Dex idee generala

CONCEPT s.n. 1. Notiune, idee generala. 2. Ciorna, bruion, schita. [Pl. -te. / cf. fr. concept, lat. conceptus].

generalITATE, generalitati, s. f. 1. Caracterul sau insusirea a ceea ce este general². 2. (La pl.) Idei generale sintetice, privitoare la un anumit domeniu. ♦ Idei generale care nu au o legatura directa cu subiectul tratat, discutat etc. – Din fr. generalite, lat. generalitas, -atis.

CONCEPT, concepte, s. n. 1. idee generala care reflecta just realitatea; notiune 2. Ciorna, schita, bruion. – Din fr. concept.

TEORETIZA, teoretizez, vb. I. Tranz. A extrage si a sistematiza ideile generale din datele unei cercetari; a formula principii. [Pr.: te-o-] – Din fr. theoriser (dupa teoretic).

TRASA, trasez, vb. I. Tranz. 1. A insemna pe o suprafata linia sau desenul unui drum, al unui plan, al unei figuri geometrice etc.; spec. a insemna pe o piesa bruta conturul suprafetelor de prelucrat. 2. A indica, a da directive in vederea unei actiuni sau a unei activitati; a arata prin cateva idei generale ceea ce este esential intr-o problema, intr-o situatie etc.; a schita. – Din fr. tracer.

SCHEMA, scheme, s. f. 1. Plan redus la cateva linii sau idei generale principale, care permite o vedere de ansamblu asupra unei lucrari. 2. Reprezentare grafica simplificata a elementelor sau caracteristicilor structurii unui aparat, ale unei masini, ale unei instalatii, ale unui proces etc. ◊ (Tehn.) Schema bloc = reprezentare schematica simpla a unui aparat, sistem sau instalatie, prin blocuri functionale, folosita pentru studiul principiilor de functionare ale acestora. Schema logica = organigrama. 3. Tabel cuprinzand denumirea posturilor si a salariilor respective dintr-o institutie sau dintr-o intreprindere. – Din fr. scheme, lat. schema.

COREALITATE s. f. Concept estetic si filozofic care implica, in general, ideea simultaneitatii a doua moduri de existenta. [Pr.: -re-a-] – Co- + realitate.

CONCEPT ~e n. 1) log. idee generala despre o clasa de obiecte sau de fenomene din realitatea inconjuratoare; notiune. 2) Varianta initiala schematica a unei lucrari; ciorna; schita. /<fr. concept

CONCEPTIE ~i f. 1) Mod de a concepe. 2) Ansamblu de idei generale; sistem de concepte. ◊ ~ despre lume ansamblu de idei despre lumea inconjuratoare si modul de interpretare a acesteia. 3) Proces de aparitie a unei fiinte ca urmare a fecundarii. [Art. conceptia; G.-D. conceptiei; Sil. -ti-e] /<fr. conception, lat. conceptio, ~onis

DEDUCTIE ~i f. 1) Forma de rationament prin care, pornindu-se de la idei generale, se ajunge la concluzii particulare. 2) Rationament obtinut in procesul unor operatii mintale; rezultat al deductiei. [Art. deductia; G.-D. deductiei; Sil. -ti-e] /<fr. deduction, lat. deductio, ~onis

NOTIUNE ~i f. 1) idee generala, contura-ta logic, despre o clasa de obiecte sau despre un fenomen din realitatea inconjuratoare; concept. ~ abstracta. 2) la pl. Cunostinte elementare despre esenta unui lucru; element de baza dintr-un anumit domeniu. ~i ge-nerale. [G.-D. notiunii; Sil. -ti-u-] /<fr. notion, lat. notio, ~onis

TEORETIZA vb. I. tr. A scoate si a sistematiza ideile generale din datele unei cercetari; a formula principii; a teoriza. [Pron. te-o-. / cf. germ. theoretisieren].

COREALITATE s.f. (Estet.; fil.) Concept care implica, in general, ideea existentei impreuna a doua moduri de a fi. [Pron. -re-a-. / < co- + realitate].

SCHEMA s. f. 1. plan, proiect cuprinzand doar liniile, ideile generale ale unei lucrari, care permite o vedere de ansamblu asupra ei. 2. reprezentare grafica simplificata, cu ajutorul unor simboluri, a unui aparat, a unei constructii, a unui proces sau fenomen etc. 3. tablou cuprinzand denumirea posturilor si retributiile respective ale unei intreprinderi sau institutii. (< fr. scheme, germ. Skema, lat. schema)

TEORETIZA vb. tr. a sistematiza ideile generale din datele unei cercetari; a formula principii. (< germ. theoretisieren, dupa fr. theoriser)

TEZA, teze, s. f. 1. Afirmatie expusa si sustinuta intr-o discutie; idee principala dezvoltata si demonstrata intr-o opera, intr-o cuvantare etc. ◊ Loc. adv. (Inv.) In teza generala = in general. ♦ (Fil.) idee, propozitie care formeaza primul termen al unei antonimii (in filozofiile rationaliste de tip kantian) sau al unei contradictii de tip dialectic (in filozofiile hegeliana si marxista). 2. Lucrare scrisa, facuta de elevi in clasa sub supravegherea profesorului, la sfarsitul unei perioade de studiu sau la un examen. ◊ Teza de licenta (sau doctorat) = lucrare stiintifica prezentata de un candidat pentru obtinerea titlului de licentiat (sau de doctor in stiinte). – Din fr. these, lat. thesis.

generalITATE s. f. 1. calitate, natura a ceea ce este general. 2. (pl.) idei cu caracter general. (< fr. generalite, lat. generalitas)

generalITATE ~ati f. 1) Caracter general. 2) la pl. Idei cu caracter general; notiuni generale. /<fr. generalite, lat. generalitas, ~atis

generalITATE s.f. 1. Calitate, natura a ceea ce este general. 2. (La pl.) Idei cu caracter general. [Cf. fr. generalite].

MISCARE s.f. 1. Actiune sau curent care grupeaza un numar mare de oameni in jurul unei activitati de interes general, al unei idei sau al unei conceptii. 2. Actiune organizata de masa, care tinde sa realizeze un scop social-politic. [Dupa fr. mouvement, rus. dvijenie].

NOTIUNE s.f. 1. Forma de reflectare a lumii in gandirea omeneasca, cu ajutorul careia sunt fixate caracterele generale, esentiale si necesare ale unei clase de obiecte (obtinute prin generalizare si abstractizare); concept. 2. Cunostinta, idee cu caracter general asupra unui lucru. 3. (La pl.) Cunostinte, principii fundamentale; elementele de baza ale unei discipline, ale unui domeniu etc. [Pron. -ti-u-. / cf. fr. notion, lat. notio < noscere – a cunoaste].

MISCARE s. f. 1. actiune, curent care grupeaza un numar mare de oameni in jurul unei activitati de interes general, al unei idei sau al unei conceptii. 2. actiune organizata de masa, care tinde sa realizeze un scop social-politic. 3. (muz.) grad de accelerare sau de incetinire a unei masuri; tempo. ◊ parte a unei lucrari muzicale ciclice, de mari dimensiuni (simfonie, sonata). (dupa fr. mouvement, rus. dvijenie)

NOTIUNE s. f. 1. forma a cunoasterii rationale care denumeste o clasa de obiecte cu insusiri esentiale comune. 2. cunostinta, idee cu caracter general asupra unui lucru. 3. (pl.) cunostinte, principii fundamentale ale unei discipline, ale unui domeniu etc. (< fr. notion, lat. notio)

LATO SENSU (lat.) in sens larg – Locutiune prin care se apreciaza intelegerea unei situatii, a unei idei, in sens general. V. si Stricto sensu.

LACEPEDE [laseped], Bernard-Germaine-Etienne de la VILLE, conte de ~ (1756-1825), naturalist si om politic francez. Elev al lui Buffon. Idei evolutioniste („Istoria generala si particulara a patrupedelor ovipare si a serpilor”, „Istoria naturala a pestilor”, „Istoria naturala a cetaceelor”). A scris si o „Istorie generala fizica si civila a Europei”. In timpul Revolutiei Franceze a detinut functii politice.

idee ~i f. 1) Reprezentare generala si abstracta, care se formeaza in constiinta omului, despre un obiect sau despre un fenomen; concept; notiune. 2) Rezultat al procesului de gandire; gand. ◊ ~ fixa idee care staruie mereu in mintea cuiva; idee obsedanta. A avea ~ a avea cunostinte sumare despre ceva. 3) Fel de a vedea lucrurile din jur, de a reprezenta realitatea. 4) Conceptie de baza a unei opere. ~ea romanului. ~ea spectacolului. 5) Intentie de a intreprinde ceva. [Sil. de-e-] /<lat., gr. idea

CONSERVATOR, -OARE adj. 1. Care pastreaza, care conserva; conservatorist. 2. Atasat de institutiile trecutului, refractar la ceea ce este nou. ◊ Partid conservator (si s.m.pl.) = denumire a unor partide care sunt, in general, atasate vechilor institutii, idei si forme politice. // s.m. si f. Cel care ingrijeste piesele dintr-un muzeu. [Cf. fr. conservateur].

UNIVERSALISM s. n. 1. universalitate (1). 2. denumire data teoriilor filozofice care afirma existenta unei realitati ca un tot unit, universal. 3. directie idealista in etica care promoveaza ideea unei morale unice, general-umane, in cadrul societatii. (< fr. universalisme)

FORMULA, formule, s. f. 1. Enunt precis al regulii de urmat pentru efectuarea unei anumite operatii; expresie precisa, generala si invariabila a unei idei, a unei relatii, a unei legi etc. (care se poate aplica mai multor cazuri particulare). ◊ Formula de politete = forma conventionala de exprimare, consacrata prin uz, cu care te adresezi unei autoritati sau unei persoane. ♦ Fraza-tip folosita oral in anumite ocazii sau care, scrisa, cuprinde termenii expresi in care trebuie redactat un act, o sentinta etc. 2. Relatie alcatuita din litere, cifre si semne matematice, constituind o identitate in care unul dintre membri este considerat ca expresie a celuilalt sau ca regula de urmat pentru a calcula valoarea celuilalt. 3. Expresie in simboluri chimice care reprezinta compozitia calitativa si cantitativa a moleculei unei substante. 4. Parola. 5. Mijloc, solutie. – Din fr. formule, lat. formula.

SUBVERSIV, -A, subversivi, -e, adj. Care pericliteaza, submineaza ordinea interna a unui stat; p. ext. care este impotriva ideilor, a valorilor acceptate in general. – Din fr. subversif.

A SE ALATURA ma alatur intranz. 1) A se aseza alaturi; a se apropia mult (de ceva sau de cineva); a se alipi. 2) A deveni adeptul unei miscari, al unui curent ideologic, impartasindu-i ideile; a adera. ~ la parerea generala. /Din alaturi

UNIVERSALISM s.n. 1. Caracterul, insusirea a ceea ce este universal; multilateralitate in cunostinte; universalitate. 2. (Fil.) Denumire data teoriilor care afirma existenta unei realitati ca un tot unic, universal. 3. Directie idealista care promoveaza ideea unei morale unice, general-umane, in cadrul societatii. [Cf. fr. universalisme].

FORMULA s.f. 1. Expresie generala si invariabila a unei idei, a unei relatii etc. care poate fi aplicata in mai multe cazuri particulare. ◊ Formula de politete = forma conventionala de exprimare folosita pentru a se adresa unei autoritati sau unei persoane. ♦ Fraza-tip care cuprinde termenii formali si expresi in care trebuie compus un act, o sentinta etc. 2. Expresie matematica reprezentand o relatie generala intre mai multe marimi. 3. Expresie in simboluri care reprezinta compozitia unei combinatii chimice. 4. Solutie; mod de a face ceva, mijloc. 5. Parola. [< lat., it. formula, fr. formule].

FORMULA s. f. 1. expresie generala si invariabila a unei idei, a unei relatii etc. care poate fi aplicata in mai multe cazuri particulare. ♦ ~ de politete = forma conventionala de exprimare, pentru a se adresa unei autoritati sau unei persoane. ◊ fraza-tip in anumite ocazii sau la redactarea unor sentinte etc. 2. (mat.) expresie reprezentand o relatie generala intre mai multe marimi. 3. reprezentare in simboluri a compozitiei unei combinatii chimice. 4. solutie; mijloc, mod de a face ceva. 5. parola. (< fr. formule, lat. formula)

SOCIETATE s. f. 1. ansamblu unitar, sistem organic inchegat de relatii intre oameni, istoriceste determinate, al caror fundament il constituie relatiile de productie. ◊ formatiune social-economica. ◊ grup (organizat) in care traiesc unele fiinte. 2. asociatie de persoane organizata potrivit unui anumit scop. 3. categorie sociala; cerc limitat de oameni. ◊ anturaj; companie. 4. asociatie intre oameni de afaceri alcatuita pe baza unor investitii de capital social si in vederea unor profituri comune. 5. organizatie cu caracter (inter)national, obstesc etc. care are drept scop promovarea unor idei sau actiuni de interes general. (< fr. societe, lat. societas)

analiza f., pl. e (vgr. analysis, d. analyo, desfac). Chim. Descompunerea unui lucru in partile care-l compuneau: analiza apei, a aerului. Analiza cantitativa, calitativa, dupa cum se cerceteaza cantitatea sau calitatea elementelor constitutive. Gram. Analiza logica, descompunerea unei fraze in propozitiuni si a propozitiunilor in subiect, predicat s. a. Analiza gramaticala, cercetarea cuvintelor din punctu de vedere al speciii, genului s. a. Analiza literara, aratarea partilor urite sau frumoase ale unei scrieri. Mat. Expunerea proprietatilor figurilor traduse in ecuatiuni algebrice. Log. Enumerarea, distingerea si compararea intre ele a ideilor partiale cuprinse intr' una generala. Extras, rezumat, recensiune a unei scrieri sau discurs. – La Negr. analis, n., pl. uri (dupa ngr.). V. sinteza.

AIDE-MEMOIRE s.n. 1. Procedeu sau dispozitiv mnemotehnic, care ajuta la memorare. 2. Rezumat scris sau schita a unor teme importante care fac parte dintr-un acord propus sau dintr-un comunicat diplomatic; (p. ext.) notite care ajuta la memorarea ideilor principale ale unei chestiuni, in general. [Pr. fr.: ed-memuar] (fr. aide-memoire, din aider = a ajuta si memoire = memorie) [Cuvinte straine (recent intrate in limba), pp. 1046-1052; def., et. MW si TLF]

supra- – Pref. care indica ideea de exces. Lat. supra-. In general traduce fr. sur-: supraalimenta, vb., din fr. suralimenter; supranatural, adj., din fr. surnaturel; suprataxa, s. f., din fr. surtaxe etc. In mod exceptional au ramas cu forma din fr. surexcita, vb., din fr. surexciter; surmena, vb., din fr. surmener; surprinde, vb., din fr. surprendre.

ROUSSEAU [ruso], Jean-Jacques (1712-1778), filozof, scriitor si muzician francez. Reprezentant al romantismului. Colaborator al Enciclopediei. Autor al „Contractului social”, potrivit caruia, in starea naturala, viata este libera si independenta, iar neajunsurile conditiei umane au fost la origine societatea. Salvarea este posibila printr-o organizare politica centrata pe ideea de libertate si de vointa generala („Discurs asupra inegalitatii”). Doctrina politica a lui R. avea sa devina platforma democratiei radicale iacobine in timpul Revolutiei Franceze. Conceptia sa pedagogica preconizeaza educatia conform cu natura proprie a copilului („Emil sau despre educatie”). Principiul revenirii la natura (denumit ulterior „rousseauism”) si ideea primordialitatii sentimentului in raport cu ratiunea (caracteristica si pentru deismul sau), care strabat principalele scrieri literare ale lui R. (romanul epistolar „Iulia sau noua Eloiza”, „Confesiunile”), au facut din el un precursor al romantismului francez si european. Ca muzician a compus muzica de opera („Vrajitorul satului”, „Pygmalion”), cantece; autor al unui sistem de notatie muzicala; a abordat probleme de estetica si de teorie a muzicii.

NOTIUNE, notiuni, s. f. 1. Forma logica fundamentala a gandirii omenesti, care reflecta caracterele generale, esentiale si necesare ale unei clase de obiecte; concept. 2. Cunostinta generala despre valoarea, sensul, insemnatatea unui lucru; idee, conceptie despre ceva. 3. (La pl.) Cunostinte, principii generale de baza intr-un anumit domeniu. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. notion, lat. notio, -onis.

CURENT, -A I. adj. 1. (despre vorbire) curgator, fluent. 2. (despre an, luna) in curs; prezent. ◊ (fig.) care circula; obisnuit, uzual. 3. apa ~a = apa care curge de la robinet. 4. (mat.) punct ~ = punct mobil care parcurge o curba. II. s. m. 1. deplasare a unei mase de apa sau de aer intr-o anumita directie. 2. miscare orientata a particulelor incarcate cu sarcini electrice. 3. parama ce trece printr-un sistem de scripeti cu care se ridica barcile. III. s. n. ansamblu de idei, de teorii politice, stiintifice, artistice etc., rezultanta generala a tendintelor unei anumite epoci. ♦ a se pune (sau a se tine) la ~ = a se informa. (< fr. courant)

FILOZOFIE s.f. 1. Forma a constiintei sociale, constituind un sistem coerent de notiuni si idei care reflecta realitatea sub aspectele ei cele mai generale; conceptie generala despre lume si viata. ◊ Filozofie lingvistica = teorie neopozitivista care reduce obiectul filozofiei la termenii limbajului. 2. Totalitatea principiilor metodologice care stau la baza unui anumit domeniu al stiintei. ◊ Filozofia culturii = disciplina teoretica care se preocupa de definirea genetica, structurala si functionala a fenomenului culturii. 3. Comportare, fel de a reactiona al cuiva in fata unor lovituri, a unor nenorociri etc.; fel al cuiva de a privi lumea si viata. 4. (Fam.) Problema greu de rezolvat. [Gen. -iei, var. filosofie s.f. / < lat., gr. philosophia < philein – a iubi, sophia – intelepciune, cf. fr. philosophie].

FILOZOFIE s. f. 1. conceptie generala despre lume si viata, forma a constiintei sociale, constituind un sistem coerent de notiuni si idei care reflecta realitatea sub aspectele ei cele mai generale. ♦ ~ lingvistica = teorie neopozitivista care reduce obiectul filozofiei la termenii limbajului. 2. totalitatea principiilor metodologice care stau la baza unui anumit domeniu al stiintei. ♦ a culturii = disciplina teoretica relativ autonoma, care se preocupa de definirea genetica, structurala si functionala a fenomenului culturii. 3. comportare, fel de a reactiona al cuiva in fata unor lovituri, nenorociri etc.; fel de a privi lumea si viata; intelepciune, stoicism. 4. (fam.) problema greu de rezolvat. 5. sistem filozofic apartinand unei persoane, scoli sau epoci. (< fr. philosophie, gr. philosophia)

FILOZOFIE, filozofii, s. f. 1. Stiinta constituita dintr-un ansamblu inchegat de notiuni si idei, care interpreteaza si reflecta realitatea sub aspectele ei cele mai generale; conceptie generala despre lume si viata. 2. Totalitatea conceptiilor si a principiilor metodologice care stau la baza unei discipline sau a unei stiinte. 3. (Rar) Atitudine (inteleapta) fata de intamplarile vietii; mod specific de a privi problemele vietii. 4. (Fam.) Lucru greu de facut, problema greu de rezolvat. – Din ngr. philosophia, fr. philosophie.

REFREN, refrene, s. n. 1. Cuvant, vers sau grup de versuri care se repeta dupa una sau mai multe strofe, cu rolul de a sublinia, prin repetitie, o idee poetica. 2. Fraza muzicala reluata la sfarsitul cupletelor unui cantec, in general pe aceeasi linie melodica. ♦ Tema principala a rondoului, care se repeta dupa fiecare cuplet. 3. Fig. (Depr.) Cuvant, fraza, expresie care se repeta stereotip. [Pr. si: refrenuri] – Din fr. refrain.

SIMBOLIC, -A, simbolici, -ce, adj., (2, 3, 4) s. f. 1. Adj. Care constituie un simbol (1); care are caracter de simbol, exprimat printr-un simbol, care serveste de simbol; care nu are eficacitate sau valoare in sine, ci prin ceea ce simbolizeaza. 2. S. f. Ansamblu de simboluri; exprimare (a unor idei sau a unor sentimente) prin simboluri; semnificatie simbolica (1); simbolistica. 3. S. f. Teorie generala asupra simbolurilor (in care notiunile logice si raporturile dintre ele sunt inlocuite prin semne conventionale). 4. S. f. Ramura a teologiei consacrata studiului comparativ al simbolurilor de credinta ale diferitelor confesiuni. – Din fr. symbolique, lat. symbolicus, germ. symbolisch, Symbolik.

INDIVIDUALIZARE s.f. Actiunea de individualiza si rezultatul ei. ♦ Adaptarea si aplicarea unei conceptii, a unei legi etc. la cazuri particulare. ♦ (Arte) Intruchipare a ideii artistice in imagini senzorial-concrete, individuale; intruchipare a unei tendinte, esente, relatii generale in figuri individuale tipice. [Pron. -du-a-. / < individualiza].

INDIVIDUALIZARE s. f. 1. actiunea de a individualiza. 2. adaptarea si aplicarea unei conceptii, a unei legi etc. la cazuri particulare. 3. (arte) intruchipare a ideii artistice in imagini senzorial-concrete, individuale; intruchipare a unei tendinte, esente, relatii generale in figuri individuale tipice. (< individualiza)

BODIN [bodẽ], Jean (1530-1596), jurist, economist si ginditor francez. A sustinut ideea statului national centralizat si suveran, fiind adeptul moarhiei absolute, controlata de Statele generale („Despre republica”). Precursor al determinismului geografic.

CONCEPTIE (‹ lat. conceptio, -onem) s. f. 1. Fel de a vedea, vedere sau ansamblu de vederi, de idei cu privire la problemele filozofice, stiintifice, literare etc. ◊ (FILOZ.) C. despre lume = punct de vedere general, viziune de ansamblu asupra existentei. Din perspectiva marilor constructii ontologice clasice, filozofia este prezentata drept c. generala despre lume (Weltanschauung), vizind constituirea unui tablou ontologic complet si definitiv care sa includa o filozofie a naturii si una a omului. 2. (FIZIOL.) Proces prin care ia fiinta un nou individ animal, prin fecundarea ovulului de catre un s**********d; procreatie. ◊ (REL.) C. imaculata = dogma catolica potrivit careia Fecioara Maria a fost ferita de pacatul originar; sarbatoare prin care Biserica catolica cinsteste acest mister (8 dec.).

de-. – Prefix neologic, care adauga anumitor cuvinte ideea de privatiune sau suprimare: decolora, denatura, deplasa etc. In marea majoritate a cazurilor, apartine imprumuturilor straine, in general din fr.; nu pare a fi fost productiv in cadrul rom.

TEORIE s.f. 1. Reflectare sistematizata, generalizata a unui ansamblu de cunostinte si de idei, privind unele domenii ale realitatii obiective sau ale constiintei sociale. 2. Ansamblu de principii care servesc ca indrumator in practica; ansamblu de cunostinte, de idei, de ipoteze care dau explicatia unor fenomene etc. ♦ Teorie a literaturii = ramura a stiintei literaturii care studiaza trasaturile generale ale creatiei literare, defineste genurile si speciile, curentele si metodele artistice, elementele si particularitatile stilului, notiunile de versificatie etc. [Pron. te-o-, gen. -iei. / cf. fr. theorie, lat., gr. theoria].

RECURENTA s. f. 1. insusirea de a fi recurent (I); repetitie, revenire, reintoarcere. ◊ reactie a unui fapt asupra cauzei lui, a unei idei asupra faptului la care se refera. ♦ (log.) rationament prin ~ = demonstratie prin inductie completa, putand enumera toate cazurile cuprinse in clasa despre care se conchide; (mat.) formula de ~ = formula care exprima orice termen dintr-un sir, in functie de termenii precedenti. 2. expunere a unei idei muzicale intr-o succesiune riguroasa a sunetelor, de la ultimul la primul sunet. 3. faza de avansare a unui ghetar aflat intr-o perioada generala de recul (3). (< fr. recurrence)

CURENT s.n. Ansamblu de idei, de opinii (politice, stiintifice, artistice etc.) adoptate la un moment dat de un numar mare de oameni. ◊ Curent literar = miscare literara de o anumita amploare, care constituie o rezultanta generala a tendintelor unei anumite epoci. [< fr. courant].

MESAJ s.n. 1. Comunicare oficiala adresata de seful statului catre armata, catre popor etc. ♦ Document oficial continand in general puncte de vedere deosebite in probleme la ordinea zilei sau care reclama o urgenta solutionare. 2. Stire, veste. ♦ Comunicare telefonica facuta la biroul postal si transmisa destinatarului pe cale postala. 3. Continutul de idei al unei opere de arta; nota speciala a unui scriitor; semnificatie. 4. Mesaj genetic = cantitatea de informatii inmagazinata in moleculele acidului ribonucleic ale unui organism dat. 5. (Cib.) Lot de informatii formand un tot inteligibil sau exploatabil si transmis deodata. [Var. mesagiu s.n. / < fr. message].

SAUSSURE [sosu:r], Ferdinand de (1857-1913), lingvist elvetian. Prof. la Scoala de Inalte Studii din Paris si la Univ. din Geneva. Specialist in gramatica comparata indo-europeana („Memoriu asupra sistemului primitiv al vocalelor in limbile indo-europene”). Creatorul scolii franceze de indo-europenistica (dintre discipoli, cel mai cunoscut, A. Meillet). Ideile sale valoroase despre distinctia limba-vorbire, sincronie-diacronie, cercetarea limbii ca sistem (fiind in acest sens „parintele structuralismului”), teoria sa asupra arbitrariului semnului lingvistic s.a., cuprinse in „Cursul de lingvistica generala” fac din S. creatorul lingvisticii moderne.

REPETITIE, repetitii, s. f. 1. Repetare, reluare a acelorasi vorbe, idei, actiuni etc. ◊ Arma cu repetitie = arma cu care se pot trage mai multe focuri (reincarcandu-se automat). ♦ Exercitiu facut de catre interpreti pentru pregatirea unui spectacol sau a unei auditii publice. ◊ Repetitie generala = ultima repetitie (cu decoruri si costume) facuta inainte de spectacol. ♦ Reluare de catre elevi, la scoala, in cadrul unor lectii speciale, sau acasa, a materiei de invatamant deja parcurse. 2. Procedeu sintactic-stilistic care consta in intrebuintarea de doua sau de mai multe ori a aceluiasi cuvant sau a aceluiasi grup de cuvinte, pentru a exprima durata, intensitatea, distributia, progresia, succesiunea, periodicitatea sau pentru a sublinia o idee. – Din fr. repetition.

MANSETA, mansete, s. f. 1. Partea de jos a manecii unei camasi (barbatesti) sau a unei bluze; banda (detasabila) aplicata ca garnitura la partea de jos a unei maneci. ♦ Partea de jos (rasfranta) a pantalonilor. ♦ Portiune de la inceputul unui ciorap tricotat, lucrata de obicei ca un elastic. 2. Garnitura de piele sau de cauciuc, in forma de inel sau de cilindru, care serveste la etansarea unor deschideri. 3. Text scurt tiparit cu alt caracter de litera pe prima pagina a unui ziar sau intr-o publicatie periodica., la inceputul unui articol, care contine in rezumat o stire importanta din cuprinsul ziarului sau ideea principala, nota originala din cuprinsul articolului. ◊ Manseta bibliografica = indicatie bibliografica in partea de jos a copertei interioare a publicatiilor periodice, cuprinzand datele necesare identificarii sau citarii periodicului respectiv. ♦ Text scurt folosit ca titlu general pentru mai multe articole care trateaza aceeasi tema; p. ext. spatiu rezervat acestor texte. – Din fr. manchette, germ. Manschette.

TEORIE, teorii, s. f. 1. Forma superioara a cunoasterii stiintifice care mijloceste reflectarea realitatii. 2. Ansamblu sistematic de idei, de ipoteze, de legi si concepte care descriu si explica fapte sau evenimente privind anumite domenii sau categorii de fenomene. ◊ Loc. adv. In teorie = in mod abstract, speculativ. 3. (In sintagme) Teoria informatiei = teorie matematica a proprietatilor generale ale surselor de informatie, ale posibilitatilor de pastrare si de transmitere a informatiilor etc. Teoria literaturii = ramura a stiintei literaturii care studiaza trasaturile generale ale creatiei literare, curentele si metodele artistice etc. Teoria relativitatii = teorie a relatiilor dintre spatiu, timp si miscare a materiei, in care legile fundamentale ale fenomenelor fizice sunt enuntate intr-o forma valabila atat pentru viteze relative mici ale corpurilor, cat si pentru viteze relative foarte mari, apropiate de viteza luminii. 4. Partea teoretica a instructiei militare. [Pr.:te-o-] – Din fr. theorie, lat. theoria.

TARANISM s. n. 1. curent politic si ideologic, aparut in Romania la sfarsitul sec. XIX, care pornea de la ideea rolului conducator al taranimii, considerata ca o clasa sociala unitara, intr-un stat preponderent agrar. 2. curent aparut in gandirea economica dupa primul razboi mondial, care isi propunea sa studieze legile de dezvoltare in economiile agrare pe baze specifice, independent de doctrina generala a economiei politice. 3. tendinta a unor scriitori de a-si alege motive de inspiratie din viata satului. 4. vorba, fapta, comportare grosolana. (< taran/ime/ + -ism)

pedestru (pedestra), adj. – 1. Care merge pe jos. – 2. (Trans. de S. si V.) Schilod, invalid. – Mr. pedestru. Probabil direct din lat. pedestrem (Puscariu 1295; Meyer, Alb. St., IV, 95; Candrea). In general e considerat un imprumut tirziu (Tiktin; REW 6346) pentru ca l-a conservat pe d si pentru ca nu a diftongat f., *pedeastra (nu cunoastem f. de la sensul 2). In ciuda acestor dificultati, prezenta in mr., sensul popular din Trans. si expresiile cum ar fi carare de om pedestru (Doc. Munt. 1650), exclud ideea unui imprumut tirziu, care ar fi trebuit sa pastreze nuanta militara. Der. pedestri, vb. (a cere sa descalece; refl., a descaleca); pedestras, s. m. (drumet, persoana care merge pe jos; soldat de infanterie); pedestrime, s. f. (infanterie).

hohoti (hohotesc, it), vb. – 1. A izbucni in ris. – 2. A plinge zgomotos. Creatie expresiva, cf. hihoti, chicoti. Se considera in general ca este der. din sl. chochotati „a ride”, cf. rus. chochot „hohot” (Miklosich, Slaw. Elem., 51; Cihac, II, 139; Tiktin; Berneker 393), cf. 319; Conev 103; DAR). Aceasta solutie este posibila, dar cuvintul sl. este tot expresiv si poate, fireste, sa coincida cu rom. Pe de alta parte, cuvintul sl. nu inseamna decit „a izbucni in ris”, pe cind in rom. ideea de „ris” sau de „plins”, pare secundara, ideea initiala fiind cea de „in chip zgomotos”; cf. mr. huhutescu, huhutire „a striga, a urla”. – Der. hohot, s. n. (hohot); hohoteala, s. f. (ris), cf. chicoteala.

PRINCIPIU s. n. 1. element fundamental, idee, lege de baza pe care se intemeiaza o teorie, un sistem, o norma de conduita etc. 2. lege de baza a unei stiinte, arte etc. 3. element primordial, cauza primara a lumii fizice. ♦ ~ activ = substanta care constituie esenta unui produs vegetal sau animal. 4. regula, norma de actiune, de comportare, de apreciere etc. ♦ in ~ = din punct de vedere teoretic, in general. 5. convingere, punct de vedere. (< lat. principium, it. principio, fr. principe)

BALANTA, balante, s. f. 1. Instrument pentru masurarea greutatii corpurilor prin echilibrarea lor cu greutati etalonate. ◊ Balanta romana = cantar cu o singura greutate etalonata, care se deplaseaza pe bratul lung al parghiei inelate de al carei punct fix este atarnat un talger pentru obiectele de cantarit. ◊ Expr. A pune in balanta = a compara doua lucruri sau doua fapte, atitudini, idei diferite. ♦ (Sg. art.) Numele unei constelatii din emisfera australa. 2. (Fin.) Comparatie, raport intre mai multi indicatori care trebuie echilibrati; (concr.) tabel, situatie care contine o asemenea operatie etc. ◊ Balanta de verificare = operatie contabila de totalizare a cifrelor din debit si a celor din credit; situatia conturilor la o anumita data. Balanta comerciala (a unei tari) = raportul dintre valoarea generala a importului si cea a exportului. – Din fr. balance.

COMUN, -A I. adj. 1. care apartine mai multora sau tuturor; care intereseaza pe mai multi sau pe toti; obstesc. ◊ (jur.) drept ~ = parte a dreptului cu aplicare generala; substantiv ~ = substantiv care serveste la indicarea obiectelor de acelasi fel; factor ~ = numar cu care se inmultesc toti termenii unei sume; divizor ~ = numar intreg cu care se impart exact mai multe numere intregi date; multiplu ~ = numar divizibil prin mai multe numere intregi date; numitor ~ = numitor care apartine mai multor fractii. ◊ a face cauza ~a cu cineva = a fi de partea cuiva. 2. obisnuit, normal, frecvent. ◊ loc ~ = idee, lucru stiut de toata lumea; banalitate. 3. mediocru, banal, de rand. II. s. n. ceea ce apartine tuturor sau mai multora; ceea ce este alcatuit pe baze obstesti. ◊ in ~ = laolalta, impreuna. ◊ a iesi din ~ = a se prezenta ca ceva aparte, neobisnuit. (<fr. commun, lat. communis)

COMUN, -A adj. 1. Care apartine mai multora sau tuturor; folosit de toti sau de mai multi; obstesc. ◊ Drept comun = totalitatea legilor cu aplicare generala; substantiv comun = substantiv care serveste la indicarea obiectelor de acelasi fel; factor comun = numar cu care se inmultesc toti termenii unei sume; divizor comun = numar intreg cu care se impart exact mai multe numere intregi date; multiplu comun = numar divizibil prin mai multe numere intregi date; numitor comun = numitor care apartine mai multor fractii. ◊ A face cauza comuna cu cineva = a fi de partea cuiva (intr-o chestiune, intr-o discutie etc.). 2. Obisnuit, normal. ◊ Loc comun = idee care apare la mai multi sau la toti in acelasi fel, banalizandu-se prin deasa ei intrebuintare. 3. Banal, de rand. // s.n. Ceea ce apartine tuturor sau mai multora; ceea ce este alcatuit pe baze obstesti. ◊ In comun = laolalta, impreuna. ◊ A iesi din comun = A se prezenta ca ceva aparte, neobisnuit. [< lat. communis, cf. fr. commun].

PRINCIPIU s.n. 1. Element fundamental, idee de baza pe care se intemeiaza o teorie, un sistem politic etc. 2. Lege fundamentala a unei stiinte, a unei arte etc. ♦ (La pl.) Totalitatea legilor si a notiunilor de baza ale unei discipline. 3. (In antichitate si in evul mediu) Element primordial care era considerat drept origine sau componenta de baza a lumii fizice. ♦ (In conceptiile mistice) Cauza initiala a lumii fizice si morale. ♦ Principiu activ = substanta care constituie esenta unui produs vegetal sau animal. 4. Regula sau norma de actiune, de legislatie etc. ♦ In principiu = din punct de vedere teoretic, in general. 5. Convingere, punct de vedere. [Pron. -piu, var. (pop.; inv.) princip, printip s.n. / < lat. principium, cf. it. principio].