Rezultate din textul definițiilor
ACTIUNE, actiuni, s. f. I. 1. Desfasurare a unei activitati; fapta intreprinsa (pentru atingerea unui scop). ◊ Om de actiune = om intreprinzator, energic, care actioneaza repede. ◊ Expr. A pune in actiune = a pune in miscare. A trece la actiune = a intreprinde ceva. ♦ (Uneori determinat de „armata”) Operatie militara. ♦ (Gram.) Ceea ce exprima verbul (o stare, o miscare, un proces etc.). 2. Desfasurare a intamplarilor intr-o opera literara; fabulatie, subiect, intriga. 3. Efect, exercitare a unei influente asupra unui obiect, a unui fenomen. Actiunea substantelor otravitoare asupra organismului. 4. (Jur.) Proces; (concr.) act prin care se cere deschiderea unui proces. II. Hartie de valoare, care reprezinta o parte anumita, fixa si dinainte stabilita, a capitalului unei societati si care da detinatorului dreptul sa primeasca dividende. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. action, lat. actio, -onis.
INTENTIE, intentii, s. f. Dorinta, gand de a face, de a intreprinde ceva; proiect, plan. ◊ Loc. adv. Cu intentie = intentionat, inadins. Fara intentie = involuntar, fara sa vrea. ◊ Loc. conj. Cu intentia sa... (sau, loc. prep., cu intentia de a...) = cu gandul, in dorinta de a... ◊ Expr. A face cuiva proces de intentie = a invinui pe cineva de ganduri pe care nu le-a avut. A avea intentii serioase (cu)... = a) a fi decis sa realizeze ceea ce si-a propus; b) a fi decis sa contracteze o casatorie. ♦ (Jur.) Atitudine psihica a unei persoane care isi da seama de caracterul ilicit al faptei sale, prevazandu-i si dorindu-i sau acceptandu-i efectele. [Var.: intentiune s. f.] – Din fr. intention, lat. intentio, -onis.
TEREN, terenuri, s. n. 1. Intindere de pamant delimitata (considerata dupa relieful sau dupa situarea sa in spatiu). ◊ Expr. A sonda (sau a pipai, a tatona) terenul = a observa cu atentie situatia, imprejurarile, inainte de a intreprinde ceva; a se informa. A castiga teren = a progresa putin intr-o actiune; a-si consolida pozitia. A parasi terenul = a se da batut, a ceda. A pierde teren = a pierde sansele de succes. ♦ Solul privit din punct de vedere geologic, geografic etc. Terenuri paleozoice. ♦ Loc, regiune. 2. Fig. Domeniu de activitate, de preocupari. ◊ Loc. adv. Pe teren = la fata locului; la locul de productie. 3. (Urmat de determinari care arata destinatia) Spatiu special amenajat intr-un anumit scop. Teren de sport. – Din fr. terrain.
PROIECT, proiecte, s. n. 1. Plan sau intentie de a intreprinde ceva, de a organiza, de a face un lucru. 2. Prima forma a unui plan (economic, social, financiar etc.), care urmeaza sa fie discutat si aprobat pentru a primi un caracter oficial si a fi pus in aplicare. ◊ Proiect de lege = text provizoriu al unei legi, care urmeaza sa fie supus dezbaterii organului legiuitor (si opiniei publice). 3. Lucrare tehnica intocmita pe baza unei teme date, care cuprinde calculele tehnico-economice, desenele, instructiunile etc. necesare executarii unei constructii, unei masini etc. ◊ Proiect de diploma = lucrare cu caracter tehnic, aplicativ, pe baza careia studentii institutelor politehnice, institutelor de arhitectura etc. obtin diploma la sfarsitul studiilor. [Pr.: pro-iect] – Din germ. Projekt, lat. projectus.
FAGADUINTA ~e f. inv. Intentie declarata (de a intreprinde ceva); promisiune. ◊ Tara (sau pamantul) ~ei a) numele biblic al Palestinei; b) loc unde cineva tinde sa ajunga. /a fagadui + suf. ~inta
IDEE ~i f. 1) Reprezentare generala si abstracta, care se formeaza in constiinta omului, despre un obiect sau despre un fenomen; concept; notiune. 2) Rezultat al procesului de gandire; gand. ◊ ~ fixa idee care staruie mereu in mintea cuiva; idee obsedanta. A avea ~ a avea cunostinte sumare despre ceva. 3) Fel de a vedea lucrurile din jur, de a reprezenta realitatea. 4) Conceptie de baza a unei opere. ~ea romanului. ~ea spectacolului. 5) Intentie de a intreprinde ceva. [Sil. de-e-] /<lat., gr. idea
MARE2 mari f. 1) Spatiu intins de apa statatoare, sarata, situata intre continente sau in interiorul lor. ~ea Mediterana. ~ea Caspica. ◊ A fagadui (a promite, a cere) ~ea cu sarea a fagadui (a promite, a cere) imposibilul. A incerca ~ea cu degetul a intreprinde ceva fara sanse de succes. A vantura mari si tari a calatori foarte mult. 2) fig. Intindere mare; vastitate. O ~ de grane. 3) Multime sau cantitate foarte mare. O ~ de flori. [G.-D. marii] /<lat. mare, ~is
NOROC ~oace n. pop. 1) Soarta, destin favorabil. ◊ La (sau intr-un) ~ la intamplare. 2) Concurs de imprejurari favorabile. ◊ A-i surade cuiva ~ocul a-i merge cuiva in viata. A-si incerca ~ocul a intreprinde ceva fara a fi sigur de reusita. Spre ~ocul cuiva din fericire. Cum a da targul si ~ocul cum va fi; dupa imprejurari. A avea ~ a reusi, a avea succes. Joc de ~ joc (de carti, de zaruri etc.) in care castigul este intamplator; joc de ha-zard. ~! formula de salut. 3) Stare de satisfactie deplina; fericire. A-si gasi ~ocul. ◊ A fugi de ~ a evita inconstient ceea ce putea sa aduca fericire. /<sl. naroku
TEREN ~uri n. 1) Intindere de pamant (delimitata in functie de relief); portiune de pamant. ◊ A pregati ~ul a face lucrari pregatitoare inainte de a intreprinde ceva. A sonda (sau a pipai, a tatona) ~ul a cerceta imprejurarile (inainte de a intreprinde ceva) pentru a-si asigura reusita. A castiga ~ a progresa intr-o actiune, reusind putin cate putin. A parasi ~ul a ceda; a se da batut. 2) Sol dintr-o portiune a scoartei terestre, conside-rat din punct de vedere al naturii sale. ~ argilos. 3) Suprafata de pamant special amenajata in vederea anumitelor lucrari sau activitati. 4) fig. Domeniu de activitate; sfera de preocupari. ◊ Pe ~ la fata locului; la locul de munca. /<fr. terrain
HAZARDA vb. I. refl. A intreprinde ceva la voia intamplarii; a se aventura; a risca, a se expune. [< fr. hasarder].
INTENTIE s.f. 1. Dorinta, plan, gand de a intreprinde ceva. 2. (Jur.) Atitudine psihica a cuiva care-si da seama de caracterul ilicit al faptei sale, prevazandu-i sau acceptandu-i efectele. [Gen. -iei, var. intentiune s.f. / cf. fr. intention, lat. intentio].
TEREN s.n. 1. Intindere de pamant. ♦ A sonda terenul = a examina cu atentie situatia sau imprejurarile inainte de a intreprinde ceva; a se informa. ♦ Sol. ♦ Loc, regiune. 2. (Geol.) Totalitatea formatiilor geologice dintr-o portiune a scoartei terestre. 3. (Fig.) Domeniu de activitate, de preocupari. ♦ Pe teren = la fata locului; la locul de munca. [< fr. terrain].
HAZARDA vb. refl. a intreprinde ceva la voia intamplarii; a se aventura; a risca. (< fr. hasarder)
INTENTIE s. f. 1. dorinta, plan, gand de a intreprinde ceva. 2. (jur.) atitudine psihica a cuiva care-si da seama de caracterul ilicit al faptei sale. (< fr. intention, lat. intentio)
TEREN s. n. 1. intindere de pamant. ♦ a sonda (sau a tatona) ~ ul = a examina cu atentie situatia sau imprejurarile inainte de a intreprinde ceva; a se informa; a castiga (sau a pierde) ~ = a avansa pas cu pas (sau a da inapoi) intr-o actiune; a parasi ~ ul = a ceda, a se da batut. ◊ sol. ◊ loc, regiune. 2. spatiu amenajat pentru sporturi si recreare. 3. totalitatea formatiilor geologice dintr-o portiune a scoartei terestre. 4. loc unde se desfasoara o activitate, unde are loc o actiune. 5. (fig.) domeniu de activitate, de preocupari. ♦ pe ~ = la fata locului; la locul de munca. (< fr. terrain)
indrazni (indraznesc, indraznit), vb. – 1. (Inv.) A prinde curaj, a se insufleti. – 2. A indrazni, a se incumeta, a avea curajul de a intreprinde ceva. – Var. indrasni. Sl. druznati, de la druzu „indraznet”, cf. Puscariu, Dacor., VIII, 349, unde cuvintul este considerat, impotriva tuturor aparentelor, drept un termen de cultura). – Der. indraznitor, adj. (cutezator, curajos); neindraznet, adj. (timid); indrazneala, s. f. (cutezanta, curaj).
GHES, ghesuri, s. n. (In expr.) A da (cuiva) ghes = a) a da (cuiva) o lovitura usoara (cu cotul); b) a indemna, a stimula, a imboldi, a zori (sa intreprinda ceva). – Et. nec.
TURTI, turtesc, vb. IV. Tranz. si refl. 1. A (se) deforma prin lovire, apasare, comprimare etc., capatand o forma latita, intinsa. ♦ Tranz. A strivi pe cineva (accidentand, omorand). 2. Fig. (Fam.) A face sa-si piarda sau a-si pierde fortele, energia; a face sa-si piarda sau a-si pierde elanul, increderea, curajul sa intreprinda ceva; a (se) descuraja. 3. Fig. (Fam.) A (se) imbata (tare). – Din turta.
AUTOIMPRECATIE s.f. Blestem adresat siesi pentru a garanta justetea si buna-credinta cu care a afirmat sau a intreprins ceva. [Gen. -iei. / et. incerta].
INTREPRINZATOR, -OARE adj. Care este gata sa intreprinda ceva; cu initiativa. ♦ Indraznet. [< intreprinde + -(a)tor].
INITIATIVA s.f. Faptul de a propune sau intreprinde primul ceva. ♦ Calitatea, insusirea celui care este inclinat sa lucreze, sa intreprinda ceva nou din indemn propriu. [< fr. initiative, it. iniziativa, cf. lat. initium – inceput].
INITIATIVA s. f. faptul de a propune sau intreprinde primul ceva. ◊ insusirea celui care este inclinat sa intreprinda ceva nou din indemn propriu. (< fr. initiative)
INITIATIVA ~e f. 1) Predispozitie de a intreprinde primul ceva sau de a avea indrazneala sa faca ceva. 2) Chemare la o actiune si organizare a realizarii ei. [G.-D. initiativei; Sil. -ti-a-] /<fr. initiative
BENEFICIAR, -A s. m. f. cel care beneficiaza de ceva. ◊ persoana, intreprindere, institutie pentru care se executa o lucrare, se presteaza diferite servicii. (< fr. beneficiaire, lat. beneficiarius)
INITIATIVA, initiative, s. f. Faptul de a propune, de a organiza sau de a incepe o actiune, antrenand dupa sine si pe altii; insusirea celui care indrazneste sau este dispus sa intreprinda cel dintai ceva, din indemn propriu. ◊ Expr. Din proprie initiativa = fara a fi indemnat sau silit de altul. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. initiative.
FURNIZOR ~oare (~ori, ~oare) m. si f. Persoana sau intreprindere care furnizeaza ceva. /<fr. fournisseur
NERABDARE s. f. Lipsa de rabdare; impacienta; starea celui nerabdator; neastampar (provocat de asteptare), incordare, infrigurare; dorinta arzatoare, graba de a incepe, de a intreprinde, de a termina ceva. ◊ Loc. adv. Cu nerabdare = in mod nerabdator; cu infrigurare. ♦ Enervare, iritare; nervozitate. – Ne- + rabdare.
NISIP ~uri n. 1) Roca sedimentara silicioasa, provenita din sfaramarea unor minerale, roci, resturi organice, care se prezinta sub forma de granule fine, avand diferite intrebuintari. ~ calcaros. ◊ A cladi ceva pe ~ a) a intreprinde actiuni sortite esecului; b) a face un lucru zadarnic. 2) mai ales la pl. Intindere de pamant acoperita cu asemenea granule fine. /<bulg. nasip
PROIECT s.n. 1. Plan de a intreprinde, de a face ceva; intentie. ♦ Prima redactare sau primele idei in legatura cu ceva care urmeaza sa se faca sau care trebuie pus in executie. ♦ Proiect de lege = text provizoriu al unei legi. 2. Lucrare care cuprinde calculele, desenele, instructiunile etc. necesare pentru executarea unei constructii, a unei masini etc. [Pron. pro-iect. / < lat. proiectus, cf. fr. projet].
PROIECT s. n. 1. plan de a intreprinde, de a face ceva; intentie. 2. prima redactare, primele idei in legatura cu ceva care urmeaza sa se faca, sa fie pus in executie. ♦ ~ de lege = text provizoriu al unei legi. 3. lucrare care cuprinde calculele, desenele, instructiunile etc. necesare pentru executarea unei constructii, masini etc. (< germ. Projekt, lat. proiectus)
AB INITIO (lat.) dintru inceput, de la capat – A intreprinde sau a relata ceva ab initio.
COUTE QUE COUTE (fr.) cu orice pret – A intreprinde sau a dori ceva coute que coute.
A CLADI ~esc tranz. 1) (case, ziduri etc.) A realiza prin lucrari de constructie; a construi; a zidi; a ridica; a inalta; a dura; a edifica. ◊ ~ ceva pe nisip a) a intreprinde actiuni sortite esecului din cauza lipsei unei baze trainice; b) a face un lucru zadarnic. 2) (obiecte omogene) A aseza in mod sistematic unul peste altul. /<sl. kladon
intreprinde vb. III. tr. A lua hotararea de a face ceva, a se apuca de ceva, a pune ceva in lucru. [P.i. intreprind si intreprinz, perf. s. -prinsei, part. -prins. / cf. fr. entreprendre].
PRIMIRE, primiri, s. f. Faptul de a primi. 1. Luare in posesiune a unui bun care ti-a fost oferit, dat, datorat. ◊ Loc. vb. A da (cuiva ceva) in primire = a preda, a incredinta (cuiva ceva). A lua (ceva) in primire = a prelua (ceva); a receptiona. ◊ Expr. A lua (pe cineva) in primire = a) a lua (pe cineva) in grija sa, sub supravegherea sa (pentru a-l indruma), a purta de grija; b) (fam.) a certa pe cineva, a-i face reprosuri. 2. Acceptare, admitere a unui vizitator, a unui solicitator; modul de a-l intampina, de a-l trata. ◊ Loc. adj. De primire = a) (despre ore, zile) in care este permis accesul publicului intr-un loc; b) (despre incaperi) destinat vizitatorilor, solicitatorilor. 3. Manifestare a unei anumite atitudini fata de ceva. 4. Admitere a cuiva intr-o intreprindere, intr-o institutie, intr-o organizatie. – V. primi.
FINANTATOR ~i m. rar Persoana sau intreprindere care finanteaza pe cineva sau ceva. /a finanta + suf. ~tor
PLASA vb. I. tr. 1. a repartiza pe cineva intr-un loc anumit, intr-un post. 2. a investi (un capital) intr-o intreprindere. ◊ a vinde marfuri. ◊ a spune ceva la timp, la locul potrivit. 3. (sport) a trimite mingea intr-un loc anumit sau la un anumit jucator. II. refl. a se situa pe o anumita pozitie. (< fr. placer)
PLASA vb. I. tr. 1. A repartiza pe cineva intr-un loc anumit, intr-un post. ♦ refl. A se situa pe o anumita pozitie. 2. A investi (un capital) intr-o intreprindere (rentabila). ♦ A vinde marfuri. ♦ A spune ceva la timp, la locul potrivit. 3. A trimite mingea intr-un loc anumit sau la un anumit jucator. [P.i. -sez. / < fr. placer].
intreprinde, intreprind, vb. III. Tranz. A se apuca de facut ceva, a se angaja la ceva; a face un lucru, a efectua. [Perf. s. intreprinsei. part. intreprins] – Intre1- + prinde (dupa fr. entreprendre).
A ACTIONA ~ez 1. intranz. 1) A intreprinde o actiune. 2) A influenta (asupra cuiva sau a ceva), producand un efect. 2. tranz. 1) (masini, instalatii) A pune in actiune; a face sa functioneze. 2): ~ (pe cineva) in judecata a da pe cineva in judecata. [Sil. -ti-o-] /<fr. actionner
BANDA2 benzi f. 1) Fasie (lunga si ingusta) din diferite materiale, cu care se infasoara, se leaga sau se impodobeste ceva; straif. ◊ ~ izolatoare fasie ingusta de material, acoperita pe una din fete cu un strat de cauciuc lipicios, folosita la izolarea legaturilor electrice. ~ magnetica fasie magnetizata, ingusta si lunga, destinata inregistrarii magnetice a semnalelor electrice. ~ de magnetofon fasie de material plastic, acoperita cu un strat de material magnetic, care se foloseste la inregistrarea si reproducerea sunetelor cu ajutorul magnetofonului. ~ rulanta fasie mobila, actionata mecanic, care serveste la transportarea materialelor sau fabricatelor intr-o intreprindere producatoare. 2) Parte ingusta si lunga din componenta a ceva. ◊ ~ de circulatie fasie dintr-o sosea, rezervata circulatiei vehiculelor in acelasi sens. [G.-D. benzii] /<fr. bande
A OPERA ~ez 1. tranz. 1) A aduce la indeplinire (pentru atingerea unui scop); a transforma in fapt; a infaptui; a efectua; a executa; a realiza. ~ o substituire. 2) A supune unei interventii chirurgicale. ~ un bolnav. 3) A trece intr-un registru de evidenta contabila. ~ transferul unor marfuri. 4) (furturi, spargeri, crime etc.) A comite premeditat. 2. intranz. 1) A indeplini o anumita actiune (manipuland cu ceva). Savantul ~eaza cu date. 2) (despre unitati militare) A intreprinde manevre de natura strategica sau tactica. /<fr. operer, lat., it. operare
intreprinde vb. tr. a lua hotararea de a face ceva, a se apuca de ceva, a pune ceva in lucru. (dupa fr. entreprendre)
GRES, gresuri, s. n. (Inv. si reg.; azi mai ales in loc. si expr.) Greseala. ◊ Loc. adv. Fara gres = in mod perfect, fara a comite vreo eroare. ◊ Expr. A da gres = a) a nu nimeri tinta, obiectivul ochit; b) a nu izbuti intr-o actiune, intr-o intreprindere. (Inv.) A-i da (cuiva) gres = a-i imputa (cuiva) ceva, a gasi vinovat (pe cineva). (Reg.) A nu avea gres = a nu constitui o greseala, a nu aduce vatamare, a fi nimerit. – Din gresi (derivat regresiv).
MUNTE, munti, s. m. 1. Ridicatura a scoartei pamantului mai mare decat dealul, de obicei stancoasa si depasind inaltimea de 800 de metri. ◊ Expr. Prin munti si vai = peste tot, pretutindeni, pe tot intinsul. ♦ Regiune, zona muntoasa. 2. Fig. Gramada, cantitate mare (si inalta) din ceva; morman. ♦ Om foarte inalt (si solid). 3. (In sintagma) Munte de pietate = intreprindere capitalista de credit specializata in acordarea de credite pe baza amanetarii obiectelor de uz personal; casa de lombard. – Din lat. mons, -tem.
PROFIT, profituri, s. n. Ceea ce reprezinta un folos (material sau spiritual) pentru cineva sau ceva; castig, beneficiu, avantaj. (Ec.) Venitul adus de capitalul utilizat intr-o intreprindere, reprezentand diferenta dintre incasarile efective si totalul cheltuielilor aferente. ♦ Spec. (Ec.) Beneficiu obtinut de o intreprindere. – Din fr. profit, germ. Profit.
ANGAJAMENT s.n. 1. Obligatie luata de cineva, din proprie initiativa, de a face ceva; promisiune solemna. ◊ (Ec.) Angajament de plata = obligatie asumata in scris de o intreprindere fata de banca, la contractarea unui credit, cu privire la utilizarea si rambursarea creditului respectiv. 2. Punerea pucului sau a mingii in joc (la hochei si baschet). [< fr. engagement].
PRODUCATOR, -OARE I. adj. care este cauza; care da nastere la ceva. II. s. m. f. cel care produce prin munca bunuri materiale. ♦ persoana, societate, intreprindere care asigura finantarea si turnarea unui film. (dupa fr. producteur)
PRODUCATOR, -OARE adj. Care produce, care da nastere la ceva. // s.m. si f. Persoana care produce prin munca bunuri materiale. ♦ Persoana, societate sau intreprindere care asigura finantarea si turnarea unui film. [< produce + -(a)tor].
ACTIV1 s. n. 1. (In oranduirea socialista) Colectiv intr-o organizatie politica sau intr-o institutie de stat, format din elementele cele mai devotate si mai ridicate din punct de vedere politic, carora li se incredinteaza munci de raspundere. ♦ Totalitatea persoanelor care, desi nu fac parte din partidul clasei muncitoare, se identifica ideologic cu acesta si ii sprijina munca, formand elementul de legatura intre el si mase. 2. Totalitatea bunurilor mobile si imobile care apartin unei intreprindere sau unei institutii; parte a bilantului unde se inscriu aceste bunuri. ◊ Expr. A avea ceva la activul sau = a fi autorul unei actiuni grave. A pune ceva la activul cuiva = a pune o actiune grava pe seama cuiva. – (1) Rus. aktiv, (2) fr. actif (lat. lit. activus).
MONOPOL, monopoluri, s. n. 1. Drept exclusiv al cuiva, de obicei al statului, de a dispune de ceva, de a efectua ceva; dominatie intr-un domeniu, intr-una sau mai multe ramuri economice. ♦ (Pop.) Rachiu fabricat de o intreprindere care detine un monopol (1). 2. Privilegiu exclusiv, de drept si de fapt, pe care il poseda un individ, o intreprindere sau un organism public de a fabrica, de a vinde sau de a exploata anumite bunuri sau servicii. ♦ intreprindere mare sau uniune de intreprinderi care concentreaza in mana lor productia si desfacerea unor produse importante, cu scopul stabilirii unor preturi mari si al obtinerii unor profituri ridicate. 3. Fig. Drept exclusiv pe care si-l aroga cineva. – Din germ. Monopol, fr. monopole.
A INCERCA incerc tranz. 1) (obiecte sau fiinte) A verifica printr-o proba (pentru a se convinge de ceva). ~ un costum. ~ un vehicul. ◊ ~ marea cu degetul a se apuca de o actiune irealizabila. 2) (actiuni) A intreprinde ca tentativa. ~ sa compuna muzica. 3) A cunoaste din proprie experienta. 4) (despre senzatii, sentimente etc.) A pune stapanire; a apuca. /<lat. incircare
PUBLICITATE s. f. faptul de a face ceva cunoscut publicului o a da ~tatii = a publica. ◊ mijloc de a face cunoscut un produs, o intreprindere etc. prin informarea cumparatorului asupra calitatii, pretului, utilitatii. (< fr. publicite)
MOARA mori f. 1) Constructie prevazuta cu instalatii speciale pentru macinarea cerealelor. ~ de vant. ~ de apa. ~ cu aburi. ◊ A turna apa la ~a cuiva (sau a-i da cuiva apa la ~) a-i crea cuiva o situatie favorabila (pentru a infaptui ceva negativ). A-i veni cuiva apa la ~ a) a-i aparea cuiva posibilitatea de a face ceva; b) a se schimba situatia in folosul cuiva. A se bate cu morile de vant a) a intreprinde actiuni inutile; b) a lupta cu dusmani inchipuiti. A ajunge de la ~ la rasnita a saraci. ~ stricata (sau hodorogita, sparta, neferecata) palavragiu; flecar. A lua cuiva apa de la ~ a) a impiedica pe cineva sa faca ceva; a paraliza cuiva miscarile; b) a lipsi pe cineva de un avantaj. A trai ca gaina la ~ a trai in belsug. 2) Masina pentru maruntirea unor materiale tari (minereuri, pietris etc.) /<lat. mola
IMOBILIZA vb. tr. 1. a pune pe cineva sau ceva in imposibilitatea de a se misca; a intepeni. 2. a investi mari disponibilitati materiale si banesti intr-o intreprindere, intr-o afacere, scotandu-le din circuitul normal. (< fr. immobiliser)
HAT1, haturi, s. n. 1. Parte a hamului alcatuita din curele (sau franghii) lungi, prinse de inelele capetelei, cu ajutorul carora se conduc caii inhamati. ◊ Expr. A tine (pe cineva sau ceva) in haturi = a tine din scurt pe cineva sau ceva; a struni, a stapani. A lua haturile in mana = a prelua conducerea, manifestand o oarecare autoritate constrangatoare (intr-o intreprindere, o afacere etc.). A scapa haturile din mana = a pierde conducerea sau initiativa (intr-o intreprindere, o afacere etc.), a nu mai putea stapani spiritele. 2. (Reg.) Lat, juvat, streang de care este spanzurat cineva. – Cf. hat.
MARCAJ, marcaje, s. n. Actiunea de a marca si rezultatul ei; marcare. 1. (Concr.) Semn aplicat pe un obiect, pe un animal etc. pentru a-l deosebi de altele. ♦ Spec. Semn facut pe copaci, pe stanci etc. sau pe tablite speciale, pentru a indica turistilor un anumit drum; p.ext totalitatea semnelor care indica un drum turistic; spec. semn conventional care indica ceva (pe o suprafata, pe drumurile rutiere etc.) 2. (Sport) Supraveghere a unor jucatori din echipa adversa, pentru a-i impiedica sa intreprinda actiuni ofensive sau sa marcheze (4). 3. (In sintagma) Tabela de marcaj = tabela pe care se afiseaza scorul intr-o competitie (sportiva). – Din fr. marquage.
IMOBILIZA, imobilizez, vb. I. Tranz. A aduce pe cineva sau ceva in stare de nemiscare, de neclintire, a face sa nu se mai poata misca, sa nu mai poata actiona. ♦ A investi mari disponibilitati intr-o intreprindere, intr-o afacere (scotandu-le din circuitul normal). – Din fr. immobiliser.
CONTRACT s. n. 1. conventie, intelegere scrisa prin care doua sau mai multe parti se obliga reciproc la ceva. ♦ ~ de munca = contract potrivit caruia cineva se obliga sa presteze o anumita munca in schimbul unei retributii; ~ colectiv de munca = contract incheiat de o institutie sau intreprindere cu muncitorii si functionatii respectivi, reprezentati prin comitetul sindicatului; ~ economic = contract intre doua intreprinderi prin care o parte se obliga sa livreze anumite produse, sa presteze un serviciu sau sa execute o lucrare, iar cealalta sa plateasca pretul marfii sau al lucrarii, ori tariful serviciului efectuat. 2. teoria ului social = teorie rationalista potrivit careia statul ar fi aparut ca urmare a unei conventii intre oameni. 3. (bridge) numar de levate la care s-a angajat un jucator. (< lat. contractus, fr. contrat)
ACTIONA, actionez, vb. I. 1. Intranz. A intreprinde o actiune, o fapta etc.; a lucra. ♢ Expr. (Tranz.) A actiona (pe cineva) in judecata = a da (pe cineva) in judecata. ♦ A influenta asupra cuiva sau a ceva; a avea efect. 2. Tranz. (Mec.) A pune in miscare, a face sa functioneze. [Pr.: -ti-o-] – Fr. actionner.
SLUJBA, slujbe, s. f. I. 1. Indeletnicire de oarecare durata si limitata la un orar de lucru, pe care cineva o are ca angajat la o intreprindere de stat sau particulara si care este remunerata cu o anumita suma de bani; serviciu, functie, post. ◊ Expr. A fi (sau a se pune) in slujba cuiva (sau a ceva) = a fi sau a se pune la dispozitia cuiva; a servi interesele cuiva sau a sustine o anumita cauza. (Inv.) A-i fi cuiva de slujba = a-i fi cuiva de folos. ♦ (Pop.) Stagiu militar. 2. (Rar) Misiune, sarcina, insarcinare. ♦ (Inv.) Serviciu facut cuiva. II. Indeplinire solemna de catre preot a ritualurilor prevazute in canoanele bisericesti pentru anumite ocazii si sarbatori; oficiere; serviciu religios, serviciu divin. – Din sl. sluzĩba.
POST1 ~uri n. 1) Loc special de unde se poate supraveghea sau pazi un obiect. ~ de observatie. A fi la ~. 2) Persoana sau grup de persoane puse intr-un anumit loc sa pazeasca sau sa supravegheze pe cineva sau ceva. A schimba ~ul. 3) (in trecut) Unitate de jandarmi avand insarcinarea sa mentina ordinea intr-o comuna (rurala). 4) Activitate de raspundere pe care o indeplineste cineva permanent intr-o institutie, intreprindere sau organizatie in schimbul unui salariu; functie. ~ de presedinte. ~ de sef de sectie. 5) Loc special amenajat unde se desfasoara o anumita activitate. ~ de radio. ~ sanitar. /<fr. poste
CONTRACT s.n. 1. Conventie (scrisa) prin care doua sau mai multe parti se obliga reciproc la ceva. ◊ Contract de munca = intelegere potrivit careia cineva se obliga sa presteze o anumita munca in schimbul unei retributii; contract colectiv (de munca) = conventie scrisa incheiata de o institutie sau de o intreprindere cu muncitorii si functionarii repectivi, reprezentati prin comitetul sindicatului. 2. Contract social = teorie idealista potrivit careia statul ar fi aparut ca urmare a unei conventii prin care oamenii renuntau de bunavoie la drepturile lor „naturale” in folosul unui organ suprem, care se obliga sa le apere viata, securitatea si proprietatea. [Pl. -te, -turi. / < lat. contractus, cf. fr. contrat].
ACTIONA, actionez, vb. I. 1. Intranz. A intreprinde o actiune, o fapta etc. ◊ Expr. (Tranz.) A actiona (pe cineva) in justitie (sau in judecata) = a intenta un proces, a da in judecata. ♦ A exercita o influenta asupra cuiva sau a ceva; a avea efect. 2. Tranz. (Mec.) A pune in miscare, a face sa functioneze. ♦ A realiza prin comenzi un anumit regim de functionare a unui sistem tehnic. [Pr.: -ti-o] – Din fr. actionner.
PRIMI, primesc, vb. IV. Tranz. 1. A lua in posesiune sau a accepta ceea ce ti se ofera, ti se da, ti se datoreaza; a obtine, a capata; spec. a incasa. ♦ A-i fi atribuit un titlu, un rang etc. ♦ A lua cunostinta de o stire, de o dispozitie etc. ♦ A fi obiectul spre care se indreapta o actiune sau care sufera efectele ei. 2. A se ocupa de un oaspete, a iesi in intampinarea lui; p. ext. a oferi cuiva ospitalitate; a gazdui. ♦ A avea oaspeti; a da o petrecere. ♦ A accepta vizita cuiva (in interes profesional, personal etc.); a acorda o audienta. 3. A admite, a include, a incadra pe cineva intr-o intreprindere, intr-o institutie, intr-o organizatie etc. ♦ A cuprinde, a ingloba, a include. 4. A consimti la..., a fi de acord cu...; a accepta, a admite. ♦ A imbratisa o teorie, o doctrina, o conceptie religioasa; a adera la... ♦ A manifesta o anumita atitudine fata de cineva sau de ceva. – Din sl. priimati.
DIRECTIE s.f. I. 1. Orientare in spatiu a unei persoane sau a unui obiect fata de un punct de referinta; loc catre care se indreapta cineva sau ceva; sens al unei miscari, al unei pozitii etc. 2. (Mat.) Proprietate comuna tuturor dreptelor paralele cu o dreapta fixa. II. 1. Conducere, dirijare (a unei institutii, a unei intreprinderi etc.). ◊ Directie de scena = regie. 2. Functie de director; (p. ext.) durata cat o persoana indeplineste aceasta functie. 3. Organ care conduce o intreprindere, o institutie etc. ♦ Diviziune in cadrul unui minister, al unei mari institutii etc., care se ocupa de o anumita ramura de activitate. 4. Birou, local unde functioneaza o directie. III. Totalitatea pieselor sau sistemul cu care se dirijeaza un vehicul. ♦ Parte mobila a ampenajului vertical cu ajutorul caruia pilotul manevreaza avionul in plan orizontal. [Gen. -iei, var. directiune s.f. / cf. fr. direction, lat. directio].
PRACTIC, -A I. adj. 1. referitor la practica. ◊ care tinde catre o actiune, catre o realizare; care realizeaza ceva, da rezultate concrete; util. ◊ comod, folositor; ingenios. 2. (despre oameni) cu spirit de actiune; indemanatic, destoinic. II. s. f. 1. activitate a oamenilor indreptata spre crearea conditiilor necesare existentei si dezvoltarii societatii, in primul rand procesul productiei materiale. ◊ aplicare a cunostintelor teoretice; (p. ext.) experienta, rutina. ◊ stagiu pe care il face un student sau un elev intr-o intreprindere. 2. ansamblu de metode si de procedee aplicate si verificate efectiv. 3. exercitare a unei profesiuni; profesare. 4. (pl.) ceremonie, manifestare exterioara specifica unui cult, unei credinte etc. (< lat. practicus, gr. praktikos, germ. praktisch, dupa fr. pratique, germ. Praktik, gr. praktike)