Rezultate din textul definițiilor
FERONERIE s. f. arta a lucrarii fierului prin ciocanire si modelare la cald. ◊ lucrare artistica din fier. (< fr. ferronnerie)
PICTURA, (2) picturi, s. f. 1. Ramura a artelor plastice care interpreteaza realitatea in imagini vizuale, prin forme colorate, bidimensionale, desfasurate pe o suprafata plana. 2. lucrare artistica executata de un pictor: tablou, panza. ♦ Ansamblul creatiilor plastice care definesc personalitatea unui pictor. ♦ Ansamblul operelor, stilurilor si procedeelor specifice pictorilor dintr-o tara, dintr-o epoca, dintr-o scoala etc. 3. Fig. Descriere sugestiva (intr-o opera beletristica) a fizicului si a caracterului personajelor, a unor scene din viata reala si din natura etc. – Din lat. pictura.
FERONERIE, feronerii, s. f. lucrare artistica executata din fier prin ciocanire sau prin deformare la cald, din care rezulta grilaje ornamentale, balustrade etc. – Din fr. ferronnerie.
CONCERT ~e n. 1) Interpretare in fata publicului a unor lucrari artistice. 2) Compozitie muzicala ampla, scrisa pentru unul sau mai multe instrumente solistice cu acompaniament de orchestra. /<fr. concert, it. concerto
CONTINUT ~uri n. 1) Substanta care se gaseste in interiorul unui recipient sau in alt spatiu limitat. ~ul sticlei. 2) filoz. Totalitate a elementelor care constituie esenta lucrurilor; fond. 3) Latura conceptuala a unei lucrari artistice. ~ul cartii. 4) lingv. Planul intern (semantic, conceptual, notional) la unele unitati lingvistice. /v. a contine
INTRIGA ~gi f. 1) Actiune reprobabila, intreprinsa pe ascuns pentru a starni vrajba sau a zadarnici ceva; uneltire. 2) Ansamblu de evenimente si conflicte principale care constituie subiectul unei lucrari artistice. /<fr. intrigue, germ. Intrige
PLAGIAT ~e n. 1) v. A PLAGIA. 2) lucrare (artistica, stiintifica) straina prezentata drept personala. /<fr. plagiat
SCHITA ~e f. 1) Plan redus, care contine o viziune de ansamblu asupra unei lucrari; schema. 2) Varianta initiala a unei lucrari artistice sau stiintifice; ciorna; concept. 3) Creatie literara epica in proza, care reda o intamplare scurta. /<fr. esquisse
TABLOU ~ri n. 1) lucrare artistica (pictura, desen, gravura) inramata si atarnata pe perete in scop decorativ. ◊ A ramane ~ a ramane perplex, uluit; a inlemni. 2) fig. Priveliste care impresioneaza prin frumusete si pitoresc. 3) fig. Descriere (orala sau in scris) a unei privelisti. 4) Parte dintr-un act al unei piese de teatru (care se desfasoara intr-un decor propriu). 5) tehn. Panou pe care sunt montate aparatele cu ajutorul carora se pun in functiune diferite masini sau se controleaza functionarea lor. ~ de bord. [Sil. ta-blou] /<fr. tableau
TRAMA ~e f. livr. 1) Fir de matase obtinut prin rasucirea mai multor fire si intrebuintat ca batatura. 2) Subiectul unei lucrari artistice (piesa de teatru, film, opera etc.). 3) fig. Actiune dusmanoasa, pusa la cale in taina; uneltire; intriga. /<fr. trame
FERONERIE s.f. lucrare artistica din fier (care intra in constructia unui edificiu). ♦ Mestesugul prelucrarii fierului. [Gen. -iei. / < fr. feronnerie].
SUPRATEMA s.f. Ideea directoare a unei lucrari artistice, a unui spectacol; supraproblema. [< supra- + tema].
CROCHIU s.n. Schita sumara a unui plan, a unui desen etc. ♦ (P. ext.; rar) Schitarea unei lucrari artistice sau literare. [Pron. -chiu. / < fr. croquis].
SUPRATEMA s. f. ideea directoare a unei lucrari artistice, a unui spectacol; supraproblema. (< supra1- + tema)
artist, -a s. (fr. artiste, it. artista). Cel ce exercita o arta liberala, ca pictor, sculptor s. a. Care lucreaza artistic. Artist dramatic (sau numai artist), titlu pretins mai onorabil de cit actor, actrita. V. maiestru.
CICLIC, -A, ciclici, -e, adj. 1. Care se desfasoara in cicluri sau apartine unui ciclu; periodic. ♦ (Despre lucrari muzicale, artistice) Care este alcatuit din mai multe parti independente. ♦ (Despre compuse chimice) Care are catenele in forma de ciclu (2). 2. (Bot.; despre flori) La care toate elementele sunt dispuse in verticil. – Din fr. cyclique.
EPIGRAF, epigrafe, s. n. Scurt fragment, de obicei dintr-o opera celebra, in versuri sau in proza, pus la inceputul unei carti sau al unui capitol pentru a indica in mod concis ideea artistica a lucrarii sau a capitolului respectiv; moto2. ♦ Scurta inscriptie pe fatada unei constructii, a unui monument, a unui edificiu antic etc. – Din fr. epigraphe.
TEMATICA, tematici, s. f. Totalitatea temelor sau tema esentiala a unei lucrari literare, artistice, stiintifice, a unui curent literar, a unei epoci etc. – Fr. thematique. (< gr.).
TEMATIC, -A, tematici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care tine de o tema, privitor la o tema, facut pe anumite teme. 2. Adj. (In sintagma) Vocala tematica = vocala care nu poate fi considerata nici sufix, nici desinenta, si care, adaugata la radacina unui cuvant, formeaza impreuna cu aceasta o tema. 3. S. f. Totalitatea temelor sau tema esentiala a unei lucrari literare, artistice, stiintifice, a unui curent literar, a unei epoci etc. – Din (1, 2) fr. thematique, (3) germ. Thematik.
DEMARCAJ ~e n. 1) v. A DEMARCA. 2) Prezentare a unei lucrari straine (artistice sau stiintifice) drept creatie personala. /<fr. demarquage
lucrare ~ari f. 1) v. A LUCRA. 2) Opera artistica sau stiintifica. 3) Efort fizic sau mintal pentru a realiza ceva. ~area pamantului. 4) fig. Traducere in viata; infaptuire; realizare. [Sil. lu-cra-] /v. a lucra
P*********E ~i f. 1) Interpretare obscena si imorala a problemelor legate de s*x. 2) lucrare pretins artistica (scriere, desen, pictura, fotografie etc.), care prezinta scene obscene destinate a fi comunicate publicului. 3) Fapta sau vorba obscena. /<fr. p**********e
TEMA ~e f. 1) Idee fundamentala tratata intr-o lucrare (stiintifica, artistica etc.). ~ actuala. 2) Fraza sau peisaj care formeaza desenul melodic sau ritmic al unei compozitii muzicale; motiv. ~ cu variatii. 3) lucrare scrisa data spre executare (acasa) elevilor sau studentilor. 4) lingv. Parte a cuvantului care, pe langa radacina, poate cuprinde sufixe sau prefixe si este comuna formelor flexionare ale cuvantului. ~ nominala. ~ verbala. [G.-D. temei] /<lat., ngr. thema, fr. theme, germ. Thema
IDEE s.f. 1. Forma de reflectare, de reprezentare generalizata a realitatii in constiinta; notiune, concept. 2. Gandire, conceptie, fel de a vedea. 3. Conceptie de baza care se desprinde dintr-o lucrare literara, artistica etc.; conceptie fundamentala. ♦ Gand, opinie, parere, convingere, judecata. ◊ Idee fixa = imagine, gand care revine mereu in mintea unei persoane. ♦ Intentie, plan. [Pron. -de-e. / cf. fr. idee, it. idea, gr., lat. idea < idein – a vedea].
IDEE s. f. 1. forma de reflectare, de reprezentare generalizata a realitatii in constiinta; notiune, concept. ♦ a avea ~ = a avea cunostinte (sumare), a fi informat despre... 2. gandire, conceptie, fel de a vedea. 3. conceptie de baza care se desprinde dintr-o lucrare literara, artistica etc. ♦ gand, opinie, parere, convingere, judecata. ♦ ~ fixa = imagine, gand care revine mereu in mintea cuiva. 4. intentie, plan, proiect. ♦ o ~ (de) = o cantitate mica, putin. (< fr. idee, lat., gr. idea)
arta f., pl. e (lat. ars, artis). Exprimarea emotiunilor superioare pin [!] cuvinte, sunete, colori [!] sau forma (ceia ce, impreuna cu literele si stiintele, constituie una din cele mari [!] diviziuni ale activitatii omenesti): arta poeziii, muzicii, picturii, sculpturii. Stiinta: arta medicinei. Maiestrie, gust artistic: a lucra cu arta. Artele liberale, cele in care se lucreaza cu inteligenta. Artele mecanice, cele care depind de mina. Artele frumoase, pictura si sculptura sau si muzica. V. belearte.
AUTOPASTISA, autopastisez, vb. I. Tranz. si refl. A copia genul sau procedeele artistice folosite in lucrari proprii. [Pr.: a-u-] – Auto1- + pastisa.
PASTISA s. f. lucrare literara sau artistica lipsita de originalitate, in care se imita stilul, maniera de lucru a unui scriitor sau artist ilustru; imitatie fara valoare. ◊ (p. ext.) parodie. (< fr. pastiche)
BARCSAY [bɔrtʃɔi], Jeno (1900-1988), pictor ungur. Mozaicuri cu elemente abstracte (Teatrul National din Budapesta). lucrari teoretice („Anatomia artistica”, „Spatiu si forma”).
DEBUT, debuturi, s. n. Inceputul (primele manifestari, primii pasi ai) cuiva intr-o profesiune, intr-o activitate (artistica, literara etc.); opera, lucrare ce constituie acest inceput. – Din fr. debut.
SCULPTURA, sculpturi, s. f. 1. Ramura a artelor plastice care isi propune sa creeze imagini artistice in trei dimensiuni, prin cioplirea sau modelarea unui material. ♦ Fel de a sculpta caracteristic unei scoli, unei epoci, unui popor sau unui sculptor. 2. Opera artistica din domeniul sculpturii (1), lucrare a unui sculptor; ornament sculptat. – Din fr. sculpture, lat. sculptura.
DEBUT ~uri n. 1) Prima incercare, pe care o face cineva intr-un anumit domeniu de activitate (in special, literara si artistica); inceput de cariera. 2) lucrare care marcheaza intrarea cuiva intr-o profesiune. /<fr. debut
NIVEL1 ~uri n. 1) Inaltime a unui loc in raport cu un plan orizontal dat. ◊ ~ul marii nivelui zero al marii in raport cu care se determina altitudinile formelor de relief. Curba (sau linie) de ~ linie de pe harta care uneste punctele cu aceeasi altitudine. Pasaj de ~ punct de intretaiere, la aceeasi altitudine, a doua cai de comunicatie. 2) Fiecare dintre partile care cuprind incaperile de pe acelasi plan orizontal dintr-o cladire; etaj; cat. 3) fig. Treapta de dezvoltare a ceva; masura in care se manifesta evolutia unui lucru. ~ de dezvoltare. ~ stiintific. ~ artistic. ~ intelectual. ◊ ~ de trai (sau ~ul vietii) masura in care sunt satisfacute necesitatile materiale si spiri-tuale ale populatiei unei tari, intr-o anumita perioada de timp; grad al bunastarii. La acelasi ~ pe aceeasi treapta; pe acelasi plan. A fi la ~ a corespunde (perfect) cerintelor. 4) geol. Subdiviziune a etajelor si a subetajelor. 5) fiz. tehn. Valoare a unei marimi in raport cu o valoare de referinta. ~ de energie. /v. a nivela
COLABORATOR, -OARE s.m. si f. Cel care colaboreaza cu cineva la o lucrare, la elaborarea unei opere stiintifice, artistice etc. ♦ Cel care lucreaza intr-o institutie, fara a fi salariatul ei permanent. [Cf. fr. collaborateur].
INTRODUCERE, introduceri, s. f. Actiunea de a (se) introduce si rezultatul ei. 1. Bagare, varare. ♦ Includere, inserare, inglobare; punere in practica. 2. Capitol al unei lucrari sau parte de la inceputul ei, in care se prezinta, in linii generale, intentiile acesteia, elementele sau notiunile fundamentale necesare intelegerii ei; introductie. ♦ Partea de la inceput a unei compozitii (artistice), a unei scrisori etc. 3. lucrare stiintifica in care se expun notiunile generale, elementare sau pregatitoare ale unui domeniu de cunostinte. – V. introduce.
PONCIF ~uri n. livr. 1) Creatie artistica ordinara, lipsita de originalitate. 2) Lucru banal; banalitate. /<fr. poncif
TEATRU s. n. I. 1. arta de a reprezenta in fata unui public un spectacol dramatic, muzical, coregrafic etc. 2. institutie artistica destinata reprezentarii spectacolelor. 3. totalitatea lucrarilor dramatice ale unui popor sau autor; dramaturgie. 4. profesiunea de actor sau de regizor. 5. spectacol, reprezentatie scenica. ♦ a face (sau a juca) ~ = a se preface. II. loc unde se petrece, se desfasoara un eveniment, o actiune. ♦ ~ de razboi = vast spatiu terestru, maritim, aerian in care se duc actiuni militare de mare importanta politico-strategica; (in trecut) ~ de operatii = teritoriu unde se desfasoara actiuni de lupta. (< fr. theatre, lat. theatrum, gr. theatron, germ. Theater)
PROGRAMATIC ~ca (~ci,~ce) 1) Care contine o schita de program. Articol ~. 2) Care este inclus intr-un program. Idee ~ca. 3) Care se realizeaza in conformitate cu un program. Concert ~. ◊ Muzica (sau lucrare, compozitie) ~ca muzica (sau lucrare, compozitie) compusa conform unui program artistic. /<germ. programmatisch
TEORIE ~i f. 1) Sistem de principii, de idei, obtinute prin generalizarea experientei umane, care reflecta legitatile naturii, societatii si gandirii. 2) Totalitate a tezelor generalizate dintr-un domeniu al cunoasterii (stiintifice sau artistice). ~ea relativitatii. 3) Conceptie asupra unui lucru, formata la o persoana sau la un grup de persoane. ◊ In ~ in mod abstract, speculativ. [G.-D. teoriei; Sil. te-o-] /<ngr. theoria, lat. theoria, fr. theorie
OPERA1, opere, s. f. 1. Actiune constienta indreptata spre un anumit scop; rezultat al unei activitati creatoare; lucrare, fapta. 2. lucrare originala de arta, de stiinta etc.; creatie (artistica). ♦ (La sg., cu sens colectiv) Totalitatea lucrarilor unui artist sau ale unui om de stiinta, ale unui creator in general. – Din lat., it. opera.
FANTEZIE ~i f. 1) Facultatea de a-si inchipui ceva in mod creator; imaginatie creatoare. 2) Dorinta iesita din comun; gust bizar; capriciu. 3) Opera de imaginatie in care creatia artistica nu este supusa unor reguli formale. 4) Lucru nascocit. 5) Piesa muzicala instrumentala de forma libera. [G.-D. fanteziei] /<fr. fantaisie
OBIECT ~e n. 1) Corp solid, cunoscut direct cu ajutorul simtului. 2) Bun material rezultat din procesul muncii. ~ de consum. ~ de uz casnic. 3) Materie asupra careia este orientata activitatea spirituala sau artistica. ~ de cercetare. ~ de descriere. 4) Fiinta sau lucru pentru care cineva manifesta un sentiment. ~ de admiratie. 5) Disciplina de studiu intr-o institutie de invatamant. 6) filoz. Corp sau fenomen existent in realitate, in afara subiec-tului si independent de constiinta acestuia. 7) lingv. Parte de propozitie care indica asupra cui este orientata actiunea verbului; comple-ment. [Sil. o-biect] /<lat. obiectum, germ. Objekt
COMUNICARE s.f. 1. Actiunea de a comunica si rezultatul ei. 2. Instiintare, informatie, stire; raport. 3. Contact, relatie, legatura. 4. Prezentare intr-un cerc restrans de specialisti a unei contributii personale intr-o problema stiintifica; lucrare care face obiectul unei comunicari. ◊ Comunicare artistica = transmitere a mesajului artistic de la creator la receptor prin intermediul operei de arta. [< comunica].
MOZAIC1, mozaicuri, s. n. 1. lucrare de tehnica decorativa, care consta in asamblarea artistica a unor bucati mici de marmura, de ceramica, de sticla, de smalt etc. de diferite culori, lipite intre ele cu mortar sau cu mastic. 2. Fig. Amestec de elemente eterogene. 3. Viroza a plantelor, manifestata prin aparitia unor pete decolorate pe frunze, care alterneaza cu portiuni colorate normal, avand aspectul de mozaic (1). – Din fr. mosaique, it. mosaico.
FILM ~e n. 1) Ansamblu de imagini fotografice succesive, cu subiect comun, inregistrate pe o pelicula si reproduse pe ecran. ~ artistic. 2) Banda pe care s-a inregistrat o lucrare cinematografica. 3) Pelicula folosita in fotografie. /<fr. film
DEXTERITATE, (2) dexteritati, s. f. 1. Abilitate, dibacie, indemanare (fizica). 2. (Iesit din uz) Obiect de invatamant (desen, muzica, caligrafie, gimnastica, gospodarie, lucru de mana) avand drept scop sa dezvolte insusirile artistice si indemanarea practica a elevilor. – Din fr. dexterite, lat. dexteritas, -atis.
AUTOR, -OARE s. m. f. 1. cel care face un lucru, o actiune etc. 2. creator al unei opere literare, artistice, al unei inventii. (< fr. auteur, lat. auctor)
PRODUCTIE s.f. 1. Activitatea sociala in care oamenii, reciproc legati prin raporturi economice, produc bunuri materiale necesare pentru existenta societatii. 2. Totalitatea produselor obtinute in procesul muncii intr-o perioada de timp si intr-un anumit sector. 3. lucrare, creatie, opera (literara, de arta sau de stiinta). 4. Manifestare artistica organizata la sfarsitul unui an scolar. [Gen. -iei, var. productiune s.f. / cf. fr. production, it. produzione].
EDITIE ~i f. 1) Totalitate a exemplarelor unei lucrari tiparite cu acelasi zat tipografic. ~ completa. Prima ~. 2) Competitie sportiva sau artistica care face parte dintr-o serie periodica stabila. [G.-D. editiei; Sil. -ti-e] /<fr. edition, lat. editio, ~onis
DETALIU s.n. Element (neesential) al unui intreg; amanunt. ◊ In detaliu = amanuntit; (a vinde) in detaliu = (a vinde) cu bucata, cu amanuntul. ♦ lucru marunt, lipsit de importanta; fleac, nimic. ♦ Parte a unei opere artistice care poate fi considerata si izolat. [Pron. -liu, var. detai s.n. / < fr. detail, cf. it. dettaglio].
INTERPRETARE s.f. 1. Actiunea de a interpreta si rezultatul ei; comentare, explicare, explicatie. ♦ Comentare si explicare critica a unui text (vechi). ◊ Interpretare artistica = act creator prin care se reda prin mijloace adecvate continutul unei lucrari dramatice, coregrafice, muzicale sau a unui scenariu cinematografic. 2. Operatie logica prin care variabilele dintr-o formula sunt inlocuite cu valori corespunzatoare lor. [< interpreta].
DETALIU s. n. element neesential al unui lucru; amanunt. ♦ in ~ = amanuntit. ◊ lucru marunt, lipsit de importanta, secundar. ◊ parte a unei opere literare sau artistice care poate fi considerata si izolat. (< it. dettaglio, fr. detail)
TEMA s. f. 1. subiect, problema principala care se dezvolta intr-o expunere; aspect al vietii care se reflecta intr-o opera artistica. 2. motiv melodic al unei compozitii muzicale pe care se compun variatiunile. 3. lucrare scrisa data elevilor pentru aplicarea cunostintelor. 4. (lingv.) parte a unui cuvant alcatuit din radacina (impreuna cu prefixele si sufixele), comuna numai unuia si aceluiasi cuvant. 5. (mil.) ~ tactica = plan stabilit pentru a servi ca baza studiului teoretic sau practic, cu sau fara trupe, al unei operatii de razboi. (< fr. theme, lat., gr. thema, it. tema)
PROPRIETATE, proprietati, s. f. 1. Stapanire deplina asupra unui bun; (concr.) bun material stapanit, mai ales pamant (agricol) sau imobil, in baza unui drept recunoscut. ◊ Proprietate literara (sau artistica) = drept de care se bucura un autor de a dispune dupa voie de operele sale literare sau artistice, putandu-le edita, reproduce etc. 2. Trasatura predominanta care caracterizeaza o fiinta, un lucru, un fenomen etc. si care diferentiaza o fiinta de alta, un lucru de altul etc.; caracteristica, trasatura, insusire. 3. Calitate a unui cuvant, a unui termen, a stilului etc. de a reda exact ideea sau notiunea exprimata. [Pr.: -pri-e-] – Din fr. propriete, lat. proprietas, -atis.
FINAL, -A, finali, -e, adj., subst. 1. Adj. Care reprezinta sfarsitul, incheierea, care marcheaza ultima faza (a unei lucrari, a unui proces, a unei actiuni, a unui eveniment etc.); care se afla in urma, la sfarsit. ♦ (Substantivat, f.) Ornament tipografic care se plaseaza la sfarsitul unei carti, al unui capitol etc. ♦ (Substantivat, f.) Sunet de la sfarsitul unui cuvant, al unei propozitii etc. 2. S. n. Incheiere, sfarsit al unei actiuni. al unei intamplari, al unei lucrari etc. 3. S. f. Ultima faza a unei competitii sportive, a unui concurs artistic, stiintific etc. cu caracter eliminatoriu. 4. Adj. (Lingv.; despre propozitii, complemente, conjunctii) Care indica scopul, finalitatea. – Din fr. final, lat. finalis.
FACTURA1 s.f. Fel particular in care este facut un lucru; structura, constitutie (psihica, morala etc.). ♦ Felul in care este alcatuita o opera artistica. [< fr. facture, cf. lat. factura – fel de a face ceva].
FACTURA1 s. f. 1. fel particular in care este facut un lucru; structura, constitutie (psihica, morala etc.) 2. felul in care este alcatuita o opera artistica. (< fr. facture, lat. factura)
PIESA s. f. 1. parte, portiune, bucata a unui tot. 2. parte a unui mecanism, a unei masini etc., care se poate demonta. 3. moneda, ban. 4. ~ anatomica = parte dintr-un cadavru preparata pentru studiu. 5. fiecare dintre hartiile, dintre actele unui dosar. 6. obiect, opera artistica expusa intr-un muzeu, la o expozitie etc., parte dintr-o colectie. 7. lucrare dramatica in care predomina dialogul si care se reprezinta pe scena. 8. compozitie muzicala. (< fr. piece)
PRODUCTIE s. f. 1. activitate sociala in care oamenii, reciproc legati prin raporturi economice, produc bunuri materiale. ◊ compartiment intr-o intreprindere care se ocupa de aspectele organizatorice, economice si administrative ale productiei (1). 2. rezultatul productiei (1); totalitatea produselor obtinute in procesul muncii intr-o perioada de timp si intr-un anumit sector. 3. lucrare, creatie, opera. ◊ creare a unui film; realizarea lui materiala; filmul insusi. 4. manifestare artistica organizata la sfarsitul unui an scolar. (< fr. production)
REDA vb. tr. 1. a da din nou cuiva un lucru, o situatie etc.; a restitui. 2. (fig.) a exprima ceva prin diverse mijloace artistice, a descrie; a reproduce. (dupa fr. redonner)
AUTOR, -OARE s.m. si f. Creator al unei opere literare, artistice etc. ♦ Cel care a inventat, a produs ceva. ♦ Cel care este cauza unui lucru, a unei actiuni etc. [Pron. a-u-. / < lat. auctor, cf. it. autore, fr. auteur].
PALETA, palete, s. f. 1. Placa de lemn, de portelan etc., prevazuta cu o deschizatura pentru a putea fi tinuta cu mana, pe care pictorii isi intind si isi amesteca vopselele cand lucreaza. ♦ Fig. Gama cromatica specifica unui pictor sau unei picturi; cromatica, colorit; p. ext. maiestrie artistica a pictorului; p. gener. maiestrie artistica. 2. Lopatica rotunda sau ovala de lemn, de obicei acoperita cu cauciuc sau cu pluta, cu care se loveste mingea in tenisul de masa. 3. Piesa (plata) de forme variate, folosita ca suport, ca unealta de presat, de netezit etc. sau la diferite mecanisme si instrumente. ♦ Pala2 (De dimensiuni mici). – Din fr. palette.
lucrare, lucrari, s. f. 1. Actiunea de a lucra si rezultatul ei; munca, activitate. ◊ Expr. A pune in lucrare = a incepe executarea, a pune in practica. ♦ (Inv.) Munca, activitate, efort pentru a realiza ceva. ♦ (Concr.) Lucru realizat printr-o munca fizica sau intelectuala. ♦ Studiu scris asupra unui anumit subiect; scriere, opera artistica sau stiintifica. ♦ Spec. Operatie sau ansamblu de operatii efectuate cu ajutorul masinilor, utilajelor etc., precum si materialele si manopera respectiva, in vederea realizarii, repararii, transformarii etc.; sistem tehnic realizat printr-o astfel de operatie. ◊ lucrarea solului = ansamblul lucrarilor de arat, grapat etc. executate in vederea crearii unor conditii optime de incoltire si de crestere a plantelor. lucrarea pamantului = agricultura. 2. Infaptuire, realizare. 3. Fig. (Rar) Lucratura (2). – V. lucra.
CRITICA, critic, vb. I. Tranz. A dezvalui lipsurile, greselile, defectele unor persoane, ale unei opere, ale unor stari de lucruri (aratand cauzele si indicand mijloacele de indreptare). ♦ A aprecia valoare etica, artistica etc. a unei opere. ♦ A arata cu rautate (sau cu exagerare) partile slabe ale unui lucru sau ale unei persoane; a comenta in chip rautacios, nascocind lipsuri si greseli; a barfi. – Din fr. critiquer.
PIESA s.f. 1. Parte, portiune, bucata a unui tot (cu care formeaza o unitate). 2. Parte a unui mecanism, a unei masini etc., care se poate demonta. 3. Moneda, ban. 4. Piesa anatomica = parte dintr-un cadavru preparata pentru studiu. 5. Fiecare dintre hartiile, dintre actele unui dosar. 6. Obiect, opera artistica expusa intr-un muzeu, la o expozitie etc. sau care face parte dintr-o colectie. 7. lucrare dramatica in care predomina dialogul si care se reprezinta pe scena. 8. Compozitie, bucata muzicala. [Pron. pie-. / < fr. piece].
IMAGINE, imagini, s. f. 1. Reflectare de tip senzorial a unui obiect in mintea omeneasca sub forma unor senzatii, perceptii sau reprezentari; spec. reprezentare vizuala sau auditiva; (concr.) obiect perceput prin simturi. 2. Reproducere a unui obiect obtinuta cu ajutorul unui sistem optic; reprezentare plastica a infatisarii unei fiinte, a unui lucru, a unei scene din viata, a unui tablou din natura etc., obtinuta prin desen, pictura, sculptura etc. ♦ Reflectare artistica a realitatii prin sunete, cuvinte, culori etc., in muzica, in literatura, in arte plastice etc. 3. (Fiz.) Figura obtinuta prin unirea punctelor in care se intalnesc razele de lumina sau prelungirile lor reflectate sau refractate. [Var.: (rar) imagina, -i s. f.] – Din lat. imago, -inis (cu sensuri dupa fr. image).
FASCICULA ~e f. 1) Parte a unei lucrari de mari proportii, care se publica pe etape in brosuri succesive. 2) Brosura care contine o parte dintr-o opera artistica, publicata in fragmente succesive. 3) Coala tipografica faltuita. [G.-D. fasciculei] /<fr. fascicule
ACUARELA (‹ fr., it. {i}) s. f. 1. Tehnica picturala in care se folosesc culori diluate in apa, cu efecte de transparenta. Infloritoare in arta europeana a sec. 18 si 19 (W. Turner, J. Constable, G. Rouault, M. Fortuni, A. Menzel s.a.), a. cunoaste o dezvoltare accentuata in arta romaneasca din secolul trecut (A. Chladek, I. Negulici, Misu Popp s.a.). Se remarca a. lui Carol Popp de Szathmari. Valoroase sint a. lui Th. Aman, N. Grigorescu, St. Luchian, N. Tonitza, Fr. Sirato, N. Darascu, Nutzi Acontz s.a., iar cu Max Arnold a. atinge o culme a calitatii artistice. In arta contemporana, se consacra a. Maria Constantin, Clara Cantemir, Balogh Lajos, I. Murariu, un loc deosebit ocupindu-l lucrarile lui Corneliu Baba, de o exceptionala forta expresiva. ♦ Pictura executata in aceasta tehnica. 2. Vopsea solida folosita in a. (1).
MAIESTRIE, (2, 3) maiestrii, s. f. 1. Pricepere, iscusinta deosebita; talent, dibacie, arta. ◊ Maiestrie artistica = totalitatea elementelor pe care le pune in valoare artistul in procesul desavarsirii unei opere literare sau de arta. 2. (Inv.; concr.) lucrare, opera, creatie. ♦ Lucru care denota iscusinta sau mestesug in executie; unealta, instrument, aparat ingenios. 3. Meserie, mestesug (care cere pricepere). [Pr.: ma-ies-] – Maiestru + suf. -ie.
REDA, redau, vb. I. Tranz. A da2 din nou cuiva un lucru, o situatie etc.; a restitui. 2. Fig. A descrie, a exprima ceva prin viu grai, prin scris sau prin diverse mijloace artistice; a reproduce. – Din re- + da (dupa fr. redonner).
REDA, redau, vb. I. Tranz. 1. A da din nou cuiva un lucru, o situatie etc.; a restitui. 2. Fig. A descrie, a exprima ceva prin viu grai, prin scris sau prin diverse mijloace artistice; a reproduce. – Re1- + da (dupa fr. redonner).
BRIGADA s. f. 1. formatiune (stabila) de lucru format din muncitori, organizata pentru anumite sarcini de productie. ◊ formatiune de politie intr-un anumit scop, cu un anumit profil. ◊ ~ artistica = echipa de artisti amatori care prezinta programe scurte, inspirate din viata colectivului din care fac parte. 2. echipa de specialisti care controleaza si indruma activitatea unei institutii, intreprinderi etc. 3. mare unitate militara din doua sau trei regimente din aceeasi arma, mai mica decat divizia. ◊ mare unitate navala din sase-noua nave mijlocii (distrugatoare, submarine) sau doua-trei nave mici (vedete) ◊ ~azi internationale = mari unitati militare constituite in Spania din voluntari de diferite nationalitati in razboiul din 1936-1939. 4. subunitate silvica din mai multe cantoane (3) si supravegheata de un brigadier (2). (< fr. brigade, rus. brigada)
CAPODOPERA s.f. 1. (In evul mediu) lucrare pe care un mestesugar trebuia s-o execute si s-o supuna unui juriu spre a obtine titlul de maistru. 2. Opera artistica de o valoare deosebita. [Var. capdeopera s.f. / < it. capodopera].
COMPUNERE ~i f. 1) v. A COMPUNE. 2) lingv. Procedeu sintactico-morfologic de formare a unui cuvant nou prin reunirea a doua sau a mai multor cuvinte. 3) mat. Operatie de determinare a rezultantei a doi sau mai multi vectori. 4) lucrare pe o tema literara sau libera scrisa de un elev cu scopul verificarii cunostintelor lui. 5) inv. Rezultat al unui proces de creatie artistica; compozitie. [G.-D. compunerii] /v. a compune
A CRITICA critic tranz. 1) (persoane, stari de lucru) A examina evidentiind defectele si cauzele aparitiei, indicand si mijloacele de inlaturare. 2) (opere de arta) A aprecia critic, subliniind valorile etice si artistice. 3) (persoane) A condamna cu rautate, inventand defecte si greseli. /<fr. critiquer
COMPOZITIE ~i f. 1) Totalitate a elementelor componente ale unui intreg; constitutie; structura; factura; componenta. 2) Opera artistica (mai ales muzicala). 3) Arta de a crea motive muzicale; studiul regulilor dupa care se compune muzica. Clasa de ~. 4) Mod de aranjare a elementelor unei imagini. 5) rar lucrare pe o tema literara sau libera scrisa de un elev cu scopul verificarii cunostintelor lui; compunere. 6) Aliaj de cositor cu destinatie speciala. [Art. compozitia; G.-D. compozitiei; Sil. -ti-e] /<fr. composition, lat. compositio, ~onis
MONTAJ, montaje, s. n. 1. Montare1; (concr.) ansamblu, sistem rezultat in urma unei montari. 2. Reunire a unor imagini (picturale, grafice, fotografice) independente sau a unora care fac parte dintr-o compozitie pentru a obtine un ansamblu; (concr.) ansamblu realizat astfel. 3. Faza finala in tehnica de lucru a unui film, care cuprinde selectarea scenelor, stabilirea ordinii si lungimii definitive a secventelor, mixajul cu acompaniamentul sonor etc. in conformitate cu succesiunea indicata de scenariu si cu viziunea artistica a regizorului. 4. Combinarea intr-o ordine succesiva logica si intr-un tot unitar, a scenelor si a episoadelor caracteristice dintr-o opera literara, dintr-o compozitie muzicala etc., in vederea unei transmisiuni radiofonice, de televiziune sau pentru un spectacol. Montaj literar. – Din fr. montage.
INVENTIE s.f. 1. Crearea, infaptuirea unui nou sistem tehnic, a unui procedeu tehnologic etc.; lucru inventat. 2. Afirmarea unor lucruri inchipuite, neadevarate; (p. ext.) nascocire, plasmuire; minciuna. 3. Gasirea argumentelor intr-un discurs sau a temelor si a formelor celor mai expresive si mai potrivite intr-o creatie artistica. [Gen. -iei, var. inventiune s.f. / cf. lat. inventio, fr. invention].
GEN1 s. n. 1. fel, soi, varietate. ◊ fel de a fi, maniera, atitudine specifica. 2. diviziune a creatiilor artistice in care intra opere cu trasaturi comune in ceea ce priveste forma, stilul, tema etc. ◊ fiecare dintre diviziunile in care se clasifica operele literare. ◊ stil personal, maniera de a compune. 3. totalitatea lucrarilor muzicale reunite prin tematica, mijloace de expresie etc. 4. categorie gramaticala exprimata prin forma pe care o iau cuvintele pentru a arata sexul fiintelor si care s-a extins prin analogie si la substantivele nume inanimate, precum si la cuvintele flexibile care determina substantivul. 5. (biol.) subdiviziune a unei familii din mai multe specii. 6. (log.) clasa de obiecte care au note esentiale comune, cuprinzand cel putin doua specii. (< lat. genus)
CARACOSTEA 1. Dumitru C. (1879-1964, n. Slatina), critic, istoric literar si folclorist roman. Acad. (1938), prof. univ. la Bucuresti. A utilizat metoda comparativa, formulind teoria expresivitatii limbii si conceptul creativitatii artistice („Creativitatea eminesciana”, „Expresivitatea limbii romane”). Intemeietorul scolii istorico-geografice in folcloristica romaneasca („Poezia traditionala romana”). 2. Andrei C. (n. 1908, Bucuresti), inginer constructor roman. Fiul lui C. (1). Prof. univ. la Bucuresti. Studii si lucrari in domeniul rezistentei materialelor si al calculului constructiilor. A introdus sudura si placile ortotrope la podurile Ciineni (1963) si Giurgeni-Vadul Oii (1970).
GEN s.n. 1. Fel, soi, varietate. ♦ Fel de a fi, maniera, atitudine specifica. 2. Diviziune a creatiilor artistice in care intra opere cu trasaturi comune in ceea ce priveste forma, stilul, subiectul, tema etc. ♦ Fiecare dintre diviziunile in care se clasifica operele literare. ♦ Stil personal, maniera de a compune. 3. Totalitatea lucrarilor muzicale clasificate in functie de tematica, mijloace de exprimare etc. 4. Categorie gramaticala exprimata prin forma pe care o iau cuvintele pentru a arata sexul fiintelor si care s-a extins prin analogie si la substantivele nume neinsufletite, precum si la cuvintele flexibile care determina substantivele. 5. (Biol.) Subdiviziune a unei familii care cuprinde mai multe specii sau varietati cu trasaturi comune importante. // (Si in forma geno-) Element prim de compunere savanta cu semnificatia „(referitor la) neam”, „origine”, „generatie”. [< lat. genus].
COMPOZITIE s.f. 1. Totalitatea elementelor care alcatuiesc un compus; structura. ♦ Compus; amestec. 2. Opera artistica, in special muzicala. ♦ Modul de organizare interna a unei opere literare. 3. Studiul regulilor de compunere a unei bucati muzicale; arta de a compune muzica potrivit anumitor reguli. ♦ Mod in care a fost compusa o bucata muzicala; structura muzicala. 4. Aranjament, dispunere a elementelor unei picturi, ale unui tablou. ♦ (Fot.) Aranjament artistic si rational al unei imagini. ♦ Gen de pictura care reprezinta personaje in actiune. 5. Interpretare a unui rol de catre un actor, care prezinta trasaturile distinctive ale unui personaj, deosebite de cele ale actorului. 6. lucrare scrisa a unui elev in care se dezvolta o tema oarecare. 7. Aliaj de plumb cu cositor, folosit pentru lipituri moi. 8. Forma de tipar constituita din elementele ei componente. [Gen. -iei, var. compozitiune s.f. / cf. fr. composition, it. composizione, lat. compositio].
LITERATURA ~i f. 1) Creatie artistica al carei mijloc de exprimare este limba literara. ◊ ~ populara creatie artistica nascuta in sanul poporului si transmisa pe cale orala. ~ culta creatie literara a unor autori cunoscuti, transmisa prin scris. 2) Ansamblu de opere literare (ale unei tari, ale unui grup social, ale unei epoci etc.). 3) Ansamblu de lucrari scrise referitor la o anumita problema sau intr-un anumit domeniu. ~ politica. ~ stiintifica. [G.-D. literaturii] /<fr. litterature, lat. litteratura
CURENT3 ~e n. Ansamblu de teorii, idei, opinii (politice, stiintifice, artistice etc.) care isi gasesc un numar mare de adepti. ◊ A pune (sau a tine pe cineva) la ~ a informa pe cineva asupra unei chestiuni. A fi (sau a se pune sau a se tine) la ~ a se informa despre mersul unui lucru. /<fr. courant
NORMA s.f. 1. Regula obligatorie, lege dupa care trebuie sa se conduca cineva sau ceva. ♦ (Estet.) Regula, canon al creatiei artistice. 2. Totalitatea conditiilor minimale pe care trebuie sa le indeplineasca un sportiv pentzru a se califica, a obtine un titlu. 3. Criteriu, mijloc de apreciere. 4. Cantitate de produse care trebuie realizata de un muncitor intr-o unitate de timp. 5. Numele autorului si titlul prescurtat al lucrarii, imprimate cu litere mici in coltul stang de jos al primei pagini din fiecare coala de tipar. 6. (Mat.) Numar pozitiv care se asociaza anumitor marimi matematice si care generalizeaza proprietatile, valorile absolute ale numerelor si ale modului numerelor complexe. [Cf. lat. norma, fr. norme, rus. norma].
BRIGADA, brigazi, s. f. 1. Mare unitate militara, formata dintr-un numar variabil de regimente, batalioane si divizioane. 2. Formatie (stabila) de lucru, compusa din muncitori organizati adesea pe echipe si pe schimburi sau pe faze de operatie, in vederea indeplinirii unei sarcini de productie. 3. (In sintagma) Brigada silvica = subunitate silvica formata din unul sau din mai multe cantoane, si condusa de un brigadier silvic. 4. (Iesit din uz; in sintagma) Brigada artistica = colectiv in cadrul miscarii artistice de amatori, care prezenta programe artistice (scurte) inspirate din viata colectivului din care facea parte. – Din fr. brigade, rus. brigada.
ARTA s.f. 1. Forma a constiintei sociale care oglindeste realitatea in imagini expresive; totalitatea operelor care apartin acestei forme a constiintei sociale; opera omeneasca in care se manifesta talent sau geniu. ◊ Opera de arta = opera rezultata din activitatea artistica creatoare. ♦ Arte liberale = denumire data in evul mediu gramaticii, retoricii, dialecticii, aritmeticii, geometriei, astronomiei si teoriei muzicii. 2. Arta poetica = a) disciplina a criticii literare care studiaza regulile de urmat la alcatuirea operelor literare; b) tratat scris de obicei in versuri, poem care exprima conceptia, convingerile despre menirea artei si despre idealul poetic al autorului. 3. Fel de a lucra potrivit unor reguli si deprinderi invatate; indemanare, pricepere, maiestrie, mestesug, abilitate. [Pl. -te. / < lat. ars, cf. it. arte].
CLASIC, -A, clasici, -ce, adj. 1. (Despre opere literare, stiintifice, artistice) Care serveste ca model de perfectiune, care poate fi luat drept model; p. ext. care este scris dupa canoanele obisnuite, traditionale. ♦ (Despre scriitori, artisti, oameni de stiinta etc.; adesea substantivat) De mare valoare, a carui opera isi pastreaza importanta de-a lungul veacurilor, ramane in patrimoniul cultural-stiintific al unui popor sau al lumii. 2. Care concentreaza caracteristicile (bune sau rele ale) unui lucru, ale unei actiuni, ale unei situatii etc.; tipic, caracteristic; care este folosit in mod curent. Procedeu tehnic clasic 3. Care apartine clasicismului, privitor la clasicism. – Din fr. classique, lat. classicus.
CULTURA s.f. 1. Totalitatea valorilor materiale si spirituale acumulate de omenire in decursul vremurilor. ♦ (Arheol.) Totalitatea vestigiilor materiale (unelte, ceramica, podoabe, arme, locuinte, asezari etc.) si spirituale (manifestari artistice, magice-religioase si funerare) pastrate, prin intermediul carora poate fi reconstituita imaginea comunitatii omenesti dintr-o anumita epoca. ♦ Totalitatea cunostintelor din diverse domenii pe care le poseda cineva; dezvoltare intelectuala a cuiva. ◊ Om de cultura = persoana care are un nivel intelectual ridicat; cultura de masa = ansamblu de cunostinte si de valori cu care masele vin in contact prin participare creatoare sau prin asimilare. 2. lucrarile efectuate asupra solului pentru a face posibila cresterea plantelor cultivate. ◊ Plante de cultura = plante cultivate de om. ♦ Crestere a anumitor animale. ♦ Crestere in laborator a unor bacterii; colonie de bacterii produsa in acest fel. 3. Cultura fizica = dezvoltarea corpului prin gimnastica si sport; stiinta care se ocupa cu aceasta dezvoltare. [< lat., it. cultura, fr. culture].
BOCCACCIO, Giovanni (1313-1375), scriitor renascentist italian. Intemeietorul prozei artistice italiene. Comentator al lui Dante, prieten si admirator al lui Petrarca. Capodopera sa, „Decameronul”, culegere de o 100 de nuvele, savuros tablou de moravuri, prezinta, printr-o mare varietate de tipuri surprinse in ipostaze revelatorii, o adevarata „comedie umana”. A denuntat cu umor prejudecatile si excesele ascetismului medieval, opunindu-le idealul omului renascentist. Romanele sale, impletind ironia cu senzualitatea („Fiammetta”), prefigureaza proza psihologica moderna. Idilele pastorale („Poemul nimfelor de la Fiesole”, „Poemul nimfelor lui Ameto”) reinvie lumea mitologica, cu un proaspat simt al naturii. lucrari de eruditie in limba latina.
LITERATURA, literaturi, s. f. 1. Arta sau creatie artistica al carei mijloc de exprimare este limba; beletristica. ◊ Literatura populara = literatura (1) anonima, care, transmisa pe cale orala, devine, dintr-o opera individuala la origine, o creatie colectiva. Literatura culta = literatura (1) care apartine unor autori individuali cunoscuti ca atare si transmisa prin scris. ◊ Expr. (Peior.) A face literatura = a ocoli esentialul unei probleme prin artificii de exprimare. 2. Totalitatea operelor beletristice ale unei epoci, ale unei tari, ale unui grup social etc. 3. Totalitatea operelor scrise care se refera la un anumit domeniu (al cunoasterii) Literatura muzicala. 4. Totalitatea lucrarilor cu privire la o anumita problema, la un anumit subiect; bibliografie. – Din fr. litterature, lat. litteratura.