Rezultate din textul definițiilor
sedeala, sedele, s.f. (inv.) imn religios cantat in biserica, in timpul executarii caruia cei prezenti stateau pe scaune; sedelna.
sedelna, sedelne, s.f. (inv.) imn religios cantat in biserica, in timpul executarii caruia cei prezenti stateau pe scaune; sedeala.
peasna (-esne), s. f. – Cintec, imn religios. – Var. pesna. Sl. pesni (Tiktin).
tropos (-suri), s. n. – Fel, chip, mod, procedeu. Ngr. τρόπος (Tiktin; Galdi 263). Este dubletul lui trop, s. n., din fr. trope. – Der. tropar, s. n. (imn religios), din mgr. τροπάριον (Murnu 58), sec. XVII, cf. sl. tropari (Vasmer, Gr., 145).
PSALM, psalmi, s. m. 1. imn religios biblic; (la pl.) culegere formata din 151 de astfel de imnuri, cuprinsa in Vechiul Testament si care alcatuieste Psaltirea. 2. Imn, cantec (de factura religioasa); poezie (lirica). – Din sl. psalmu.
PROCESIUNE, procesiuni, s. f. 1. Sir lung de oameni care merg intr-o anumita ordine in aceeasi directie si cu acelasi scop; cortegiu, convoi; alai. 2. Ceremonie religioasa in timpul careia credinciosii merg in convoi, purtand diferite obiecte de cult, cantand imnuri religioase sau rostind rugaciuni, pentru a multumi sau a cere ajutorul divinitatii intr-o anumita imprejurare. [Pr.: -si-u-. – Var.: (inv.) procesie s. f.] – Din fr. procession, lat. processio, -onis.
OSANA, (1) osanale, s. f., (2) interj. 1. S. f. (La pl.) Cuvinte de lauda, de preamarire (exagerata); aclamatii, ovatii. 2. Interj. (Mai ales in imnurile religioase) Lauda! marire! slava! [Acc. si: (2) osana] – Din sl. osanna.
OSANA1 interj. inv. (se foloseste ca exclamatie in imnurile religioase) Lauda! Marire! Slava! [Acc. si osana] /<sl. ossana
TROPAR ~e n. imn religios de proportii mici, inchinat unui sfant sau unui eveniment. /<sl. tropari
SECVENTA s.f. 1. Serie de fapte, de scene sau de note muzicale consecutive. ♦ Sir de imagini sau de scene care formeaza o unitate intr-un film. 2. imn religios in proza, care se canta la anumite sarbatori catolice. [< fr. sequence, it. sequenza, cf. lat. sequentia < sequi – a urma].
VEDIC, -A adj. Referitor la cartile de imnuri religioase indice, numite Vede. [< fr. vedique, cf. Veda – numele cartilor sfinte ale brahmanilor].
CAZANIA LUI VARLAAM (CARTE ROMANEASCA DE INVATATURA), carte de cult, cuprinzand evangheliile, citeva legende hagiografice si primele incercari de versificare in limba romana (un imn de lauda domnitorului si doua imnuri religioase). Tiparita de mitropolitul Varlaam la Iasi in 1643. Monument de limba romaneasca veche.
IUDA [iudə], ha-Levi (pe numele adevarat Yehuda ben Shemuel ha-Levi) (1075/1085-c. 1140), poet si filozof evreu din Spania. Clasic al literaturii ebraice. Autor de poeme religioase, imnuri, ode („Sionide” – cantate si astazi in sinagoga). Lucrarea filozofica „Khazar”.
imn ~uri n. 1) Cantec religios de preamarire a divinitatii. 2) Poezie lirica avand un caracter solemn si o anumita dedicatie (unui eveniment, unui erou, unei idei etc.). 3) Compozitie muzicala solemna, facand parte din simbolica oficiala a unui stat. /<fr. hymne, lat. hymnus
eortologhion (-oane), s. n. – 1. Calendar al sarbatorilor religioase. – 2. Carte care contine imnurile tuturor sarbatorile de peste an. Ngr. ἐορτολόγιον.
PROCESIUNE s. f. ceremonie religioasa la care credinciosii merg in convoi, cantand imnuri si spunand rugaciuni. ◊ (p. ext.) convoi, cortegiu; alai. (< fr. procession, lat. processio)
PROCESIUNE ~i f. 1) Sir lung de persoane care merg in mod solemn in aceeasi directie; alai; cortegiu. 2) Ceremonie religioasa in cursul careia credinciosii merg in coloana, cantand imnuri si rostind rugaciuni. [Sil. -si-u-] /<fr. procession, lat. processio, ~onis
TEDEUM, tedeumuri, s. n. 1. Vechi imn latin in forma de psalm de preamarire a lui Dumnezeu. 2. Scurt serviciu religios (oficiat intr-o imprejurare solemna). [Scris si: Te Deum] – Din lat. Te Deum [laudamus].
imn, imnuri, s. n. Poezie sau cantec solemn compus pentru preamarirea unei idei, a unui eveniment, a unui erou (legendar) etc. ♦ Spec. Cantec religios de preamarire a divinitatii. ♦ Spec. Cantec solemn aparut o data cu formarea statelor nationale si adoptat oficial ca simbol al unitatii nationale de stat. – Din fr. hymne, lat. hymnus.
imn s. n. 1. (in Grecia antica) poezie, cantec solemn in care erau preamariti zeii sau eroii legendari. ◊ specie a liricii cetatenesti in care e celebrat un erou, un eveniment deosebit etc. ◊ cantec solemn care reprezinta simbolul unitatii de stat sau de clasa. 2. cantec de lauda festiv sau ocazional; (p. ext.) cantec religios de slavire a divinitatii. (< fr. hymne, lat. hymnus, gr. hymnos)