamuri, a (se) intelege. (< fr. expliquer, lat. explicare)
PARTICULAR, -A I. adj. 1. care apartine numai anumitor persoane sau lucruri. ♦ in ~ = in mod deosebit, in special. ◊ care constituie proprietatea individuala a cuiva. 2. cu caracter individual; caracteristic, specific. ◊ (log.; despre judecati) in care predicatul se refera numai la o parte din sfera subiectului. 3. cu caracter neoficial; privat; (despre lectii) predat elevilor in afara orelor oficiale de scoala. II. s. n. categorie filozofica, veriga intermediara intre singular si general. III. s. m. persoana care nu detine o functie oficiala; (p. ext.) persoana considerata ca individ in raport cu statul. (< fr. particularis, germ. partikular, /III/ Partikular)
ZECIUiaLA, zeciuieli, s. f. (inv.) Dare anuala reprezentand a zecea parte din recolta de cereale, de vite etc.; dijma. ♦ A zecea parte din produsele obtinute (prin munca), care se preda cuiva (sau pe care o revendica sau o ia cu forta cineva) ca rasplata, salariu, uium etc. [Pr.: -ciu-ia-] – Zeciui + suf. -eala.
ZECIUiaLA, zeciuieli, s. f. (Inv.) Dare anuala, reprezentand a zecea parte din recolta de cereale, de vite etc.; dijma. ♦ A zecea parte din produsele obtinute (prin munca), care se preda cuiva (sau pe care o revendica sau o ia cu forta cineva) ca rasplata, salariu, uium etc. – Din zeciui + suf. -eala.
ELIBERA vb. I. I. tr. 1. A pune in libertate; a dezrobi; a libera. ♦ (Mil.) A lasa la vatra un contingent, un ostas. 2. A preda, a emite (un act, un document, o marfa etc.). II. refl. A se libera din armata, a termina serviciul militar. [< lat. eliberare].
MATERie s.f. 1. Categorie filozofica care desemneaza realitatea obiectiva, existenta independent de constiinta si reflectata de aceasta. 2. Substanta din care sunt facute diverse obiecte. ♦ Element, corp privit din punctul de vedere al compozitiei lui. 3. Domeniu de cunoastere, de cercetare etc. ♦ Continut, fond, esenta. 4. Totalitatea cunostintelor predate in cadrul unui obiect de studiu, disciplina scolara. [Gen. -iei. / < lat. materia, cf. fr. matiere, it. materia].
BAGAJ, bagaje, s. n. 1. Totalitatea lucrurilor care se iau intr-o calatorie. ◊ Expr. A da la bagaje = a preda la statiile de cale ferata cufere, lazi etc., pentru a fi transportate sau pastrate. A-si face bagajele = a se pregati de plecare; p. ext. a pleca. 2. Fig. (Urmat de determinari) Totalitatea cunostintelor, conceptiilor cuiva intr-un domeniu oarecare. Un formidabil bagaj de argumente stiintifice (CARAGiaLE). – Fr. bagage.
MONITOR3, -OARE s. m. f. 1. elev mai in varsta si mai capabil care, in anumite sisteme de invatamant, il ajuta pe invatator in predare si in mentinerea ordinii. 2. supraveghetor (in munca expusa radiatiilor ionizate). II. s. n. titlu al anumitor ziare sau publicatii periodice. (< fr. moniteur, lat. monitor)
ADUCE, aduc, vb. III. 1. Tranz. A lua cu sine un lucru si a veni cu el undeva sau la cineva (pentru a-l preda). ◊ Expr. Ce vant te-aduce? se spune cuiva care a venit pe neasteptate. 2. Tranz. A apropia ceva de sine sau de o parte a trupului sau. ♦ A da unui lucru o anumita miscare sau directie. ◊ Expr. A o aduce bine (din condei) = a vorbi sau a scrie cu dibacie; a se dovedi abil, diplomat intr-o anumita imprejurare. A aduce vorba de (sau despre) ceva = a indrepta discutia asupra unui obiect, a pomeni despre... 3. Tranz. A produce, a procura, a pricinui, a cauza. 4. Tranz. A face sa ajunga intr-o anumita situatie, stare. 5. Intranz. A semana intrucatva cu cineva sau cu ceva. 6. Tranz. si refl. (In expr.) A-si aduce aminte = a(-si) aminti. – Lat. adducere.
LECTOR2, -A I. s. m. f. 1. cititor. ◊ cel care citeste cu voce tare unei persoane suferinde. 2. persoana care citeste intr-o editura manuscrisele predate spre publicare si refera asupra lor. 3. ajutor al preotului care citea in timpul slujbei textele edificatoare. II. s. n. 1. aparat pentru redarea unor sunete inregistrate. 2. dispozitiv periferic care permite citirea si introducerea informatiei de pe o cartela perforata intr-un calculator sau ordinator. (< fr. lecteur, lat. lector)
MONITOR2, -OARE, monitori, -oare, subst. 1. S. m. si f. (iesit din uz) Elev sau eleva care mentinea ordinea si disciplina in clasa, in lipsa profesorului. ♦ Elev foarte bun la invatatura, care ajuta pe profesor la predare (instruind o grupa de elevi). 2. S. n. Aparat de control al unei instalatii de telecomunicatii, care urmareste imaginea proiectata de aparatele de luat vederi. 3. S. n. (Urmat de determinari) Titlu dat unor periodice (oficiale). – Din fr. moniteur, lat. monitor.
preda (predau, predat), vb. – 1. A remite, a incredinta. – 2. A explica o lectie sau un obiect de studiu. – 3. (Refl.) A se da in mina dusmanului. – Mr., megl. pridau. Sl. predati (Cihac, II, 90), conjugat ca a da. – Der. predanie, s. f. (tradare; traditie), inv., din sl. predanije. Cf. prididi.
INVATATOR, -OARE, invatatori, -oare, s. m. si f., adj. I. S. m. si f. 1. Persoana care preda cunostinte si face educatia civica a copiilor in primele clase de scoala; institutor. ♦ Persoana care invata sau instruieste pe cineva; maestru, preceptor, dascal. 2. Initiator, autor sau propagator al unei doctrine; indrumator, sfatuitor, povatuitor. II. Adj. (Inv.) Care invata, care sfatuieste. – Invata + suf. -ator.
CURS s.n. I. 1. Expunere, predare a unei materii, facuta la o catedra de invatamant superior sau forma unui ciclu de lectii sau prelegeri; (p. ext.) ora sau totalitatea orelor de program afectate acestei expuneri. 2. Volum care reuneste un ciclu de lectii sau de prelegeri. II. Pret al unitatii banesti dintr-o tara, exprimat in unitatile banesti din celelalte tari; pret variabil, stabilit la bursa, pentru valuta, hartii de valoare etc. [Cf. lat. cursus, fr. cours].
CLASA s.f. I. (Fil.) Clasa sociala = grup mare de oameni care se deosebeste de alte grupuri dupa locul pe care-l ocupa intr-un anumit sistem de productie sociala, dupa raportul fata de mijloacele de productie, dupa rolul indeplinit in organizarea sociala a muncii, dupa felul in care obtin partea de care dispun din bogatia societatii si dupa marimea acestei parti. II. 1. Fiecare dintre subimpartirile si despartiturile mari ale regnului animal sau vegetal. 2. Fiecare dintre grupele de cate trei cifre ale unui numar cu mai multe cifre. III. 1. Unitate de invatamant care cuprinde elevi cu acelasi nivel de cunostinte, carora urmeaza sa li se predea aceleasi materii. 2. Sala in care se tin cursurile pentru un grup de elevi cu acelasi nivel de cunostinte. 3. Ora de curs. IV. 1. Categorie a vagoanelor, a compartimentelor de tren, a cabinelor de vapor etc. 2. Categorie, grad, rang. [Var. clas s.n. / < rus. klas, cf. fr., it. classe, germ. Klasse, lat. classis].
KAROLYI [ka:roji], familie nobiliara maghiara. Mai importanti: 1. Sandor K, conte (1668-1743), general. In 1703, a luptat impotriva lui Francisc Rakoczi II, dar in acelasi an a trecut de partea lui. In 1711 a depus armele si a incheiat Pacea de la Satu Mare cu Habsburgii. 2. Mihaly K., conte Nagykaroly (1875-1955), om politic. Lider al aripii de stanga a Partidului Independentei. A luptat pentru desprinderea Ungariei din Imperiul Austro-Ungar. Prim-min. (1918-1919) si presedinte al Republicii Ungare (ian.-mart. 1919); a predat puterea lui Bela Kun. Aflat in exil (1919-1946 si din 1949).
PRIMAR, -A I. adj. 1. initial, de la inceput, originar; primordial, principal. (p. ext.) de primul grad, de baza. ♦ invatamant ~ = forma de invatamant, cu caracter obligatoriu, in care se predau notiunile elementare ale principalelor discipline; era ~a = paleozoic; medic ~ = medic care, prin concurs, a devenit superior medicului specialist. ◊ simplu, rudimentar, simplist. ◊ (despre cuvinte) primitiv (I, 4) o (ec.) sector ~ = ansamblu de activitati economice producator de materii prime (agricultura si industriile extractive). ◊ (med.; despre simptome) care apare in prima faza a unei boli. 2. care se manifesta brutal; care dovedeste lipsa de cultura, de rafinament. 3. (despre elemente si compusi chimici) cu o singura valenta satisfacuta de un anumit element sau radical. II. s. m. reprezentant ales, cu atributii administrative in orase si comune. (< lat. primarius, fr. primaire)