Rezultate din textul definițiilor
EXTEMPORAL, -A I. adj. in afara timpului. II. s. n. proba scrisa data elevilor pe neanuntate din lectia zilei pentru verificarea cunostintelor. (< germ. Extemporale, lat. extemporalis)
caloian (-ieni), s. m. – Papusa sau idol de lut, pe care taranii le ingroapa in a treia zi de joi dupa Pasti, pentru a aduce ploaie. Sl. kaljenu „de argila”, datorita materiei prime (Candrea, Noua Revista Romana, II, (1900), p. 94-7; DAR). Dupa vechea traditie, abandonata, a filologiei romantice, este legat de numele lui Ioan I sau Caloioannes, tar al romano-bulgarilor la inceputul sec. XIII. Nu pare probabila nici legatura pe care o propune Giuglea, Dacor., X, 108, cu alb. llohe „ploaie”.
Mie, mii, num. card., s. f. I. Numarul care in numaratoare are locul intre 999 si 1001. 1. (Cu valoare adjectivala) O mie de ani. ◊ (La pl.; adesea prin exagerare, indica un numar foarte mare, nedeterminat) Mii de glasuri. 2. (Cu valoare substantivala) Unde merge mia, mearga si suta. ◊ Loc. adv. Cu miile (sau cu mia) = in numar foarte mare, cu duiumul. ◊ Expr. Mii si sute sau mii si mii = extrem de multi. A avea o mie si o suta pe cap = a avea foarte multa treaba sau griji, nevoi etc. 3. (Intra in componenta numeralelor adverbiale) De o mie de ori pe zi. II. S. f. Numarul abstract egal cu o mie (I). ♦ Bancnota a carei valoare este de o mie (I 1) de lei; miar. – Lat. milia (pl. lui mille).
ZORI s. pl. 1. (ASTRON.) aurora, crepuscul, (pop.) faptul zilei. (~ii se arata.) 2. revarsat, (reg.) revars. (~ de zi.) 3. (reg.) sinec, (Olt.) samcelat, samcele (pl.). (A pornit in ~.)
ACTUAL, -A I. adj. care se petrece in prezent; contemporan; la ordinea zilei. II. s. n. holocen. (< fr. actuel, lat. actualis)
PENTADIC, -A I. adj. care se repeta la cinci zile. II. s. f. sistem construit in cinci timpi. (< germ. pentadisch, /II/ Pentadik)
SINOPTIC, -A I. adj. care permite o privire generala. ♦ meteorologie ~a = ramura a meteorologiei care reprezinta si analizeaza miscarile de ansamblu ale atmosferei; harta ~a = harta cu date meteorologice culese simultan in diferite localitati, servind la prognozarea timpului pentru urmatoarele ore sau zile. II. s. f. metoda de lucru a meteorologiei din analiza sinoptica a vremii. (< fr. synoptique, gr. synoptikos)
TERT, -A I. adj. care vine in al treilea rand; al treilea. ♦ malarie (sau febra) ~a = forma clinica de malarie in care accesele febrile revin din trei in trei zile. II. s. m. (jur.) persoana care nu figureaza ca parte intr-un contract ori intr-un angajament intervenit intre doua parti, dar care poate avea drepturi sau obligatii izvorate din astfel de acte. III. s. n. (log.) ul exclus = principiu fundamental potrivit caruia un enunt nu poate fi decat adevarat sau fals, o a treia posibilitate fiind exclusa. (< lat. tertius, it. terzo)
ONOMASTIC, -A I. adj. referitor la nume de persoane. ♦ zi ~a (si s. f.) = ziua numelui. II. s. f. 1. disciplina lingvistica care studiaza numele proprii (de persoane). 2. totalitatea numelor proprii dintr-o limba, dintr-o regiune, epoca etc.; onomatologie. (< fr. onomastique, gr. onomastikos)
rasti (rastesc, rastit), vb. refl. – A racni, a se stropsi, a vorbi dur. Origine indoielnica. Pare. var. a lui rosti „a vorbi”, sau der. directa de la rost „cioc”. Pentru evolutia semantica, cf. sp. enrostrar „a arunca in fata”. Celelalte explicatii par insuficiente: din sl. resti „a zice” (Cihac, II, 308), solutie dificila fonetic; pus in legatura cu rast „splina” (Tiktin); in loc de rapsti (Scriban). – Der. rasteala, s. f. (asprime, mustrare); rastitura, s. f. (asprime).
AMIRAL, amirali, s. m. I. Cel mai mare grad in marina militara, corespunzator gradului de general-colonel din armata terestra; persoana care poarta acest grad. II. Fluture de zi, mare, foarte frumos colorat, ale carui larve traiesc pe urzici (Vanessa atalanta). – Din fr. amiral.
PRANZ, pranzuri, s. n. Masa principala care se ia la amiaza; dejun; timpul cand se ia aceasta masa; (concr.) ceea ce se mananca la aceasta masa, mancare pregatita in acest scop. ◊ (Pop.) Pranzul (cel) mic = prima masa pe care o iau taranii in cursul diminetii, vara, cand muncesc la camp; timpul zilei cand se ia aceasta masa. Pranzul (cel) mare = a doua masa pe care o iau taranii, masa de la amiaza; timpul zilei cand se ia aceasta masa. ◊ Loc. adv. Inainte de pranz = in prima parte a zilei, inainte de amiaza, inainte de masa principala. Dupa-pranz = in a doua parte a zilei, dupa-masa, dupa-amiaza. – Lat. prandium.
FIziOCRATie s.f. Orientare, cu precadere economica, aparuta in sec. XVIII in Franta, care contesta interventia statului in economie, sustinand ca in societatea umana exista o „ordine naturala” care se impune prin evidenta si este opusa ordinii artificiale creata prin vointa oamenilor; fiziocratism. [Pron. -zi-o-, gen. -iei. / < fr. physiocratie].
FLEGMAziE s.f. (Med.) Inflamatie interna; flogoza. [Pron. -zi-e, gen. -iei. / < fr. phlegmasie, cf. gr. phlegmasia – scurgere].
GENEziOLOGie s.f. Genetica. [Pron. -zi-o-, gen. -iei. / < fr. genesiologie, cf. gr. genesis – nastere, logos – studiu].
HOMEOSTAziE s.f. Proprietate a organismelor vii de a-si mentine diferitele constante fiziologice. ♦ Proprietate a unor sisteme de a-si mentine constante anumite marimi caracteristice; homeostaza. [Pron. -me-os-ta-zi-e, gen. -iei. / < fr. homeostasie, cf. gr. h*****s – asemanator, stasis – stare].
INVAziE s.f. 1. Navalire, invadare a unei armate asupra unei tari cu scopul de a o cuceri, de a o subjuga. ♦ Perioada de inceput in bolile contagioase. 2. Napadire, navalire, navala; revarsare puternica, extindere naprasnica, rapida. [Pron. -zi-e, gen. -iei, var. invaziune s.f. / cf. fr. invasion, lat. invasio].
SIMFIziOTOMie s.f. (Med.) Sectionare a unei simfize. [Pron. -zi-o-, gen. -iei. / < fr. symphyseotomie].
AMIRAL s.m. I. Cel mai inalt grad in marina militara (care corespunde gradului de general-colonel din armata terestra); militar care are acest grad. ◊ Vas-amiral = nava care poarta pavilionul amiralului. II. Fluture de zi, mare, frumos colorat, ale carui larve traiesc pe urzici. [< fr. amiral, cf. it. ammiraglio < ar. amir – sef].
APROVIziONA vb. I. 1. tr. A asigura din timp, a furniza provizii, munitii, marfuri, materii prime etc. 2. refl. A-si face provizii; a lua provizii. [Pron. -zi-o-. / < fr. approvisionner].
CITOFIziOLOGie s.f. Ramura a fiziologiei care studiaza functiunile celulei. [Pron. -zi-o-, gen. -iei. / cf. fr. cytophysiologie].
CURTOAziE s.f. Politete, amabilitate, complezenta; eticheta. [Pron. -toa-zi-e, gen. -iei. / < fr. courtoisie].
ESTEziOLOGie s.f. Studiul fenomenelor senzoriale. [Pron. -zi-o-, gen. -iei. / < fr. esthesiologie, cf. gr. aisthesis – simtire, logos – stiinta].
FITOFIziOLOGie s.f. Stiinta care studiaza principalele procese fiziologice din corpul plantelor; fiziologia plantelor. [Pron. -zi-o-, gen. -iei. / < fr. phytophysiologie].
FTIziOLOGie s.f. Ramura a medicinii care se ocupa cu studiul tuberculozei. [Pron. -zi-o-, gen. -iei. / < fr. phtisiologie, cf. gr. phtisis – distrugere, logos – stiinta].
INFUziE s.f. Solutie obtinuta dintr-o planta prin oparirea ei cu un lichid fiert in clocote; medicament astfel pregatit. [Pron. -zi-e, gen. -iei, var. infuziune s.f. / cf. fr. infusion, lat. infusio].
pranzut, pranzuturi, s.n. 1. (inv. si reg.) pranzisor, pranz mic. 2. (reg.) mijlocul zilei cand se ia pranzul. 3. pranzul de dimineata, pranzul mic.
MORFOFIziOLOGie s.f. Disciplina care studiaza raportul dintre structura celulelor, a tesuturilor sau a organelor si functiilor lor. [Pron. -zi-o-, gen. -iei. / < fr. morphophysiologie].
BOEM, -A I. s. m. f. om, artist dezordonat, lipsit de mijloace materiale, fara siguranta zilei de maine. II. adj. care corespunde firii, felului de viata caracteristice unui boem (I). III. s. f. mediu in care traiesc boemii (I), viata de boem. (< fr. boheme)
SEPTENAR, -A I. adj. care priveste o perioada de sapte zile, sapte ani. II. s. m. vers compus din sapte picioare si jumatate. (< lat. septenarius, fr. septenaire)
SEXTIL I. adj. an ~ = (in calendarul republican francez) an care avea o zi in plus. II. s.n. (astr.) pozitie a unei planete al carei unghi pe directia Pamant-Soare (Luna) si Pamant-planeta se ridica la 60. (< fr. sextile, /II/ germ. Sextil/schein/)
viran (-na), adj. – Paraginit, nelucrat, necultivat. – Mr. virane. Tc. (per.) viran „desert” (Seineanu, II, 378; Lokotsch 2163); se zice numai despre terenurile de cladit din zonele urbane. – Der. viranea, s. f. (paragina, pirloaga), din tc. virane, sec. XVIII, inv.
AMIRAL, amirali, s. m. I. Grad in marina militara, corespunzator gradului de general-colonel din armata terestra; persoana care poarta acest grad. II. Fluture de zi mare, foarte frumos colorat, ale carui larve traiesc pe urzici (Vanessa atalanta). – Fr. amiral.
birja f., pl. i (rus. birza, bursa, birja, d. germ. borse, fr. bourse, bursa. La inceput s’a zis izvosciciia birza, bursa ori locu de stationare al trasurilor publice, de unde si mold. rar trasura de birja, adica „trasura de la bursa, trasura de la locu de stationare al lor, trasura publica”. Tot asa fr. fiacre, birja, dupa otelu Saint-Fiacre din Paris, inaintea caruia era statuia sfintului Fiacrius, unde, de la 1640, obisnuiau sa stationeze. V. bursa). Drosca, trasura publica. – Mold. pop. si berja (fiindca si Rusii au zis iutil berza din germ. borse, pop. berse), pl. si berje, ca perje.
AMiaZA, amiezi, s. f. 1. Mijlocul zilei, momentul inaltarii maxime a Soarelui deasupra orizontului (corespunzator aproximativ orei 12). ◊ Loc. adj. De amiaza = de pranz, de la ora pranzului. ◊ Expr. ziua(-n) amiaza mare = in plina zi, in toiul zilei. 2. (Concr.) Zenit. 3. (Reg.) Masa principala care se ia aproximativ la jumatatea zilei; pranz. 4. (Inv.) Miazazi, sud. [Var.: amiaz, amiez s. n., amiazi, amiazazi s. f.] – Din amiazazi (< lat. ad mediam diem).
NAMiaZA, namiezi, s. f. (Pop.) 1. Amiaza. ◊ Expr. ziua namiaza mare = in plina zi. 2. Masa care se ia in jurul amiezei; pranz. 3. Loc, punct unde ajunge soarele pe cer (aproximativ) la amiaza; zenit. [Var.: (reg.) namiaza s. f., namiez, namiezi, namiez s. n.] – In + amiaza.
NEINCEPUT, -A, neinceputi, -te, adj. Care nu este (inca) inceput, folosit. ◊ Apa neinceputa = apa luata din fantana sau de la izvor dimineata, inainte de a mai fi luat si altii in ziua aceea, careia in descantece i se atribuie puteri miraculoase. – Ne- + inceput.
NICTINASTie s.f. (Bot.) Miscare de inchidere si deschidere a florilor ca urmare a alternantei intre zi si noapte. [GEN: -iei. / < fr. nyctinastie, cf. gr. nyx – noapte, nastia – abatere].
AMIRAL s. m. I. cel mai inalt grad in marina militara. ♦ (adj.) nava ~ = nava care poarta pavilionul amiralului. II. fluture ~ = fluture de zi, mare, frumos colorat. (< fr. amiral)
spolocanie (-ii), s. f. – Prima zi din postul Pastilor. – Var. spalacanie. Sl., cf. rus. poloskanije „a spala, a curata”, rut. spolokaty „a spala mormintul” (Tiktin; Candrea), in legatura cu obiceiul de a spala toata piatra de mormint pentru a o tine curata in postul care vine. Var. este evident apropiata de a spala; dar der. directa de la a spala (Bogrea, Dacor., I, 267) pare incerta. – Din rom. provine ngr. σπολοϰάνι „laturi”.
PURTARE, purtari, s. f. Actiunea de a (se) purta si rezultatul ei. 1. Transportare (pe umeri sau pe brate). 2. Folosire, intrebuintare. ◊ Loc. adj. De purtare = (despre imbracaminte sau incaltaminte) care se poarta in mod curent, de toate zilele, de lucru. ◊ Expr. A lua (un lucru) la purtare = a incepe sa intrebuintezi (un lucru) in mod obisnuit, zilnic. A-si lua nasul la purtare = a deveni obraznic. 3. Fel de a se comporta; conduita, comportare. – V. purta.
DERIziUNE, deriziuni, s. f. (Frantuzism) luare in ras, deradere. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. derision, lat. derisio, -onis.
DECIziONAL, -A, decizionali, -e, adj. Care ia decizii; de decizie. [Pr.: -zi-o-] – Din engl. decisional.
EXPRESie s. 1. forma. (A dat ~ gandurilor sale.) 2. (pop.) zicere. (Dictionar de locutiuni si ~ii.) 3. (in logica simbolica) expresie identic-adevarata v. tautologie; expresie valida v. tautologie. 4. v. fizionomie. 5. fizionomie, masca. (Actorul avea o ~ admirabila.)
DIURie s.f. (Med.) U*****e deasa in timpul zilei. [Pron. di-u-, gen. -iei. / < fr. diurie, cf. lat. dies – zi, gr. ourein – a u***a].
MIM s.n. Scurta comedie populara antica, alcatuita din scene comice simple, grosolane, cu glume vulgare, al caror subiect era luat din viata de toate zilele. [Pl. -uri. / cf. fr. mime, it. mimo, lat. mimus < gr. mimeomai – imit].
COTIDiaN, -A I. adj. de fiecare zi, zilnic. ◊ (fig.) obisnuit, familiar. II. s. n. publicatie cu aparitie zilnica; ziar. (< fr. quotidien, lat. quotidianus)
troita (-te), s. f. – 1. Treime. – 2. Triptic. – 3. Crucifix, ruga. Sl. (rus.) troica (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 423). – Der. troicinic, adj. (se zice despre imnurile liturgice care slavesc Sfinta Treime), din sl. troicῑnu (Tiktin).
OJINA s. f. (Reg.) Moment al zilei situat la jumatatea timpului dintre amiaza si asfintit; gustare care se ia in acest moment al zilei. – Bg., sb. uzina.
caramaliu si -niu, -ie adj. (turc. karamanli). Se zice despre un fel de covoare in care firele colorilor [!] in linie dreapta sint separate intre ele.
PARLITURA, parlituri, s. f. 1. Parleala (1). ◊ Expr. (Inv.) A da (pe cineva) pe (sau prin) parlitura = a) a necaji (pe cineva), a face (cuiva) zile fripte; b) a ironiza, a lua in ras. 2. (Reg.; concr.) Loc ars de foc; portiune de padure cu copacii arsi. – Parli + suf. -tura.
CODALB, -A, codalbi, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. (Despre animale) Care are coada sau varful cozii de culoare alba, iar restul de culoare mai inchisa. 2. (Despre oameni) Cu parul blond; balai. II. S. m. Pasare rapitoare de zi de talie mare, cu coada alba (Haliaetus albicilla). [Var.: (reg.) cudalb, -a, adj.] – Coada + alb(a).
CUPID ~da (~zi, ~de) livr. Care cauta sa ia cat mai mult; lacom; hraparet. /<fr. cupide, lat. cupidus
A SE FACE ma fac refl. I. 1) A avea loc accidental; a se intampla. Ce se face pe lume! ◊ Ce s-a facut (cu cineva)? Ce s-a intamplat (cu cineva)? S-a facut! ne-am inteles! 2) A se crea aparenta; a se parea; a parea. Se facea ca zburam. 3) A incepe sa fie; a deveni; a ajunge. ~ actor. ~ mare. ◊ ~ nevazut a disparea. ~ de ocara (sau de rusine) a se compromite, atragandu-si oprobriul public. 4) v. A SE PREFACE. ◊ ~ mort in papusoi a se preface. II. (in imbinari) 1) (despre perioade ale zilei, fenomene sau stari ale naturii) ~ ziua. ~ frig. 2) (despre cai de comunicatie) ~ drum. ~ partie. 3) (despre senzatii sau sentimente) A i ~ dor. 4) (despre persoane sugerand ideea de procurare sau de obtinere) ~ cu casa. ~ cu diploma. 2. tranz. A trece dintr-o stare in alta; a deveni. ~ medic. /<lat. facere
COTATie s.f. 1. Cotare. 2. (Fin.) Cursul schimbului intr-o anumita zi pe o anumita piata. [Gen. -iei, var. cotatiune s.f. / cf. it. quotazione, fr. cotation].
HEMERALOPie s.f. Boala de ochi care se manifesta prin slabirea vederii in momentul cand se insereaza; cecitate nocturna. [Gen. -iei. / < fr. hemeralopie, cf. gr. hemera – zi, ops – vedere].
HEMEROLOGie s.f. (Liv.) Stiinta si arta de a alcatui calendare. [Gen. -iei. / < fr. hemerologie, cf. gr. hemera – zi, logos – stiinta].
ceaslov (ceasloave), s. n. – 1. Carte bisericeasca cuprinzind anumite rugaciuni pentru diferite ceasuri ale zilei. – 2. Cartoi, catastiv. Sl. casoslovu (Cihac, II, 47); cf., pentru sens orologhiu.
salahor (salahori), s. m. – 1. (Inv.) Slujbas la curte. – 2. (Inv.) Taran scutit de dari, care avea drept unica obligatie intretinerea anumitor cetati sau drumuri. – 3. ziler, muncitor cu ziua. Tc. (per.) salahor „scutier” (Seineanu, II, 409; Lokotsch 1841), cf. ngr. σαραχόριδες. – Der. salahori, vb. (a munci din greu, a trudi); salahorie, s. f. (munca de salahor); salahoresc, adj. (de salahor).
FieCE, adj. nehot. (Pop.) Care este, se socoteste, se intampla, se ia etc. fiecare in parte, in fiecare zi etc.; fitece. Fiece om. Fiece zi. [Pr.: fi-e-. – Var.: fiesce, fiestece adj. nehot.] – Fie1 + ce.
CORAziUNE, coraziuni, s. f. Actiunea de eroziune exercitata de vant prin nisipul transportat prin tarare si in urma careia iau nastere forme de relief eoliene. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. corrasion.
panahida (panahide), s. f. – Slujba religioasa care se face la patruzeci de zile de la inmormintare. Mgr. παννυχίδα „veghe” (Cihac, II, 681), cf. sl. panichida, sb. panahida (Vasmer, Gr., 109). Der. din ngr. πιναϰίδι „alfabet” (Puscariu, Conv. lit., XXXIV, 1037; Graur, BL, V, 72; cf. Galdi, 207) e mai putin probabila. E dubletul lui panihida, s. f. (inv., veghe).
adiio interj. (ngr. d. it. addio, „la Dumnezeu”). Formula la politeta la despartire: adiio, amice! S. n. Un adiio. Reprezentatiune de adiio, ultima reprezentatiune. A-ti lua adiio de la cineva, a zice adiio cuiva, a-i adresa ultimu salut. Fig. Fam. S' a dus, a trecut timpu de: de azi in ainte [!], adiio fericire! adiio chilipir (sterge-te pe bot)!
iaCA1 interj. 1. ia! iata! uite! vezi! ♦ Asculta! iaca ce-mi zicea el. 2. Deodata, pe neasteptate. 3. Exprima mirare, contrarietate, protest. [Var.: iaca; iacata interj.] – ia + ca.
sanchi adv. – Ca sa zic asa, cum s-ar zice. – Var. sanche. Tc. sanki „crede ca” (Seineanu, II, 313), Lokotsch 1832).
APROPia, apropii, vb. I. I. Refl. (Local) A veni, a se duce, a se aseza aproape de ceva sau de cineva. Petre se apropie respectuos (REBREANU). ◊ Expr. A nu te putea apropia de cineva = a nu reusi sa comunici sau sa te intelegi cu cineva. A nu te putea apropia de ceva = a nu putea sa obtii ceva. Se apropie funia de par = se apropie deznodamantul, sfarsitul. ♦ Tranz. A duce, a aduce, a aseza aproape de ceva sau de cineva. Fiecare pas ne apropie de casa. II. Refl. (Temporal) A veni, a fi aproape. ziua se apropie si raman singur pe mal (SADOVEANU). ♦ A ajunge aproape de o anumita varsta. Se apropie de 30 de ani. ◊ Expr. I se apropie vremea = e aproape de moarte. III. Fig. 1. Refl. si tranz. A fi, a ajunge sau a face sa fie sau sa ajunga (aproape) la fel cu altcineva sau cu altceva. Cunostintele lui se apropie de ale profesorului sau. 2. Tranz. A-si face prieten pe cineva. – Lat. appropiare.
SUSPENDA vb. I. v. agata. II. 1. v. inceta. 2. a intrerupe. (Au ~ cursurile pe cateva zile.) 3. v. suprima.
TU pron. pers. pers. II sing. (tie, iti, ti, (pe) tine, te) 1) (indica persoana catre care se adreseaza vorbitorul) ~ inveti. ◊ Nici ~ cal, nici ~ caruta nimic. 2) (formele de dativ inaintea unui verb au valoare posesiva) Iti scrii lucrarea? 3) (formele atone la dativ si acuzativ servesc la formarea diatezei reflexive) Te framanta zi si noapte. 4) (se foloseste cu valoare personala generalizatoare) ia te uita ce s-a intamplat. /<lat. tu
DERIziUNE s.f. (Rar) luare in ras, in deradere, bataie de joc. [Pron. -zi-u-. / cf. fr. derision, lat. derisio].
pranzcean, pranzcene, s.n. (reg.) moment al zilei situat in primele ore ale diminetii, cand se ia pranzisorul (gustare de dimineata); pranzulet.
plasa (plase), s. f. – 1. Impletitura pentru vinat. – 2. Impletitura de pescuit. – 3. (Inv.) Limba de cutit. – 4. Retea, gratii. – 5. Diviziune administrativa, subprefectura. – 6. (Rar) Tip, clasa. – Mr. plase „clasa”. Sl. plasa „banda, fisie” (Cihac, II, 261; Conev 41). – Der. plasele, s. f. pl. (miner) se zice mai ales despre minere de sabie, formate din doua parti de metal sau de lemn intre care este asezata lama (sing. plasea, var. prasea, este rar); plasela, vb. (a pune plasele). Odobescu foloseste pe plasele cu sensul de „sild, siguranta la gura cheii”, dar e exemplu unic.
saracusta (saracuste), s. f. – 1. (Inv.) Interval de 40 de zile. – 2. Slujba mortilor, care se oficiaza la 40 de zile de la moarte. Ngr. σαραϰοστή, din gr. τεσσαραϰοστή „paresimi” (Cihac, II, 684; Murnu 49).
CAPUSA, capuse, s. f. I. (La pl.) Gen de artropode parazite din clasa arahnidelor, care se infig in pielea animalelor si a omului si se hranesc sugandu-le sangele (Ixodes); (si la sg.) animal care face parte din acest gen. ◊ Expr. Ce-i in gusa, si-n capusa, se zice despre un om sincer; care spune tot ce gandeste. II. 1. (Bot.) Ricin. 2. Mugur de vita, din care se dezvolta coardele si rodul; ochi1. – Cf. alb. kepushe.
SANZiaNA, sanziene, s. f. I. 1. (Bot.; mai ales la pl.) Numele a trei specii de plante erbacee: a) dragaica; b) (si in sintagma sanziene albe) planta erbacee cu frunze lanceolate dispuse in forma de rozeta si cu flori albe (Galium mollugo); c) mica planta erbacee cu flori albe Galium rotundifolium). 2. (La pl.) Numele popular al sarbatorii crestine celebrate la 24 iunie; dragaica. II. (La pl.) Nume dat, in folclorul romanesc, ielelor. [Pr.: -zi-a-. – Var.: (reg.) samziana, samzaiana s. f.] – Lat. sanctus dies Johannis.
AN2 ~i m. Perioada de timp cuprinzand 12 luni, in care Pamantul face o revolutie in jurul Soarelui. ◊ ~ bisect (sau bisectil) an avand 366 de zile. An-lumina unitate de masura egala cu distanta strabatuta de lumina in vid intr-un an. Pe ~ in cursul unui an. ~ agricol perioada de timp de la o toamna la alta, cat tine ciclul de lucrari agricole. Cu ~ii a) timp indelungat; b) cu trecerea anilor. ~i de zile ani in sir. Din ~ in paste foarte rar. /<lat. annus
RABOJ ~uri n. 1) inv. Bucata de lemn pe care se insemnau, prin crestaturi, diferite calcule (numarul de vite, de zile etc.). ◊ A da pe ~ a da pe datorie. A lua pe ~ a lua pe datorie. 2) inv. Crestatura sau ansamblu de semne facute pe aceasta bucata de lemn. 3) fig. Intindere pe care sunt lasate urme. ~ul timpului. 4) pop. Calcul numeric. 5) Crestatura facuta la urechea unui animal domestic pentru a-l putea deosebi. /<bulg., sb. rabos
ceas (ceasuri), s. n. – 1. Ora. – 2. Spatiu care poate fi parcurs intr-o ora. – 3. Ora, moment, data. – 4. Ceasornic. – 5. Slujba religioasa savirsita la anumite ore din zi. – Megl. ceas. Sl. casu „ora” (Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 47; Meyer 442); cf. bg., sb., sl. cas, alb. tsas. Cf. ceaslov, ceasornic.
pocinog (-guri), s. n. – 1. Saftea, prima vinzare din zi. – 2. Inceput. – 3. Bucluc, boroboata. Sl. pocinuku „inceput” (Cihac, II, 269; Conev 78), cf. ceh. pocinek.
CAPUSA, capuse, s. f. I. Animal parazit din clasa arahnidelor, care se infige in pielea animalelor si se hraneste sugandu-le sangele (Ixodes ricinus). ◊ Expr. Ce-i in gusa, si-n capusa, se zice despre un om sincer, care spune tot ce gandeste. II. 1. (Bot.) Ricin. 2. Mugur de vita, din care se dezvolta coardele si rodul; ochi. – Comp. alb. kepushe.
asfintesc si (mai rar) sfintesc v. intr. (infl. de sfint, dar derivat de la vsl. svietiti, a straluci, a lumina [de unde vine si sfetesc], svitati, osvitati, a straluci; sirb. svitati, osvitati, a rasari, a se lumina de ziua. Int. de „a rasari” s´a transmis celui de „a apune” asa cum crepuscul se zice si despre dimineata, si despre seara. Asfintesc l-a luat pe a din apun). Apun: soarele asfinteste.
AMAR, -A, amari, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre alimente, bauturi etc.) Care are gustul fierii, pelinului, chininei; (despre gust) ca al fierii, pelinului, chininei. 2. Fig. Chinuitor, dureros; trist, necajit. ◊ Expr. Paine amara = mijloace de existenta castigate cu multa truda. A face (cuiva) zile amare = a face (cuiva) necazuri. ♦ (Adverbial) Strasnic, cumplit. 3. Fig. Rautacios. II. S. n. 1. Jale, tristete; suferinta, chin, necaz. ◊ Expr. A-si inghiti amarul = a suferi in tacere. A-si varsa amarul = a face destainuiri, a-si spune durerea, suferinta. ♦ (Cu valoare de interjectie) Vai! 2. (Urmat de determinari introduse prin prep. „de”) Multime, gramada. Amar de vreme. – Lat. amarus.
pleiocaziu s. n. (sil. ple-io-) [-ziu pron. -ziu], art. pleiocaziul; pl. pleiocazii, art. pleiocaziile (sil. -zi-i-)
LUNATie s.f. Interval de timp (circa 29 de zile) scurs intre doua faze identice ale Lunii; luna siderala. [Gen. -iei, var. lunatiune s.f. / < lat. lunatio].
uncrop (-puri), s. n. – 1. Apa clocotita. – 2. Ospatul care se face la nuntile populare a doua zi dupa casatorie. – Var. incrop, oncrop. Mr. crop. Sl. ukropu (Cihac, II, 375; Conev 62; Tiktin), cf. sb., cr. krop, ceh. ukrop, pol. ukrop, rus., sb. okrop (Berneker 623; Vasmer, II, 261). Fonetismul nu este clar (din sl. contaminat cu un, dupa Philippide, Principii, 107; de la forma verbala, dupa Tiktin). – Der. uncropi, vb. (Mold., a incalzi, a fierbe apa); incropi, vb. (a incalzi apa; a alatura, a uni repede ceea ce este necesar, a se face cu).
AMAR, -A, amari, -e, adj., amaruri, s. n. I. Adj. 1. (Despre alimente, bauturi etc.) Care are gustul fierii, pelinului, chininei; (despre gust) ca al fierii, pelinului, chininei. 2. Fig. Chinuitor, dureros; trist, necajit. ◊ Expr. Paine amara = mijloace de existenta castigate cu multa truda. A face (cuiva) zile amare = a face (cuiva) necazuri. ♦ (Adverbial) Strasnic, cumplit. 3. Fig. Rautacios. II. S. n. 1. Jale, tristete; suferinta, chin, necaz. ◊ Expr. A-si inghiti amarul = a suferi in tacere. A-si varsa amarul = a face destainuiri, a-si spune durerea, suferinta. ♦ (Cu valoare de interjectie) Vai! 2. (Urmat de determinari introduse prin prep. „de”) Multime, gramada. Amar de vreme. – Lat. amarus.
ziS, -A, zisi, -se, adj. 1. ~ ◊ (Substantivat) zisul Dillon, dupa ce l-a luat deoparte.... ♦ Care are pretentia ca este intr-un anumit fel. 2. s.f. (mai ales la pl.) ~.
RUSALie ~i f. 1) la pl. Sarbatoare religioasa crestina care cade in a cincizecea zi dupa Pasti. 2) la pl. Fiinta mitologica cu chip de zana, care ia mintile oamenilor. 3) la pl. Ordin de insecte cu corp subtire si moale, care traiesc in stare adulta doar cateva zile sau ore; efemerida. 4) Insecta din acest ordin. [G.-D. rusaliei; Sil. -li-e] /<sl. rusalija
celed (-zi), s. m. – (Trans.) Baiat, flacau, servitor. – Var. ciled. Mag. cseled (Cihac, II, 488). – Der. celednic, s. m. (argat; servitor, ucenic), din rut. celednik (Tiktin; Bruske, JB, XVI, 18); celednica, s. f. (servitoare; tiitoare).
jujeu (jujeie), s. n. – 1. Bucata de lemn atirnata la gitul ciinilor pentru a-i impiedica sa alerge dupa vinat. – 2. Carcasa prevazuta cu o funie rasucita, unde se leaga si se bat ciinii, in prima zi de luni a postului. – Var. jijeu, jugau. Sl. zezeli „zgarda” (Cihac, II, 161; Tiktin; DAR). Ultima var. indica o incrucisare cu jug.
matrapaz (-zi), s. m. – Angrosist, negustor care revinde articole alimentare. Tc. matrabaz (Seineanu, II, 252; Lokotsch 1445), cf. ngr. ματραπάζης. Sec. XVIII, inv. (intermediari suprimati prin decret in 1776, de principele Grigore Ghica). – Der. matrapazlic, s. n. (comert ilicit; incorectitudine, ilegalitate), din tc. matrabazlik.
saigiu (saigii), s. m. – 1. Geambas, furnizor de oi pentru sultan. – 2. (Dobr.) Tinar care umbla din casa in casa in ajunul zilei de Sfintul Dumitru. – Var. sa(i)egiu, saingiu. Tc. sayici (Seineanu, II, 307). – Der. saigi, vb. (a indeplini functia de saigiu); saigie, s. f. (slujba de saigiu).
CHEMA, chem, vb. I. I. Tranz. 1. A spune, a striga, a comunica cuiva sa vina aproape sau intr-un anumit loc. 2. A pofti, a indemna (in mod oficial) pe cineva sa participe la o actiune, la un fapt; a solicita, a apela la... ♦ (Poetic) A evoca. 3. A ordona, a impune cuiva (in mod oficial) sa se prezinte intr-un anumit loc. ♦ Expr. A chema la ordine = a cere, a soma sa respecte anumite reguli de disciplina, liniste etc. A chema sub arme (sau sub drapel) = a) a incorpora (un contingent); b) a mobiliza armata. II. Refl. (impers.) A avea numele..., a se numi; a insemna, a se zice, a se socoti. ♦ Expr. Se cheama ca... = insemneaza ca..., vrea sa zica. – Lat. clamare.
MARTURie, marturii, s. f. 1. Declaratie facuta de o persoana pentru a adeveri un lucru sau pentru a-si sustine parerile. ♦ Spec. Depozitie facuta de un martor in fata unei instante judecatoresti. ◊ Marturie minicinoasa = infractiune care consta in fapta unui martor de a face afirmatii mincinoase sau de a nu spune tot ce stie. ◊ Expr. A sta (sau a fi) marturie = a se afla de fata, a fi martor. ♦ (Inv.) Marturisire a credintei. ♦ (Rar) Martor. 2. Dovada, atestare; semn, proba, indiciu. 3. (Reg.) Targ saptamanal (fixat in zilele in care oamenii veneau la oras pentru a depune marturii 1). – Martur + suf. -ie.
DERIziUNE ~i f. 1) luare in ras; luare in deradere. 2) Lucru derizoriu; obiect neinsemnat. [Art. deriziunea; G.-D. deriziunii; Sil. -zi-u-] /<fr. derision, lat. derisio, ~onis
A RAPI~esc tranz. 1) (fiinte) A lua cu forta, ducand cu sine si tinand in stapanirea sa; a fura. 2) fig. (mai ales despre moarte) A lipsi de zile (smulgand dintre cei vii). ◊ ~ viata (sau zilele) a ucide. 3) (bunuri materiale) A-si insusi prin abuz de putere; a lua cu forta, insusindu-si in mod ilegal; a fura. ~ teritorii straine. 4) A face sa nu mai posede. ~ linistea. 5) fig. (persoane) A ademeni prin farmec; a atrage, cucerind atentia si seducand. Lectura l-a rapit complet. ◊ ~ inima a cuceri dragostea. /<lat. rapire
odovai (odovaiesc, odovait), vb. – 1. (Olt.) A termina. – 2. (Mold., Trans.) A consuma a uza. – Sl. otudavati „a da” (Cihac, II, 225), sb. odavati „a da”. – Der. odavanie (var. odovanie), s. f. (a opta zi dupa o sarbatoare mare), din sl. otudavanije, sec. XVI, inv.
saftea (-ele), s. f. – Prima vinzare a zilei intr-o pravalie. – Var. seftea. – Mr. sifte. Tc. (arab.) sefte (Roesler 602; Seineanu, II, 306; Ronzevalle 100), cf. ngr. σεφτές, bg., sb. sefte.
sarindar (sarindare), s. n. – 1. Slujba mortilor care se oficiaza la 40 de zile de la deces. – 2. Slujba in general. – Mr. sarandare. Ngr. σαραντάρι, din σάραντα „patruzeci” (Cihac, II, 695; cf. Vasmer, Gr., 129), cf. bg. sarandari, sb. sarandar, salandar si saracusta.
vraf (-furi), s. n. Gramada, maldar, morman, teanc. – Var. Mold., Trans. vrav, Banat vrau. Sl. vrachu (Cihac, II, 464; Tiktin; Conev 72), de la vresti, vrucha „a zdrobi”; s-a zis intii despre gramezile de snopi adunati pe arie. – Der. vrafui (var. vravui), vb. (a aseza in vraf).
zori s. f. pl. – Faptul zilei, aurora. – Megl. zor. Sl. zoria, zaria (Miklosich, Slaw. Elem., 23; Cihac, II, 469; Conev 36), cf. zare, si bg. zora „aurora”, zori „in zori, dis-de-dimineata”. – Der. zori, vb. refl. (a se face ziua); zorea, s. f. (clopotel, Ipomaea purpurea), cf. numele sau fr. belle-de-jour; Zorila, s. m. (personaj din mitologia populara, reprezinta zorile; luceafarul de dimineata; nume de bou); zorit, s. n. (in Trans., obicei folcloric care consta dintr-o cintare matinala pentru tinerii casatoriti).
ROL, roluri, s. n. I. 1. Partitura scenica ce revine unui actor intr-o piesa de teatru, unui cantaret intr-o opera etc. pentru interpretarea unui personaj. ♦ Personaj interpretat de un actor intr-o piesa, intr-o opera etc. 2. Atributie, sarcina care ii revine cuiva in cadrul unei actiuni; misiune. II. 1. Lista care cuprinde toate procesele ce urmeaza sa se judece intr-o anumita zi de catre un organ de jurisdictie. ◊ Repunere pe rol = fixare a unui termen de judecata privitor la un proces al carui curs a fost suspendat. Scoatere de pe rol = masura prin care un organ de jurisdictie dispune intreruperea indeplinirii actelor de procedura referitoare la un proces. 2. Registru in care organele financiare tin evidenta impozitelor pentru fiecare contribuabil in parte. Rol fiscal. 3. (Mar.) Lista nominala a echipajului unei nave, constituind unul dintre documentele principale fara de care nu se poate naviga legal. – Din fr. role.
TINE vb. 1. a avea, a purta. (~ in mana un buchet de flori.) 2. a purta. (O ~ de talie.) 3. v. imobiliza. 4. v. agata. 5. a purta, a sprijini, a sustine. (Vom merge cat ne-or ~ picioarele.) 6. v. apartine. 7. v. rezista. 8. v. pastra. 9. a (o) duce, a rezista. (O haina care ~ la tavaleala.) 10. v. rezista. 11. a ajunge. (Alimentele ne vor ~ doua luni.) 12. v. pastra. 13. a opri, a pastra, a rezerva. (I-a ~ loc la rand.) 14. v. dura. 15. v. dura. 16. a continua, a (se) intinde, a (se) lungi, a (se) prelungi. (Petrecerea a ~ pana a doua zi.) 17. a se intinde, a se lungi, a se prelungi. (Sirul ~ pana departe.) 18. v. lua. 19. a sta. (~-te drept!) 20. v. respecta. 21. v. respecta. 22. v. aniversa. 23. v. trai. 24. v. intretine. 25. v. pronunta. 26. v. durea.
LECTie s.f. 1. Forma de baza a organizarii muncii didactice, prin care se transmit elevilor anumite cunostinte intr-o unitate de timp; ora de scoala consacrata unei anumite discipline. ◊ A da (sau a lua) lectii = a (se) medita (2) in particular. ♦ Tema, ceea ce elevul are de invatat la o materie intr-o zi. 2. (Fig.) Invatatura morala, experienta (culeasa in urma unei intamplari etc.). 3. Dojana, mustrare. [Gen. -iei, var. lectiune s.f. / < lat. lectio, cf. it. lezione, germ. Lektion].
FAST2, -A I. adj. favorabil. ♦ zile faste = zilele in care erau ingaduite impartirea dreptatii si judecarea proceselor in tribunalele Romei antice. II. s. f. pl. table cronologice la romani. ◊ registre publice in care se consemnau actiunile memorabile in vechea Roma. (< fr. faste, lat. fastus)
ASANESTI, dinastie de origine romaneasca care a condus Imp. Vlaho-Bulgar (1186-1256), intemeiata de Asan I, in urma rascoalei antibizantine (1185-1186). Propriu-zis, A. sint numai descendenti in linie barbateasca ai lui Asan I: Ioan Asan II (1218-1241), cu fiii sai Caliman I (1241-1246) si Mihail II (1246-1256) si sebastocratorul Alexandru, cu fiul sau Caliman II (1256). Ulterior, numele de A. a fost extins si asupra fratilor lui Asan I, Petru (1186-1191 si 1196-1197) si Ionita (1197-1207) si a nepotului sau de sora, Borila (1207-1218), a unor urmasi ai acestora, precum si asupra unor barbati intrati in familie prin casatorii. Mai importanti: Petru (Calopetru), Ionita (Caloian) si Ioan A. II.
GAie, gai, s. f. Nume dat mai multor pasari rapitoare de zi, asemanatoare cu uliul, cu ciocul coroiat, cu gheare puternice si cu coada bifurcata (Milvus). ◊ Expr. Se tine gaie dupa (sau de) cineva, se zice despre o persoana de care nu poti scapa. M-a (sau te-a etc.) luat gaia = am (sau ai etc) patit-o. ♦ De-a puia-gaia = numele unui joc de copii; de-a baba-gaia. [Pr.: pu-ia-ga-ia]. – Et. nec.
ELUCUBRATie s.f. 1. (Rar) Lucrare compusa, cu multa osteneala si multa rabdare, lucrand ziua si noaptea. 2. (Peior.) Combinatie, lucrare haotica si greoaie, cu idei incalcite, absurde; aberatie. [Gen. -iei, var. elucubratiune s.f. / < lat. elucubratio, cf. fr. elucubration].
meni (menesc, menit), vb. – 1. A proroci, a dori. – 2. A fermeca, a vraji. – 3. A destina, a predestina. – 4. A deochea, a aduce nenoroc prin fapte de magie. – 5. A ameninta, a gesticula. Sl. meniti „a aminti, a zice”, mai curind decit sl. mineti „a gindi” (Tiktin). Der. din gr. μηνύω „a anunta” (Cihac, II, 675) este improbabila.
INSEMNAT adj. I. marcat. (Vite ~.) II. 1. v. apreciabil. 2. v. important. 3. v. memorabil. 4. important, solemn, (inv.) solemnel. (Un moment ~.) 5. important, mare. (O zi ~ din viata lui.) 6. v. prestigios. 7. v. esential. 8. v. remarcabil. 9. v. evident. 10. important, inalt, (inv.) insemnator. (Detine un post ~.) 11. v. marcant. 12. v. influent.
ADIO1 interj. 1) (se spune cand cineva isi ia ramas bun pentru totdeauna sau pentru un timp indelungat) Ramai cu bine. 2) iron. S-a zis cu...; s-a terminat cu...; gata. /<fr. adieu, it. addio
A SE INGANA ma ingan intranz. 1) (despre sunete, voci) A se imbina confundandu-se; a se amesteca. ◊ ~ ziua cu noaptea a incepe sa se faca ziua sau sa se intunece. 2) A uita de cele ce se petrec in jur; a se lua cu ceva. /<lat. ingannare
CURMA, curm, vb. I. I. 1. Tranz. (Despre sfori, franghii, legaturi) A strange tare, a patrunde in carne; a strangula. 2. Tranz. A taia un lemn de-a curmezisul. ♦ Tranz. si refl. A (se) frange, a (se) rupe. 3. Refl. (Despre oameni) A se apleca de mijloc. II. Fig. 1. Tranz. si refl. A (se) intrerupe brusc; a (se) termina. ♦ A(-si) pune capat vietii, zilelor; a (se) omori. 2. Tranz. A incheia sau a intrerupe o conversatie. – Cf. alb. kurmue.
plavan (plavana), adj. – Balan. – Var. plavii, plaviu, plavit. Sl. plavu „alb”, plavinu „balan” (Miklosich, Slaw. Elem., 35; Cihac, II, 262), cf. slov. plavec „bou balan”. Se foloseste mai ales ca nume de bou; doar plavita se zice si despre femeile blonde si inv. despre orice obiect auriu sau galbui; cf. Coresi: cautati paminturile, ca sint plavite, spre seceris sint. Cf. plavaie, s. f. (varietate de struguri), format ca balaie din balan.
sui (-ie), adj. – Subtire, zvelt, mladios. Originw incerta, probabil sl., cf. slov. sujati „a subtia”. Legatura cu ceh., slov. suhaj „zvelt” (Cihac, II, 396) nu este sigura. – Der. suia, vb. refl. (a subtia); suiet, adj. (delicat); suiat, adj. (subtire, se zice despre fierul de marcat); suieratura, s. f. (fier de marcat); suita, s. f. (varietate de marmota, S**********s citillus), probabil prin aluzie la aspectul ei sau din slov. svisec (Cihac, II, 395; legatura cu bg. suek (Candrea), slov. suica (Scriban), este mai putin sigura).
DECIziONAL ~a (~i, ~e) 1) Care decide; in drept sa ia o decizie. 2) Care are caracter de decizie. 3) Care tine de o decizie; pro-priu unei decizii. [Sil. -ci-zi-o-] /<fr., engl. decizional
CHEMA, chem, vb. I. I. Tranz. 1. A spune, a striga, a comunica cuiva sa vina aproape sau intr-un anumit loc. 2. A pofti, a indemna (in mod oficial) sa participe la o actiune, la un fapt; a solicita, a apela la... ♦ (Poetic) A evoca. 3. A ordona, a impune cuiva (in mod oficial) sa se prezinte intr-un anumit loc. ◊ Expr. A chema la ordine = a cere sa se respecte disciplina si linistea. A chema sub arme (sau sub drapel) = a) a incorpora (un contingent); b) a mobiliza armata. A chema in judecata = a cita in fata justitiei. II. 1. Tranz. unipers. si refl. A se numi, a avea numele... 2. Refl. impers. (Fam.) A insemna, a se zice, a se socoti. ◊ Expr. Se cheama ca... = e vorba ca..., vrea sa zica. – Lat. clamare.
alijveris n., pl. uri si e (turc. alysveris, d. alys, luare, si veris, dare). Fam. Vinzare in pravalie, cistig, dever. – Cei mai multi scriu alisveris, dar nu se zice de cit alijveris, ca intr' un doc. de la 1761 rel. la sangai (Iorga).
MASA1 mese f. 1) Mobila formata dintr-o placa orizontala, pusa pe un suport sau pe picioare, avand diverse intrebuintari (in special pentru a se servi pe ea mancarea). ~ de scris. ~ de lucru. ◊ ~ verde a) masa pentru jocuri de noroc; b) masa la care se duc tratative diplomatice. ~ rotunda dezbatere libera intre specialisti pe o tema data. ~ intinsa masa plina de bucate, pregatita pentru oaspeti. Capul mesei loc de cinste rezervat unei persoane in semn de stima deosebita. A strange ~a a face curat pe masa dupa mancare. 2) Mancarea servita; bucate. 3) Mancarea de la amiaza (constand, de obicei, din mai multe feluri); pranz. ◊ Inainte de ~ in partea zilei care preceda pranzul. Dupa ~ in partea zilei care urmeaza dupa pranz. 4) Proces de alimentare. ◊ A se aseza la ~ a incepe mancarea. A sta la ~, a lua ~a a manca. 5) Obiecte sau parti de obiecte care seamana cu aceasta mobila, avand diverse intrebuintari. [G.-D. mesei] /<lat. mensa
LECTie s. f. 1. forma de baza a organizarii muncii didactice, prin care se transmit elevilor anumite cunostinte intr-o unitate de timp; ora de scoala consacrata unei anumite discipline. ♦ a da (sau a lua) ~ tii = a (se) medita (2) in particular. ◊ tema, ceea ce elevul are de invatat la o materie intr-o zi. 2. (fig.) invatatura morala, experienta (culeasa in urma unei intamplari etc.). 3. dojana, mustrare. (< germ. Lektion, lat. lectio)
serba (-bez, -at), A celebra, a comemora, a sarbatori. – Var. sarba. Lat. servāre (Puscariu 1582; REW 7872), cf. it. serbare, prov., cat., v. sp. servar. – Der. serbare, s. f. (festivitate, petrecere); sarbatoare (mr. sarbatoare, megl. sirbatoare), s. f. (zi festiva, petrecere), din participiul serbat cu suf. -oare ca scaldatoare, cintatori etc. (dupa Pascu, I, 151 si Densusianu, GS, II, 310, din lat. *servatoria); sarbatori, vb. (a celebra); sarbatoresc, adj. (festiv).
sidef (-furi), s. n. – Nacru. – Var. inv. sedef. Mr. sidefe, megl. sidef. Tc. sedef, din arab. sadef „scoica” (Seineanu, II, 321; Roesler 602; Lokotsch 1750; Ronzevalle 110), cf. ngr. σιντέφι, bg., sb. sidef. – Der. sidefiu, adj. (ca sideful); sidefat, adj. (ca de sidef, se zice despre hirtie).
LA PLUS PERDUE DE TOUTES LES JOURNEES EST CELLE OU L’ON N’A PAS RI (fr.) ziua cea mai (deplin) pierduta din toate este cea in care n-ai ras – Chamfort, „Maximes, caracteres et anecdotes”, II.
CACIULA, caciuli, s. f. 1. Obiect confectionat din blana de oaie sau de alt animal si care serveste la acoperirea capului. Buna ziua, caciula (ca stapanu-tau n-are gura)! se spune, in bataie de joc, unuia care nu saluta. ◊ Expr. A-si lua (sau a-si scoate) caciula (de pe cap) = a-si descoperi capul in semn de salut sau de respect. La asa cap, asa caciula = cum e omul, asa e si purtarea lui. A-i iesi (cuiva) parul prin caciula = a) a i se uri asteptand; b) a o duce greu; a saraci. A fi (sau a se sti, a se simti) cu musca pe caciula = a se simti vinovat. (Asta sau aia e) alta caciula = (aceasta e) altceva, alta socoteala. A da cu caciula in caini = a fi cu chef, a-si face de cap. (Bun de) sa dai cu caciula-n caini = foarte gustos. ♦ Fig. Om, persoana, individ. Cate cinci lei de caciula. 2. Obiect in forma de caciula (1) (care serveste ca acoperamant pentru cosuri, canale etc.). ♦ Partea superioara a ciupercii. – Cf. alb. kesul'e.
PRANZ ~uri n. 1) Masa luata la amiaza. ◊ ~ul (cel) mic a) masa de dimineata; b) timpul cand se ia aceasta masa. 2) Mancare consumata la amiaza. 3) Timpul mesei de la amiaza. ◊ Inainte de ~ perioada de timp din prima jumatate a zilei; inainte de amiaza; inainte de masa. /<lat. prandium
RECEPTie s. f. I. 1. luare in primire a unui material, a unei lucrari pe baza unor verificari calitative; receptionare (1). 2. captare de unde sonore sau electromagnetice; receptioner (2). 3. proces neuropsihic constand in formarea unor imagini prin detectarea, captarea si codificarea la nivelul analizatorilor a informatiilor primite. II. 1. reuniune, banchet, primire cu caracter festiv. ♦ ~ diplomatica = reuniune organizata, in tara de resedinta, de o misiune diplomatica cu ocazia sarbatoririi zilei nationale. 2. faptul de a primi un membru intr-o societate (academica). ♦ discurs de ~ = discurs de admitere ca membru la Academie. 3. serviciu de primire si cazare a voiajorilor intr-un hotel. (< fr. reception, lat. receptio)
CACIULA, caciuli, s. f. 1. Acoperamant pentru cap facut din blana de oaie sau de alt animal. Buna ziua, caciula (ca stapanu-tau n-are gura)! se spune, in bataie de joc, unuia care nu saluta. ◊ Expr. A-si lua (sau a-si scoate) caciula = a-si descoperi capul in semn de salut sau de respect. La asa cap, asa caciula = cum e omul, asa e si purtarea lui. A-i iesi (cuiva) parul prin caciula = a) a i se uri asteptand; b) a o duce greu, a saraci. A fi (sau a se sti, a se simti) cu musca pe caciula = a se simti vinovat. (Asta sau aia e) alta caciula = (aceasta e) altceva, alta socoteala. A da cu caciula in caini = a fi cu chef, a-si face de cap. (Bun de) sa dai cu caciula-n caini = foarte gustos. ♦ Fig. Om, persoana, individ. Cate cinci lei de caciula. 2. Obiect in forma de caciula (1) (care serveste ca acoperamant pentru cosuri, canale etc.). ♦ Partea superioara a ciupercii. – Comp. alb. kesul'e.
DRAGON1 s. m. I. 1. animal imaginat cu cap si aripi de vultur, gheare de leu, trup si coada de sarpe. 2. reprezentare heraldica a unui chip omenesc cu barba din serpi incolaciti. 3. soparla tropicala, pe copaci, care are de-a lungul corpului doua excrescente ale pielii ca niste aripi. 4. peste marin care, in timpul zilei, sta ingropat in nisip, noaptea fiind foarte activ; d**c-de-mare. 5. ambarcatie cu doua vele de suprafata mare; vela triunghiulara suplimentara. II. cavalerist astfel echipat incat sa poata lupta si pe jos. (< fr. dragon)
soroc (-oace), s. n. – 1. Termen, timp, zi prestabilita. – 2. Rata, scadenta. – 3. Data, timp special. – 4. Interval, rastimp. – 5. Date stabilite pentru comemorarea mortilor. – 6. Menstruatie. – Sl. suroku (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Cihac, II, 354; Conev 79), cf. ceh., rus. srok. – Der. soroci, vb. (a fixa un termen; a lua o hotarire, a determina); soroceala, s. f. (hotarire, ursita).
Craciun si (Mold. si) Creciun n., pl. uri (d. lat. creatio, -onis, creatiune, devenit neutru supt [!] infl. lui ajun [A. si O. Dens.], nu d. calatio, strigare [Papahagi, Puscaru]. D. rom vine bg. ceh. kracun, rut. kereun, krecun, ung. karacson. Cp. cu Nascut). Sarbatoarea nasterii lui Hristos (25-27 Decembre [!]), Mos Craciun, in povesti, un batrin cu barba alba, plin de zapada si sprijinit intr´un toiag si care aduce jucarii copiilor. La Romani, in locul Craciunului se sarbau [!] Suturnaliile (16-18 Dec.), iar la sfirsitu anului ziua nasterii zeilor. Abea in seculu al treilea, crestinii gnostici au instituit sarbatoarea Bobotezei (6 ian.). Mult timp Boboteaza a tinut loc si de Craciun, cum se mai obisnuieste si acuma pin [!] Galileia. In biserica Apusului, s´a primit ziua de 25 Decembre pentru a sarba nasterea lui Hristos in anu 354, iar in cea de Rasarit, la 386, dupa hotarirea sfintului Ion Gura-de-Aur. ziua a fost luata de la pagini, care-l sarbau atunci pe zeu soarelui. – Obiceiu bradului de Craciun e luat de la vechii Germani si e pastrat de cei noi pina astazi. In casa romaneasca n´are ce sa caute acest brad de Craciun, ca Romanii au steaua, care se poate impodobi tot asa de frumos si nu se strica degeaba un brad.
CONAC, conace, s. n. I. 1. Casa boiereasca la tara, pe o mosie. 2. Resedinta a unui ispravnic sau a unui subprefect, a unui vizir sau a unui pasa; cartier oficial. II. (Inv.) 1. Loc de popas; popas. 2. Distanta de la un loc de popas la altul. 3. Interval de timp egal cu o jumatate de zi. – Din tc. konak.
RUSALie, rusalii, s. f. 1. (La pl.) Sarbatoare religioasa crestina, cu stravechi origini mitologice, provenind din ritualuri de pomenire a mortilor, care cade la 50 de zile dupa Pasti. 2. (In mitologia populara) Fiinta fantastica, asemanatoare cu ielele, reprezentata ca o zana rea, care dezlantuie furtuni, schilodeste pe oameni sau le ia mintile. 3. (Entom.) Larva acvatica a insectei Ephemeride Polingenia, care se gaseste mai ales in Dunare, constituind hrana principala a cegii; p. ext. efemera. – Din sl. rusalija.
ILUMINAT, -A (‹ ilumina) adj., s. n. I. Adj. 1. (Despre incaperi, straiz etc.) Luminat artificial. 2. Fig. (Despre fata, ochi) Care radiaza (de veselie, de inteligenta etc.). ◊ Inspirat. II. S. n. Producere si raspandire a luminii in vederea asigurarii conditiilor pentru desfasurarea normala a activitatii omenesti. ◊ I. natural = i. produs de lumina zilei, datorita luminii solare directe si a celei difuze. ◊ I. artificial = i. realizat cu ajutorul surselor de lumina artificiala: lampi electrice, lampi cu gaz de iluminat, lampi cu petrol, lumanari etc. ◊ I. direct = i. prin care peste 90% din fluxul luminos produs de o sursa este indreptat direct spre suprafata de lucru. ◊ I. indirect = i. prin care peste 90% din fluxul luminos este indreptat spre plafon, realizandu-se o raspandire uniforma a luminii, fara umbre; utilizat in salile de lectura, in salile de desen etc.
cilibiu, -ie adj. (mai vechi celebiu, d. turc. celebi, domn, stapin, nobil; ngr. tselebis. Acest cuv. e luat de la Tatari, la care inseamna „teolog, savant” si era adresat fiilor sultanului, iar azi numai crestinilor, ca si domnule sau chir. Se zicea si´n Romania cilibi Ion, domnu Ion). Fam. Nobil, elegant, distins, civilizat, amabil. V. hagiu, jupin, arhon.
LUCRATOR, -OARE, lucratori, -oare, adj., s. m. si f. I. Adj. 1. Care lucreaza, care munceste. 2. (Despre zile) In care se lucreaza, de lucru. 3. (Inv.; despre plantatiile de vie) Care da rod. ♦ (Despre mine) Care poate fi exploatat, care este in activitate. II. S. m. si f. Persoana care munceste producand bunuri materiale; p. gener. orice om care munceste (intr-un anumit domeniu). – Lucra + suf. -ator.
SEARA, seri, s. f. Parte de la sfarsitul zilei, cand incepe sa se intunece; interval de timp cuprins intre sfarsitul zilei si momentul cand cineva isi incheie activitatea, se duce la culcare. ◊ Loc. adv. De cu seara = inca din timpul serii precedente; o data cu venirea serii, la inceputul serii. Catre (sau spre, inspre, pe) seara = cand se lasa seara. ◊ – Expr. Buna seara! formula de salut, la intalnire sau la despartire, in timpul serii. A da (cuiva) buna seara sau a-si lua (de la cineva) buna seara (sau seara buna) = a saluta (pe cineva) in timpul serii. ♦ (Adverbial; in forma seara) in timpul de la sfarsitul zilei, cand incepe sa se intunece; in fiecare zi cand incepe sa se intunece. – Lat. sera.
rusui (-uesc, -it), vb. – (Mold., inv.) A uzurpa, a pune stapinire. – Var. rusii. Sl. rusiti „a se da la o parte, a se muta”; la origine, s-ar fi zis despre actiunea de a schimba pe ascuns pietrele de hotar de pe un teren. De aici, cu l expresiv, raslui, vb. (a uzurpa, a lua cu forta). Explicatia lui Tiktin, prin intermediul lui razlusi, vb. refl. (inv., a se separa, a se indeparta) ‹ sl. razluciti, nu este convingatoare. Cred ca etimologia corecta este numai cea aratata deja de Ghibanescu; dar imi lipseste posibilitatea de a o confirma.
LA CHAISE (sau LA CHAIZE [la ʃez]), Francois D’Aix de (zis le Pere de La Chaise) (1624-1709), iezuit francez. Confesor al lui Ludovic XIV, a avut un rol important in relatiile Bisericii franceze cu Papalitatea. A luat apararea hughenotilor dupa revocarea Edictului din Nantes (1685). Numele sau a fost dat celui mai mare cimitir din Paris.
arminden (armindeni), s. m. – Sarbatoare de intii mai. Exista obiceiul de a pune atunci la poarta un brad, care se ia de acolo numai cind se face prima oara piine cu griul din acel an; acest brad poarta acelasi nume ca sarbatoarea. Sl. Jeremiinu dini „ziua sfintului ieremia” (DAR; Tagliavini, Arch. Rom., XII).
chindie (chindii), s. f. – Timp al zilei catre apusul Soarelui, asfintit. – 2. Turn, foisor. – 3. Serenada sau concert nocturn dat de muzicantii palatului in timpul cinei domnitorului. – 4. Dans tipic. – Mr. chindie. Tc. ikindi (Seineanu, II, 113; Meyer 158; Lokotsch 901; Ronzevalle 41); cf. ngr. κεντί, alb. itsindi, sb. ikindija. Sensul 2 prin circumstanta de a se da din turn, pe inserat, semnalul de inchidere a portilor.
dejurna, adv. – Care corespunde serviciului de zi, intr-o unitate militara. – Var. dejurstva, s. f. (sedere a unei unitati). Fr. de journee, prin intermediul rus. dezurni, rus., bg. dezurstvo (Cihac, II, 93; Sanzewitsch 202; Tiktin; Candrea; Scriban; Vasmer, I, 336).
frupt (frupturi), s. n. – 1. Produs lactat. – 2. In general, produse lactate si carne, alimente interzise in zilele de post. – 3. zi de frupt. – 4. Carnaval. – Istr. frupt. Lat. fruptus, cu sensul general de „produs” (Seineanu, Semasiol., 182; Puscariu 660; Candrea-Dens., 664; REW 3537; DAR), cf. alb. frut (Meyer 111; Philippide, II, 643), it. frutto, prov. fruch, fr. fruit, cat. fruyt, v. sp. frucho, port. fruto. Cf. si dubletul neol. fruct. Der. infrupta, vb. refl. (a minca in zilele de post carne; a gusta, a savura).
Cyrene, una dintre nimfe, fiica lui Hypseus, regele lapitilor. Priceputa in ale vinatorii, Cyrene traia in paduri, in salbaticie. Intr-o zi, pe cind se lupta cu un leu, Apollo a vazut-o si, plin de admiratie pentru curajul tinerei, s-a indragostit de ea. El a luat-o cu sine in Africa, in tinutul Libyei, unde Cyrene i-a daruit un fiu, Aristaeus (v. si Aristaeus).
TOACA, toace, s. f. 1. Placa de lemn sau de metal pe care se bate ritmic cu unul sau cu doua ciocanele, pentru a anunta inceperea serviciului religios sau anumite momente ale lui la biserica sau la manastire; p. ext. sunetul produs de aceasta bataie. ◊ Expr. Uscat (ca o) toaca (sau ca toaca) = foarte slab. A sti si toaca in (sau din) cer = a sti multe lucruri; a face pe atotstiutorul, pe inteleptul. (Pop.) Uciga-l toaca = a) (in imprecatii) lua-l-ar d****l!; b) diavolul, d****l. ♦ Placa de metal in care se bate pentru a da anumite semnale pe santiere, in ateliere etc. 2. (Pop.) Timp al zilei, dupa rasaritul soarelui sau inainte de apus, cand se oficiaza liturghia sau vecernia la biserica. 3. (Art.) Numele popular al constelatiei Pegas. – Din toca (derivat regresiv).
pricaz (pricazuri), s. n. – Necaz, nenorocire, paguba. Sl. prikazu „poveste” (Miklosich, Slaw. Elem., 39; Cihac, II, 208), cf. necaz. Pentru semantism, cf. fr. j’ai eu une histoire „am avut un necaz”. Cuvint nefolosit in Munt. – Der. pricaji, vb. (a face sau a zice lucruri care aduc necaz; a se minji, a se molipsi; a se chinui), ca necaji de la necaz (din sl. prikazati, „a demonstra”, dupa Cihac; din sl. prokaziti „a se strica”, dupa Tiktin); pricaza, s. f. (inv., lepra); pricaznic, adj. (inv., nenorocit, funest).
NULLA DieS SINE LINEA (lat.) nici o zi fara o linie – Pliniu cel Batran, „Naturalis historia”, 35-36. Cuvinte atribuite pictorului Apelles, care considera exercitiul zilnic esential pentru desavarsirea maiestriei artistice. Beethoven si Arghezi le-au luat drept deviza.
rod (roade), s. n. – 1. Reproducere. – 2. Fruct. – Mr., megl. rod. Sl. rodu „specie” (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 316), cf. bg. rod „fruct”. – Der. roada, s. f. (fruct, produs, recolta); rodi, vb. (a da nastere; a produce, a fructifica), din sl. roditi; rodini, s. f. pl. (zi de nastere, reproducere; generare; creatie; vizita care se face unei lauze si cadoul care i se duce), din sl. rodiny; roditor, adj. (fructifer); rodnic, adj. (fructifer; prosper, fecund); rodnicie, s. f. (fecunditate); nerodnic, adj. (care nu face fructe); rodos, adj. (productiv).
CAROTA s.f. I. (Liv.) Morcov. ♦ Varietate de morcovi timpurii, cu radacini scurte, de culoare galbena-rosiatica. II. Proba cilindrica de material, luata din fundul gaurii unei sonde pentru a determina structura stratului strabatut. ♦ Proba cilindrica luata din betonul de fundatie al unei sosele dupa 28 de zile de la turnare. III. (Fig.; frantuzism) Inselatorie, sarlatanie. IV. (Fam.) Joc rautacios la biliard, potrivit caruia i se lasa adversarului o lovitura grea. [< fr. carotte, cf. lat. carota – morcov].
PROPRIU, -ie adj. 1. care apartine in mod exclusiv cuiva; personal. 2. caracteristic, particular. 3. care este bun, indicat pentru... 4. (despre cuvinte, stil etc.) care reda exact notiunea sau ideea ce trebuie exprimata. ♦ ~-zis = de fapt; la drept vorbind. ♦ (despre sensuri) prim, de baza. (< lat. proprius, fr. propre)
ROL1 s. n. I. 1. lista a proceselor care urmeaza sa fie judecate intr-o zi de catre o instanta. 2. registru in care sunt trecuti contribuabilii la perceptie. 3. lista a echipajului unei nave. 4. (in unele tari) lista tuturor navelor si a caracteristicilor lor tehnice. II. 1. parte (de text, melodica etc.) ce revine unui interpret intr-un spectacol. ◊ personajul interpretat de un actor. 2. atributie, sarcina care revine cuiva intr-o actiune; menire. 3. semnificatie de ordin semantic sau lingvistic pe care o poate avea un cuvant. (< fr. role)
contra, prep. cu genitivu sau cu un pron. posesiv (lat. contra, cu acuz., infl. de in potriva [!], care cere genitivu). In directiune contrara, fata in fata cu: contra vintului, contra mea. Fig. Dusmaneste: a vorbi, a vota contra lui. (V. pentru). Cu acuz.: unu contra doi, a schimba argint contra aur (sau pe aur). – Si in contra dupa in potriva): in contra tuturor. In Munt. Pop. A se pune contra cu cineva, a se lua la contra, a se incontra, a se pune in contrazicere, a-i face opozitiune. – Din contra (fals din contra), de tot alt-fel, pe dos de cum este: A zis ca va veni. – Din contra! A zis ca nu va veni!
posidic (posidicuri), s. n. – 1. Plevusca, peste mic. – 2. Droaie de copii, copilaret. – 3. Fat, mormoloc. – Var. poji(r)dic, pojo(r)dic, posirdic, posildic, posindic, bosandic. Creatie expresiva, unde pos- exprima ideea de „forfot”, cf. fos-. Legatura cu mag. fosedek (Draganu, Dacor., III, 716), mag. posodek (Scriban) pare sa explice prin acelasi scop expresiv. Cf. posirca, s. f. (apa chioara), care pare sa apartina aceleiasi familii (dupa Cihac, II, 280, din sl. pozesti „a arde”, ipoteza improbabila, care se explica partial prin silinta exagerata ca din acest cuvint autorul ar face alcoolul de proasta calitate; in realitate se zice si pentru supe si bauturi nealcoolice).
TACEA, tac, vb. II. Intranz. 1. A nu vorbi nimic. ◊ Expr. A tacea chitic (sau molcom, ca pestele, ca pamantul) = a nu spune nimic. A tacea ca porcul in papusoi (sau in cucuruz) = a tacea spre a nu se da de gol. Tac ma cheama = nu spun o vorba. Tace si face, se spune despre cineva care actioneaza fara vorba multa sau despre cineva care unelteste in ascuns ceva rau. Tace si coace, se zice despre cineva care planuieste in ascuns o razbunare. ♦ Fig. (Despre elementele naturii si despre lucruri personificate). A sta in nemiscare. 2. A inceta sa vorbeasca, a se intrerupe din vorba. ◊ Expr. ia (sau ian) taci! arata bucuria sau neincrederea in cuvintele cuiva. Taca-ti gura sau taci din gura! = ispraveste! 3. A nu raspunde, a nu riposta. 4. A tainui, a ascunde. ◊ Tranz. Am trecut prin viata, durerile tacand (EFTIMIU). ♦ A nu-si exprima fatis parerea. – Lat. tacere.
boz (-zi), s. m. – Calin, Sambucus ebulus, Ebulum humile. – Var. bozie, boziu, boj. Mr. iboz, megl. boz. Sl., cf. bg. bazie, rus. boz; dar nu apare etimonul slav (cf. Meyer, Neugr. St., II, 19). V. si ngr. βούζιον, alb. vuze, mag. bodza.
caltabos (caltabosi), s. m. – Cirnat facut din carne de porc, orez, ceapa, piper si alte condimente. Este mincare tipica de sarbatorile Craciunului. – Var. cartabos. Origine necunoscuta. Cihac, II, 44, se gindeste la sl. klubasa „cirnat”, de unde pol. kiełbasa, rus. kalbasa, mag. kolbasz, insa der. prezinta dificultati. DAR il leaga de ngr. γαρδούμια „intestin de vitel”, alb. gardumbezi „cirnat”. Cf. calbas.
vara (veri), s. f. – Anotimpul cel mai calduros al anului. – Mr. veara, megl. vęra, istr. vęrę. Lat. vēra, pl. de la vēr, tratat ca in primavera (Puscariu 1875; REW 9213), cf. alb. vere (Philippide, II, 657). – Der. vara, vb. (a-si petrece vara; a pasuna vitele in timpul verii); varat, s. n. (perioada de vara; timpul in care pasc vitele vara); varatec (var. varatic), adj. (se zice mai ales despre fructele timpurii; locul unde pasc vitele vara; taxa pe pasuni); invara, vb. refl. (a veni vara). – Cf. primavara.
RADON (‹ fr. {i}) s. n. Element chimic radioactiv (Rn; nr. at. 86, m. at. 222); gaz monoatomic din grupa gazelor nobile, care ia nastere sa dezintegrarea radiului. Se lichefiaza la -61,8 ºC si se solidifica la -71 ºC. Descoperit (1900) de chimistul german Friedrich E. Dorn. Cel mai stabil izotop, Rn222, are perioada de injumatatire de 3,823 zile; se foloseste in cercetarea stiintifica si in medicina. V. emanatie (2).
BASARABI, familie domnitoare din Tara Romaneasca, intemeiata de Basarab I: B. au condus tara pina in sec. 16, dintre ei remarcindu-se: Mircea cel Batrin, Dan al II-lea, Vlad D****l, Vlad Tepes, Vlad Calugarul, Radu cel Mare si Radu de la Afumati. Unii domni din sec. 16-17 (Neagoe Basarab, Matei Basarab, Constantin Serban, Serban Cantacuzino, Constantin Brincoveanu) si-au zis Basarab pentru a-si justifica pretentiile la domniei, desi nu faceau parte din familia domnitoare, ci din aceea a boierilor din Oltenia, Craiovestii.
SAMUIL, tar (997-1014) al Taratului Bulgar de Apus. A purtat un indelungat razboi cu Imp. Bizantin, eliberand o mare parte a Bulgariei si cucerind Tesalia, Epirul si o parte a Serbiei. In cele din urma trupele sale au fost infrante in batalia de la Belasita (29 iul. 1014) de cele ale imparatului bizantin Vasile II, care a fost supranumit Bulgaroctonul, adica „omoratorul de bulgari”, datorita cruzimii sale. Dupa victorie, din ordinul bazileului au fost orbiti prin scoaterea ochilor 15.000 de prizonieri bulgari, dupa care au fost eliberati. Se zice ca tarul bulgar, vazandu-si ostenii mutilati, si-a pus capat zilelor (oct.).
REVOLUTia DIN 1905-1907 DIN RUSia, ansamblu de actiuni ca urmare a crizei economice din 1900-1903, agravata de pierderile suferite in Razboiul Ruso-Japonez (1904-1905). A inceput prin manifestatia pasnica din 9/22 ian. 1905, de la Sankt-Petersburg, reprimata violent („Duminica sangeroasa”), careia i-a urmat in primavara si vara anului 1905, mari greve politice, in principalele centre industriale si puternice rascoale taranesti in regiunea Volgai. Au avut loc framantari in randurile armatei, culminand cu rascoala din iun. 1905 a marinarilor de pe cuirasatul „Potemkin” din flota Marii Negre. Revolutia isi propunea rasturnarea tarismului, confiscarea pamanturilor mosieresti, ziua de munca de opt ore. In toamna lui 1905 miscarea revolutionara s-a extins in toata tara, creandu-se detasamente de muncitori inarmati. In oct., in urma unei puternice geve generale, tarul Nicolae II a dat la 17/30 oct. un manifest in care fagaduia satisfacerea unor revendicari general-democratice si convocarea Dumei de Stat. Miscarile au continuat, culminand cu insurectia armata din dec. 1905. Dupa infrangerea ei la Moscova, revolutia a intrat in declin, fiind, pana in 1907, inabusita.
zor interj. – Imita zanganitul obiectelor metalice. – Var. zur, tur. Creatie expresiva, cf. zang. – Der. zornai (var. zurai, zurui, zorzoi, zorzoni), vb. (a zangani), a carui legatura cu mag. zorrenni (Cihac, II, 540) nu este probabila; zornait (var. zornet, zurait, zuruit), s. n. (zanganit); zornaiala (var. zornaitura, zorzoiala), s. f. (zanganit); zornaitor (var. zuruitor), adj. (zgomotos); zorzoana, s. f. (podoabe, ornamente fara gust), s-ar fi zis la inceput de cele care se foloseau pentru a face zgomot, cf. tartam; (in)zorzona, vb. (a se impodobi cu zorzoane, a se impopotona); zurzur, s. m. (podoaba, zorzoana).
PROPRIU, -ie adj. 1. Care apartine cuiva in mod exclusiv; personal. ◊ Amor propriu = sentiment al propriei demnitati, constiinta valorii proprii. 2. Caracteristic, particular. 3. Indicat, bun pentru... 4. (Despre un cuvant sau un termen) Care reda precis ideea de exprimat. ◊ Propriu-zis = de fapt, la drept vorbind. ♦ (Despre sensuri; op. figurat) Prim, de baza, natural. [Pron. -priu. / < lat. proprius, cf. fr. propre].
ADUNA, adun, vb. I. I. 1. Tranz. A strange la un loc ceea ce se afla raspandit, imprastiat, risipit; a ridica de pe jos. 2. Tranz. A aduce din toate partile; a strange, a concentra. 3. Tranz. si refl. A (se) ingramadi, a (se) ghemui. In ochii mei lacrimi s-aduna (COSBUC). 4. Tranz. A culege (alegand de ici si de colo). Merg s-adune Mure fetele (COSBUC). 5. Tranz. A pune deoparte bani sau alte bunuri materiale; a agonisi. II. Tranz. A totaliza mai multe numere intr-unul singur. III. Tranz. si refl. A (se) apropia unii de altii; a (se) strange formand un singur grup. ◊ Expr. (Tranz.) Parca a tunat si i-a adunat, se zice despre oameni foarte deosebiti unii de altii stransi la un loc. ♦ Refl. A se intalni, a veni deseori in contact cu altii. – Lat. adunare.
sloi (-iuri), s. n. – 1. Bulgare, coagul (se zice despre bucati dintr-o materie care se solidifica sub efectul frigului ca grasimea, ceara). – 2. Bloc de gheata. – 3. (Trans.) Mincare de carne de oaie in seul ei. Sl. sloj, din vb. suloziti „a pune” (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 348), cf. slei si slov. sloj „seu”, ceh., rus. sloj „strat”. – Der. sloi, vb. refl. (a se inchega, a se solidifica).
AMAR2, -A, amari, -e, adj. I. (Despre alimente, bauturi etc.) Care are gustul caracteristic fierii, pelinului, chininei; (despre gust) ca al fierii, pelinului, chininei. II. Fig. 1. Chinuitor, dureros; trist. Ea varsa desperata Un plans amar (COSBUC). ◊ (Adverbial) A regretat amar faptele intamplate (BART). 2. Chinuit, necajit. Amara tinerete am avut (SADOVEANU). ◊ Expr. Paine amara = mijloace de existenta castigate cu multa truda. A face (cuiva) zile amare = a face (cuiva) necazuri. ♦ (Adverbial) Strasnic, cumplit. Am sa te pedepsesc amar (ISPIRESCU). 3. Rautacios. – Lat. amarus.
TACEA, tac, vb. II. Intranz. 1. A nu vorbi nimic, a se abtine sa vorbeasca. ◊ Loc. adv. Pe tacute = in tacere, in ascuns. ◊ Expr. A tacea chitic (sau molcom, malc, ca pestele, ca pamantul, ca melcul) = a nu spune nimic. A tacea ca porcul in papusoi (sau in cucuruz) = a tacea spre a nu se da de gol. Tac ma cheama = nu spun o vorba. Tace si face, se spune despre cineva care actioneaza fara vorba multa sau despre cineva care unelteste in ascuns ceva rau. Tace si coace, se zice despre cineva care planuieste in ascuns o razbunare. ♦ Fig. (Despre elementele naturii si despre lucruri personificate) A sta in nemiscare, a nu se face auzit. 2. A inceta sa vorbeasca, sa planga, a se intrerupe din vorba; a amuti. ◊ Expr. ia (sau ian) taci! arata bucuria sau neincrederea in cuvintele cuiva. Taca-ti gura sau taci din gura! = nu mai vorbi! ispraveste! 3. A nu raspunde, a nu riposta. 4. A tainui, a ascunde; a fi discret. ♦ A nu-si exprima fatis parerea. – Lat. tacere.
veriga (-gi), s. f. – 1. Inel. – 2. Cerc. – Mr. variga, megl. viriga. Sl. veriga (Miklosich, Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 453; Conev 58), cf. bg., sb., slov., rus. veriga. – Der. verigar, s. m. (arbust, Rhamnus cathartica); verigas, s. m. (inv., codos, intrigant); verigase, s. f. (inv., codoasa); verigasie, s. f. (codoslic); verigasos, adj. (de codos); verigat, adj. (prins in verigi, strins; se zice si despre oile cu cercuri albe pe picioare); verigel, s. m. (o planta parazita, Orobanche caryophyllacea); verigheta, s. f. (inel de nunta).
BRISSOT DE WARVILLE [briso də varvil], Jacques Pierre BRISSOT, zis ~ (1754-1793), jurist, orator si om politic francez. Unul dintre conducatorii girondinilor. Dupa fuga regelui Ludovic XVI la Varennes, a redactat memoriul de decadere a regelui din drepturile sale. Ghilotinat in timpul dictaturii iacobine. A justificat, intr-o scrisoare din 1785, adesata imparatului Iosif II, rascoala lui Horea, Closca si Crisan.
RECUPERA vb. I. tr. 1. a recastiga, a redobandi. ◊ a lucra o zi, o ora etc. pentru a acoperi pe cele pierdute dintr-o cauza oarecare. 2. a utiliza total sau partial un material, o energie care in mod obisnuit se pierde. 3. (mar.) a trage lantul ancorei sau o parama atat cat sa ramana intins(a). II. intr. a-si recapata capacitatea de munca. (< fr. recuperer, lat. recuperare)
proor s. n. – 1. Zori de zi. – 2. Ajunul sarbatorii de Sf. Gheorghe. – Var. prour, improor, amproor, napraor, amprour. Ngr. πρόωρος „foarte devreme” (Bogrea, Dacor., I, 266; Diculescu, Elementele, 448; Candrea). S-au propus alte explicatii, care par mai putin convingatoare: din lat. per rōrem (Hasdeu 1108); de la per si roura (Spitzer, RF, II, 284-87); din lat. provǒlāre (Procopovici, Dacor., V, 383-90; REW 6793c); de la un lat. *priulus (Pascu, Arch. Rom., XXV, 197); din ngr. πενίορθρον „de dimineata” (Diculescu, Elemente, 448); din lat. prō hōra (Graur, BL, III, 50). Daca der. pe care o propunem este exacta, nu-si au loc explicatiile lui Graur, privitoare la dezvoltarea o › oo, cf. prooroc.
solz (-zi), s. m. – 1. Placa mica tegumentara; scuama. – 2. Lama, placa de metal al unei armuri. – 3. Pulbere pe aripile fluturilor. – 4. (Arg.) Bani. Origine necunoscuta. Der. din lat. sǒlidum (Hasdeu, Cuv. din Batrini, I, 302; Philippide, Principii, 148; Puscariu, Dacor., VII, 480; Puscariu, Lr., 187) sau din sl. sluzu „muci” (Cihac, II, 354; Candrea), care apare o singura data cu sensul de „solz”, neconsolidat in sl., nu pare posibil, in primul rind pentru ca pentru ca asemenea caz pl. ar trebui sa fie *solji, ca minz, piez sau, ca in cazul lui viteaz, breaz etc. Prezenta lui -zi pledeaza in favoarea unei creatii, expresive, desi ideea sa nu este clara. Cf. bulz. – Der. solzi, vb. (a acoperi cu solzi); solzos, adj. (acoperit cu un strat ca de solzi).
sold (-duri), s. n. – Coapsa, crupa. Germ. Schulter, prin intermediul sl. cf. ceh. solda, pol. szoldra, mag. sodar (Cihac, II, 391; Tiktin) sau mai probabil din pl. solduri. – Der. soldea, s. m. (porecla pentru schiopi); soldi, vb. (a se desela, a se speti, a se lasa intr-o parte); soldina (var. soaldina), s. f. (durere in sold; planta, Sedum acre); soldis, adv. (schiopatind); soldit, adj. (se zice despre un cal care are un sold mai proeminent); soldiu, adj. (cu soldul vatamat; cracanat, cu picioare scurte); solduros, adj. (cu solduri mari); soldan, s. m. (persoana voluminoasa; paduche); soldani, vb. (a se desala, a se lasa intr-o parte).
lunca (lunci), s. f. – 1. Padure pe marginea unui riu. – 2. Teren inundabil. – Megl. lonca. Sl. ląka „mlastina” (Miklosich, Slaw. Elem., 29; Miklosich, Lexicon, 358; Cihac, II, 178; Byhan 317; Densusianu, GS, VI, 362), cf. v. slov. lonka, bg. laka „vale”, sb., cr. luka, slov. loka. Semantismul este normal, cf. si lat. palus › padure. Pare inutila ipoteza unui *lanka preromanic (Hubschmidt, Praeromanica, 39-49; cf. Lahovary 332). – Der. luncet, s. n. (Munt., padure la malul riului); luncos, adj. (se zice despre terenuri mlastinoase, de linga apa). Cf. preluca.
APUCA vb. 1. v. lua. 2. v. inhata. 3. v. cuprinde. 4. v. agata. 5. v. prinde. 6. v. surprinde. 7. a se indrepta, a o lua, a merge, a se orienta, a pasi, a pleca, a porni, (rar) a se indruma, (pop.) a purcede, a se purta, (inv. si reg.) a nazui, (Transilv.) a aradui. (A ~t-o pe drumul acela.) 8. v. incepe. 9. a prinde, a trai, a vedea. (Simtea ca nu va mai ~ ziua de maine.) 10. a cuprinde, a-i veni. (L-a ~ ameteala.) 11. v. mosteni. 12. v. nimeri. 13. v. nazari.
HOP interj., HOP, hopuri, s. n. I. Interj. 1. Exclamatie care insoteste o saritura peste un obstacol, ridicarea unei greutati, caderea, aruncarea sau scaparea (din mana) a unui lucru. ◊ Expr. Nu zice hop pana n-ai sarit (sau pana nu treci) santul = nu te bucura inainte de a vedea rezultatul, sfarsitul. 2. (Cu valoare verbala; exclamatie care sugereaza sosirea neasteptata a cuiva) iata ca vine! ♦ Exclamatie care sugereaza intervenirea neasteptata a unui fapt, a unei intamplari. 3. Exclamatie care exprima o surpriza (neplacuta). II. S. n. 1. Ridicatura sau groapa in drum (peste care vehiculele trec zdruncinandu-se). ♦ Fig. Dificultate, obstacol, greutate pe care cineva o are de intampinat. 2. Saritura, zguduitura a unui vehicul peste un obstacol. [Var.: hopa, hopai, hup interj.] – Onomatopee.
NASTERE ~i f. v. A NASTE si A SE NASTE. ◊ zi de ~ data cand s-a nascut cineva. Din ~ de cand s-a nascut; din nascare. Prin ~ prin ereditate. A da ~ a) a naste; b) a face sa apara (ceva nou); a crea; a produce; c) a fi cauza care determina, conditioneaza ceva; a cauza; a starni; a provoca. A lua ~ a aparea; a se forma. /v. a (se) naste
PRIMIRE, primiri, s. f. Faptul de a primi. 1. luare in posesiune a unui bun care ti-a fost oferit, dat, datorat. ◊ Loc. vb. A da (cuiva ceva) in primire = a preda, a incredinta (cuiva ceva). A lua (ceva) in primire = a prelua (ceva); a receptiona. ◊ Expr. A lua (pe cineva) in primire = a) a lua (pe cineva) in grija sa, sub supravegherea sa (pentru a-l indruma), a purta de grija; b) (fam.) a certa pe cineva, a-i face reprosuri. 2. Acceptare, admitere a unui vizitator, a unui solicitator; modul de a-l intampina, de a-l trata. ◊ Loc. adj. De primire = a) (despre ore, zile) in care este permis accesul publicului intr-un loc; b) (despre incaperi) destinat vizitatorilor, solicitatorilor. 3. Manifestare a unei anumite atitudini fata de ceva. 4. Admitere a cuiva intr-o intreprindere, intr-o institutie, intr-o organizatie. – V. primi.
RAie s. f. 1. (Pop.) Boala de piele la oameni si la animale, cauzata de un parazit si caracterizata prin aparitia unor bubulite (localizate mai ales intre degete) care produc mancarime; scabie. ◊ Expr. Se tine ca raia de om, se zice despre cineva de care nu mai poti sa scapi. 2. Fig. Epitet depreciativ pentru oameni si animale rele, care provoaca multe necazuri; pacoste, napasta. 3. (In sintagma) Raia neagra a cartofului = boala a cartofului provocata de o ciuperca si manifestata prin aparitia unor excrescente moi, negre-brune, pe partile subterane ale plantei. [Pr.: ra-ie] – Lat. aranea.
INAINTE adv. 1) In spatiul aflat in fata; dinainte; anterior. A se duce ~. ◊ A-i iesi cuiva ~ a intampina pe cineva. A i-o lua cuiva ~ a intrece pe cineva. 2) Intr-o perioada de timp trecuta; in trecut. Mai ~ vreme. 3) Mai intai; la inceput. ◊ ~ de toate in primul rand. Mai ~ a) mai demult; b) mai repede decat altcineva; mai devreme; c) in primul rand; la inceput. ~-mergator a) premegator; inaintas; precursor; b) persoana cu vederi progresiste. 4) In continuare; mai departe. De azi (sau de acum, de aici) ~. ◊ zi-i (spune) ~! Continua! 5) (cu valoare de interjectie) Strigat exprimand indemnul de a inainta. Ura! ~! /<lat. in ab ante
PROPRIU, -ie, proprii, adj. 1. Care apartine in mod exclusiv cuiva; personal. ◊ Nume (sau substantiv) propriu = nume care se da unui lucru sau unei fiinte spre a le deosebi de alte lucruri sau fiinte din aceeasi categorie si care se scrie cu initiala mare. 2. Caracteristic, specific. 3. Care este bun pentru...; indicat, potrivit, adecvat. 4. (Despre cuvinte, despre termeni) Care reda exact ideea ce trebuie exprimata. ◊ Expr. Propriu-zis = de fapt, la drept vorbind. ♦ (Despre sensuri) De baza, prim. – Din lat. proprius, fr. propre.
A SE lua ma iau intranz. 1) (despre culori) A pierde intensitatea initiala (sub actiunea unor factori); a se sterge; a se spalaci; a se decolora. 2) (despre vopsele) A se desprinde de pe obiectul vopsit. 3) (despre barbati sau femei) A se uni prin casatorie cu o persoana de s*x opus; a se casatori. ◊ ~ cu gandul a cadea pe ganduri, fiind absent la cele din jur. ~ cu vorba (sau cu ziua targului) a vorbi mult, uitand de treburi. ~ (cu cineva) a) a-si petrece timpul cu cineva, uitand de griji; a se mangaia; b) a stabili prietenie (cu cineva). ~ dupa cineva a) a fugari (pe cineva); a alunga; b) a porni pe urmele cuiva; c) a urma sfatul (cuiva); d) a imita (pe cineva). /<lat. levare
SCANTEie, scantei, s. f. 1. Particula solida incandescenta care sare din foc, dintr-un corp aprins, din ciocnirea unor corpuri dure etc. sau care insoteste o descarcare electrica, si care se stinge foarte repede. ◊ Expr. A i se face (cuiva) scantei (pe dinaintea ochilor), se zice cand cineva primeste o lovitura puternica (si are senzatia ca vede scantei). A se invata (sau a se deprinde) ca tiganul cu scanteia = a se deprinde cu raul. ♦ P. ext. Lumina slaba, de-abia intrezarita, cu sclipiri intermitente; licarire. 2. Fig. Fapt in aparenta neinsemnat care declanseaza o actiune, un sentiment etc. 3. Fig. Particica neinsemnata din ceva; farama, pic. O scanteie de talent. [Pr.: – te-ie. – Var.: (inv.) schinteie s. f.] – Lat. *scantillia (= scintilla).
vie (-ii), s. f. – 1. Teren plantat cu vita, bolta de vita. – 2. Vita. – Mr. (a)vińe, megl. vińa. Lat. vῑnea (Puscariu 1879; REW 9350), cf. vegl. vena, it. vigna, prov., port. vinha, fr. vigne, cat. vinya, sp. vina. – Der. vier (var. inv. viiariu), s. m. (podgorean, viticultor), poate direct din lat. vῑneārius (Puscariu 1884); viereasa, s. f. (nevasta de vier); viesc, adj. (se zice despre o anumita varietate de pere si de mere).
screme (-m, -mut), vb. refl. – 1. A impinge (se zice despre eforturile facute pentru a elimina excrementele sau pentru a naste). – 2. A se extenua, a asuda, a cara. – Mr. mi sprem, sprimeare. Lat. exprimere (Densusianu, Rom., XXXIII, 285; Puscariu, ZRPh., XXVII, 728; Puscariu 1563; REW 3057), cf. it. spremere, prov., cat. espremer, fr. epreindre. Fonetismul rom. s-a vrut sa se explice printr-o contaminare, putin probabila, cu excrementum, sau mai probabil printr-o disimilare (Tiktin). Explicatia cu ajutorul v. germ. krimman (Giuglea, Dacor., II, 402) este neverosimila. – Der. scremet (var. scremat), s. n. (efort, incordare).
strepede (-zi), s. m. – Vierme de brinza, larva de la Piophila casei. – Megl. strepii. Origine incerta. Pare un der. din lat. trepidus, cf. treapad (Tiktin). Este de presupus ca pl. strepezi ar fi dus la un sing. analogic *strepeza, de la care, prin regresiune, s-ar putea explica rezultatul din megl. si alb. strep, considerindu-se -za drept suf. Semantic, se explica prin ideea de mincarime sau de miscare agitata. – Der. din sl. cruvi „vierme” (Cihac, II, 373), direct sau prin intermediul alb., nu este posibila. Cf. Byck-Graur 26; Rosetti, II, 122.
ZACATOR, -OARE, zacatori, -oare, adj., s. f. I. Adj. (Inv.) Care zace, care sta culcat, intins (la pamant). II. s. f. 1. Vas mare in care se pastreaza vinul sau rachiul si care se umple mereu din alte butoaie; cada. ♦ Vas mare cu gura larga ingropat in pamant, in care se aduna si se strivesc strugurii pentru a fi lasati sa fermenteze. 2. Vas mare de lemn captusit cu tabla subtire, in care se pun la dospit pieile pentru tabacit. ♦ Vas in care se depoziteaza provizoriu pestele la cherhana. 3. Piatra de jos a morii care sta pe loc si deasupra careia se roteste alergatoarea. 4. Loc unde stau vitele ziua la odihna; staniste, zacatura (1). – Zacea + suf. -ator.
PAI, paie, s. n. Tip de tulpina simpla, in general fara ramificatii si cu internodurile lipsite de maduva, caracteristic pentru cereale (grau, orz, orez etc.) si pentru alte plante din familia gramineelor; (la pl.) gramada de asemenea tulpini ramase dupa treierat. ◊ Expr. Om de paie = om fara personalitate, de care se serveste cineva pentru a-si atinge un scop personal. Foc de paie = entuziasm sau pasiune trecatoare. Arde focu-n paie ude, se zice despre un sentiment, o pornire care mocneste (fara a izbucni). A intemeia (ceva) pe paie = a cladi, a realiza (ceva) pe temelii subrede. (Fam.) Vaduva, (sau, rar) vaduv de paie = sotie sau sot care a ramas o perioada scurta de timp fara sot sau, respectiv, fara sotie. A fugi ca taunul cu paiul = a fugi foarte repede. A stinge focul cu paie sau a pune paie pe(ste) foc = a inrautati si mai mult situatia (dintre doi adversari); a intarata, a atata pe cei care se cearta. A nu lua un pai de jos = a nu face absolut nimic. ♦ Bucata din aceasta tulpina sau tub subtire din material plastic cu care se sorb unele bauturi. – Lat. palea.
PLOAie, ploi, s. f. 1. Precipitatie atmosferica sub forma de picaturi de apa provenite din condensarea vaporilor din atmosfera. ◊ Loc. adv. Pe ploaie = in timp ce ploua. In (sau sub) ploaie = in bataia ploii. ◊ Expr. (Fam.) Apa de ploaie, se zice despre o afirmatie lipsita de continut si de temei, despre o actiune neserioasa etc. (Fam.) A(-si sau a-i) aranja ploile = a(-si) pregati terenul, a(-si) face atmosfera favorabila, a(-si) rezolva treburile, afacerile. A se lumina a ploaie = (despre cer, vazduh) a capata o lumina difuza care anunta venirea ploii. ♦ Picatura de ploaie (1). ♦ P. a**l. Ceea ce vine (sau cade) in cantitate mare, ceea ce se revarsa, ceea ce este abundent. O ploaie de sageti. ◊ (Astron.) Ploaie de stele = abundenta de stele cazatoare venind din aceeasi parte a cerului. 2. Alice marunte pentru vanat pasari si animale mici. [Pr.: ploa-ie] – Lat. *plovia (= pluvia).