Rezultate din textul definițiilor
BIBLIOGRAFÍE, bibliografii, s. f. 1. Descriere de specialitate a lucrărilor unui autor sau a lucrărilor referitoare la o anumită problemă. 2. Carte care cuprinde o bibliografie (1). 3. Ramură a bibliologiei care se ocupă cu descrierea, aprecierea, sistematizarea și răspândirea publicațiilor. 4. Material informativ asupra unei probleme. [Pr.: -bli-o] – Din fr. bibliographie.

BELELIUBSKI, Nikolai Apollonovici (1845-1922), inginer rus. Prof. univ. la Petersburg. A studiat și folosit, primul în lume, oțelul turnat în construcția podurilor. A stabilit metode de încercare a materialelor de construcții. Lucrări referitoare la mecanică și metalurgie.

BOTEZATU, Radu (1921-1988, n. Iași), geofizician român. M. coresp. al Acad. (1974), prof. univ. la București. Lucrări referitoare la elaborarea de noi metode și procedee de analiză și interpretare fizică a anomaliilor cîmpurilor potențiale („Studiul anomaliei gravimetrice de la Slătioara-Pitești”, „Analiza anomaliilor gravimetrice și magnetice cu ajutorul funcțiilor periodice”).

CUÉNOT [kenó], Lucien (1866-1951), biolog francez. Cercetări în domeniul zoologiei. anatomiei și psihologiei; lucrări referitoare la ereditate și la evoluție.

LITERATÚRĂ ~i f. 1) Creație artistică al cărei mijloc de exprimare este limba literară. ◊ ~ populară creație artistică născută în sânul poporului și transmisă pe cale orală. ~ cultă creație literară a unor autori cunoscuți, transmisă prin scris. 2) Ansamblu de opere literare (ale unei țări, ale unui grup social, ale unei epoci etc.). 3) Ansamblu de lucrări scrise referitor la o anumită problemă sau într-un anumit domeniu. ~ politică. ~ științifică. [G.-D. literaturii] /<fr. littérature, lat. litteratura

ISTORIOGRAFÍE s. f. 1. știință auxiliară a istoriei care studiază dezvoltarea cunoștințelor, perfecționarea metodelor de cercetare, scrierile istorice, știința istoriei (2). 2. totalitatea scrierilor istorice dintr-o anumită țară sau epocă; totalitatea lucrărilor istorice referitoare la o problemă. (< fr. historiographie)

CARDOZA Y ARAGON, Luis (1901-1992), scriitor guatemalez. Preocupări politice și sociale în eseuri („Guatemala, liniile din palma ei”). Lucrări critice, referitoare la pictura mexicană („Pictura contemporană a Mexicului”).

ANTEMĂSURĂTOÁRE, antemăsurători, s. f. Evaluare cantitativă referitoare la o lucrare sau la o operație, făcută (în scris) înaintea executării ei. – Ante- + măsurătoare (după fr. avant-métré).

SEZONIÉR ~ă (~i, ~e) și substantival Care ține de sezon; referitor la sezon. Lucrări ~e. [Sil. -ni-er] /<fr. saisonnier

HIDROAMELIORATÍV, -Ă, hidroameliorativi, -e, adj. referitor la ansamblul de lucrări hidrotehnice de ameliorare a solului. [Pr.: -dro-a-me-li-o-] – Hidro- + ameliorativ.

EDILITÁR, -Ă adj. referitor la administrația, la lucrările de interes public ale unui oraș. [Cf. fr. édilitaire].

ESTIMATÍV, -Ă adj. referitor la prețul unei lucrări, al unui lucru; referitor la o estimare; estimatoriu. [< fr. estimatif].

EDILITÁR, -Ă adj. referitor la administrația, la lucrările de interes public ale unui oraș. (< fr. édilitaire)

GANTT [gænt], Henry Laurence (1861—1919), inginer american. Pionier în domeniul managementului. I se datorează diagrama G., referitoare la controlul producției. Lucrări: „Muncă, salarii și profituri“, „Organizarea muncii“.

DECANÁL, -Ă I. adj. referitor la decanat. II. s. f. lucrare scrisă la facultățile tehnice, echivalând cu un examen parțial. (< fr. decanal)

MATERIÁL2 ~e n. 1) Totalitate de materii prime sau de semifabricate din care se produc diverse obiecte. 2) Produs textil; țesătură; materie. 3) Ansamblu de date (informații, documente etc.) necesare pentru realizarea unei lucrări literare sau științifice. 4) Totalitate de fapte, date sau informații (referitoare la o anumită problemă sau domeniu de activitate). [Sil. -ri-al] /<fr. matériel, lat. materialis

MEMORIALÍSTIC, -Ă I. adj. referitor la memorialistică. II. s. f. gen de scrieri care cuprinde memorii; toalitatea lucrărilor de acest gen. (< memorial + -istic/ă/)

ORGÁNIC, -Ă adj. 1. care ține de structura, esența, funcțiile unui organ(ism); referitor la organe și organisme. ◊ unitar, inseparabil. ◊ (fig.) care se referă la structura unei lucrări, a unui tratat. 2. care intră în compoziția chimică a organismului viețuitoarelor. ♦ chimie ~ă = parte a chimiei care studiază compușii carbonului cu hidrogenul și derivații acestora. (< fr. organique, lat. organicus)

BIBLIOGRAFÍE, bibliografii, s. f. 1. Listă a scrierilor referitoare la o problemă; înșirare a operelor unui autor, cu indicarea diferitelor ediții; totalitatea lucrărilor scrise asupra unei anumite probleme. ◊ Bibliografie critică = bibliografie care conține aprecieri critice asupra scrierilor înșirate. 2. Carte care cuprinde repertorii bibliografice. ♦ Listă a tipăriturilor recent apărute. 3. Știință care se ocupă de probleme legate de tipărituri (vechi). 4. Material informativ asupra unei probleme. [Pr.: -bli-o] – Fr. bibliographie (<gr.).

HIDROTÉHNIC, -Ă I. adj. referitor la hidrotehnică. II. s. f. ramură a tehnicii care studiază aplicațiile practice ale energiei hidraulice, precum și lucrările de prevenire a distrugerilor provocate de ape. (< fr. hydrotechnique, /II/ germ. Hidrotechnik)

MECÁNIC, -Ă adj. 1. Acționat de o mașină sau de un mecanism. 2. referitor la mecanică (2) [în DN]. 3. (Despre o acțiune, un gest) Făcut automat; reflex, mașinal. // s.m. Lucrător specialist în lucrări de mecanică, în reparații de mașini, de instalații etc. ♦ Conducător al unei locomotive. [Var. mehanic, -ă adj. / cf. fr. mécanique, germ. Mechanik, lat. mechanicus, gr. mechanikos].

ICONOGRAFÍE s.f. Disciplină care se ocupă cu descrierea și studiul operelor realizate în diverse arte plastice; studiu al operelor de artă plastică cu o anumită tematică. ♦ Colecție de imagini, de reprezentări referitoare la un anumit subiect (o personalitate, o epocă, o temă etc.). ♦ Totalitatea reproducerilor de portrete care ilustrează o lucrare (științifică). [Gen. -iei. / < fr. iconographie, cf. lat. iconographia < gr. eikon – imagine, graphia – scriere].

CLÁSIC, -Ă adj. 1. referitor la lumea antică greco-latină; caracteristic antichității greco-latine. ♦ Conform normelor artei antice greco-latine. 2. Privitor la clasicism (1). 3. (Despre o lucrare, o operă de artă) Care servește ca model de perfecțiune, ajuns la perfecțiune. ♦ (și s.m.; despre scriitori, artiști etc.) Care aparține clasicismului greco-latin sau francez; considerat perfect, care a atins un înalt nivel de perfecțiune, care aparține unei epoci considerate perfectă, model. 4. Care are loc în mod obișnuit în anumite circumstanțe; obișnuit; tipic, caracteristic. [Cf. fr. classique, it. classico, lat. classicus].

MECÁNIC, -Ă I. adj. 1. referitor la mecanică (III). 2. acționat de o mașină, de un mecanism. 3. (despre o acțiune, un gest; și adv.) făcut automat; mașinal. II. s. m. lucrător specialist în lucrări de mecanică, în reparații de mașini, de instalații etc. ◊ conducător al unei locomotive; motorist. III. s. f. 1. știință care studiază legile mișcării și ale repausului corpurilor. ♦ ă fluidelor = hidromecanică; ~ cerească = ramură a astronomiei care studiază mișcarea corpurilor cerești. 2. tehnica procedeelor în care intervin fenomene mecanice; mecanotehnică. 3. (fig.) combinație. (< fr. mécanique, it. mecanico, germ. Mechenik/er/, lat. mecanicus, germ. Mechenik/er/)

SICILIÁN, -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor) din Sicilia. II. adj. 1. referitor la Sicilia. 2. apărare ~ă = sistem de apărare la jocul de șah; casată ~ă = numele unui sortiment de casată. ◊ (s. n.) dialect din Italia meridională, vorbit în Sicilia. III. adj., s. n. (din) etajul inferior al pleistocenului din bazinul Mării Mediterane. IV. s. f. 1. vechi dans italian cu mișcare moderată; melodia corespunzătoare. 2. (în sec. XVII-XVIII) parte lentă a lucrărilor instrumentale (sonată, concert); formă a ariilor lirice. (< fr. sicilien, it. siciliano)

GEN s.n. 1. Fel, soi, varietate. ♦ Fel de a fi, manieră, atitudine specifică. 2. Diviziune a creațiilor artistice în care intră opere cu trăsături comune în ceea ce privește forma, stilul, subiectul, tema etc. ♦ Fiecare dintre diviziunile în care se clasifică operele literare. ♦ Stil personal, manieră de a compune. 3. Totalitatea lucrărilor muzicale clasificate în funcție de tematică, mijloace de exprimare etc. 4. Categorie gramaticală exprimată prin forma pe care o iau cuvintele pentru a arăta sexul ființelor și care s-a extins prin analogie și la substantivele nume neînsuflețite, precum și la cuvintele flexibile care determină substantivele. 5. (Biol.) Subdiviziune a unei familii care cuprinde mai multe specii sau varietăți cu trăsături comune importante. // (Și în forma geno-) Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) neam”, „origine”, „generație”. [< lat. genus].



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)