Rezultate din textul definițiilor
SCULPTURA, sculpturi, s. f. 1. Ramura a artelor plastice care isi propune sa creeze imagini artistice in trei dimensiuni, prin cioplirea sau modelarea unui material. ♦ Fel de a sculpta caracteristic unei scoli, unei epoci, unui popor sau unui sculptor. 2. Opera artistica din domeniul sculpturii (1), lucrare a unui sculptor; ornament sculptat. – Din fr. sculpture, lat. sculptura.
MUZICA ~ci f. 1) Arta care exprima sentimente, idei, stari psihice in imagini artistice sonore. ◊ ~ vocala muzica interpretata cu vocea (de catre un cantaret, un ansamblu sau de catre un cor). ~ instrumentala muzica executata la instrumente, fara participarea vocilor omenesti. 2) Creatie muzicala; melos. 3) Stiinta sunetelor considerate sub raportul melodiei, ritmului si armoniei. 4) fig. Imbinare melodioasa a sunetelor vorbirii in cadrul unei opere literare. ~ca din versul lui Eminescu. 5): ~ militara fanfara (militara). [G.-D. muzicii] /<lat., it. musica, fr. musique, germ. Musik
PICTURA ~i f. 1) Ramura a artelor plastice care reprezinta realitatea in imagini artistice bidimensionale, create cu ajutorul culorilor aplicate pe o suprafata plata (panza, hartie, lemn, sticla etc.). 2) Creatie artistica pictata; tablou; panza. 3) Ansamblu de opere pictate. [G.-D. picturii] /<lat. pictura
PLAT ~ta (~ti, ~te) 1) (despre obiecte) Care are latimea si lungimea cu mult mai mare decat grosimea; de forma lata si turtita; lataret. 2): Picior ~ v. PICIOR. 3) (despre forme de relief) Care este intins si neted; ses. 4) fig. Care este sarac in imagini artistice; lipsit de expresivitate artistica; fad; searbad; banal. Stil ~. 5) (despre persoane) Care se caracterizeaza prin lipsa de personalitate; fara caracter personal. /<fr. plat
A SCULPTA ~ez 1. tranz. 1) (imagini artistice) A crea prin cioplirea sau modelarea unui material (lemn, piatra etc.). 2) A impodobi cu sculpturi. ~ mobila. 2. intranz. A practica sculptura. [Sil. sculp-ta] /<fr. sculpter
ICASTIC, -A adj. (Liv.) Care reprezinta realitatea in imagini artistice. [Cf. it. icastico].
FRACTAL, -A (‹ fr.; lat. fractus ‹ frango „a frange, a sparge, a rupe”) adj. Structuri fractale = clasa de structuri (obiecte) matematice, fizice, biologice etc. ce nu pot fi studiate cu metodele matematicii clasice (de ex., structurile geometriei f. nu pot fi studiate cu metodele geometriei euclidiene, iar cele fizice cu metodele dinamice ale lui Newton) si care, din punctul de vedere al acestora, sunt considerate haotice sau chiar „patologice”. Termenul a fost creat si introdus in 1967 in matematica de matematicianul francez Benoit B. Mandelbrot. S. f. se intilnesc pretutindeni in natura, de la roiurile de galaxii la structurile orogenice, retelele hidrologice, ramurile pomilor, ramificatiile bronhiilor si bronhiolelor, fulgii de zapada etc. si pina la microcosmosul particulelor moleculare. Cu ajutorul unor clase speciale de s. f. se por studia si modela fenomene diverse, de la producerea celulelor rosii in maduva osoasa la miscarea browniana, curgerea fluidelor si pina la crearea de imagini artistice (decorative) larg folosite in industrie si alte domenii. Tehnica moderna de calcul stimuleaza cercetarile privind aplicatiile acestor structuri in stiinta, tehnica, arta etc.
GRAVURA, (3) gravuri, s. f. 1. Gravare. 2. Gen al graficii in care imaginea artistica este obtinuta prin reproducerea dupa o placa pe a carei suprafata a fost trasat sau gravat desenul, in adancime sau in relief. ♦ Arta sau tehnica gravorului. 3. Placa de cupru, de piatra etc. pe care s-a gravat o imagine spre a fi reprodusa; p. ext. imaginea reprodusa dupa o astfel de placa. V. stampa. – Din fr. gravure.
PANTOMIMA ~e f. 1) Reprezentatie teatrala in care actiunea dramatica si imaginile artistice sunt exprimate numai prin gesturi si mimica. 2) Arta de exprimare a ideilor si sentimentelor prin gesturi si mimica. 3) fig. Atitudine afectata si ridicola. /<fr. pantomime, germ. Pantomime
SCULPTA vb. I. tr. A reproduce plastic in relief o figura, o imagine artistica etc., cioplind un material dur sau modeland o substanta plastica. [< fr. sculpter, cf. it. scolpire, lat. sculpere].
SCULPTA vb. tr. a reproduce plastic in relief o figura, o imagine artistica etc., cioplind un material dur sau modeland o substanta plastica. (< fr. sculpter)
INDIVIDUALIZARE, individualizari, s. f. Actiunea de a individualiza si rezultatul ei. ♦ Adaptarea si aplicarea unei conceptii, a unei legi etc. la cazuri particulare. ♦ Intruchipare a ideii artistice in imagini concrete, individuale; intruchipare a unei tendinte, a unei relatii (sociale) etc. in figuri individuale tipice. [Pr.: -du-a-] V. individualiza.
ALEGORIE ~i f. 1) Procedeu artistic constand in exprimarea unei idei printr-o imagine. 2) Opera artistica in care se foloseste acest procedeu. 3) Figura de stil constituita dintr-un sir de metafore, comparatii si personificari. 4) Compozitie muzicala care face impresia ca urmareste desfasurarea unei povestiri imaginare. [G.-D. alegoriei] /<fr. allegorie, lat. allegoria
INDIVIDUALIZARE s.f. Actiunea de individualiza si rezultatul ei. ♦ Adaptarea si aplicarea unei conceptii, a unei legi etc. la cazuri particulare. ♦ (Arte) Intruchipare a ideii artistice in imagini senzorial-concrete, individuale; intruchipare a unei tendinte, esente, relatii generale in figuri individuale tipice. [Pron. -du-a-. / < individualiza].
INDIVIDUALIZARE s. f. 1. actiunea de a individualiza. 2. adaptarea si aplicarea unei conceptii, a unei legi etc. la cazuri particulare. 3. (arte) intruchipare a ideii artistice in imagini senzorial-concrete, individuale; intruchipare a unei tendinte, esente, relatii generale in figuri individuale tipice. (< individualiza)
POEZIE, poezii, s. f. 1. Modalitate a literaturii care exprima mesajul artistic cu ajutorul imaginilor expresive, al unui limbaj concentrat, al afectivitatii, al rimei, al ritmului etc.; (concr.) creatie literara in versuri. ♦ Totalitatea compozitiilor in versuri ale unui poet, ale unui curent literar, ale unui popor etc. 2. Fig. Caracter poetic al unei opere literare, al unui peisaj, al unei situatii; farmec, frumusete, incantare. [Pr.: po-e-] – Din fr. poesie.
EXPRESIV ~a (~i, ~e) 1) Care exprima ceva in mod clar, adecvat. Un gest ~. O liniste ~a. 2) Care evoca ceva in mod viu si plastic. 3) si adverbial (despre stil, opere artistice) Care evoca imagini vii. A citi ~. /<fr. expressif
imagine ~i f. 1) Reflectare a unui obiect din realitatea obiectiva in constiinta omului in forma senzoriala sau logico-abstracta. 2) Reprezentare plastica a unui obiect sau a unui tablou din realitate prin mijloace artistice. [G.-D. imaginii] /<lat. imago, ~inis, fr. image
CONTRAST s.n. 1. Opozitie, deosebire izbitoare intre doua sau mai multe lucruri, situatii, calitati etc. ♦ Diferenta dintre densitatile extreme ale unei imagini fotografice. ♦ Efect artistic obtinut de un scriitor, de un pictor etc. prin opozitia ritmului, a ideilor, a culorilor etc. 2. (Lit.) Gen de poezie lirica medievala in care este folosit efectul artistic al opozitiilor de ritm, de idei etc. [Pl. -te, var. (2) contrasto s.n. / < fr. contraste, cf. it. contrasto].
EXPRESIV, -A adj. Care exprima ceva plastic, viu; sugestiv, elocvent. ♦ (Despre opere artistice) Care evoca imagini vii. ♦ (Despre ochi, fata etc.) Care reflecta puternic stari sufletesti interioare. [Cf. fr. expressif].
CONTRAST s. n. 1. deosebire izbitoare intre doua sau mai multe lucruri, stari, actiuni etc. 2. diferenta intre densitatile extreme ale unei imagini fotografice. ◊ efect artistic obtinut de un scriitor, pictor etc. prin opozitia ritmului, a ideilor, culorilor. 3. gen de poezie lirica medievala in care era folosit efectul artistic al opozitiilor de ritm, de idei etc. (< fr. contraste)
EXPRESIV, -A adj. 1. care exprima ceva in mod viu, plastic; sugestiv, elocvent. ◊ (despre opere literare, artistice) care evoca in imagini vii. 2. (despre ochi, fata) care reflecta puternic stari interioare. (< fr. expressif)
AFRICAN, A (‹ Africa) s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia bastinasa de rasa negrid-australoida a Africii. 2. Adj. Care apartine Africii sau populatiei ei, privitor la Africa sau la populatia ei. ♦ Arta a. (sau arta neagra) = arta care s-a dezvoltat in strinsa legatura cu cultul si obiceiurile tribale, prezentind o mare diversitate de la un grup de populatie la altul. Ea se manifesta mai ales in sculptura antropomorfa si animaliera (figuri de sefi si stramosi, totemuri, masti etc.), in tesaturi, in orfevrarie si in obiecte de uz zilnic. Se caracterizeaza prin acuitatea observatiei, stilizarea expresiva si prin sensul simbolic al imaginilor. A influentat curentele artistice din sec. 20 (fovism, cubism, expresionism).
COMPOZITIE s.f. 1. Totalitatea elementelor care alcatuiesc un compus; structura. ♦ Compus; amestec. 2. Opera artistica, in special muzicala. ♦ Modul de organizare interna a unei opere literare. 3. Studiul regulilor de compunere a unei bucati muzicale; arta de a compune muzica potrivit anumitor reguli. ♦ Mod in care a fost compusa o bucata muzicala; structura muzicala. 4. Aranjament, dispunere a elementelor unei picturi, ale unui tablou. ♦ (Fot.) Aranjament artistic si rational al unei imagini. ♦ Gen de pictura care reprezinta personaje in actiune. 5. Interpretare a unui rol de catre un actor, care prezinta trasaturile distinctive ale unui personaj, deosebite de cele ale actorului. 6. Lucrare scrisa a unui elev in care se dezvolta o tema oarecare. 7. Aliaj de plumb cu cositor, folosit pentru lipituri moi. 8. Forma de tipar constituita din elementele ei componente. [Gen. -iei, var. compozitiune s.f. / cf. fr. composition, it. composizione, lat. compositio].
COMPOZITIE s. f. 1. totalitatea elementelor care alcatuiesc o unitate, o substanta, un corp etc.; structura. ◊ compus; amestec. 2. opera artistica, muzicala. ◊ mod de organizare a elementelor componente ale unei opere literare. 3. studiul regulilor de compunere a unei bucati muzicale; arta de a compune muzica potrivit anumitor reguli. ◊ mod in care a fost compusa o bucata muzicala. 4. ordonare, dispunere a elementelor unei picturi, ale unui tablou. ◊ (fot.) aranjament artistic si rational al unei imagini. ◊ gen de pictura care reprezinta personaje in actiune. 5. tip de interpretare a unui rol de catre un actor. 6. compunere (4). 7. aliaj de plumb cu cositor, pentru lipituri moi. 8. forma de tipar constituita din elementele ei componente. (< fr. composition, lat. compostio)
GOBLEN s. n. tapiserie, broderie, tesatura artistica din fire colorate reprezentand o imagine plastica. (< fr. gobelin)
GOBLEN, goblenuri, s. n. Tapiserie, broderie sau tesatura artistica facuta din fire colorate, reprezentand o imagine plastica. – Din fr. [manufacture des] Gobelins (n. pr.).
COMPOZITIE, compozitii, s. f. 1. Totalitatea elementelor care alcatuiesc o unitate; structura, compunere, alcatuire. 2. Opera, bucata, compunere artistica, in special muzicala. ♦ Studiul regulilor de compunere a unei bucati muzicale; totalitatea cunostintelor muzicale care permite compozitorului sa se exprime intr-o forma artistica. 3. Felul in care sunt dispuse elementele imaginii intr-un tablou, astfel incat se se echilibreze intre ele. ♦ Gen de pictura, de sculptura, de desen reprezentand personaje in actiune. 4. Joc al unui actor care interpreteaza un rol bazandu-se in primul rand pe trasaturile distinctive ale personajului respectiv. 5. Exercitiu scolar constand in dezvoltarea in scris a unei teme cu caracter literar date de profesor; compunere. 6. Aliaj de cositor cu care se captuseste suprafata unei piese metalice care freaca alta suprafata metalica, cu scopul de a micsora frecarea. – Din fr. composition, lat. compositio.
LITERATURA s.f. 1. Forma de creatie artistica in care se redau idei, sentimente, imagini, fapte din realitate cu ajutorul limbii; arta a cuvantului. ◊ (Depr.) A face literatura = a parasi domeniul faptelor reale, a trece la exagerari, la inflorituri. 2. Totalitatea operelor literare ale unei epoci, ale unei tari etc. ♦ Tot ceea ce s-a scris referitor la o problema sau intr-un anumit domeniu; bibliografie. [Cf. fr. litterature, lat. literatura < littera – scriere].
LITERATURA s. f. 1. arta, creatie artistica in care se redau idei, sentimente, imagini, fapte din realitate cu ajutorul limbii; arta a cuvantului. ♦ (depr.) a face ~ = a parasi domeniul faptelor reale, a trece la exagerari. 2. totalitatea operelor literare ale unei epoci, unei tari, unui scriitor. ◊ tot ceea ce s-a scris referitor la o problema sau intr-un anumit domeniu; bibliografie. (< fr. litterature, lat. literatura)
ABSTRACTIONISM n. Curent artistic contemporan, caracterizat prin reductia abstracta si incifrarea imaginii. [Sil. abs-trac-ti-o-] /<fr. abstractionnisme
IDEE s. f. 1. forma de reflectare, de reprezentare generalizata a realitatii in constiinta; notiune, concept. ♦ a avea ~ = a avea cunostinte (sumare), a fi informat despre... 2. gandire, conceptie, fel de a vedea. 3. conceptie de baza care se desprinde dintr-o lucrare literara, artistica etc. ♦ gand, opinie, parere, convingere, judecata. ♦ ~ fixa = imagine, gand care revine mereu in mintea cuiva. 4. intentie, plan, proiect. ♦ o ~ (de) = o cantitate mica, putin. (< fr. idee, lat., gr. idea)
FANTASMAGORIE s. f. 1. succesiune de imagini vizuale bizare, neverosimile, proprii unei imaginatii tulburate; vedenie. 2. efecte artistice prin mijloace extraordinare, inselatoare. ◊ idee bizara; aberatie, elucubratie. (< fr. fantasmagorie)
IDEE s.f. 1. Forma de reflectare, de reprezentare generalizata a realitatii in constiinta; notiune, concept. 2. Gandire, conceptie, fel de a vedea. 3. Conceptie de baza care se desprinde dintr-o lucrare literara, artistica etc.; conceptie fundamentala. ♦ Gand, opinie, parere, convingere, judecata. ◊ Idee fixa = imagine, gand care revine mereu in mintea unei persoane. ♦ Intentie, plan. [Pron. -de-e. / cf. fr. idee, it. idea, gr., lat. idea < idein – a vedea].
READ [ri:d], Sir Herbert Edward (1893-1968), scriitor, eseist, critic literar si de arta englez. Prov. univ. la Edinburgh. Promotor al curentelor artistice moderne („Forma in poezia moderna”, „Semnificatia artei”, „Filozofia artei moderne”, „imagine si idee”, „Originile formei in arta”). Sinteze critice („Fazele poeziei engleze”, „Eseuri de critica literara”). Lirica imagistica cu implicatii metafizice („Metamorfozele lui Phoenix”, „O lume in razboi”, „Poeme”, „Ferma lunii”). Memorialistica.
PICTURA, (2) picturi, s. f. 1. Ramura a artelor plastice care interpreteaza realitatea in imagini vizuale, prin forme colorate, bidimensionale, desfasurate pe o suprafata plana. 2. Lucrare artistica executata de un pictor: tablou, panza. ♦ Ansamblul creatiilor plastice care definesc personalitatea unui pictor. ♦ Ansamblul operelor, stilurilor si procedeelor specifice pictorilor dintr-o tara, dintr-o epoca, dintr-o scoala etc. 3. Fig. Descriere sugestiva (intr-o opera beletristica) a fizicului si a caracterului personajelor, a unor scene din viata reala si din natura etc. – Din lat. pictura.
FANTASMAGORIE s.f. 1. Succesiune de imagini vizuale neverosimile, proprii unei imaginatii tulburi; priveliste ireala, fantastica; vedenie. 2. Efecte artistice obtinute prin mijloace extraordinare, inselatoare. ♦ Idee bizara; aberatie, elucubratie. [Gen. -iei. / < fr. fantasmagorie, cf. gr. phantasma – fantasma, agoreuein – a vorbi].
CULTURA s.f. 1. Totalitatea valorilor materiale si spirituale acumulate de omenire in decursul vremurilor. ♦ (Arheol.) Totalitatea vestigiilor materiale (unelte, ceramica, podoabe, arme, locuinte, asezari etc.) si spirituale (manifestari artistice, magice-religioase si funerare) pastrate, prin intermediul carora poate fi reconstituita imaginea comunitatii omenesti dintr-o anumita epoca. ♦ Totalitatea cunostintelor din diverse domenii pe care le poseda cineva; dezvoltare intelectuala a cuiva. ◊ Om de cultura = persoana care are un nivel intelectual ridicat; cultura de masa = ansamblu de cunostinte si de valori cu care masele vin in contact prin participare creatoare sau prin asimilare. 2. Lucrarile efectuate asupra solului pentru a face posibila cresterea plantelor cultivate. ◊ Plante de cultura = plante cultivate de om. ♦ Crestere a anumitor animale. ♦ Crestere in laborator a unor bacterii; colonie de bacterii produsa in acest fel. 3. Cultura fizica = dezvoltarea corpului prin gimnastica si sport; stiinta care se ocupa cu aceasta dezvoltare. [< lat., it. cultura, fr. culture].
ALEGORIE s.f. 1. Procedeu artistic care consta in exprimarea unei idei abstracte prin mijloace concrete, constituind o imagine unitara. ♦ Pictura, sculptura etc. care reprezinta o idee abstracta. 2. (Muz.) Compozitie care da impresia ca urmareste desfasurarea unei povestiri imaginare. [Pl. -ii, gen. -iei. / cf. fr. allegorie, it., lat., gr. allegoria].
FILM ~e n. 1) Ansamblu de imagini fotografice succesive, cu subiect comun, inregistrate pe o pelicula si reproduse pe ecran. ~ artistic. 2) Banda pe care s-a inregistrat o lucrare cinematografica. 3) Pelicula folosita in fotografie. /<fr. film
SCULPTURA ~i f. 1) Arta de a reda plastic imagini prin cioplirea sau modelarea unor materiale dure sau maleabile; arta a sculptarii. 2) Creatie artistica sculptata; opera realizata de un sculptor. 3) Ansamblu specific de opere sculptate. [G.-D. sculpturii] /<fr. sculpture, lat. sculptura
ARTA s. f. 1. forma a activitatii umane care oglindeste realitatea in imagini expresive; totalitatea operelor care apartin acestei forme. ♦ opera de ~ = opera rezultata din activitatea artistica creatoare. ◊ e liberale = denumire data in invatamantul medieval gramaticii, retoricii, dialecticii (trivium), aritmeticii, geometriei, astronomiei si teoriei muzicii (quadrivium). 2. indemanare deosebita, pricepere, maiestrie, abilitate. ♦ ~ militara = parte a stiintei militare care studiaza teoria si practica pregatirii si ducerii actiunilor de lupta si a razboiului. (< fr. art, lat. ars, artis)
TIPIZARE s. f. 1. actiunea de a tipiza. ◊ proces complex de generalizare artistica a realitatii in urma caruia esenta relatiilor sociale, a evenimentelor istorice, se dezvaluie in forma unor imagini, in caractere vii, veridice. 2. actiunea de standardizare prin care, dintre mai multe produse destinate aceluiasi scop, se elimina tipurile inutile sau foarte asemanatoare, retinandu-se numai cele folositoare si corespunzatoare scopului. (< tipiza)
TIPIZARE, tipizari, s. f. 1. Reducere a unor tipuri de produse din aceeasi categorie si destinate aceluiasi scop, la cele recunoscute ca fiind mai folositoare si mai corespunzatoare scopului, care sunt reproduse pe scara larga; standardizare. 2. Proces complex de generalizare artistica a realitatii, in urma caruia esenta relatiilor sociale, psihologice, a evenimentelor istorice se dezvaluie in forma unor imagini concrete semnificative, in caractere vii, veridice. – V. tipiza.
TIPIZARE s.f. 1. Proces complex de generalizare artistica a realitatii in urma caruia esenta relatiilor sociale, a evenimentelor istorice, continutul luptei dintre nou si vechi se dezvaluie in forma unor imagini, in caractere vii, veridice. 2. Actiunea de standardizare prin care, dintre mai multe produse destinate aceluiasi scop, se elimina tipurile inutile sau foarte asemanatoare, retinandu-se numai cele folositoare si corespunzatoare scopului, pentru a fi reproduse pe scara larga. [< tipiza].
A REPREZENTA reprezint tranz. 1) A reda intr-o forma concreta; a infatisa. 2) (lucruri absente sau abstracte) A face sa apara in forma concreta (prin intermediul unui alt obiect care ii corespunde). 3) (persoane sau colectivitati) A actiona ca exponent, ca imputernicit, ca delegat; a infatisa. ~ tara. 4) (realitatea in arta) A reda prin mijloace artistice; a infatisa; a oglindi; a reflecta. 5) A evoca prin mijloace plastice. Tabloul reprezinta niste ruine. 6) A insemna prin sine; a constitui; a marca. 7) (imagini percepute anterior) A reproduce in memorie. 8) (piese de teatru) A prezenta publicului prin mijloace scenice; a juca. /<fr. representer, lat. repraesentare
imagine s.f. 1. Forma de reprezentare in constiinta a realitatii inconjuratoare pe baza senzatiilor dobandite cu ajutorul simturilor. 2. Reprezentare a unui obiect obtinuta din reunirea razelor luminioase emanate de la un corp si reflectate de altul. 3. Reprezentare plastica a unei fiinte, a unui obiect etc. facuta prin fotografiere, prin desen etc. ♦ Reflectare artistica a unui obiect, a unui peisaj etc. facuta prin sunete, prin cuvinte, prin culori etc. 4. (Mat.) Simbol. [Pl. -ni, -ne, gen. -nii, var. imagina s.f. / < lat. imago, cf. it. immagine].
COMPOZITIE ~i f. 1) Totalitate a elementelor componente ale unui intreg; constitutie; structura; factura; componenta. 2) Opera artistica (mai ales muzicala). 3) Arta de a crea motive muzicale; studiul regulilor dupa care se compune muzica. Clasa de ~. 4) Mod de aranjare a elementelor unei imagini. 5) rar Lucrare pe o tema literara sau libera scrisa de un elev cu scopul verificarii cunostintelor lui; compunere. 6) Aliaj de cositor cu destinatie speciala. [Art. compozitia; G.-D. compozitiei; Sil. -ti-e] /<fr. composition, lat. compositio, ~onis
ARTA s.f. 1. Forma a constiintei sociale care oglindeste realitatea in imagini expresive; totalitatea operelor care apartin acestei forme a constiintei sociale; opera omeneasca in care se manifesta talent sau geniu. ◊ Opera de arta = opera rezultata din activitatea artistica creatoare. ♦ Arte liberale = denumire data in evul mediu gramaticii, retoricii, dialecticii, aritmeticii, geometriei, astronomiei si teoriei muzicii. 2. Arta poetica = a) disciplina a criticii literare care studiaza regulile de urmat la alcatuirea operelor literare; b) tratat scris de obicei in versuri, poem care exprima conceptia, convingerile despre menirea artei si despre idealul poetic al autorului. 3. Fel de a lucra potrivit unor reguli si deprinderi invatate; indemanare, pricepere, maiestrie, mestesug, abilitate. [Pl. -te. / < lat. ars, cf. it. arte].
A INFATISA ~ez tranz. 1) A face sa se infatiseze. 2) (obiecte) A pune in fata; a prezenta; a arata. 3) (realitatea in arta) A reda prin mijloace artistice; a reprezenta; a oglindi; a reda. Tabloul ~eaza un rasarit de soare. 4) rar (insotit de un pronume in dativ) A plasmui in minte; a-si inchipui; a-si imagina. 5) A reda prin forma sa concreta; a reprezenta. Decorul ~eaza o padure. 6) A exprima prin sine ca exponent; a reprezenta. ~ republica. /in + fatis
imagine s. f. 1. reflectare in constiinta a realitatii inconjuratoare pe baza impresiilor dobandite prin simturi. ◊ reprezentare vizuala sau auditiva. 2. reproducere a unui obiect cu ajutorul unui sistem optic. ◊ reflectare artistica a unui obiect, peisaj etc. 3. (fiz.) locul in care se intalnesc razele de lumina izvorate dintr-un punct sau prelungirile acestor raze dupa ce au fost reflectate pe oglinzi ori refractate in lentile, prisme etc. ♦ ~ de televiziune = imagine optica a scenei transmisa prin televiziune, asa cum apare ea pe ecranul televizorului. 4. (mat.) simbol. (dupa fr. image, lat. imago, -inis, it. immagine)
A ZUGRAVI ~esc 1. tranz. 1) (pereti) A acoperi cu un strat de apa de var sau de huma (si coloranti), iar uneori si cu desene care imita tapetul. 2) (tablouri, portrete, peisaje etc.) A reprezenta in imagini cu ajutorul pensulei si al culorilor; a picta. 3) A reprezenta sau a sugera prin desen; a desena. 4) (litere) A scrie caligrafic; a caligrafia. 5) (ganduri, sentimente, idei etc.) A prezenta prin cuvinte sau printr-un mijloc artistic; a exprima; a reflecta; a reda. 6) A face sa se zugraveasca; a desena; a contura; a profila. 2. intranz. A fi zugrav; a practica ocupatia de zugrav. /Din zugrav
imagine, imagini, s. f. 1. Reflectare de tip senzorial a unui obiect in mintea omeneasca sub forma unor senzatii, perceptii sau reprezentari; spec. reprezentare vizuala sau auditiva; (concr.) obiect perceput prin simturi. 2. Reproducere a unui obiect obtinuta cu ajutorul unui sistem optic; reprezentare plastica a infatisarii unei fiinte, a unui lucru, a unei scene din viata, a unui tablou din natura etc., obtinuta prin desen, pictura, sculptura etc. ♦ Reflectare artistica a realitatii prin sunete, cuvinte, culori etc., in muzica, in literatura, in arte plastice etc. 3. (Fiz.) Figura obtinuta prin unirea punctelor in care se intalnesc razele de lumina sau prelungirile lor reflectate sau refractate. [Var.: (rar) imagina, -i s. f.] – Din lat. imago, -inis (cu sensuri dupa fr. image).
MONTAJ s.n. 1. Montare. 2. Combinare a unor scene de film intr-o succesiune naturala pentru a forma un tot artistic. ◊ Montaj radiofonic = combinarea intr-o ordine logica, succesiva a scenelor si a episoadelor caracteristice dintr-o piesa sau dintr-o opera literara etc. in vederea unei transmisiuni radiofonice; montaj de versuri = combinare de diverse poezii. 3. (In pictura, grafica, fotografie) Reunire a unor imagini independente sau care fac parte dintr-o compozitie cu scopul de a obtine un nou ansamblu; (concr.) ansamblu astfel realizat. 4. Sistem, formatie care rezulta din montarea unor piese, a unor mecanisme etc. ♦ Sistem de montare. [< fr. montage].
MONTAJ, montaje, s. n. 1. Montare1; (concr.) ansamblu, sistem rezultat in urma unei montari. 2. Reunire a unor imagini (picturale, grafice, fotografice) independente sau a unora care fac parte dintr-o compozitie pentru a obtine un ansamblu; (concr.) ansamblu realizat astfel. 3. Faza finala in tehnica de lucru a unui film, care cuprinde selectarea scenelor, stabilirea ordinii si lungimii definitive a secventelor, mixajul cu acompaniamentul sonor etc. in conformitate cu succesiunea indicata de scenariu si cu viziunea artistica a regizorului. 4. Combinarea intr-o ordine succesiva logica si intr-un tot unitar, a scenelor si a episoadelor caracteristice dintr-o opera literara, dintr-o compozitie muzicala etc., in vederea unei transmisiuni radiofonice, de televiziune sau pentru un spectacol. Montaj literar. – Din fr. montage.