Rezultate din textul definițiilor
BONCALUIT s. n. Faptul de a boncalui; raget, strigat specific scos de cerbi si de alte erbivore in perioada de rut. ♦ Fig. Sunet prelung emis de unele instrumente de suflat. – V. boncalui.
JAZ, (2) jazuri, s. n. 1. Muzica usoara (de dans), adesea cu caracter de improvizatie, provenita din impletirea elementelor folclorice nord-americane (muzica populara a negrilor) cu muzica popoarelor europene, caracterizata printr-un ritm vioi, sincopat. 2. Orchestra formata de obicei din instrumente de suflat si de percutie care executa aceasta muzica; jazband. [scris si: jazz] – Din fr., engl. jazz.
FANFARA, fanfare, s. f. 1. Ansamblu muzical (militar) format din persoane care canta la instrumente de suflat (din alama) si de percutie. 2. (Rar) Instrument muzical de suflat din alama (cu sunete naturale). 3. (Inv.) Compozitie muzicala executata de o fanfara (1) sau la un instrument de suflat. – Din fr. fanfare.
TENOR, tenori, s. m. 1. Cea mai inalta voce barbateasca; cantaret care are o astfel de voce. ◊ Tenor dramatic = voce de tenor cu un timbru asemanator baritonului; cantaret cu o astfel de voce. 2. Categorie de instrumente de suflat cu registrul cel mai inalt. – Din fr. tenor, it. tenore.
FANFARA ~e f. 1) Orchestra constand din interpreti care canta la instrumente de suflat si de percutie. 2) Piesa muzicala executata de un astfel de ansamblu. /<fr. fanfare
PANA2 pene f. 1) tehn. Piesa (de lemn, metal etc.) de forma unei prisme triunghiulare, folosita la detasarea sau fixarea unor obiecte. ◊ ~a capastrului franghie sau curea legata de capastru care serveste la priponirea calului. 2) Betisor cu care se strange franghia ferastraului, intinzandu-i panza; cordar. 3) Placa mica (de celuloid) cu care se pun in v******e coardele unor instrumente muzicale (chitara, balalaica etc.); plectru. 4) Lama elastica (de metal sau de lemn), folosita la unele instrumente de suflat, pentru a produce un anumit fel de sunete; ancie. 5) Bucata de slanina care se introduce in crestaturile facute intr-o bucata de carne sau in legume (in vederea prepararii). [G.-D. penei] /<lat. pinna
PISTON ~oane n. tehn. 1) Piesa cilindrica care inchide un tub si care, miscandu-se in interiorul acestuia, contribuie la impingerea sau aspirarea unui fluid (apa, aer, abur etc.). 2) (la unele instrumente de suflat) Piesa mobila care regleaza trecerea aerului intr-un orificiu. /<fr. piston, germ. Piston
ANCIE s.f. Mica lama elastica, asezata la gura unei anumite categorii de instrumente de suflat (clarinet, oboi etc.), servind la producerea sunetelor. ♦ Termen generic in jaz pentru saxofoane si clarinete. [Gen. -iei. / < it. ancia].
APERTO adj. invar., adv. (Muz.; despre sunete) Deschis ; (despre instrumente de suflat) fara surdina. [< it. aperto].
FANFARA s.f. Formatie muzicala compusa din instrumente de suflat si de percutie. ♦ Muzica compusa pentru instrumente de suflat si de percutie; arie executata din instrumente de alama. [Var. famfara s.f. / < fr. fanfare, it. fanfara].
FRULLATO s.n. Procedeu special de alternare rapida a sunetelor la unele instrumente de suflat (flaut, trompeta), asemanator cu tremolo sau cu glissando. [< it. frullato].
JAZ s.n. 1. Muzica moderna de dans, cu ritm viu, sincopat. 2. Orchestra formata de obicei din instrumente de suflat si de percutie, care executa acest gen de muzica; jazband. [Pron. geiz, pl. -zuri, scris si jazz. / < fr., engl., americ. jazz].
PISTON s.n. 1. Organ de masina adaptat etans in interiorul unui cilindru (in care are o miscare rectilinie alternativa, spatiul pe care-l inchide intre el si cilindru, umplut cu un fluid, variind permanent), care contribuie la transformarea energiei fluidului din cilindru in energie mecanica (la motoare) sau invers (la pompe, compresoare etc.). 2. Instrument muzical de suflat din alama, asemanator trompetei. ♦ Clapa mobila care inchide sau deschide un orificiu la unele instrumente de suflat. [Pl. -oane. / < fr. piston, cf. lat.t. pistare – a presa].
ANCIE s. f. mica lama elastica care, asezata la gura unor instrumente de suflat din lemn, produce sunete. (< it. ancia)
APERTO adj. inv., adv. (muz.) 1. (despre sunete) deschis. 2. (despre instrumente de suflat) fara surdina. (< it. aperto)
AULOFOBIE s. f. teama patologica de sunete emise de instrumente de suflat. (< engl. aulophobia)
FANFARA s. f. 1. ansamblu muzical compus din instrumente de suflat si de percutie. ◊ muzica compusa pentru asemenea instrumente; arie executata de instrumente din alama. 2. trompeta lunga, fara clape sau ventile, la intonarea unor semnale in spectacolele de opera. ◊ semnal de trompeta, adesea cu caracter solemn. (< fr. fanfare, it. fanfara)
FIATTI s. m. pl. (muz.) instrumente de suflat; suflatori. (< it. fiatti)
FRULLATO s. n. procedeu de alternare rapida a sunetelor la unele instrumente de suflat (flaut, trompeta), asemanator cu tremolo sau cu glissando. (< it. frullato)
JAZ GEZ/ s. n. 1. muzica moderna cu ritm viu, sincopat, cu caracter de improvizatie, preluat din folclorul negrilor din America. 2. orchestra formata din instrumente de suflat si de percutie, care executa acest gen de muzica: jazband. (< fr., amer. jazz)
PISTON s. n. 1. organ de masina, cilindru infundat la unul sau la ambele capete, care, printr-o miscare rectilinie, alternativa, contribuie la transformarea energiei fluidului motorului termic in energie mecanica sau invers, la pompe, compresoare etc. 2. ventil vertical la unele instrumente de suflat de alama, cu ajutorul caruia, marindu-se lungimea coloanei de aer, se coboara inaltimea sunetului emis. (< fr. piston)
STACCATURA s. f. (muz.) dubla lovitura de limba la unele instrumente de suflat. (< it. staccatura)
JAZ (JAZZ) [dʒæz] (‹ fr., engl.) s. n. 1. Muzica, adesea cu caracter de improvizatie, cu ritm viu, sincopat, reprezentand un mod specific de exprimare a gandirii muzicale, creata catre sfarsitul sec. 19 de negrii din S S.U.A., pe baza unor elemente folclorice traditionale – blues, spirituals (din care s-au pastrat sistemul ritmic, maniera de frazare si modul de tratare a materiei sonore) si a muzicii europene (retinandu-se sistemul melodic, armonic si, in special, instrumentatia); adaptat astazi conditiilor muzicale proprii diferitelor popoare. Caracteristicile fundamentale ale j. sunt: prezenta elementului swing, care rezultat al unei tratari speciale a timpului muzical; vigoarea si spontaneitatea creatiei muzicale, in care improvizatia capata o importanta deosebita; modul propriu fiecarui executant de frazare si tratare a materiei sonore, cele doua conditionandu-se reciproc. Incepand cu 1945, j. are mai multe stiluri, cele mai importante fiind swing, cool, free. 2. Orchestra care executa aceasta muzica; este formata de obicei din instrumente de suflat si percutie. Sin. jazzband.
SAX, Antoine Joseph (1814-1894), muzician francez de origine belgiana. A inventat un nou model de clarinet (1830) si alte instrumente de suflat, dandu-le numele sau: saxhornul (1845) si saxofonul (1846).
ALTHORN, althornuri, s. m. instrument de suflat de alama, specie de corn, folosit mai ales in fanfara. – Din germ. Althorn.
ALTO s. m. 1. Voce (de femeie sau de copil) cu timbru grav, situata ca registru intre sopran si tenor. 2. instrument de suflat a carui scara corespunde vocii de mai sus. 3. Viola1. – Din it., fr. alto.
ANCIE, ancii, s. f. Mica lama elastica (de metal, de lemn sau de trestie) fixata in mustiucul unui instrument de suflat pentru a produce sunete sau pentru a le intensifica. – Din it. ancia.
BASON, basoane, s.n. instrument de suflat, de lemn; f***t. – Din fr. basson.
BUGLA bugle, s. f. Trompeta din piele care emite un sunet mai moale si mai placut decat cel emis de corn. ♦ (La pl.) Nume generic dat instrumentelor de suflat din alama. – Din fr., engl. bugle.
NAI, naiuri, s. n. Numele a doua instrumente muzicale populare de suflat: a) instrument compus dintr-un grup putin concav de fluiere de dimensiuni diferite, asezate in ordinea marimii lor; b) fluier de trestie cu sapte gauri. – Din tc. nay, ney.
FLAJOLET, flajolete, s. n. 1. Mic instrument de suflat, de lemn sau de metal, asemanator cu flautul, folosit in orchestre si in fanfare. 2. Sunet armonic produs de instrumentele cu coarde, prin atingere foarte usoara a coardei cu degetul in anumite puncte precise (la jumatate, la o treime, la un sfert etc.). [Pl. si: (m.) flajoleti. – Var.: flajeolet s. n.] – Din fr. flageolet.
F***T s.n. instrument de suflat din lemn, cu registru grav, in forma de tub curbat, cu clape si ancie dubla. (din it. f*****o, germ. F****t)
CONTRAFAGOT, contrafagoturi, s. n. instrument muzical de suflat, mai mare decat f*****l si sunand cu o octava mai jos decat acesta; cel mai grav instrument de suflat din orchestra simfonica. – Din it. controfagotto.
SOPRAN, -A, soprani, -e, subst. 1. S. n. Cea mai inalta dintre cele cinci categorii ale vocii omenesti (de femeie sau de copil). 2. S. m. si f. Femeie sau copil cu voce de sopran (1); p. ext. instrument de suflat cu sunet asemanator vocii de sopran. [Var.: soprano s. n.] – Din fr., it. soprano.
REGALA2, regale, s. f. instrument de suflat asemanator cu orga, dar mai mic decat aceasta. ♦ Unul dintre registrele o***i. – Din fr. regale.
SAXOTROMBA, saxotrombe, s. f. instrument de suflat, mai mare decat cornul, confectionat din piele. – Din fr. saxotrombe.
SERPENT, serpente, s. n. instrument de suflat din sec. XVI, cu tonalitate grava, inlocuit ulterior de tuba. – Din fr., engl. serpent.
SURDINA, surdine, s. f. Dispozitiv din metal sau din lemn, in forma de gheara la instrumentele cu coarde, sau in forma de dop la instrumentele de suflat, folosit pentru atenuarea intensitatii sonoritatii unor instrumente muzicale. ◊ Loc. adv. In surdina = a) cu surdina pusa, incet; b) fara zgomot, inabusit; cu glas scazut; in taina. – Din fr. sourdine.
suflatOR, (1, 2) suflatori, s. m., (3, 4) suflatoare, s. n. 1. S. m. (La pl.) instrumente muzicale de suflat. 2. S. m. Persoana care canta la un instrument de suflat. 3. S. n. Teava prin care muncitorul sticlar sufla aer intr-o masa de sticla topita, pentru a-i da diverse forme. 4. S. n. Dispozitiv pentru suflarea unui curent de abur sau de aer in cutia de fum a unei locomotive. ♦ Suflai. – Sufla + suf. -ator.
ANCIE s. (MUZ.) pana. (~ unui instrument de suflat.)
REGISTRU s. 1. v. condica. 2. (CONT.) registru de casa = jurnal de casa; registru de partizi v. cartea mare. 3. (TEHN.) sertar, suber, ventil. (~ la o conducta.) 4. v. ambitus. 5. (MUZ.) (inv.) octoih. (~ul unui instrument de suflat.)
ALTHORN ~uri n. instrument de suflat de alama, folosit in fanfara. /<germ. Althorn
ALTO m. 1) Voce de femeie sau de copil cu timbru grav, situata, ca registru, intre sopran si tenor. 2) instrument de suflat a carui scara corespunde vocii mentionate. 3) instrument muzical asemanator cu vioara, avand dimensiuni mai mari si sunete mai grave; viola. /<it., fr. alto
AMBUSURA ~i f. Parte a unui instrument de suflat, pe unde se sufla aerul cu gura. /<fr. embouchure
BOMBARDON ~oane n. muz. instrument de suflat care scoate sunete grave ca de contrabas. /<fr. bombardon
BUCINA s.f. instrument de suflat la romani, asemanator cornului de vanatoare de astazi. [Pl. -ne. / < lat. bucina].
CULISA s.f. 1. Parte a scenei situata inapoia decorurilor. ♦ (Fig.; la pl.) Ceea ce se ascunde inapoia unui fapt, unui eveniment; dedesubturile unei situatii. 2. Scobitura dreapta in care aluneca o piesa mobila; ghidaj; (p. ext.) piesa care aluneca de-a lungul acestei scobituri. ♦ Partea mobila a unui instrument de suflat din alama. [< fr. coulisse].
FLIGORN s.n. instrument de suflat din alama, prevazut cu clape, care se foloseste mai ales in fanfare. [Var. flugelhorn s.n. / < germ. Flugelhorn].
REGALA2 s.f. instrument de suflat asemanator o***i, dar mai mic decat aceasta. ♦ Unul dintre registrele o***i. [< fr. regale].
BUCCINA s. f. (ant.) instrument de suflat, drept sau incovoiat, asemanator cornului de vanatoare. (<lat. buccina, fr. buccin)
ALTHORN s.n. instrument de suflat din alama, folosit mai ales in fanfara. [Pl. -nuri. / < germ. Althorn].
BUGLA s.f. Trompeta din piele, care emite un sunet mai moale si mai placut decat cel emis de corn. ♦ (La pl.) Nume generic dat instrumentelor de suflat de alama din familia trompetei. [Pron. bagl. / < engl. bugle].
F***T s.n. instrument de suflat in forma de tub lung, curbat, cu clape si ancie dubla. [Pl. -oturi, (s.n.) -oti. / < it. f*****o, cf. fr. f***t].
FLAUT s.n. instrument de suflat, alcatuit dintr-un tub lung de lemn sau de metal, cu gauri si clape. [Pron. fla-ut, pl. -ute, (s.m.) -uti. / < it. flauto].
PAVILION s.n. 1. Constructie usoara, de obicei circulara, situata intr-o gradina, intr-un parc etc.; chiosc. ♦ Corp de cladire care face parte dintr-un ansamblu de constructii (la spitale, la cazarmi etc.). 2. Drapel arborat de unele autoritati pe fatada cladirii etc. ♦ Steag de panza avand forme si culori diferite, care indica apartenenta unei nave la o anumita tara. 3. Partea in forma de cornet a unui receptor telefonic. ♦ Partea in forma de palnie a instrumentelor de suflat. ♦ Partea exterioara cartilaginoasa a urechii. ♦ Partea terminala, in forma de palnie, a trompelor uterine. 4. (Herald.) Ornament al unei steme, in forma de cort, situat deasupra mantoului. [Pron. -li-on, pl. -oane, -onuri. / < fr. pavillon, germ. Pavillion].
SAXOTROMBA s.f. instrument de suflat, mai mare decat cornul, confectionat din piele. [< fr. saxotrombe].
SOPRAN, -A s.n. Vocea cea mai inalta dintre cele cinci categorii de voci omenesti, care se intalneste la femei si la baietii mici. // s.m. si f. Cantaret sau cantareata care are o astfel de voce; (p. ext.) instrument de suflat care corespunde acestei voci. [Var. soprano s.n. / < fr., it. soprano].
ALTO s. m. 1. voce omeneasca cu timbru grav, intre sopran si tenor. 2. instrument de suflat cu registre corespunzatoare acestei voci. 3. viola. (< it. alto)
AULOS s. n. instrument de suflat cu ancie dubla, la grecii antici. (< fr., gr. aulos)
BARITON / BARITON I. s.m. cantaret cu voce de bariton (II,1). II. s.n. 1. voce barbateasca cu timbru intermediar intre tenor si bas. 2. instrument de suflat, de alama, cu timbru si ambitus corespunzator. (< it. baritono, fr. baryton)
BAS I. s. m. cantaret cu voce de bas (II, 1). II. s. n. 1. vocea barbateasca cea mai grava. 2. instrument de suflat de alama care produce sunetele cele mai grave. (< it. basso, fr. basse)
BUGLA s. f. trompeta din piele care emite un sunet mai moale si mai placut decat cel emis de corn. ◊ (pl.) nume generic dat instrumentelor de suflat de alama din familia trompetei. (< fr., engl. bugle)
CORNET s. n. 1. bucata de hartie rasucita in forma de palnie, in care se impacheteaza bomboane, seminte etc. 2. ~ acustic = dispozitiv in forma de palnie care amplifica v********e sonore, folosit de persoane ce au auzul slab; ~ cu piston = instrument de suflat din alama, asemanator trompetei, dar cu diapazon mai acut, cu pistoane in loc de ventile, folosit in orchestre de muzica usoara si de jaz. 3. ~ nazal = fiecare dintre cele sase lame osoase de forma unui cornet (1), situate cate trei in fiecare nara. 4. (geol.) martor de eroziune aproape conic, deasupra unei suprafete de eroziune netede sau putin ondulate. (< fr. cornet)
DIAULOS s. n. (la vechii greci) instrument de suflat, din doua tuburi cu ancie, dintre care unul canta melodia, iar celalalt emitea o nota lunga de acompaniament. (< fr. diaule)
FLIGORN s. n. instrument de suflat, din alama, cu clape, asemanator trompetei, dar cu pavilionul mai larg. (< germ. Flugelhorn)
OFICLEID [-cle-id] s. n. instrument de suflat, din alama, cu timbru de bas. (< fr. ophicleide)
PAVILION s. n. 1. mica constructie izolata, intr-o gradina, intr-un parc etc.; chiosc. ◊ corp de cladire care face parte dintr-un ansamblu de constructii (la spitale, cazarmi, in statiunile balneoclimaterice). ◊ suprafata rezervata, in cadrul unui targ sau unei expozitii internationale, prezentarii exponatelor. 2. drapel care poarta semnele distinctive ale unui stat. ◊ steag de panza, de forme si culori diferite, care indica apartenenta unei nave la o anumita tara. 3. partea in forma de cornet a unui receptor telefonic. 4. partea in forma de palnie a instrumentelor de suflat. ◊ cornet acustic. 5. partea exterioara, cartilaginoasa, a urechii. 6. partea terminala, in forma de palnie, a trompelor uterine. 7. (herald.) ornament al unei steme, in forma de cort, deasupra mantoului si acoperind armoariile unui suveran. (< fr. pavillion, germ. Pavillion)
SAXOTROMBA s. f. instrument de suflat, intre goarna si saxhorn, cu sunetul mai putin dulce decat al cornului, in muzica militara si in fanfare. (< fr. saxotromba)
SORDUN s.n. instrument de suflat cu ancie dubla, cu 12 orificii si doua clape, asemanator cu f*****l. (< germ. Sordun)
SUSAFON s. n. instrument de suflat din familia tubei, de tipul heliconului, cu un pavilion mobil foarte lung, care permite ca emisia sonora sa poata fi directionata dupa dorinta. (< germ. Sousaphon)
TENOR s. m. 1. vocea barbateasca cu registrul cel mai inalt; cantaret cu o astfel de voce. ◊ (p. ext.) instrument de suflat cu registru corespunzator vocii unui tenor. 2. (in muzica polifonica) voce intre alto si bas. 3. (acc. tenor) melodia de baza, vocea principala in repertoriul gregorian (sec. XII-XVI). (< fr. tenor, it. tenore)
VENTIL s. n. 1. piesa servind pentru inchiderea unei valve. ◊ mecanism care deschide tuburile unui instrument de suflat de alama, lungind coloana de aer si avand ca efect modificarea inaltimii sunetelor. 2. dioda redresoare. (< germ. Ventil)
tu interj. – Imita sunetul unui instrument de suflat. Creatie expresiva, proprie limbajului copiilor; se foloseste mai ales cu reduplicare, cf. bu(bui), du(dui), hu(hui). – Der. tutoi, s. n. (Trans., bucium); tutui, vb. (a suna din bucium; a scoate afara, a goni), pentru al carui dublu sens cf. dudui; tutelca, s. f. (Olt., fluier, flaut); tuturez, s. n. (Trans., bucium mic); tutuc, s. n. (lemn, scurtatura), in Olt. si Banat, poate prin contaminare cu butuc (dupa Bogrea, Dacor., I, 290, din tc. tutuk „obstacol”); tutulus, s. m. (Munt., lemn, trunchi).
ANCIE, ancii, s. f. Mica lama elastica de metal, de lemn sau de trestie, asezata la gura unui instrument de suflat si servind la producerea sau la intensificarea sunetelor. – It. ancia.
BUGLE (cuv. engl.) [biu:gl] subst. Nume generic dat instrumentelor de suflat de alama asemanatoare trompetei.
BOMBARDON, bombardoane, s. n. (Muz.) instrument de suflat de alama, in genul unei trompete mari cu piston, cu timbru grav. – Fr. bombardon.
TULNIC1, tulnice, s. n. instrument de suflat asemanator cu buciumul.
ABANOS s. m. Lemnul unor specii de copaci exotici, mai ales din India, greu, tare, foarte durabil, de culoare neagra, folosit pentru fabricarea unor mobile de lux, a instrumentelor muzicale de suflat etc.; eben (Dyospyros). ◊ Par de abanos = par de culoare neagra lucioasa. – Din tc. abanoz.
ALAMA, (2, 3) alamuri, s. f. 1. Aliaj de cupru si zinc, galben-auriu, maleabil, ductil, usor de prelucrat, cu numeroase si variate intrebuintari in industrie. 2. (La pl.) Obiecte de alama (1); alamarie2. 3. (La pl.) instrumente muzicale de suflat din alama (1). – Cf. it. lama „placa de metal”.
AMBUSURA, ambusuri, s. f. Parte a unui instrument muzical de suflat prin care se sufla aerul cu gura; mustiuc. – Din fr. embouchure.
BUCIUM1, buciume, s. n. instrument muzical de suflat in forma unui tub tronconic foarte lung, facut din coaja de tei, din lemn sau din metal si folosit in special de ciobani pentru chemari si semnale. [Var.: bucin s. n.] – Lat. bucinum.
GOARNA, goarne, s. f. instrument muzical de suflat din alama, folosit mai ales in armata; trompeta, trambita. – Din rus. gorn.
HELICON, helicoane, s. n. instrument muzical de suflat din alama, asemanator cu tuba, folosit in fanfarele militare, alcatuit dintr-un tub incovoiat in forma de spirala, prin care trec capul si mana dreapta a instrumentistului si cu care sunt emise tonuri grave. – Din fr. helicon.
MUZICUTA, muzicute, s. f. Mic instrument muzical de suflat; armonica de gura. ♦ (Arg.) Gura (considerata ca organ al vorbirii); p. ext. scandal, cearta. – Muzica + suf. -uta.
PICULINA, piculine, s. f. instrument muzical de suflat, asemanator cu un mic flaut, care emite sunete din registrul acut. – Cf. it. piccolino.
TROMBON, tromboane, s. n. 1. instrument muzical de suflat facut din alama, mai mare decat trompeta, cu timbrul mai aspru si mai puternic decat aceasta. 2. (Fam. si peior.) Gura (considerata ca organ al vorbirii). 3. (Fam.; la pl.) Minciuni; pacaleli, exagerari. – Din fr. trombone.
TULNIC, tulnice, s. n. Vechi instrument muzical de suflat popular, asemanator cu buciumul; p. gener. bucium. – Et. nec.
CLAPA, clape, s. f. 1. Fiecare dintre dispozitivele instrumentelor muzicale de suflat, care servesc la inchiderea sau la deschiderea unor orificii prin care trece curentul de aer ce produce sunetele; fiecare dintre elementele mobile ale claviaturii unui pian, unei o**i etc. care prin apasarea cu degetele, declanseaza mecanismul de producere a sunetelor. ♦ Mic disc in mecanismul masinilor de scris si al unor masini de calculat, fixat la capatul unei parghii articulate si care prin apasare, face sa se imprime litera sau cifra insemnata pe el. ♦ Orice parte terminala a unui sistem tehnic de actionare care, prin manevrare (cu mana), efectueaza o anumita operatie. 2. Placa articulata care serveste la inchiderea sau la deschiderea unui orificiu. 3. Bucata de stofa care acopera deschizatura buzunarului unei haine. ♦ Fiecare dintre cele doua bucati de stofa sau de blana mobile, atasate lateral la unele caciuli, pentru a proteja urechile contra frigului. 4. (Rar) Capac. ◊ Expr. (Fam.) A trage (cuiva) clapa = a insela, a pacali (pe cineva). – Din germ. Klappe.
FLIGORN, fligornuri, s.n. instrument muzical de suflat, cu clape, facut din alama.
TROMPETA, trompete, s. f. instrument muzical de suflat, alcatuit dintr-un tub de alama indoit de doua ori si terminat la un capat cu o deschizatura in forma de palnie; goarna. – Din fr. trompette.
PISTON, pistoane, s. n. 1. Organ de masina care efectueaza o miscare alternativa de translatie intr-un cilindru in care se gaseste un fluid sub presiune. 2. Instrument muzical de suflat din alama, asemanator cu trompeta. ♦ Clapa mobila care inchide sau deschide un orificiu la unele instrumente muzicale de suflat. – Din fr. piston.
OBOI, oboaie, s. n. instrument muzical de suflat in forma de tub, cu ancie dubla, construit din lemn special, cu gauri si cu clape, folosit mai ales in orchestra. – Din it. oboe, germ. Oboe.
OFICLEID, oficleide, s. n. instrument muzical de suflat din alama, cu timbru de bas. – Din fr. ophicleide.
CORNET1, cornete, s. n. 1. Bucata de hartie rasucita in forma de con, in care se impacheteaza diferite marfuri. ♦ Continutul unui astfel de ambalaj. 2. (In sintagma) Cornet acustic = instrument acustic in forma de palnie, care intensifica v********e sonore si de care se servesc persoanele cu auzul slab; pavilion (4). 3. instrument muzical de suflat, din alama, asemanator cu trompeta, dar de dimensiuni mai mici decat aceasta si cu un registru mai inalt. 4. (In sintagma) Cornet nazal = fiecare dintre cele sase lame osoase in forma de cornet1 (1), situate pe peretii laterali ai celor doua nari. 5. Produs de patiserie asemanator cu vafela de napolitana sau de tort, in forma de con (retezat), in care se pune inghetata, frisca, crema etc. – Din fr. cornet.
FLAUT, flaute, s. n. instrument muzical de suflat alcatuit dintr-un cilindru ingust de lemn sau de metal, prevazut cu gauri si cu clape. ◊ Flaut piccolo = flaut de dimeniuni mai mici, care emite sunete foarte inalte; piculina. [Pr.: fla-ut. – Pl. si: (m.) flauti] – Din it. flauto.
FLIGORN, fligornuri, s. n. instrument muzical de suflat, cu clape, facut din alama si folosit mai ales in fanfare. – Din germ. Flugelhorn.
MUSTIUC, mustiucuri, s. n. 1. Piesa detasabila (de ebonita, de os sau de metal) la instrumentele muzicale de suflat, prin care se sufla. 2. Capatul metalic cu care se termina un furtun si care serveste la concentrarea si dirijarea jetului de lichid. 3. Piesa de metal sau de lemn captusita cu tabla si montata la capatul de presare al preselor folosite la fasonarea caramizilor, a tiglelor etc. – Din germ. Mundstuck.
CLARINET, clarinete, s. n. instrument muzical de suflat, facut din lemn, in forma de tub largit la un capat si prevazut cu gauri laterale care se pot inchide si deschide cu ajutorul unor clape. [Var.: (reg.) clanaret s. n., clarineta s. f.] – Din fr. clarinette, germ. Klarinette.
TUBA, tube, s. f. instrument muzical de suflat din alama, cu registru grav, format dintr-un pavilion larg, un tub rasucit si un mecanism de pistoane. – Din fr., lat. tuba.
SAXHORN, saxhornuri, s. n. instrument muzical de suflat facut din alama, intrebuintat in fanfare si orchestre. – Din fr. saxhorn, germ. Saxhorn.
SAXOFON, saxofoane, s. n. instrument muzical de suflat din alama, de forma unui tub conic indoit – Din fr. saxophone..
ANCIE ~i f. Lama elastica asezata la gura unor instrumente muzicale de suflat pentru a produce un anumit fel de sunete. [G.-D. anciei; Sil. -ci-e] /<it. ancia
ARMONIU ~i n. instrument muzical de suflat, cu claviatura, asemanator cu orga. /<fr. harmonium, germ. Harmonium
BARITON1 ~oane n. 1) Voce de barbat cu registrul intermediar intre tenor si bas. 2) instrument muzical de suflat folosit in fanfara, al carui registru corespunde acestui fel de voce. [Acc. si bariton] /<it. baritono, fr. baryton
BUCIUM ~e n. instrument muzical de suflat, avand forma unui tub conic, lung de aproape 3 m, confectionat din coaja de tei sau din lemn, folosit (mai ales de ciobanii de la munte) pentru chemari sau semnale. [Sil. -cium] /<lat. bucinum
BUGLA ~e f. 1) Trompeta din piele. 2) la pl. Nume dat instrumentelor muzicale de suflat din alama. /<fr., engl. bugle
CIMPOI ~oaie n. instrument muzical de suflat, alcatuit dintr-un burduf si din mai multe fluiere, care produc sunete la trecerea prin ele sub presiune a aerului din burduf. [Sil. cim-poi] /<ung. csimpolya
CLARINET ~e n. instrument muzical de suflat, de forma unui tub largit la un capat, avand gauri laterale cu clape, mustiuc si ancie. /<fr. clarinette, germ. Klarinette
CORN3 ~i m. instrument muzical de suflat constand dintr-o combinatie de tuburi cilindrice si conice de metal. ◊ ~ englez instrument muzical de suflat asemanator cu oboiul. /<lat. cornu
CORNET1 ~e n. 1) Pachet de hartie in forma de corn; fisic. 2): ~ acustic aparat in forma de pavilion, destinat sa amplifice sunetele, folosit de persoanele cu auzul slab. 3): ~ nazal ansamblu de sase lame osoase care sunt situate pe peretii laterali ai foselor nazale. 4) instrument muzical de suflat din alama, asemanator cu trompeta, dar de dimensiuni mai mici, cu registru intermediar intre cel al cornului si cel al trompetei. 5) Produs de patiserie cu crema, in forma de corn. /<fr. cornet
DOP ~uri n. 1) Bucata de pluta (sticla, cauciuc etc.) cu care se astupa gura ingusta a unui vas. 2) fig. Om mic si indesat. 3) (la unele instrumente muzicale de suflat) Bucata de lemn care acopera partial deschizatura de sus, lasand o gaura mica prin care se sufla. 4) Piesa de metal cu care se inchide o conducta. /<sas. dop
F***T ~uri n. instrument muzical de suflat avand forma unui tub lung de lemn (si suplimentar de metal) indoit la capat, prevazut cu clape si cu ancie dubla. /<it. f*****o, germ. F****t
FLAJEOLET ~e n. 1) Instrument muzical de suflat constand dintr-un tub lung si subtire, prevazut cu orificii (sau cu clape), avand ambusura laterala. 2) Sunet produs la instrumentele cu coarde printr-un anumit procedeu. /<fr. flageolet
FLAUT ~e n. instrument muzical de suflat, avand forma unui tub lung si subtire de metal (sau de lemn), prevazut cu orificii si cu clape, care emite sunete armonioase, asemanatoare vocii omenesti. [Sil. fla-ut] /<it. flauto
FLIGORN ~uri n. rar instrument muzical de suflat, avand forma unui tub (de alama), cu un capat largit in forma de palnie, prevazut cu clape sau cu ventile, care emite sunete armonioase. /<germ. Flugelhorn
FLUIER ~e n. 1) instrument muzical de suflat constand dintr-un tub subtire (de regula de lemn), prevazut cu mai multe orificii. ~ ciobanesc. 2) instrument mic cu ajutorul caruia se emit fluieraturi de semnalizare. 3) Dispozitiv actionat de aburi sau gaze, intrebuintat pentru semnalizare. ~ul locomotivei. 4) fam. Osul gros si lung, situat intre genunchi si glezna; tibia. ~ul piciorului. [Sil. flu-ier] / Cuv. autoht.
HELICON ~oane n. instrument muzical de suflat, constand dintr-un tub de alama in forma de spirala, care emite sunete grave. /<fr. helicon
A IMBUCA imbuc tranz. 1) A manca putin si in graba (inghitind bucati mari de hrana). ~ de amiaza. 2) (mustiucurile instrumentelor muzicale de suflat) A prinde cu gura. /<lat. imbuccare
MUSTIUC ~uri n. 1) Tub mic (de os, de lemn, de ebonita) in care se fixeaza tigara pentru a fuma; tigaret. 2) Extremitate a unui instrument muzical de suflat, pe unde se sufla cu gura; ambusura. 3) Capatul metalic al unui furtun care serveste la reglarea curentului de apa. [Sil. -tiuc] /<germ. Mundstuck
OBOI oboaie n. instrument muzical de suflat constand dintr-un tub conic de lemn, cu ancie dubla, cu orificii laterale si cu clape. /<it. oboe, germ. Oboe
OFICLEID ~e n. (mai ales in trecut) instrument muzical de suflat constand dintr-un tub conic de alama, indoit in forma de potcoava, cu clape, care emite sunete grave. [Sil. -cle-] /<fr. ophicleide
PAVILION3 ~oane n. 1) Extremitate in forma de palnie a instrumentelor muzicale de suflat. 2) Varietate de portavoce, anexata la diafragma primelor fonografe. 3) Instrument acustic in forma de palnie, care intensifica v********e sonore (fiind folosit de persoanele cu auz slab); cornet acustic. 4) Partea exterioara a urechii. /<fr. pavillon, germ. Pavillon
SAXOFON ~oane n. instrument muzical de suflat, din alama, cu clape si mustiuc, folosit, mai ales, in formatiile de muzica usoara. /<fr. saxophone, germ. Saxophon
SAXOTROMBA ~e f. instrument muzical de suflat asemanator cornului, dar mai mare, confectionat din piele. /<fr. saxotromba
suflatOR2 ~i m. Persoana care canta la un instrument muzical de suflat. /a sufla + suf. ~tor
SURLA1 ~e f. (in trecut) instrument muzical de suflat, asemanator fluierului, dar cu ancie dubla si cu un capat largit in forma de palnie. /<bulg. zurla, sb. surla, turc. zurna
TENOR1 ~oare n. 1) Voce barbateasca cu cel mai inalt registru. 2) instrument muzical de suflat al carui registru corespunde acestei voci. /<fr. tenor, it. tenore
TRAMBITA1 ~e f. 1) inv. instrument muzical de suflat, constand dintr-un tub de alama, indoit de doua ori, cu clape, avand un capat larg in forma de palnie, care emite sunete clare si patrunzatoare; trompeta; goarna. 2) instrument muzical popular de suflat, constand dintr-un tub conic, lung pana la trei metri, folosit in regiunile de munte pentru semnalizari. [G.-D. trambitei] /<sl. tronbica
TROMBON ~oane n. instrument muzical de suflat, asemanator cu trompeta, dar mai mare decat aceasta, care emite sunete puternice, de inaltimi diferite. /<fr. trombon
TROMPETA ~e f. instrument muzical de suflat, constand dintr-un tub de alama, indoit de doua ori, cu clape, avand un capat larg in forma de palnie, care emite sunete clare si patrunzatoare; goarna; trambita. /<fr. trompette, germ. Trompeta
TUBA ~e f. instrument muzical de suflat cu clape, constand dintr-un tub de alama, rasucit de mai multe ori, terminat la un capat cu un pavilion larg, care emite sunetele cele mai grave. /<fr., lat. tuba
SAXHORN s.n. instrument muzical de suflat, construit din alama si intrebuintat in fanfare si orchestre cu rol de bariton. [Pl. -uri. / < fr. saxhorn, germ. Saxhorn < Sax – numele constructorului, Horn – corn].
SAXOFON s.n. instrument muzical de suflat, de alama, cu mustiuc si clape, construit pe principiul clarinetului. [Pl. -oane. / < fr. saxophone, cf. Sax – numele constructorului, gr. phone – voce, it. sassofono].
TROMBA2 s.f. instrument muzical de suflat, din alama, cu tub circular; trompeta. [< it. tromba(clarino)].
TUBA s.f. 1. instrument muzical de suflat, din alama, avand tonul cel mai grav, folosit mai ales in fanfare. 2. (Anat.) Formatiune canaliculara. [< it., fr. tuba].
AMBUSURA s.f. Parte a unui instrument muzical de suflat prin care se sufla cu gura; mustiuc. [< fr. embouchure].
BOMBARDON s.n. instrument metalic de suflat, care scoate sunete grave de contrabas. [Pl. -oane. / cf. fr. bombardon, it. bombardone].
CLARINET s.n. instrument muzical de suflat, compus dintr-un tub de lemn, cu mustiuc si ancie simpla si cu clape. [Var. clarineta s.f. / < fr. clarinette, it. clarinetto].
CONTRABAS s.n. 1. instrument muzical cu registru grav, cu coarde si arcus, al carui sunet este cu o octava mai jos decat acela al violoncelului. 2. (Rar) instrument metalic de suflat, al carui sunet este cu o octava mai jos decat acela al basului. [Pl. -asuri, (s.m.) -asi. / < it. contrabasso, cf. fr. contrebasse].
CONTRAFAGOT s.n. instrument muzical de suflat mai mare decat f*****l, care emite sunete cu o octava mai jos decat acesta. [< it. contrafagotto].
CORNET s.n. 1. Bucata de hartie rasucita in forma de palnie, in care se impacheteaza bomboane, seminte etc.; continutul unui astfel de pachet. 2. Cornet acustic = dispozitiv in forma de palnie, care amplifica v********e sonore, folosit de persoanele cu auzul slab; cornet cu pistoane = instrument muzical de suflat din alama, asemanator cu trompeta, dar prevazut cu pistoane in loc de ventile; trompeta de dimensiuni reduse si mai sensibila folosita in jazul modern. 3. (Anat.) Cornet nazal = fiecare dintre cele sase lame osoase de forma unui cornet (1), situate cate trei in fiecare nara. 4. (Geol.) Martor de eroziune aproape conic, care se ridica deasupra unei suprafete de eroziune netede sau putin ondulate. [Pl. -te, -turi. / < fr. cornet, cf. it. cornetto].
HELICON s.n. instrument muzical de suflat cu tonuri grave, folosit mai ales in muzica militara. [Cf. fr. helicon, germ. Helikon].
MUSTIUC s.n. 1. Capatul unor instrumente muzicale de suflat, prin care se sufla; ambusura. 2. Capatul metalic cu care se termina un furtun. 3. Piesa de otel sau de lemn captusit cu tabla, cu care se fasoneaza caramizile sau tiglele. [< germ. Mundstuck].
OBOI s.n. instrument muzical de suflat, din lemn, in forma de tub, cu ancie dubla, cu gauri si cu clape. [Cf. it. oboe, germ. Oboe, fr. hautbois].
OCARINA s.f. instrument muzical de suflat, facut din teracota sau din metal, care scoate sunete asemanatoare cu cele ale flautului. [< fr., it. ocarina].
clarinet (clarinete), s. n. – instrument muzical de suflat. – Var. clarineta. Mr. clarneta. Fr. clarinette. – Der. clarinetist, s. m., din fr.
TROMBON s.n. instrument muzical de suflat, din alama, mult mai mare decat trompeta. [< fr., engl. trombone].
TROMPETA s.f. instrument muzical de suflat format dintr-un tub de alama indoit de doua ori si terminat cu un pavilion larg; trambita, goarna. [< fr. trompette, engl. trompet].
ALAMA s. f. 1. aliaj de cupru si zinc. 2. (pl.) obiect din acest aliaj; instrumente muzicale de suflat din alama (1). (dupa it. lama)
BINIOU [BI-NIU] s. n. termen generic pentru instrumentele muzicale de suflat. (< fr. biniou)
BOMBARDON s. n. instrument muzical de suflat, din alama, cu timbru si registru foarte grave. (< it. bombardone, fr. bombardon)
CLARINET s. n. instrument muzical de suflat din lemn, cu mustiuc si ancie simpla, cu clape. (< fr. clarinette, germ. Klarinette)
CONTRABAS I. s. n. 1. instrument muzical cu coarde si arcus, cu registrul cel mai grav. 2. instrument metalic de suflat al carui sunet este cu o octava mai jos decat acela al basului. II. s. m. contrabasist. (< fr. contrebasse, it. contrabasso)
CULISA s. f. 1. parte a unei scene de teatru inapoia decorurilor. ◊ (fig.; pl.) aranjament secret, dedesubturile unei situatii, actiuni. ♦ in ~ e = in ascuns, in secret. 2. scobitura dreapta in care aluneca o piesa mobila; ghidaj. 3. partea mobila a tubului unui instrument muzical de suflat din alama. 4. tiv, pliu la o haina, la o stofa, prin care trece un cordon ori un siret ce se strange. 5. (fin.) bursa neoficiala care functioneaza pe langa bursa oficiala, la care se efectueaza tranzactiile cu valorile mobiliare neadmise la cotare. (< fr. coulisse)
EUFONIU s. n. instrument muzical de suflat din alama, folosit in fanfara, cu registru corespunzator vocii de bariton. (< it. eufonio)
FLAJOLET s. n. 1. sunet armonic obtinut la instrumentele cu coarde prin apasarea coardei cu degetul aproape de calus. 2. mic instrument muzical de suflat asemanator cu flautul. 3. mic registru de orga. (< fr. flageolet)
FLAUT s. n. instrument muzical de suflat, format dintr-un tub lung de lemn sau de metal, terminat la un capat cu gauri si clape. ♦ ~ piccolo = piculina. (< it. flauto)
HELICON s. n. instrument muzical de suflat, din alama, cu tonuri grave, dintr-un tub incovoiat in forma de spirala, folosit in fanfara. (< fr. helicon)
MUSTIUC s. n. 1. capatul unor instrumente muzicale de suflat, prin care se sufla; ambusura. 2. capatul metalic cu care se termina un furtun. 3. piesa de otel sau de lemn captusit cu tabla, cu care se fasoneaza caramizile sau tiglele. (< germ. Mundstuck)
OBOI s. n. instrument muzical de suflat, din lemn, in forma de tub, cu ancie dubla, cu gauri si clape. (< it. oboe, germ. Oboe)
REGALA s. f. vechi instrument muzical de suflat cu claviatura, un fel de orga portativa. ◊ unul dintre registrele o***i. (< it. regale. fr. regale)
SALPINX s. n. 1. instrument muzical de suflat cu tubul drept, conic si cu pavilionul mic. 2. formatie anatomica in forma de tub (trompa uterina, trompa lui Eustache). (< fr. salpinx)
SARRUSOFON s. n. instrument muzical de suflat, de alama, cu ancie dubla, folosit in fanfare. (< fr. sarrusophone)
SAXHORN s. n. familie de instrumente muzicale de suflat, din alama, in fanfare si orchestre (althorn, fligorn, eufoniu etc.). (< germ. Saxhorn, fr. saxhorn)
SAXOFON s. n. instrument muzical de suflat, din alama, cu mustiuc si clape, indoit la capat, pe principiul clarinetului. (< fr. saxophone)
SAXTUBA s. f. instrument muzical de suflat din alama, de mari dimensiuni, cu o sonoritate puternica de bas. (< germ. Saxtuba)
SERPENT s. n. instrument muzical de suflat, cu registru grav, care a fost inlocuit de tuba. (< fr., engl. serpent)
SIRINX s. n. 1. (la vechii greci) instrument muzical de suflat de tipul naiului; flautul lui Pan. 2. organ fonator al pasarilor, la bifurcatia bronhiilor. (< fr., gr. syrinx)
SOPRAN, -A I. s. n. cea mai inalta dintre cele cinci categorii de voci omenesti (la femei si la copii). II. s. m. f. cantaret, cantareata cu vocea in registrul cel mai acut; (p. ext.; s. n.) instrument muzical de suflat, al carui registru corespunde acestei voci. (< fr., it. soprano)
TRANSPOZITOR, -OARE adj. (despre instrumente muzicale de suflat) care emite alte sunte decat acelea scrise in partitura, ceea ce face necesara transpozitia textului. (< fr. transpositeur)
TROMBON s. n. 1. instrument muzical de suflat, dintr-un tub conic de alama, in U, care produce sunete de inaltimi diverse prin modificarea lungimii coloanei de aer cu ajutorul unei culise sau al unui sistem de ventile. 2. (fam.; pl.) minciuni; pacaleli. (< fr. tromboane)
TROMPETA s. f. instrument muzical de suflat, dintr-un tub conic de alama, indoit de doua ori si terminat cu un pavilion larg, care emite sunete clare si patrunzatoare; trambita, goarna. (< fr. trompette)
TUBA s. f. 1. instrument muzical de suflat din alama, cu registrul cel mai grav din orchestra simfonica, constand dintr-un tub conic rasucit, terminat cu un pavilion foarte larg si prevazut cu un mecanism de ventile sau pistoane. 2. (anat.) formatiune canaliculara. (< fr., it., lat. tuba)
flaut (-te), s. n. – instrument muzical de suflat alcatuit dintr-un cilindru ingust prevazut cu gauri si clape. – Mr. flauta. It. flauto (sec. XIX), cf. ngr. φλάουτος, tc. flaota.
oboi (-iuri), s. n. – instrument muzical de suflat. – Var. pl. oboaie. Fr. haut-bois, prin intermediul germ. Hoboe. – Der. oboist, s. m. (cintaret la oboi).
ocarina (ocarine), s. f. – instrument muzical de suflat. It. ocarina. De aici ocarina (var. carina), s. f. (Arg., nas), cf. G. M. Dragos, BF, XI, 108.
pilnie (palnii), s. f. – 1. Leica. – 2. Pavilion al instrumentelor muzicale de suflat. Sl. pluniti „a umple” (Miklosich, Slaw. Elem., 36; Cihac, II, 241; Tiktin), cf. bg. palno „plin”, palnenie „umflare”.
ABANOS, abanosi, s.m. Lemnul din specii de copaci exotici, greu, tare, foarte durabil, de culoare neagra, folosit pentru fabricarea unor mobile de lux, a instrumentelor muzicale de suflat etc. (Dyospyros). ◊ Par de abanos = par negru-lucios. – Din tc. abanoz.
BUCIUM1, buciume, s. n. instrument muzical de suflat in forma unui tub conic, lung, facut din coaja de tei sau din lemn si folosit in special de ciobani pentru chemari si semnale; tulnic. ♦ Sunet scos cu acest instrument. [Var.: (reg.) bucin s. n.] – Lat. bucinum.
OBOI (‹ it., germ.; {s} fr. hautbois „copac inalt”) s. n. instrument muzical de suflat, din lemn, de forma unui tub cu ancie dubla, cu gauri si cu clape. Provenit din stravechile fluiere, utilizat in antichitate in Orient si in Europa. Introdus in orchestra in Franta (1670), a evoluat catre forma actuala in sec. 19. Folosit ca instrument solist sau in formatiile de muzica de camera, in orchestre simfonice, de opera etc., are un sunet patrunzator, clar si un colorit pastoral.
FLUIER, fluiere, s. n. 1. instrument muzical popular de suflat, alcatuit dintr-un tub subtire de lemn prevazut cu gauri. 2. instrument mic, mai ales de metal, cu care se fluiera; fluieratoare. 3. (Tehn.) Dispozitiv cu ajutorul caruia se pot emite diferite sunete, facand sa treaca prin el un curent de gaze sau de aburi, intrebuintat mai ales pentru semnalizare. 4. Suieratura, fluieratura. 5. (Pop.) Gamba; tibia. [Pr.: -flu-ier] – Cf. alb. floere.
SURLA, surle, s. f. 1. instrument muzical popular de suflat, in forma de fluier, cu mai multe orificii si cu ancie dubla, intrebuintat in trecut mai ales in armata. ◊ Loc. adv. Cu surle = cu zgomot mare, cu scandal. 2. (Reg.) Ratul porcului; p. ext. porc. 3. Coliba (in camp), de obicei improvizata, de forma conica, construita din pari de lemn si acoperita cu stuf, paie, fan sau coceni. – Din scr. surla, bg. zurla.
OCARINA, ocarine, s. f. instrument muzical popular de suflat, de dimensiuni mici, din argila arsa, in forma ovala si cu mai multe gauri, care emite sunete asemanatoare cu cele ale fluierului. – Din it., fr. ocarina.
TILINCA, tilinci, s. f. Vechi instrument muzical popular de suflat, asemanator cu fluierul, dar fara gauri laterale, facut din scoarta de paltin, rachita, tei etc. [Var.: tilinga s. f.] – Cf. tilinc.
TRISCA, triste, s. f. Vechi instrument muzical popular de suflat, facut din trestie, soc etc., asemanator cu un fluier fara gauri. ♦ Fiecare dintre tuburile sonore ale cimpoiului; turloi. – Et. nec.
NAI naiuri n. 1) instrument muzical popular de suflat, constand din mai multe fluiere de diferite dimensiuni. 2) Fluier din trestie. /<turc. nay, ney
OCARINA ~e f. instrument muzical po-pular de suflat constand dintr-un corp oval (de argila arsa sau de metal), cu orificii laterale. /<fr., it. ocarina
TARAGOT ~uri n. instrument muzical popular de suflat constand dintr-un tub conic cu ancie simpla si cu cinci gauri pentru schimbarea inaltimii sunetelor. /<ung. tarogato
TILINCA ~ci f. instrument muzical popular de suflat, de forma unui fluier, fara gauri laterale, care emite sunete acute. [G.-D. tilincii] /cf. tilinc
TULNIC ~ce n. inv. instrument muzical popular de suflat, asemanator cu buciumul, confectionat din coaja de tei sau de salcie si folosit pentru semnale, chemari etc. /Orig. nec.
pinca s.f. (reg.) vechi instrument muzical popular de suflat, facut din trestie sau soc, fara gauri; trisca.
OCTET s.n. Piesa muzicala scrisa pentru opt instrumente (de coarde, de suflat sau de ambele feluri); ansamblu de opt instrumentisti. [Cf. it. otteto, germ. Oktett].
TARAGOT, taragoturi, s. n. instrument muzical popular romanesc de suflat, format dintr-un tub conic de metal cu ancie simpla. – Et. nec.
JAZ -uri n. 1) Muzica moderna (de dans) provenita din muzica negrilor americani, avand un ritm viu, sincopat si, de cele mai multe ori, caracter de improvizatie. 2) Orchestra care executa asemenea muzica, formata, mai ales, din instrumente de percutie si de suflat. [Monosilabic] /<engl. jazz
CAMERTON, camertonuri, s. n. Instrument format dintr-un tub sonor, care, prin suflare, emite nota „la”(sau din patru tuburi „sol”, „la”, „re”, „mi”), folosit la acordarea instrumentelor muzicale. – Din germ. Kammerton.
A FLUIERA1 fluier intranz. 1) A canta din fluier. 2) A scoate sunete patrunzatoare cu un instrument special (pentru a semnaliza ceva). 3) A produce un sunet, sufland printre buze sau printre degetele bagate in gura. 4) (despre pasari) A scoate sunete asemanatoare cu ale fluierului. 5) (despre vant, furtuna etc.) A produce un zgomot ascutit si continuu; a suiera. [Sil. flu-ie-] /Din fluier
A suiera, suier 1. intranz. 1) (despre vant, furtuna, vijelie etc.) A produce un sunet ascutit si continuu; a tiui. 2) (despre obiecte in zbor) A produce un sunet prelung si ascutit (strabatand aerul cu mare viteza); a piui. 3) (despre persoane) A produce un sunet ascutit si puternic, sufland cu putere aerul printre buze sau intr-un anumit instrument. 4) (despre aparate sau despre instalatii speciale) A produce un sunet lung si strident. 5) (despre unele animale sau pasari) A scoate un sunet caracteristic speciei. 2. tranz. 1) (actori sau oratori) A primi sau a petrece cu suieraturi. 2) (sunete muzicale, melodii etc.) A interpreta sufland aerul printre buze. [Sil. su-ie-ra] /<lat. subilare
SUIERA, suier, vb. Intranz. 1. (Despre vant, furtuna, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascutit si puternic; a fluiera. 2. (Despre unele obiecte; la pers. 3) A produce un zgomot strident, scurt si intens, atunci cand se deplaseaza, se misca, se invarteste sau spinteca aerul cu viteza. 3. (Despre oameni) A scoate un sunet ascutit, strident si prelung, sufland cu putere aerul printre buzele intredeschise, printre degete sau cu ajutorul unui instrument special. ♦ Tranz. (Rar) A-si exprima nemultumirea, dezaprobarea fata de cineva sau de ceva prin fluieraturi stridente; a fluiera pe cineva; a huidui. ♦ Intranz. si tranz. A emite o succesiune melodica de sunete sufland printre buze, cu ajutorul unui fluier etc.; a intona o melodie fluierand. 4. (Despre unele animale, pasari, insecte; la pers. 3) A scoate un sunet sau un tipat (ascutit) specific. [Pr.: su-ie] – Lat. sibilare.
ORGA s.f. 1. instrument muzical cu claviatura, la care sunetele sunt produse prin trecerea unui curent de aer suflat de niste foale printr-un sistem de tuburi sonore. 2. Orga geologica = ansamblu de coloane verticale formate in unele roci prin fisurare. [Gen. -ii. / < fr. orgue, cf. it. organo, gr. organon – instrument].
armonica f., pl. i si e (rus. garmonika, d. germ. harmonika). Un instrument compus din lame de sticla acordate pe semitonuri sau din lamele de metal care vibreaza si scot sunete cind sufli cu gura (armonica de gura) sau cu' n foi sau burduf incretit simetric. Armonica chimica, sunete produse de o flacara care arde intr' un tub mobil.
ORGA, o**i, s. f. 1. instrument muzical complex, al carui mecanism se compune dintr-un sistem de tuburi sonore, puse in actiune cu ajutorul unor pedale, al unei claviaturi si al unor manete de registru, prin care trece aerul suflat de niste foale. ◊ Orga de lumini = a) set de becuri colorate diferit ale caror aprindere si intensitate sunt comandate electronic in concordanta cu zonele spectrale ale unui semnal acustic; b) pupitru de comanda pentru reglarea intensitatii luminoase a surselor de lumina in studiouri, teatre etc. 2. Sistem de armare a unei lucrari miniere subterane, stalp langa stalp, ca tuburile de orga (1). – Din fr. orgue.
FLUIERA, fluier, vb. I. Intranz. I. 1. A emite un sunet asemanator cu al fluierului (1) sau o combinatie (melodica) de sunete, sufland printre buze sau printre degetele bagate in gura. ◊ Compus: fluiera-vant s. m. invar. = om care isi pierde vremea, care umbla haimana. ♦ (Despre unele pasari) A scoate sunete asemanatoare cu ale fluierului (1). ♦ Tranz. (La spectacole, manifestari sportive etc.) A-si manifesta dezaprobarea sau aprobarea prin fluieraturi. 2. A canta din fluier (1). 3. A emite sunete ascutite intrebuintand un instrument special, mai ales pentru semnalizare. II. (Despre vant, furtuna, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascutit si puternic; a suiera. [Pr.: flu-ie-] – Din fluier.