Rezultate din textul definițiilor
ADAPOSTI, adapostesc, vb. IV. Tranz. A pune, a tine la adapost. ♦ Refl. A se aseza, a se ascunde intr-un loc ferit; a-si gasi refugiu, a se pripasi. – Din adapost.
GAURA, gauri, s. f. Scobitura, adancitura, spartura ivita de la sine sau anume facuta intr-un corp, intr-un material, in pamant etc.; cavitate, borta. ◊ Gaura cheii = orificiu prin care se baga cheia in broasca. ◊ Expr. Gaura de sarpe = loc ferit care serveste cuiva ca ascunzatoare. (Pop.) Doar nu s-o face gaura-n cer = nu va fi o paguba prea mare. (Astron.) Gaura neagra = relicva de dimensiuni reduse a unei stele masive, formata prin prabusire gravitationala, caracterizata prin densitate foarte mare si forta de atractie uriasa si absorbanta. [Pr.: ga-u-] – Lat. *gavula (< cavus).
TARA, tari, s. f. I. 1. Teritoriu locuit de un popor organizat din punct de vedere administrativ si politic intr-un stat; p. ext. stat. ◊ Expr. Tara lui Cremene (sau a lui Papura-Voda) = loc fara stapan, unde fiecare face ce-i place, fara sa dea seama cuiva. (Fam.) Te joci cu tara in bumbi? formula prin care se atrage atentia cuiva ca greseste atunci cand subestimeaza o persoana sau o problema. A plati (cat) un colt de tara = a valora foarte mult. A pune tara la cale = a) a conduce, a administra o tara; b) (ir.) a discuta o chestie importanta (de ordin politic) fara a avea competenta necesara; p. ext. a discuta multe si de toate. (Pop.) A se duce la tara (sau in tari) = a se duce in lume. Tara e larga = esti liber sa faci ce vrei, sa pleci unde vrei. La colt de tara sau la mijloc de masa si la colt de tara = intr-un loc ferit de primejdii. Peste noua (sau sapte) mari (si) peste noua (sau sapte) tari = foarte departe. A ajunge (sau a se face, a ramane) de poveste in tara = a i se duce cuiva vestea, a ajunge de pomina. (Fam.) A sta prost (sau rau) cu tara = a nu avea bani. Tara nimanui = a) (in basme) tara fara stapan; b) spatiu neocupat de armate intre doua fronturi de lupta; zona neutra. ♦ (Intra in denumirea unor state sau tinuturi) Tara Romaneasca, Tarile de Jos. ♦ (In vechea organizare politica si administrativa a Romaniei) Provincie. 2. Regiune, tinut, teritoriu. ♦ Ses. 3. Locul in care s-a nascut sau traieste cineva; patrie. 4. (In opozitie cu oras) Mediu rural, sat. ◊ Loc. adj. De (sau de la) tara = de la sat; rural. II. 1. Locuitorii unei tari (I 1); popor; natiune; p. ext. oameni, lume. ◊ Expr. A afla targul si tara = a afla toata lumea. A se pune cu tara = a intra in conflict cu toata lumea. 2. (Inv.) Populatie de la sate; taranime. [Var.: (inv.) teara s. f.] – Lat. terra.
DOS, dosuri, s. n. 1. Partea de dindarat a unui obiect, a unei constructii, a unei curti, a unei fiinte etc. ◊ Loc. adv. De-a-ndoasele(a) sau pe de-a-ndoasele(a) = altfel de cum trebuie, de cum e firesc, anapoda; intors invers; cu spatele inainte, de-a-ndaratele(a); Cu dosul in sus = invers de cum e normal, de cum trebuie; in mare dezordine. In dos = in lipsa, in absenta, fara sa fie de fata. ◊ Expr. A scapa pe (sau prin) usa din dos = a scapa cu mare greutate (si pe cai necinstite) dintr-o incurcatura. A intra pe (sau prin) usa din dos = a obtine o favoare (pe cai necinstite, prin protectie). A da dos (la fata) sau a da dosul = a se retrage; a fugi; a o sterge. A intoarce cuiva dosul = a se intoarce cu spatele la cineva in semn de suparare; a rupe relatiile de prietenie (cu cineva). In dosul lucrurilor = dincolo de aparente. ♦ Sezut, fund, fese. ◊ Expr. A se scula (sau a fi etc.) cu dosul in sus = a se trezi (sau a fi) indispus (fara motiv). 2. (In sintagmele) Dosul mainii (sau palmei, labei) = partea din afara a mainii (sau a palmei, a labei). Dosul limbii = partea de dedesubt a limbii. 3. Partea mai putin aratoasa (neimpodobita si neexpusa vederii) a unui obiect. ♦ Spec. Partea de dinauntru a unei haine. ◊ Pe dos = a) loc. adv. (in legatura cu obiecte de imbracaminte) cu partea de dinauntru in afara; b) loc. adv. altfel de cum trebuie, de cum e firesc; c) loc. adj. (fig., despre oameni) sucit, ciudat, bizar. 4. (Pop.) Loc unde nu bate soarele; loc ferit, ascuns, adapostit. – Lat. pop. dossum (= dorsum).
SIGUR, -A, (I) siguri, -e, adj., (II) adv. I. Adj. 1. De a carui realitate sau realizare nu se poate indoi nimeni; neindoielnic. 2. Convins, incredintat. ◊ Expr. A fi sigur (de ceva sau de cineva) = a avea deplina incredere (in ceva sau in cineva), a se baza (pe cineva sau ceva). 3. Care este demn de incredere, pe care te poti bizui. ◊ Expr. A fi sigur de sine (sau de el) = a se comporta si a actiona in mod nesovaielnic, a fi constient de valoarea si de puterile proprii. (Fam.) A lua (pe cineva) la sigur = a ataca (pe cineva) de-a dreptul, cu dovezi evidente si cu precizie, fara a-i lasa posibilitatea sa se eschiveze. A merge (sau a se duce) la sigur = a merge drept la tinta, fara risc; a nu da gres. ♦ Care nu prezinta pericol, fara primejdie. Drum sigur. ◊ Expr. A pune (ceva sau pe cineva) la loc sigur = a pune (ceva sau pe cineva) intr-un loc ferit de orice pericol; a ascunde. 4. Care nu da gres; precis; fara defect. Judecata sigura. ♦ Hotarat, ferm. nesovaielnic. ♦ Care produce efectul dorit; eficace. Medicament sigur. II. Adv. 1. Da. 2. In mod precis, negresit. ◊ Expr. (Fam.) Mai mult ca (sau decat) sigur = fara nici un fel de indoiala. – Din ngr. sighuros.
A ACOPERI acopar tranz. 1) (obiecte, fiinte) A inzestra cu un invelis exterior (in scop protector sau decorativ). 2) mil. (trupe, obiective etc.) A apara, luand asupra sa atacurile inamicului. 3) (lucruri, persoane) A pune intr-un loc ferit; a tainui; a ascunde; a dosi. 4) (zgomote, melodii etc.) A face sa nu se auda depasind in intensitate; a astupa. 5) (datorii banesti, cheltuieli etc.) A compensa in bani sau in natura; a achita. 6) sport (distante) A strabate de la un capat la altul; a parcurge. ◊ ~ terenul a fi in permanenta activ pe tot terenul de joc. /<lat. acco[o]perire
ASCET ~ti m. rel. 1) Calugar care s-a retras intr-un loc ferit de lume, petrecandu-si viata in post si rugaciuni; sihastru; schimnic; pustnic. 2) fig. Persoana care duce o viata austera si retrasa. /<fr. ascete
A ASCUNDE ascund tranz. 1) A face sa se ascunda; a dosi. 2) (bunuri straine) A pune intr-un loc ferit, pentru a sustrage ulterior; a dosi; a tainui. 3) fig. (ganduri, fapte, emotii etc.) A face sa ramana absolut necunoscut; a tainui. /<lat. abscondere
A SE ASCUNDE ma ascund intranz. A se pune intr-un loc ferit pentru a nu fi vazut; a se dosi. /<lat. abscondere
COLT1 ~uri n. 1) Loc unde se intalnesc doua laturi sau doua muchii ale unui obiect. ~ul mesei. ~ul batistei. ◊ ~ul gurii fiecare din cele doua extremitati ale gurii unde se intalnesc buzele. ~ de paine bucata de la margine a unei paini; calcai. ~ de strada unghi format de doua strazi care se intretaie. 2) Parte a unei incaperi, unde se unesc doi pereti alaturati; ungher. ◊ A da din ~ in ~a face eforturi disperate pentru a scapa de ceva. 3) (in publicistica) Rubrica rezervata unei anumite specialitati. ~ satiric. 4) Loc, departe de ochii lumii, care serveste drept refugiu pentru cineva. ◊ ~ de tara loc retras. In (sau din) toate ~urile (lumii) in (sau din) toate partile; (de) pretutindeni. La ~ de tara si la mijloc de masa intr-un loc ferit, dar avantajos. 5) Broboada subtire in forma de triunghi. /<bulg. kolec, sb. kolac
EREMIT ~ti m. livr. Calugar care s-a retras intr-un loc ferit de lume, petrecandu-si viata in post si rugaciuni; pustnic; sihastru; ascet; schimnic. /<lat. eremita, gr. eremites
GAURA gauri f. 1) Spartura sau adancitura naturala ori facuta special intr-un corp solid. ~ in podea. ~ in pamant. ~ in tesatura. ~ de soarece. Pantofi cu gauri. ◊ ~a cheii gaura prin care se introduce cheia in broasca usii. ~ de sarpe loc ferit; ascunzis. 2): ~ neagra obiect ceresc cu un camp gravitational foarte puternic, care atrage materia din spatiul inconjurator. [G.-D. gaurii; Sil. ga-u-] /<lat. cavula
A HALADUI ~iesc intranz. 1) pop. A trai in tihna intr-un loc ferit de primejdie. 2) inv. A scapa dintr-o situatie primejdioasa; a izbuti. /<ung. haladni
MARABU2 m. Calugar musulman care s-a retras intr-un loc ferit de lume si este socotit de credinciosi drept sfant. /<fr. marabout
A SE PITI ma ~esc intranz. (despre fiinte) 1) A-si micsora statura prin aplecare sau ghemuire (pentru a nu fi observat sau pentru a se feri de ceva). 2) A se pune la adapost intr-un loc ferit; a se ascunde; a se dosi. /Orig. nec.
PUSTNIC ~ci m. 1) Calugar care s-a retras intr-un loc ferit de lume ducandu-si viata in post si rugaciuni; sihastru; schimnic; ascet. 2) fig. Persoana care duce o viata izolata si aspra. /<sl. pustyniniku
A TAINUI ~iesc tranz. 1) (informatii, stiri) A face sa ramana absolut necunoscut; a tine in taina. 2) (persoane, lucruri) A pune intr-un loc ferit pentru a sustrage ulterior; a acoperi; a ascunde; a dosi. /taina + suf. ~ui
REFUGIA vb. I. refl. A fugi, a se pune la adapost de o urmarire, de un pericol etc. ♦ (Fig.) A se retrage intr-un loc ferit de zgomote si putin frecventat. [Pron. -gi-a, p.i. -iez, 3, 6 -iaza, ger. -iind, var. refugii vb. IV. / < fr. refugier].
ascunde (ascund, ascuns), vb. – 1. A pune intr-un loc ferit. – 2. A tainui. – Mr. ascundu, ascundire, megl. scund, istr. ascundu. Lat. abscondere (Puscariu 139; Candrea-Dens., 97; REW 41; DAR); cf. it (n)ascondere, v. prov., v. fr. escondre, cat. ascondir, v. sp., v. port. asconder. Part. si perf. simplu reproduc lat. absconsum, absconsi, forme paralele cu absconditum, abscondi(di), ca it. ascoso, v. sp. en ascuso, a escuso (RFE, 1919, 24). Der. ascuns, s. n. (ascunzatoare); ascunsa, s. f. (inv., secret); ascunzatoare, s. f. (loc in care se poate ascunde); ascunzator, adj. (prefacut, care se ascunde); ascunzatura, s. f. (ascunzatoare); ascunzis, s. n. (loc tainic); (v-ati) ascunsele, s. f. (joc de copii in care toti se ascund in afara de unul care ii cauta), de la intrebarea v-ati ascuns?, interpretata ca s.
ADAPOSTI, adapostesc, vb. IV. Tranz. A pune, a tine la adapost. ♦ Refl. A se aseza, a se ascunde intr-un loc ferit. – Din adapost.
ADAPOST, adaposturi, s. n. loc ferit; constructie facuta ca sa apere de intemperii, de primejdii etc.; p. gener. orice loc unde se adaposteste cineva. ◊ Adapost (antiaerian) = loc amenajat pentru apararea impotriva atacurilor aeriene. ♦ Ocrotire. A da cuiva adapost. ◊ Expr. A fi (sau a se pune) la adapost de... = a (se) adaposti; fig. a preveni un neajuns. – Lat. ad appos(i)tum sau ad depos(i)tum.
COTLON, cotloane, s. n. 1. loc ferit, neumblat; ascunzatoare, ascunzis. ♦ (Reg.) Scobitura in malul unui rau, sub nivelul apei. 2. Constructie de zid, suport solid de fier sau injghebare simpla de pietre, in care se face foc si pe care se asaza cazanul la fiert. 3. Firida facuta in zid, sub cuptorul vetrei taranesti. ◊ Expr. A sta (sau a zacea) pe cotlon = a pierde vremea; a lenevi, a trandavi. ♦ (Rar) Adancitura facuta in zid; firida, ocnita. – Din magh. katlan.
ADAPOST ~uri n. 1) loc ferit sau constructie special facuta unde se poate refugia cineva in caz de ploaie, vant etc. ◊ A se pune la ~ a) a se adaposti; b) a se feri de o neplacere. 2) Incapere special amenajata contra bombelor. ~ antiaerian. /<lat. ad appos[i]tum
CUCUVEA ~ele f. Pasare rapitoare de noapte, cu pene brune-cenusii, cu ochi mari rotunzi si galbeni, inconjurati de rozete de pene, care-si face cuibul in locuri ferite (prin podurile caselor parasite, prin scorburi etc.). [Art. cucuveaua; G.-D. cucuvelei; Sil. -cu-vea] /<ngr. kukkuvaghia
DOS ~uri n. 1) Partea de dindarat a unui lucru sau a unei fiinte care se opune fetei. ◊ In ~ul... in spatele; inapoia... Din ~ul din spatele; dinapoia. Pe din ~ a) prin intrarea din spate a unei case; b) pe ascuns; in taina. Pe de-a-ndoaselea a) altfel de cum trebuie; anapoda; b) invers; in alta ordine decat cea normala. 2) Extremitate dorsala a corpului pe care se sade; fund; sezut. 3) Partea interioara a unei haine. ◊ Pe ~ a) cu fata inauntru; b) altfel decat trebuie. 4) loc ferit, adapostit, unde nu ploua, nu bate soarele, vantul. 5); ~ul mainii (sau palmei) partea de din afara a mainii sau a palmei. /<lat. dossum
adapost (adaposturi), s. n. – loc ferit, refugiu, acoperamint. < Lat. ad dēpŏsitum sau *addapostum, folosit mai intii cu functie adv. (Philippide, Principii, 97; Tiktin; Puscariu 21; DAR; Rosetti, I, 161). Mai putin probabila sugestia lui Candrea, Rom., XXXI, 296 (cf. Candrea-Dens., Elements, 25; Scriban), care propune lat. ad appos(i)tum. Der. adaposteala, s. f. (ocol, tarc); adaposti, vb. (a adaposti, a ocroti); adapostitor, adj. (protector); adapostitura, s. f. (inv., refugiu, loc adapostit).
ADAPOST, adaposturi, s. n. loc ferit care apara de vreme rea, de primejdii etc.; constructie facuta in acest scop. ♢ Adapost (antiaerian) = loc special amenajat pentru apararea impotriva atacurilor aeriene. ♦ Loc de azil; casa, camin. Ce fac tocmai acum la batranete fara leac de adapost? (CREANGA). ♦ Protectie, ocrotire. Sedeau pe vine la adapostul zidului (DUMITRIU). ♢ Expr. A fi (sau a (se) pune) la adapost de... = a (se) adaposti; fig. a preveni un neajuns. – Lat. ad appos(i)tum.
ADAPOST, adaposturi, s. n. loc ferit; constructie facuta ca sa apere de intemperii, de primejdii etc.; p. gener. orice loc unde se adaposteste cineva. ♦ (Mil.) Constructie speciala pentru protectia impotriva mijloacelor de distrugere a inamicului. Adapost antiaerian. ♦ Ocrotire, gazduire. A da cuiva adapost. ◊ Expr. A fi (sau a se pune) la adapost de... = a (se) adaposti; fig. a preveni un neajuns. – Lat. ad appos(i)tum sau ad depos(i)tum.
ASCUNZIS, ascunzisuri, s. n. 1. loc tainic, ferit de priviri. 2. Fig. Taina, secret. ◊ loc. adv. Cu ascunzisuri = fara sinceritate; tainic. – Ascunde + suf. -is.
TAINIC, -A, tainici, -ce, adj. 1. Plin de mister; misterios. 2. Nestiut, necunoscut, neinteles de altii, secret. ♦ Intim. 3. (Despre locuri) Ascuns, ferit. ♦ (Despre oameni) Retras, singuratic, izolat. 4. Discret, tacut, inchis. – Din sl. tajnu, -niku.
REFUGIA, refugiez, vb. I. Refl. A se retrage dintr-un teritoriu ocupat, a fugi din fata unui pericol sau a unei neplaceri, cautand sprijin sau ocrotire la cineva sau undeva: a se pune la adapost. ♦ Fig. A se retrage intr-un loc linistit, ferit de zgomote si putin frecventat. [Pr.: -gi-a] – Din fr. refugier.
LATURALNIC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care este sau se afla intr-o parte; marginas; lateral. 2) (despre drumuri, strazi) Care trece prin locuri mai ferite. 3) peior. Care este condamnabil ca fiind necinstit. /latura + suf. ~alnic
REFUGIA vb. refl. a fugi, a se pune la adapost de o urmarire, de un pericol etc. ◊ (fig.) a se retrage intr-un loc linistit, ferit de zgomot. (< fr. refugier)
ASCUNZIS, ascunzisuri, s. n. 1. loc tainic, ferit de priviri. 2. Fig. Taina, secret. ◊ loc. adv. Cu ascunzisuri = fara sinceritate; tainic. – Din ascunz (prez. ind. al lui ascunde) + suf. -is.
feritoare, feritori, s.f. (reg.) locul unde se feresc minerii de explozii.
muscarit, muscarita, muscariti, muscarite, adj. (reg.) 1. patat, murdarit de muste. (s.f.) loc la umbra ferit de muste, unde stau vitele la pranz.
singuret, -eata, adj. (inv.; despre lucruri, locuri etc.) dosit, ferit, izolat, laturalnic, razlet, retras, solitar, singuratic; stingher.
FEREALA s. f. 1. Faptul de a (se) feri; ferire. ♦ Paza, precautiune, bagare de seama, circumspectie. 2. loc unde cineva este ferit de primejdie; adapost. – Feri + suf. -eala.
FEREALA f. pop. 1) v. A feri si A SE feri. 2) Comportare de om prudent; prudenta; precautie. 3) loc unde cineva se poate feri de primejdie; adapost. ◊ La ~ la adapost. /a feri + suf. ~eala
FURISA, furisez, vb. I. Refl. si tranz. A (se) strecura pe nesimtite, pe furis, a patrunde sau a face sa patrunda ori a (se) introduce undeva pe neobservate, pe ascuns, tiptil. ◊ loc. adv. Pe furisate = pe furis. ♦ Refl. A se ascunde, a se feri de cineva. [Forma gramaticala: (in loc.) furisate] – Din furis.
SIGUR adj., adv. 1. adj. v. adevarat. 2. adj. categoric, cert, precis, (rar) neaparat. (Vrea un raspuns ~.) 3. adj. v. convins. 4. adj. cert, (livr.) infailibil. (Un procedeu ~.) 5. adj. eficace, eficient. (Un remediu ~.) 6. adj. ferm, hotarat, neabatut, nesovaielnic, nesovaitor. (Cu pasi ~.) 7. adj. cert, inevitabil. (Caderea ~ a orasului.) 8. adj. v. categoric. 9. adv. adevarat, cert, serios. (- Asa s-au intamplat lucrurile! – ~?) 10. adv. indiscutabil, neaparat, negresit, neindoielnic, neindoios, precis, (pop.) nesmintit. (~ voi fi acolo la ora anuntata.) 11. adv. absolut, bineinteles, cert, desigur, fireste, garantat, indiscutabil, natural, negresit, neindoielnic, neindoios, normal, precis. (- Crezi ca vine azi? – ~!) 12. adj. adapostit, aparat, ferit, ocrotit, pazit, protejat, (inv.) scutit. (Un loc mai ~.)
EDICUL, edicule, s. n. 1. Constructie mica si usoara ridicata intr-un loc public. ♦ Constructie sau invelitoare de protectie care fereste de intemperii o lucrare de arta. 2. Tabernacul intr-un templu roman. ♦ Nisa intr-o incapere funerara, pentru portretele mortilor sau pentru urne. – Din fr. edicule, lat. aediculum.
ADAPOSTIT adj. aparat, ferit, ocrotit, pazit, protejat, sigur, (inv.) scutit. (Un loc ~.)
REFUGIU s.n. 1. Faptul de a se refugia; timpul petrecut intr-un loc ca refugiat. 2. loc de scapare, de adapost impotriva unei primejdii, a unei neplaceri; adapost, azil. ♦ (Fig.) Consolare, mangaiere. 3. loc special amenajat in mijlocul unei strazi pentru a feri pe cetateni de circulatia masinilor, pentru a usura urcarea in tramvaie etc. [Pron. -giu. / < lat. refugium, cf. fr. refuge].
REFUGIU s. n. 1. faptul de a se refugia; timpul petrecut ca refugiat. 2. loc de scapare, de adapost in fata unei primejdii; azil. ◊ (fig.) consolare, mangaiere. ◊ loc izolat, linistit, in care se retrage cineva. ◊ teritoriu protejat temporar pentru ocrotirea unor specii de animale, pasari sau plante in anumite perioade ale anului. 3. loc special amenajat in mijlocul unei strazi pentru a feri pe cetateni de circulatia masinilor. 4. constructie pe munte, mobilata sumar, destinata sa gazduiasca pe alpinisti in cursul unei ascensiuni. (< fr. refuge, lat. refugium)
ferit, -A, feriti, -te, adj. Pus, aflat la adapost; p. ext. (despre locuri, regiuni etc.) putin cunoscut, izolat, tainuit, ascuns. ♦ (Despre ochi, privire) Care ezita sa priveasca pe interlocutor in fata. – V. feri.
D****C adj. ascuns, dosit, ferit, izolat, laturalnic, retras, singuratic, tainic, tainuit, (rar) laturas, (inv. si reg.) sacret, (reg.) laturis. (locuri ~.)
SALBATIC ~ca (~ci, ~ce) 1) (despre animale) Care nu este domesticit; neimblanzit. 2) (despre plante) Care creste de la sine; necultivat. 3) (despre pamant) Care este lasat in parasire; nelucrat; necultivat. 4) (despre locuri) Care nu este populat; nelocuit. 5) Care este caracteristic omului primitiv; necivilizat. 6) si substantival (despre persoane) Care se fereste de lume; nesociabil. 7) si substantival Care este lipsit de mila; fara mila; barbar; crud; nemilos. 8) Care se manifesta cu mare putere; violent. 9) si substantival fig. Care vadeste lipsa de respect fata de cultura si civilizatie; barbar. /<lat. silvaticus
PODINA, podini, s. f. 1. Pardoseala de scanduri la casa, la pod etc.; (inv. si reg.) fiecare dintre scandurile care alcatuiesc un tavan, un pavaj etc. ♦ (La pl.) Obligatie, in evul mediu, a negustorilor (brasoveni) din Tara Romaneasca de a intretine strazile din Bucuresti pavate cu scanduri. ♦ (La pl.) Taxa perceputa in trecut, la Iasi, pe carele cu produse care intrau in oras, in scopul intretinerii strazilor. 2. (Pop.) Suport pe care se cladeste claia sau stogul pentru a le feri de umezeala; partea de jos a stogului. 3. (Reg.) Platforma de scanduri inaltata deasupra terenului, pentru a folosi ca loc de observatie. 4. (Reg.) Podis. – Din rus., scr. podina, ucr. podyna.
FUGI vb. 1. a alerga, a goni, (inv. si reg.) a cure, (reg.) a (se) incura, (Bucov.) a scopci. (Calul ~.) 2. a se cara, (fam.) a se carabani, a se matrasi, a o sterge, a o tuli. (Au ~ de la locul faptei.) 3. v. refugia. 4. v. evada. 5. v. dezerta. 6. a disparea, (pop.) a lipsi, (fig.) a o sterge. (~ din fata mea!) 7. v. feri. (~ din calea lui!) 8. v. sustrage.
adapost n., pl. uri rar oaste (lat. adappositum, pus la, compus ca si adastare). loc unde nu esti expus neplacerilor sau periculelor [!] (vint, soare, ploaie, frig, gloante). Fig. Refugiu: religiunea ofera un adapost nenorocitilor. La adapost de, aparat, ferit: la adapost de ploaie, la adapostu injuriilor.
TARC, tarcuri, s. n. 1. loc ingradit (uneori acoperit), unde se adapostesc sau se inchid oile, vitele etc.; ocol. 2. Ingraditura, gard de nuiele, spini, de spini etc. in jurul unei clai de fan pentru a o feri de vite; p. ext. suprafata imprejmuita de acest gard. 3. Mica ingraditura facuta din stinghii, in care sunt tinuti copii mici cand incep sa umble, pentru a li se limita spatiul de deplasare. 4. Numele unui joc de copii. – Cf. alb. cark, gr. tsarkos.
MARGINE ~i f. 1) Parte extrema a unei suprafete; capat; extrema. ~ea mesei. ◊ A tine (sau a bate) ~ile a se feri de lucru greu; a cauta sa scape de o obligatie. (De) la ~ea lumii (de) foarte departe. Fara (de) ~i foarte mare, imens, nesfarsit. 2) rar Linie care desparte (o tara, o localitate, terenuri etc.). 3) locul de unde incepe sau unde se termina ceva. ~ea padurii. ~ea marii. ~ea satului. 4) fig. Limita pana la care se poate admite sau concepe ceva. 5) Linie care margineste suprafata unor vase, obiecte; buza. ~ea farfuriei. [G.-D. marginii] /<lat. margo, ~inis
BANDAJ, bandaje, s. n. 1. Fasie de panza sau tifon utilizata la fixarea si protejarea unui pansament sau la imobilizarea unei parti bolnave a corpului. ♦ Cerc de otel elastic imbracat in panza si cu o pernita la capat, care apasa pe locul unei hernii inghinale. ♦ Fasie de panza cu care boxerii isi infasoara pumnii si peste care isi pun manusile. 2. Imbracaminte inelara de otel sau de cauciuc care se monteaza pe obada unei roti de vehicul pentru a o feri de degradare. ♦ Imbracaminte in forma unei benzi infasurate pe o teava, pe o varga de metal etc. – Din fr. bandage.
A PASTRA ~ez tranz. 1) A feri de stricaciune; a tine neschimbat. ~ hainele. ~ fructele. 2) A face sa se pastreze. ◊ A-si ~ calmul (sau sangele rece) a continua sa fie calm; a ramane linistit. ~ amintirea (cuiva sau a ceva) a nu da uitarii (pe cineva sau ceva); a tine minte (pe cineva sau ceva). 3) (secrete, taine etc.) A tine in ascuns; a nu face cunoscut cuiva. 4) (locuri, bilete etc.) A lasa in rezerva (cu destinatie speciala); a rezerva; a retine. /<bulg. pastrja