Dex literatura artistica

BELETRISTIC, -A, beletristici, -ce, adj. Care apartine literaturii artistice, privitor la literatura artistica. ♦ (Substantivat, f.) literatura artistica. – Din germ. belletristisch, Belletristik.

BELETRISTICA f. Totalitate a operelor literare; literatura artistica. [G.-D. beletristicii; Sil. -le-tris-] /<germ. Belletristik

BELETRISTIC, -A I. adj. care apartine beletristicii. II. s. f. literatura artistica. (< germ. belletristisch, /II/ Belletristik)

BELETRISTICA s.f. literatura artistica. [< germ. Belletristik].

BELETRISTIC, -A, beletristici, -e, adj. (Despre opere literare) artistic. ♦ (Substantivat, f.) Domeniul literaturii artistice. – Germ. belletristisch, Belletristik.

CIOCULESCU, Serban (1902-1988, n. Bucuresti), critic si istoric literar. Acad. (1974). prof. univ. la Bucuresti. Articole si cronici literare animate de credinta in rationalitatea actului critic si relevanta exegezei filologice („Aspecte literare contemporane”, „Itinerar Critic”, „Tudor Arghezi”), studii despre inceputurile literaturii artistice („Istoria literaturii romane moderne”, in colab. cu T. Vianu si Vl. Streinu). Editor si comentator al lui I.L. Cragiale („Caragialiana”). Memorialistica („Amintiri”).

beletristic, -a adj. (germ. belletristisch). Trans. Barb. Literar. S.f. literatura artistica.

REGIONALISM (‹ fr.) s. n. 1. Miscare sau doctrina care pornind de la existenta unor entitati regionale in unele provincii ale unei tari duc la o activitate descentralizatoare, independenta de capitala; supraapreciere a unei provincii; patriotism local. 2. (LINGV.) Fapt de limba existent numai intr-o anumita regiune, caracteristic pentru un anumit grai. R. sunt de obicei de natura lexicala (cuvinte, de ex. mold. curechi „varza”) si fonetica (variante ale cuvintelor existente in limba comuna, de exemplu pronuntarea banateana frace pentru frate); exista insa si r. gramaticale-morfologice (forme flexionare) si sintactice (constructii). R. sunt folosite pentru culoarea locala in limba literaturii artistice, unele dintre ele devenind cu timpul bunuri ale limbii literare. Sin. provincialism.

ANTIliteratura s. f. Creatie literara care nu respecta principiile estetice generale acceptate. ♦ Creatie literara fara valoare artistica. – Anti- + literatura (dupa fr. antilitterature).

REALISM n. 1) filoz. Conceptie filozofica care sustine ca lumea externa este o realitate independenta de subiectul cunoscator. 2) (in arta si in literatura) Metoda artistica de creatie care are drept principiu esential reflectarea realitatii. 3) Intelegere clara a conditiilor de desfasurare a unei activitati; atitudinea celui care are simtul realitatii; spirit practic. 4) (in filozofia medievala in opozitie cu nomina-lism) Curent care considera ca notiunile generale (universale) sunt realitati de sine statatoare, anterioare atat intelectului, cat si obiectelor individuale. [Sil. re-a-] /<fr. realisme, germ. Realismus

PEISAJ ~e n. 1) Colt din natura reprezentand un ansamblu estetic. 2) Reprezentare artistica (in pictura, literatura, muzica etc.) a unui colt din natura. 3) Gen artistic corespunzator (pictural, literar, muzical etc.). [Sil. pe-i-] /<fr. paysage

POEZIE, poezii, s. f. 1. Modalitate a literaturii care exprima mesajul artistic cu ajutorul imaginilor expresive, al unui limbaj concentrat, al afectivitatii, al rimei, al ritmului etc.; (concr.) creatie literara in versuri. ♦ Totalitatea compozitiilor in versuri ale unui poet, ale unui curent literar, ale unui popor etc. 2. Fig. Caracter poetic al unei opere literare, al unui peisaj, al unei situatii; farmec, frumusete, incantare. [Pr.: po-e-] – Din fr. poesie.

literatura ~i f. 1) Creatie artistica al carei mijloc de exprimare este limba literara. ◊ ~ populara creatie artistica nascuta in sanul poporului si transmisa pe cale orala. ~ culta creatie literara a unor autori cunoscuti, transmisa prin scris. 2) Ansamblu de opere literare (ale unei tari, ale unui grup social, ale unei epoci etc.). 3) Ansamblu de lucrari scrise referitor la o anumita problema sau intr-un anumit domeniu. ~ politica. ~ stiintifica. [G.-D. literaturii] /<fr. litterature, lat. litteratura

PORTRET ~e n. 1) (in artele plastice) Reprezentare (prin desen, pictura, gravura) a unei persoane; chip. 2) Descriere orala sau scrisa a unei persoane. 3) (in literatura) infatisare si tipizare artistica a personajului unei opere. ◊ ~ literar schita sau nuvela documentara despre viata si activitatea unei persoane de vaza. /<fr. portrait

A ZGARIA zgarii tranz. 1) (fiinte sau parti ale corpului) A rani usor (cu unghiile, cu ghearele sau cu un obiect ascutit). ◊ Mata blanda zgarie rau v. MATA. 2) (obiecte) A taia la suprafata lasand o urma; a scrijeli; a cresta. ◊ ~ pamantul a ara rau. ~ hartia a) a scrie necitet si necaligrafic; b) a scrie literatura lipsita de valoare artistica. Zgarie-branza calificativ dat unei persoane foarte zgarcite. Zgarie-nori cladire foarte inalta, cu multe etaje. 3) (urechea, auzul) A supara cu o senzatie auditiva neplacuta. [Sil. -ri-a] /<lat. scaberare

bulevard (bulevarde), s. n. – 1. (Inv.) Bastion. – 2. Artera urbana, strada. Fr. boulevard. – Der. bulevardier, adj. (de bulevard; in literatura: de restrinsa folosire artistica, destinat marelui public), din fr. boulevardier.

AVANGARDA, avangarzi, s. f. (Adesea fig.) Subunitate sau unitate militara care se deplaseaza in fata fortelor principale ca element de siguranta. ◊ Loc. adj. De avangarda = a) care merge in frunte, care conduce; b) care lupta impotriva formelor si traditiilor consacrate (in literatura si arta). ♦ Miscare literara, artistica etc. care joaca (prin noutatile aduse) rol de precursor. – Din fr. avant-garde.

literatura s. f. 1. arta, creatie artistica in care se redau idei, sentimente, imagini, fapte din realitate cu ajutorul limbii; arta a cuvantului. ♦ (depr.) a face ~ = a parasi domeniul faptelor reale, a trece la exagerari. 2. totalitatea operelor literare ale unei epoci, unei tari, unui scriitor. ◊ tot ceea ce s-a scris referitor la o problema sau intr-un anumit domeniu; bibliografie. (< fr. litterature, lat. literatura)

BENGALI (‹ Bengal) subst. invar. Limba indo-europeana din ramura indo-iraniana, vorbita de c. 184 mil. oameni. Limba oficiala in Bangladesh si una dintre cele 14 limbi oficiale regionale in India. literatura bogata, de mare valoare artistica (ex. Tagore).

literatura, literaturi, s. f. 1. Arta sau creatie artistica al carei mijloc de exprimare este limba; beletristica. ◊ literatura populara = literatura (1) anonima, care, transmisa pe cale orala, devine, dintr-o opera individuala la origine, o creatie colectiva. literatura culta = literatura (1) care apartine unor autori individuali cunoscuti ca atare si transmisa prin scris. ◊ Expr. (Peior.) A face literatura = a ocoli esentialul unei probleme prin artificii de exprimare. 2. Totalitatea operelor beletristice ale unei epoci, ale unei tari, ale unui grup social etc. 3. Totalitatea operelor scrise care se refera la un anumit domeniu (al cunoasterii) literatura muzicala. 4. Totalitatea lucrarilor cu privire la o anumita problema, la un anumit subiect; bibliografie. – Din fr. litterature, lat. litteratura.

literatura s.f. 1. Forma de creatie artistica in care se redau idei, sentimente, imagini, fapte din realitate cu ajutorul limbii; arta a cuvantului. ◊ (Depr.) A face literatura = a parasi domeniul faptelor reale, a trece la exagerari, la inflorituri. 2. Totalitatea operelor literare ale unei epoci, ale unei tari etc. ♦ Tot ceea ce s-a scris referitor la o problema sau intr-un anumit domeniu; bibliografie. [Cf. fr. litterature, lat. literatura < littera – scriere].

ARGINTESCU-AMZA, Nicolae (1904-1973, n. Galati), critic de arta si eseist roman. Cronici, studii si articole despre fenomenul artistic contemporan. Monografii („Vermeer”). Traduceri din literatura universala.

CONSTRUCTIVISM s.n. 1. Orientare estetica, aparuta dupa primul razboi mondial in artele plastice, literatura si muzica, care tinde sa coboare creatia artistica la nivelul unui tehnicism pur, golind arta de continutul ei emotional. 2. Curent in arhitectura care sustine ca forma arhitecturala trebuie sa fie expresia exclusiva a structurii constructive a cladirii. 3. Conceptie care recunoaste rolul activ, creator al gandirii in procesul cunoasterii. ♦ Conceptie a scolii intuitioniste din filozofia matematicii, potrivit careia activitatea constructiva, rational-intuitiva este baza exigentei matematice. [Cf. fr. constructivisme, germ. Konstruktivismus, rus. konstruktivizm].

SENSIBILITATE, sensibilitati, s. f. 1. Facultate de a simti, de a reactiona la e*******i, de a-si schimba, intr-o anumita masura, starea initiala sub actiunea unui agent exterior; acuitate a simturilor; capacitatea de a percepe senzatii. 2. Capacitate de reactie afectiva; intensitate afectiva; emotivitate, afectivitate. ♦ (In arta si literatura) Capacitatea de a transmite, de a provoca emotii artistice; receptivitate artistica. 3. Insusire a unui instrument sau a unui aparat de a reactiona la cele mai mici variatii ale unor agenti externi (ca diferenta de temperatura sau de greutate, schimbarea presiunii etc.). 4. (Chim.) Marimea concentratiei unei solutii in substanta de analizat, care produce, in timpul reactiei de recunoastere, un efect situat la pragul perceperii senzoriale. 5. Predispozitie a organismelor la diferite boli. 6. Calitate a materialelor fotografice de a fi sensibile (4). – Din fr. sensibilite, lat. sensibilitas, -atis.

IMAGINE, imagini, s. f. 1. Reflectare de tip senzorial a unui obiect in mintea omeneasca sub forma unor senzatii, perceptii sau reprezentari; spec. reprezentare vizuala sau auditiva; (concr.) obiect perceput prin simturi. 2. Reproducere a unui obiect obtinuta cu ajutorul unui sistem optic; reprezentare plastica a infatisarii unei fiinte, a unui lucru, a unei scene din viata, a unui tablou din natura etc., obtinuta prin desen, pictura, sculptura etc. ♦ Reflectare artistica a realitatii prin sunete, cuvinte, culori etc., in muzica, in literatura, in arte plastice etc. 3. (Fiz.) Figura obtinuta prin unirea punctelor in care se intalnesc razele de lumina sau prelungirile lor reflectate sau refractate. [Var.: (rar) imagina, -i s. f.] – Din lat. imago, -inis (cu sensuri dupa fr. image).

TEORIE, teorii, s. f. 1. Forma superioara a cunoasterii stiintifice care mijloceste reflectarea realitatii. 2. Ansamblu sistematic de idei, de ipoteze, de legi si concepte care descriu si explica fapte sau evenimente privind anumite domenii sau categorii de fenomene. ◊ Loc. adv. In teorie = in mod abstract, speculativ. 3. (In sintagme) Teoria informatiei = teorie matematica a proprietatilor generale ale surselor de informatie, ale posibilitatilor de pastrare si de transmitere a informatiilor etc. Teoria literaturii = ramura a stiintei literaturii care studiaza trasaturile generale ale creatiei literare, curentele si metodele artistice etc. Teoria relativitatii = teorie a relatiilor dintre spatiu, timp si miscare a materiei, in care legile fundamentale ale fenomenelor fizice sunt enuntate intr-o forma valabila atat pentru viteze relative mici ale corpurilor, cat si pentru viteze relative foarte mari, apropiate de viteza luminii. 4. Partea teoretica a instructiei militare. [Pr.:te-o-] – Din fr. theorie, lat. theoria.

COSTUMBRISM s. n. curent artistic spaniol care a inceput sa se manifeste, pe la mijlocul sec. XIX, in literatura si pictura, redand in operele lui caracteristice scene de viata si moravuri. (< sp. costumbrismo)

DADAISM s. n. curent literar si artistic aparut in 1916 in Europa, caracterizat prin negarea si rasturnarea valorilor artistice, existente, cultivand ilogicul, arbitrarul irational, suprimarea oricarei legaturi dintre gandire si expresie in literatura, colajele, alaturarea incoerenta de linii si de culori in artele plastice; dada. (< fr. dadaisme)

NEOROMANTISM n. (in sec. XIX) 1) Curent in literatura si arta, aparut ca reactie impotriva naturalismului, care se bazeaza pe estetica romantismului. 2) Tendinta artistica contemporana care porneste de la romantism. [Sil. ne-o-] /<fr. neo-romantisme

NEOROMANTISM s.n. 1. Curent in literatura moderna universala de la sfarsitul sec. XIX, aparut ca o reactie impotriva naturalismului. 2. Tendinta artistica moderna, care se inspira din romantism. [Cf. fr. neo-romantisme].

TEORIE s.f. 1. Reflectare sistematizata, generalizata a unui ansamblu de cunostinte si de idei, privind unele domenii ale realitatii obiective sau ale constiintei sociale. 2. Ansamblu de principii care servesc ca indrumator in practica; ansamblu de cunostinte, de idei, de ipoteze care dau explicatia unor fenomene etc. ♦ Teorie a literaturii = ramura a stiintei literaturii care studiaza trasaturile generale ale creatiei literare, defineste genurile si speciile, curentele si metodele artistice, elementele si particularitatile stilului, notiunile de versificatie etc. [Pron. te-o-, gen. -iei. / cf. fr. theorie, lat., gr. theoria].

NEOROMANTISM s. n. 1. curent in literatura moderna universala de la inceputul sec. XX, aparut ca o reactie impotriva naturalismului. 2. tendinta artistica moderna care se inspira din romantism. 3. directie in filosofie care, pastrand cadrul teoretic al romantismului, anunta existentialismul si neospiritualismul. (< fr. neo-romantisme)

TEORIE s. f. 1. ansamblu de ipoteze, legi si concepte organizate intr-un sistem logic care descriu si explica un domeniu al realitatii obiective sau al constiintei sociale. 2. ansamblu de principii care servesc ca indrumator in practica. ♦ a literaturii = ramura a stiintei literaturii care studiaza trasaturile generale ale creatiei literare, defineste genurile si speciile, curentele si metodele artistice, elementele si particularitatile stilului, notiunile de versificatie etc. ◊ lectie de instruire militara. 3. cunoastere speculativa, ideala, independenta de aplicatii. (< fr. theorie, lat., gr. theoria, germ. Theorie)

COSTUMBRISM s.n. Curent artistic spaniol care a inceput sa se manifeste cam pe la mijlocul sec. XIX cu precadere in literatura, dar si in pictura, redand in operele lui caracteristice scene de viata si moravuri. [< sp. costumbrismo, cf. costumbre – morav, obicei].

PRERAFAELITISM (PRERAFAELISM) (< engl., fr.) s. n. 1. Curent artistic aparut in Marea Britanie in jurul anului 1849, sub influenta teoriilor estetice ale lui J. Ruskin (in literatura) si ale lui D. G. Rossetti (in arta) si ca o reactie impotriva caracterului conventional al artei victoriene si a lipsei de ideal din epoca industrializarii. Considerand ca apogeul picturii l-a constituit perioada inaintasilor lui Rafael, p. milita pentru o intoarcere la puritatea artei acestora. Influenta manierista a desenului spiritualizat si a coloritului delicat se asociaza unui misticism estetizant. Reprezentanti: W. H. Hunt, J. E. Millais, T. Woolner, F. G. Stephens, J. Collinson, Christina Rossetti, E. Burne-Jones, G. Frederic Watts. Organul oficial al p. a fost revista „The Germ”. 2. Curent estetizant in literatura sec. 19, care condamna poezia decadenta si admitea literatura inaintasilor.

NATURALISM n. 1) Conceptie filozofica conform careia nu exista nimic in afara naturii. 2) Curent in literatura si arta care tinde sa reproduca in mod riguros realitatea, fara a ocoli aspectele vulgare ale naturii omenesti, negand generalizarile artistice si inlocuind legitatile sociale cu cele biologice. 3) Stil ornamental care contine motive din natura (plante, animale etc.). /<fr. naturalisme

IMPRESIONISM s.n. 1. Sistem estetic ale carui principii de creatie si de critica sunt bazate pe impresie. 2. Miscare artistica de la sfarsitul sec. XIX, bazata pe exprimarea impresiilor imediate si manifestand un interes deosebit pentru nuante, atmosfera, fluiditatea senzatiilor, lumina; in literatura, unde e confundat uneori cu simbolismul, se caracterizeaza prin infatisarea rapida si pregnanta a unor stari sufletesti (impresii, senzatii, emotii) traite nemijlocit de artist. [Pron. -si-o-. / cf. fr. impressionnisme].

IMPRESIONISM s. n. 1. sistem estetic ale carui principii de creatie si de critica sunt bazate pe impresie. 2. miscare artistica de la sfarsitul sec. XIX, bazata pe exprimarea impresiilor imediate si manifestand un interes deosebit pentru nuante, atmosfera, fluiditatea senzatiilor, lumina; in literatura, confundat uneori cu simbolismul, se caracterizeaza prin infatitarea rapida si pregnanta a unor stari sufletesti traite nemijlocit de artist. (< fr. impressionnisme)

AVANGARDISM (‹ avangarda) s. f. 1. Miscare intelectuala din primele decenii ale sec. 20, caracterizata prin cautarea unor solutii radicale, revolutionare, printr-o ruptura hotarita cu trecutul si traditiile. 2. Denumire generica data unor curente si grupari literar-artistice (f******m, cubism, dadaism, suprarealism etc.) aparute la inceputul sec. 20, care incercau sa sparga canoanele artei traditionale, academice, recurgind la formule indraznete, uneori excentrice. In literatura si arta romana a. devine o prezenta activa indeosebi in perioada interbelica, grupindu-se in jurul publicatiilor „Contemporanul”, „75 H.P.”, „Integral”, „Unu”, „Punct” s.a.

CLASICISM s.n. 1. Principiile estetice ale literaturii si artei greco-latine; atitudine estetica fundamentala, caracterizata prin tendinta de a observa fenomenele in lumina universalului si de a inchega intr-un sistem stabil, armonios si proportional elementele frumosului in conformitate cu anumite norme, tinzand spre un tip ideal, senin si echilibrat al perfectiunii formelor. ♦ Arta si literatura greceasca din sec. V-IV i.e.n., cand acestea au atins apogeul, bazandu-se pe un ideal de frumusete armonioasa, echilibrata si senina. 2. Curent literar si artistic aparut in Franta si raspandit apoi in Europa apuseana in sec. XVII-XVIII, care avea ca model de creatie operele antichitatii greco-latine. 3. Ansamblul caracterelor unei opere clasice; perfectiune, armonie, echilibru, puritate, sobrietate in creatie. [Cf. fr. classicisme, it. classicismo].

REALISM s. n. 1. curent in filozofia scolastica care sustinea ca notiunile generale ar avea o existenta reala, obiectiva, precedand existenta lucrurilor individuale. ◊ conceptie care recunoaste ca lumea este o realitate independenta de subiectul cunoscator. ♦ ~ critic = denumire a mai multor curente din filozofia contemporana care recunosc realitatea lumii externe, dar interpun intre subiect si obiect „datul” sau „esentele”, ajungand la concluzii agnostice sau idealist-obiective; ~ naiv = materialismul spontan al vietii cotidiene, convingerea izvorata din practica vietii, potrivit careia lucrurile exista independent de constiinta omeneasca si se reflecta in ea. 2. curent in arta si literatura care promoveaza intelegerea adanca si redarea realitatii obiective in trasaturile ei tipice; orientare, tendinta generala a artei din toate timpurile de a reflecta veridic realitatea. ◊ noul ~ = curent artistic marturisind predilectie pentru folosirea nemijlocita a obiectelor aflate in preajma artistului (afise decupate, fragmente de fotografii sau texte, tuburi de culoare etc.), care se aplica prin lipire pe tabloul-obiect. 3. atitudine care tine seama de realitate, simt al realitatii. (< fr. realisme)

REALISM s.n. 1. Curent in arta si in literatura care promoveaza intelegerea adanca si redarea realitatii obiective in trasaturile ei tipice. ♦ (In ideologia marxista) Realism socialist = concept estetic desemnand tipul de arta care isi propune reflectarea veridica, istorica concreta a realitatii in dezvoltarea ei. ♦ Noul realism = curent artistic marturisind predilectie pentru folosirea nemijlocita a obiectelor aflate in preajma artistului (afise decupate, fragmente de fotografii sau texte, tuburi de culoare etc.), care se aplica prin lipire pe tabloul-obiect. ♦ (Curent) Atitudine care tine seama de realitate; simt al realitatii. 2. Conceptie opusa idealismului subiectiv prin teza conform careia lumea externa are o realitate independenta de subiectul cunoscator. [Cf. fr. realisme].

CRITIC, -A I. adj. 1. referitor la critica. ♦ aparat ~ = totalitatea notelor lamuritoare facute de un editor la editarea unui text; editie ~a = editie a unui text (clasic, vechi) insotit de aparat critic. ◊ bazat pe critica, care foloseste critica. 2. referitor la un moment de criza; care anunta, determina o criza, o schimbare; dificil, periculos. ♦ (fiz.) stare ~a = (sau punct ~) = stare a unui fluid in care dispare diferenta dintre starea lichida si cea gazoasa. II. s.m. specialist in probleme de literatura si arta, care analizeaza, interpreteaza si apreciaza operele create. III. s. f. 1. analiza, apreciere a valorii faptelor, actiunilor si creatiilor oamenilor. ♦ ~a literara = studiu aplicat la opera literara, pe care o analizeaza, o comenteaza, valorificand-o in special sub unghi artistic; ~a de text = comentariu asupra unui manuscris in scopul stabilirii autorului, datei elaborarii lui, formei originare etc. 2. apreciere (severa) a insusirilor, a comportamentului cuiva. (< fr. critique, lat. criticus, gr. kritikos, /III/ kritike)

DECADENTISM s.n. 1. Denumire generala pentru curentele antirealiste aparute in literatura si arta claselor pe cale de disparitie, caracterizate prin involutie, regres sau disolutie a valorii, prin ruperea din contextul celorlalte valori. 2. Curent, nascut in Franta la sfarsitul sec. XIX, care se supune rigiditatilor scolii parnasiene si in buna masura naturalismului, apropiat ca formula artistica de simbolism, in care, pana la urma, se va dizolva. [Cf. fr. decadentisme, it. decadentismo].

CLASICISM s. n. 1. Ansamblu de trasaturi proprii culturii antice greco-latine din cel mai inalt stadiu de dezvoltare a ei, caracterizata prin armonie, puritate, sobrietate etc. 2. Curent in arta si literatura europeana, aparut in sec. XVII in Franta, caracterizat prin imitarea modelelor antice greco-latine, prin interesul pentru aspectul moral, prin urmarirea unui ideal, prin disciplinarea imaginatiei si a sensibilitatii, prin ordine, echilibru si claritate. 3. Perioada din istoria culturii universale sau nationale ale carei creatii reprezinta un maximum de realizare artistica pentru perioada respectiva. – Din fr. classicisme.

CLASICISM s. n. 1. atitudine estetica fundamentala, caracterizata prin tendinta de a observa fenomenele in lumina universalului si de a inchega intr-un sistem stabil, armonios si proportional, elementele frumosului in conformitate cu anumite norme, tinzand spre un tip ideal, senin si echilibrat al perfectiunii formelor, care caracterizeaza cultura antichitatii greco-latine si alte momente ale diverselor culturi dominate. 2. curent in arta si literatura europeana din sec. XVII-XVIII caracterizat prin imitarea modelelor antichitatii greco-latine, prin suprematia principiilor morale, prin triumful ratiunii asupra sentimentelor si fanteziei, prin cultul pentru adevar si natural, prin respectarea stricta a anumitor reguli, prin ordine, echilibru si claritate. 3. perioada in istoria culturii universale si nationale ale carei creatii reprezinta maximum de realizare artistica si modele demne de urmat. (< fr. classicisme)

IMPRESIONISM s. n. Miscare artistica aparuta in a doua jumatate a sec. XIX, caracterizata prin renuntarea la contururile precise, la detalii, la clarobscur spre a reda cat mai sugestiv lumina (in pictura), prin modelarea fragmentara a suprafetelor (in sculptura), printr-o mare libertate a formelor, largirea cadrului tonal si subiectivitatea coloritului (in muzica), prin tendinta de a reda impresii fugitive, si cele mai intime nuante personale (in literatura). [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionnisme.