Rezultate din textul definițiilor
PERCUȚIONÍST, percuționiști, s. m. Persoană care asigură acompaniamentul la un instrument de percuție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. percussionniste.

BALAFÓN s. (MUZ.) marimba. (~ este un instrument de percuție african.)

MARÍMBA s. (MUZ.) balafon. (~ este un instrument de percuție african.)

CHIMVÁL ~e n. muz. Vechi instrument de percuție format din două talere de aramă care se lovesc unul de altul. /<sl. kimvalu

PERCUȚIONÍST ~ști m. Muzicant care asigură acompaniamentul la un instrument de percuție. [Sil. -ți-o-] /<fr. percussionniste

SÚNET ~e n. 1) fiz. Fenomen provocat de mișcarea v********e a unui mediu și perceput cu auzul; son. Intensitatea ~ului.A nu scoate nici un ~ a nu spune absolut nimic; a nu rosti o vorbă. 2) Anunț realizat cu ajutorul unui instrument de percuție; semnal sonor. ~ de alarmă. 3) lingv. Element al vorbirii orale omenești. ~ele limbii. /<lat. sonitus

PERCUȚIONÍST s.m. Muzician care cântă la un instrument de percuție. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. percussionniste].

CROTÁL I. s. m. șarpe veninos de talie mare din America tropicală, cu solzi cornoși la coadă, care produc un sunet caracteristic; șarpe cu clopoței. II. s. n. instrument de percuție alcătuit dintr-o pereche de talgere mici de lemn sau metal, fixate în palme prin curele din piele, să puncteze ritmul de dans. (< fr. crotale, gr. crotalon)

GLOCKENSPIEL [GLÓCĂNȘPIL] s. n. (muz.) instrument de percuție ale cărui sunete sunt produse de lame metalice care se lovesc cu ajutorul unor ciocănele de lemn, acționate de o claviatură; campanele, joc de clopoței. (< germ. Glockenspiel)

PERCUȚIONÍST s. m. cântăreț la un instrument de percuție. (după fr. percussionniste)

PERCÚȚIE, percuții, s. f. 1. Metodă de a diagnostica o afecțiune după sunetul rezultat din lovirea ușoară și repetată a unei regiuni a corpului. ♦ Masaj care constă din aplicarea unor lovituri rapide asupra unei regiuni a corpului. 2. Procedeu de producere a sunetelor prin lovirea cu un ciocănel a unei membrane, a unei lame, a unei placi metalice de la un instrument muzical. ◊ instrument de percuție = instrument muzical care produce sunete prin percuție (2). 3. Izbire cu percutorul a capsei, a focosului unui proiectil, pentru a provoca aprinderea încărcăturii. [Var.: percuțiúne s. f.] – După fr. percussion.

PERCÚȚIE s.f. 1. Metodă de diagnosticare a unor boli după sunetul rezultat prin lovirea înceată și repetată a regiunii examinate. 2. Lovire, ciocnire, izbire. ♦ instrument de percuție = instrument la care se cântă prin lovirea unei membrane, a unei lame, a unei coarde etc. 3. Lovire, izbire a capsei unui cartuș, a unui focos. [Gen. -iei, var. percuțiune s.f. / < fr. percusion, lat. percutere – a lovi].

BATERÍE, baterii, s. f. 1. Subunitate de artilerie compusă din patru, șase sau opt tunuri, cu mijloacele de tracțiune, utilajul și personalul necesar. 2. Grup de aparate, de dispozitive sau de piese identice asociate în vederea executării unei operații. ◊ Baterie electrică = reunire a mai multor butelii de Leyda sau a mai multor elemente voltaice spre a produce electricitate. Baterie solară = sursă de energie formată dintr-un grup de generatoare fotoelectrice cu semiconductori, care transformă energia radiației solare în energie electrică. 3. Ansamblul instrumentelor de percuție (într-o orchestră). 4. Vas cu gheață în care se află sticle cu băutură. ♦ P. ext. Un litru de vin și o sticlă de sifon luate împreună. – Din fr. batterie.

BATERÍST, bateriști, s. m. Persoană care asigură acompaniamentul ritmic la instrumente de percuție. – Baterie + suf. -ist.

BÓNGOS, bongosuri, s. n. instrument de percuție de formă conică sau cilindrică. – Din sp. bongos.

GLOCKENSPIEL s. n. instrument de percuție alcătuit din lame metalice așezate pe un suport, care, lovite cu ciocănele de lemn, scot sunete asemănătoare cu clinchetul de clopoțel; joc de clopoței. [Pr.: glócănșpil] – Cuv. germ.

FANFÁRĂ, fanfare, s. f. 1. Ansamblu muzical (militar) format din persoane care cântă la instrumente de suflat (din alamă) și de percuție. 2. (Rar) instrument muzical de suflat din alamă (cu sunete naturale). 3. (Înv.) Compoziție muzicală executată de o fanfară (1) sau la un instrument de suflat. – Din fr. fanfare.

BATERÍE ~i f. 1) mil. Subunitate de artilerie, utilată cu tunuri sau cu aruncătoare de mine. ~ antiaeriană. 2) tehn. Grup de elemente (aparate, piese, dispozitive) identice sau asemănătoare, care îndeplinesc aceeași funcție. ◊ ~ electrică ansamblu de acumulatoare electrice, legate în serie. 3) Vas cu gheață, în care se pun la răcire sticle cu băuturi. 4) muz. Ansamblul instrumentelor de percuție dintr-o orchestră (mai ales de muzică ușoară sau de jaz). [Art. bateria; G.-D. bateriei] /< fr. batterie

CLÓPOT ~e n. 1) instrument de percuție, de obicei din bronz, în formă de pară, cu o limbă mobilă care, la lovire, produce sunete. ◊ A trage ~ul a divulga un secret. 2) Obiect cu asemenea formă având întrebuințări tehnice diverse. ◊ ~ scufundător cameră de lucru alimentată cu aer comprimat și folosită la lucrările subacvatice. /<sl. klopotu

JAZ -uri n. 1) Muzică modernă (de dans) provenită din muzica negrilor americani, având un ritm viu, sincopat și, de cele mai multe ori, caracter de improvizație. 2) Orchestră care execută asemenea muzică, formată, mai ales, din instrumente de percuție și de suflat. [Monosilabic] /<engl. jazz

WASH-BOARD [pr.: uóș-bod] n. instrument de percuție folosit în primele forme ale muzicii de jaz. /Cuv. engl.

campánă s.f. 1. Capitel al unei coloane corintice sau dorice. 2. Construcție de metal în formă de clopot, care leagă camera de lucru a unui cheson (3) cu exteriorul; ecluză (2) cu aer comprimat. 3. (muz.; pl.) instrument de percuție din metal, în formă de cupă răsturnată, pusă în v******e prin lovirea cu un ciocan de lemn; clopote. (< fr. campane, lat., it. campana, clopot)

TIMPÁN s.n. 1. Membrană elastică care desparte urechea externă de cea mijlocie. 2. (Muz.) instrument de percuție cu sunetul acordabil, constând dintr-un corp de aramă în formă de cazan, având gura acoperită cu o membrană de piele care vibrează atunci când este lovită cu niște bețișoare. 3. Spațiu cuprins între cele trei cornișe ale unui fronton, de obicei decorat cu sculpturi; suprafața cuprinsă între orizontală și arcele unei bolți. 4. (Tehn.) Pinion dințat. // (În forma timpano-) Element prim de compunere savantă cu semnificația „tobă”, „membrană întinsă”, „timpan (1)”. [Pl. -ne, -nuri. / < fr. tympan, it. timpano, cf. lat. tympanum, gr. tympanon].

WASH-BOARD s.n. (Muz.) instrument de percuție folosit în primele forme de muzică de jaz. [Pron. uoș-bód. / < engl. wash-board].

BATERÍE s.f. 1. Subunitate de artilerie care cuprinde mai multe tunuri, un număr de militari care le mânuiesc, utilajul și mijloacele de transport necesare. ♦ Terasament care protejează tunurile în poziție de tragere. ♦ Șir de tunuri aflate de fiecare latură a unui bastiment de război. 2. Ansamblu de aparate, de mașini etc. cu care se face aceeași operație. ◊ Baterie electrică = reunire de mai multe pile sau de acumulatoare electrice. 3. Vas cu gheață folosit pentru a răci vinul și sifonul din sticle. 4. Grupul instrumentelor de percuție într-o orchestră de muzică ușoară sau de jaz. 5. Baterie de teste = grup de mai multe teste legate împreună printr-un scop comun. [Gen. -iei. <fr. batterie, it. batteria].

GLÓCKENSPIEL s.n. (Muz.) instrument de percuție alcătuit din lame metalice așezate pe un suport și care se lovesc cu ciocănele de lemn. [Pron. -chen-șpil. / < germ. Glockenspiel, cf. Glocke – clopot, Spiel – joc].

BAGHÉTĂ s. f. 1. bețișor; nuielușă. ◊ vergea subțire folosită de dirijori; (fig.) modul de interpretare, talentul unui dirijor. ◊ băț de lemn sau de metal servind la punerea în v******e a unor instrumente de percuție. 2. partea de lemn a arcușului. 3. dungă colorată care împodobește uneori ciorapii pe partea exterioară. 4. piesă cilindrică, subțire, a unui mecanism, a unei mașini. 5. mulură mică cu secțiunea semicirculară, netedă sau decorată, de culoare diferită de cea a mulurii principale, cu care se decorează un element arhitectonic. 6. element ornamental așezat lateral pe o pagină de carte, de catalog etc. 7. pâine lungă și subțire. (< fr. baguette)

BATERÍE s. f. 1. subunitate de artilerie, dintr-un număr variabil de plutoane, tunuri, rachete etc. ◊ terasament care protejează tunurile în poziție de tragere. ◊ ansamblul tunurilor de același calibru de pe o navă. 2. ansamblu de aparate, dispozitive, piese, legate între ele, care îndeplinesc aceeași operație. ♦ ~ electrică = ansamblu de mai multe pile sau acumulatoare electrice; ~ solară = grup de celule fotoelectrice care transformă energia solară în energie electrică. 3. vas cu gheață pentru a răci vinul și sifonul din sticle; frapieră. 4. grupul instrumentelor de percuție într-o orchestră. 5. ~ de teste = ansamblu de teste care vizează un anume aspect al structurii psihologice a cuiva. 6. ansamblu de cuști metalice suprapuse, pentru întreținerea păsărilor, purceilor sau iepurilor de casă. (< fr. batterie, it. batteria)

BATERÍE, baterii, s. f. 1. Subunitate de artilerie compusă din patru, șase sau opt tunuri, cu mijloacele de tracțiune, utilajul și personalul necesar. 2. Grup de aparate, de dispozitive sau de piese identice asociate în vederea executării unei operații. ◊ Baterie electrică = reunirea mai multor butelii de Leyda sau a mai multor elemente voltaice spre a produce descărcări electrice sau curent electric. 3. Ansamblul instrumentelor de percuție (într-o orchestră). 4. Vas cu gheață în care se află sticle cu băutură. – Fr. batterie.

BAGHÉTĂ, baghete, s. f. 1. Vărguță de lemn, os, metal etc. cu care dirijorii conduc orchestra sau corul; fig. măiestria dirijorului. ◊ Expr. Sub bagheta = sub conducerea dirijorală. ◊ Bețișor de lovit instrumentele muzicale de percuție. ◊ Vergeaua de lemn a arcușului. 2. (Și în sintagma baghetă magică) Nuielușă vrăjită cu care se fac minuni în povești; bețișorul scamatorilor. 3. Piesă tehnică în formă de cilindru subțire din diverse mecanisme sau aparate. 4. Ajur sau dungă ornamentală la ciorapi. – Din fr. baguette.

CARIÓCA1 s. f. 1. Dans popular din America Latină (Brazilia), cu ritm moderat; melodie după care se execută acest dans. 2. instrument popular de percuție folosit la acompanierea ritmică a dansului carioca (1). [Pr.: -ri-o-] – Din sp., port. carioca.

CASTANIÉTĂ, castaniete, s. f. instrument muzical de percuție (răspândit în Spania și în America Latină), format din două plăcuțe de lemn sau de fildeș, prinse ca valvele unei scoici, care sunt lovite ritmic una de alta și folosit la acompanierea dansului și a muzicii; geamparale (2). – Din fr. castagnettes.

CELÉSTĂ, celeste, s. f. instrument muzical de percuție cu claviatură, ale cărui sunete sunt produse prin lovirea unor plăci de metal. – Din fr. célesta.

XILOFÓN, xilofoane, s. n. instrument muzical de percuție, alcătuit dintr-un sistem de plăci de lemn acordate diferit, care vibrează și emit sunete când sunt lovite cu niște ciocănele de lemn, de sticlă sau de metal. – Din fr. xylophone.

MARACÁS, maracase, s. n. instrument muzical de percuție sud-american, construit dintr-o nucă de cocos care conține grăunțe și nisip. – Din sp. maracas.

TAM-TÁM, tam-tamuri, s. n. 1. instrument muzical de percuție alcătuit dintr-un disc concav de metal forjat, care, lovit cu un ciocănel de lemn căptușit cu postav, vibrează, producând sunete puternice; gong. 2. instrument muzical african asemănător cu toba; muzică executată cu un astfel de instrument. ♦ Fig. Zgomot mare, zarvă. – Din fr. tam-tam.

PÁUCĂ, pauce, s. f. (Înv. și reg.) instrument muzical de percuție; timpan. – Din germ. Pauke.

VIBRAFÓN, vibrafoane, s. n. instrument muzical de percuție asemănător cu xilofonul, în care sunetele produse de niște lame metalice sunt prelungite cu ajutorul unor tuburi de rezonanță. – Din fr. vibraphone.

TIMPÁN, timpane, s. n. 1. (Anat.) Membrană elastică care desparte partea externă a urechii de cea mijlocie, transmițând prin v******i undele sonore la urechea internă. 2. instrument muzical de percuție, asemănător cu toba, dar care poate fi acordat; paucă. 3. (Arhit.) Suprafață de zidărie netedă sau ornamentată cu sculpturi, situată între o grindă orizontală și un arc de deasupra golului unei uși sau al unei ferestre. – Din (1, 3) fr. tympan, (2) it. timpano.

TRIÁNGLU, triangluri, s. n. instrument muzical de percuție făcut dintr-o bară cilindrică de oțel îndoită în formă de triunghi, care se lovește cu o baghetă din același material; triunghi (3). [Pr.: tri-an-] – Din fr. triangle.

DAIREÁ s. (MUZ.) (reg.) vuvuitoare, (Olt.) vuvă, (înv.) tâmpină. (~ este un instrument muzical de percuție.)

CARIÓCA1 f. 1) Dans popular din America Latină, cu mișcări moderate. 2) Melodie după care se execută acest dans. 3) instrument muzical de percuție, folosit la acompanierea ritmică a dansului. [Sil. -ri-o-] /<port., sp. carioca

CELÉSTĂ ~e f. instrument muzical de percuție, cu claviatură, care produce sunete prin lovirea cu ciocănele căptușite cu pâslă a unor plăci metalice. /<fr. célesta

CLAVÍR ~e n. rar instrument muzical de percuție constând dintr-o cutie mare de rezonanță (așezat pe trei picioare) și dintr-un sistem de coarde metalice, dispuse orizontal, care produc sunete, când sunt lovite de niște ciocănele, acționate cu ajutorul clapelor; pian. [Pl. și claviruri] /<germ. Klavier

DAIREÁ ~éle f. instrument muzical de percuție oriental, constând dintr-o tobă portativă de dimensiuni mici, cu pielea întinsă pe o singură parte, prevăzut de jur împrejur cu plăci de metal sau cu zurgălăi; tamburină. [Sil. dai-rea] /< turc. daire

PIÁN ~e n. 1) instrument muzical de percuție constând dintr-o cutie mare de rezonanță (așezată pe trei picioare) și dintr-un sistem de coarde metalice dispuse orizontal, care produc sunete când sunt lovite de niște ciocănele, acționate cu ajutorul claviaturii. A acorda ~ul. Concert de ~. 2) Arta de a cânta la acest instrument. Posedă ~ul. /<germ. Piano, fr., it. piano

PIANÍNĂ ~e f. instrument muzical de percuție asemănător pianului, dar de dimensiuni mult mai mici și cu coardele dispuse vertical. A cânta la ~. /<germ. Pianino

PIANÓLĂ ~e f. instrument muzical de percuție, asemănător pianului, dar a cărui claviatură este acționată automat, reproducând înregistrări de pe benzi de hârtie perforată; pian automat. /<it. pianola

TÁLER1 ~e n. 1) Vas plat (de metal, de lut sau de lemn) din care se mănâncă; farfurie plată. 2) Fiecare dintre cele două discuri ale unei balanțe. 3) mai ales la pl. instrument muzical de percuție, alcătuit din discuri de alamă puțin concave, care, fiind lovite unul de altul, marchează ritmul sau cadența într-o orchestră. 4) Disc de argilă arsă care servește ca țintă mobilă în tirul sportiv. 5) la pl. Probă sportivă care constă în trageri cu arma de vânătoare în astfel de discuri. /<germ. Taller

TÁLGER ~e n. 1) Farfurie mică, plată. 2) instrument muzical de percuție format din două discuri de alamă care, ușor lovit unul de altul, produce sunete puternice. /cf. ung. tálgyr

TAM-TÁM ~uri n. 1) instrument muzical de percuție constând dintr-o placă circulantă de metal, suspendată vertical, care se bate cu un ciocănel. 2) Tobă de lemn, de origine africană. 3) Muzică executată la o astfel de tobă. 4) fig. Zgomot mare; zarvă; vacarm. /<fr. tam-tam

TIMPÁN ~e n. 1) anat. Membrană elastică care desparte partea externă a unei urechi de cea mijlocie și transmite undele sonore în interiorul urechii mijlocii și interne. 2) instrument muzical de percuție constând dintr-o membrană întinsă pe o emisferă. /<fr. tympan, it. tompano

TIMPANÓN ~oáne n. înv. instrument muzical de percuție asemănător cu țambalul. /<fr., gr. tympanon

TIPSÍE ~i f. 1) Tavă mare rotundă, de metal, adesea ornamentată, pe care se servește mâncarea sau băutura. 2) la pl. instrument muzical de percuție, constând din două talere de aramă, care se lovesc unul de altul; chimval. [G.-D. tipsiei] /<turc. tepsi

TÓBĂ ~e f. 1) instrument muzical de percuție, constând dintr-un cilindru gol pe dinăuntru, acoperit la ambele capete cu câte o membrană de piele întinsă, care, prin lovire, produce sunete înfundate. ◊ A bate ~a a) a lovi ritmic cu degetele în ceva, fiind iritat sau lipsit de răbdare; b) a răspândi o știre; a divulga un secret. A fi ~ de carte (sau de învățătură) a poseda multe cunoștințe. A se face ~ a mânca pe săturate. A vinde (averea cuiva) cu ~a a vinde la mezat. 2) Piesă cilindrică, goală în interior, folosită în tehnică; tambur. ~ pentru cablu.~ de eșapament piesă la motoarele cu ardere internă care amortizează zgomotul produs în timpul evacuării gazelor de ardere. 3) Mezel preparat din carne de porc, măruntaie și slănină, puse în pielea stomacului, care se fierbe și se presează. 4) pop. (la jocul de cărți) Semn distinctiv având forma unui romb de culoare roșie; caro. 5) Carte de joc marcată cu acest semn. /<ung. dob

TRIÁNGLU ~ri n. instrument muzical de percuție constând dintr-o vergea de oțel, îndoită în formă de triunghi, care, fiind lovită cu o baghetă din același metal, emite sunete cristaline. [Sil. tri-an-glu] /<fr. triangle, it. triangolo

ȚAMBÁL ~e n. instrument muzical de percuție constând dintr-o cutie de rezonanță pe care sunt întinse coarde metalice, puse în v******e prin lovirea cu două ciocănele speciale. /<germ. Zimbel, lat. cymbalum

VIBRAFÓN ~oáne n. instrument muzical de percuție, constând din lame metalice sub care sunt instalate tuburi de rezonanță. /<fr. vibraphone

XILOFÓN ~oáne n. instrument muzical de percuție, constând dintr-un sistem de plăci de lemn, diferit acordate, care emit sunete când sunt lovite cu două ciocănele. /<fr. xylophone

CEMBÁLO s.n. 1. (Ant.) instrument muzical de percuție compus din două talere. 2. instrument cu claviatură asemănător clavecinului; spinetă, cimbal (1). [Pl. -ouri. / < it. cembalo].

CINÉL s.n. instrument muzical de percuție, alcătuit din două discuri metalice care se lovesc unul de altul, producând un sunet strident, răsunător; cimbal. [< it. cinelli].

XILOFÓN s.n. instrument muzical de percuție format din lamele de lemn, diferite ca dimensiuni și esență, care se lovesc cu două baghete de lemn. [< fr., engl. xylophone, cf. gr. xylon – lemn, phone – sunet].

VIBRAFÓN s.n. instrument muzical de percuție, care produce sunete prin lovirea unor lame metalice de lungimi diferite, având dedesubt instalate tuburi de rezonanță, închise sau deschise prin niște moriști acționate electric, care sporesc amplitudinea sonorității. [< fr. vibraphone].

BALAFÓN s.n. instrument muzical de percuție din Africa occidentală, asemănător cu xilofonul, format din lame de lemn tare acordate diatonic; marimba. [< fr. balafon].

CARIÓCA s.f. 1. Dans popular din America Latină, devenit dans modern, asemănător rumbei; melodia acestui dans. 2. instrument popular de percuție pentru baterea ritmului. 3. Creion pentru desen care folosește o anumită pastă colorată. [Pron. -ri-o-. / < sp., port. carioca].

CELÉSTĂ s.f. instrument muzical de percuție cu claviatură, care produce sunete prin acționarea unor ciocănele capitonate cu pâslă și a unor plăcuțe metalice dispuse pe niște cutii de rezonanță din lemn. [< it. celesta].

páucă, páuce, s.f. (înv. și reg.) 1. instrument muzical de percuție; timpan. 2. fluier făcut din creangă de salcie de copii.

TRIÁNGLU s.n. instrument muzical de percuție alcătuit dintr-un triunghi de metal care se ține cu mâna și se lovește cu o baghetă metalică. [Pron. tri-an-. / < fr. triangle, cf. it. triangolo, germ. Triangel].

BALAFÓN s. n. instrument muzical de percuție, african, asemănător cu xilofonul, din lame de lemn tare acordate diatonic; marimbă, marimbafon. (< fr. balafon)

BÓNGOS s. n. instrument muzical de percuție, de origine cubaneză, alcătuit dintr-o pereche de tobe mici, în orchestra de jaz și în cea simfonică. (< sp. bongos)

CARIÓCA1 s. f. 1. dans popular brazilian, devenit dans modern de salon, asemănător rumbei; melodia corespunzătoare. 2. instrument muzical de percuție pentru baterea ritmului. (< sp., port. carioca)

CASTANIÉTĂ s. f. (pl.) instrument muzical de percuție pentru acompanierea dansului și a muzicii, din două plăcuțe de lemn, care se prind de degete și, prin lovire, produc un sunet sec. (< fr. castagnette, sp. castañeta)

CELÉSTĂ s. f. instrument muzical de percuție cu claviatură, la care sunetul este produs prin lovirea unor lame metalice cu ciocănele de lemn. (< it. celesta, fr. célesta)

CINÉL s. n. instrument muzical de percuție din două discuri metalice care se lovesc unul de altul, provocând un sunet strident; cimbal; talgere. (< it. cinelli)

CRISTALOFÓN s. n. instrument muzical de percuție, asemănător cu xilofonul, care în locul plăcilor de lemn are tuburi de cristal. (< cristal + -fon2)

GONG s. n. instrument muzical de percuție constând dintr-un disc de metal ușor bombat, suspendat, care, lovit cu un ciocănel special, produce un sunet ca de clopot. (< fr., engl. gong)

MARACÁS s. n. instrument muzical de percuție, din două nuci de cocos cu un mâner, umplute cu nisip sau grăunțe mici, care, prin scuturare, produc sunete asemănătoare cu ale castanietelor. (< sp. maracas)

PLESIMÉTRU s. n. instrument pentru practicarea percuției. (< fr. plessimètre)

TAM-TÁM s. n. 1. instrument muzical de percuție, asemănător gongului, dar mai mare și cu un timbru mai grav. 2. tobă de lemn de origine africană care produce două sunete de înălțimi diferite; muzica executată. 3. (fig.) zgomot mare; gălăgie, vacarm. ◊ (fig.) protest zgomotos. (< fr. tam-tam)

TIMPÁN1 s. n. 1. membrană elastică ce separă urechea internă de conductul auditiv extern. 2. perete de lemn sau de beton armat, parțial scufundat sub apă, care împiedică pătrunderea corpurilor în aducțiune, în camera de echilibru etc. ◊ membrană care separă două camere într-un rezervor. 3. instrument muzical de percuție, acrodabil, dintr-un cazan emisferic de aramă acoperit cu o membrană de piele pusă în v******e prin lovirea cu două baghete din lemn. 4. spațiu triunghiular între cornișele unui fronton, decorat cu sculpturi; suprafața între orizontală și arcele unei bolți. 5. (tehn.) pinion dințat. (< fr. tympan, it. timpano)

TRIÁNGLU s. n. instrument muzical de percuție dintr-un cadru de oțel triunghiular suspendat, lovit cu o baghetă metalică. (< fr. triagle)

WASH-BOARD /uóș-bod/ s. n. instrument muzical de percuție în primele forme de muzică de jaz. (< engl. wash-board)

XILOFÓN s. n. instrument muzical de percuție din lamele de lemn, diferite ca dimensiuni și esență, care se lovesc cu două baghete (ciocănele) de lemn, de sticlă sau de metal. (< fr. xylophone)

tas (-suri), s. n.1. Ceașcă. – 2. Farfurioară pentru ceașcă. – 3. Terezie. – 4. Farfurie, castron, tavă. – 5. Lighenaș, lighenaș de bărbierit. – 6. Talger, instrument muzical de percuție. – 7. Capac, carcasă de ceas. – Var. teasc, pl. t(e)ase. Mr. tas(e), megl. tas. Tc. (arab.) tas (Șeineanu, II, 357; Lokotsch 2044; Ronzevalle 114), cf. ngr. τάσι, it. tazza, fr. tasse, sp. taza.

CELÉSTĂ, celeste, s. f. instrument muzical de percuție, cu claviatură de clape metalice. – Fr. célesta.

XILOFÓN, xilofoane, s. n. instrument muzical de percuție, alcătuit dintr-un sistem de plăci de lemn, acordate diferit, care răsună când sunt lovite cu niște ciocănașe de lemn. – Fr. xylophone.

BALAFÓN, balafoane, s. n. instrument muzical african de percuție, format din lame de lemn acordate diatonic. – Din fr. balafon.

ȚAMBAL, țambale, s. n. instrument muzical popular de percuție, alcătuit dintr-o cutie de rezonanță de formă trapezoidală, așezată orizontal (pe picioare), prevăzută cu coarde de metal care sunt lovite cu două ciocănele speciale. [Pl. și: țambaluriVar.: țimbál s. n., țimbálă s. f.] – Din germ. Zimbal, lat. cymbalum.

GEAMPARÁLE f. pl. 1) Dans popular românesc asemănător cu hora. 2) Melodie după care se execută acest dans. 3) instrument muzical mic de percuție, constând din două piese mici de lemn, în formă de găvan, unite printr-un șiret, care, fiind lovite una de alta, produc un sunet special; castaniete. [Sil. geam-] /<turc. calpara

FANFÁRĂ s.f. Formație muzicală compusă din instrumente de suflat și de percuție. ♦ Muzică compusă pentru instrumente de suflat și de percuție; arie executată din instrumente de alamă. [Var. famfară s.f. / < fr. fanfare, it. fanfara].

PLESIMÉTRU s.n. instrument folosit pentru practicarea percuției. [< fr. plessimètre, cf. gr. plessein – a lovi, metron – măsură].

JAZ (JAZZ) [dʒæz] (‹ fr., engl.) s. n. 1. Muzică, adesea cu caracter de improvizație, cu ritm viu, sincopat, reprezentând un mod specific de exprimare a gândirii muzicale, creată către sfârșitul sec. 19 de negrii din S S.U.A., pe baza unor elemente folclorice tradiționale – blues, spirituals (din care s-au păstrat sistemul ritmic, maniera de frazare și modul de tratare a materiei sonore) și a muzicii europene (reținându-se sistemul melodic, armonic și, în special, instrumentația); adaptat astăzi condițiilor muzicale proprii diferitelor popoare. Caracteristicile fundamentale ale j. sunt: prezența elementului swing, care rezultat al unei tratări speciale a timpului muzical; vigoarea și spontaneitatea creației muzicale, în care improvizația capătă o importanță deosebită; modul propriu fiecărui executant de frazare și tratare a materiei sonore, cele două condiționându-se reciproc. Începând cu 1945, j. are mai multe stiluri, cele mai importante fiind swing, cool, free. 2. Orchestră care execută această muzică; este formată de obicei din instrumente de suflat și percuție. Sin. jazzband.

DAIREÁ, dairele, s. f. instrument muzical popular oriental de percuție, asemănător cu tamburina, format dintr-o piele de tobă întinsă pe un cerc de lemn, prevăzut în interior cu discuri metalice, și folosit la marcarea ritmului. [Var.: dairá s. f.] – Din tc. daire.

JAZ, (2) jazuri, s. n. 1. Muzică ușoară (de dans), adesea cu caracter de improvizație, provenită din împletirea elementelor folclorice nord-americane (muzica populară a negrilor) cu muzica popoarelor europene, caracterizată printr-un ritm vioi, sincopat. 2. Orchestră formată de obicei din instrumente de suflat și de percuție care execută această muzică; jazband. [scris și: jazz] – Din fr., engl. jazz.

FANFÁRĂ ~e f. 1) Orchestră constând din interpreți care cântă la instrumente de suflat și de percuție. 2) Piesă muzicală executată de un astfel de ansamblu. /<fr. fanfare

JAZ s.n. 1. Muzică modernă de dans, cu ritm viu, sincopat. 2. Orchestră formată de obicei din instrumente de suflat și de percuție, care execută acest gen de muzică; jazband. [Pron. geiz, pl. -zuri, scris și jazz. / < fr., engl., americ. jazz].

FANFÁRĂ s. f. 1. ansamblu muzical compus din instrumente de suflat și de percuție. ◊ muzică compusă pentru asemenea instrumente; arie executată de instrumente din alamă. 2. trompetă lungă, fără clape sau ventile, la intonarea unor semnale în spectacolele de operă. ◊ semnal de trompetă, adesea cu caracter solemn. (< fr. fanfare, it. fanfara)

JAZ GEZ/ s. n. 1. muzică modernă cu ritm viu, sincopat, cu caracter de improvizație, preluat din folclorul negrilor din America. 2. orchestră formată din instrumente de suflat și de percuție, care execută acest gen de muzică: jazband. (< fr., amer. jazz)

DAIRÁ sau DAIREÁ (< tc.) s. f. instrument muzical popular oriental de percuție, asemănător tamburinei, alcătuit dintr-un cerc de lemn acoperit cu piele și prevăzut cu discuri metalice, folosit la marcarea ritmului. În România, este specific Dobrogei.

PERCÚȚIE ~i f. 1) Metodă de detectare și diagnosticare a unei afecțiuni pe baza sunetului rezultat prin lovirea ușoară și repetată a unei părți a corpului. 2) Procedeu de producere a sunetelor, prin lovirea unei membrane, a unei lame sau a unei plăci metalice cu un ciocănel. ◊ instrument de ~ instrument muzical la care sunetul se produce prin lovirea unei piese întinse (timpane, diferite tipuri de tobe) sau prin lovirea instrumentului însuși (talere, clopote, xilofon etc.). [G.-D. percuției; Sil. -ți-e] /Din fr. percussion

BALALÁICĂ, balalaici, s. f. instrument muzical cu trei coarde și cu cutie de rezonanță triunghiulară, care emite sunete prin ciupire și prin percuție. – Rus balalajka.

PERCÚȚIE s. f. 1. metodă de explorare clinică care permite diagnosticarea după sunetul rezultat prin lovirea înceată și repetată a regiunii examinate. 2. lovire, ciocnire, izbire. ♦ instrument de ~ = instrument muzical care emite sunete prin lovirea unei membrane, lame etc. ◊ grupă din orchestră din astfel de instrumente. 3. lovire de către percutor a capsei unui cartuș, a unui focos. (după fr. percussion, lat. percussio)

CĂLÚȘ, călușuri, s. n. 1. Bucată de lemn sau de metal care se pune între dinții dinainte ai unui animal, spre a-l forța să țină gura deschisă; mototol de cârpe care se introduce în gura unei persoane, pentru a o împiedica să strige. ◊ Expr. A pune (cuiva) călușul în gură = a împiedica (pe cineva) să vorbească. 2. Bețișor care face parte din mecanismul de declanșare al capcanelor de lemn. 3. Mică piesă de lemn cu o formă specială, pe care se sprijină coardele întinse ale unui instrument muzical; scaun. 4. Suport de lemn pe care pictorul își așază tabloul când lucrează; șevalet. 5. Utilaj de foraj, pentru rotirea prăjinilor, folosit în forajul prin percuție sau în cel manual. 6. (De obicei art.) Numele unui dans popular cu figuri variate, jucat (în preajma Rusaliilor) de un grup de flăcăi; melodie după care se execută acest dans; călușar (1), călușel (4). – Cal + suf. -uș.

INSTRUMÉNT ~e n. 1) Obiect acționat manual, folosit la îndeplinirea unor operații de muncă; sculă; unealtă. ~ de tăiat. 2) Aparat cu care se produc sunete muzicale. ~ de percuție. 3): ~ de ratificare document prin care părțile contractante confirmă, făcând să intre în vigoare, un acord încheiat mai înainte. 4): ~ gramatical parte de vorbire nesemnificativă care exprimă raporturi între cuvinte sau propoziții. 5) Persoană sau lucru folosit pentru atingerea unui scop. /<fr. instrument, lat. instrumentum



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)