Rezultate din textul definițiilor
PUCI ~uri n. Încercare de a săvârși o lovitură de stat organizată de un grup politic militar. /<germ. Putsch

PRONUNCIAMÉNT s. n. 1. lovitură de stat organizată de militari în țările Americii Latine; puci militar. 2. declarație, manifest, acțiune prin care este exprimat protestul față de un sistem (politic). (< it., fr. pronunciamento)

BANGLADESH [baŋglədéș], Republica Populară ~, stat în Asia central-sudică, pe cursul inferior al fl. Gange; 144 mii km2; 106,5 mil. loc. (1989). Limba de stat: bengali. Cap.: Dhaka. Orașe pr.: Chittagong, Khulna. Este împărțit în patru prov. Peste 85 la sută din supr. B. este reprezentată de o cîmpie plană (alt. sub 10 m), traversată de Gange (Padma), Brahmaputra (Jamuna) și Meghna, delta comună a acestora măsurînd c. 100 mii km2. Climă tropicală musonică; cicloane cu efecte catastrofale în zona litorală. Resurse de gaze naturale, petrol (în cantități mici), cărbune, sare ș.a. Întreprinderi de prelucr. a iutei, de ciment, îngrășăminte chim., hîrtie, sticlărie, produse alim. ș.a. Șantiere navale. Se cultivă iută (c. 0.9 mil. t, 26,9 la sută din prod. mondială, 1988), orez (21,9 mil t, 1988), trestie de zahăr (7,2 mil t, 1988), ceai (41 mii t, 1988), grîu (1 mil. t, 1988), legume, bumbac ș.a.; se cresc bovine (22,8 mil. capete, 1988), caprine (10,7 mil. capete, 1988), ovine, cabaline (c. 2 mil. capete, 1988). Pescuit: c. 800 mii t (1986). Cf.: 2,9 mii km. Căi rutiere: 24 mii km. Moneda: 1 taka = 100 paisa. Exportă conf., iută și țesături din iută (c. 2/3), crustacee, piei, articole din piele, ceai ș.a. și importă materii prime și semifabricate, produse alim., utilaje ind. și mijloace de transport, combustibili, produce chim. s.a. – Istoric. Terit. de azi al B. a făcut parte, succesiv, din Imp. Gupta (sec. 5-4 î. Hr.) și Maurya (sec. 4-3 î. Hr.), din Imp. Marilor Moguli (sec. 17-18) și din colonia britanică India (sec. 18-20). În aug. 1947 a fost proclamată independența statului Pakistan, format din două prov., aflate la 1.700 km distanță una de alta, ambele avînd o populație preponderent musulmană: Pakistanul de V și Pakistanul de E (actualul B). Contradicțiile economice, politice, etnice, culturale și religioase despart cele două provincii. În 1949, șeicul Mujibur Rahman formează Liga Awami care se pronunță pentru autonomia Pakistanului de E. După Victoria în alegeri (1970) a partidului Liga Awami în Pakistanul de E, acesta își proclamă independența (mart. 1971). Trupele pakistaneze încearcă să înăbușe mișcarea de independență, în condițiile războiului civil și, apoi, ale războiului indo-pakistanez. Pakistanul de E devine stat independent (16 dec. 1972) luînd numele de B. (recunoscut de Pakistan în 1974). În febr. 1975, constituția este modificată; partidele politice sînt desființate, constituindu-se partidul unic, de guvernămînt al cărui conducător, Mujibur Rahman, devine președintele țării. În aug. 1975, o lovitură de stat îl înlătură pe Mujibur Rahman (care este asasinat) și inaugurează o perioadă de instabilitate politică internă. La 24 mart. 1982, puterea este preluată de generalul H.M. Ershad, administrator-șef al legii marțiale și apoi președinte al statului (1988-1990). De la 23 apr. 1982 activitatea legislativă și cea executivă sînt deținute de președinte, asistat de un consiliu consultativ și de un cabinet. Activitatea partidelor politice este interzisă (din 1984, este parțial admisă). B. este republică islamică.

BOKASSA, Jean Bedel (1921-1996), om politic centrafrican. Președinte al Republicii Centrafricane (din 1966). Se proclamă împărat în 1976, dar este înlăturat de la putere prin lovitură de stat în 1979.

BOLIVIA, Republica ~, stat în America de Sud, în partea centrală a Anzilor (fără ieșire la mare); 1,1 mii km2; 7,2 mil. loc. (1989). Limba oficială: spaniola. Cap.: Sucré. Reșed. guvernului: La Paz. Orașe pr.: Santa Cruz de la Sierra, Cochabamba, Oruro, Potosi. Este împărțit în nouă departamente. În V țării se desfășoară M-ții Anzi sub forma a două lanțuri principale ce închid între ele un podiș înalt (Altiplano). 2/3 din terit. B. este ocupat de reg. joasă Oriente (alt. sub. 500 m) drenată de afl. ai Amazonului și Paraguayului. Climă temperat-continentală în zona montană, tropical-umedă în Oriente. Expl. de staniu (10.5 mii t, 1988), stibiu, bismut, wolfram, argint, plumb (12,5 mii t, 1988), zinc (32,9 mii t, 1988), cupru, aur, petrol, gaze naturale (2,7 miliarde m3, 1988). Mari resurse de min. de fier (nevalorificate). Pe 3% din supr. țării se practică cultura cartofului (700 mii t, 1988), cerealelor (porumb, orez, grîu), plantelor tropicale (trestie de zahăr 2 mil. t, 1988, bananieri ș.a.), citricelor (104 mii t, 1988), maniocului ș.a. Se cresc bovine (5,45 mil. capete, 1988), ovine (9,6 mil. capete, 1988), caprine, lama, alpaca. Ind. textilă și alim. îndeosebi, dar și metalurgie neferoasă, rafinarea petrolului, ind. lemnului. C. f.: 3,8 mii km. Căi rutiere: 37,3 mii km. Moneda: 1 peso = 100 centavos. Exportă gaze naturale (c. 55%), staniu și min. feroase (c. 1/3), cafea ș.a. și importă utilaje și echipament ind., mijloace de transport, produse alim. și cereale, produse chim. – Istoric. Locuit din timpuri străvechi de triburi amerindiene (guarani, aymara, chiciua ș.a.), terit. B. a fost cucerit în sec. 16 de spanioli, împotriva cărora au avut numeroase răscoale (cea mai puternică în 1780-1781, sub conducerea lui Tupac-Amaru). La 6 aug. 1825 în urma Războiului pentru independența Coloniilor Spaniole din America, se proclamă independența B (Peú de Sus), numită astfel în cinstea eliberatorului S. Bolivar. La sfîrșitul sec. 19 au început să pătrundă în economia țării capitalul englez și american. În urma războaielor care i-au fost impuse (cu Chile în 1879-1883 și cu Paraguay în 1932-1935), B. a pierdut aproximativ jumătae din terit. inițial. În 1943, B. a intrat în cel de-al doilea război mondial de partea coaliției antihitleriste. După al doilea război mondial s-a întărit mișcarea democratică, antiimperialistă. V. Paz Estenssoro, venit la putere în urma unei răscoale populare (1952), a realizat unele reforme politice și economice (sufragiul universal, naționalizarea majorității minelor de cositor, reforma agrară). În 1964, guvernul V. Paz Estenssoro a fost înlăturat de o juntă militară, condusă de generalul R. Barrientos Ortuño. În 1969, puterea a fost preluată de un guvern condus de generalul A. Ovando Candia, care a trecut la naționalizarea unor companii străine, iar în 1970, de un guvern democrat condus de generalul J.J. Torres. A 187-a lovitură de stat de la proclamarea independenței și cea de-a 5-a de după cel de-al doilea război mondial înlătură, în aug. 1971, guvernul generalului Torres Gonzales și instituie regimul colonelului Hugo Bánzer Suárez (1971-1978). După demisia președintelui Bánzer Suárez, B. cunoaște o nouă etapă de frămîntări social-politice. Președintele J. Paz Zamora (1989) s-a angajat într-o politică de stabilizare economică și de combatere a traficului de d*****i și de distrugere a plantațiilor ilegale de coca. B. este republică prezidențială. Activitatea legislativă este exercitată de președinte și de Congresul Național, iar cea executivă de un cabinet condus de președinte.

BOUMEDIENE [bumedién], Houari (1925-1978), om politic algerian. Secretar general al partidului Frontul de Eliberare Naíonală (1965-1978). Președinte al Consiliului Național al Revoluției (șef al statului: 1965-1976). Președinte (1976-1978) și prim-min. (1965-1978) al Rep. Algeriene Democrate și Populare. A preluat puterea în dauna fostului președinte Ben Bella, prin lovitură de stat.

BUCUREȘTI, cap. României, municipiu în S țării, în Cîmpia Română, pe Dîmbovița și afl. său Colentina, la 70-90 m alt., la intersecția paralelelor de 44º25’50„ lat. N cu meridianul de 26º06’50” long. E; 2.107177 loc. (1991; împreună cu Sectorul Agricol Ilfov 2.375.679 loc. și o densitate de 1.277 loc./km2). Municipiul propriu-zis se întinde pe 226 km2 și este împărțit în șase sectoare ad-tive urbane. Sectorul Agricol Ilfov, care este subordonat municipiului, are 1.594 km2, 268.502 loc. (1991) și cuprinde un oraș (Buftea) și 38 com. Cel mai important centru politic, economic, științific și cultural al țării. Ind. puternică (c. 13% din producția ind. a țării) cu o mare diversitate de ramuri. Mari termocentrale (București-Sud, București-Vest Militari ș.a.), laminoare, întreprinderi constructoare de mașini: utilaj greu, linii de ciment, turboagregate, motoare cu combustie internă, utilaj siderurgic, petrolier și chimic, mașini-unelte și agregate, mașini și utilaje agricole, locomotive și vagoane, avioane și elicoptere, autobuze, troleibuze și tramvaie. Se detașează subramurile electrotehnică (cabluri, ascensoare, bunuri casnice ș.a.), electronică (calculatoare și mașini de calcul, cinescoape, elemente pentru automatizări, aparate de radio și TV ș.a.) și mecanică fină și optică (aparatură medicală, ace de tricotat, microscoape, aparate de măsură și control, utilaj de precizie etc.); întreprinderi chimice (mase plastice, vopsele și coloranți, anvelope și articole din cauciuc, produse farmaceutice și cosmetice ș.a.); întreprinderi de materiale de construcții (prefabricate de beton, prelucr. marmurei, articole de porțelan și faianță ș.a.); întreprinderi de prelucr. a lemnului (mobilă, placaje și furnire, instrumente muzicale, chibrituri). Numeroase întreprinderi de piel., marochinărie, blănărie și încălț., poligrafice, textile (filaturi și țesături de bumbac, lînă, mătase, in și cînepă, iută și pîslă ș.a.) și alim. (morărit și panificație, conserve din carne și legume, produse lactate, uleiuri vegetale, produse zaharoase, alcool, bere, țigarete ș.a.). Pr. nod feroviar (nouă magistrale și o c. f. de centură de 74 km) și rutier (șapte magistrale, numeroase autogări) al țării; aeroporturile „Băneasa” (inaugurat în 1920 pentru traficul intern) și „București-Otopeni” (inaugurat 1970, pentru traficul internațional). Metrou cu 3 linii magistrale, construite între 1974 și 1989, însumînd c. 60 km lungime. În B. își au sediul Parlamentul, Guvernul, Președenția, marea majoritate a partidelor politice, numeroase instituții cultural-științifice printre care: Academia Română (fundată în 1866), peste 60 de institute de cercetări științifice, studii și proiectări, mari biblioteci (a Academiei, fundată în 1867, c. 7,5 mil. vol.; Biblioteca Națională, fundată în 1955, c. 7 mil. vol.: Biblioteca Universitară, fundată în 1896, c. 2 mil. vol., incendiată în 22-23 decembrie 1989). Învățămîntul superior este reprezentat prin Universitatea B. (înființată în 1864), Universitatea de medicină și Farmacie „Carol Davila”, institutele Politehnic, Construcții, de Arhitectură „Ion Mincu”, Agronomic „N. Bălcescu” și academiile de Studii Economice, de Muzică, de Teatru și Film, de Artă, de Educație Fizică (în total cu 56 de facultăți), precum și prin numeroase colegii tehnice, economice, de administrație și secretariat, informatică și asistență socială etc. În B. există numeroase instituții muzicale: Opera Română, Filarmonica „G. Enescu”, Orchestra Națională a Radiodifuziunii ș.a. și teatre („Național”, „Comedie”, „Mic”, „Lucia Sturdza-Bulandra”, „C.I. Nottara”, „Odeon”, de Revistă „C. Tănase” ș.a.). Monumente de arhitectură: bisericile Curtea Veche, Mihai Vodă (sec. 16), a Patriarhiei, Doamnei, Sf. Gheorghe Nou (sec. 17), Colțea, Kretzulescu și Stravropoleos (sec. 18), mănăstirile Radu Vodă (sec. 17) și Antim (sec. 18), palatele Ghica-Tei, Șuțu, Știrbei, Regal, Justiției, Poștelor (azi Muzeul Național de Istorie), C.E.C., Cantacuzino (azi Muzeul Muzicii Românești), Victoria (sediul Guvernului); casa Melik, Hanul lui Manuc, clădirea Școlii Centrale de Fete, Universitatea, Ateneul Român, Rectoratul Universității, Academia Militară, numeroase statui, busturi, fîntini etc. Muzee: Național de Istorie, de Artă al României, Satului, de Istorie Naturală „Gr. Antipa”, Militar Central, Colecțiilor de Artă, Geologiei, Țăranului Român, Tehnic „ing. D. Leonida”, Sticlei și Porțelanului etc. În B. există mari complexe și baze sportive (Stadionul Național, „Steaua”, „Dinamo”, „Steaua”, „Giulești”, „Palatul Sporturilor și Culturii”), parcuri („Tineretului”, 200 ha, „Herăstrău”, 187 ha, „Cișmigiu”, 13 ha – cea mai veche grădină publică, inaugurată în 1860, „Parcul Carol”, 36 ha) ș.a. Grădina Botanică (10,5 ha), Grădina Zoologică Băneasa ș.a. În B. se află numeroase edituri de stat și particulare, studiouri centrale de radio și televiziune și altele independente, apar o mare diversitate de ziare și reviste. În anii de după cel de al doilea război mondial, B. a cunoscut un proces intens de modernizare și sistematizare într-o concepție urbanistică cvasiunitară, monotonă, construindu-se mari și uniforme ansambluri de locuințe (Titan-Balta Albă, Drumul Taberei, Berceni-Giurgiului, Rahova-șos. Alexandriei, Militari, Pantelimon, Colentina, Floreasca ș.a.), dar și unele clădiri monumentale: Casa Presei Libere (1952-1957), Sala Palatului (1960), Pavilionul Expoziției (1964), Studioul de televiziune (1969), Institutul Politehnic (1972), Teatrul Național (1974), Hotelul „Intercontinental” ș.a. În cadrul așa-zisului program de sistematizare a centrului istoric al orașului a fost demolată c. 1/3 din suprafața zonei centrale a municipiului, o dată cu aceasta dispărînd numeroase monumente istorice și de arhitectură. În urma cutremurelor din 1940, 1977, 1986 și 1990, în B. au fost distruse și avariate un număr mare de locuințe, edificii administrative, monumente istorice, școli, spitale ș.a., înregistrîndu-se totodată numeroase pierderi de vieți omenești. Menționat pentru prima oară într-un hrisov dat la 20 sept. 1459, de către Vlad Țepeș, orașul B. are însă o existență mult mai veche. Pe terit. actual al orașului s-au descoperit urme de așezări din neolitic, epoca bronzului și a fierului, iar din sec. XIV existența unei așezări feudale. Grație așezării sale favorabile din punct de vedere comercial, orașul s-a dezvoltat și s-a extins, începînd încă de la mijl. sec. 16 (din vremea domniei lui Mircea Ciobanul) și continuînd în sec. 17 (în vremea domniilor lui Matei Basarab, Șerban Cantacuzino și Constantin Brîncoveanu), devenind pr. centru economic, politic și cultural al țării. Capitala permanentă a Țării Românești din 1659, B. a fost principalul centru al Revoluției de la 1848 din Țara Românească. După înfăptuirea Unirii Principatelor de la 24 ian. 1859, B. a devenit capitala statului român (1862) și a cunoscut în a doua jumătate a sec. 19 o puternică dezvoltare. Ocupat de germani și de aliații lor la 23 nov. /6 dec. 1916, în timpul primului război mondial, orașul a fost eliberat în nov. 1918, devenind, după unire, capitala statului național unitar român. În perioada interbelică, în B. s-au înființat și și-au desfășurat activitatea numeroase instituții publice, administrative, economice și culturale. Orașul a avut mult de suferit de pe urma bombardamentelor anglo-americane din primăvara și vara anului 1944, și a bombardamentelor germane din aug. 1944, care au avariat numeroase clădiri (Teatrul Național ș.a.) și au făcut numeroase victime. La 23 aug. 1944, în B. a avut loc o lovitură de stat, soldată cu întoarcerea armelor împotriva Germaniei. La 8 nov. 1945, de ziua regelui, a fost reprimată, de autoritățile comuniste, marea manifestație promonarhică inițiată de organizațiile de tineret ale PNL și PNȚ. În cadrul Revoluției Române din dec. 1989 la B. s-a desfășurat (21-22 dec.) mari manifestații populare anticomuniste și anticeaușiste, soldate cu ciocniri între demonstranți și forțele de represiune, în urma cărora regimul dictatorial a fost răsturnat. La B. au fost semnate următoarele tratate de pace: 1) la 16/28 mai 1812, tratatul prin care se punea capăt Războiului ruso-turc (1806-1812); Basarabia era anexată Rusiei; Serbia obținea autonomie internă; totodată se sancționa alipirea Gruziei de V la Rusia; 2) la 19 febr. / 3 mart. 1886, tratatul care punea capăt războiului dintre Serbia și Bulgaria; 3) la 28 iul. / 10 aug. 1913, tratatul care încheia al Doilea Război Balcanic. Grecia obține S Macedoniei și o parte din Tracia apuseană, iar Serbia aproape întreaga parte de N a Macedoniei; totodată, prin acest tratat s-a hotărît ca partea de S a Dobrogei, jud. Durostor și Caliacra, Cadrilaterul pînă la linia Turk-Smil-Ekrené să între în componența României. 4) la 4 aug. 1916, tratatul de alianță între România și Aliați (Franța, Marea Britanie, Rusia, Italia) privind intrarea României în război. 5) la 24 apr. / 7 mai 1918, tratatul dintre România și Puterile Centrale, încheiat în urma defecțiunii militare a Rusiei soldată cu semnarea Tratatului de la Brest-Litovsk; prin el se impuneau României condiții înrobitoare: cedarea Dobrogei către Bulgaria, rectificări de frontieră (5.600 km2) în Carpați în favoarea Austro-Ungariei, clauze economice dezastruoase privind livrările de produse agricole, lemn, petrol ș.a. Tratatul nu a fost ratificat de Parlament și suveran și România l-a denunțat la 28 oct. 1918.

BURKINA FASO, stat în Africa de Vest, în bazinul fl. Volta (fără ieșire la mare); 274,2 mii km2; 8,7 mil. loc. (1989). Cap.: Ouagadougou. Orașe pr.: Bobo Dioulasso, Koudougou. Limba oficială: franceza. Este împărțit în 30 de prov. Relief de podiș vălurit cu alt. de 200-650 m (alt. max. 749 m). Climă tropicală cu ariditate sporită în partea de N (zona Sahelului, 250 mm/an). Vegetație de savană cu pîlcuri rare arborescente. Expl. forestiere. Creșterea extensivă a animalelor reprezintă baza economiei țării; bovine (2,8 mil. capete, 1988), ovine (3 mil. capete, 1988), caprine (5,2 mil. capete, 1988), asini, cămile. Pe 11,4% din supr. țării se cultivă mei (817 mii t, 1988), sorg (1 mil. t, 1988), trestie de zahăr (340 mii t, 1988), arahide, orez, porumb, batate, bumbac (61 mii t fibre, 1988), taro. Pescuit. Mici întreprinderi producătoare de zahăr (27 mii t, 1988), ulei de arahide, țesături de bumbac, încălț., bere ș.a. Artizanat. C. f.: 517 km. Căi rutiere: 16,5 mii km. Moneda: 1 C. f. a. franc = 100 centimes. Exportă bumbac (cca. 1/2), animale vii, piei și pielicele, orez ș.a. și importă produse agricole, mașini, utilaje și mijloace de transport, produse petroliere, produse chim., conf. ș.a. – Istoric. În sec. 11 se stabilesc pe terit. B.F. triburile mossi, care întemeiază regatele: Mossi, Ouagadougou, Yatenga și Dagombe. Ocupat în 1896-1901 de francezi, terit. B.F. a fost inclus î n componența coloniei Sénégalului Superior – Niger (1904-1919). În 1919-1932 și 1947-1958, a fost colonie de sine stătătoare în cadrul Africii Occidentale Franceze, iar între 1932 și 1947 a fost împărțit între Coasta de Fildeș, Niger și Sudanul Francez. Sub presiunea mișcării de eliberare națională, care a luat avînt după cel de-al doilea război mondial, B.F. a obținut (1958), autonomia internă în cadrul Comunității Franceze. În 1960 s-a proclamat republică independentă sub numele de Volta Superioară. În 1966, în urma unei lovituri de stat militare, condusă de locotenent-colonelul Sangoulé Lamizana, Constituția a fost suspendată și Adunarea Națională dizolvată. În 1970, a fost votată o nouă constituție, în baza căreia a fost aleasă, pe patru ani, o Adunare Națională. În 1974, Constituția a fost abrogată. Adunarea Națională dizolvată și activitatea partidelor politice suspendată. în urma loviturii de stat militare din aug. 1983 puterea este asumată de căpitanul Thomas Sankara, care decide în 1984 schimbarea numelui țării în B.F. O nouă lovitură de stat a adus la putere pe căpitanul Blaise Campaoré (1987). Republică prezidențială. Activitatea legislativă este exercitată de președinte împreună cu Camera Deputaților.

CAMBODGEA (KAMPUCHIA), stat în SE Asiei, în S Pen. Indochina; 181 mii km2; 8,06 mil. loc. (1989). Limba oficială: khmera; limba uzuală: franceza. Cap.: Phnom Penh. Orașe pr.: Battambang, Kompong Cham. Este împărțit în 18 prov. și două orașe. Centrul țării este ocupat de o întinsă cîmpie drenată de fl. Mekong, cîmpie înconjurată în E, V și N de podișuri nu prea înalte (Dand, Rael, Muong) iar în S de M-ții Kravanh (alt. max. 1.813 m). Climă tropical-musonică, cu precipitații abundente. Pe terenurile arabile (16,9% din supr. țării) se cultivă orez (1,5 mil. ha, 2,1 mil. t 1988), porumb (115 mii t 1989), manioc, batate, trestie de zahăr (220 mii t 1989), tutun, bumbac, banane (112 mii t 1989), arbori de cauciuc (26,5 mii t 1989), iută ș.a. Se cresc bovine (2 mil. capete, 1989), bubaline (730 mii capete, 1989), porcine (1,55 mil. capete 1989). Pescuit: 70 mii t (1988). Pădurile acoperă c. 3/4 din supr. țării. Resurse de cărbune, min. de fier, de cupru, aur, sare. Ind. C. produce cherestea, ciment, țesături, încălț., conserve, țigarete ș.a. C. f.: 1,4 mii km. Căi rutiere: 15 mii km. Moneda: 1 riel = 100 sen. Exportă cauciuc natural (c. 80%), orez, iută, porumb, lemn și produse din lemn, pește, tutun, ș.a. și importă mașini și utilaje, mijloace de transport (c. 40%), petrol și produse petroliere (c. 30%), produse chimice, conf., textile ș.a. – Istoric. Pe terit. C., locuit din timpuri străvechi, s-au constituit în primele veacuri d. Hr. statele Fu-nan (în S Pen. Indochina) și Cen-la (în valea fl. Mekong). În sec. 9-13 pe terit. C. a existat unul dintre cele mai dezvoltate și mai puternice state din SE Asiei, Imp. Kambujadesa și s-a dezvoltat civilizație khmeră (v. Angkor). După destrămarea acestuia, în sec. 14-18, terit. C. a fost invadat și supus, cu unele întreruperi, de către statele Thai și Vietnam. În a doua jumătate a sec. 19. terit. C. a fost ocupat de către francezi și transformat în protectorat (1863) și apoi în colonie (1884) a Franței (sub denumirea de C.). În 1887 C. a fost inclusă în Uniunea Vamală Indoneziană. În anii celui de-al doilea război mondial, C. a fost ocupată de japonezi. Stat independent din 1953. În 1970, o lovitură de stat, îndreptată împotriva prințului Norodom Sihanouk, șeful statului, a marcat declanșarea unui război civil. Lupta împotriva regimului instaurat de Lon Noi – dusă de Frontul Unit Național, constituit (1970) sub conducerea lui Norodom Sihanouk, și de Guvernul Regal de Uniune Națională – continuă pînă în 1975, cînd forțele khmere își instituie controlul asupra întregului terit. național. În 1975 este promulgată o nouă Constituție, statul adoptînd denumirea de Kampuchia Democrată. În 1976, Sihanouk este constrîns să se retragă din funcția de șef al statului. Adunarea Reprezentanților Poporului desemnează, în 1976, Prezidiul de Stat, în frunte cu Khieu Samphan, și guvernul, condus de Pol Poth. Regimul khmerilor roșii s-a angajat într-o campanie de restructurare socialistă a societății soldate cu un milion de victime (execuții și morți în lagăre de muncă forțată). Duritatea represiunii a generat mari nemulțumiri în rândurile populației. În dec. 1978, în zone în care acționau forțe ostile guvernului, se formează Frontul Unit Național pentru Salvarea C. (F.U.N.S.K.), condus de Heng Samrin. În dec. 1978-ian. 1979 pe terit. C. are loc o intervenție militară vietnameză. În ian. 1979, guvernul părăsește Phnom Penh-ul, care este ocupat de forțele F.U.N.S.K. În 1979, O.N.U. cere încetarea tuturor ostilităților militare în C., retragerea imediată a trupelor străine și soluționarea diferendelor dintre părțile în conflict prin mijloace pașnice. La Phom Penh esre proclamată Republica Populară Kampuchia, șeful statului fiind președintele Consiliului de Stat. Organul legislativ devine Adunarea Națională, organul executiv Consiliul de Miniștri, iar partid unic devine Partidul Popular Revoluționar. În 1982, forțele de rezistență formează un guvern de coaliție care reunește pe partizanii prințului Norodom Sihanouk, președinte al Frontului Unit Național, cei ai khmerilor roșii (Khieu Samphan – vicepreședinte) și cei ai lui Son Sann, președintele Frontului de Eliberare a Poporului Khmer. În 1989, guvernul de la Phom Penh a schimbat denumirea țării în C., proclamînd „neutralitatea” sa permanentă; în sept. ultimele trupe vietnameze s-au retras din țară, și s-au anunțat alegeri libere. În baza unui acord, încheiat în ian. 1991, între părțile în conflict s-a decis încetarea ostilităților. La 23 oct. 1991 a fost semnat, la Paris, un tratat de pace între reprezentanți ai guvernului și al celor trei grupări din mișcarea de rezistență, plasînd în mod provizoriu C. sub un regim de tutelă O.N.U., în așteptarea alegerilor. Consiliul Național Suprem, prezidat de prințul Norodom Sihanouk, reîntors în țară în nov. 1991 și desemnat șef al statului pînă la alegerile prezidențiale din 1993, asigură conducerea țării.

CENTRAFRICANĂ, REPUBLICĂ ~, stat în Africa Ecuatorială; 623 mii km2; 2,81 mil. loc. (1989). Limba de stat: franceza. Cap.: Bangui. Orașe pr.: Bombari, Bouar. Este împărțită în 16 prefecturi și un oraș autonom. Relief predominant de pod. ondulat (în principal Podișul Azandé) cu alt. de 600-900 m și munți nu prea înalți (alt. max.: 1.420 m). Climă subecuatorială. Expl. de diamante (industriale 109 mii carate, pentru bijuterii 304 mii carate, 1987), de aur (224 kg, 1987). Bogat fond forestier (57,5% din supr. țării), parțial valorificat. Se cultivă bumbac (26 mii t, 1989), cafea (25 mii t, 1989), citrice, banane, arahide (100 mii t, 1989), manioc (540 mii t, 1989), igname (230 mii t, 1989), porumb, mei, sorg ș.a. Se cresc bovine (2,2 mil capete, 1987), porcine, ovine, caprine (1,1 mil. capete, 1987). Pescuit: 13 mii t (1988). Întreprinderi de prelucr. a produselor agricole. Nu are căi ferate. Căi rutiere: 40 mii km. Navigația fluvială pe Oubangui. Moneda: 1 franc C. f. a. = 100 centimes. Exportă cafea (c. 50%), diamante (25%), lemn, bumbac, produse din lemn, tutun ș.a. și importă mașini și utilaje, produse agricole, și alim., produse chimice, textile ș.a. – Istoric. În 1894, terit. țării a fost ocupat de francezi și, sub denumirea de Oubangui-Chari, a fost înglobat în 1910 în Africa Ecuatorială Franceză. În 1958 a devenit rep. cu autonomie internă în cadrul Comunității Franceze; la 13 august 1960 s-a proclamat rep. independentă. În 1976, în baza unei noi constituții republica se transformă în imperiu, sub denumirea de Imp. Centr-African, condus de Bokassa I, președinte al țării din 1966. În 1979, în urma unei lovituri de stat, este reinstaurată republica, sub președenția lui D. Dacko (președintele republicii între 1960-1966). În 1981, după o nouă lovitură de stat, puterea este asumată de generalul A. Kolingba. Potrivit constituției din 1986, puterea executivă este deținută de președinte, iar cea legislativă de Adunarea Legislativă.

CIPRU, stat în ins. cu același nume din E M. Mediterane; 9.251 km2; 690 mii loc. (1989). Limbi oficiale: greaca și turca (81% din populație sînt greci și 18,7% turci). Cap.: Nicosia. Orașe pr.: Limassol, Famagusta, Larnaca. Este împărțit în cinci districte. Terit. țării este străbătut de două lanțuri muntoase care încadrează o cîmpie mai înaltă, fertilă și bine populată. Climă mediteraneană. Vegetație de maquis. Expl. de gips (46 mii t, 1987), min. de fier (114 mii t, 1987), pirite, cuprifere, azbest. Terenurile agricole ocupă 17,6% din supr. țării (33.000 ha irigate, 1988), pe care se cultivă orz (95% din producția de cereale), cartofi (193 mii t, 1989), tutun; plantații de citrice și măslini. Viticultură (30 mii ha, 212 mii t struguri, 1989). Creșterea animalelor (caprine și ovine). Întreprinderi ind. care produc ulei de măsline, conserve de pește, ciment (1 mil. t, 1989), țesături, încălț., produse chim. ș.a.; rafinărie de petrol. C. f.: 35 km. Căi rutiere: 9,2 mii km. Flota comercială: 8,2 mil. t (1985). Trafic maritim internațional: 6,15 mil. t (1988). Moneda: 1 liră = 1.000 mils. Exportă textile și conf (c. 1/3), legume, cartofi și frunte (c. 1/5), produse electronice, produse petroliere, ciment, azbest ș.a. și importă mașini, utilaje și mijloace de transport, bunuri ind. de larg consum, combustibili, produse alim. ș.a. – Istoric. În insulă s-au stabilit prin milen. 2 î. Hr. aheii; ulterior, C. s-a aflat în stăpînirea succesivă a egiptenilor, hitiților, asirienilor, perșilor, Egiptului elenistic, romanilor, bizantinilor, arabilor, cruciaților, Veneției. În 1571 a fost cucerit de turci. În 1878, Turcia, în baza unui acord secret, a trecut temporar Marii Britanii drepturile sale asupra insulei. În 1914, după intrarea Turciei în primul război mondial, de partea Germaniei, Marea Britanie a anexat C., declarîndu-l în 1925 colonie britanică. În 1955 ciprioții au trecut la lupta armată pentru eliberarea națională a țării; la 16 aug. 1960, C. a fost proclamat republică independentă. În 1963 au avut loc primele incidente grave între membrii comunităților greacă și turcă, marcînd începutul unei îndelungate crize. În iul. 1974, o lovitură de stat organizată de Garda Națională greacă duce la înlăturarea, temporară, a președintelui rep. C., arhiepiscopul Makarios III (care părăsește ins. și se reîntoarce în dec.). În partea de nord a ins. debarcă trupele turcești, care au ocupat o parte din terit. Tratativele intercomunitare sînt reluate (ian. 1975), dar în febr. 1975, administrația cipriotă turcă proclamă ilegal N ins. drept „stat autonom și federat”. Negocierile intercomunitare desfășurate, cu unele întreruperi, între 1975 și 1983, sub egida O.N.U., nu au dus la rezultate concrete. În nov. 1983, administrația cipriotă turcă proclamă unilateral „Republica Turcă a Ciprului de Nord” și întrerupe tratativele cu comunitatea cipriotă greacă. Negocierile au fost reluate ulterior sub egida secretarului general O.N.U., dar nu au dus la nici un rezultat semnificativ (1989-1990). Potrivit constituției din 1960, puterea executivă este deținută de un cabinet condus de președintele statului, iar cea legislativă de Camera Reprezentanților.

COLUMBIA, stat în NV Americii de Sud; 1,14 mil. km2; 32,3 mil. loc. (1989). Limba oficială: spaniola. Cap.: Bogotá. Orașe pr.: Medellin, Cali, Baranquilla. Este împărțit în 23 departamente, patru intendencias, cinci comisarias și un district special. În vest se află M-ții Anzii Columbieni, cu c**********e Occidentală, Centrală și Orientală, iar în E se dezvoltă cîmpia joasă, întinsă, a Amazonului, acoperită de savane și păduri ecuatoriale. În N cîmpia dintre Anzi și țărmul M. Caraibilor, bine populată, dominată de masivul muntos izolat Sierra Nevada de Santa Marta (5.775 m alt. max. din C.). Climă caldă și umedă, moderată de altitudine în reg. muntoasă. Expl. de petrol (20,4 mil. t, 1989), gaze naturale, aur (26.546 kg, 1987), huilă (14,6 mil. t, 1987), platină, min. de fier, argint, fosfați, sulf, sare, caolin (1,2 mil. t, 1979) ș.a. Terenurile cultivate (4,7% din suprafața țării) sînt ocupate de plantații de cafea (975 mii ha, 664 mii t 1989, locul 2 pe glob), trestie de zahăr (26 mil. t, 1989), banane (3,8 mil. t, 1989) și cacao; se mai cultivă orez (1,9 mil. t, 1989), porumb, bumbac (320 mii t, 1989), tutun, cartofi, soia, manioc ș.a. Se cresc bovine (24,7 mil. capete, 1989), porcine (2,6 mil. capete, 1989), ovine (2,7 mil. capete, 1989). Pescuit: 84,8 mii t (1988). Ind. produce energie electrică (35,4 miliarde kWh, 1987), produse petroliere, oțel, ciment (6,3 mil. t, 1988), autovehicule (60,9 mii buc., 1988), îngrășăminte chimice, cauciuc, hîrtie, țesături, țigarete, zahăr ș.a. C. f.: 3,4 mii km. Căi rutiere: 106,2 mii km. Flota maritimă comercială: 585 mii t (1988). Moneda: 1 peso = 100 centavos. Exportă cafea (c. 1/3), petrol și produse petroliere (c 1/4), cărbuni, banane, flori, textile ș.a. și importă mașini, utilaje și mijloace de transport (c. 40%), produse chimice, produse siderurgice, produse agroalim. ș.a. – Istoric. Populat din timpuri străvechi de triburi de amerindieni, terit. C. a fost cucerit la începutul sec. 16 de spanioli, care au înființat aici (1538) colonia (din 1718 viceregat) Noua Granadă. În cursul Războiului pentru Independența Coloniilor spaniole din America (1810-1826) a fost adoptată, la Bogotá, Declarația de Independență (1813). Din 1819 Noua Granadă a făcut parte din Republica federativă Marea Columbie pînă în 1830, cînd s-a constituit Republica Noua Granadă. În 1863 a fost proclamată constituirea Statelor Unite ale Columbiei (din 1886, Republica Columbia). În scopul obținerii zonei viitorului Canal Panamá, S.U.A. au organizat în 1903 o lovitură de stat în prov. Panamá, în urma căreia aceasta s-a despărțit de C. După cel de-al doilea război mondial viața politică s-a caracterizat prin încordări și confruntări, care din anii ’60 au luat și forma activităților de gherilă, Din 1958 s-au succedat la guvern partidele conservator și liberal. Din 1989, autoritățile au declanșat o campanie energică împotriva cartelurilor producătorilor de d*****i, care au ripostat prin acte teroriste. Șeful statului și al cabinetului este președintele republicii, Organul legislativ este Congresul Național.

HAITI 1. Vechiul nume al ins. Hispaniola. 2. Republica ~ (République d’Haïti/Repiblik Dayti), stat în America Centrală insulară, în partea centrală a arh. Antilele Mari (M. Caaraibilor), cuprinzând treimea vestică a ins. Hispaniola și mai multe ins. mici din apropiere (Île de la Gonâve, Île de la Tortue, Île à Vache ș.a.); 27,8 mii km2; 7,2 mil. loc. (1995). Limbi oficiale: franceza și creola haitiană. Religia: creștină (catolici 80%, protestanți 10% ș.a.), credințe africane (voudou). Cap.: Port-au-Prince. Orașe pr.: Cap-Haïtien, Gonaïves, Les Cayes. Este împărțit în nouă departamente. Relief predominant muntos (2/3 din terit.; alt. max. în vf. Morne la Selle, 2.674 m) mai semeț în SE, calcaros, iar în rest podișuri (în centru și N) și câmpii litorale. Climă tropicală, nuanțată de relief, cu două sezoane ploioase (mai-iul. și sept.-oct.); puternice uragane afectează ma ales coasta sudică. Temp. medie anuală este de 27ºC, iar precipitațiile însumează c. 2.500 mm în sezoanele ploioase și c. 500 mm în extrasezon. Vegetație tropicală în câmpii, aridă și semiaridă în munți (pădurile acoperă doar 3,7% din terit.). Lipsit practic de resurse min. (mici zăcăminte de min. de fier, cupru aur, argint, sulf, sere; cele de bauxită s-au epuizat), H. are o economie dominată de o agricultură de subzistență, ce nu asigură necesarul intern. terenurile arabile reprezintă 32,6% din supr. țării, pe care se cultivă porumb, orez, manioc, sorg, tutun, bumbac, arahide, fasole, batate (200 mii t, 1993), igname, legume; în 1993, existau plantații de mango (230 mii t), arbori de cafea (34 mii t, singura cultură comercială) și cacao, trestie de zahăr (2,6 mii t), bananieri, ananas, citrice. Creșterea animalelor (mii capete, 1993): bovine (800), porcine (200), caprine (910). Ind. produce componente electronice, material sportiv, textile și conf., jucării, ciment, cherestea, încălț., medicamente, produse alim. (zahăr, rom, conserve, țigarete, brânzeturi, uleiuri eterice). Pescuit. Cf.: 354 km. Căi rutiere: 4 mii km. Navigație pe râul Artibonite (160 km). Turism: capitala și orașele Cap-Haïtien, (ruinele palatului Paulinei Bonaparte, citadele și ruinele castelului Sanssouci al regelui Henri Christophe – 1811) și Les Cayes (fort, arsenal sec. 18-19). Moneda: 1 gourde = 100 centimes. Export: cafea, zahăr, rom, lemn prețios, mango, jucării și articole sportive, produse electronice. Import: produse alim., utilaje ind. și mijloace de transport, bunuri de larg consum, combustibili ș.a. – Istoric. Descoperită de Cristofor Columb (5 dec. 1942), care a denumit-o La Isla Española (Hispaniola) și a întemeiat aici (1943) fortul Navidad, nucleul localității Isabela, primul oraș spaniol de teritoriul american. În secolul următor a devenit una dintre principalele baze ale piraților francezi, veniți din insulele Tortuga și Cayman. În mai puțin de un secol populația băștinașă, formată din indienii arawak și tainos, a fost exterminată și înlocuită, treptat, cu sclavi negri aduși din Africa Centrală și de Vest, care erau folosiți pe plantațiile de tutun, indigo, trestie de zahăr și cafea. Prin Tratatul de la Ryswik (1697), partea de V a insulei a fost cedată de spanioli, francezilor, care au denumit-o Saint-Domingue. În sec. 18 a cunoscut o deosebită prosperitate. În preajma Revoluției Franceze, compoziția etnică era: 465.000 de negri, 30.000 de francezi și 27.000 mulatri. Încurajați de primirea drepturilor politice (1790), în 1791 sclavii negri s-au revoltat, sub conducerea lui Toussaint L’Ouverture, și au ocupat întreaga insulă. Intervenția Franței (carre, prin Tratatul de la Basel, 1795, anexase și partea spaniolă) a restabilit temporar autoritatea metropolei. O nouă răscoală, condusă de Jean Dessalines, a fost încununată de succes, trupele franceze fiind alungate. La 1 ian. 1804, întreaga insulă și-a proclamat independența, sub numele de H. (recunoscută de Franța în 1825), iar Dessalines a devenit împărat (1804-1806), sub numele de Iacob I. A urmat o perioadă de instabilitate politică, în urma căreia, partea de E a insulei s-a proclamat independentă (1844), sub denumirea de Republica Dominicană (cu populație hispanică). În 1859, partea de V a devenit și ea republică (cu o populație francofonă), rămânând însă pradă convulsiilor politice. În perioada 1915-1934, S.U.A. a ocupat H., încercând să stabilizeze situația, dar fără succes. După o perioadă de haos, în sept. 1957, François Duvalier (Papa Doc) a instaurat un regim dictatorial sângeros, sprijinit de poliția politică secretă (Tonton Macoutes), continuat după moartea lui (1971), de fiul său, Jean Claude Duvalier, în forme mai atenuate. Confruntat cu ostilitatea crescândă a populației, Jean Claude Duvalier a părăsit H. (1986), puterea fiind luată provizoriu de armată. Încercarea de a institui un regim democratic nu a izbutit, conflictele și tentativele de lovitură de stat multiplicându-se rapid și ducând la pauperizarea accentuată a țării. La 6 dec. 1990, cu o mare majoritate, a fost ales președinte preotul catolic Jean-Bertrand Aristide (primul președinte ales democratic), dar care a fost răsturnat (30 sept. 1991) printr-o lovitură de stat a armatei și obligat să părăsească țara, în care s-a instalat un regim militar. La inițiativa O.N.U. și a Organizației Statelor Americane (O.S.A.) au fost impuse sancțiuni economice și o blocadă militară, solicitându-se revenirea la un regim democratic. În urma intervențiilor Consiliului de Securitate al O.N.U. (24 nov. v1992 și 31 iul. 1994), o forță multinațională (practic, americană) a ocupat H. (18-19 sep.t 1994) și l-a reinstalat pe Jean-Bertrand Aristide ca președinte. La expirarea mandatului oficial al lui Aristide (17 dec. 1995) a fost ales președinte René Préval (intrat în funcție la 7 febr. 1996), dar situația economică și tulburările interne continuă să fie o problemă. Republică prezidențială, potrivit Constituției adoptate în mart. 1987, parțial în vigoare. Activitatea legislativă este exercitată de un parlament bicameral, compus din Senat și Camera Deputaților, iar cea executivă de un cabinet numit de președinte (ales pentru un mandat de cinci ani).

UNIUNEA REPUBLICILOR SOVIETICE SOCIALISTE (Uniunea Sovietică) (U.R.S.S.), stat federativ care ocupa jumătatea estică a Europei, Asia septentrională și centrală (40% din supr. Asiei), cu capitala la Moscova; 22,4 mil. km2 (inclusiv Marea Albă și M. Azov – 130 mii km2), dintre care 5,6 mil. km2 în Europa și 16,8 mil. km2 în Asia. La Congresul I al Sovietelor (30 dec. 1922) s-a hotârât constituirea U.R.S.S., în care au intrat la început R.S.F.S. Rusă (creată la 25 oct./7 nov. 1917), R.S.S. Ucraineană (creată în dec. 1917), R.S.S. Bielorusă, R.S.F.S. Transcaucazia (creată în 1922). La 31 mart. 1924 a fost adoptată prima constituție a U.R.S.S. În Constituția din 1936 sunt enumerate 11 republici federative. În 1940 sunt anexate Estonia, Letonia și Lituania, precum și Basarabia (viitoarea R.S.S. Moldovenească) și Bucovina de Nord (în componența R.S.S. Ucrainene), astfel că numărul republicilor ajunge la 15. Eșecul politicii de restructurare a președintelui M. Gorbaciov, a dus la destrămarea U.R.S.S. și apariția mai multor state independente. În mart. 1991 un referendum a încercat să dea U.R.S.S. o nouă bază constituțională, dar tentativa de lovitură de stat din 19-20 aug. 1991 organizată de comuniștii conservatori a dus la precipitarea evenimentelor, soldate cu demisia președintelui Gorbaciov, alegerea lui B.N. Elțin în fruntea nou createi Federații Ruse și autodizolvarea Partidului Comunist la 29 aug. 1991. După 25 dec. 1991, o dată cu dizolvarea oficială a U.R.S.S., s-a creat Comunitatea Statelor Independente, o asociație a 11 foste republici sovietice. Federația Rusă a moștenit prerogativele internaționale ale fostei U.R.S.S. Statele succesorale ale U.R.S.S. sunt: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Estonia, Georgia, Kazahstan, Kîrgîzstan, Letonia, Lituania, Relublica Moldova, Federația Rusă (care a moștenit drepturile patrimoniale), Tadjikistan, Turkmenistan, Ucraina și Uzbekistan.

stat1 s. n. 1. instituție suprastructurală, instrument principal de organizare teritorială și administrativă a unei țări. 2. de ~ = care emană de la stat (1); condus și controlat de stat; referitor la stat. ♦ om (sau bărbat) de ~ = persoană cu rol important în conducerea statului; lovitură de ~ = acțiunea rapidă care urmărește răsturnarea regimului politic existent și preluarea, prin forță, a puterii politice de stat de către un grup de persoane; puci. 3. (pl.; în feudalism) denumire a organelor reprezentative din anumite țări. (< it. stato lat. status, după fr. état,)

TERMIDORIÁN, -Ă, termidorieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Nume dat participanților la lovitura de stat din Franța de la 9 termidor, anul II (27 iulie 1794). 2. Adj. – Din 9 termidor, anul II. [Pr.: -ri-an] – Din fr. thermidorien.

RESTAURÁȚIE, restaurații, s. f. 1. Restaurare; spec. perioadă din istoria unor state, caracterizată prin readucerea pe tron a dinastiilor detronate în urma unor revoluții, lovituri de stat etc. 2. Stil din arta franceză, caracterizat prin linii ușor curbate, forme rotunjite, ornamente pline de grație. [Pr.: -sta-u-] – Din fr. restauration, lat. restauratio.

BOLȘEVÍSM n. Doctrină leninistă despre revoluția proletară. 2) Regim dictatorial instaurat în Rusia după lovitura de stat din 1917. /<rus. bol'ševizm

RESTAURÁȚIE s.f. 1. Restaurare; (spec.) perioadă în istoria unor state, caracterizată prin readucerea pe tron a dinastiilor înlăturate în urma unor revoluții, lovituri de stat etc. 2. Stil în arta franceză din epoca restaurației burbonilor (1814-1830), care menține inspirația din arta antichității, dar care, sub influența romantismului, manifestă interes și pentru stilurile naționale ale goticului și Renașterii. ♦ Perioadă în istoria literaturii engleze, cuprinsă între 1660 și 1702, care se manifestă ca o reacție față de literatura fantezistă, sclipitoare a Renașterii elisabetane, orientându-se spre clasicism. [Gen. -iei. / cf. fr. restauration, lat. restauratio].

TERMIDORIÁN, -Ă adj. Referitor la evenimentele din 9 termidor (căderea lui Robespierre). // s.m. și f. pl. Nume dat în timpul revoluției din Franța participanților la lovitura de stat din 9 termidor (27 iulie 1794), care a răsturnat dictatura iacobină. [Pron. -ri-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. thermidorien].

PÚCI s.n. lovitură de stat violentă, provocată de un grup de complotiști nesusținuți de mase. [< germ. Putsch].

PUCI s. n. lovitură de stat violentă, provocată de un grup de complotiști. (< germ. Putsch)

RESTAURÁȚIE s. f. 1. restaurare; (spec.) perioadă în istoria unor state, prin readucerea pe tron a dinastiilor înlăturate în urma unor revoluții, lovituri de stat etc. 2. stil în arta franceză din epoca restaurației Burbonilor (1814-1830), care menține inspirația din arta antichității, dar care, sub influența romantismului, manifestă interes și pentru stilurile naționale ale goticului și Renașterii. ◊ perioadă în istoria literaturii engleze, între 1660 și 1702, care se manifestă ca o reacție față de literatura fantezistă, sclipitoare, a Renașterii elisabetane, orientându-se spre clasicism. (< fr. restauration, lat. restauratio)

TERMIDORIÁN, -Ă I. adj. referitor la evenimentele din 9 termidor (căderea lui Robespierre). II. s. m. f. pl. nume dat în timpul revoluției burgheze din Franța participanților la lovitura de stat din 9 termidor (27 iulie 1794), care a răsturnat dictatura iacobină. (< fr. thermidorien)

ADUNAREA ELECTIVĂ A ROMÂNIEI, organ al puterii legislative, constituit la 24 ian. 1862, prin contopirea Adunării Elective a Țării Românești cu cea a Moldovei. A adoptat măsuri privind unificarea legislațiilor Principatelor Unite. În cadrul A. s-a format (1862-1863) o alianță între conservatori și liberalii radicali, în scopul detronării lui Al. I. Cuza și înlocuirii lui cu un prinț dintr-o familie domnitoare străină, conform rezoluțiilor Adunărilor Ad-Hoc. Neînțelegerile cu guvernul l-au determinat pe Al. I. Cuza să dizolve A. prin lovitura de stat de la 2/14 mai 1864. O nouă A. a fost aleasă în toamna anului 1864. La 18 mai 1866 A. a fost dizolvată, fiind înlocuită cu Adunarea Constituantă.

ANTONESCU, Mihai (1904-1946, n. Nucet, jud. Dîmbovița), jurist și om politic român. Prof. univ. la București. Fruntaș al Partidului Național-Liberal (georgist), devenit, din sept. 1940, principalul colaborator al lui I. Antonescu. A îndeplinit succesiv, între 6 sept. 1940 și 23 aug. 1944, funcțiile de ministru al Propagandei Naționale, de Externe, vicepreședinte al Consiliului de Miniștri. Teoretician al regimului autoritar condus de mareșalul Antonescu. Din 1942 a inițiat acțiuni diplomatice secrete vizînd scoaterea României din război. Arestat în urma loviturii de stat de la 23 aug. 1944, a fost preluat de Armata Roșie (sept. 1944); adus în țară în apr. 1946; a fost judecat în mai 1946 de „tribunalul poporului” din București, condamnat la moarte și executat la Jilava (1 iun. 1946).

AUGUST, 23 august 1944, ziua declanșării loviturii de stat care a dus la retragerea României din alianța cu Germania și ralierea la coaliția Națiunilor Unite, alături de care armata română a luptat pînă la sfîrșitul celui de-al doilea război mondial (9 mai 1945). Între 1948 și 1989, 23 august a fost sărbătoarea națională a statului român.

BEAUHARNAIS [boharné], Eugène de (1781-1824), general francez. Fiul vitreg al lui Napoleon I, l-a susținut pe acesta în lovitura de stat de la 18 brumar (9 nov. 1799). Prinț al imperiului și arhicancelar de stat (1804). S-a remarcat în campania din Rusia (1812).

BHUTTO 1. Zulfikar Ali B. (1928-1979), om de stat pakistanez. Președinte-fondator al Partidului Poporului din Pakistan. Președinte al republicii (din 1971); din 1973, prim-min. Răsturnat prin lovitura de stat militară a generalului Zia-ul-Haq, în 1977, a fost executat în 1979. 2. Benazir B. ( 1953-2007), om politic pakistanez. Fiica lui B. (1). Din 1984, lider în exil al Partidului Poporului din Pakistan și al Mișcării pentru Renașterea Democrației în Pakistan. Prim-min. (1988-1990).

BORIS III, țar al Bulgariei (1918-1943). A favorizat lovitura de stat împotriva lui A. Stamboliiski; partizan al alianței cu Germania hitleristă.

IDRIS, (Sayyid Muhammad ~ as-Sanusi) (1890-1983), rege al Libiei (1951-1969). Detronat ]n urma unei lovituri de stat militare, s-a refugiat în Egipt. A murit în exil.

RESTAURÁȚIE (‹ fr., lat.) s. f. 1. Perioadă din istoria unor state, caracterizată prin readucerea pe tron a dinastiilor înlăturate în urma unor revoluții, lovituri de stat (ex. restaurarea Bourbonilor în Franța, 1814-1830, a Stuarților în Anglia, 1660-1714). 2. Stil în arta franceză din epoca r. (1); face trecerea între stilurile Empire și Ludovic-Filip, menținând inspirația din arata Antic., dar, sub influența romantismului, manifestă și interesul pentru stilurile naționale ale goticului și Renașterii. S-a caracterizat prin linii ușor curbate, forme rotunjite, ornamente grațioase. 3. Epocă în istoria literaturii engleze, urmând perioadei elisabetane și promovând clasicismul (J. Dryden, S. Butler ș.a.).

ROBESPIERRE [robespié:r], Maximilien de (1758-1794), om politic francez. Avocat. Figură centrală a Revoluției Franceze, supranumit „incoruptibilul” (credea în virtutea morală absolută). Unul dintre conducătorii revoluției și ai iacobinilor. Șef al guvernului revoluționar (1793-1794); a instituit dictatura iacobină, prin care urmărea să instaureze o republică democratică și egalitară. În timpul guvernării sale, revoluția a atins apogeul. Răsturnat în urma loviturii de stat de la 9 thermidor (27 iul.) 1794 și ghilotinat.

SĂNĂTESCU, Constantin (1885-1947, n. Craiova), general român. A comandat Corpul 4 armată (1941-1943) care a participat la eliberarea Basarabiei, precum și la operațiunile militare de la Odessa și Cotul Donuli. Comandant la Armatei a IV-a (1943-1944). Președinte al Consiliului de Miniștri (23 aug.6 dec. 1944). Șef al Marelui stat Major (dec. 1944-iun. 1945). Rol important la pregătirea și înfăptuirea loviturii de stat de la 23 aug. 1944 și la crearea condițiilor de stabilire a noului statut politic și juridic intern și internațional al țării.

SALEH (SALIH), Ali Abdallah (n. 1942), ofițer și om politic yemenit. În urma unei lovituri de stat a devenit șeful statului Yemenul de Nord (1978), apoi (din 1990) al Republicii arabe Yemen (stat realizat prin unificarea celor două Yemenuri).

BĂȚ, bețe, s. n. 1. Bucată de lemn lungă și subțire. ◊ Expr. A pune (cuiva) bețe în roate = a face (cuiva) dificultăți pentru a zădărnici o acțiune, un plan. (Reg.) A da (ca câinele) prin băț = a fi extrem de insistent, de obraznic. A rămâne cu traista-n băț = a sărăci. A-și lua traista-n băț = a porni la drum, a pleca. ♦ (Adverbial) Drept țeapăn, rigid. Stă băț. 2. Fig. lovitură cu bățul (1). 3. Piesă în formă de vergea, care intră în alcătuirea diferitelor unelte, mașini etc. Bățul ițelor. - Et. nec.

PÁVĂZĂ ~eze f. 1) (în antichitate și în evul mediu) Armă defensivă cu care luptătorii își apărau corpul de loviturile inamicului; scut. ◊ A sta ~ a apăra cu nădejde pe cineva sau ceva. 2) fig. Persoană sau obiect care protejează; scut. /<pol. pawež

CRENÉL s.n. 1. Deschizătură practicată într-un zid de apărare, care permite tragerea cu arma stând la adăpost de loviturile inamicului. 2. Ornament la partea superioară a unui dulap, în special în goticul german, care imită crenelurile (1) unei fortificații. [Pl. -luri, -le. / cf. fr. créneau].

HAILE SELASSIE I [híle selasé] (Tafari Makonnen, încoronat sub numele de ~) (1892-1975), împărat al Ethiopiei (1930-1974). În 1916, a devenit regent și conducător de facto al țării; în timpul ocupației italiene a trăit în emigrație (1936-1941). A inițiat reforme social-economice (abolirea sclaviei, 1924), urmărind modernizarea statului. Detronat în 1974, printr-o lovitură militară și, probabil, asasinat.

BĂȚ, bețe, s. n. 1. Bucată de lemn lungă și subțire având diverse întrebuințări. ◊ Băț de chibrit = chibrit. ◊ Expr. A pune (cuiva) bețe în roate = a face (cuiva) dificultăți, pentru a zădărnici o acțiune, un plan. A da (ca câinele) prin băț = a fi extrem de îndrazneț, de obraznic. A rămâne cu traista-n băț = a sărăci. A-și lua traista-n băț = a porni la drum. ♦ (Adverbial) Drept, țeapăn. Stă băț în fața lui. 2. Fig. lovitură sau bătaie cu bățul (1). 3. Piesă în formă de vergea, care intră în alcătuirea diferitelor unelte, mașini etc. Bățul ițelor.

GRÁȚIE I. s. f. 1. drăgălășenie, gingășie, finețe, eleganță (în atitudini, în mișcări). ◊ (pl.) atitudini, cuvinte drăgălașe. ◊ bunăvoință, favoare. ♦ a intra în ĩle cuiva = a obține bunăvoința cuiva. 2. har, ajutor supranatural pe care divinitatea îl acordă oamenilor pentru a se mântui. ♦ stare de ~ = creație poetică; poezie; ipostază, inspirație poetică. 3. lovitură de ~ = lovitură care aduce sfârșitul, moartea. 4. (mit.) fiecare dintre cele trei zeități care personificau grația și frumusețea feminină. II. prep. cu ajutorul, datorită. (< lat. gratia, it. grazia, /II/ fr. grâce à)

NA interj. 1) fam. (se folosește pentru a arăta că o persoană dă ceva altei persoane) Poftim; ia; ține. ◊ Na-ți-o bună! se spune pentru a exprima mirare și nemulțumire când se produce ceva neașteptat și, de obicei, neplăcut. Na-ți-o bună, că ți-am dres-o! se spune când cineva face fără să vrea ceva rău sau nu este de acord cu cele spuse de altcineva. 2) (se folosește pentru a exprima nemulțumire, surprindere, nerăbdare) Poftim; uite; iată. 3) (se folosește, de obicei repetat, pentru a chema unele animale să se apropie sau să stea pe loc). 4) (se folosește pentru a însoți gestul unei lovituri date unei persoane sau unui animal). 5) (se folosește, de obicei repetat, ca strigăt de voie bună în unele cântece și jocuri populare). /cf. alb., bulg., ung., ngr. na

ASIRIA, stat antic în Orientul Mijlociu, pe cursul mijlociu al fl. Tigru. Întemeiat la sfîrșitul milen. 3 î. Hr., s-a ridicat la rangul de mare putere politică în sec. 14-11 î. Hr. După o perioadă de decădere, în sec. 10-7 î. Hr., terit. statului a cuprins Mesopotamia, Siria, Fenicia și, pentru scurt timp Egiptul. A. s-a prăbușit în 605 î. Hr., sub loviturile mezilor și ale babilonienilor.

LOVITÚRĂ ~i f. 1) Atingere bruscă și puternică; izbitură. ◊ ~ de grație lovitură care răpune definitiv adversarul. 2) Zgomot produs de o izbitură. 3) fig. Suferință morală; durere sufletească; necaz. ~ile sorții. 4) Atac îndrăzneț efectuat prin surprindere. ◊ A da ~a a realiza pe neașteptate ceva foarte important. ~ de stat preluare a puterii într-un stat prin răsturnarea violentă a conducerii vechi. ~ de trăsnet fapt, eveniment neașteptat. ~ de teatru acțiune bruscă, efectuată cu scopul de a impresiona puternic. 5): ~ de pedeapsă sancțiune dată de arbitru unei echipe sportive pentru incorectitudine de joc, constând dintr-o lovitură executată de echipa adversă. [G.-D. loviturii] /a lovi + suf. ~tură

FILOZOFÍE s.f. 1. Formă a conștiinței sociale, constituind un sistem coerent de noțiuni și idei care reflectă realitatea sub aspectele ei cele mai generale; concepție generală despre lume și viață. ◊ Filozofie lingvistică = teorie neopozitivistă care reduce obiectul filozofiei la termenii limbajului. 2. Totalitatea principiilor metodologice care stau la baza unui anumit domeniu al științei. ◊ Filozofia culturii = disciplină teoretică care se preocupă de definirea genetică, structurală și funcțională a fenomenului culturii. 3. Comportare, fel de a reacționa al cuiva în fața unor lovituri, a unor nenorociri etc.; fel al cuiva de a privi lumea și viața. 4. (Fam.) Problemă greu de rezolvat. [Gen. -iei, var. filosofie s.f. / < lat., gr. philosophia < philein – a iubi, sophia – înțelepciune, cf. fr. philosophie].

FILOZOFÍE s. f. 1. concepție generală despre lume și viață, formă a conștiinței sociale, constituind un sistem coerent de noțiuni și idei care reflectă realitatea sub aspectele ei cele mai generale. ♦ ~ lingvistică = teorie neopozitivistă care reduce obiectul filozofiei la termenii limbajului. 2. totalitatea principiilor metodologice care stau la baza unui anumit domeniu al științei. ♦ ă culturii = disciplină teoretică relativ autonomă, care se preocupă de definirea genetică, structurală și funcțională a fenomenului culturii. 3. comportare, fel de a reacționa al cuiva în fața unor lovituri, nenorociri etc.; fel de a privi lumea și viața; înțelepciune, stoicism. 4. (fam.) problemă greu de rezolvat. 5. sistem filozofic aparținând unei persoane, școli sau epoci. (< fr. philosophie, gr. philosophia)

PÁSĂ1 s.f. 1. Trecerea mingii prin lovitură unui jucător din aceeași echipă. 2. Înaintare către adversar la scrimă. 3. Miză pe care trebuie s-o depună jucătorii de cărți la fiecare nou tur. 4. Mișcare a mâinii la hipnotizatori. 5. (Mar.) Pasă de navigație = drum navigabil amenajat printr-o zonă de pericole sau printr-un baraj de mine. 6. stare, situație (trecătoare). [< fr. passe].

PÁSĂ s. f. 1. (sport) trecere a mingii prin lovitură, cu piciorul sau cu capul, unui coechipier; passing. ◊ operație de trecere la executarea unui tur de iluzionism; mișcare a mâinii la hipnotizatori. 2. înaintare către adversar, la scrimă. 3. miză pe care trebuie s-o depună jucătorii de cărți la fiecare nou tur. 4. (mar.) culoar navigabil amenajat printr-o zonă cu pericole (stânci, epave etc.) sau printr-un baraj de mine. 5. stare, situație (trecătoare). 6. trecere a metalului forjat în tiparele sau în matrițele care-l fasonează. (< fr. passe, engl. pass)

GÁRDĂ gărzi f. 1) Supraveghere menită să păstreze neschimbată o stare de lucruri; pază; strajă. ~ de noapte. ◊ Medic de ~ medic de serviciu la un spital în afara orelor de lucru. 2) Persoană, grup de persoane sau subunitate militară care păzește un obiectiv sau persoane aflate sub arest; pază; strajă. ◊ ~ de onoare subunitate militară care dă onorurile cu anumite ocazii. ~ personală gardă având însărcinarea de a asigura securitatea unui demnitar. ~ patriotică (sau națională) gardă alcătuită din detașamente de voluntari care participă la asigurarea independenței și securității patriei. 3) (la box, scrimă etc.) Poziție de apărare în vederea evitării unei lovituri. ◊ A se pune în ~ a lua măsurile necesare pentru a ocoli un pericol sau o situație neplăcută. 4) (la săbii, la spade) Apărătoare metalică fixată între mâner și lamă. /<fr. garde



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)