Rezultate din textul definițiilor
ORB2, OARBA, orbi, oarbe, adj. 1. (Adesea substantivat) Lipsit de simtul vazului, care nu vede (deloc). ◊ Expr. A nimerit orbul Braila sau nimeresc orbii Suceava, se spune pentru a incuraja pe cel care sovaie sa se duca intr-un loc necunoscut de teama ca nu va nimeri. A se bate ca orbii = a se bate foarte tare. 2. Fig. Care nu admite alte pareri, 3. Fig. Care pare sa actioneze fara discernamant; a carui ratiune e intunecata, tulburata de o pasiune, lipsit de clarviziune; p. ext. de temut, fioros. ♦ Complet, total. ♦ Care denota lipsa de inteligenta, de reflectie, de perspicacitate. 4. Fig. Lipsit de lumina; intunecos, intunecat. 5. (In sintagmele) Fereastra oarba sau geam orb = adancitura in perete, de forma unei ferestre, facuta cu scop arhitectonic. Soba oarba = motiv ornamental de forma unei sobe; soba care are gura in a doua camera. Dusumea oarba = dusumea de scanduri brute asezate distantat, peste care se monteaza parchetul. Cartus orb = cartus fara proiectil, folosit la exercitii, la parade, la demonstratii etc. Camera oarba = camera fara ferestre, destinata unor scopuri speciale (in fizica, in medicina etc.). Put orb = put de mina care nu are iesire directa la suprafata. – Lat. orbus.

cicerone m. (it. cicerone, d. lat. Cicero, -onis, celebru orator). Acela care te conduce intr-un oras ori in alt loc necunoscut tie.

V****N, -A, v*****i, -e, adj. 1. Care nu a avut niciodata relatii s*****e; cast, neprihanit, feciorelnic. ♦ (Substantivat, f.) Fecioara, fata. 2. Fig. Candid, inocent, nevinovat. 3. Fig. (Despre locuri) necunoscut de oameni; nelucrat, necultivat; neexplorat. 4. Fig., (Despre obiecte) Neatins, intact, neutilizat; curat. ♦ Spec. (Despre metale) Pur, curat. [Var.: (inv. si pop.) vergin, -a adj.] – Din lat. virgo, -inis.

OPINCA ~ci f. 1) Obiect de incaltaminte purtat in trecut de tarani, confectionat dintr-o bucata dreptunghiulara de piele, stransa pe picior si fixata cu nojita. ◊ Pe unde si-a spart d****l ~cile a) foarte departe; b) in locuri necunoscute. Fiecare stie unde-l strange ~ca fiecare stie mai bine decat altii nevoile si neajunsurile sale. A calca (pe cineva) pe ~ a jigni pe cineva; a leza demnitatea cuiva. 2) la sing. fig. inv. Totalitate a taranilor; taranime. ◊ De la vladica pana la ~ toti, indiferent de provenienta sociala. A fi din ~ a se trage din tarani, din popor. /<bulg. opinka, opinak

PATA pete f. 1) loc murdarit cu ceva. ~ de ulei. ~ de vin. 2) Portiune de alta culoare pe o suprafata. ◊ ~ alba loc necercetat, necunoscut. A cauta (sau a gasi) pete in soare a cauta (sau a gasi) neajunsuri in lucruri perfecte sau acolo unde nu sunt. 3) (la animale sau pasari) Parte a corpului unde parul sau penele sunt de alta culoare. 4) Marca dezonoranta atribuita cuiva pentru mult timp. ◊ Fara (de)~ (sau pete) nevinovat; neprihanit; curat. [G.-D. petei] /Orig. nec.

orliste (orlisti), s. f. – Casa parasita, loc pustiu. Origine necunoscuta. E cuvint vechi, in Olt. Legatura cu sl. orelu „vultur” (Scriban) nu este certa. Poate e un der. local de la urla „a racni”, cu sensul de „loc unde urla vintul”.

priji (-jesc, -it), vb. – (Trans.) A vizita, a frecventa. Origine necunoscuta. Poate in loc de priviti.

tarc (-curi), s. n. – Ocol, ingraditura, loc ingradit. – Mr. tarcu. Origine necunoscuta. Trebuie sa aiba legatura cu alb. thark (Spitzer, Mitt. Wien, 293; Treimer, ZRPh., XXXVIII, 391; Baric, Albanorum. Studien, 104; Pascu, II, 222; Philippide, II, 738; Tiktin; Rosetti, II, 123); dar aceasta relatie lamureste prea putin istoria cuvintului. Legatura cu iranianul *carkper. cart „cerc” (Densusianu, GS, I, 245) nu este evidenta. – Der. tarcalau (var. tarcus), s. n. (tarc mic); tarcui, vb. (a inchide intr-un tarc); intarca, vb. (a lua mielul de la oaie; a nu mai da sa suga; a priva, a frusta); intarcatoare, s. f. (locul sau timpul de intarcat), cf. Giuglea, Dacor., V, 550-53. Din rom. provine in rut. carok, carka „tarc”, cerkati „a mulge” (Candrea, Elemente, 402).

TAINIC, -A, tainici, -ce, adj. 1. Plin de mister; misterios. 2. Nestiut, necunoscut, neinteles de altii, secret. ♦ Intim. 3. (Despre locuri) Ascuns, ferit. ♦ (Despre oameni) Retras, singuratic, izolat. 4. Discret, tacut, inchis. – Din sl. tajnu, -niku.

catara (catar, catarat), vb.1. A se sui, agatindu-se, pe un loc inalt. – 2. A (se) cocota. – Var. acatara. Origine necunoscuta. Schuchardt, ZRPh., XXVIII, 41 si DAR considera contaminare a lui acata cu bg. katerja se „a se catara”. Capidan, Dacor., VII, 129, sugereaza alb. katsaroj; cf. si bg. kacvam „a se cocota”, katerica „veverita”, si ngr. ϰαντζαρώνω „a se catara”. Este posibil ca asemanarea sa se datoreze unei intentii expresive comune. Var. prezinta o contaminare evidenta cu acata.Der. (a)catator, adj. (care se catara); cataratoare, s. f. (ciocanitoare, Picus major).

HORHAI, horhai, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla in nestire, a rataci (pe drumuri necunoscute sau prin intuneric). ♦ Tranz. A cutreiera un loc. – Magh. horholni.

STRAIN adj., s. 1. adj., s. pripasit, venetic, (inv.) nemernic. (Om ~ prin acel loc.) 2. s. venetic, (prin Ban.) avenitura, (inv.) curbet, venitura. (Un ~ pripasit undeva.) 3. adj., s. pribeag, (inv.) nemernic, venit, (slavonism inv.) proidit. (E ~ pe la noi.) 4. adj., s. (inv.) varvar. (E ~ de aceste locuri.) 5. adj. v. instrainat. 6. adj. v. stingher. 7. adj. v. necunoscut. 8. adj. extern. (Probleme ~ preocuparilor noastre.)

ZONA s. 1. portiune, regiune, sector. (O ~ bine delimitata in spatiu.) 2. loc, regiune, teren, tinut. (Nu cunoaste bine ~.) 3. loc, meleag, regiune, taram, teritoriu, tinut. (Se afla in ~ necunoscute.) 4. regiune, tinut, (inv.) oblastie, olat. (In ~ele calde.) 5. (GEOGR.) zona tropicala = tropice (pl.). 6. regiune, suprafata, teritoriu. (O ~ arida.) 7. loc, spatiu. (Erau ~ pline cu apa.) 8. (MED.) zona Zoster = (Transilv.) foc viu. 9. (BOT.) zona apicala = caliptra, piloriza, scufie. 10. cadru, cerc, camp, domeniu, sector, sfera, taram. (~ de preocupari.)

GRAD s.n. I. 1. Unitate de masura a anumitor marimi variabile (temperatura, presiune etc.). 2. Unitate de masura a unghiurilor, reprezentand a 360-a parte dintr-un cerc. ◊ Grad centezimal = grad care reprezinta a suta parte dintr-un unghi drept. 3. (Mat.) Exponentul cel mai mare al necunoscutei unei ecuatii sau maximul sumei exponentilor necunoscutelor. II. Treapta, nivel; fiecare dintre treptele unei ierarhii. ♦ loc ocupat de cineva in ierarhia institutiei careia ii apartine. ◊ Grad de comparatie = forma pe care o ia adjectivul sau adverbul pentru a arata masura in care un obiect prezinta o insusire in raport cu alt obiect sau cu el insusi (in alte imprejurari). [Pl. -de, -duri. / < lat. gradus, cf. fr. grade, it. grado, germ. Grad].

A TAINUI ~iesc tranz. 1) (informatii, stiri) A face sa ramana absolut necunoscut; a tine in taina. 2) (persoane, lucruri) A pune intr-un loc ferit pentru a sustrage ulterior; a acoperi; a ascunde; a dosi. /taina + suf. ~ui

imbagiua (-uez, -at), vb. – A amagi, a momi, a insela. – Var. imbagina. Origine necunoscuta. Nu pare posibila der. de la un lat. ambagella, in loc de ambages, propusa de Draganu, Dacor., I, 297 si acceptata de DAR. In Trans. si Mold. de Nord.

GRAD1 s. n. 1. unitate de masura pentru diverse marimi variabile (temperatura, presiune etc.). 2. unitate de masura a unghiurilor, a 360-a parte dintr-un cerc. 3. (mat.) exponentul cel mai mare al necunoscutei unei ecuatii sau maximul sumei exponentilor necunoscutelor. 4. etalon, criteriu de apreciere. 5. treapta, nivel, stadiu; fiecare dintre treptele unei ierarhii. ◊ loc ocupat de cineva in ierarhia institutiei careia ii apartine. 6. (chim.) valoare a mai multor marimi considerate in raport cu o valoare de referinta. ♦ ~ de comparatie = forma pe care o ia adjectivul sau adverbul pentru a arata masura in care un obiect prezinta o insusire in raport cu un alt obiect sau cu el insusi intr-o alta imprejurare. (< fr. grade, lat. gradus, germ. Grad)

minegoci s. n. – Urcior, tumoare a pleoapei. – Var. negoci. Origine necunoscuta. Nici der. din neg (Tiktin), nici cea de la un gr. *μυνιϰόϰϰιον, in loc de μονόϰοϰϰος (Diculescu, Elementele, 478), nu par convingatoare. Numai in Banat.

marcoava (marcoave), s. f. – Lichea, femeie usoara. Origine necunoscuta. In Munt. S-ar putea lega cu sb. mrkva „morcov”, cf. sp. lechuguina; sau in loc de *martoafa, cf. martafoi.

CHORRILLLOS, oras in V Peru-ului, la S de Lima; 141,9 mii loc. (1981). Statiune balneara maritima fundata in 1824. Distrus in 1940 de un cutremur. Academie nationala militara. Monumentul soldatului necunoscut.

loc s. 1. v. punct. 2. v. asezare. 3. teren. (A cumparat un ~ de casa.) 4. v. zona. 5. meleag, regiune, taram, teritoriu, tinut, zona. (Se afla pe ~uri necunoscute.) 6. v. regiune. 7. parte, regiune, tinut. (Vezi cum e si prin alte ~uri.) 8. pozitie, situatie. (Ocupa un ~ onorabil in societate.) 9. loc comun = a) banalitate; b) v. cliseu.

A ASCUNDE ascund tranz. 1) A face sa se ascunda; a dosi. 2) (bunuri straine) A pune intr-un loc ferit, pentru a sustrage ulterior; a dosi; a tainui. 3) fig. (ganduri, fapte, emotii etc.) A face sa ramana absolut necunoscut; a tainui. /<lat. abscondere

retevei (reteveie), s. n. – Par, resteu, scurtatura. Origine necunoscuta. Etimonul sl. (Cihac, II, 311) pare dubios. Dupa Bogrea, Dacor., I, 271, din mag. retesz-fej, cf. retez. Ar putea fi in loc de *restevei, dim. de la resteu, dar der. nu pare normala.

oacar (oacara), adj. – (Oaie) alba cu pete negre pe bot. – Mr. oacar(n)a. Origine necunoscuta. S-a presupus gr. ὠχρός sau ỏϰρίαϰος „palid” (Cihac, II, 679; Diculescu, Elemente, 441); sau oaches (Tiktin); sau bg. okrena (Capidan,, Elementul slav in dialectul aroman, 76); sau bg. vakalu „cu ochi negri” (Candrea); sau lat. *obaquilus, in loc de aquilus „brunet” (Densusianu, GS, VI, 317-19; Scriban); dar nici una dintre ipoteze nu e convingatoare. Trebuie sa existe o legatura ca oaches.

staura (-r, at), vb. (Trans.) A privi cu teama sau cu mirare, a se minuna. Origine necunoscuta. Ar putea fi cuvint identic cu a astaura, vb. (Banat, a pindi, a urmari), pe care DAR il deriva de la staur „grajd”, presupunind ca inseamna „a urmari din grajd”, ipoteza greu de admis. Poate in loc de sgaurasgau, cf. sgii.

buzna adv. – Brusc, pe neasteptate in graba. – Var. busta, nabuzna. Origine necunoscuta. Ultima var. pare a indica o provenienta sl. Dupa Cihac, forma autentica ar fi busta, legata de vb. busi; DAR o pune in legatura cu mag. buszma „badaran”. Mai curind este vorba de un cuvint din aceeasi familie cu napusti; caz in care var. ar fi in loc de *napustna.

pururi, adv. – Totdeauna, vesnic. – Var. d(e-a) puure(a). Origine necunoscuta. Lat. porro „inainte”, cu elementul -re obscur, care apare si in aiure(a) sau altminteri (Cipariu, Gram., 127; Meyer 346; Tiktin; Candrea), este dificil fonetic. S-a presupus si originea sl. (Cihac, II, 300); si lat. perpetuālis (Koerting 7070), care nu este posibil (Densusianu, Rom., XXXIII, 284); si lat. per hora, prin intermediul alb. perhere (Skok, Arch. Rom., VIII, 157; Capidan, RF, II, 282), care pare insuficient; si lat. *pororsus, in loc de prorsūs (Scriban); si lat. pūrus (Puscariu 1411, REW 6864).

jimi (-mesc, -it), vb. – A fierbe, a misuna. Origine necunoscuta. Ar putea fi in legatura cu sl. zęti „a stoarce”, a carui tema la prezent este zimą, cf. jintui, jintita; sensul de „a fierbe” ar proveni in acest caz, de la procedeul ce consta in a stoarce grasimea jumarilor in foc, cf. bg. zumerki, sb. zmire, rom. jumari; insa toate acestea par incerte. DAR se refera, desigur gresit, la alb. dhemez „vierme”. Cf. jumuli. Der. jumet, s. f. (gloata), cu suf. -et; jumedie, s. f. (gloata), probabil in loc de jumet-ie (dupa DAR, prin incrucisare cu sumedenie); jumegai (var. jumigai, jimigai), s. n. (resturi, farimituri).

leurda s. f. – Varietate de usturoi salbatic (Allium ursinum). Origine necunoscuta. S-a incercat explicarea acestui cuvint prin intermediul alb. hudere „usturoi” (Cihac, II, 718; Philippide, II, 719; Rosetti, II, 118); dar aceasta ipoteza pare insuficienta. Dupa Diculescu, Elementele, 434, dintr-un gr. *λεβυρήδης cu suf. -ida; dupa Scriban, in legatura cu lat. luridus. Der. par sa arate ca sensul primar nu este cel de „usturoi”, ci cel de „padure mlastinoasa”, cum sint cele in care creste in mod spontan aceasta planta; din aceasta cauza e posibil sa ne gindim la o origine expresiva: leurda ar putea fi o var. a lui leopa, leoarba, leoarca, cu sensul de „loc unde bolboroseste”. – Der. leurdeasa, s. f. (padure); leurdar, s. m. (tilhar). – Din rom. provine rut. levurda.



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)