Rezultate din textul definițiilor
LIN3, -A, lini, -e, adj. 1. Care se misca sau se desfasoara in mod egal, fara salturi si treceri bruste (si in ritm moderat); domol, linistit, potolit. 2. (Despre drumuri, pante etc.) Cu inclinatie mica, usor de urcat sau de strabatut. ♦ (Rar; despre suprafete) Neted. 3. (Despre sunete) Lipsit de intensitate; bland, potolit. ♦ (Poetic; despre lumina) Cu o stralucire domoala, blanda, odihnitoare. 4. Calm, linistit. – Lat. lenus, -a (= lenis).

TUNDE, tund, vb. III 1. Tranz. si refl. A(-si) scurta, a(-si) reteza, a(-si) taia parul, barba sau mustata. ♦ Tranz. A taia lana sau parul de pe corpul unui animal. ♦ Tranz. P. a**l. A taia in mod egal fibrele unei tesaturi, iarba, frunzele, crengile copacilor etc. 2. Tranz. (In ritualul bisericii ortodoxe) A taia parul de pe capul unui barbat inainte de a-l calugari; p. ext. a calugari. 3. Tranz. (Fam.; in expr.) A o tunde = a fugi (pe furis), a disparea, a o sterge. – Lat. tondere.

ECHITATE s.f. Egalitate, dreptate, nepartinire. ♦ Cinste; omenie. ♦ Comportare bazata pe respectarea riguros reciproca a drepturilor si a datoriilor, pe satisfacerea in mod egal a intereselor, a drepturilor si a datoriilor fiecaruia. [Gen. -tatii. / cf. fr. equite, lat. aequitas].

ORTOPANCROMATIC, -A adj. (Despre materiale fotografice) Sensibil in mod egal la toate radiatiile luminoase. [Cf. germ. orthopanchromatisch, fr. orthopanchromatique].

RITMICITATE s.f. Desfasurare in mod egal, fara intreruperi, a unei activitati. [Cf. fr. rythmicite].

ECHITATE s. f. 1. egalitate, dreptate, nepartinire. ◊ cinste. 2. comportare bazata pe respectarea riguros reciproca a drepturilor si a obligatiilor, pe satisfacerea in mod egal a intereselor fiecaruia. (< fr. equite, lat. aequitas)

ORTOPANCROMATIC, -A adj. (despre materiale fotografice) sensibil in mod egal cu toate radiatiile luminoase. (< fr. orthopanchromatique)

UNIVERSALITATE s. f. 1. caracterul a ceea ce este universal; universalism (1). 2. totalitate, generalitate. 3. (jur.) caracter al acelor reguli care se aplica fara nici o discriminare si in mod egal in toate statele. ◊ caracterul unei organizatii internationale de a fi deschisa tuturor statelor lumii care-i accepta statutul. (< fr. universalite, lat. universalitas)

refenea (refenele), s. f.1. (Inv.) Suma reprezentind contributia individuala la o cheltuiala comuna. – 2. Petrecere la care invitatii contribuie in mod egal. – 3. Festin, chef, chiolhan. – Mr. arifine. Tc. refene (Seineanu, II, 300), cf. ngr. ῥεφενές, bg. erfene.

BOGZA 1. Alexandru (1905-1973, n. Constanta), filozof roman. Regindeste „idealismul lui Kant”, opunindu-i un „realism critic” ale carui concepte le aplica in domeniile particulare ale culturii, indeosebi in muzica („Realismul critic”). 2. Geo B. (1908-1993, n. Ploiesti), scriitor si ziarist roman. Frate cu B. (1) si Radu Tudoran. Acad. (1955). Lirica de avangarda („Poemul invectiva”). Creator al unei formule unice de reportaj, reportajul poematic („Cartea Oltului”). Preocupat de evenimentele actualitatii, se dovedeste in mod egal un poet al sublimului si al imundului, al geologicului si al cosmogonicului („Oameni si carbuni din Valea Jiului”, „Tari de piatra, de foc si de pamint”, „Paznic de far”, „Ca sa fii om intreg”).

RABELAIS [rable], Francois (1494-1553), scriitor si umanist francez. Calugar benedictin si medic. Reprezentant al Renasterii franceze. Biografia sa este putin cunoscuta. Opera sa capitala, romanele fantastice si burlesti cu personaje inconfundabile, „Gargantua” si „Pantagruel”, reprezinta o satira indrazneata la adresa scolasticii, a bigotismului si ignorantei monahale, a absurditatii razboaielor, a abuzurilor feudale. Ea exprima in acelasi timp increderea autorului in esenta umana, in stiinta, in viata libera si naturala, intr-o educatie care dezvolta in mod egal facultatile intelectuale si cele fizice. Spirit erudit, excelent povestitor si cunoscator al limbii, R. se distinge prin bogatia expresiei, gustul pentru concret si pitoresc, umorul suculent, de sursa populara, precum si prin fantezia debordanta si capacitatea de a cultiva toate formele comicului, de la ironie la grotesc. Opera sa il situeaza printre marii creatori ai literaturii universale, ea avand o covarsitoare influenta asupra marilor scriitori satirici si umoristi ai lumii.

DEOPOTRIVA adv. in mod egal, la fel, fara deosebire. [Var.: (reg.) dopotriva adv.] – De4 + o + potriva.

DEOPOTRIVA adv. 1) in mod egal; in aceeasi masura. 2) La fel de; egal; aidoma. /de + o + potriva

DEOPOTRIVA adv. in mod egal, la fel, fara deosebire. ◊ (Adjectival) Constitutia viitoare sa intocmeasca un stat de cetateni... deopotriva unii cu altii (BALCESCU). [Pr.: deo-Var.: (reg.) dopotriva adv.] – De4 + o + potriva.

FRATESTE adv. In mod fratesc, ca un frate, ca fratii, cu dragoste frateasca. ◊ Expr. A imparti (ceva) frateste = a imparti in parti egale, in mod loial. – Frate + suf. -este.

VERSOR s.m. (Mat.) Vector al carui modul este egal cu 1; vector unitar. [< fr. verseur].

VERSOR s. m. (mat.) vector al carui modul este egal cu 1; vector unitar. (< fr. verseur)

BILINGV, -A, bilingvi, -e, adj. 1. Care vorbeste in mod curent si in egala masura doua limbi. 2. Scris in doua limbi. ◊ Dictionar bilingv = dictionar care cuprinde cuvintele unei limbi traduse in alta limba. – Fr. bilingue (lat. lit. bilinguis).

PORTATO s. n. (muz.) mod de interpretare riguros, exact, ritmic, egal si prelung din punctul de vedere al dinamicii. (< it. portato)

modUL s. n. 1. (mat.) valoare absoluta a unei marimi reale. ◊ numar pozitiv egal cu radacina patrata a sumei patratelor componentelor unui numar real. ◊ (stat.) varianta a caracteristicii (4), inregistrata la cele mai multe unitati ale unei colectivitati statistice; valoare a caracteristicii cu cea mai mare frecventa. 2. coeficient care caracterizeaza o proprietate mecanica oarecare. ◊ raportul dintre diametrul primitiv al unei roti dintate si numarul dintilor acesteia. ♦ ~ de elasticitate = raportul dintre efortul unitar normal si lungimea specifica corespunzatoare a unei piese solicitate de intindere sau incovoiere. 3. debitul anual al unui curs de apa. 4. parte componenta a unui ansamblu cu functionalitate proprie. ◊ fiecare din partile detasabile ale unei nave spatiale. 5. (telec.) bloc din microelemente (tranzistoare, diode, bobine), care indeplineste functia de etaj sau de celula intr-un aparat, ori intr-o instalatie electronica. 6. (arhit.) unitate de masura pentru determinarea proportiilor elementelor componente ale unui edificiu. (< engl., fr. module, lat. modulus)

DIHOTOMIE, dihotomii, s. f. 1. (Log.) Diviziune in doua parti a unui concept, fara ca acesta sa-si piarda intelesul initial. 2. mod de ramificatie a talului si a tulpinilor unor plante in doua parti egale, care se impart la randul lor in doua parti egale etc. [Var.: dicotomie s. f.] – Din fr. dichotomie.

HASURA ~i f. mai ales la pl. Fiecare dintre liniile paralele trase la distante egale pe o portiune de desen, pe o harta sau pe o gravura pentru a indica ceva in mod conventional (umbrele, semitonurile sau accidentele de teren, sectiuni pe desenele tehnice etc.). /<fr. hachure

CASCADA s.f. 1. Torent de apa care cade de la o mare inaltime; cataracta. ◊ Cascada de ras = ras sacadat si prelungit. 2. Montaj in cascada = mod de legare a unor aparate, masini sau circuite electrice astfel incat curentul de la intrare sa fie egal cu cel de la iesirea elementului anterior. [< fr. cascade, cf. it. cascata – cadere].

CASCADA s. f. 1. cadere naturala de apa de la o mare inaltime; cataracta2. 2. (fig.) suita de lucrari care se produc in sacade. ♦ ~ de ras = ras sacadat si prelungit; ~ de aplauze = aplauze puternice. 3. montaj in ~ = mod de legare a unor aparate, masini sau circuite electrice astfel incat curentul de la intrare sa fie egal cu cel de la iesirea elementului anterior. ♦ succesiune de uzine hidroelectrice pe un curs de apa regularizat. 4. cadere libera, pe sol, a unui acrobat sau cascador. (< fr. cascade)

modUL, module, s. n. 1. Unitate de lungime conventionala, folosita in arhitectura clasica pentru determinarea proportiilor elementelor componente ale unei constructii, ale unui ordin arhitectonic. 2. (Mat.) Valoare absoluta a unui numar real (fara a se tine seama de semnul algebric). ♦ Numar pozitiv egal cu radacina patrata a sumei patratelor elementelor unui numar complex. 3. Fiecare dintre partile principale (si detasabile) ale unei nave cosmice. ◊ modul lunar = parte a vehiculului de explorare lunara. 4. Parte componenta a unui ansamblu (cu functionalitate proprie). – Din fr. module.

COMPENSA, compensez, vb. I. 1. Tranz. A inlocui ceva consumat sau cheltuit prin altceva (egal in valoare); a completa, a inlocui ceva insuficient cu altceva; a echilibra. ♦ A indrepta un rau printr-un bine; a rasplati in mod corespunzator; a despagubi. 2. Tranz. (Fiz.) A micsora sau a anula efectul unei anumite actiuni. 3. Tranz. si refl. (Med.) A face sa-si revina sau a-si reveni la o stare de functionare normala, de echilibru. – Din fr. compenser, lat. compensare.

SEXAGESIMAL, -A, sexagesimali, -e, adj. (Despre modul de diviziune sau despre subdiviziuni) Care are la baza raportul dintre unu si saizeci; care imparte un intreg in saizeci de parti egale. – Din fr. sexagesimal.

FEL, feluri, s. n. 1. Posibilitate de a fi, de a actiona etc. 2. Soi, varietate, gen. mod. sort (dintr-un produs). ◊ Loc. adj. Fel de fel sau de tot felul = diferit, variat, felurit. ◊ Loc. adv. Nici un fel de... = deloc. La fel = deopotriva, asemenea, egal, intocmai, aidoma. ◊ Expr. De felul meu (sau tau, sau etc.) = a) din fire, ca temperament; b) din punctul de vedere al originii, al provenientei; c) de profesiune, de meserie. De fel din... = de neam, de origine, de loc. originar din... In felul cuiva = intr-un mod propriu cuiva. Un fel de... = un lucru asemanator cu..., ceva care vrea sa fie sau sa para... A face felul (cuiva) = a) a omori, a distruge (pe cineva); b) a cauza (cuiva) un rau; c) (pop. si fam.) a d********a. ♦ (Reg.) Chef, pofta. 3. Obicei, datina, traditie. 4. Sortiment de mancare sau de bautura. – Din magh. fele.

JUMATATE ~ati f. 1) Fiecare dintre cele doua parti egale in care poate fi impartit un intreg. ◊ ~ de masura masura incompleta, partiala. Pe (sau in) ~ a) in doua parti egale sau aproximativ egale; b) partial; incomplet. A face ceva pe ~ a nu duce pana la capat un lucru inceput. A spune cu ~ de gura a) a vorbi cu glas slab, abia auzit; b) a vorbi in mod nehotarat, fara convingere. Cu ~ de inima (sau cu inima pe ~) fara curaj; indecis. 2) fam. Persoana casatorita de s*x feminin in raport cu barbatul ce i-a devenit sot; femeie; nevasta. 3) Punct care marcheaza mijlocul unei distante in spatiu sau al unui interval in timp. La ~ de drum. La o ~ de secol. 4) Unitate de masura a capacitatii sau a greutatii, egala cu 1/2 de litru sau de kilogram. [G.-D. jumatatii] /Orig. nec.

IZOMERIE s. f. 1. proprietate a unor substante cu aceeasi formula moleculara de a avea insusiri fizice si chimice deosebite, datorita modului diferit de dispunere a atomilor in molecula. 2. insusire a nucleelor atomice ale aceluiasi element chimic de a avea stari de energie si, deci, proprietati radioactive diferite. 3. (bot.) egalitate a segmentelor analoage ale organelor aceleiasi specii. 4. influenta egala a factorilor ereditari. (< fr. isomerie)

RAPORTA, (I, II 1) raportez, (II 2, pers. 3) raporta, vb. I. Tranz. I. 1. A stabili un raport intre doua (sau mai multe) notiuni, a le pune in legatura unele cu altele, a considera ceva in relatie cu... ♦ Refl. A se referi, a face aluzie la ceva. 2. A gasi valoarea pe care o are o marime cand a doua marime are o valoare egala cu unitatea. 3. A reprezenta grafic pe un plan, la o anumita scara, elementele unei ridicari de teren. II. 1. A prezenta (in scris sau oral) un raport (cu caracter oficial); a aduce un lucru la cunostinta cuiva. ♦ A relata, a povesti ceva (in mod indiscret si cu rautate); a pari. 2. A produce venituri, a aduce beneficii. – Din fr. rapporter.

PARALEL1, -A I. adj. 1. (mat.; despre drepte, planuri) care se afla la o distanta constanta unul de altul si care nu se pot intalni oricat ar fi prelungite. 2. care se produce concomitent si se desfasoara in mod similar cu altceva. 3. (inform.; despre operatii) in care ansamblul de biti este tratat simultan; (despre masini, organe) unde mai multe operatii se efectueaza simultan. II. s. n. dispozitiv pentru trasarea unor linii paralele. III. s. f. 1. linie, suprafata situata in toata intinderea ei la egala distanta de alta linie sau suprafata cu care nu se intretaie oricat de mult s-ar prelungi. ◊ fiecare dintre cercurile imaginare paralele cu ecuatorul care unesc punctele de egala latitudine de pe suprafata Pamantului. 2. (pl.) aparat de gimnastica din doua bare paralele sustinute de stalpi. 3. comparatie, apropiere intre doua fiinte, lucruri, fenomene etc., in care se scot in evidenta asemanarile si deosebirile; paralelism (2). (< fr. parallele, lat. paralelus, gr. parallelos, /II/ germ. Parallele)

ZGOMOT, zgomote, s. n. 1. Sunet sau amestec de sunete discordante, puternice, care impresioneaza in mod neplacut auzul. ♦ Galagie, vacarm; vuiet, tumult. ◊ Expr. A face zgomot = a produce senzatie, a face valva. 2. (In sintagmele) Zgomot de fond = perturbatie sonora (de mica intensitate) care apare in orice mediu de transmisie a semnalelor. Zgomot alb = zgomot de banda larga, folosit in masuratori electroacustice, caracterizat prin energie egala pe latime de banda constanta. Zgomot colorat = zgomot de banda larga, folosit in masuratori electroacustice, caracterizat printr-un spectru continuu si uniform intr-un domeniu de frecvente specificat. Zgomot roz = zgomot de banda larga, folosit in masuratori electroacustice, caracterizat prin energie constanta pe octava. – Din scr. glomot.

TON2 ~uri n. 1) Sunet simplu produs de un corp care vibreaza. 2) muz. Interval intre doua sunete consecutive ale gamei diatonice, egal cu doua semitonuri. ◊ A da ~ul a) a indica tonalitatea unei compozitii muzicale, mai ales vocale; b) a fi initiator al unei activitati; c) a servi drept model. 3) Grad de modulare a vocii in timpul vorbirii (in functie de starea sufleteasca a vorbitorului sau de fondul celor exprimate); intonatie. ~ familiar.A ridica ~ul a vorbi tare si cu asprime. A schimba ~ul a vorbi in alt mod. 4) Grad de intensitate a unei culori. ~ deschis. ~ inchis. 5) Culoare dominanta a unui tablou. /<fr. ton, lat. tonus



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)