Dex imputernicire prin care cineva

INDREPTARE s. I. v. nivelare. II. 1. imbunatatire. 2. v. ameliorare. 3. v. corectare. 4. v. rectificare. 5. (concr.) corectiv, corectura, rectificare, (rar) rectificatie. (A adus unele ~planului initial.) 6. v. redresare. 7. v. intremare. 8. fortificare, infiripare, intarire, intremare, inzdravenire, reconfortare, refacere, restabilire, tonificare, (rar) reconfort, (inv. si pop.) imputernicire. (~ cuiva dupa o boala.) III. v. indrumare, orientare. (~ cuiva pe drumul cel bun.)

MANDANT ~ta (~ti, ~te) m. si f. Persoana care da cuiva imputernicirea sa incheie acte juridice in numele sau. /<fr. mandant

REPREZENTANT, -A s.m. si f. 1. Persoana delegata sa reprezinte pe cineva; imputernicit sa actioneze in numele cuiva. ♦ Persoana care reprezinta interesele unui stat in alt stat, la o intrunire diplomatica etc. 2. Cel care reprezinta un curent, o scoala etc.; exponent. [Pl. -nti, -nte. / cf. fr. representant].

ACREDITA, acreditez, vb. I. Tranz. 1. A imputernici pe cineva ca reprezentant al unui stat pe langa guvernul unui stat strain. 2. (Fin.) A crea, a deschide, a pune la dispozitia cuiva un acreditiv. 3. (Rar) A face ca un fapt neconfirmat, o stire etc. sa apara demne de crezare, acceptabile, verosimile. – Din fr. accrediter.

AUTORIZA, autorizez, vb. I. Tranz. A imputernici pe cineva sau ceva cu o autoritate (publica). ♦ A da cuiva dreptul de a face, de a spune etc. ceva. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoriser.

AUTORIZATIE, autorizatii, s. f. Permisiune, imputernicire (oficiala) de a face ceva. ♦ (Concr.) Document oficial prin care se dovedeste un drept sau o imputernicire a cuiva. [Pr.: a-u-] – Din fr. autorisation.

INVESTIRE, investiri, s. f. Actiunea de a investi; imputernicire data cuiva spre a exercita un drept, o autoritate, o atributie etc.; confirmare intr-o demnitate. – V. investi.

PLENIPOTENTA, plenipotente, s. f. Putere deplina, imputernicire data cuiva pentru a actiona intr-o anumita chestiune (in special in probleme care intereseaza doua state); (concr.) act prin care se da o astfel de imputernicire. – Din it. plenipotenza.

MISIUNE, misiuni, s. f. 1. Insarcinare, imputernicire data cuiva, sarcina de a face un anumit lucru. 2. Grup de persoane (oficiale) trimis intr-o tara straina cu un anumit scop (de obicei diplomatic); delegatie. ◊ Misiune diplomatica = reprezentanta diplomatica a unui stat, condusa de un ambasador sau de un ministru plenipotentiar. 3. Actiune de propagare a crestinismului in tari cu alta religie dominanta; institutie religioasa dintr-o asemenea tara, prin care se propaga crestinismul. 4. Rol, rost, datorie, menire. [Pr.: -si-u-. – Var.: (1, inv.) misie s. f.] – Din fr. mission, lat. missio, -onis.

investire (imputernicire data cuiva spre a exercita un drept, o atributie) s. f., g.-d. art. investirii; pl. investiri

A AUTORIZA ~ez tranz. 1) (persoane) A investi cu autorizatie (pentru a savarsi ceva in numele cuiva); a imputernici. 2) (fondarea unei organizatii) A permite in mod oficial. /<fr. autoriser, it. autorizzare

AUTORIZATIE ~i f. 1) Permisiune data de un organ al administratiei de stat pentru exercitarea unui drept sau pentru savarsirea unui act; imputernicire. 2) Document prin care cineva este imputernicit ca realizeze acest drept. [G.-D. autorizatiei] /<fr. autorisation, it. autorizzazione

imputernicire ~i f. 1) v. A IMPUTERNICI. 2) jur. Act prin care cineva este imputernicit sa realizeze o actiune. A primit ~ speciala. /v. a imputernici

DELEGA vb. I. tr. A imputernici pe cineva cu dreptul de a actiona (in numele celui care-i da imputernicirea); a da o delegatie cuiva. ♦ A transmite prin delegatie (o autoritate, o putere, o creanta etc.). [P.i. deleg, se conjuga ca lega. / < fr. deleguer, cf. lat. delegare].

INVESTIRE s.f. Actiunea de a investi; imputernicire data cuiva pentru exercitarea unui drept, a unei autoritati etc.; confirmare intr-o demnitate. [< investi].

MANDAT s.n. 1. imputernicire data cuiva de catre o persoana sau de catre o autoritate de a vorbi sau de a lucra in numele sau. ◊ Teritoriu sub mandat = forma de administrare a fostelor colonii incredintate dupa primul razboi mondial spre administrare altor state. 2. Ordonanta judecatoreasca prin care o persoana este chemata in fata justitiei sau este incarcerata. ◊ Mandat de arestare = ordin dat de o autoritate judiciara prin care se dispune arestarea cuiva; mandat de aducere = ordin prin care se dispune aducerea (cu forta) in fata unei instante a unui martor (intr-o pricina penala). 3. Ordin de plata dat de un deponent de fonduri depozitarului sau. ◊ Mandat postal = formular-tip pentru expedierea banilor prin posta. [Cf. fr. mandat, it. mandato, lat. mandatum, germ. Mandat].

povelire, poveliri, s.f. (inv.) 1. porunca, ordin, dispozitie. 2. imputernicire data cuiva intr-o functie.

INVESTIRE s. f. actiunea de a investi. ◊ imputernicire data cuiva pentru exercitarea unui drept, a unei autoritati etc. ◊ confirmare intr-o demnitate. (< investi)

MANDANT s. m. cel care imputerniceste pe cineva sa-l reprezinte in anumite activitati (comerciale). (< fr. mandant)

MANDAT s. n. 1. imputernicire data cuiva de catre o persoana sau o autoritate de a vorbi ori de a lucra in numele sau. ♦ teritoriu sub ~ = forma de administrare a fostelor colonii, incredintate dupa primul razboi mondial spre administrare altor state. 2. functie, putere pe care o detine un membru ales de o adunare. 3. act procedural prin care cineva este chemat in fata justitiei sau incarcerat. 4. ordin de plata dat de un deponent de fonduri depozitarului sau. ♦ ~ postal = formular-tip pentru expedierea banilor prin posta. (< fr. mandat, germ. Mandat)

ACREDITA, acreditez, vb. I. Tranz. 1. A imputernici pe cineva ca reprezentant plenipotentiar al unui stat pe langa guvernul unui stat strain. 2. (Rar) A face ca un fapt neconfirmat, o stire etc. sa apara demne de crezare, acceptabile, verosimile. – Fr. accrediter.

AUTORIZATIE, autorizatii, s. f. Permisiune (oficiala) de a face ceva; imputernicire. ♦ (Concr.) Document prin care se dovedeste un drept sau o imputernicire a cuiva. [Pr.: a-u-] – Dupa fr. autorisation.

ABUZ ~uri n. 1) Lipsa de masura; tot ce depaseste limitele normale; exces. ~ de medicamente. 2) jur. Incalcare a legalitatii; fapta ilegala. ◊ ~ de putere fapta savarsita de cineva prin depasirea imputernicirilor sale. Prin ~ in mod abuziv. /<fr. abus, lat. abusus

PROCURA s.f. imputernicire prin care cineva poate actiona in numele altcuiva; mandat; act scris (oficializat) de imputernicire. [< fr. procure].

PROCURA, procuri, s. f. imputernicire legalizata prin care cineva poate actiona in numele altcuiva; (concr.) act prin care se da aceasta imputernicire; mandat. – Din germ. Prokura.

AUTORIZATIE s.f. Permisiune (data de o autoritate); imputernicire. ♦ (Concr.) Document care dovedeste o imputernicire, un drept al cuiva. [Pron. a-u-, gen. -iei, var. autorizatiune s.f. / cf. fr. autorisation, it. autorizzazione].

MANDATA vb. I. tr. A dispune, a ordonanta platirea unei sume. ♦ A incredinta cuiva un mandat; a imputernici. [< fr. mandater].

comite (-t, -is), vb. – A savirsi, a face, a infaptui. Lat. committere, fr. commettre (sec. XIX), conjug. ca trimite. – Der. comitent, s. m. (persoana care incredinteaza cuiva un mandat de imputernicire), din germ. Kommitent; comitet, s. n. (organ de conducere colectiva, comisie, delegatie), din fr. comite, prin intermediul rus. komitet (Sanzewitsch 201); comitagiu, s. m. (partizan, agitator bulgar care actiona la ordinul unui comitet, facind incursiuni pe teritoriul altor state), din bg. komitadzi, tc. komitaci (Ronzevalle 141).

PROCURA s. f. imputernicire scrisa, legalizata, prin care cineva poate actiona in numele altcuiva; mandat. (< germ. Procura)

imputernici, imputernicesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva puterea de a face ceva. ♦ (Jur.) A da mandat, a autoriza. 2. Tranz. si refl. (Inv. si pop.) A da sau a prinde putere, a(-si) reface fortele, a (se) face mai puternic; a (se) intari. – In + puternic.

COMITENT, -A, comitenti, -te, s. m. si f. Persoana care incredinteaza cuiva un mandat prin care il imputerniceste sa savarseasca anumite acte sub controlul sau si dupa directivele sale. – Din it. committente, lat. commitens, -ntis.

PROCURIST, procuristi, s. m. Mandatar avand de obicei imputerniciri pentru indeplinirea actelor juridice in numele cuiva. – Din germ. Prokurist.

DELEGATIE, delegatii, s. f. 1. Misiune sau insarcinare de-a se prezenta sau de a actiona in numele cuiva ♦ (Concr.) Act prin care cineva este desemnat ca delegat. 2. Grup de persoane imputernicit cu o misiune speciala. – Din fr. delegation, lat. delegatio.

A imputernici ~esc tranz. 1) (persoane) A investi cu puteri (pentru a savarsi ceva in numele cuiva); a autoriza. 2) pop. A face sa se imputerniceasca; a fortifica. /in + puternic

imputerniciT ~ti m. 1) Persoana imputernicita sa reprezinte pe cineva sau ceva. ~ de afaceri. 2) jur. Persoana careia i s-a incredintat un mandat; mandatar. /v. a imputernici

PROCURIST s.m. Mandatar care are imputerniciri pentru indeplinirea unor acte juridice in numele cuiva. ♦ (P. ext.) Mandatar (de orice fel). [< germ. Prokurist].

AUTORIZA vb. I. tr. A da cuiva permisiunea, puterea de a face ceva; a imputernici; a permite, a ingadui. [Cf. fr. autoriser, it. autorizzare].

AUTORIZA vb. tr. a da cuiva dreptul, puterea de a face ceva; a imputernici; a permite. (< fr. autoriser)

DELEGATIE s. f. 1. imputernicire de a actiona intr-un anumit fel in numele cuiva. 2. act prin care cineva este desemnat ca delegat. 3. grup de persoane imputernicit cu o misiune speciala. (< fr. delegation, lat. delegatio)

PROCURIST s. m. 1. mandatar care are imputerniciri pentru indeplinirea unor acte juridice in numele cuiva. 2. (p. ext.) mandatar (de orice fel). (< germ. Prokurist)

autorizez v. tr. (fr. autoriser). Dau putere, imputernicesc, dau voie, dau drept: a autoriza pe cineva sa lucreze in numele tau. Indreptatesc.

AUTORITATE, autoritati, s. f. 1. Drept, putere, imputernicire de a comanda, de a da dispozitii sau de a impune cuiva ascultare. 2. Organ al puterii de stat competent sa ia masuri si sa emita dispozitii cu caracter obligatoriu. ♦ Reprezentant al unui asemenea organ al puterii de stat. 3. Prestigiu de care se bucura cineva sau ceva. ♦ Persoana care se impune prin cunostintele sale, prin prestigiul sau. [Pr.: a-u-] – Din fr. autorite, lat. au[c]toritas, -atis.

ACREDITA vb. tr. 1. a da autoritatea necesara unui reprezentant diplomatic pe langa un guvern strain; a imputernici. 2. a face demn de crezare. 3. (fin.) a deschide, a pune la dispozitia cuiva un acreditiv. (< fr. accrediter)

ACREDITA, acreditez, vb. I. Tranz. 1. A numi un reprezentant diplomatic permanent (ambasador, ministru plenipotentiar) intr-o tara straina. ♦ A imputernici o persoana intr-o anumita calitate. 2. (Fin.) A crea, a deschide, a pune la dispozitia cuiva un acreditiv. 3. (Rar) A face ca ceva sa apara, sa devina credibil. – Din fr. accrediter.

BLAM ~uri n. 1) Dezaprobare categorica publica a cuiva. 2) Opinie defavorabila despre ceva sau cineva. ◊ Vot de ~ sanctiune prin care o colectivitate, o organizatie etc. dezaproba activitatea unui conducator sau a unui imputernicit. /<fr. blame

ABUZ s.n. 1. Folosire fara masura, excesiva a unui lucru; exces. 2. Depasire a puterii, a unor prerogative; fapta ilegala. ◊ Abuz de putere = delict constand din trecerea peste imputernicirea pe care o are un functionar sau o institutie; abuz de incredere = delict constand din inselarea increderii cuiva; prin abuz = abuziv. [< fr. abus, lat. abusus < abutor – a folosi rau].

ACREDITIV, acreditive, s. n. Una dintre formele principale de decontare in economia socialista, constand dintr-un document prin care o institutie de credit da altei institutii dispozitia de a plati cuiva, dupa indeplinirea unor obligatii, o anumita suma de bani (asigurata prin imobilizarea ei prealabila la banca). ♦ (In economia capitalista) Mandat pe care il da o institutie comerciala alteia, imputernicind-o sa plateasca la cerere, unei terte persoane, o suma de bani in sarcina contului sau. – Fr. accreditif.

trimite (-t, -mis), vb. – A dispune ca cineva sa se duca undeva, a mina. – Var. trimete, Mold. tremite, Trans. tremete, Banat tramete, inv. tramite. Megl. trimet, trimes, istr. tremetu. Lat. trāmittere (Puscariu 1763; REW 8849), cf. v. it. tramettere, prov., cat. trametre. – Der. trimis (var. trimes), s. n. (sol, delegat, imputernicit); trimitator, adj. (expeditor; s. n., transmitator); trimitatura, s. f. (inv., trimitere).

MANDAT, mandate, s. n. 1. imputernicire (contractuala) de a reprezenta o persoana fizica sau juridica si de a actiona in numele ei; act prin care se da aceasta imputernicire; procura. ◊ Teritoriu sub mandat = (in trecut) teritoriu administrat de o tara straina in baza unei hotarari a unui for international. 2. (Jur.) Dispozitie, ordin. ◊ Mandat de arestare = act scris prin care organul judiciar competent ordona arestarea unui invinuit, inculpat sau condamnat. Mandat de aducere ordin scris dat unui organ de a aduce o persoana (invinuit, martor sau expert) in fata unei instante judecatoresti sau a unui organ de cercetare penala, pentru a da declaratii, lamuriri, pentru a efectua unele expertize etc. 3. Serviciu postal prin care cineva poate expedia o suma de bani pentru a fi remisa destinatarului; p. ext. formular completat in acest scop, pe baza caruia se face transmiterea sumei; suma de bani expediata sau primita astfel. – Din fr. mandat. Cf. germ. Mandat.