Rezultate din textul definițiilor
IMPETÍGO s. n. Boală de piele contagioasă manifestată prin apariția unor bășicuțe seroase și purulente care se sparg, formând cruste gălbui care nu lasă urme. – Din fr. impétigo.

CHÍMIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de chimie; propriu chimiei. Reacție ~că. 2) Care aplică chimia și metodele ei. Curățătorie ~că. ◊ Creion ~ creion care, pe umed, lasă urme foarte pronunțate ce se șterg greu. /<fr. chimique

VARIÓLĂ s.f. Boală epidemică infecto-contagioasă, produsă de un virus și manifestată prin apariția pe piele a unor pustule care lasă urme după ce se usucă; (pop.) vărsat. [Pron. -ri-o-. / < fr. variole, cf. lat. variola < varius – pătat].

IREVERSÍBIL, -Ă adj. (Despre fenomene) Care nu poate fi produs în sens invers, care nu se poate întoarce. ♦ (Fiz.) Care lasă urme ce nu pot fi înlăturate după revenirea la starea inițială. [Cf. fr. irréversible].

IREVERSÍBIL, -Ă adj. 1. (despre fenomene, transformări, reacții) care nu se poate produce în sens invers, fără întoarcere. 2. (fiz.) care lasă urme ce nu pot fi înlăturate după revenirea la starea inițială. (< fr. irréversible)

VARIÓLĂ s. f. boală virotică, ce se manifestă prin apariția pe piele a unor pustule care lasă urme după ce se usucă; vărsat. (< fr. variole)

BRĂZDÁ, brăzdez, vb. I. Tranz., absol. și refl. 1. Tranz. și absol. A trage brazde (1) cu plugul; a brăzdui. 2. Tranz. și absol. (Despre roți, corăbii, fulgere etc.) A lăsa urmă, dâră. 3. Tranz. și refl. Fig. (Despre fața omului) A (se) zbârci, a (se) cuta, a (se) rida. 4. Tranz. Fig. (Despre ape curgătoare, forme de relief etc.) A străbate dintr-o parte în alta, de la un capăt la altul o regiune, o țară. – Din brazdă.

IMPRIMÁ, imprím, vb. I. Tranz. 1. A face, a lăsa urme prin apăsare, deformare etc.; a întipări. ♦ A înregistra sunete pe o bandă, pe un disc etc. 2. A tipări. ♦ A aplica, a fixa pe o țesătură desene colorate. 3. Fig. A comunica; a transmite. ♦ A impune, a determina. – Din fr. imprimer.

ÎNTIPĂRÍ, întipăresc, vb. IV. Refl. A se imprima, a lăsa urmă într-un material prin apăsare; fig. a se fixa în mintea, în conștiința cuiva, lăsând o urmă puternică. – În + tipări.

TĂPĂLÁGĂ, tăpălăgi, s. f. (Reg.) 1. Încălțăminte mare și grosolană. ◊ Picior, mare, deformat. 2. Legătură înfășurată de hoți la picioarele vitelor furate, pentru ca pașii să nu lase urme. – Cf. magh. talpalló.

A BRĂZDÁ ~éz tranz. 1) (pământul) A lucra cu plugul, trăgând brazde. 2) A traversa, lăsând urme. 3) A face să se brăzdeze. /Din brazdă

BUBÁT1 n. pop. Boală contagioasă, caracterizată prin apariția pe suprafața pielii a unor bubulițe purulente, care, după vindecare, pot lăsa urme definitive; variolă; vărsat. /bubă + [vărs]at

A TIPĂRÍ ~ésc tranz. 1) (texte, imagini etc.) A reproduce pe hârtie cu ajutorul tiparului; a imprima. 2) (articole, cărți, știri, decizii etc.) A face să apară pe calea tiparului; a publica; a edita. 3) (pământul, zăpada, iarba etc.) A călca lăsând urme prin apăsare. 4) (materiale, suprafețe etc.) A bate ușor pentru a da o anumită formă. /Din tipar

IMPRIMÁ vb. I. tr. 1. A lăsa urme prin apăsare; a întipări. 2. A tipări. ♦ A întipări desene pe o pânză. ♦ A înregistra o bucată muzicală, o lectură etc. pe discuri sau pe bandă de magnetofon. 3. (Fig.) A da, a transmite, a comunica. [P.i. imprim. / < fr. imprimer, it. imprimere].

cîmpíe (câmpíi), s. f. – Cîmp, șes, ogor. Probabil de la un lat. *campia, care ar reproduce un gr. ϰαμπία, der. de la ϰάμπος (DAR, REW 1563), cf. sicil., calabr. campia. Der. de la campus, printr-un suf. -inea (Tiktin) nu este posibilă (cf. Corominas, I, 621), căci n ar fi lăsat urme în Banat. Candrea-Dens., 339, propun *campiva, care pare foarte artificial.

IMPRIMÁ vb. tr. 1. a lăsa urme prin apăsare; a întipări. 2. a tipări. ◊ a întipări desene pe o pânză. 3. a înregistra o bucată muzicală, o lectură etc. pe discuri sau pe bandă de magnetofon. 4. a determina, a impune (un anumit ritm); (fig.) a transmite, a comunica. (< fr. imprimer, lat. imprimere)

ALTĂDÁTĂ adv. 1. În trecut; odinioară. Primăverile de altădată nu au lăsat urme în voi (BENIUC). 2. În viitor, de aici înainte; a doua oară. Cine-a face altădată ca mine, ca mine să pățească (CREANGĂ). – Din altă + dată.

BRĂZDÁ, brăzdez, vb. I. Tranz. 1. A trage brazde cu plugul. 2. (Despre roți, corăbii, fulgere etc.) A lăsa urmă, dâră. ♦ Refl. Fig. (Despre fața omului) A se zbârci. – Din brazdă.

brăzdéz v. tr. (d. brazdă). Trag brazde. Fig. Străbat: fulgerele brăzdaŭ ceru, corăbiile brăzdează marea. Las urme: suferința-ĭ brăzdase fața. Ating, emoționez: vorba asta i-a brăzdat inima. – Și îmbrăzdez (sud).

ÎNTRÉCE, întréc, vb. III. Tranz. 1. A depăși pe cineva în mers, a lăsa în urmă. 2. A dovedi superioritate față de cineva, într-o anumită privință; a depăși. ♦ Refl. recipr. A căuta să se depășească unul pe altul. ◊ Loc. adv. Pe întrecute = căutând să se depășească unul pe altul; care mai de care. 3. A trece peste o anumită limită; p. ext. a fi (sau a avea) mai mult decât trebuie, a prisosi ◊ Loc. adv. (Pop.) De întrecut = mai mult decât trebuie, de prisos. ◊ Expr. (Refl.) A se întrece cu gluma (sau cu șaga, rar, cu vorba) = a depăși limitele bunei-cuviințe; a împinge lucrurile prea departe, a exagera. – În + trece.

PÁTĂ, pete, s. f. 1. urmă lăsată pe suprafața unui obiect de un corp gras, de o materie colorată, de murdărie etc., suprafață pe care se întinde o astfel de urmă; substanță care a lăsat această urmă. ♦ Porțiune diferit colorată pe un fond de o culoare mai mult sau mai puțin omogenă. 2. Porțiune pe corpul animalelor sau al păsărilor, unde părul sau penele sunt de altă culoare față de rest. ♦ Părticică a pielii corpului omenesc sau a animalelor diferit colorate față de rest. 3. Porțiune de nuanță diferită (mai închisă) care se observă cu ochiul liber sau cu telescopul pe discul Soarelui, al Lunii sau al altui corp ceresc. ◊ Expr. A căuta (sau a găsi) pete în Soare = a căuta cu orice preț defecte acolo unde nu sunt, a fi cusurgiu. 4. Fig. Faptă, atitudine, situație etc. reprobabilă, care știrbește onoarea sau reputația cuiva; rușine, stigmat. ◊ Loc. adj., adv. Fără (de) pată = curat, nevinovat; neprihănit, cast. – Et. nec.

TIPĂRÍ, tipăresc, vb. IV. Tranz. 1. A reproduce pe un material texte, imagini, desene etc. cu ajutorul unei mașini speciale; p. ext. a publica, a edita. 2. (Înv.), A lăsa o urmă; a întipări. 3. (Pop.) A apăsa, a îndesa, a frământa ceva cu mâna sau cu un obiect pentru a da o anumită formă. – Din tipar.

DISTANȚÁ, distanțéz, vb. I. 1. Tranz. A lăsa o anumită distanță între două sau mai multe ființe sau lucruri; a rări. 2. Refl. A se depărta (de un punct fix, de cineva sau de ceva); a lăsa în urmă, la o distanță (tot mai) apreciabilă (pe cineva sau ceva). ♦ Fig. A se deosebi (în mod sensibil) de cineva în idei, în concepții etc.; a întrece, a depăși pe cineva ca valoare. – Din fr. distancer.

DEPĂȘÍ, depășesc, vb. IV. Tranz. 1. A întrece pe cineva sau ceva care merge în același sens; a lăsa în urmă. 2. A trece peste o anumită limită, a întrece o anumită măsură, un anumit nivel. ♦ A întrece puterile sau competența cuiva. Această problemă mă depășește. – Din fr. dépasser (după păși).

SCÚRGE, scurg, vb. III. 1. Refl. și tranz. A curge sau a face să curgă un lichid, prelingându-se în cantități mici. ♦ Tranz. A scoate ultimele picături de lichid aflate într-un recipient. ♦ Refl. (Despre fluide) A ieși (în cantități mici) dintr-o conductă defectă. ♦ Refl. (Despre ochi) A se sparge, împrăștiindu-se din orbită. 2. Tranz. A separa partea lichidă sau particulele aflate în suspensie dintr-un amestec. ♦ A seca apa dintr-un teren prin drenaj. 3. Refl. (Despre ape) A curge la vale (lăsând în urmă locul uscat). ♦ Fig. (Despre grupuri de ființe, de vehicule) A se succeda, a merge în aceeași direcție, a se perinda. 4. Refl. Fig. (Despre unități de timp) A trece unul după altul, a se desfășura. [Perf. s. scursei, part. scurs] – Lat. excurrere (după curge).

A DEPĂȘÍ ~ésc tranz. 1) A lăsa în urmă; a întrece; a dovedi; a devansa. 2) (limite, norme, măsuri, niveluri) A întrece sub aspect cantitativ. 3) A întrece din punct de vedere al componenței. /<fr. dépasser

A DEVANSÁ ~éz tranz. 1) A lăsa în urmă; a întrece; a depăși. 2) A face să se devanseze. /<fr. devancer

A DOVEDÍ ~ésc tranz. 1) A adeveri prin dovezi sau prin fapte concrete; a demonstra; a proba; a arăta; a atesta. 2) pop. A înfrânge într-o luptă sau într-o întrecere; a învinge; a bate; a dispune; a birui. 3) A lăsa în urmă; a întrece; a depăși. 4) A duce până la capăt; a isprăvi; a încheia; a termina. 5) (vina) A demonstra prin dovezi sigure. 6) A însemna prin sine; a vădi în mod clar. /<sl. dovesti

A ÎNTRÉCE întréc tranz. A lăsa în urmă; a depăși; a dovedi; a devansa. ~ la fugă. ~ în vitejie.~ așteptările (cuiva) a se dovedi mai presus decât s-a așteptat (cineva). /în + a trece

MULT2 adv. 1) În număr mare; în cantitate mare; un timp îndelungat. A produce ~. A cânta ~. ◊ Cu ~ în mare măsură; considerabil. Mai ~ mai cu seamă; îndeosebi. Cel ~ a) maximum; b) în cel mai bun caz. A fi mai ~ mort (decât viu) a) a fi cuprins de un sentiment puternic de frică; b) a fi peste măsură de istovit. Din ~ în mai ~ într-o măsură tot mai mare; din ce în ce mai tare, mai intens. Mai ~ sau mai puțin într-o măsură oarecare; întrucâtva. Nici mai ~, nici mai puțin a) atât, cât se cuvine; tocmai cât trebuie; b) se spune pentru a exprima o nedumerire, stupoare. Asta-i prea ~ asta întrece orice măsură; asta-i prea-prea. ~ și bine a) mult timp; timp îndelungat; b) degeaba; în zadar. A nu mai avea ~ a) a fi pe cale de a termina un lucru; b) a fi aproape de a muri. 2) La depărtare mare; departe. A lăsa ~ în urmă. 3) (deseori urmat de prea) În cel mai înalt grad; foarte tare; extrem de. ~ stimat. ~ dorit. ~ preafrumos. /<lat. multus

PRÉSĂ2 ~e f. 1) Instalație destinată să exercite o presiune asupra unui corp solid pentru a-l comprima sau pentru a lăsa o urmă asupra acestuia. 2) poligr. Mașină tipografică de imprimat. [G.-D. presei] /<fr. presse

SPĂRGĂTÓR2 ~oáre n. Instrument pentru spargerea unor materiale dure (sau a fructelor cu coajă). ~ de nuci. ◊ ~ de gheață navă de construcție specială capabilă să-și croiască drum prin câmpurile de gheață, lăsând în urmă un coridor de navigație pentru alte vase. /a sparge + suf. ~ător

A ZGÂRIÁ zgârii tranz. 1) (ființe sau părți ale corpului) A răni ușor (cu unghiile, cu ghearele sau cu un obiect ascuțit). ◊ Mâța blândă zgârie rău v. MÂȚĂ. 2) (obiecte) A tăia la suprafață lăsând o urmă; a scrijeli; a cresta. ◊ ~ pământul a ara rău. ~ hârtia a) a scrie neciteț și necaligrafic; b) a scrie literatură lipsită de valoare artistică. Zgârie-brânză calificativ dat unei persoane foarte zgârcite. Zgârie-nori clădire foarte înaltă, cu multe etaje. 3) (urechea, auzul) A supăra cu o senzație auditivă neplăcută. [Sil. -ri-a] /<lat. scaberare

DEPĂȘÍ vb. IV. tr. 1. A întrece, a lăsa în urmă (pe cineva sau ceva), mergând în același sens și pe același drum; a o lua înainte. 2. A întrece o anumită limită, o anumită măsură, un anumit nivel; a întrece puterile, competența cuiva. [P.i. -șesc, conj. 3,6 -șească. / < de- + păși, după fr. dépasser].

DISTANȚÁ vb. I. 1. tr. A lăsa anumite distanțe între obiecte sau ființe; a rări. 2. refl. A întrece, a depăși. ♦ A se depărta, a lăsa în urmă. ♦ (Fig.) A se deosebi (de cineva) ca valoare. [< fr. distancer, it. distanziare].

prislopí, prislopésc, vb. IV (reg.) 1. (refl.) a se nărui. 2. (despre semne, urme) a lăsa, a face.

DEPĂȘÍ vb. tr. 1. a întrece, a lăsa în urmă (pe cineva sau ceva), mergând în același sens și pe același drum; a o lua înainte. 2. a întrece o anumită limită, o anumită măsură. ◊ a întrece puterile, competența cuiva. (după fr. dépasser)

DISTANȚÁ vb. I. tr. a lăsa anumite distanțe între obiecte sau ființe; a rări. II. refl. 1. a întrece, a depăși. ◊ a se depărta, a lăsa o urmă. 2. (fig.) a se deosebi (de cineva) ca valoare. (< fr. distancer)

SIÁJ s. n. 1. dâră lăsată de o torpilă, de o navă în mers etc. 2. volum de fluid turbionar pe care îl lasă în urma sa un corp în mișcare într-un fluid. (< fr. sillage)

TRÉNĂ1 s. f. 1. partea din spate a unei rochii care se târăște pe jos. 2. ~ de condensare = dâră de picături pe care o lasă în urma sa un avion prin condensarea vaporilor suprasaturați din mediul gazos străbătut. (< fr. traîne)

A SE ÎNDUPLECÁ mă îndúplec intranz. A se lăsa convins (în urma unor rugăminți insistente). /în + lat. duplicare

BÁLE s. f. pl. Salivă (groasă, spumoasă) care se prelinge din gură. ◊ Expr. (Fam.) A-i curge (cuiva) balele după ceva = a dori fierbinte ceva; a râvni. ♦ Materie mucilaginoasă secretată de unele glande din epiderma peștilor. ♦ Materie vâscoasă pe care o lasă melcii în urma lor. – Lat. *baba (sg. *ba).

DOVEDÍ, dovedésc, vb. IV. 1. Tranz. A arăta cu probe, cu argumente, cu mărturii existența sau inexistența unui fapt, a unei situații etc.; a demonstra, a proba. 2. Tranz. și refl. A (se) arăta, a (se) manifesta, a (se) vădi într-un anumit fel. 3. Tranz. (Pop.) A învinge, a birui. ♦ A întrece, a lăsa pe cineva în urmă. 4. Tranz. și intranz. (Pop.) A prididi, a răzbi; a termina, a isprăvi. – Din sl. dovesti (dovedon).

A DESCRÍE descríu tranz. 1) (aspecte din realitate) A reprezenta în scris sau oral, enumerând detaliile. 2) (curbe, arcuri etc.) A marca printr-o linie subțire; a trasa. 3) (traiectorii) A lăsa în formă de urmă ca rezultat al mișcării. [Sil. -cri-e] /<fr. décrire

DIGITÁL, -Ă Al degetelor, produs de deget. ◊ Amprentă digitală = (de obicei la pl.) urmă pe care o lasă degetele pe un obiect de care s-au atins. [Cf. fr. digital, lat. digitalis].

GODÉU s. n. 1. cupă de elevator. 2. piesă din material izolant utilizată pentru realizarea de legături electrice. 3. fald, cută la o rochie, la o draperie etc. 4. urmă pe care o lasă presiunea degetului pe un tegument cutanat sau mucos infiltrat de un edem. (< fr. godet)

brázdă f., pl. e (vsl. brazda). urmă pe care o lasă plugu în pămînt. Bucată scoasă din pămînt cu ĭarbă pe ĭa și cu care se întărește o ridicătură de pămînt. ca să n’o strice ploaia. Fig. urme pe care unele lucruri le lasă trecînd: vaporu lasă o brazdă pe apă. Pl. Zbîrciturĭ: brazdele pe care le trage etatea pe față. Poet. Cîmpurĭ, cîmpiĭ, țară: prea mult sînge a udat brazdele noastre.

SĂPÁ, sap, vb. I. Tranz. 1. A lucra, a fărâmița cu sapa1 (sau cu cazmaua) pământul (pentru a însămânța, a prăși etc.). 2. A face cu sapa1 (sau cu alt instrument) o adâncitură, o groapă, un șanț în pământ. 3. A scoate cu sapa1 ceva din pământ. 4. A scobi, a tăia în piatră sau în lemn pentru a da materialului o anumită formă sau pentru a grava. ♦ Tranz. și refl. Fig. A lăsa sau a rămâne o urmă adâncă; a (se) întipări, a (se) imprima. 5. (Despre ape, ploi și alte elemente ale naturii) A roade, a mânca, a măcina (surpând); a ruina, a dărâma, a nimici. ♦ Tranz. și refl. recipr. Fig. A unelti împotriva cuiva sau unul împotriva altuia, a încerca să(-și) facă rău. – Lat. sappare.

BUȘTEÁN, bușteni, s. m. Trunchi de copac tăiat și curățat de crengi; partea trunchiului unui copac rămasă în pământ după tăiere; buștihan. ◊ Expr. (Adverbial) A dormi buștean = a dormi adânc. A (se) lămuri buștean = a lăsa (sau a rămâne) nedumerit în urma unei explicații neclare. – Et. nec.

BUȘTEÁN, bușteni, s. m. Trunchi de copac tăiat și curățat de crengi; partea trunchiului unui copac rămasă în pământ după tăiere. ◊ Expr. A dormi buștean = a dormi adânc. A (se) lămuri buștean = a lăsa (sau a rămâne) nedumerit în urma unei explicații neclare.

A ELIBERÁ ~éz tranz. 1) A face liber. 2) (persoane) A da afară (dintr-o funcție sau dintr-un post) ca fiind necorespunzător; a destitui; a scoate; a concedia. 3) (adeverințe, acte oficiale) A pune la dispoziție ca urmare a unei solicitări. ~ unei persoane un act. 4) (marfă) A preda în urma achitării unei facturi. 5) (încăperi, terenuri) A lăsa liber. ~ camera. 6) (deținuți) A pune la libertate. 7) (persoane) A face să fie liber; a dispersa. ~ de serviciul militar. 8) A scoate dintr-o stare de încordare; a lăsa să fie liber; a slăbi. ~ un mecanism /<lat. eliberare

2) dar saŭ dáră și (fam.) da conj. adversativă (sîrb. dar „dar”, dial. „cel puțin”, da, dar. Cp. cu da 2 și ĭar). 1) Însă: Pot da nu vreaŭ. Vreaŭ, da nu pot. Mulțĭ, da proștĭ. Da tu cine eștĭ? D’apoi (îld. da apoi) cum crezĭ? Da lasă-mă’n pace! Da ducăse d******ĭ! 2) Decĭ, așa dar (pus la urmă): Vom pleca dar! Rămîĭ dar aicĭ? Rămîĭ aicĭ dar? (pe cînd dar rămîĭ aicĭ ar însemna „însă rămîĭ aicĭ”). 3) Apoĭ dar, poĭ dar (Munt.) se’nțelege, de sigur: Aĭ fost? Poĭ dar! Dă-mĭ o sută de francĭ! Poĭ dar (mold. poĭ cum nu saŭ d’apoĭ cum nu! ironic). Barb. nu numaĭ, dar și (după fr. non seulement, mais aussi), corect rom.: nu numaĭ ci și (ca și germ. nicht nur, sondern auch).

DÓILEA, DÓUA num. ord. (Precedat de art. „al”, „a”; de obicei cu valoare adjectivală) Care se află între întâiul și al treilea. ◊ Loc. adj. De-al doilea = (despre veri) care sunt copiii verilor primari. ◊ Loc. adv. A doua zi = în ziua următoare. A doua oară = data următoare; cu altă ocazie. Al doilea = după primul, pe urmă. (Pop.) De-al doilea = a doua oară. ◊ Expr. A pune (sau a lăsa, a trece etc.) ceva pe planul al doilea = a considera ceva ca fiind de importanță secundară. [Pr.: do-i-] – Doi + le + a.

ÚRMĂ s. 1. (fig.) pistă. (Se află pe o ~ falsă.) 2. întipărire, tipar, (fig.) amprentă. (Picioarele lăsau ~e adânci în noroi.) 3. v. dâră. 4. v. relicvă. 5. semn. 6. v. cicatrice. 7. (fig.) umbră. (Nici o ~ de tristețe.) 8. v. sfârșit.

aplecătoare și plecătoare f., pl. orĭ (d. a se [a]pleca. D. rom. vine rut. plekotóra, plecătoare, și ung. pleketor, vită stearpă). Alăptătoare, doĭcă (Vechĭ). Oaĭe căreĭa ĭ-a murit mĭelu și care se lasă să fie suptă puțin de alt mĭel ca să fie mulsă pe urmă (Sin. cu mulgare).

CĂDÉRE s. 1. picare. (~ a unui obiect de pe masă.) 2. v. căzătură. 3. v. prăbușire. 4. dărâmare, năruire, picare, prăbușire, prăvălire, răsturnare. (~ lui la pământ în urma unei lovituri.) 5. (GEOGR.) cădere de apă v. cascadă. 6. scăpare. (~ a ciocanului din mână.) 7. v. lăsare. 8. v. dispariție. 9. eșec, insucces, nereușită, picare, (livr.) fiasco, (fam.) chix. (~ la un examen.) 10. v. calitate.

Andromacha (sau Andromache), fiica lui Eetion, regele cetății Thebae din Mysia, și soția lui Hector, fiul lui Priamus, cu care a avut un copil, pe Scamandrius, zis și Astyanax. După ce și-a văzut întreaga familie – atît tatăl cît și cei șapte frați – nimicită de Achilles, Andromacha a asistat la uciderea soțului ei, Hector, sub zidurile Troiei, de către același Achilles (v. și Achilles). Ulterior, grecii i-au omorît și copilul. Ea însăși, îndurerată și neconsolată, a fost luată ca pradă de război de către fiul lui Achilles, Neoptolemus (sau Pyrrhus) și dusă în Epirus. Cu acesta din urmă Andromacha a avut trei fii: pe Molossus, Pielus și Pergamus. La moartea sa, Neoptolemus a lăsat-o pe Andromacha împreună cu regatul său lui Helenus, fratele lui Hector. În timpul trecerii lui Aeneas prin Epirus, Andromacha domnea acolo alături de Helenus, cu care a avut încă un fiu, pe Cestrinus. În sfîrșit, după moartea lui Helenus, Andromacha a plecat în Mysia cu fiul ei Pergamus, care a întemeiat acolo cetatea Pergamului.

CĂRÚȚĂ, căruțe, s. f. 1. Vehicul de forma carului, dar mai mic și mai ușor decât acesta, cu tracțiune animală, mai ales cu cai. ◊ Expr. A se lăsa de căruță = a renunța la un lucru sau la o treabă începută. A rămâne de căruță = a rămâne în urmă; a pierde ocazia. 2. Cantitate de fân, lemne etc. cât se poate încărca într-o căruță (1). – Din car.

ASTUPÁ, astúp, vb. I. Tranz. A închide, a acoperi, a înfunda o gaură, o deschizătură etc., a face să nu se mai vadă (acoperind). ◊ Expr. (Fam.) A astupa găuri = a reuși să realizeze unele lucruri strict necesare; a plăti (din) datorii. A-și astupa urechile = a nu voi să audă, să cunoască ceva. A-i astupa cuiva ochii = a nu lăsa pe cineva să vadă realitatea. ♦ A face să nu se mai audă ceva. ♦ A șterge, a face să dispară o urmă. – Din lat. *asstuppare.

A ASTUPÁ astúp tranz. 1) (găuri, crăpături, adâncituri etc.) A face să nu se vadă (acoperind cu ceva sau aplicând ceva). 2) (uși, ferestre, vase) A face să nu mai aibă deschizătură. ◊ A-și ~ urechile a nu vrea să audă ceva. ~ cuiva gura a face pe cineva să tacă. ~ cuiva ochii a nu lăsa pe cineva să vadă realitatea. 3) (zgomote, melodii, sunete etc.) A face să nu se audă, depășind în intensitate; a acoperi. 4) fig. (urme) A face să dispară. /<lat. asstuppare

CĂRÚȚĂ, căruțe, s. f. 1. Vehicul de forma carului, dar mai mic și mai ușor, tras de obicei de cai. ◊ Expr. A se lăsa de căruță = a renunța la un lucru sau la o treabă începută. A rămâne de căruță = a pierde o ocazie; a rămâne în urmă. 2. Cantitate dintr-o povară, câtă se poate încărca într-o căruță (1). – Din car + suf. -uță.

coárdă f., pl. e și corzĭ (lat. chŏrda, d. vgr. hordé; it. pg. corda, fr. corde, sp. cuerda: ngr. [d. it.] kórda; vsl. korŭda, bg. sîrb. rus. kórda; alb. kórdă; ung. kard). Strună, fir sonor la instrumentele muzicale. Pînză (lamă dințată) la feresteŭ [!]. Resort, c****a de oțel la ceasornic. Arc elastic la încuĭetorĭ și lacăte. Ramură de viță: se rupeaŭ coardele de greutatea roduluĭ (Sov. 215). Cheriș, traversă, grindă transversală pe care se sprijină dușameaŭa [!]. Îndoitura gîtuluĭ caluluĭ. Tăria pelteleĭ și a șerbetuluĭ cînd îl facĭ și, amestecîndu-l, se ține de făcăleț ca o ață. Geom. Secanta considerată ca dreaptă care unește extremitățile unuĭ arc. Anat. Coardele vocale, niște tendoane în gît care vibrează și produc vocea. Fig. A atinge pe cineva la coarda simțitoare, a-l atinge unde-l doare, unde simte. A o lua pe altă coardă, a schimba tonu saŭ procedura. A o lăsa pe o coardă maĭ joasă, a o lăsa maĭ moale, a te modera. Adv. A o ținea [!] coardă, a nu te întrerupe, a nu te opri. A ținea drumu coardă, a-l urma mereŭ.

BÁLTĂ bălți f. 1) Întindere de apă stătătoare, de adâncime mică, cu vegetație și cu faună specifică. ◊ A lăsa (ceva) ~ a) a părăsi (ceva) fără a duce la bun sfârșit; b) a nu se mai interesa (de ceva). 2) Apă adunată într-o adâncitură în urma unei ploi mari sau a revărsării unui râu. 3) Cantitate mare de lichid vărsat pe jos. [G.-D. bălții] /<sl. blato

ÎNCÓLO adv. 1. În alt loc decât aici; în partea aceea, în direcția aceea, într-acolo. ◊ Expr. Mai încolo = mai departe. Până (mai) încolo = până nu departe, destul de aproape. (Fam.) lasă-l (sau dă-l) încolo! = nu te mai ocupa de el, nu-i da atenție, nu-l lua în considerare. Fugi încolo! = taci din gură! nu mai spune fleacuri. 2. Pe urmă, mai târziu. ◊ Loc. adv. De aici sau de-acu(m) încolo = începând din acest moment, de acum înainte. De astăzi (sau de mâine etc.) încolo = începând de azi (sau de mâine etc.). De atunci încolo = după aceea. 3. În afară de cele arătate înainte. [Var.: încoleá adv.] – În + colo.

ASTUPÁ, astúp, vb. I. Tranz. 1. A umple o gaură, o deschizătură etc.; a înfunda o sticlă cu un dop. ◊ Expr. A-și astupa urechile = a-și pune ceva la (sau în) urechi pentru a nu auzi; fig. a nu voi să audă ceva. A astupa cuiva gura = a face pe cineva să tacă. (Fam.) A astupa găuri = a plăti datorii. 2. A închide, a bara o intrare, o deschizătură; a face inaccesibil sau impracticabil un drum. 3. A acoperi, a înveli. ◊ Expr. A astupa cuiva ochii = a nu lăsa pe cineva să vadă realitatea. ♦ A îngropa. Frunza că s-a scutura, Trupul că mi-a astupa (ALECSANDRI). ♦ A face să nu se mai audă ceva. ♦ A șterge, a face să dispară o urmă. – Lat. *asstuppare.

LĂSÁT2, -Ă, lăsați, -te, adj. 1. (Despre obiecte) Căruia i s-a dat drumul sau a fost scăpat din mână. 2. La care s-a renunțat, care a fost părăsit. 3. (Despre bunuri) Care a fost primit ca moștenire. 4. (Despre mirosuri, căldură etc.) Care a rămas în urma cuiva sau a ceva, care a fost degajat de cineva sau de ceva. 5. (Despre întuneric, ger, căldură) Care s-a statornicit undeva. 6. Care a fost coborât, care a fost dat mai jos. 7. Încovoiat. – V. lăsa.

SPÁTE ~ n. 1) (la om și la animale) Parte a corpului situată de-a lungul coloanei vertebrale (de la baza gâtului până la șale); spinare. ◊ În ~ pe partea dindărăt a corpului. Pe ~ culcat cu fața în sus. Din (sau la, pe la, de la, în) ~ din (sau în) urmă; din dos. Adus de ~ încovoiat, îndoit. A-i întoarce cuiva ~le a se supăra pe cineva. Pe la ~ (sau pe la ~le cuiva) fără știrea cuiva. A nu ști nici cu ~le a nu avea nici o idee despre ceva; a nu bănui nimic. A fi (sau a sta) cu grija (sau cu frica) în ~ a fi tot timpul neliniștit. A arunca ceva pe (sau în) ~le cuiva a) a da vina pe cineva; b) a lăsa în seama altuia anumite obligații. A avea ~ (tare) a fi protejat, susținut (de cineva). 2) Probă sportivă de înot (cu fața în sus). 3) Partea dindărăt a unui obiect; dos. În ~le casei. 4) Teritoriu aflat în urma frontului. În ~le dușmanului. /<lat. spatha

A LĂSÁ las tranz. 1) A da drumul unui lucru sau unei ființe ținute strâns; a face să devină liber. ◊ ~ pasărea să zboare din colivie a elibera pe cineva prins. ~ (cuiva) sânge a face să curgă din corpul cuiva, printr-o incizie, sânge. 2) A pune ceva undeva. ~ haina în cui. 3) A da voie (să se înfăptuiască ori să aibă loc); a permite; a îngădui. 4) A face, a admite ca cineva sau ceva să ramână în starea în care se află. ◊ ~ (pe cineva) în pace a nu deranja pe cineva; a-l lăsa să facă ce vrea. ~ (pe cineva) în voie a da cuiva libertate deplină. 5) A face să nu se execute ceva la timp. ◊ ~ de azi pe mâine a amâna mereu ceva. 6) A face să rămână ceva în urma sa; a transmite prin moștenire. 7) A trece cu vederea; a nu lua în seamă; a nesocoti. ◊ ~ la o parte a nu ține cont. 8) A face să fie mai jos. ~ perdelele. 9) (locuri sau persoane) A părăsi plecând în altă parte; a abandona. 10) A uita ceva. ~ ușa deschisă. /<lat. laxare

BÁLTĂ, bălți, s. f. 1. Apă stătătoare permanentă, de obicei puțin adâncă și având o bogată vegetație acvatică; p. ext. lac. ◊ Expr. A rămâne (sau a sta, a zăcea) baltă = a fi lăsat în părăsire; a sta pe loc, a stagna. A lăsa baltă (ceva) = a lăsa (ceva) în părăsire, a nu se mai interesa (de ceva). A da cu bâta în baltă = a face o gafă. Are balta pește, se spune când ceva se află din belșug. ♦ Întindere de apă stătătoare rămasă în urma revărsării unui râu; regiune mlăștinoasă de la țărmul unor râuri. 2. Apă de ploaie adunată într-o adâncitură; groapă cu apă sau cu mocirlă; (prin exagerare) apă sau lichid vărsat pe jos. – V. băltoacă.

FAVORÍT, -Ă, favoriți, -te, adj., subst. I. Adj. Care este preferat de cineva, pe care cineva îl place mai mult. Mâncare favorită. II. S. m. și f. 1. Persoană iubită sau prețuită cu predilecție de cineva. ♦ Spec. Persoană care se bucură de protecția unui suveran sau a unui om influent (și care trage profituri de pe urma acestei situații). ♦ Spec. (La f.) Amantă a unui monarh. 2. Participant la o competiție, la un concurs, considerat cu cele mai mari șanse de reușită. III. S. m. (Mai ales la pl.) Barbă care încadrează de o parte și de alta obrazul, lăsând bărbia liberă. [Pl. și: (III, n.) favorite] – Din fr. favori, -ite, it. favorito, (III) și rus. favorit.

Cassandra, fiica lui Priamus și a Hecubei și soră geamănă cu Helenus. Apollo, care o îndrăgise, i-a făgăduit să-i împlinească orice dorință dacă va consimți să se unească cu el. Cassandra i-a cerut s-o înzestreze cu darul profeției dar, de îndată ce zeul i-a împlinit vrerea, ea i-a refuzat dragostea. Mînios, Apollo i-a lăsat atunci darul făcut, luîndu-i însă înapoi puterea de a-și convinge semenii. Într-adevăr, toate profețiile ei în legătură cu destinele Troiei, cu răpirea Helenei sau cu Calul Troian n-au fost luate în seamă de troieni, deși pînă la urmă s-au adeverit. În noaptea incendierii cetății, Cassandra s-a refugiat în templul Athenei. A fost smulsă însă chiar de la picioarele statuii zeiței de către Aiax, fiul lui Oileus, ca s-o necinstească. Mai tîrziu, revenind ca pradă de război lui Agamemnon, Cassandra i-a dăruit doi fii: pe Teledamus și pe Pelops. Prezicîndu-i lui Agamemnon nenorocirile care-l așteptau cînd avea să se întoarcă acasă, Cassandra își vede, o dată mai mult, prorocirile nesocotite. Agamemnon ține cu orice preț să se înapoieze la Mycenae și o ia și pe Cassandra cu el. Acolo însă sînt uciși amîndoi de mîna Clytaemnestrei (v. și Agamemnon).

cólo (sud) și coló (nord) adv. (d. acolo, ca it. colá față de pg. acolá, sp. acullá, acolo). Acolo, nu aicĭ. De colo pînă colo, din acel loc pînă´n acel loc. De colo colo, arată mișcarea repetată: ce tot umblațĭ de colo colo, măĭ băĭețĭ? Cînd colo, arată surprinderea: Credeam că-ĭ aur. Cînd colo, era argint! Credeam că s´a supărat. Cînd colo, mĭ-a și mulțămit [!], cît colo, arată aruncarea cu supărare: Mĭ-a dat un franc pe curcán, dar eŭ i l-am aruncat cît colo! A îndrăznit să vie să-mĭ ceară, dar eŭ l-am răpezit [!] cît colo! În colo, într´acolo, în acea direcțiune: du-te´ncolo! (Du-te´ncolo! maĭ înseamnă și „dă-mĭ pace, lasă-mă în pace”). În altă privință, alt-fel: om leneș, dar în colo bun. Vasile a îmbătrînit, dar în colo tot vesel cum îl știĭ, A da în colo, a arunca, a da d******ĭ: ĭa dă-l în colo pe individu cela! Maĭ în colo, maĭ pe urmă, maĭ tîrziŭ: maĭ în colo s´a făcut hoț. Din colo, dintr´acolo, din acea direcțiune: mă întorceam din colo. În coace și´n colo, V. coace și colea.

SCUFUNDÁ, scufúnd, vb. I. 1. Refl. și tranz. A intra sau a băga cu totul în apă sau în alt lichid; a (se) cufunda. ♦ Spec. A dispărea sau a face o navă să dispară sub nivelul apei (în urma unei avarii). ♦ Refl. Fig. (Despre aștri) A apune. 2. Refl. A intra (adânc) în ceva, a se afunda (într-o materie moale); a se adânci, a se înfunda. ♦ (Despre ochi) A se înfunda în orbite. ♦ (Despre pământ) A se prăbuși, a se surpa. ◊ Expr. N-are să se scufunde pământul = nu se va întâmpla nici un rău, nu va fi prea mare pagubă. 3. Tranz. și refl. Fig. (Rar) A face să fie sau a se lăsa absorbit de o activitate, de o preocupare. – Pref. s- + cufunda.



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)