Rezultate din textul definițiilor
TABLA, tablale, s. f. Tava sau masuta pe care isi poarta marfa placintarii, rahagiii etc. ♦ (Reg.) Tava de servit. – Din tc. tabla.
MARSUPIAL marsupiale n. 1) la pl. Ordin de mamifere vivipare, a caror femela isi poarta puii in marsupiu (reprezentanti: cangurul, ursul-australian, sariga). 2) Animal din acest ordin. [Sil. -pi-al] /<fr. marsupial
MARSUPIU ~i n. Cavitate abdominala in forma de punga in care femela marsupialelor isi poarta puii. /<lat., fr. marsupium
PENAR ~e n. Cutiuta dreptunghiulara in care elevii isi poarta accesoriile pentru scris. /<germ. Pennal
MARSUPIALE s.n. pl. Ordin de animale mamifere din Australia, ale caror femele au sub pantece o punga in care isi tin puii cand sunt mici; (la sg.) animal din acest ordin. // adj. 1. (Despre animale) A carui femela isi poarta puii in marsupiu. 2. (Anat.; despre organe) In forma de punga. [Sg. marsupial, pron. -pi-a-. / < fr. marsupial, lat. marsupium, cf. gr. marsipion – punga].
CANGUR s.m. Mamifer marsupial din Australia, a carui femela isi poarta puii intr-un fel de punga sub pantece. [< fr. kangourou, cf. engl. kangaroo < cuv. australian].
MARSUPIAL, -A I. adj. 1. (despre animale) a carui femela isi poarta puii in marsupiu. 2. (anat.; despre organe) in forma de punga. II. s. n. pl. ordin de mamifere cu marsupiu, din Australia. (< fr. marsupial)
MALAIER, malaieri, s. m. (Rar) Persoana care se ocupa cu negotul cu malai (1). ♦ Negustor ambulant care isi purta marfa in caruta si care primea plata in natura. – Malai + suf. -ar.
COROPCAR ~i m. 1) inv. Negustor ambulant de marfuri marunte, care isi purta marfa in coropci; bocceangiu; marchitan. 2) fam. Persoana care se deplaseaza fara incetare si fara rost; hoinar; vagabond. < coropca + suf. ~ar
SINGUR1 adv. De la sine. poarta se deschide ~a. /<lat. singulus
BOCCEAGIU, bocceagii, s. m. (Inv.) Negustor ambulant care isi purta marfa intr-o boccea. [Var.: boccegiu s. m.] – Tc. bohcacı.
PORTABIL, -A, portabili, -e, adj. Care poate fi transportat cu usurinta, care poate fi purtat cu sine; portativ2. – Din fr. portable.
purtaRET, -EATA, purtareti, -e, adj. (Despre imbracaminte, incaltaminte) Care tine la purtare, care este pentru fiecare zi; care nu se rupe usor; durabil, purtabil. ♦ (Inv.; despre carti) De dimensiuni reduse, usor de transportat, de purtat cu sine. Vocabular purtaret. – purta + suf. -aret.
A LEPADA lepad 1. tranz. 1) (obiecte, mai ales nefolositoare) A inceta de a mai purta cu sine, aruncand sau parasind. ◊ A nu fi de lepadat a fi demn de luat in seama; a merita toata atentia. 2) (imbracaminte, incaltaminte) A scoate de pe sine; a dezbraca. ◊ A-si ~ masca a inceta de a se mai preface. A-si ~ potcoavele a muri; a deceda. 3) fig. A inceta de a mai practica; a lasa; a parasi. ~ fumatul. 4) A face sa ramana singur (undeva); a lasa; a parasi; a abandona. 2. intranz. (despre femei sau femelele animalelor) A naste inainte de termen; a expulza fatul mort (prin a***t). /<lat. lapidare
PORTABIL ~a (~i, ~e) Care poate fi purtat cu sine; care poate fi usor transportat; portativ. /<fr. portable
PORTATIV2 ~a (~i, ~e) Care poate fi purtat cu sine; care poate fi usor transportat; portabil. Televizor ~. /<fr. portatif
advar (-re), s. n. – Amuleta, talisman. – Var. agvar(a), avgar. De la numele Abgaro, al regelui din Edesa. Dupa o legenda apocrifa, odinioara populara in Romania, acesta s-a insanatosit gratie unei scrisori primite de la Iisus Cristos, a carei copie o purta cu sine, ca amuleta. Cf. Bogrea, Anuarul Institutului de Istorie Nationala din Cluj, I, 318-26, si II, 362-3; Tagliavini, Arch. Rom., XII, 189.
purtaret, purtareata, adj. 1. (pop.; despre imbracaminte si incaltaminte) care tine la purtare, care este pentru fiecare zi; care nu se rupe usor; durabil, purtabil. 2. (inv.; despre carti) de dimensiuni reduse, usor de transportat, de purtat cu sine, portativ. 3. (inv.; despre boli) care e mai putin grav, mai usor de suportat. 4. (inv.; despre limba) comun, popular. 5. (inv.; despre oameni) de rand, obisnuit. 6. (s.n.; reg.) fiecare dintre cele doua prajini pe care se cara fanul la locul unde se face claia (capita). 7. (s.m.; inv.; in sintagma) purtaret de viata = fiinta, om care traieste.
poarta OTOMANA, denumire data Curtii sultanului si, prin extensiune, Imp. Otoman. Provine de la titulatura Sublima poarta, cum isi spunea cancelaria sultanului in relatiile diplomatice si in tratatele oficiale.
VADEMECUM s. n. Carte (ghid, manual, repertoriu etc.) pe care o poarta cineva cu sine ca sa o consulte in diverse imprejurari. – Din lat. vade mecum, fr. vade-mecum.
ASUPRA prep. (Construit cu genitivul) 1. (Local), Peste; deasupra. Se apleaca asupra lui. ◊ Expr. A avea (ceva) asupra sa = a purta (ceva) cu sine. A prinde (pe cineva) asupra faptului = a surprinde (pe cineva) in momentul cand comite ceva (rau). (Substantivat, reg.); Cu asupra (de masura) peste masura. 2. (Local) Inspre, spre. isi atinteste privirea asupra lui. 3. In contra; impotriva. Se repede asupra lui. 4. Cu privire la..., despre. Discutie asupra atomilor. 5. (Temporal; reg.) In preajma..., aproape de..., catre. A sosit asupra noptii. [Var.: asupra conj.] – Din lat. ad-supra.
INTRETINE vb. 1. a trai. (Se ~ din retributie.) 2. a (se) hrani, a (se) sustine, a (se) tine. (El isi ~ parintii.) 3. v. purta. 4. a mentine, (fig.) a alimenta, a hrani. (A ~ o atmosfera de suspiciune.)
ASUPRA prep. 1) (exprima un raport spatial, concretizand directia desfasurarii unei actiuni) In directia; inspre; spre; catre. S-a napustit asupra lui. S-a aplecat asupra bolnavului. ◊ A avea asupra sa a purta ceva cu sine. 2) (exprima un raport temporal, concretizand apropierea in timp a unui fenomen) Aproape de; in preajma; inspre; spre; catre. A sosit asupra noptii. 3) (exprima un raport completiv) Impotriva; contra. A inceput a vicleni asupra lui. 4) (exprima un raport relativ) Cu privire la; referitor la; privind. Referinta asupra articolului. [Sil -su-pra] /<lat. ad-supra
MATURA, matur, vb. I. 1. Tranz. si intranz. A curata o suprafata de praf, de gunoi etc. cu matura (1); a strange, a indeparta praful, gunoiul etc. cu matura. ♦ Tranz. A atinge in trecere. 2. Tranz. P. a**l. (Despre vant, ape) A purta, a duce cu sine; a lua cu sine praful, gunoiul etc.; a strabate cu repeziciune o suprafata, indepartand totul din cale. 3. Tranz. Fig. A inlatura pe cineva sau ceva, a da la o parte; a alunga, a azvarli, a goni. – Din matura.
TARI, tarasc, vb. IV. 1. Tranz. A misca un lucru (greu) dintr-un loc in altul, tragandu-l pe jos; a trage dupa sine cu sila un om, un animal. ◊ Expr. A tari barca pe uscat = a trai greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A indemna, a impinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a inainta cu greu atingand pamantul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a inainta prin miscari specifice, cu trupul lipit de pamant. ♦ A merge incet, a inainta cu greu, abia miscandu-si picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atarna) A atinge pamantul cu partea de jos, a se freca de pamant. – Din sl. treti.
CIOCAN1 ~e n. 1) Unealta formata dintr-un corp greu (de metal, de lemn etc.) de diferite forme, fixat pe un maner, cu care se lucreaza prin lovire. ~ de cizmarie. ~ de mana. ◊ A fi (sau a se afla) intre ~ si nicovala a fi la mare stramtoare; a fi intre doua focuri. 2) Masina-unealta folosita la prelucrarea unor materiale prin lovire. ~ mecanic. 3) Unealta care serveste la lipirea pieselor metalice cu cositor sau cu alt aliaj. ~ de lipit. 4) Instrument sportiv format dintr-o sfera de metal prinsa de un cablu de sarma, folosit pentru probe de aruncare. 5) inv. Dispozitiv instalat la o poarta, cu ajutorul caruia isi anuntau venirea vizitatorii. /<sl. tekanu
TRANSPORT ~uri n. 1) Ramura a economiei care cuprinde totalitatea mijloacelor de deplasare a bunurilor materiale si a pasagerilor. ~ rutier. ~ aerian. ~ fluvial. 2) Totalitate a bunurilor materiale sau a persoanelor care se deplaseaza la un moment dat impreuna. 3) fig. livr. Stare de fericire deplina; uitare de sine; beatitudine; euforie. [Sil. trans-port] /<fr. transport, germ. Transport
COMPORTA vb. I. 1. refl. A se purta, a avea o anumita purtare. 2. tr. A aduce cu sine; (p. ext.) a necesita, a cere. [P.i. comport, conj. -te. / < fr. comporter, it., lat. comportare].
SFIALA, sfieli, s. f. Atitudine si purtare sfioasa, lipsa de incredere in sine, timiditate, lipsa de indrazneala; sentiment de rusine, de jena fata de cineva sau de ceva, teama, sfiiciune. [Pr.: sfi-a-. – Var.: (reg.) saiala s. f.] – Sfii + suf. -eala.
DOLIU, doliuri, s. n. 1. Durere profunda pricinuita de moartea cuiva sau de o mare nenorocire colectiva; atitudine plina de tristete a celui caruia i-a murit cineva. ◊ Zi de doliu = zi care aminteste un eveniment dureros. 2. Semn exterior (imbracaminte neagra, banta neagra etc.) prin care cineva isi exprima doliul (1); perioada cat cineva poarta asemenea semne. ◊ Loc. adj. De doliu = (despre haine, culori etc.) care se foloseste pentru a exprima durerea la moartea si dupa moartea unei rude. ◊ Loc. adv. In doliu = in haine de culoare neagra (in semn de doliu 1). – Din lat. dolium. Cf. fr. deuil.
SAHAIDAC, sahaidace, s. n. 1. (Inv.) Tolba de purtat sageti. 2. (Reg.) Leagan de panza purtat pe spate, in care tarancele isi duc copiii (la camp). – Et. nec.
TURNIR s.n. Serbare publica, in evul mediu, in cadrul careia se purtau lupte (calare) intre cavaleri, care isi aratau cu aceasta ocazie indemanarea, indrazneala. [Pl. -re, -ruri. / < germ. Turnier, fr. tournois].
purtaTOR, -OARE, purtatori, -oare, adj., s. m. si f. (Persoana) care poarta, care duce sau aduce ceva cu sine. ◊ purtator de cuvant = persoana fizica sau juridica imputernicita sa difuzeze in tara si in strainatate stiri si textele documentelor oficiale sau ale unor organizatii, institutii etc. Unda purtatoare = unda electromagnetica de inalta frecventa, care, fiind modulata de un semnal de mesaj, serveste la transmiterea acestuia. (Fin.) Obligatie la purtator = obligatie care nu poarta numele proprietarului. purtator de germeni = organism uman sau animal care adaposteste microbi patogeni, de obicei intr-una din cavitatile naturale ale corpului, constituind, in acelasi timp, o sursa permanenta de infectie. – purta + suf. -ator.
PORTFARD, portfarduri, s. n. Un fel de poseta mica in care isi pastreaza femeile fardurile si alte produse cosmetice. – Port1- + fard.
DOLIU ~ri n. 1) Durere adanca provocata de moartea cuiva sau de o mare nenorocire comuna. ~ national. ◊ Zi de ~ zi care aminteste de un eveniment tragic. 2) Semn exterior consacrat (imbracaminte sau banta neagra) prin care cineva isi exprima aceasta durere. A fi in ~. A purta ~. /<lat. dolium
COROPCA ~ci f. 1) inv. Lada portativa cu mai multe despartituri, in care isi puneau marfa negustorii ambulanti si pe care o purtau in spate. 2) pop. Cutie de tinichea sau de carton. /<ucr. korobka
BAZIN s.n. 1. Rezervor mare de apa, alimentat de obicei de la o sursa. ♦ (Mar.) Parte a unui port amenajata special pentru stationarea navelor. 2. Regiune de unde isi aduna afluentii un rau sau un fluviu. 3. Regiune in care se gasesc zacaminte de minereuri. 4. Cavitate cuprinsa intre oasele iliace; pelvis. [Pl. -ne, -nuri, var. basin s.n. / < fr. bassin].
Helle, fiica lui Athamas si a lui Nephele si sora cu Phrixus. Salvata impreuna cu fratele ei de furia lui Ino, de catre un berbec zburator (v. si Athamas), Helle isi gaseste moartea in apele marii care in amintirea ei poarta numele de Hellespontus.
DIADEMA s.f. Obiect de podoaba in forma de cununa impodobita cu pietre scumpe, cu care suveranii isi incoronau fruntea ca semn al regalitatii. ♦ Bijuterie pe care o poarta femeile pe frunte la anumite ocazii. [Pron. di-a-, var. diadem s.n. / < lat., gr. diadema, cf. fr. diademe].
BAZIN s. n. 1. rezervor mare de apa, alimentat de la o sursa. 2. suprafata de apa in incinta unui port pentru stationarea navelor. 3. regiune de unde un curs de apa isi aduna afluentii. 4. regiune cu zacaminte de minereuri. 5. vas din metal, piatra sau ceramica, conic ori in forma de calota sferica. ◊ element de arhitectura constand dintr-o cavitate prismatica sau cilindrica, destinata sa contina apa. 6. parte inferioara a cavitatii abdominale, intre oasele iliace; pelvis. (< fr. bassin)
DELENDA (EST) CARTHAGO (lat.) Cartagina trebuie (sa fie) distrusa – Adagiu dedus din „Ceterum censeo, Carthaginem este delendam” („Pe de alta parte, socot ca Cartagina trebuie distrusa”), cuvinte prin care Cato cel Batran isi incheia discursurile in Senat, reamintind romanilor ca orasul impotriva caruia purtasera un razboi indarjit constituie o permanenta amenintare pentru ei. In sens larg, idee obsedanta.
TABARCI, tabarcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate in brate, in maini sau in spinare; a tari dupa sine ceva greu. 2. Refl. A se catara cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu ( din cauza unei sarcini pe care o poarta), a se tari. – Din tabarca.
CASTA s.f. Fiecare dintre clasele sociale inchise si strict delimitate prin originea comuna, prin privilegiile membrilor lor etc., in care era impartita societatea din India si din alte tari orientale; (p. ext.) grup social inchis care isi apara izolarea si privilegiile sale egoiste. ◊ Spirit de casta = spirit ingust, exclusivist. [< fr. caste, cf. port. casta – rasa pura].
CONDRIOZOM (‹ fr. {i}; {s} gr. khondrion „granula” + soma „corp”) s. m. (HIST.) Structura complexa, constituita dintr-o membrana lipoproteica exterioara, doua membrane interne, substanta fundamentala omogena, avind forme de corpusculi izolati (mitocondrii), granule (condriomite) sau bastonase (condrioconte), care isi pot schimba aspectul; furnizeaza energia necesara celulei, iar ansamblul lor alcatuieste condriomul; in fibrele musculare poarta numele de sarcozom, iar in cele nervoase de neurozom.
BAZIN, bazine, s. n. 1. Rezervor deschis, de mari dimensiuni, construit din metal, din piatra, din ciment etc. ♦ Rezervor de apa amenajat pentru inot sau pentru sporturile care se practica in apa. 2. (Si in sintagma bazin hidrografic) Regiune din care un rau, un fluviu, un lac sau o mare isi aduna apele. ♦ Regiune delimitata de albiile tuturor afluentilor unui rau sau ai unui fluviu. ◊ Bazin portuar = parte a unui port, special amenajata pentru stationarea vaselor (in vederea incarcarii si descarcarii lor). ♦ Regiune geografica bogata in zacaminte de minereuri, in special de carbuni. 3. (Anat.) Cavitate situata in partea inferioara a abdomenului si constituita din oasele iliace; pelvis. – Din fr. bassin.
PLOSCA, plosti, s. f. 1. Vas de lemn, de lut ars, de metal sau de piele, cu capacitate mica, rotund si turtit, cu gatul scurt si stramt, in care se tine bautura si care se poarta atarnat de o curea. ◊ Expr. A umbla cu (sau a purta) plosca (cu minciuni) = a colporta minciuni, a duce vorbe, barfeli de la unii la altii. 2. (Inv.) Vas in care vanatorul isi tinea praful de pusca. 3. Vas facut din tabla smaltuita, sticla, material plastic etc., cu o deschizatura larga in partea de sus, in care urineaza bolnavii imobilizati la pat. – Din bg., scr. ploska.
BAZIN ~e n. 1) Rezervor mare deschis, construit special pentru colectarea unui lichid, in special a apei, destinat unor operatii tehnice sau practicarii inotului. 2) Regiune din care isi colecteaza afluentii un rau sau un fluviu. ~ul Dunarii. 3) Regiune bogata in zacaminte naturale. ~ carbonifer. 4) mar.: ~ portuar parte a unui port amenajata special pentru stationarea navelor. 5) anat. Parte a scheletului omenesc situata la baza trunchiului formata din oasele iliace; pelvis. /<fr. bassin
TRANTI, trantesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvarli un obiect, o povara etc. ♦ A culca la pamant, a dobori. ♦ (Despre animale de calarie) A arunca pe calaret din sa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-l promova, a face sa cada. ♦ A face sa se izbeasca cu putere o usa, o poarta etc. 2. Refl. A se aseza brusc pe ceva, lasandu-se cu toata greutatea corpului. 3. Tranz. A-si pune la repezeala pe sine un obiect de podoaba sau de imbracaminte; a se imbraca in graba, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la tranta, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, in graba). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. tartja.
VICLEAN, -A, vicleni, -e, adj. (Adesea substantivat) 1. Care se poarta, vorbeste fara sinceritate, ascunzandu-si adevaratele intentii (reprobabile); fatarnic, ipocrit, perfid; (cu sens atenuat) siret, smecher, istet. 2. (Pop.) Rau, crud, neindurator, hain. 3. (Inv.) Care isi calca credinta sau cuvantul; necredincios; tradator. ♦ (Rar) Care nu crede in invataturile religiei crestine; pagan. ♦ (Substantivat, m.) Duh necurat, d**c. [Var.: (inv.) hiclean, -a adj.] – Din magh. hitlen.
CASTA s. f. 1. (la hindusi, egipteni si la alte popoare orientale) categorie sociala inchisa, strict delimitata prin originea comuna, ocupatii, privilegii, cult religios etc. ◊ (p. ext.) grup social inchis care isi apara cu strictete privilegiile; clan, clica. 2. ansamblu de indivizi in cadrul familiilor de insecte sociale (albine, furnici, termite) care indeplinesc aceleasi functii. (< fr. caste, port. casta)
CAMASA ~asi f. 1) Imbracaminte care se poarta pe piele acoperind partea de sus a corpului. ◊ A lua si ~asa de pe cineva a-i lua cuiva totul; a lasa pe cineva fara nimic. isi da si ~asa de pe el se spune despre cineva foarte darnic. 2) Membrana sau invelis subtire care acopera unele materii sau corpuri. 3) Imbracaminte exterioara sau interioara a unei piese de masina. [G.-D. camasii] /<lat. camisia
SAL ~uri n. 1) Obiect de imbracaminte, constand dintr-o tesatura sau dintr-o impletitura speciala, impodobit cu broderii sau cu franjuri, purtat de femei, pe umeri sau pe cap. ◊ Guler-~ guler rasfrant, avand revere intregi, rotunjite. 2) inv. Stofa fina de lana, produsa in Orient. 3) inv. Fasie din astfel de stofa, cu care barbatii isi legau capul sau mijlocul. /<turc. sal
TRANSPORTA, transport, vb. I. 1. Tranz. A deplasa (cu un vehicul) bunuri sau persoane dintr-un loc in altul; a cara, a duce, a purta. 2. Refl. A se duce la fata locului (pentru o constatare judiciara, pentru o ancheta, o inspectie etc.); a se deplasa. 3. Tranz. Fig. (Livr.) A aduce pe cineva intr-o stare de uitare de sine, in urma unei emotii profunde, a entuziasmului, a placerii. – Din fr. transporter, lat. transportare.
RACOS, com. in jud. Brasov, in N m-tilor Persani, in zona in care Oltul isi taie un impresionant defileu in in bazalte; 3.371 loc. (2005). Statie (in Mateias). Expl. de bazalt si de calcar. Centru de arta populara si punct muzeal, inaugurat in 1969 (in satul Mateias), cu colectii de arheologie si istorie locala si de etnografie (ceramica, tesaturi, obiecte de port popular si de cult etc.). In satul R., mentionat documentar in 1421, se afla ruinele unei cetati din sec. 16, castelul Bethlen (1664) si o biserica reformata (1825-1831), iar in satul Mateias o biserica ortodoxa din sec. 17 (amplificata in 1798). Rezervatia geologica „Bazaltele de la Racos”, in cadrul careia bazaltele apar sub forma unor coloane verticale, inalte de 10-15 m, deasupra carora se afla un strat de lava; punctul fosilifer Carhaga, cu bogata fauna de amoniti si foraminifere din Cretacicul inferior.
SAMSUN, oras in N Turciei, port la golful omonim al Marii Negre, situat la 330 km NE de Ankara; 362,7 mii loc. (2000). Centru comercial. Ind. constr. de masini, chica (ingrasaminte), textila si alim. Productie de tigarete. Exporta tutun, tigarete, lana, cereale, uleiuri vegetale, fructe. Intemeiat in 562 i. Hr. de colonistii din Milet, cu numele Amisus. Cucerit de Alexandru cel Mare in sec. 4 i. Hr., de romani in anul 71 i. Hr., turcii selgiucizi au construit la 2,5 km SE de Amisus o fortareata pe care au numit-o Samsun, cu existenta de sine statatoare pana in 1425, cant turcii otomani le-au unit intr-o singura asezare. Anexat de Rusia in 1783. Distrus in mare parte de incendiul din 1869.
A INCHIDE inchid tranz. (in opozitie cu a deschide) 1) (usi, ferestre, porti etc.) A aplica la deschizatura corespunzatoare (pentru a impiedica trecerea dintr-o parte in alta). ~ o camera. 2) (valize, sertare, sticle etc.) A face sa nu mai aiba o deschizatura sau o trecere aplicand piesa corespunzatoare (usa, capacul, dispozitivul etc.). ◊ ~ cuiva gura a face pe cineva sa taca. ~ ochii a) a impreuna pleoapele; b) a trece voit cu vederea; c) a adormi; d) a muri. A nu ~ nici un ochi (toata noaptea) a nu dormi deloc. ~ cuiva ochii a se afla langa cineva in ceasul mortii. 3) fig. (o curte, un teren etc.) A cuprinde de jur imprejur (cu un gard, cu un zid); a imprejmui. 4) (caiete, carti etc.) A face sa nu mai fie desfacut, impreunand copertele. 5) (intreprinderi, institutii, localuri etc.) A desfiinta, suspendand activitatea. 6) (adunari, sedinte etc.) A face sa ia sfarsit.7) (aparate, mecanisme etc.) A face sa nu mai functioneze. ~ radioul. 8) (infractori, criminali etc.) A priva de libertate. A-l ~ la arest. 9) fig. inv. A cuprinde in sine; a contine.10) (cai de comunicatie) A face sa nu poata fi exploatat; a bara; a bloca. ~ drumul. /<lat. includere