Rezultate din textul definițiilor
ACADEMIE, academii, s. f. 1. Societate de invatati, de literati, de artisti etc. creata pentru dezvoltarea stiintelor si a artelor; inalta institutie culturala care reuneste pe cei mai de seama savanti si artisti. 2. Scoala de invatamant superior. [Acc. si: (dupa lat.) academie] – Din fr. academie, lat. academia.
BACALAUREAT, -A, bacalaureati, -te, subst. 1. S. n. Examen general pentru absolventii liceului, a carui promovare da dreptul la inscrierea intr-o institutie de invatamant superior. ◊ Titlu obtinut in urma acestui examen. 2. S. m. si f. Persoana care a promovat examenul de bacalaureat (1). [Pr.: -la-u-re-at] – Din fr. baccalaureat.
CATEDRA, catedre, s. f. 1. Pupitru sau masa speciala, asezata de obicei pe o estrada, de la care vorbesc profesorii, oratorii etc. ◊ Expr. A vorbi (ca) de la catedra = a vorbi savant, livresc, afectat. 2. Post in invatamant; functie de profesor. ♦ Unitate de baza dintr-o institutie de invatamant superior, in cadrul careia se desfasoara activitatea didactica, metodica si de cercetare stiintifica in domeniul uneia sau mai multor discipline. – Din lat. cathedra.
INGINER, -A, ingineri, -e, s. m. si f. Specialist cu o pregatire tehnica si teoretica obtinuta intr-un institut de invatamant superior, care presteaza o activitate tehnica de proiectare, de cercetare, de organizare si de conducere a proceselor tehnologice dintr-o intreprindere; titlu detinut de aceasta persoana. – Din it. ingegnere. Cf. rus. injener, fr. ingenieur, germ. Ingenieur.
INSTITUT, institute, s. n. 1. Institutie in care se fac cercetari stiintifice de specialitate. ♦ Institutie de invatamant superior (universitar) in care se pregatesc cadre cu calificare superioara in diferite specialitati. ♦ (Concr.) Local in care functioneaza astfel de institutii. 2. (In trecut) Scoala particulara de grad secundar, de obicei cu internat. 3. (Inv.) Institutie (2). – Din fr. institut, lat. institutum.
UNIVERSITATE, universitati, s. f. Institutie de invatamant superior cu mai multe facultati si sectii. ◊ (Iesit din uz) Universitate de partid = scoala superioara in care se preda ca disciplina de baza marxism-leninismul. Universitate populara = institutie pentru educatia adultilor, avand ca forma principala de activitate ciclul de prelegeri din domenii variate. ♦ Localul acestor institutii. – Din fr. universite, lat. universitas, -atis.
EXAMEN, examene, s. n. 1. Mijloc de verificare si de apreciere a cunostintelor dobandite de elevi, de studenti, de candidati pentru ocuparea unui loc, a unui post etc. ◊ Examen de diploma = examen sustinut in fata unei comisii speciale, dupa absolvirea unei institutii de invatamant superior, in vederea obtinerii diplomei. ♦ Proba, incercare prin care se verifica trainicia, temeinicia unui lucru, a unei situatii etc. 2. Cercetare amanuntita a unui lucru sau a unei fiinte, in vederea ajungerii la o justa cunoastere a lor. ◊ Examen medical = cercetare de catre medic a unui bolnav pentru a pune diagnosticul si pentru a stabili tratamentul. [Pr.: eg-za-] – Din fr., lat. examen.
STUDENT, -A, studenti, -te s. m. si f. Persoana care urmeaza cursurile unei universitati sau ale unui institut de invatamant superior. – Din it. studente, germ. Student, lat. studens, -ntis.
TITRAT, -A, titrati, -te, adj., s. m. si f. 1. Adj., s. m. si f. (Persoana) care a obtinut un titlu in urma absolvirii unei institutii de invatamant superior. 2. Adj. (Despre solutii) A carei concentratie a fost determinata prin analiza. – Din fr. titre.
POLITEHNIC, -A, politehnici, -ce, adj. Care cuprinde sau se refera la mai multe stiinte tehnice. ◊ Institut politehnic (si substantivat, f.) = institutie de invatamant superior unde se pregatesc cadre de specialisti in diferite domenii ale stiintelor tehnice. – Din fr. polytechnique.
FACULTATE, facultati, s. f. 1. Capacitate, posibilitate, insusire morala sau intelectuala a cuiva; aptitudine. ♦ Insusire, capacitate pe care o are un fenomen, un obiect, un sistem etc. de a actiona, a se dezvolta, a realiza ceva. 2. Unitate didactica si administrativa in cadrul unei institutii de invatamant superior, condusa de un decan si cuprinzand un ansamblu de discipline inrudite intre ele, pentru pregatirea studentilor si a doctoranzilor intr-un anumit domeniu de specialitate. – Din fr. faculte, lat. facultas, -atis.
LECTOR1, -A, lectori, -e, s. m. si f. 1. Grad in unele institutii de invatamant superior, mai mare decat asistentul si mai mic decat conferentiarul; persoana care are acest grad. 2. Membru al unui lectorat (2). 3. (Iesit din uz) Persoana care tinea lectii sau care conducea seminariile in invatamantul politic, in universitatile populare etc. – Din germ. Lektor.
LECTORAT, lectorate, s. n. 1. Functia de lector1 (1) intr-o institutie de invatamant superior. 2. Catedra in invatamantul superior in care se preda limba (si cultura) unui popor strain, adesea cu profesori din tara respectiva. – Din germ. Lektorat.
DOCTOR, doctori, s. m. 1. Persoana cu studii superioare care se ocupa cu vindecarea, tratarea sau prevenirea bolilor umane si animale; medic. 2. Titlu stiintific inalt acordat de o institutie academica sau de invatamant superior; persoana care are acest titlu. 3. (Fam.) Persoana foarte priceputa intr-un domeniu. 4. (Bot., reg.; in forma doftor) Arbust mediteraneean si tropical din care se extrage saburul (Aloe vera). [Var.: (1, pop.) doftor s. m.] – Din lat. doctor, fr. docteur. Cf. germ. Doktor.
RECTOR, rectori, s. m. Persoana care conduce (din punct de vedere stiintific si administrativ) o institutie de invatamant superior; grad detinut de aceasta persoana. ♦ (In unele tari din Apus) Persoana care conduce o scoala medie; grad detinut de aceasta persoana. – Din lat. rector, germ. Rektor, fr. recteur.
SENAT, senate, s. n. 1. (In Roma antica) Sfatul batranilor; (sub republica) organul suprem de conducere a statului; (sub imperiu) consiliu consultativ cu rol politic minor. 2. Denumire data camerei superioare a Parlamentului care, impreuna cu Camera Deputatilor, constituie corpurile legiuitoare in unele tari. 3. (Si in sintagma senat universitar) Organ de conducere a unei institutii de invatamant superior, format din profesori universitari si reprezentanti ai studentilor, prezidat de rector. 4. Loc in care se aduna senatorii. – Din fr. senat, lat. senatus.
CONSILIU, consilii, s. n. 1. Colectiv organizat, cu sarcini de conducere, de administrare sau de avizare etc. a activitatii unei organizatii, firme, societati comerciale, institutii etc. ◊ Consiliu de stat = a) (in unele state) organ suprem al puterii de stat cu activitate permanenta; b) denumire data organului consultativ al sefului statului; organul suprem al jurisdictiei administrative; organul administrativ central. Consiliu de ministri = totalitatea ministrilor indeplinind functia de organ al puterii executive; guvern. Consiliu de familie = organ de tutela alcatuit din membrii familiei, care se pronunta asupra actelor unui membru al familiei lipsit de capacitatea de administrare a bunurilor sale. Consiliu stiintific = colectiv insarcinat cu indrumarea muncii stiintifice intr-o institutie de invatamant superior sau intr-un institut de cercetare. Consiliu redactional = organ consultativ de pe langa redactia unei edituri, format din specialisti apartinand domeniilor de activitate ale redactiei respective. 2. (Inv.) Sfat. – Din lat. consilium, fr. conseil.
ACADEMIE ~i f. 1) Societate formata din oameni de stiinta si de cultura. 2) Institutie de invatamant superior. ~ economica. [G.-D. academiei] /<lat. academia, fr. academie
CAMPUS ~uri n. Teren pe care este amplasata o institutie de invatamant superior cu toate dotarile pentru cercetare, locuit, agrement etc. /<engl., fr. campus
COLOCVIU ~i n. 1) Discutie pe o tema stiintifica. 2) Forma de verificare a cunostintelor acceptata mai ales in institutiile de invatamant superior, constand in discutii, lucrari practice sau lucrari de laborator. [Sil. -viu] /<lat. colloquium
CONFERENTIAR ~a (~i , ~e) m. si f. 1) Persoana care tine o conferinta. 2) Persoana care preda intr-o institutie de invatamant superior, detinand functia intermediara intre lector si professor. /<fr. conferencier
CONSERVATOR3 ~oare n. Institutie de invatamant superior in care se pregatesc compozitori, interpreti vocali si instrumentali, dirijori, muzicologi, profesori de muzica. /<fr. conservatoire, germ. Konservatorium
DECAN ~i m. 1) (intr-o institutie de invatamant superior) Conducator al unei facultati. 2) Conducator al unei societati sau al unei institutii. 3) Membru al unei colectivitati cu cea mai mare vechime in functie. 4) (in biserica anglicana) Conducator ecleziastic. 5) ist. (in armata romana) Conducator al unei decurii; decurion. /<lat. decanus, germ. Decan
DOCTORAND ~da (~zi, ~de) m. si f. Persoana care isi pregateste teza de doctorat in cadrul unei institutii de invatamant superior sau de cercetari stiintifice. /<germ. Doctorand
FACULTATE2 ~ati f. Subdiviziune didactica si administrativa in cadrul unei institutii de invatamant superior, unde se pregatesc specialisti de calificare inalta intr-un anumit domeniu. [G.-D. facultatii] /<fr. faculte, lat. facultas, ~atis
INSTITUT ~e n. 1) Institutie de invatamant superior sau de cercetari stiintifice. 2) Sediul unei astfel de institutii. /<fr. institut, lat. institutum
LECTOR1 ~a (~i, ~e) m. si f. 1) Persoana care preda un obiect de studiu intr-o institutie de invatamant superior. 2) Persoana cu grad didactic universitar aflat intre cel de asistent si cel de conferentiar. /<germ. Lektor
LICEU ~e n. Ciclu de invatamant superior gimnaziului. /<fr. lycee, lat. lyceum
RECTOR ~i m. Conducator al unei institutii de invatamant superior. /<lat. rector, germ. Rektor, fr. recteur
RECTORAT ~e n. 1) Organ de conducere al unei institutii de invatamant superior in frunte cu un rector. 2) Sediul acestui organ. 3) Functia de rector. /<fr. rectorat, germ. Rektorat
STUDENT ~ta (~ti, ~te) m. si f. Persoana care isi face studiile intr-o institutie de invatamant superior. /<it. studente, germ. Student, lat. studens, ~ntis
SCOALA scoli f. 1) Institutie de invatamant elementar. 2) Institutie de invatamant specializata. ~ muzicala. 3) Cladire unde se afla aceasta institutie. 4) Totalitate a institutiilor de invatamant de toate treptele; sistem de invatamant. ◊ ~ superioara denumire comuna pentru intreg sistemul de invatamant superior. 5) fig. Proces de acumulare a cunostintelor dintr-un domeniu. A face ~. 6) Curent intr-un domeniu de activitate, avand mai multi adepti. ~a flamanda. [G.-D. scolii] /<sb. skola, pol. szkola
UNIVERSITATE ~ati f. 1) Institutie de invatamant superior, avand mai multe facultati. ~atea de Stat din Moldova. ~ privata. ◊ ~ populara institutie pentru adulti, care ofera cursantilor cunostinte generale din variate domenii. 2) Cladire unde se afla aceasta institutie. [G.-D. universitatii] /<fr. universite, lat. universitas, ~atis
ASPIRANTURA s.f. (In trecut) Forma de studiu care era organizata pe langa institutiile de invatamant superior pentru pregatirea specialistilor si cercetatorilor, absolventi ai facultatilor si institutelor, in vederea obtinerii titlului de „candidat in stiinte”. [< rus. aspirantura].
DOCTOR s.m. 1. Titlu stiintific conferit in urma unui examen special si a unei teze; posesor al unui asemenea titlu. ◊ Doctor honoris causa = titlu onorific acordat de institutiile de invatamant superior unei personalitati de mare prestigiu, fara sustinerea unei disertatii. 2. Persoana care are studii medicale superioare si poseda dreptul de a practica medicina; medic. 3. (Fam.) Persoana foarte priceputa intr-un anumit domeniu; maestru. [< lat. doctor, cf. fr. docteur, germ. Doktor].
INSTITUT s.n. 1. Institutie, asezamant (de pe langa o universitate, o academie, o industrie etc.) unde se fac cercetari stiintifice. ♦ Institutie de invatamant superior (cu mai multe facultati). ♦ (In trecut) Liceu particular (cu internat). ♦ Local in care functioneaza asemenea institutii. 2. (La pl.) Opera care cuprinde principiile dreptului roman din epoca imparatului Iustinian. [< fr. institut, cf. lat. institutum – lucru stabilit].
MAGISTERIU s.n. 1. Stagiu de trei ani dupa obtinerea licentei in teologie, echivalent cu doctoratul. 2. Forma de invatamant superior din Italia care confera un titlu universitar in litere si pedagogie, valabil pentru invatamantul mediu. [Pron. -riu. / < lat. magisterium, cf. fr. magistere, it. magistero].
CAMPUS s.n. Asezare in care sunt amplasate unitati de invatamant superior si locuinte pentru profesori si studenti. [< fr. campus, cf. lat. campus – camp].
CURS s.n. I. 1. Expunere, predare a unei materii, facuta la o catedra de invatamant superior sau forma unui ciclu de lectii sau prelegeri; (p. ext.) ora sau totalitatea orelor de program afectate acestei expuneri. 2. Volum care reuneste un ciclu de lectii sau de prelegeri. II. Pret al unitatii banesti dintr-o tara, exprimat in unitatile banesti din celelalte tari; pret variabil, stabilit la bursa, pentru valuta, hartii de valoare etc. [Cf. lat. cursus, fr. cours].
DOCTORAT s.n. Forma de studii suprauniversitare, constand dintr-o serie de cursuri, examene si o teza, organizate pe langa institutiile de invatamant superior si care confera titlul de doctor intr-o anumita specialitate. ♦ Calificarea posesorului titlului de doctor (in stiinte); examen final de sustinere a tezei pentru obtinerea titlului de doctor. [< fr. doctorat].
FACULTATE s.f. 1. Capacitate, aptitudine fizica, psihica sau intelectuala care permite unei fiinte de a se comporta si de a actiona intr-un anumit fel. 2. Unitate didactica stiintifica si administrativa in cadrul unei universitati sau al unui institut de invatamant superior, condusa de un decan. [Cf. fr. faculte, lat. facultas].
MEDICINA s.f. Stiinta care studiaza prevenirea si vindecarea bolilor. ♦ Institutie de invatamant superior in care se studiaza aceasta stiinta. ◊ Medicina veterinara = stiinta avand drept obiect apararea sanatatii animalelor. [Gen. -nii. / < lat., it. medicina, cf. fr. medecine].
POLITEHNIC, -A adj. Care priveste, care se refera la, care cuprinde mai multe stiinte, mai multe meserii sau arte practice. ♦ Institut politehnic (si s.f.) = institutie de invatamant superior unde se pregatesc ingineri. [< fr. polytechnique, cf. gr. polys – numeros, techne – arta].
SENAT s.n. 1. (Ant.) Organul suprem de conducere al statului roman in timpul republicii; (p. ext.) nume dat unor adunari care aveau importante puteri in sistemul de guvernare; sfatul batranilor. 2. Corp legislativ al unor tari cu sistem bicameral, format din membri alesi sau de drept. ♦ Loc unde se aduna senatorii. 3. Consiliu de conducere al unei institutii de invatamant superior. [Pl. -te, -turi. / cf. fr. senat, it. senato, lat. senatus < senex – batran].
STUDENT, -A s.m. si f. Cel care urmeaza cursurile unei facultati sau ale unui institut de invatamant superior. [< germ. Student, cf. it. studente].
UNIVERSITATE s.f. Institutie de invatamant superior care cuprinde mai multe facultati. ♦ (Iesit din uz) Universitate de partid = scoala superioara in sistemul invatamantului de partid. ♦ Universitate populara = institutie pentru educatia adultilor, avand ca principala forma de activitate cicluri de prelegeri in diverse domenii. ♦ Cladirea unde este instalata o asemenea institutie. [Cf. fr. universite, lat. universitas].
ACADEMIE s. f. 1. inalta institutie culturala de stat, creata pentru a sluji progresul stiintei, literaturii, artei si tehnicii. 2. institutie de invatamant superior. (< fr. academie, lat. academia, gr. akademia)
ASPIRANTURA s. f. (in trecut) forma de studiu organizata pe langa institutiile de invatamant superior si institutele de cercetare stiintifica pentru pregatirea in vederea obtinerii titlului de „candidat in stiinte”. (< rus. aspirantura)
CAMPUS s. n. ansamblu de cladiri apartinand uneia sau mai multor institutii de invatamant superior in afara oraselor. (< engl., fr. campus)
CURS1 s. n. 1. ciclu de lectii sau prelegeri tinute la o catedra de invatamant superior. 2. volum care reuneste un asemenea ciclu. (< fr. cours)
DOCTOR s. m. 1. titlu stiintific conferit doctoranzilor in urma sustinerii examenelor si a unei teze originale; posesor al unui asemenea titlu. ♦ ~ docent = titlu stiintific care se acorda doctorilor (1) care fac dovada unei activitati stiintifice indelungate si valoroase; ~ honoris causa = titlu onorific acordat de institutiile de invatamant superior unei personalitati de mare prestigiu, din tara sau din strainatate, pentru realizari deosebite in domeniul stiintei, tehnicii si culturii, pentru servicii de mare insemnatate aduse patriei si umanitatii. 2. medic. 3. (fam.) persoana foarte priceputa intr-un anumit domeniu; maestru. (< germ. Doktor, lat. doctor, fr. docteur)
DOCTORAT s. n. forma de studii suprauniversitare constand dintr-o serie de cursuri, examene si o teza, organizate pe langa institutiile de invatamant superior si care confera titlul de doctor intr-o anumita specialitate; doctorantura. (< fr. doctorat)
FACULTATE s. f. I. capacitate, aptitudine fizica, psihica sau intelectuala a cuiva care ii permite a se comporta si a actiona intr-un anumit fel. ◊ insusire a unui fenomen, obiect, sistem etc. de a actiona, de a se dezvolta, de a rezolva ceva. II. unitate didactica, stiintifica si administrativa in cadrul unei institutii de invatamant superior. (< fr. faculte, lat. facultas)
INSTITUT s. n. 1. institutie, asezamant unde se fac cercetari stiintifice. ◊ institutie de invatamant superior (cu mai multe facultati). ◊ (in trecut) liceu particular. ◊ local in care functioneaza asemenea institutii. 2. (pl.) opera care cuprinde principiile dreptului roman din perioada imparatului Iustinian. (< fr. institut, lat. institutum)
MAGISTERIU s. n. 1. stagiu de trei ani dupa obtinerea licentei in teologie, echivalent cu doctoratul. 2. forma de invatamant superior in Italia care confera un titlu universitar in litere si pedagogie, valabil pentru invatamantul mediu. 3. (fig.) autoritate. (< lat. magisterium, fr. magistere)
MEDRESA s. f. institut de invatamant superior musulman; edificiul care il adaposteste. (< fr. medersa)
POLITEHNIC, -A adj. referitor la, care cuprinde mai multe specialitati tehnice. ♦ institut ~ (si s. f.) = insitutie de invatamant superior care pregateste specialisti in diferite domenii ale stiintelor tehnice. (< fr. polytechnique)
PROPEDEUTIC, -A I. adj. referitor la propedeutica. II. s. f. 1. disciplina care constituie o introducere in studiul unei alte discipline. 2. (in unele tari) ciclu preparator (de un an) la treapta de invatamant superior. 3. ramura a medicinei la invatamantul pregatitor clinic. (< fr. propedeutique, /II/ germ. Propadeutik)
RECTOR I. s. m. 1. conducator al unei institutii de invatamant superior; ◊ (in unele tari din Apus) conducator al unei scoli medii. 2. superior al unui colegiu al iezuitilor. II. adj. conducator, diriguitor. (< fr. recteur, germ. Rektor)
SENAT s. n. 1. (ant.) organ suprem de conducere al statului roman in timpul republicii; (p. ext.) nume dat unor adunari care aveau importante puteri in sistemul de guvernare; sfatul batranilor. 2. corp legislativ al unor tari cu sistem bicameral, din membri alesi sau de drept. ◊ loc unde se aduna senatorii. 3. consiliul profesoral al unei institutii de invatamant superior. (< fr. senat, lat. senatus)
STUDENT, -A s. m. f. cel care urmeaza cursurile unei institutii de invatamant superior. (< germ. Student, it. studente, lat. studens)
UNIVERSITATE s. f. institutie de invatamant superior organizata pe facultati si sectii, care pregateste specialisti de inalta calificare. ♦ ~ populara = institutie pentru educatia adultilor, avand ca principala forma de activitate cicluri de prelegeri in diverse domenii. ◊ cladirea unei asemenea institutii. (< fr. universite, lat. universitas)
ACADEMIE, academii, s. f. 1. Institutie superioara de cultura, a carei misiune este sa ajute la dezvoltarea stiintelor si a artelor; (in tara noastra) cea mai inalta institutie culturala de stat, care reuneste si promoveaza oameni de valoare stiintifica si culturala, dirijeaza si dezvolta, printr-un complex de institute, munca de cercetare stiintifica si de creatie literar-artistica a tarii. 2. Scoala de invatamant superior. [Acc. si: (dupa lat.) academie] – Fr. academie, (lat. lit. academia).
CATEDRA, catedre, s. f. 1. Pupitru (sau masa) asezat de obicei pe o estrada, pentru profesori, oratori etc. ◊ Expr. A vorbi (ca) de la catedra = a vorbi savant, livresc, afectat. 2. Post in invatamant; functie de profesor. ♦ Unitate de baza dintr-o institutie de invatamant superior, in cadrul careia se desfasoara activitatea didactica, metodica si de cercetare stiintifica in domeniul uneia sau mai multor discipline. – Lat. lit. cathedra.
ASISTENT, -A, asistenti, -te, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care asista, care este de fata la ceva. 2. S. m. si f. Persoana care asista pe cineva, care e de fata pentru a da ajutor. ♦ Grad didactic in invatamantul superior, inferior lectorului; persoana care are acest grad. – Din fr. assistant, lat. assistens, -ntis, germ. Assistent.
PREPARATOR, -OARE, preparatori, -oare, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care pregateste ceva, care serveste pentru pregatire; pregatitor. 2. S. m. si f. Persoana care prelucreaza anumite materiale pentru a obtine un produs. 3. S. m. si f. Membru al corpului didactic universitar care ocupa prima treapta din ierarhia invatamantului superior. 4. S. m. si f. Persoana care da lectii particulare unui elev; meditator. – Prepara + suf. -tor. Cf. fr. preparateur.
SEF, – A, sefi, -e, s. m. si f. 1. Persoana care conduce o organizatie, o institutie etc.; conducator. ♦ Persoana superioara in grad sau in functie altei persoane, considerata in raport cu aceasta; superior. ◊ Sef de orchestra = dirijor. ♦ (Fam.; la vocativ) Termen cu care cineva se adreseaza unei persoane (socotita egala sau inferioara). 2. (In sintagma) Sef de lucrari = grad didactic in invatamantul superior stiintific si tehnic, intermediar intre cel de asistent si cel de conferentiar; lector; persoana care are acest grad. – Din fr. chef.
LICEU, licee, s. n. Scoala de cultura generala, in care sunt admisi absolventi ai scolilor generale si unde se predau cunostintele necesare continuarii studiilor in invatamantul superior sau diverse specialitati pentru pregatirea cadrelor medii. – Din fr. lycee, lat. lyceum.
DOCENT, docenti, s. m. 1. (In alte tari) Grad didactic onorific in invatamantul superior, corespunzand de obicei aceluia de conferentiar; persoana care are acest grad. 2. (In tara noastra; de obicei in sintagma doctor docent) Titlu stiintific acordat doctorilor in stiinte care s-au distins printr-o activitate valoroasa; persoana care are acest titlu. – Din germ. Dozent.
SEMINAR, seminarii, s. n. 1. Forma de activitate didactica in cadrul invatamantului superior prin care studentii fixeaza si adancesc cunostintele predate la curs sau executa lucrari practice sub conducerea unui profesor. ♦ Seminar pedagogic = stagiu practic obligatoriu pentru absolventii unei facultati care isi alegeau cariera didactica. 2. Scoala de grad mediu pentru pregatirea preotilor. [Pl. si: seminare] – Din fr. seminaire, lat. seminarium.
CONFERENTIAR, -A, conferentiari, -e, s. m. si f. 1. Persoana care tine o conferinta. 2. Grad in invatamantul superior, intermediar intre lector si profesor; persoana care detine acest grad. [Pr.: -ti-ar] – Din fr. conferencier.
ASISTENT2 ~ta (~ti, ~te) m. si f. 1) Persoana care asista pe cineva pentru a-i da ajutor. 2) Grad in invatamantul superior, inferior lectorului. 3) Persoana care detine acest grad. Post de ~. /<germ. Assistent, fr. assistant
AUDITORIU ~i n. 1) Totalitate de persoane care asculta un curs, o conferinta; un concert; totalitate de auditori; asistenta. 2) Sala de conferinte intr-o institutie de invatamant (superior). /<lat. auditorium
CATEDRA ~e f. 1) Masa speciala inaltata pe o estrada, de unde vorbesc oratorii, profesorii etc. 2) Unitate de baza din invatamantul superior in cadrul careia se desfasoara munca pedagogica si stiintifica la o disciplina. ~ de filologie. /<lat. cathedra
DOCENT ~ti m. 1) Grad didactic in invatamantul superior, care precede imediat pe cel de profesor. ◊ Doctor ~ titlu stiintific acordat doctorilor in stiinte care s-au distins printr-o activitate deosebita. 2) Persoana cu acest grad didactic. /<germ. Dozent
CATEDRA s.f. 1. Masa speciala, ridicata de obicei pe o estrada, de unde profesorul explica lectia. ◊ A vorbi (ca) de la catedra = a vorbi savant, afectat. ♦ Tron arhieresc, din piatra sau din lemn, instalat in biserica principala a unei eparhii. 2. post in invatamant, functie de profesor. ♦ Unitate de baza in invatamantul superior, in cadrul careia se desfasoara activitatea didactica, metodica si de cercetare stiintifica la o disciplina. ♦ (Fig.) Profesorat, invatamant. [< lat. cathedra – jet, fr. cathedre].
MEDIU, -IE adj. De (la) mijloc, mijlociu; care formeaza, care constituie o medie. ◊ invatamant mediu = treapta imediat superioara invatamantului elementar; termen mediu = al doilea termen al unui silogism, care leaga ceilalti doi termeni. [Pron. -diu. / < lat. medius].
ASISTENT, -A adj. Prezent, de fata (la ceva). // s.m. si f. Cel care asista pe cineva; ajutor. ◊ Asistent universitar = grad didactic in invatamantul superior, intermediar intre preparator si lector; cel care detine acest grad. [Cf. fr. assistant, germ. Assistent].
COLECTIV, -A adj. 1. Rezultat din munca, din activitatea mai multor persoane; referitor la ideea de colectivitate. 2. Comun, obstesc, social. // s.n. Grup de oameni care lucreaza in acelasi loc de productie, avand interese si conceptii comune, purtand fiecare raspunderea muncii depuse, supunandu-se unei discipline liber consimtite si acceptand o conducere unica. ◊ Colectiv de catedra = totalitatea cadrelor didactice din invatamantul superior, grupate in cadrul unei catedre. [Cf. fr. collectif, lat. collectivus].
CONFERENTIAR, -A s.m. si f. 1. Persoana care tine o conferinta, vorbitor. 2. Grad in invatamantul superior imediat inferior profesorului; persoana care acest grad. [Pron. -ti-ar. / cf. fr. conferencier].
DOCENT s.m. 1. (In trecut) Profesor universitar neretribuit, la al carui curs studentii nu erau obligati sa dea examen. 2. Titlu in invatamantul superior acordat de o facultate unui doctor in stiinte pentru merite stiintifice; posesorul unui asemenea titlu. [< germ. Dozent, it. docente, cf. lat. docens < docere – a invata].
ASISTENT, -A I. adj. prezent, de fata (la ceva). II. s. m. f. cel care asista la ceva; colaborator. ♦ ~ universitar = grad didactic in invatamantul superior, intermediar intre preparator si lector; ~ medical = cadru tehnic mediu specializat in munca medico-sanitara. (< fr. assistant, germ. Assistent)
CATEDRA s. f. 1. masa speciala, ridicata de obicei pe o estrada, de unde profesorul explica lectia. ◊ tron arhieresc instalat in biserica principala a unei eparhii. 2. post in invatamant, functie de profesor. ◊ unitate de baza in invatamantul superior, in cadrul careia se desfasoara activitatea didactica, metodica si de cercetare stiintifica. (< it. cattedra, lat. cathedra)
CONFERENTIAR, -A s. m. f. 1. cel care tine o conferinta, vorbitor. 2. grad in invatamantul superior. (< fr. conferencier)
DOCENT s. m. grad didactic in invatamantul superior corespunzator celui de conferentiar universitar. (< germ. Dozent)
LECTORAT s. n. 1. functia de lector1 (1). 2. catedra universitara a unei tari in alta tara, in cadrul careia profesori ai celei dintai predau studentilor din tara gazda, o anume materie de invatamant. 3. grup de profesori din invatamantul superior care predau o disciplina la o alta facultate decat aceea de care apartin. (< germ. Lektorat)
LICEU s. n. ciclu in sistemul de invatamant, superior scolii generale. (< fr. lycee, lat. lyceum)
MEDIU2, -IE adj. 1. de (la) mijloc, mijlociu; care formeaza o medie. ♦ invatamant ~ = treapta superioara invatamantului elementar; (log.) termen ~ = al doilea termen al unui silogism, care leaga ceilalti doi termeni. 2. (fig.) moderat, echilibrat, ponderat. (< lat. medius)
NEGATIE s. f. 1. negare. ◊ judecata, propozitie care neaga ceva. ◊ semn grafic care arata o negatie (in logica sau matematica). ◊ cuvant care da un sens negativ unei propozitii. 2. categorie a dialecticii care reflecta trecerea de la o calitate la alta, inlaturarea vechiului si afirmarea noului, unitatea dintre continuu si discontinuu in procesul dezvoltarii. ♦ negarea ĩ = principiu fundamental al dialecticii potrivit caruia dezvoltarea este inteleasa ca un proces continuu de innoire, de negare si preluare selectiva a vechiului. 3. anulare a repartizarii unui absolvent al invatamantului superior in vederea angajarii pe alt post. (< fr. negation, lat. negatio)
PROFESOR/PROFESOR, -OARA s. m. f. persoana cu o pregatire speciala care preda un obiect de invatamant intr-un domeniu al stiintei, al artei etc. ♦ ~ universitar = cel mai inalt grad didactic in invatamantul superior, titularul unei catedre. (< fr. professeur, germ. Professor)
SEF, -A s. m. f. 1. persoana care conduce un colectiv, o institutie, o organizatie, un compartiment de munca etc.; conducator (II). ♦ ~ de orchestra = dirijor. 2. ~ de lucrari = grad didactic in invatamantul superior, intre asistent si conferentiar. (< fr. chef)
ASISTENT, -A, asistenti, -te, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care asista, care este de fata. 2. S. m. si f. Persoana care asista pe cineva, care e de fata pentru a da ajutor. ◊ Asistent (universitar) = grad in invatamantul superior, mai mare decat preparatorul si inferior lectorului; persoana care are acest grad. – Fr. assistant (lat. lit. assistens, -ntis).
CANDIDAT, -A, candidati, -te, s. m. si f. Persoana care candideaza. ◊ Candidat de partid = persoana care cere sa intre in randurile unui partid comunist sau muncitoresc si care, in acest scop, face un anumit stagiu. Candidat in stiinte = (in invatamantul superior din U.R.S.S. si din tarile de democratie populara) titlu care se acorda cuiva la terminarea stagiului de aspirantura si dupa trecerea examenelor reglementare. – Fr. candidat (lat. lit. candidatus).
JANET [ʒane], Paul (1863-1937), inginer francez. Prof. univ. la Paris. Contributii in reorganizarea invatamantului superior romanesc. Lucrari didactice pentru invatamantul tehnic („Primele principii de electricitate industriala. Pile. Acumulatori. Dinamuri. Transformatoare”). M. de onoare al Acad. Romane (1919).
CRACIUN, Ioachim (1898-1971, n. Dirlos, jud. Sibiu), istoric si bibliolog roman. Prof. univ. la Cluj. Teoretician si fondator al bibliologiei ca disciplina stiintifica in invatamantul superior. Autor al unor importante bibliografii si biografii.
FORUM, publicatie lunara editata de Ministerul invatamantului si Redactia publicatiilor pentru strainatate „Romania”. Apare la Bucuresti din 1969. Serie noua a „Revistei invatamantului superior” (1959-1968).
POPOVICI, Constantin (1899-1965, n. Costache Negri, jud. Galati), inginer roman. Prof. univ. la Bucuresti. Specialist in metalurgie si constructia de masini, a contribuit la dezvoltarea industriei constructoare de masini in perioada 1930-1960 (Uzinele de fier Hunedoara, Uzinele „ASTRA” Arad, „Malaxa” Bucuresti s.a.). A pus bazele specialitatii Tehnologia constructiilor de masini in invatamantul superior romanesc, fiind autor al primului manual de „Tehnologia constructiilor de masini”.
INSTITUTOR, -OARE s.m. si f. (In trecut) 1. Grad in invatamantul elementar, superior invatatorului, dat mai ales celor care predau la oras. 2. Persoana care se ocupa de instruirea unui copil. [Cf. fr. instituteur].
CONSERVATOR1 s. n. institutie de invatamant muzical superior. (< germ. Konservatorium, fr. conservatoire)
CONSERVATOR1, conservatoare, s. n. Institutie de invatamant de grad superior, unde se studiaza muzica, (in trecut) si arta dramatica, si unde se formeaza compozitori, interpreti vocali si instrumentali, dirijori, muzicologi. – Din fr. conservatoire, germ. Konservatorium.
COLEGIU ~i n. 1) Institutie de in-vatamant mediu sau superior. 2) Organ de conducere colectiva. ~ redactional. ~ul ministerului de cultura. 3) Reuniune de persoane cu functie identica. ~ de avocati. /<lat. collegium, fr. college
CALIFICATIV1, calificative, s. n. Termen prin care caracterizam o persoana sau un lucru. ♦ Sistem de notare a sarguintei si a purtarii elevilor si studentilor in invatamantul tehnic si superior; fiecare dintre indicatiile „foarte bine”, „bine”, „suficient” si „insuficient” cu care se noteaza aceasta sarguinta. – Fr. qualificatif.
PRIMAR, -A I. adj. 1. initial, de la inceput, originar; primordial, principal. (p. ext.) de primul grad, de baza. ♦ invatamant ~ = forma de invatamant, cu caracter obligatoriu, in care se predau notiunile elementare ale principalelor discipline; era ~a = paleozoic; medic ~ = medic care, prin concurs, a devenit superior medicului specialist. ◊ simplu, rudimentar, simplist. ◊ (despre cuvinte) primitiv (I, 4) o (ec.) sector ~ = ansamblu de activitati economice producator de materii prime (agricultura si industriile extractive). ◊ (med.; despre simptome) care apare in prima faza a unei boli. 2. care se manifesta brutal; care dovedeste lipsa de cultura, de rafinament. 3. (despre elemente si compusi chimici) cu o singura valenta satisfacuta de un anumit element sau radical. II. s. m. reprezentant ales, cu atributii administrative in orase si comune. (< lat. primarius, fr. primaire)
CLASA ~e f. 1) Grup de obiecte, fenomene sau fiinte cu insusiri comune. 2): ~ sociala grup de oameni constituit istoric care se deosebeste de alte grupuri prin situatia economica. 3) biol. Categorie sistematica superioara ordinului si inferioara increngaturii. ~a flagelatelor. 4) mat. Fiecare dintre grupurile a cate trei cifre ale unui numar cu mai multe cifre. ~a unitatilor. 5) Unitate organizatorica de invatamant compusa dintr-un numar de elevi de aceeasi varsta. Elev in ~a a doua. 6) Sala de studii intr-o scoala. ~-laborator. 7) Grup de elevi care studiaza acelasi obiect sub conducerea unui specialist. ~ de pian. 8) Categorie ce se atribuie unor compartimente de tren, de nava etc. conform gradului de confort. Cupeu de ~a intai. 9) Rang, categorie in care este incadrat cineva potrivit functiei detinute. [G.-D. clasei] /<fr. classe, lat. classis
invatamant ~inte n. 1) la sing. Activitate social organizata de instruire si de educare a tinerei generatii. 2) la sing. Totalitate a institutiilor de instruire dintr-o tara. ~ public. ~ mediu. ~ superior. 3) Concluzie dedusa din practica vietii sociale sau individuale; invatatura; lectie. ~intele istoriei. 4) fam. Indrumare data cuiva sau primita de cineva. /a invata + suf.~amant
SEMINAR ~e n. 1) Lectie practica in scoala superioara, in cadrul careia studentii isi fixeaza si isi aprofundeaza cunostintele teoretice. 2) Cerc de studii in cadrul unei organizatii obstesti sau al unei institutii care urmareste perfectionarea calificarii profesionale. 3): ~ teologic institutie de invatamant mediu pentru pregatirea preotilor. [Pl. si seminarii] /<fr. seminaire, lat. seminarium
superior, -OARA I. adj. 1. asezat in partea de sus; deasupra. ◊ (despre cursuri de apa) spre izvor. 2. care are un loc inalt (intr-o ierarhie). 3. care se distinge prin calitati, prin merite deosebite. ◊ la un nivel mai inalt. ♦ matematici ~ oare = parte a matematicii care foloseste metode de cercetare foarte complexe; invatamant ~ = treapta a invatamantului care urmeaza dupa cel liceal; studii ~ oare = studii universitare. II. s. m. f. cel care ocupa un loc mai important intr-o ierarhie, cel care are un grad mai mare decat altul. (< lat. superior, fr. superieur)
CLASA s. f. 1. grup de obiecte, fenomene, fiinte cu insusiri comune. ◊ (log.) ansamblu de elemente avand anumite insusiri comune care satisfac o conditie sau un criteriu dat. 2. ~ sociala = grup mare de oameni, istoriceste constituit, carora le sunt proprii anumite caracteristici sociale, acelasi loc in sistemul productiei sociale, acelasi raport fata de mijloacele de productie, acelasi rol in organizarea muncii , acelasi mod de obtinere a partii de care dispun din bogatia societatii, o psihologie si o constiinta sociala proprie. 3. categorie sistematica a regnului animal sau vegetal, intre increngatura si ordin. 4. fiecare dintre grupele de cate trei cifre ale unui numar cu mai multe cifre. 5. unitate de baza in invatamant, cuprinzand elevi de aceeasi varsta si cu acelasi nivel de pregatire, carora urmeaza sa li se predea aceleasi materii. ◊ sala in care se tin cursurile unui asemenea grup de elevi. 6. categorie de confort a vagoanelor, a compartimentelor de tren, a cabinelor de vapor etc. 7. categorie, grad, rang stabilite dupa valoare, dupa merit. ♦ de (mare) ~ = de calitate superioara, de mare valoare. (< fr. classe, germ. Klasse)