Rezultate din textul definițiilor
TEXTURA s. f. 1. aspectul unei tesaturi, determinat de finetea si legatura firelor. 2. structura unei roci, a unui aliaj, a unui material solid. 3. felul cum sunt dispuse fibrele unei parti a corpului. 4. mod de dispunere a componentelor unei lucrari muzicale sau literare. 5. imprimat de dimensiuni mici, sub forma de fasie, care se lipeste intr-o lucrare tiparita peste pasajele care trebuie rectificate. (< fr. texture, lat. textura)
DETERMINANT, -A, determinanti, -te, adj., s. m. I. Adj. 1. Care determina sau este de natura sa determine ceva; hotarator. 2. (Despre cuvinte sau propozitii; adesea substantivat) Care precizeaza sensul altui cuvant sau al altei propozitii cu care este in legatura, fiind subordonat acestora. II. S. m. Expresie matematica ale carei elemente sunt asezate sub forma unui tabel si care serveste la rezolvarea sistemelor de ecuatii. – Din fr. determinant.
DETERMINARE, determinari, s. f. Faptul de a determina. ♦ (Concr.) Cuvant sau propozitie care precizeaza sensul altui cuvant sau al altei propozitii cu care este in legatura, fiind subordonate acestora. – V. determina.
A CURMA curm tranz. 1) A strange tare patrunzand. legatura era prea stransa, ii curma bratul. 2) rar (lemne) A desface de-a lungul prin taiere; a despica. 3) fig. A face sa inceteze (pentru un timp). ~ o discutie. 4) A face sa se curme. /Cuv. autoht.
SCUL, sculuri, s. n. legatura de fire continue de lana, bumbac, matase, etc. infasurate in forma de colac, in vederea unor operatiuni de finisare sau pentru livrare. [Pl. si: scule] – Din ngr. skulli.
TRIFAZAT, -A, trifazati, -te, adj. 1. (Despre unele circuite electrice) Format din trei circuite monofazate de curent alternativ, care nu sunt in legatura de faza unele cu altele; trifazic. 2. (Despre masini electrice) Care functioneaza cu un circuit electric trifazat (1). 3. (Despre sisteme fizico-chimice) Format din trei faze. – Din fr. triphase.
A CORELA ~ez 1. tranz. A pune in corelatie; a face sa fie in legatura reciproca. 2. intranz. A fi in corelatie; a se afla in legatura reciproca. /Din corelatie
SCUL ~uri n. legatura de fire textile infasurate in forma de colac. /<ngr. skouli
AUTOTURN s.n. (Tehn.) Automobil echipat cu o platforma care se poate inalta, folosit la lucrarile in legatura cu firele electrice aeriene. [Pron. a-u-, pl. -nuri. / < auto2- + turn, cf. germ. Autturmwagen].
brei s. m. – Muschi (Mercurialis perennis). – Var. brii, brie. Origine necunoscuta. Este posibil sa fie in legatura cu gr. βρύον, de unde brionia (Diculescu, Elementele, 484). Bg. brei (Candrea; Scriban) pare a proveni din rom.
PANTOGRAF s.n. 1. Instrument cu care se reproduce mecanic un desen, o gravura la aceeasi marime sau la alta scara. 2. Dispozitiv pentru masurarea conturului sectiunii transversale a unei excavatii, a unei galerii, a unui tunel etc. 3. Priza de curent pentru vehicule cu tractiune electrica, prin care se face legatura cu firul aerian. [< fr. pantographe, cf. gr. pas – tot, graphein – a scrie].
PANTOGRAF s. n. 1. instrument cu care se reproduce direct (la scara) un desen, un plan, o harta etc. 2. dispozitiv pentru masurarea conturului sectiunii transversale a unei excavatii, galerii, a unui tunel etc. 3. priza de curent pentru vehicule cu tractiune electrica, prin care se face legatura cu firul aerian. (< fr. pantographe)
galfed (-da), adj. – Palid, vested. – Var. galfad, gilfed. Origine necunoscuta. Cuvint folosit in Banat si Trans. de Vest. Ar putea fi pus in legatura cu lat. galbinus (prin intermediul unei schimbari de suf. *galbidus?, cf. Puscariu, Dacor., IV, 684); este insa posibil ca aceasta legatura sa fie tirzie si pur analogica, asa cum este cazul lui galbeaza. – Der. gilfezit, adj. (palid, slab).
hruba (hrube), s. f. – 1. Incapere subterana, subsol. – 2. Coliba, bordei ingropat. – 3. Parte exterioara a hornului. Mag. huruba „coliba ingropata” (Cihac, II, 507; DAR). Ultimul sens pare sa fie in legatura cu rut. hruba „soba” (Candrea; Scriban). Der. pe baza bg. koruba „scorbura intr-un trunchi de copac”, cf. alb. korube „stup” (Conev 80) nu este probabila. Nu este clara nici legatura cu germ. Grube (Tiktin). Cf. tig. hrobos „sant”, poate din rom.
poting (-guri), s. n. – legatura, impletitura de nuiele sau de fire vegetale. Sl. potęgu, din potęgati „a trage” (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Miklosich, Lexicon, 634; Cihac, II, 282; Cancel 25; Conev 70), cf. sb., cr., slov. poteg „varga”, mag. poting „legatura”. Este dubletul lui petoaca (var. peteuca, peteica), s. f. (legatura de fire vegetale; zavor; butoniera), dintr-o forma sl. nenazalizata, ca cea sb. – Der. potingos, adj. (Mold., grosolan, noduros); potinji, vb. (Trans., a coase prost); potinjita, s. f. (Trans., gaura la opinci pentru nojite), contaminat cu (no)jita.
scul (-luri), s. n. – legatura de fire in forma de colac. Ngr. σϰουλί „furca”, σϰουλίδι „scul” (Cihac, II, 697; Roesler 575; Galdi 249).
EFECT, efecte, s. n. 1. Fenomen care rezulta in mod necesar dintr-o anumita cauza, fiind intr-o legatura indestructibila cu aceasta; rezultat, urmare, consecinta. ◊ Expr. A-si face efectul = a da un anumit rezultat, a avea consecinta scontata. 2. Impresie produsa de cineva sau de ceva asupra cuiva. ◊ Loc. adj. De efect = care atrage atentia, care produce o impresie puternica. ◊ Loc. vb. A face efect = a impresiona. ◊ (In sintagma) Efect sonor = efect produs prin mijloace electroacustice sau electronice sugerand ascultatorului senzatia unui sunet real sau oferindu-i sonoritati inedite. 3. (Concr.; la pl.) Bunuri mobile. ♦ Imbracaminte militara, echipament. 4. (La pl.) Valori negociabile (emise de stat), hartii de valoare. Efecte de comert. Efecte publice. – Din lat. effectus (cu sensurile fr. effet).
DEZLEGAT, -A, dezlegati, -te, adj. 1. Care nu este legat, care a fost desfacut din legaturi. ◊ Expr. A avea limba dezlegata = a fi extrem de vorbaret, a spune tot ce stie. 2. Care a fost absolvit de un blestem, de pacate etc. 3. (Despre probleme) Rezolvat. – V. dezlega.
NEDEZLEGAT, -A, nedezlegati, -te, adj. 1. Care nu a fost desfacut din legaturi. 2. fig. A carui rezolvare, explicatie nu este gasita. – Ne- + dezlegat.
RELATIONAT, -A, relationati, -te, adj. (Rar) Care a fost pus in legatura cu ceva. [Pr.: -ti-o-] – V. relationa.
BORNA ~e f. 1) Stalp de beton, piatra sau alt obiect care serveste drept semn de marcaj pe marginea unei sosele, de-a lungul unei frontiere, a unei proprietati funciare etc. 2) Piesa metalica montata la capatul unui fir care realizeaza legatura unei masini sau a unui aparat la reteaua electrica. /<fr. borne
DIALECTICA f. 1) (in opozitie cu metafizica) Stiinta care se ocupa cu studiul celor mai generale legi de dezvoltare a naturii, societatii si gandirii. 2) Teorie si metoda generala de cercetare a realitatii, care priveste fenomenele ca fiind in stransa legatura si in conditionare reciproca. 3) (in filozofia antica) Arta descoperirii adevarului prin confruntarea rationamentelor contrare. 4) Evolutie a lucrurilor; dezvoltare; miscare. [Sil. di-a-] /<fr. dialectique, lat. dialecticus
EFECT s.n. 1. Fenomen care rezulta cu necesitate dintr-o cauza, fiind intr-o legatura indestructibila cu aceasta; urmare, rezultat. ♦ Traiectorie neobisnuita pe care o capata mingea (la tenis, volei, fotbal) lovita dupa anumite procedee. ◊ Minge cu efect = minge care, in urma unei anumite lovituri, ia o anumita traiectorie. 2. Impresie facuta de ceva sau de cineva asupra cuiva; ceea ce izbeste, atrage privirile, auzul etc. ◊ De efect = impresionant; uluitor, spectaculos. 3. (La pl.) Obiecte, bunuri (mai ales vesminte) care apartin cuiva. ♦ (Mil.) Echipament. ♦ Valori care se pot negocia (scrisori de schimb, bilete la ordin etc.) [Pl. -te, (rar) -turi. / < lat. effectus, cf. germ. Effekt, fr. effet].
belchita (-te), s. f. – Jder. Origine necunoscuta. DAR propune sa fie pus in legatura cu pol. bielka, germ. Bilch.
TANGENTA s. f. 1. pozitie, stare a doua figuri geometrice tangente. ♦ linie de ~ = linie de-a lungul careia doua suprafete sunt tangente; punct de ~ = punct in care doua linii sau suprafete sunt tangente. 2. atingere, legatura, contact. ◊ (fig.) relatie trecatoare. (< fr. tangence)
priu (-ie), adj. – (Bou) patat cu alb. Origine incerta. Ar putea fi vorba de lat. prῑvus „caracteristic” (Tiktin), dar semantismul nu este clar. – Der. prian (var. prior), adj. (tarcat cu alb), pe care Cihac, II, 290 il punea in legatura in mod putin convingator cu slov. prizan „pestrit” si Scriban cu sb. prijan „prieten”. Pric, adj. (Olt., patat cu alta culoare), pare a fi var. a aceluiasi cuvint; a fost pus in legatura de Diculescu, Elementele, 457, cu gr. ποιϰίλος „pestrit”. Pentru prior, Pascu, Arch. Rom., VI, 264, propunea un lat. *priulus.
rabla (rable), s. f. – 1. Hirb, obiect stricat. – 2. Gloaba, mirtoaga. Origine incerta. Trebuie sa fie pus in legatura cu sb. rabatno „in stare proasta”, rabljenje „uz”; dar lipseste veriga apropiata. legatura cu sas. Rabel „pleava, praf” (Draganu, Dacor., IV, 773) pare mai putin probabila. – Der. rablari, vb. (a se ponosi; a se uza); rablagiu, s. m. (hodorog), cu suf. -giu; rablagi, vb. (a se strica, a se deteriora), de la cuvintul anterior (dupa Graur, BL, XIV, 110, prin contaminare cu damblagi).
sclip (-puri), s. n. – (Mold.) Bolta. Pol. sklep (Tiktin). – Der. sclipui, vb. (inv., a bolti; Mold., a asambla, a reuni) al carui ultim sens a fost pus in legatura de Candrea cu bg. sklepvam, si de Scriban cu a sclipi.
sofrac (-ci), s. m. – (Bucov.) Pasare (Troglodytes parvulus). – Var. Banat sofrag. Sl., cf. sb. cvorak „graur”, svraka „cotofana” (Candrea; Scriban); dar lipseste veriga de legatura. Trebuie sa fie cuvint identic cu sofran, s. m. (Banat, varietate de soim, Lanius collurio), care pare ca s-ar fi contaminat cu sofran (planta).
zablau (-ai), s. m. – 1. Voinic, vlajgan. – 2. Ciine mare, ciine de paza. Origine incerta. A fost pus in legatura cu mag. zaballo „mincau” (Candrea; Galdi, Dict., 185). Este var. lui zaplan, s. m. (vlajgan), care se foloseste in Munt.
zablau (-aie), s. n. – Pinza, tol. Origine necunoscuta. A fost pus in legatura cu ceh., slov. zabalka „invelis” (Cihac, II, 467) sau cu mag. zablo „copaie”, la fel de improbabile.
INTERACTIUNE, interactiuni, s. f. 1. Forma de legatura a obiectelor, a fenomenelor etc., manifestata printr-o influentare, conditionare sau actiune cauzala reciproca. 2. (fiz.) Actiune reciproca intre doua sau mai multe corpuri, sisteme fizice, fenomene etc. ♦ Forma de legatura intre corpuri, realizata fie direct, fie prin intermediul campurilor fizice. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. interaction.
A SE DESFACE pers. 3 se desface intranz. 1) A se separa in elementele constitutive; a se descompune; a se dezagrega; a se disocia; a se dezasambla. 2) A se desprinde din locul sau din legatura in care a fost prins. Nodul s-a desfacut. 3) (despre flori, boboci) A-si rasfira petalele; a se deschide; a se desfoia. /<lat. disfacere
PROIN adj. m. (Inv., in legatura cu o titulatura) Fost. Proin mitropolit al Moldovei (IORGA). [Acc. si: proin] – Ngr. proin.
PAPUSA ~i f. 1) Jucarie care infatiseaza, de obicei, chipul unei fetite. ◊ Ca o ~ dragalasa; atragatoare. Teatru de ~i (sau de marionete) teatru in care eroii spectacolelor sunt reprezentati de papusi cu chip de om sau de animale, manipulate de papusari. 2) fam. Fetita sau fata tanara nostima si frumoasa. 3) fig. Persoana usor influentabila, lipsita de vointa si de personalitate; marioneta; jucarie. ◊ A fi ~a cuiva a actiona la indicatiile cuiva. 4) Manunchi de fire, de frunze uscate. 5) rar legatura de ata avand forma de „8”. 6) Fruct al porumbului in faza initiala de dezvoltare. 7) Nimfa a unor insecte. 8) Dispozitiv al unei masini-unelte folosit pentru sustinerea sau pentru prinderea piesei de prelucrat. ~ mobila. [G.-D. papusii] /cf. lat. pupa
JAC s.n. (Tehn.) Piesa de legatura la care se leaga firele unui circuit electric pe un singur ax, folosita in centralele telefonice. [Pl. -curi. / < fr. jack, cf. engl. jack-knife].
FRATRIARHAT s. n. forma de viata sociala in dezvoltarea comunei primitive in care legatura esentiala intre membrii societatii era determinata de gradul de fraternitate naturala sau prin adoptiune si alianta. (< fratri- + /patri/arhat)
sitar (-ri), s. m. – Pasare calatoare (Scolopax rustica). Origine incerta. Der. din sl. sitije „stuf”, cf. pol. sitowiec „codobatura” (Miklosich, Lexicon, 841; Cihac, II, 345; Conev 55) este dificila fonetic. legatura cu sita „ciur” a fost sugerata in mod repetat, explicitindu-se prin forma cozii (Hiecke, Neubildung, 118), zgomotul produs cu aripile (R. Rieger, Miscellanea Schuchardt, 4) sau prin gaurile pe care le face cu ciocul in cautare de viermi (Tiktin; Candrea). Ultima explicatie pare posibila, dar este mai probabila legatura cu ngr. σιτάρι „griu”, σιτευτός „grasime”, σιταρήθρα „ciocirlie”, din gr. σιτεύω „a se ingrasa”. Gr. ψιττάζω „a sisii” este improbabil (Scriban).
CONTEXTURA, contexturi, s. f. 1. Ansamblu de caracteristici ale unei tesaturi care definesc structura ei. 2. Mod in care sunt imbinate elementele unui tot; inlantuire, legatura. – Din fr. contexture.
SEPARAT, -A, separati, -te, adj. Care se gaseste izolat, care nu comunica, nu se confunda cu altii, nu e in legatura cu altii; deosebit; care a fost izolat dintr-un complex. * Pace separata = pace pe care o incheie un stat in mod izolat, fara aliatii sai de razboi. – V. separa.
A CABLA ~ez tranz. 1) (locuinte, institutii etc.) A prevedea cu cabluri (de telecomunicatii); a face legatura cu un cablu de telecomunicatii. 2) (fire metalice) A asambla prin rasucire sau impletire intr-un singur cablu; a transforma in cablu, rasucind sau impletind. /< fr. cabler
LIGATURA s.f. 1. Legare cu un fir de ata sau de catgut a unui vas sanguin sau a unui organ tubular; firul cu care se face aceasta legatura. 2. (Poligr.) Semn grafic care contine mai multe litere; logotip. [< fr. ligature, cf. lat. ligatura – legatura].
RAfiE s.f. Nume dat mai multor plante exotice din grupa palmierilor, ale caror fibre sunt folosite la confectionarea sforilor, a legaturilor etc. ♦ fibra obtinuta din nervurile frunzelor acestor plante. [Gen. -iei. / < fr. raphia, it. rafia, germ. Raphia].
CONTEXTURA s.f. Mod in care sunt imbinate elementele unui tot; inlantuire; legatura. [< fr. contexture].
chiciura s. f. – Promoroaca. Bg. kicur (Conev 75; DAR); mai ales in Munt. Se confunda cu bg. kicor „ciorchine” – Der. inchiciuri (var. inchiciura), vb. (a se acoperi de chiciura). Cicura, s. f. (chiciura), pe care Cihac, II, 52, il pune in legatura cu ceh. cikor, trebuie sa fie o forma cu metateza a aceluiasi cuvant.
namila (namile), s. f. – Gigant, urias. – Megl. namila. Creatie expresiva, cf. momiie si der. sale. Der. propusa de Cihac, II, 192, din sl. namira „culme”, nu este convingatoare. legatura cu radacina expresiva mam- a fost indicata deja de Tiktin, Candrea si Scriban. Numeroase var. mamila, momila, mamina, mamisa, manina etc. – Natima, s. f. (monstru, sperietoare, pocitanie; vraja, descintec impotriva unui dusman), in Olt., este un rezultat al lui anatima incrucisat cu aceste cuvinte.
RENGA, poeme japoneze inlantuite, formate din 31 de silabe in grupe de cate 5, 7, 5 si 7, 7, la care isi aduc de obicei contributia doi poeti. Genul literar a cunoscut o deosebita inflorire intre sec. 13 si 16, atingand punctul culminant in sec. 15. In zilele noastre se considera ideal un grup de 7-8 persoane care sa compuna aproximativ 100 de strofe. Regulile de compozitie sunt stricte, deoarece importanta nu este legatura, ci efectul general creat de poem. Se aleg teme traditionale cum ar fi: particularitati ale anotimpurilor, florile de cires, luna plina, dragostea etc.
CORDON ~oane n. 1) Fasie din piele sau din alt material care serveste la incins sau la ajustat imbracamintea; cingatoare; centura; curea; brau. 2) Panglica lata de matase purtata diagonal pe piept, pe care sunt prinse decoratiile. 3): ~ ombilical organ care face legatura intre placenta fetala si corpul mamei. 4) Succesiune de elemente omogene; serie; rand; sir. 5) inv. Linie de demarcatie care desparte diferite tari; granita; frontiera; hotar. /<fr. cordon
ciurfa s. f. – Tencuire. Cuvint expresiv, obtinut prin regresiune de la un vb. *ciurfui, care nu exista, dar care fusese propus de DAR; este putin probabila legatura indicata aici, cu mag. csorva „nisip”. – Der. ciurfuiala (var. ciurluiala, ciurufleaca), s. f. (mil, noroi).
scalus (-si), s. m. – 1. Langusta (Locusta viridissima). – 2. (S. n.) Scaunel de vioara. – 3. (S. n.) Calus. De la calus, cu s- expresiv. La fel scaloi, s. m. (persoana cabalina), apare in loc de caloi, fara sa fie posibil de a-l pune in legatura cu lat. escalonia (Puscariu, Dacor., III, 660; REW 694).
spegma s. f. – (Trans.) fir, bucata de fir. – Var. Mold. specma. Ngr. πλέγμα „plasa, grilaj”. legatura cu ngr. σπάγος (Cihac, II, 700) este improbabila. – Der. specma, vb. (Mold., a umbla repede).
AVRAAM, patriarh biblic. Considerat stramos al israelitilor prin fiul sau Isaac, nascut din casatoria cu Sara, si al arabilor prin Ismail, alt fiu, pe care l-a avut din legatura sa cu Agar.
INCOMPATIBILITATE s. f. 1. Faptul de a fi incompatibil; nepotrivire, necompatibilitate. 2. Interzicere (prevazuta de lege) de a cumula doua functii, doua atributii care, prin caracterul lor, sunt contradictorii. 3. (Med.) Termen folosit de obicei in legatura cu transfuziile de sange pentru a arata o nepotrivire de grup sangvin. 4. (Mat.) Caracteristica a unui sistem de ecuatii sau inecuatii de a fi incompatibil. – Din fr. incompatibilite.
A SE DEZLEGA pers. 3 se ~eaga intranz. 1) A se desface dintr-o legatura; a se desprinde din locul unde a fost legat. ◊ A i se ~ cuiva limba a) a incepe sa vorbeasca; b) a se destainui. 2) (despre animalele legate) A se elibera dintr-o legatura. /<lat. disligare
EXPLICATIV, -A adj. care are rolul de a explica. ♦ nota ~a = explicatie a unui cuvant, a unei chestiuni in legatura cu un text; dictionar ~ = dictionar in care sunt explicate sensurile si intrebuintarile cuvintelor; propozitie relativa ~a = propozitie apozitiva. (< fr. explicatif)
INCOGNITO adv. (In legatura cu o personalitate aflata in calatorie) Fara sa fie cunoscut; in ascuns; cu nume fals. – Din fr., it. incognito.
SIR, siruri, s. n. 1. Grup, multime de fiinte sau de lucruri dispuse in succesiune, desfasurate in linie (dreapta); rand, sirag (1). ◊ Loc. adv. si adj. In sir = in rand unul dupa altul. ♦ Sirag (2). ♦ (Inv.) Rand scris sau tiparit. ♦ Lant de munti; masiv muntos. ♦ Dara formata de un lichid care se prelinge pe ceva. 2. Succesiune de fapte, evenimente, unitati de timp etc. Sir de intamplari. ◊ Loc. adj. si adv. In sir = pe rand, succesiv, neintrerupt, necontenit. 3. Desfasurare continua si regulata, inlantuire logica a ideilor, a faptelor intr-o expunere, intr-o relatare; fir. ◊ Loc. adj. si adv. Fara sir = lipsit de legatura logica, incoerent. 4. (Mat.) Multime infinita, ordonata, ale carei elemente pot fi puse in corespondenta cu multimea numerelor naturale. – Refacut dupa sire (pl. lui sira).
NEBUN1 ~a (~i, ~e) 1) si substantival (despre persoane) Care are tulburari psihice grave; care si-a iesit din minti; alienat mintal; dement. ◊ ~ de cap se spune despre cineva care sufera de o boala mintala. Casa de ~i spital de boli psihice. Esti ~? se spune pentru a-si exprima dezacordul in legatura cu actiunile, afirmatiile sau cu intentiile cuiva. A fi ca ~ a-si pierde cumpatul (in urma unei emotii). A fi (sau a umbla) ~ dupa cineva (sau dupa ceva) a-i placea cuiva cineva sau ceva nespus de mult. Nu te fa ~! a) nu te face a nu pricepe; b) nu-ti face de cap!; astampara-te! 2) fig. Care este lipsit de chibzuinta in actiuni; nesocotit; nesabuit. Gand ~. 3) si adverbial Care vadeste o putere de nestavilit; deosebit de tare. Vantul bate ~. /ne- + bun
PUNTE ~ti f. 1) Pod ingust care poate fi trecut numai pe jos. ◊ ~ de scapare mijloc de iesire dintr-o situatie grea. ~ de trecere mijloc cu ajutorul caruia se face legatura intre doua parti diferite. A se face (sau a se pune) luntre si ~ v. LUNTRE. 2) Scandura lata fixata pe o schela si folosita pentru efectuarea lucrarilor de constructie la inaltime. 3) Planseu orizontal fixat intre etajele unei corabii sau ale unui vapor. ~ superioara. ~ de promenada. ◊ ~ de comanda punte asezata transversal de la un bord la altul, pe care sunt instalate aparatele de navigatie. 4) Pod mobil care face legatura intre nave si chei. 5) Placa ingusta de metal, prevazuta cu o gaura in care se introduce fitilul candelei. 6) Aparat pentru masurarea unor marimi electrice. /<lat. pons, ~ntis
PROIECT s. n. 1. plan de a intreprinde, de a face ceva; intentie. 2. prima redactare, primele idei in legatura cu ceva care urmeaza sa se faca, sa fie pus in executie. ♦ ~ de lege = text provizoriu al unei legi. 3. lucrare care cuprinde calculele, desenele, instructiunile etc. necesare pentru executarea unei constructii, masini etc. (< germ. Projekt, lat. proiectus)
DEZLEGA, dezleg, vb. I. Tranz. 1. A deschide ceva desfacand legatura cu care este inchis; a desface. ◊ Expr. A dezlega sacul = a spune tot ce il framanta, toate vestile pe care le stie. A dezlega punga = a da bani, a cheltui. ♦ A face sa nu mai fie innodat, legat. ♦ Tranz. si refl. A (se) desface din legaturi, a (se) elibera din stransoare. ◊ Expr. (Tranz.) A(-i) dezlega (sau, refl., a i se dezlega cuiva) limba = a face pe cineva (sau a incepe singur) sa vorbeasca, sa se destainuiasca. 2. (Mai ales in practicile religioase, in basme) A scuti de obligatiile avute sau asumate, de juraminte etc., a da voie sa nu faca un lucru. ♦ (In religia crestina) A face sa i se ierte cuiva pacatele (prin rugaciuni). 3. A gasi solutia unei probleme, a unei ghicitori, a unei enigme etc.; a rezolva. ♦ A citi, a descifra (un scris necitet). – Lat. disligare.
CONTEXTURA s. f. 1. mod de impletire a firelor unei tesaturi, care definesc structura ei. 2. mod in care sunt legate intre ele diversele elemente ale unui tot; inlantuire; legatura. ◊ (fig.) structura, schelet. (< fr. contexture)
ROVE, tunel de mari dimensiuni (7,12 km lungime, 22 m latime, 11 m inaltime) din Franta, care facea legatura intre Ron si M. Mediterana. Construit intre 1912 si 1927, a fost scos din uz in 1963, cand a avut loc prabusirea boltei.
MAXILAR, -A, maxilari, -e, s. n., adj. 1. S. n. fiecare din cele doua oase ale fetei, in care sunt infipti dintii; falca. 2. Adj. Care apartine falcii, care este in legatura cu falca. – Din lat. maxillaris, fr. maxillaire.
REGLETA, reglete, s. f. Element auxiliar de montaj al unei instalatii electrice, construit dintr-un material izolant pe care sunt fixate piese de contact si prin intermediul caruia se face legatura intre cablul fix al instalatiei si diferitele aparate mici. – Din fr. reglette.
TARG ~uri n. 1) Loc special (de obicei intr-o localitate) unde se vand si se cumpara (zilnic sau in anumite zile) produse agricole sau industriale, vite etc.; piata. Zi de ~. 2) Desfacere sau achizitionare de marfuri in acest loc; operatie de vanzare cumparare. ◊ A veni la spartul ~ului a veni la sfarsitul unei activitati. A se ajunge cu ~ul a se invoi cu pretul. A face (sau a incheia) ~ul a cadea de acord asupra unei afaceri. 3) pop. Localitate de tip orasenesc. 4) pop. Intelegere in legatura cu ceva; invoiala; acord. 5) inv. Parte a unui oras unde era situat centrul comercial. /<sl. trugu
ADERENTA s.f. 1. legatura, lipire. ♦ Lipire patologica a unor tesuturi care de obicei nu sunt lipite intre ele; brida. 2. (Tehn.) Frecare intre doua corpuri in contact, dintre care unul aluneca sau se rostogoleste peste celalalt. 3. (Constr.) Fenomen de legatura intre diferite materiale. [< fr. adherence, cf. lat. adhaerere – a fi atasat].
GALERIE s.f. 1. Forma de relief carstic reprezentata printr-o cavitate subterana, ingusta si alungita, sapata prin eroziune. ♦ Excavatie miniera (in forma de tunel) executata pentru a permite accesul la un zacamant. 2. Canal de legatura intre doua puncte ale unei lucrari hidroelectrice. 3. Muzeu, sala unde sunt expuse sculpturi, picturi sau alte obiecte de arta. 4. Ultimul balcon (cel mai de sus) al salilor de spectacol. ♦ (Fam.) Spectatorii care stau la galerie; (p. ext.) publicul care participa la un meci, la un spectacol. ◊ A face galerie = a manifesta zgomotos la un spectacol. 5. Platforma de dimensiuni mici aflata la prora sau la pupa unei nave. [Gen. -iei. / cf. fr. galerie, lat. galeria, germ. Galerie].
cratita (cratite), s. f. – 1. Vas de bucatarie de gatit. – 2. (Arg.) Slujnica. Origine necunoscuta. Pare a fi cuvint sl. Candrea si Scriban il pun in legatura cu bg. kraticika „putin inalt”, sb. kratica „scurtare”, cratita fiind un vas scund. Dupa Meyer 129, din sl. graticika „gratie”.
AMIN interj. 1. (In texte religioase sau in legatura cu religia, folosit ca formula de incheiere). Adevarat! asa sa fie! ♦ (Fam.) Adio! s-a terminat! 2. (Substantivat, n., in expr.) Catu-i aminul sau pana (ori nici) la amin = niciodata; nicicum. – Slav (v. sl. aminu < gr.).
capastru n., pl. capestre (lat. capistrum, d. caput, cap; it. capestro, pv. cabestre, vfr. chevestre, sp. cabestro, pg. cabresto. V. capsun). legatura de curele care se pune in capu calului ca sa fie tinut in grajd.
PRETENTIE ~i f. 1) Revendicare a unui privilegiu in baza unui drept pretins. 2) Drept la care pretinde o persoana. 3) Opinie exagerata in legatura cu meritele proprii, insotita de dorinta ambitioasa ca aceasta opinie sa fie adoptata si de alte persoane. ◊ Cu ~i cu aere de superioritate. Fara ~i simplu; modest. [G.D. pretentiei; Sil. -ti-e] /<fr. pretention
matauz (matauze), s. n. – 1. Sfestoc. – 2. Perie. – Var. (Trans.) matahuz. Sl. motvązu „legatura” (Miklosich, Slaw. Elem., 30; Miklosich, Lexicon, 381; Cihac, II, 189; Byhan 322), cf. rus. motovjaz „fir”, pol. motowąz „sirul de la depanatoare”; sau mai probabil din rus. metuza „pai de secara”.
PSIHOLOGISM s.n. 1. Tendinta de a explica fenomenele sociale, arta, morala, religia si alte forme ale constiintei sociale tinand seama exclusiv de aspectul psihologic drept factor determinant al celorlalte laturi si procese. ◊ Psihologism lingvistic = curent initiat de Steinthal in Germania si de Potebnea in Rusia, dupa care unicul obiect de studiu al lingvisticii ar trebui sa fie actul individual al vorbirii, inteles ca un proces psihic, fara nici o legatura cu viata sociala. 2. Atitudine a scriitorilor care analizeaza numai starile psihice, neglijand cauzele sociale ale acestora. [Cf. fr. psychologisme].
PSIHOLOGISM s. n. tendinta de a interpreta fenomenele sociale, arta, morala, religia si alte forme ale constiintei sociale prin factorul psihologic; exagerare a importantei factorului psihologic in literatura. ♦ ~ lingvistic = curent in Rusia, dupa care unicul obiect de studiu al lingvisticii ar trebui sa fie actul individual al vorbirii, conceput ca un proces psihic, fara nici o legatura cu viata sociala. (< fr. psychologisme)
Cassandra, fiica lui Priamus si a Hecubei si sora geamana cu Helenus. Apollo, care o indragise, i-a fagaduit sa-i implineasca orice dorinta daca va consimti sa se uneasca cu el. Cassandra i-a cerut s-o inzestreze cu darul profetiei dar, de indata ce zeul i-a implinit vrerea, ea i-a refuzat dragostea. Minios, Apollo i-a lasat atunci darul facut, luindu-i insa inapoi puterea de a-si convinge semenii. Intr-adevar, toate profetiile ei in legatura cu destinele Troiei, cu rapirea Helenei sau cu Calul Troian n-au fost luate in seama de troieni, desi pina la urma s-au adeverit. In noaptea incendierii cetatii, Cassandra s-a refugiat in templul Athenei. A fost smulsa insa chiar de la picioarele statuii zeitei de catre Aiax, fiul lui Oileus, ca s-o necinsteasca. Mai tirziu, revenind ca prada de razboi lui Agamemnon, Cassandra i-a daruit doi fii: pe Teledamus si pe Pelops. Prezicindu-i lui Agamemnon nenorocirile care-l asteptau cind avea sa se intoarca acasa, Cassandra isi vede, o data mai mult, prorocirile nesocotite. Agamemnon tine cu orice pret sa se inapoieze la Mycenae si o ia si pe Cassandra cu el. Acolo insa sint ucisi amindoi de mina Clytaemnestrei (v. si Agamemnon).
EXPLICATIV, -A, explicativi, -e, adj. Care explica; explicator. ♦ Nota explicativa = explicatie, de obicei in josul paginii, in care se dau relatii in legatura cu textul sau cu un cuvant din text. Dictionar explicativ = dictionar in care sunt explicate sensurile si intrebuintarea cuvintelor. – Din fr. explicatif.
tertel (-luri), s. n. – Siret, snur. Tc. tirtil (Seineanu, II, 356). Terpel, s. n. (libertate mai mare data vitelor mici ca sa poata paste), pare sa fie rezultatul unei disimilatii a aceluiasi cuvint; semantic trebuie pornit de la ideea de legatura sau piedica de picioare care tine animalul legat si din care se s********e treptat, de unde si expresia a da un terpel „a slabi coarda”.
scramura (-ri), s. f. – (Olt.) Picatura, fir de praf, parte infima. Sb. skrama „coaja” › *scram, cu sing. reconstituit dupa pl. scramuri. legatura cu lat. squamula (Puscariu, Dacor., V, 420) nu este probabila.
tarina (-ni), s. f. – Cimp, ogor, aratura. Sb. carina „vama” si „cimp”. Sensul initial este cel de „dare”, de la car „imparat”. Trecerea semantica se bazeaza pe ideea de „ceea ce este dincolo de impozite”, cf. in rom. poarta tarinii, poarta sau intrarea prin care comunica satul cu cimpul sau, si care era pazita de obicei de un slujbas numit jitar. Cf. Tiktin si Densusianu, GS, I, 352; legatura cu bg. celina (cf. telina), propusa de Conev 68, nu este posibila. Rut. caryna, rus. carina, par sa fie sl., in contradictie cu Miklosich, Wander., 13; Candrea, Elemente, 403; si Vasmer, III, 282.
AVIZA, avizez, vb. I. 1. Tranz. A instiinta (printr-un aviz); a face cuiva o comunicare oficiala. ♦ A atrage cuiva atentia in legatura cu o problema. 2. Intranz. A-si exprima parerea autorizata intr-o chestiune in care a fost solicitat. – Din fr. aviser.
GARAJ, garaje, s. n. 1. Cladire sau incapere (special amenajata) pentru adapostirea (si intretinerea ori repararea) autovehiculelor. 2. (in sintagma) Linie de garaj = linie ferata pe care sunt dirijate vagoanele cand trebuie sa stationeze mai multa vreme intr-o gara sau care face legatura intre locul de incarcare si descarcare a vagoanelor si liniile pe care circula efectiv trenurile. – Din fr. garage.
TRIB s.n. 1. Forma de organizare a societatii primitive, constand dintr-o grupare de mai multe ginti sau de familii reunite intre ele prin legaturi de inrudire, care traiau pe un teritoriu propriu, aveau o limba si credinte comune si erau supuse autoritatii unui sef (ales din mijlocul lor). 2. (La unele popoare din antichitate) Semintie, ginta, neam. ♦ Populatia fiecarui district in Roma antica. 3. (Biol.) Subdiviziune a familiei, cuprinzand genuri inrudite. [< lat. tribus, cf. fr., it. tribu].
jita (jite), s. f. – 1. filon, vina. – 2. Sfoara, legatura. Bg., sb. zica (Cihac, II, 160; Conev 60; DAR). In Munt. si Banat; cf. nojita. Trebuie sa fie cuvint identic cu jijita, s. f. (lastar, ramura ce se catara), a carui der. este neclara; si de asemenea cu ghita (var. gita), s. f. (coada de par, scul, legatura de prins parul), var. mold. (cf. ghintura-jintura), pe care Scriban o pune in legatura in mod gresit cu ngr. ϰότσος „coada”; der. ghitos, adj. (Mold., paros).
tirna (-ne), s. f. – 1. Cos mare de rachita, de nuiele. – 2. Stup de nuiele. – 3. (Olt.) Botnita care se pune la vite pentru a le impiedica sa pasca. Origine incerta. Se considera der. din bg. travna, sb. trnka (Cihac, II, 402; Tiktin; Candrea; bg. tarna, adaugat de Conev 74, pare sa provina din rom.), in legatura cu sl. trunu „spin”, cf. tirn. Aceasta der. este posibila, dar nu inceteaza sa fie batatoare la ochi apropierea de mgr. τράνα, lat. med. trana „impletitura de nuiele” (Goelzer, Bull. Du Cange, III, 159), de origine necunoscuta.
1) banda f., pl. bande, bende si benzi (fr. bande, vfr. bende, d. vgerm. binda, ngerm. band, legatura, c****a, bund, alianta. V. banta, bunt, panglica). Dunga lata ca ornament pe haine (cum e la mineca): banda de catifea. legatura, fasie de hirtie cu care se se inconjoara o carte ori un ziar care sa fie trimes pin posta: a trimete supt banda. – Si banta, pl. bente si benti.
CABLA, cablez. vb. I. Tranz. 1. A confectiona un cablu prin rasucirea sau impletirea firelor in manunchiuri si unirea manunchiurilor intre ele. 2. A aseza, a instala cabluri de telecomunicatii. ♦ A face legatura (unui bloc, unei case etc.) cu un cablu de telecomunicatii. – Din fr. cabler.
INGROPA, ingrop, vb. I. I. Tranz. A baga un mort in groapa (respectand un anumit ceremonial); a inmormanta, a inhuma, a astruca. II. Tranz. si refl. 1. A (se) baga in pamant, a (se) acoperi cu pamant. ♦ Tranz. A musuroi o planta. 2. fig. A (se) cufunda in ceva sau undeva astfel incat sa fie acoperit din toate partile; a (se) infunda. ♦ Refl. A se instala intr-un loc retras, intrerupand legaturile obisnuite cu lumea; a se inmormanta. – In + groapa.
EXPLICATIV, -A adj. Care serveste la explicarea a ceva. ◊ Nota explicativa = explicatie a unui cuvant, a unei chestiuni in legatura cu un text (care se da de obicei in josul paginii); dictionar explicativ = dictionar in care sunt explicate cuvintele pe sensuri. [< fr. explicatif, lat. explicativus].
fiINDCA conj. (Arata legatura cauzala dintre afirmatia din propozitia regenta si cea din propozitia subordonata) Pentru ca, deoarece; de vreme ce. – fiind (< fi) + ca.
BULB s.m. 1. Tulpina (subterana) alcatuita dintr-un invelis membranos, uscat si din mai multe foi carnoase. 2. (fig.; rar) Glob, sfera. ◊ Bulb rahidian = prelungire a maduvei spinarii, care face legatura intre creierul mare, creierul mic, maduva spinarii si marele simpatic; bulb pilos = partea terminala, umflata, a radacinii firului de par. [Pl. -bi, (s.n.) -buri. / < fr. bulbe, cf. lat. bulbus].
REGN (‹ lar., fr., it.) s. n. (BIOL.) Cea mai mare categorie sistematica. Organismele au fost au fost impartite in doua r.: animal si vegetal. In unele clasificari moderne de individualizeaza cinci regnuri: procariote (bacterii), protoctiste (protozoare, alge), fungi, plante si animale. Ca urmare a gradului diferit de evolutie la care au ajuns si a descendentei unora din altele, organismele sunt diferentiate in grupuri naturale mai mari sai mai mici, mai vechi sau mai evoluate intre care exista legaturi de inrudire mai apropiata sau mai departata. Aceste grupuri naturale (categorii sistematice) au primit rang de increngatura, clasa, ordin, familie, gen, specie etc., putand fi oranduite intr-un sistem de clasificare ce oglindeste evolutia si gradul lor de inrudire.
SIMPATIE, simpatii, s. f. 1. Atractie, inclinare, afinitate pe care cineva o simte fata de o persoana sau pe care o inspira cuiva; afectiune; p. ext. obiectul acestui sentiment. ♦ Aprobare; atasament; devotament. 2. (Fam.) Persoana fata de care cineva simte afectiune sau dragoste. 3. (Med.) legatura, raport dintre (doua) organe simetrice care face ca, atunci cand unul este afectat, sa sufere si celalalt. Ochii sunt organe care se imbolnavesc prin simpatie. – Din fr. sympathie, lat. sympathia.
CAPILAR, -A adj. 1. Subtire, fin, ingust (ca un fir de par). ◊ Vase capilare = cele mai mici vase sanguine prin care se hranesc tesuturile corpului si care fac legatura intre vene si artere. 2. Referitor la capilaritate. [< fr. capillaire, cf. lat. capillus – par].
pajura (-re), s. f. – Acvila (Aquila imperialis). – Var. pajera, pajora. Origine obscura. Pare sa fie legat de rus. pozrati „a devora”, cf. rut. pazera „rechin” (Densusianu, Rom., XXIII, 81; Tiktin), probabil datorita reputatiei de mincau de care se bucura pajura in povestile populare. legatura cu pol. pazur „laba” (Cihac, II, 239) e mai putin sigura.
birc (-curi), s. n. – (Trans.) Dunga, crestatura (mai ales pe batul cu care se masoara laptele turnat). – Var. (Mold., Bucov., Basar.), vIrca, s. f. (linie, dunga). Rus. birka „semn”. Etimonul a fost semnalat de Bogrea, Dacor., IV, 792, dar numai pentru birc. Virca, in mod normal considerat cuvint separat, este pus in legatura de Scriban cu bg. vurva „sfoara”.
CORELATIV, -A, corelativi, -e, adj. Care este in relatie reciproca cu ceva, care indica un raport reciproc. ◊ Notiuni corelative = notiuni care contin note aratand existenta unei anumite legaturi reciproce intre doua obiecte ale gandirii. Conjunctii corelative (si substantivat, f.) = conjunctii care apar la ambele membre ale unei fraze, fiind coordonatoare sau, mai rar, subordonatoare. – Din fr. correlatif.
GHES, ghesuri, s. n. 1. Ghiont, imbrancitura. 2. Imbold, impuls, stimulent. (orig. necunoscuta; nu pare sa fie identic cu ghes s. n. = (arg.) zi, din tig. ges (Juilland); totusi, orig. tig. pare posibila; Draganu il pune in legatura cu magh. gyűszű = degetar, cu care insa nu pare sa se inrudeasca)
ADERENTA, aderente, s. f. 1. (Med.) Tesut fibros care se dezvolta in special in cavitatile seroase, in urma unei infectii sau interventii chirurgicale, unind organe care in mod normal sunt separate; brida. 2. (Tehn.) Forta care mentine alaturate doua corpuri aflate in contact. Aderenta dintre rotile unui vehicul si sosea. ♦ Fenomen de legatura intre beton si otel in constructiile de beton armat. 3. Aderare, solidarizare constienta la ceva. – Din fr. adherence.
MACAR adv. 1. (Restrictiv) Cel putin, barem, incaltea. Sa-i dea macar zece lei. 2. (Concesiv) Chiar sa, chiar daca, fie1 si sa, inca. Macar de-ar fi orice, tot ma duc. ◊ Loc. conj. Macar ca = cu toate ca, desi. 3. (Pop.; in legatura cu un pronume sau cu adverbe interogativ-relative) Oricat, oricine, oarecare, cineva, fiecare, oricum. – Din ngr. makari.
V****N ~a (~i, ~e) 1) (despre persoane) Care nu a avut niciodata legaturi s*****e; cast; feciorelnic. 2) fig. (despre persoane) Care este plin de nevinovatie; neprihanit; nevino-vat; inocent; candid. 3) (despre lucruri) Care inca nu a fost in uz; neatins; pur; curat; proaspat. 4) (despre locuri) Care inca nu a fost cultivat; nevalorificat; necultivat; neexplorat; neexploatat. /<lat. virgo, ~inis
CORESPONDENTA s.f. I. 1. Schimb de scrisori (intre doua sau mai multe persoane). ♦ Totalitatea scrisorilor pe care si le-au scris doua persoane. ♦ Continutul unei scrisori. 2. Relatare asupra faptelor petrecute intr-o localitate, intr-o tara etc. facuta de corespondentul unui ziar. II. 1. Raport, legatura intre lucruri, fenomene etc.; concordanta, armonie. 2. (Mat.) Relatie care exista intre perechile formate din elemente apartinand la doua multimi cand acestea sunt reprezentate una pe alta. 3. (Lingv.) Raport constant existent intre doua unitati lingvistice. ◊ Corespondenta timpurilor = concordanta timpurilor. ♦ Paralelism intre fapte din idiomuri diferite sau din etape diferite ale aceluiasi idiom. [Var. corespondinta s.f. / cf. fr. correspondance, it. corrispondenza].
flor (floara), adj. – Blond, cu parul roscat. – Mr. flor. Lat. florus (Pascu, Beitrage, 16; Pascu, I, 86). Cuvint rar in rom., abia daca a fost atestat in mr. Constituie o explicatie mai buna pentru toate numele de persoane si de animale in general se pun in legatura cu floare, cum sint: Florea, Florin, Floarea, Florica pentru persoane, Floraia pentru vaci, Florean, Florila, pentru boi, Floran pentru ciini. In general aceste nume se dau unor persoane sau animale cu parul galben; insa prin etimologie populara se dau adesea si unor animale care se nasc in saptamina Duminica floriilor. – Der. floriu, adj. (baltat cu rosu).
GALERIE s. f. 1. cavitate subterana, ingusta si alungita, sapata prin eroziune. ◊ canal sapat de animale in sol. ◊ excavatie miniera in forma de tunel, executata pentru a permite accesul la un zacamant. 2. canal de legatura intre doua puncte ale unei lucrari hidrotehnice. ◊ coridor ca element de legatura sau de promenada la o constructie. 3. conducta metalica, montata la motoarele cu ardere interna, care conduce amestecul carburant catre cilindri sau prin care sunt evacuate produsele rezultate din arderea combustibilului. 4. muzeu, sala unde sunt expuse sculpturi, picturi sau alte obiecte de arta. 5. magazin cu obiecte de arta; (p. ext.) magazin universal. 6. ultimul balcon (de sus) al salilor de spectacol. ◊ (fam.) spectatorii de la acest balcon; (p. ext.) publicul care se manifesta zgomotos la un meci, la un spectacol. 7. platforma mica la prora sau pupa unei nave. 8. bara de lemn sau metalica de care se atarna perdelele. 9. (fig.) sir, serie (de portrete literare). (< fr. galerie, it. galeria, germ. Galerie)
imbuiba (imbuib, imbuibat), vb. – 1. A ghiftui, a indopa cu mincare. – 2. (Refl.) A minca lacom, in exces. – 3. A creste din abundenta, a se inmulti. Origine necunoscuta. Nici una din explicatiile date pina acum nu pare multumitoare. Dupa Densusianu, Archiv. lat. Lex., XII, 425, Din lat. bubia, glosare incerta a lui „sfirc”, pe baza unui der. *imbubiāre, cf. Puscariu 72 si REW 4286a; insa autorul a renuntat mai tirziu la aceasta ipoteza, convingindu-se ca glosarea era incorecta. Dupa Giuglea, Dacor., II, 632-37, din lat. imbuere, prin intermediul unei forme pop. *imbuviāre, cf. DAR, si Rosetti, I, 167, care stabileste o legatura cu lat. bubῑre „a umfla”. Sub aspect semantic, cuvintul ofera o identitate perfecta cu buieci, cf. buiac; insa explicatia fonetica este dificila cf. sl. buiti sę „a trai inconjurat de placeri”, cu care DAR admite ca s-a incrucisat.
CHERSONES 1. C. Tracic, denumire antica a reg. situate in N bazinului M. Egee, in actuala Pen. Gallipoli. Colonizat de ionieni la sfirsitul sec. 8 i. Hr., a constituit un important punct de contact intre civilizatia greaca si cea sud-tracica. 2. C. Tauric, denumire antica a Pen. Crimeea. Cetatile grecesti ale C.T. au creat in sec. 5 i. Hr. Regatul Bosporan sau Bosporul Cimmerian, cu resed. la Panticapaion (azi Kerci). Cucerit de Regatul Pont, condus de Mithridates VI Eupator. C.T. a fost anexat apoi de catre Roma (63 i. Hr.). 3. Colonie greceasca in Pen. Crimeea, in apropierea actualului oras Sevastopol, fundata in sec. 5 i. Hr. A intretinut legaturi comerciale cu orasele grecesti din Dobrogea, Histria, Tomis si Callatis.
MANUNCHI, manunchiuri, s. n. 1. Cantitate de fire de grau, de iarba etc. care poate fi cuprinsa cu mana; mana, manusa (2). 2. (De obicei urmat de determinari introduse prin prep. „de”) Buchet de flori. ♦ legatura de mai multe obiecte de acelasi fel, stranse laolalta. 3. Maner (la unele arme), coada, plasea. [Pl. si: (rar, m.) manunchi. – Var.: manuchi s. n.] – Lat. manuclus.
FERECAT2, -A, ferecati, -te, adj. 1. (Despre obiecte de lemn) Acoperit total sau partial cu metal; intarit prin legaturi metalice. ♦ Imbracat sau impodobit cu placi din metal pretios sau cu pietre scumpe. 2. (Despre oameni) Legat cu fiare, cu lanturi, in obezi (dupa ce a fost arestat sau condamnat). 3. (Despre usi, incaperi) Incuiat, zavorat. 4. Prevazut cu crestaturi, santuri, zimti. – V. fereca.
INTELEGERE s. 1. percepere, pricepere, sesizare, (inv.) pricepatura, stiutura. (~ situatiei.) 2. cunoastere, perceptie, pricepere. (Proces de ~.) 3. patrundere, pricepere, (livr.) comprehensiune, (inv.) vedere. (Inzestrat cu o ~ deosebita.) 4. v. judecata. 5. v. constiinta. 6. bunavointa, ingaduinta, marinimie, mila, (inv. si pop.) milostenie, (inv.) priinta, (turcism inv.) musaadea. (A demonstrat multa ~.) 7. (pop.) ingaduinta. (~ fata de necazurile cuiva.) 8. v. armonie. 9. acord, aranjament, combinatie, contract, conventie, invoiala, invoire, legamant, pact, tranzactie, (inv. si pop.) legatura, (pop.) targ, tocmeala, tocmire, (prin Munt.) prinsoare, (inv.) asezamant, cuvant, simfonie, sulf, sart, (arg.) susta. (Conform ~...) 10. v. invoiala. 11. acord. 12. acord, invoiala, vorba. (Asa ne-a fost ~?)
SUDA, sudez, vb. I. Tranz. A imbina doua piese metalice realizand intre ele, prin incalzire sau prin presare, in anumite conditii de temperatura si de presiune, o legatura metalica sau chimica. ♦ fig. A se uni, a se inchega, a se lega. ♦ (Despre oase, ligamente etc.) A se uni, a se lipi (dupa ce au fost rupte sau taiate etc.). ♦ Refl. (Despre elemente ale vorbirii) A se uni formand un singur cuvant; a se aglutina. – Din fr. souder.
BALAMA ~le f. 1) Dispozitiv metalic constand din doua placi unite intre ele, care, prinse respectiv de un cadru fix si de un panou mobil, fac posibila inchiderea si deschiderea panoului; tatana. 2) la pl. pop. legatura mobila intre doua oase si locul acestei legaturi; incheietura; articulatie. ◊ A scoate (pe cineva) din ~le a enerva (pe cineva). A-si iesi (sau a sari) din ~le a se enerva tare; a-si iesi din fire. A-i tremura (cuiva) ~lele a avea frica; a se teme. [Art. balamaua; G.-D. balamalei ] /<turc. baglama
COMPROMISORIU, -IE adj. Care este in legatura cu un compromis. ◊ Judecata compromisorie = judecata pronuntata de arbitri; clauza compromisorie = clauza a unui contract prin care se stipuleaza ca dificultatile care ar putea surveni din executarea lui urmeaza sa fie rezolvate de arbitri. [Pron. -riu. / cf. fr. compromissoire].
catrinta (catrinte), s. f. – Sort, fusta din doua bucati. – Var. catrinta, cotrinta. < Origine expresiva, ca in alte cuvinte care inseamna „cirpa”, cf. treanta, fleoarta, hanta, buleandra etc. si var. cotreanta „cirpa” femeie de moravuri usoare; cu acelasi semantism ca toate cuvintele din aceasta clasa. A fost interpretat ca un der. dim. al numelui feminin Catrina (Scriban); lipseste insa explicatia semantica. Mag. katrinca, kotroncz (DAR) provine probabil din rom., ca si tig. katrinka. Cihac, II, 488, creeaza o legatura cu pol. katan(k)a „fusta”, lituan. katenka „corsaj”, care par a fi si ele dim. ale aceluiasi nume. – [1561]
COMUTATIE s. f. 1. comutare; schimbare, mutatie. ◊ totalitatea operatiilor de conectare si deconectare a liniilor, efectuate in scopul realizarii unei legaturi telefonice sau telegrafice. 2. trecere a unei sectiuni a infasurarii induse a rotorului unei masini electrice cu colector dintr-o cale de curent intr-alta in cursul rotirii rotorului. 3. figura de stil prin care sunt puse in opozitie doua propozitii, astfel incat prin schimbarea ordinii cuvintelor sa rezulte un sens contrar. (<fr. commutation, lat. commutatio)
CONSTANTINOPOL, oras fundat de imparatul roman Constantin cel Mare, pe locul vechii colonii grecesti Byzantion, devenit in 330 capitala Imp. Roman, apoi a Imp. Bizantin. Unul dintre cele mai mari orase ale ev. med., puternic centru cultural, economic si religios; asediat de avari, persani, arabi, selgiucizi, slavi si cruciati (care l-au cucerit in 1204, stapinindu-l pina in 1261); cucerit de turcii otomani la 29 mai 1453, C. a devenit capitala a Imp. Otoman (pina in 1923), sub numele de Istanbul. Aici au fost semnate numeroase tratate de pace. La C. s-au tinut trei sinoade ecumenice: in 381 (convocat de imparatul Teodosie I cu intentia de a pune capat controversei ariene si de a se pronunta in legatura cu ereziile timpului); in 553 (convocat de imparatul Justinian cel Mare cu intentia de a impaca monofizitismul cu ortodoxia); in 680-681 (convocat de Constantin IV Pogonatul pentru a formula credinta adevarata fata de erezia monoteismului).
COMUTATIE s.f. 1. Comutare; schimbare, mutatie. ♦ Totalitatea operatiilor de conectare si deconectare a liniilor, efectuate in scopul realizarii unei legaturi telefonice sau telegrafice. 2. Trecere a unei sectiuni a infasurarii induse a rotorului unei masini electrice cu colector dintr-o cale de curent intr-alta, in cursul rotirii rotorului. 3. (Lit.) figura de stil prin care sunt puse in opozitie doua propozitii astfel incat prin schimbarea ordinii cuvintelor sa rezulte un sens contrar. [Gen. -iei, var. comutatiune s.f. / cf. fr. commutation, lat. commutatio].
ABSOLUT2, -A, absoluti, -te, adj. 1. Care nu este supus nici unei restrictii; nelimitat. ♢ Adevar absolut = adevar care nu poate fi dezmintit in viitor, care reprezinta cunoasterea completa a lumii obiective. (In filozofia idealista) Spirit absolut, idee absoluta sau eu absolut = presupus factor de baza al universului, identificat cu divinitatea. 2. (Despre fenomene social-economice, in legatura cu notiuni de crestere sau de scadere cantitativa) Considerat in raport cu sine insusi si nu in comparatie cu alte fenomene asemanatoare. 3. (Mat.; despre marimi) A carui valoare nu depinde de conditiile in care a fost masurat sau de sistemul la care e raportat. ◊ Valoare absoluta = valoarea aritmetica a radacinii patratului unei marimi. 4. Desavarsit, complet. – Fr. absolu (lat. lit. absolutus).
TABELA (‹ lat.) s. f. 1. Tabel. 2. T. matematica (pentru diverse functii) = tablou in care sunt date valorile unei functii pentru anumite valori ale argumentelor. ◊ T. trigonometrica = t. matematica in care sunt cuprinse valorile functiilor trigonometrice elementare pentru anumite argumente ale acestora. ◊ T. de logaritmi = t. matematica in care sunt cuprinse valorile functiilor logaritmice pentru anumite argumente ale acestora. ◊ T. de adevar = tablou in calculul propozitional, care prezinta toate combinatiile posibile ale valorilor de adevar pentru componentii unei propozitii simple sau propozitiile simple aflate in legatura; folosit si in scopul testarii validitatii rationamentelor.
scala s. f. – Febra aftoasa. Origine necunoscuta. legatura cu sl. skala „aschie” (Cihac, II, 329), nu este probabila. Aceasta boala care provine din cauza murdariei, ar putea sa-si lege numele intru citva de lat. squalidus „murdar”, mai ales ca denumirea ei nu pare sa fie mostenita.
ROZETA, rozete, s. f. 1. Mica planta erbacee cu tulpina ramificata, cu frunze lunguiete, cu flori galbene-aurii, placut mirositoare; rezeda (Reseda odorata). 2. Nasture de alama pe care il purtau, in trecut, la tunica si la cizme, ostasii din trupele de cavalerie de rosiori. 3. Motiv decorativ circular, avand forma unui trandafir, care apare frecvent in arta populara romaneasca. 4. (Arhit.) Fereastra circulara de mari dimensiuni, decorata cu vitralii si folosita mult la ornamentarea fatadelor catedralelor gotice; rozasa. 5. (Tehn.) Armatura sau guler original al unei tije, care serveste ca element de legatura, de suspensie sau de protectie. 6. Disc, in general de forma rotunda, care se aplica pe fata diferitelor elemente de constructie, pentru a masca sau pentru a decora anumite elemente. 7. Cusatura in forma de triunghi, executata manual cu fire de matase, la deschizatura buzunarelor, servind ca intaritura sau pentru infrumusetare. – Din fr. rosette.
FARA, conj., prep. I. (Urmat de o propozitie circumstantiala de mod sau de un infinitiv care ii tine locul, are valoarea unei negatii) A ascultat fara sa raspunda nimic. ♦ (Urmat de o propozitie concesiva sau de un infinitiv care ii tine locul) Desi nu..., cu toate ca nu... Fara sa fie desavarsit, e multumitor. 2. (Reg.; dupa negatie, cu sens adversativ) Ci, dar. ♦ (Inv.; adverbial) Decat, (in) afara de...; exceptand pe... II. Prep. 1. (Introduce complemente circumstantiale de mod si atribute, continand ideea de excludere) Lipsit de... Om fara necazuri. ♦ (In legatura cu cuvinte care arata cantitatea sau masura, indicand cat lipseste pana la o masura deplina) Este ora zece fara cinci minute. ♦ (In operatii aritmetice de scadere) Minus, mai putin. Patru fara doi. 2. (Introduce complemente circumstantiale sociative negative) Pot eu sa traiesc si fara tine. ♦ (Introduce complemente circumstantiale instrumentale negative) A scos cuiele fara cleste. – Lat. foras „afara”.
RETEA ~ele f. 1) Impletitura de fire (ata, sfoara, sarma etc.) lucrata in ochiuri mari; plasa; fileu. 2) Obiecte de forma unei astfel de impletituri. 3) Impletitura de elemente concrete (conducte, cai etc.) sau abstracte (linii inchipuite), care se incruciseaza intr-un anumit plan sau spatiu, facand legatura intre diferite obiecte si capatand o configuratie de plasa. ~ de comunicatie. ~ electrica. ~ comerciala. ♦ ~ de telecomunicatii ansamblul liniilor de telecomunicatii (telegrafice si telefonice) dintr-o regiune sau dintr-o tara. ~ hidrografica totalitate a apelor curgatoare si a bazinelor de apa aflate pe un anumit teritoriu. ~ de relatii structura. [Art. reteaua; G.-D. retelei] /<lat. retella
cotruta (cotrute), s. f. – 1. Vatra, partea din fata a cuptorului sau a sobei. – 2. Aparatoare la horn. – 3. Lant pentru ceaun. – 4. Cotet pentru pisica, pentru ciini sau gaini. – Var. cotret, catret. Sl. (slov. kotrec), cf. ceh. katrc „coliba”; mag. katroc, katrocz, kotroc (Cihac, II, 77; Lacea, Dacor., III, 741). DAR considera ca sensul 4 reprezinta un cuvint diferit, si il deriva pe cel anterior din bg. kotor „groapa”, fiind insa putin probabil sa fie asa. Pentru a explica semantismul, trebuie sa avem in vedere vechiul obicei popular de a face o nisa sub vatra pentru animalele mici, cum sint pisicile, cateii, puii, pentru a folosi astfel caldura sobei. Cf. cotet, ca si legatura semantica a lui cotar, cu cotirlau.
bacalaureat, -a s. (fr. baccalaureat, d. mlat. baccalaureatus, care vine d. baccalaureus, iar aceasta e o traducere arbitrara dupa fr. bachelier, flacau, si n’are nici o legatura cu lat. baca, baca, si laurus, dafin). Acela care a trecut un examin general de liceu. S.n., pl. e. Examinu pe care-l trece un bacalaureat: a da, a trece, a lua bacalaureatu. – In Romania, acest examin a fost desfiintat de ministru liberal Haret in 1899 si reinfiintat de ministru liberal Angelescu la 1925. – Vulg. bacaloriat.
ba adv. (vsl. ba) Nu: Da ori ba? Nu stiu daca vine ori ba. Ca particula intaritoare: Esti dator! Ba nu-s! Ba esti! Ba nu! Ba da! – Ba zau? Zau! Adevarat! Cum se poate? – Ba ca? (= caci) chear (Iron.), curat asa, chear asa! – Ba bine ca nu! Se putea altfel? D’apoi cum crezi? De sigur! – Singur sau in legatura cu chear, inca, nici ild. ci: vecinu nu prea vede, ba (sau ba inca, ba chear), e orb cum se cade! Nu vede ba nici nu aude! – Cind.... cind, aci... aci: ba la unii, ba la altii; ba e alba, ba e neagra!
OSTIA (OSTIA ANTICA), sit arheologic situat la 30 km VSV de Roma, la c. 5 km de gura de varsare a fl. Tibru in M. Tireniana. Potrivit legendei, asezarea a fost intemeiata de regele Ancus Marcius in sec. 7 i. Hr.; atestata documentar abia in sec. 4 i. Hr. Distrusa de Marius in timpul razboaielor civile, O. a fost reconstruita in anul 87 i. Hr. de L. Cornelius Sulla; in sec. 1-2 a fost un infloritor centru comercial si important port de aprovizionare cu cereale pentru Roma. A decazut in sec. 4. Astazi se pastreaza ruinele unor locuinte, a forului, teatrului, Capitoliului si templului lui Augustus (cu decoratii bogate si mozaicuri), precum si vestigii ale caii de legatura intre Roma si O. (via O.).
ciuguli (-lesc, -it), vb. – 1. Despre pasari, a ciupi de ici colo cu ciocul mincare. – 2. A paste, a rupe iarba, a minca lujeri. – 3. A minca pe apucate, a minca dintr-un aliment cite putin, luind de ici si de colo. – 4. A spicui, a culege de ici si de colo. – 5. (Refl.) A se mingiia. – Var. ciogoli, ciumeli, ciumuli. Creatie expresiva (Graur, BL, IV, 91), pentru a carei consonanta cf. ciocani, giugiuli, ciufuli, jumuli, etc. Este posibil sa existe o legatura cu cioc „plisc” (Cihac, II, 53; Tiktin), dar aceasta ipoteza nu pare necesara. Este putin probabila der. din mag. csokolni „a saruta” (Scriban, Arhiva, 1912), sau din mag. csogolni „a curata de coaja” (DAR). Sensul 5 indica o confuzie cu giugiuli. – DAR considera ciumeli ca fiind cuvint distinct, dar nu este posibil sa separam pe ciuguli de ciumuli. Cf. cimili.
RAMPA ~e f. 1) Platforma situata la nivelul care inlesneste operatiile de incarcare si de descarcare a unui vehicul. 2) Balustrada a unei scari sau a unui pod. 3) Partea din fata a unei scene, unde sunt instalate aparatele de iluminare. ◊ A vedea lumina ~ei a fi jucat spectacolul in fata publicului; a intra in repertoriul unui teatru. A chema la ~ a cere, prin aplauze, ca artistii sa revina pe scena la sfarsitul spectacolului. 4) Portiune inclinata a unui drum. 5) Excavatie miniera de legatura intre un put de extractie si galeria de transport. /<fr. rampe, germ. Rampe
pirjoli (parjolesc, -parjolit), vb. – A pirli, a pirpali. Mag. porzsolni (Cihac, II, 286), perzselni (Tiktin), in legatura cu sl. pruziti (Miklosich, Slaw. Elem., 40), cf. praji, pirg. – Der. pirjol, s. n. (pirlire, incendiu, foc), deverbal, cf. mr. pirjala „loc insorit”, slov. prazola „pirlire” (originea tc., cf. Graur, BL, VI, 167, pare indoielnica); pirjoala, s. f. (chiftea; carne la gratar), unde pare sa fie o incrucisare cu it. braciuola, ven. bresuola „vitel la gratar”, ngr. μπρίζολα, tc. purzola, mr. brujola (Pascu, I, 226).
Echo, nimfa care cunpstea legaturile de dragoste ale lui Zeus. Ea o tinea de vorba pe Hera, in timp ce sotul acesteia alerga dupa nimfe. Dindu-si seama de inselatoria ei, zeita, minioasa, a transformat-o in ecou. Dupa o alta versiune, Echo s-a indragostit de Narcissus, dar dragostea ei n-a fost impartasita. Atunci ea s-a retras in singuratate si s-a topit de durere, nemairaminindu-i decit vocea – ecoul.
ROBOT (‹ fr.; {s} ceh. robota „munca”) s. m. Aparat automat al carui program contine un sistem complex de legaturi inverse (cu reactie) stabilite la anumite e*******i exterioare si care, ca urmare, este capabil de o serie de actiuni dirijate. El poate inlocui efortul uman, desi nu are, in cele mai multe cazuri, vreo asemanare cu omul sau sau un mod de functionare de tip uman. Termenul a fost preluat din piesa „R.U.R.” (1920) apartinand scriitorului ceh Karel Capek. In prezent se utilizeaza r. foarte performanti la fabricarea de automobile, asamblarea de avioane, realizarea de produse electronice sau executa unele lucrari in conditii periculoase pentru om. R. cu forma omeneasca sunt numiti androizi.
Hades (sau Pluto), zeul imparatiei subpamintene, fiul lui Cronus si al Rheei. Ca si ceilalti frati ai sai, cind s-a nascut, Hades a fost inghitit de tatal sau, apoi dat afara (v. si Cronus). Mai tirziu a participat la lupta dusa de olimpieni impotriva titanilor. Cind s-a facut impartirea Universului, lui Zeus i-a revenit Cerul, lui Poseidon – Marea, iar lui Hades – Lumea subpaminteana. Hades salasluia in imparatia umbrelor, pe care o cirmuia alaturi de sotia sa, Persephone (in legatura cu rapirea Persephonei v. si Demeter). El nu ingaduia nimanui, o data ajuns acolo, sa mai vada lumina zilei. Cind Heracles a trecut hotarele Infernului s-a lovit de impotrivirea lui Hades, pe care l-a ranit cu o sageata, silindu-l sa se refugieze in Olympus. Numele lui Hades era evitat de cei vechi, care se fereau sa-l pronunte, socotundu-l aducator de nenorociri. De cele mai adeseori el era invocat sub numele de Pluto („Zeul cel bogat”), aluzie la bogatiile nemasurate care se ascundeau in maruntaiele pamintului.
teapa (-tepe), s. f. – 1. Temperament, fire, caracter. – 2. Neam, soi. Sl. teti, tepą „a bate (moneda)” (Tiktin). Pare dublet al lui tapa, s. f. (taietura in partea de jos a copacului pentru a-i marca directia de cadere la taiere; margine, tiv; cep), a carui der. din v. germ. tappa › germ. Zapfen (Giuglea,
Dacor., III, 680; REW 8565) este improbabila. legatura dintre teapa si sl. cepu (Conev 65) nu este posibila; cu lat. stipa (Scriban) este la fel de improbabila.
RUGA, rog, vb. I. 1. Tranz. A cere cuiva staruitor indeplinirea unei dorinte, un serviciu, o favoare etc. ◊ Expr. A ruga (pe cineva) de toti dumnezeii (sau cu Dumnezeu) = a cere foarte insistent un lucru de la cineva. Te rog (sau rogu-te), formula de politete cu care te adresezi cuiva cand ii ceri ceva; fii bun, fii amabil. A-si ruga moartea = a-si dori moartea. A-i ruga (cuiva) moartea = a dori moartea (cuiva). ♦ A pofti, a invita. 2. Refl. (In practicile religioase) A face o rugaciune, a invoca divinitatea. 3. Refl. A cere cuiva voia sau ingaduinta de a face ceva. ◊ Expr. Ma rog, formula intrebuintata ca element incidental, fara legatura cu restul frazei, insemnand uneori „daca vrei, cum vrei”. – Lat. rogare.
Aglauros (sau Agraulos) 1. fiica lui Actaeus, primul rege al Atticei, si sotia lui Cecrops. 2. fiica lui Cecrops si a lui Aglauros (1.), in legatura cu care circulau mai multe legende. Se spunea, de pilda, ca zeita Athena i-a dat in pastrare lui Aglauros si surorilor ei, Herse si Pandrosos, un cufar pe care le-a interzis sa-l deschida. Curioase, cele trei surori au incalcat porunca zeitei: deschizind cufarul, l-au gasit inauntru pe Erichthonius, copilul Athenei, in jurul caruia era incolacit un sarpe infricosator. Inspaimintate de aceasta priveliste, cele trei surori si-au pierdut mintile si s-au aruncat de pe stincile Acropolei, primindu-si astfel pedeapsa cuvenita. O alta legenda relateaza ca Aglauros a fost transformata intr-o statuie de piatra de catre Hermes, pentru faptul ca s-a impotrivit unirii acestuia cu Herse.
legatura ~i f. 1) Mod de reunire, de asamblare a doua corpuri prin care se limiteaza mobilitatea lor relativa si care permite, de obicei, transmiterea unor miscari de la unul la celalalt. 2) Obiecte de acelasi fel legate impreuna; manunchi. 3) Ansamblu de obiecte invelite in ceva; boccea. 4) Fasie de tifon folosita pentru pansare; bandaj; fasa. 5) Copertele si cotorul in care este legata o carte. 6) Mod de incrucisare a firelor la tesut sau la tricotat. 7) Mijloc de comunicare intre diferite puncte (rutiere, feroviare, aeriene, telefonice, radiofonice etc.); comunicatie. 8) mai ales la pl. Relatie intre fenomene, obiecte, persoane, comunitati. ~i de prietenie. 9) Concordanta, consecventa intre partile unei expuneri. 10) Dispozitiv care leaga doua sau mai multe piese, mecanisme, instalatii. 11) chim. Forta care leaga intre ei atomii unei molecule. [G.-D. legaturii] /<lat. ligatura
CRONICA s. f. 1. scriere in care sunt consemnate strict cronologic evenimente din viata unui popor; letopiset, anale. ◊ (p. ext.) gen de roman conceput ca un document de epoca, in sensul de istorie a moravurilor, de obicei contemporane autorului. 2. articol de ziar sau de revista care comenteaza evenimentele la ordinea zilei. ♦ ~ literara = analiza a fenomenului literar in care se exprima judecati de valoare. 3. comentariu rautacios in legatura cu viata cuiva. (< fr. chronique, lat. chronica)
SPETEAZA, speteze, s. f. 1. Parte mai inalta a unui scaun, fotoliu etc., de care isi reazama spatele cel care sade; spatar1, rezematoare. 2. Bucata de scandura ingusta care serveste ca element de sprijin sau de legatura intre diverse parti ale unei constructii sau ale unui obiect: a) fiecare dintre aripile morii de vant; b) fiecare dintre stinghiile care unesc obezile de la roata morii de apa; c) fiecare dintre piesele de lemn care leaga carambii loitrelor de la car; d) bucata de lemn care uneste cele doua coarne ale plugului; e) scandura cu care se ridica firele de urzeala cand se tese cu alesaturi; f) fiecare dintre cele doua brate ale vatalelor la razboiul de tesut; g) fiecare dintre scandurelele care alcatuiesc scheletul zmeului cu care se joaca copiii si care se fixeaza pe o coala de hartie; h) fiecare dintre stinghiile care alcatuiesc scheletul stelei cu care colinda copiii si pe care se fixeaza hartia si ornamentele. – Spata + suf. -eaza.
RAMPA, rampe, s. f. 1. Platforma (la nivelul pardoselii unor vehicule) care inlesneste incarcarea si descarcarea marfurilor; loc inaltat (langa linia ferata) destinat incarcarii si descarcarii marfurilor. 2. Balustrada de lemn, de fier sau de piatra de-a lungul unei scari sau (rar) unui pod. ♦ Bariera. 3. Partea din fata a unei scene de teatru unde sunt instalate luminile; rivalta; p. gener. scena. ◊ Expr. A chema la rampa = a cere, prin aplauze, ca artistii sa reapara pe scena. A vedea lumina rampei = (despre piese de teatru) a intra in repertoriul unui teatru, a fi jucat in fata publicului. 4. Portiune inclinata fata de orizontala a unui drum sau a unei cai ferate, parcursa in sensul urcarii. 5. Lucrare miniera prin care se face legatura intre galeria de transport a unui orizont si un put de mina sau un plan inclinat. 6. (In sintagma) Rampa de lansare = platforma prevazuta cu dispozitive de orientare si ghidare, folosite pentru lansarea avioanelor catapultate sau a rachetelor. – Din fr. rampe, germ. Rampe.
REGISTRU s. n. 1. condica in care se consemneaza diferite date si acte oficiale. ♦ ~ de stare civila = condica in care sunt inregistrate nasterile, casatoriile, decesele etc. 2. dispozitiv cu ajutorul caruia se regleaza tirajul sau inchiderea unui canal, a unei conducte. 3. (arhit.) suprafata orizontala de decoratie intre doua chenare sau delimitata compozitional. 4. intindere a scarii muzicale pe care o poate emite un instrument sau o voce. ◊ garnitura de tuburi (la orga), de butoane (la acordeon) sau de coarde (la clavecin) cu acordaj diferit, dar cu acelasi timbru. ◊ (fig.) trasaturile particulare, tonalitatea proprie unei opere literare, a unui discurs etc. ◊ ansamblu de idei, de teme etc. 5. dispozitiv folosit in centralele telefonice automate la dirijarea selectiei legaturilor. 6. (si s. m.) circuit, dispozitiv din organele de comanda si de calcul ale unui calculator electronic destinat memorarii. 7. (poligr.) ansamblul semnelor de reper care indica suprapunerea exacta a tiparului pe ambele fete ale hartiei. 8. (mar.) institutie de stat, societate care stabileste normele de constructie a navelor, ce trebuie respectate de proprietar sau armator. (< fr. registre, it. registro, germ. Register)
SELECTIE s. f. 1. alegere de persoane sau lucruri dupa un anumit criteriu si cu un anumit scop; selectionare. ◊ (lingv.) operatie prin care sunt alese unitati din axa paradigmatica. 2. (biol.) proces natural ori provocat care favorizeaza supravietuirea sau inmultirea preferentiala a anumitor indivizi. ♦ ~ naturala = supravietuirea si continua evolutie a speciilor animale si vegetale cu o mai mare putere de adaptare la mediu si disparitia celor mai putin dotate; ~ artificiala = metoda de ameliorare a speciilor animale si vegetale in selectionarea in vederea reproductiei a indivizilor care intrunesc cele mai multe calitati biologice. 3. (mat.) orice multime finita de elemente observate. ◊ (stat.) parte selectata dintr-o colectivitate spre a servi la o cercetare selectiva. 4. operatie de alegere efectuata de un selector telefonic pentru a asigura legatura intre doi abonati ai unei centrale automate. (< fr. selection, lat. selectio)
PRIZA s.f. 1. Dispozitiv prin care se face legatura intre un aparat electric si reteaua electrica respectiva. ♦ Dispozitiv de luare a unui fluid dintr-o conducta, dintr-un recipient etc. 2. Trecerea in stare solida a pastei unui liant hidraulic. 3. Priza de aterizare = ansamblul manevrelor care preceda aterizarea unui avion executate de pilot pentru a veni exact pe aerodrom. 4. A avea priza = a avea trecere, a trezi interesul. 5. Mica portie de praf de tutun care se trage pe nas. ♦ (Med.) Administrare perorala a unui medicament facuta la un moment dat; luare a unui medicament. 6. Asperitate, proeminenta pe care un alpinist o foloseste pentru a escalada o stanca. 7. Luare, apucare, prindere. 8. (Sport) Pozitia mainilor in momentul in care se prinde sau se arunca mingea de handbal sau de baschet etc.; mod in care atletii tin sulita sau prajina, tenismenii racheta sau paleta. ♦ (Despre o piesa de sah) In priza = amenintata sa fie capturata. 9. Priza directa = a) cuplu de transmisie a unui autovehicul in care arborele primar transmite direct miscarea arborelui secundar; b) pozitie a schimbatorului de viteze care da acest cuplu. [< fr. prise].