Dex lăsa grea

borț (bórțuri), s. n. – Burtă, pîntece, mai ales cel al femeilor însărcinate. Creație expresivă, bazată pe de o parte pe consonanța brf, blf, care indică ideea de „masă moale sau flască” (cf. bîrfi, bolfă), și pe de alta pe rădăcina expresivă borh- (ghiorț-), care exprimă zgomotul ghiorțăiturilor. Se știe că „în general, numele dat abdomenului sînt de origine obscură” (Meillet-Ernout, abdomen); în acest caz, pare să fi servit drept punct de plecare ideea de „zgomot al mațelor”, ca în burduf și burdihan (pentru imaginea de „masă moale” = „pîntece”, cf. burfă). În pofida oscilațiilor multor filologi, nu este posibilă să se despartă borț de burtă, s. f. (pîntece), care este un sing. regresiv, format de la pl. borți, burți. Totuși, DAR consideră îndoielnică această relație, și sugerează pentru borț o der. de la alb. bark, la o rădăcină indo-europeană *bher- „a duce” (cf. Meyer 27). După Densusianu, GS, I, 350, rădăcina burd- (de la burduf) s-a contaminat probabil cu bute; Pascu, Arch. Rom., VII, 566, pleacă de la bg. tărbuch, a cărui legătură cu rom. pare îndoielnică. Giuglea, Dacor., IV, 1554, pune în legătură pe burtă cu gr. ßαρύτηζ; în vreme ce Diculescu 177 (urmat de Gamillscheg, Rom. Germ., II, 260), se gîndește la got. sau gepidicul baurthei (› germ. Bürde „greutate, povară”), sau la dan. bür „sînul mamei” (cf. burduf). În sfîrșit, Lahovary 319 consideră cuvîntul ca fiind anterior epocii indo-europene, pe cînd Rohlfs, Differenzierung, 24, continuă să-l considere „obscur”. Este cuvînt general folosit, cu excepția Trans. de Nord (ALR, 42). Der. borțoi, s. m. (Banat, piatră, bolovan); borțos, adj. (burtos); borțoșa, vb. (a lăsa grea; în Arg., a înrăutăți, a ieși prost); îmborțoșa, vb. (a se îngrășa; Arg., a ieși prost); burtă, s. f. (pîntece; convexitate); burtăverde, s. m. (burghez, materialist, epicurian); burtos, adj. (pîntecos). Bg. burta provine din rom. (Candrea, Elemente, 407; Capidan, Raporturile, 226).

gréu (-éa), adj. – 1. Grav, cu greutate. – 2. Grav, serios, de temut. – 3. Important, mare, numeros. – 4. Dificil, anevoios. – 5. Supărător. – 6. Adînc. – 7. Aspru, dur, tăios. – 8. (Adj. f.) Însărcinată, gravidă. – 9. (Adv.) Anevoie, dificil, cu mare efort. – 10. (Înv.) Rău, detestabil. – 11. (S. m.) greutate, povară, chin. – Mr. greu, greao; megl. greu, gręo; istr. greu, grę. Lat. gravis, prin intermediul unei forme pop. *grevis (Diez, I, 223; Densusianu, Hlr., 504; Pușcariu 735; Candrea-Dens., 756; Philippide, Principii, 33; REW 3855; DAR; Rosetti, I, 57), cf. it. greve, prov., cat., gal. greu, fr. grief, sp., port. grave. Este dublet al lui grav, adj., din fr. grave; pentru semantismul sensului 8, cf. lat. gravida. Schimbarea de terminație se explică de către Candrea, Éléments, 19, prin paralelismul cu mea – meu, considerîndu-se, deci, grea ca punct de plecare; Pascu, Beiträge, 17, preferă de la un lat. *grevus. Der. greoi, adj. (care se mișcă cu greu, lipsit de vioiciune, mocăit), cu suf. -oi; greutate, s. f. (însușirea unui corp de a fi greu; povară; dificultate; importanță, gravitate; putere, eficacitate; lest; halteră; asprime; gros, parte cea mai importantă, majoritatea), cu suf. -(t)ate, ca în puținătate, singurătate, străinătate (der. directă dintr-un lat. *grevitatēm, pe care o propun Pușcariu 736; Candrea-Dens., 757 și DAR, pare mai puțin probabilă); greime (var. greuime), s. f. (înv., greutate, povară); greuință, s. f. (înv., greutate); greumînt, s. n. (înv., chin); greunătate, s. f. (Trans., greutate); îngreuia, vb. (a agrava, a încărca, a face mai greu; a copleși, a împovăra; a încurca, a stînjeni; înv., a deranja; a lăsa grea o femeie), de la greu sau după DAR de la greoi (după Pușcariu 858 și Candrea-Dens., 759, din lat. ingrevāre; după REW 4428, de la ingraviāre); îngreuietor, adj. (copleșitor, împovărător); îngreuna, vb., cu aceleași sensuri ca îngreuia, al cărui dublet expresiv pare a fi pe baza suf. -uni, -una, cf. miau › mieuna, schiau › scheuna (după Pușcariu 859; Candrea-Dens., 760 și DAR, de la un lat. *ingrevĭnāre); îngreunător, adj. (copleșitor; agravant); greunatic, adj. (Trans. de Vest, corpolent); îngreutăți, vb. (a împovăra, a îngreuna), de la greutate; îngreca, vb. (a împovăra, a lăsa grea; a concepe, a zămisli), der. expresiv de la greu, cf. mr., megl. (a)ngrec, (a)ngricare (după Pușcariu 857; Candrea-Dens., 861 și DAR, din lat. *ingrevĭcāre). Drăganu, Dacor., IV, 741 îl cita pe grăcina, vb. (Olt., a suporta, a suferi), cuvînt rar, pe care îl derivă dintr-un lat. *ingrevĭcĭnāre, a cărui explicare pare dificil de admis.

gros (groásă), adj. – 1. Gras. – 2. Dens. – 3. Voluminos. – 4. Adînc. – 5. Mare, important, numeros. – 6. Comun, ordinar, vulgar. – 7. (Adj. f.) Despre femei, însărcinată. – 8. (S. m.) Bîrnă, grindă. – 9. (S. n.) Butuc, instrument. – 10. (S. n.) Închisoare, temniță. – 11. (S. n.) Parte mai importantă. – Mr., megl., istr. gros. Lat. grŏssum (Pușcariu 741; Candrea-Dens., 768; REW 3881; DAR), cf. it., port. grosso, prov., fr., cat. gros, sp. grueso. Pentru der. uzului 10 din 9, cf. Bogrea,, Dacor., III, 411. – Der. grosime, s. f. (circumferință; înv., gros, parte mai importantă; înv., grosolănie); groșar, s. m. (temnicer); grosărit (var. grosărie), s. n. (contribuție cerută de obicei în sec. XVIII de către așa numiții ispravnici de județ delicvenților care doreau să scape de închisoare); grosoman, s. m. (mojic, bădăran), cu suf. expresiv -man; groscior, s. n. (smîntînă); grosciori, vb. (a scoate caimacul); îngroșa, vb. (a face să fie gros; a crește, a spori; a se îngrășa; a deveni dens, a condensa; a lăsa grea o femeie; a da importanță); îngroșetor, adj. (care se îngrașă, care îngroașă); îngroșetură, s. f. (acțiunea de a spori sau a deveni dens). – Din rom. provin rut. grušati se „a se prinde laptele”, gruševina „lapte prins” (Capidan, Dacor., II, 677).

PĂSÁ¹, pers. 3 pásă, vb. I. Intranz. 1. Unipers. (De obicei construit cu dativul) A simți neliniște, a se îngrijora. 2. (Înv. și pop.) A cântări sau a atârna greu; a se lăsa greu (peste ceva). ♦ Unipers. (Construit cu dativul) A simți greutatea unui lucru sau a unei situații, a suporta cu greutate ceva neplăcut. – Lat. pensare.

GREÓI¹ adv. Cu toată greutatea; greu. A se lăsa ~ pe scaun. /greu + suf. ~oi

DÁCĂ conj. 1. (Introduce o propoziție condițională) În cazul că..., presupunând că..., de... Doar dacă. Numai dacă. 2. (Introduce o propoziție optativă) Numai de... Dacă nu m-ar vedea cineva. 3. (Introduce o propoziție temporală, având uneori și o nuanță condițională sau cauzală) Când, în (sau din) momentul când, de îndată ce, după ce. 4. (Introduce o propoziție cauzală) Fiindcă, pentru că, deoarece. Dacă nu știa să scrie, umbla de la unul la altul. ♦ De vreme ce. 5. (Introduce o propoziție concesivă) Cu toate că, deși. 6. (Introduce o propoziție interogativă indirectă) Că, de... 7. (Cu valoare adverbială) Cu greu, abia. 8. (În expr.) Las' dacă = a) desigur că nu; b) (în construcții negative) nu mai încape îndoială că... – De⁴ + că.

CARÓTĂ s.f. I. (Liv.) Morcov. ♦ Varietate de morcovi timpurii, cu rădăcini scurte, de culoare galbenă-roșiatică. II. Probă cilindrică de material, luată din fundul găurii unei sonde pentru a determina structura stratului străbătut. ♦ Probă cilindrică luată din betonul de fundație al unei șosele după 28 de zile de la turnare. III. (Fig.; franțuzism) Înșelătorie, șarlatanie. IV. (Fam.) Joc răutăcios la biliard, potrivit căruia i se lasă adversarului o lovitură grea. [< fr. carotte, cf. lat. carota – morcov].

CARÓTĂ s. f. I. varietate de morcovi timpurii, cu rădăcini scurte. II. probă cilindrică de material extrasă din teren pentru a determina structura și caracteristicile straturilor. ◊ probă luată din betonul de fundație al unei șosele pentru stabilirea proprietăților fizico-mecanice. III. (fig.) înșelătorie, șarlatanie. IV. (fam.) stratagemă la biliard, prin care i se lasă adversarului o lovitură grea. (< fr. carotte, lat. carota, gr. karoton, morcov)

TÂNJÁLĂ ~éli f. Proțap (suplimentar) folosit pentru a uni jugul de uneltele agricole sau pentru a înjuga două perechi de boi. ◊ A se lăsa pe ~ a) a trage (cu greu și) foarte încet; b) a lucra încet, cu lene, fără tragere de inimă. [G.-D. tânjelii] /<sl. tenžalo

CHÍMIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de chimie; propriu chimiei. Reacție ~că. 2) Care aplică chimia și metodele ei. Curățătorie ~că. ◊ Creion ~ creion care, pe umed, lasă urme foarte pronunțate ce se șterg greu. /<fr. chimique

A ÎNgreuNÁ ~éz tranz. 1) A face să se îngreuneze. 2) rar A încărca cu greutăți mari. 3) fig. A face să devină greu de îndeplinit; a complica. 4) pop. A lăsa gravidă. /<lat. ingrevinare

ERMÉTIC, -Ă, ermetici, -ce, adj. (Adesea adverbial) 1. Care închide perfect sau care este perfect închis; care nu lasă să pătrundă sau să iasă nimic. 2. Fig. greu de înțeles ◊ Poezie ermetică = poezie caracterizată prin ermetism. – Din fr. hermétique.

ÎNCURCÁT², -Ă, încurcați, -te, adj. 1. 1. (Despre fire, ață etc.) Amestecat și înnodat (cu alte fire); încâlcit. 2. (Despre drumuri) greu de găsit; întortocheat. II. 1. (Despre idei, acțiuni etc.) greu de urmărit; confuz, nelămurit, neclar, nedeslușit. ◊ Expr. A lăsa (ceva) încurcat sau a o lăsa încurcată = a lăsa o problemă nelămurită; a renunța la rezolvarea unei probleme, a se lăsa păgubaș. 2. Stingherit, stânjenit, jenat. – V. încurca.

ÁNCORĂ s.f. 1. Piesă grea metalică, cu brațe în formă de cârlige ascuțite, care se lasă la fundul apei pentru a fixa o navă. ◊ A arunca ancora = a ancora; a ridica ancora = a pleca la drum cu o navă. 2. Cablu care întărește anumiți stâlpi, construcții înalte etc. ♦ Piesă de oțel care întărește legătura dintre elementele unei construcții. [< lat. ancora, cf. it. ancora].

DUR¹ ~ă (~i, ~e) 1) (despre corpuri solide) Care nu se lasă a fi distrus cu ușurință; rezistent la actiunea unor forțe din exterior; tare. 2) Care este greu de suportat. Climă ~ă. Pedeapsă ~ă. 3) (despre apă) Care conține săruri peste limita admisă; aspru. 4): Consoană ~ă consoană a cărei articulație nu conține nici un element palatal. 5) fig. Care se caracterizează prin lipsă de indulgență; sever; aspru; exigent. /<fr. dur, lat. durus

A RĂSUFLÁ răsúflu 1. intranz. 1) A trage aer în plămâni și a-l elimina în afară; a respira. ~ greu. 2) A se odihni puțin după un efort; a-și reveni după o stare de încordare. 3) (despre recipiente) A lăsa să iasă câte puțin conținutul (printr-un orificiu neobservat). 2. tranz. 1) (informații, date secrete etc.) A face să devină cunoscut; a da în vileag. 2) (aer, aburi, gaze etc.) A trage înăuntru și a da afară. /răs- + a sufla

greu¹ adv. 1) Cu mari eforturi. A citi ~. A trăi ~. ◊ A-i veni ~ a) a-i fi neplăcut; b) a ezita. 2) Încet și cu osteneală. Timpul trece ~. 3) Cu (toată) greutatea; greoi. A se lăsa ~ pe pat. 4) Foarte tare; rău; grav. A fi ~ bolnav. /<lat. grevis

ZĂCEÁ, zac, vb. II. Intranz. 1. A sta întins, culcat sau tolănit pe pat, pe pământ etc. din lipsă de ocupație, din cauza oboselii etc. ♦ A fi doborât. Copacii zac la pământ. 2. A sta culcat în pat din cauza unei boli grele; a boli. 3. A fi mort, culcat, îngropat (în mormânt). 4. (despre sentimente, calități, defecte etc.) A sta ascuns, a fi în stare latentă. 5. A sta, a fi, a se afla (într-o stare oarecare) de multă vreme, a fi lăsat în părăsire. Plicurile nedesfăcute zăceau teanc. ◊ Expr. A zăcea la închisoare (sau în temniță etc.)= a fi întemnițat. ♦ A fi așezat, situat undeva, a se afla. – Lat. jacere.

paradí (paradésc, paradít), vb. – (Arg.) A se strica, a distruge, a deterioara. Țig. parav, part. parado (Vasiliu, GS, VII, 122; Graur 178; Juilland 171). Pentru sensul cf. Iordan, BF, IV, 185. E greu de despărțit acest cuvînt de părădui, vb. (a distruge, a risipi, a toca), care pare, semantic și fonetic, o simplă var. și care se folosește în Mold. Unicul etimon care s-a indicat pentru acest cuvînt, sl. prati, porją „a separa” (Cihac, II, 244), nu pare sigur. Mai probabil este ngr. παρατῶ „a părăsi, a lăsa”, care de asemeni pare a fi etimonul celui țig.