Rezultate din textul definițiilor
DEXTERITÁTE, (2) dexterități, s. f. 1. Abilitate, dibăcie, îndemânare (fizică). 2. (Ieșit din uz) Obiect de învățământ (desen, muzică, caligrafie, gimnastică, gospodărie, lucru de mână) având drept scop să dezvolte însușirile artistice și îndemânarea practică a elevilor. – Din fr. dextérité, lat. dexteritas, -atis.

LÚCRU ~ri n. 1) Obiect material (concret sau abstract, real sau imaginar). ~rile din casă. ◊ ~ prost (sau rău) se zice despre ceva care nu e bun de nimic. 2) la sing. Activitate, muncă pentru a realiza ceva. ◊ Zi de ~ zi în care se lucrează. ~ manual a) lucru de mână; b) obiecte lucrate de mână. Metodă de ~ metodă folosită în procesul muncii. A avea de ~ a) a fi ocupat cu ceva; b) a avea de furcă cu cineva. Nu e ~ curat e ceva la mijloc. ~ mecanic a) lucru efectuat cu ajutorul unei mașini care funcționează cu transmisii mecanice; b) lucru făcut în mod automat. 3) Rezultat al muncii. 4) Afacere care cere o rezolvare, o soluție; chestiune; problemă. 5) Întâmplare care a avut loc în realitate; fapt; eveniment. ◊ ~ de nimic lucru fără însemnătate. Mare ~ a) ceva vrednic de mirare; b) lucru neînsemnat. [Sil. lu-cru] /v. a lucra

MAÉSTRU s.m. 1. Persoană deosebit de înzestrată, de talentată și de învățată; învățat, savant. ◊ Maestru al sportului = titlu care se acordă cuiva pentru merite deosebite într-o ramură sportivă. 2. Creator al unei școli sau al unui curent literar ori științific. ♦ Termen admirativ pentru un reprezentant ilustru al unei profesiuni intelectuale. 3. (În trecut) Profesor de lucru de mână, de muzică, de desen, de gimnastică; maistru (2) [în DN]. ♦ Titlu ierarhic în anumite organizații militare, politice, religioase. ◊ Maestru de ceremonii = cel însărcinat să dirijeze, după protocol, desfășurarea unei solemnități. [Pron. ma-es-. / < it. maestro].

MAÉSTRU, -Ă I. s. m. f. 1. persoană cu calități excepționale și contribuții valoroase într-un anumit domeniu de activitate. ◊ creator al unei școli sau al unui curent. ♦ ~ al sportului = titlu care se acordă cuiva pentru merite deosebite într-o ramură sportivă. ◊ termen admirativ pentru un reprezentant ilustru al unei profesiuni intelectuale. 2. (în trecut) profesor de lucru de mână, de muzică, desen, gimnastică etc. ◊ nume dat antrenorilor din atletica grea (box, lupte, haltere). 3. titlu ierarhic în anumite organizații militare, politice, religioase. ♦ ~ de ceremonii = persoană însărcinată să dirijeze, după protocol, desfășurarea unei solemnități. II. s. n. registru de contabilitate conținând conturile sintetice, în care se înscriu operațiile economice și financiare grupate după natura lor. III. adj. (mar.) cuplu ~ = cea mai lată parte a unei nave. (< it. maestro)

TAPISERÍE/TAPIȚERIE s. f. 1. țesătură decorativă din lână sau mătase, lucrată manual sau la război, pentru împodobirea pereților sau a mobilei. ◊ lucru de mână cusut pe o canapea cu lână, cu mătase etc. 2. parte a unei mobile acoperită cu tapiserie (1). (< fr. tapisserie)

TAPISERÍE, tapiserii, s. f. 1. lucru de mână cusut pe o canava cu lână, cu mătase, cu fir. ♦ Țesătură din lână sau din mătase înfățișând subiecte diverse sau teme alegorice, lucrată manual sau la război și folosită mai ales la împodobirea pereților sau a unor mobile. 2. Partea tapisată a unei mobile. [Var.: tapițeríe s. f.] – Din fr. tapisserie.

FÓRȚĂ s. 1. (FIZ.) (înv.) putere, putință. 2. forță portantă v. portanță. 3. forță de muncă = mână de lucru. 4. v. energie. 5. v. capacitate. 6. v. tărie. 7. putere, (înv.) silă, silnicie. (~ oștilor noastre.) 8. v. volum. 9. v. intensitate. 10. v. somitate. 11. constrângere, silă, silnicie, strângere, violență, (livr.) servitute, (Ban.) sălăbărie, (înv.) nevoie, potrivnicie, silință, silnicire, strânsoare, (fig.) presiune. (Bunuri obținute prin ~.)

MÂNĂ s. 1. (ANAT.) membru superior, (înv. și reg.) brâncă. (Omul are două ~îini și două picioare.) 2. (ANAT.) (pop. și fam.) labă. (Nu pune ~ pe mine!) 3. v. braț. 4. v. palmă. 5. mână de lucru v. forță de muncă. 6. v. pumn. 7. (BOT.) mâna-Maicii-Domnului (Anastatica hierochuntica) = (reg.) palma-sfintei-Mării. 8. mână curentă v. balustradă. 9. (TEHN.) braț, crac, margine, mâner, pervaz, spetează, (reg.) condac, cotoi. (~ la ferăstrău.) 10. v. bată. 11. (TEHN.) braț, furcă, stâlp, (reg.) ciocan, cujbă. (~ la războiul de țesut.)

TAPISERÍE tapiseríi f. 1) lucru de mână cusut pe canava după conturul unui desen (cu fire de lână sau de mătase). 2) Țesătură ornamentală folosită la acoperirea pereților sau a mobilei. 3) Îmbrăcăminte a unei mobile, realizată din astfel de țesătură. 4) Parte a unui obiect de mobilier acoperită cu asemenea țesătură. [G.-D. tapiseriei] /<fr. tapisserie

MANUFACTÚRĂ s.f. 1. Producere a anumitor lucruri cu mâna. ♦ Formă de producție capitalistă premergătoare marii industrii, caracterizată prin predominarea muncii manuale, prin diviziunea muncii în cadrul atelierului și prin reunirea muncitorilor și a meșterilor în ateliere sub conducerea patronului; întreprindere corespunzătoare acestei forme de producție. 2. Produse ale industriei textile; țesături. [< fr. manufacture, cf. lat. manus – mină, facere – a face].

TAPISERÍE s.f. 1. lucru de mână cusut pe o canava cu lână, cu mătase etc. 2. Parte a unei mobile acoperită cu tapiserie (1). [Gen. -iei, var. tapițerie (3) s.f. / < fr. tapisserie].

MANÉVRĂ s.f. 1. Manevrare. 2. (Mil.; la pl.) Pregătire tactică a trupelor terestre sau a flotei în condiții asemănătoare cu cele de pe câmpul de luptă; (p. ext.) deplasare a unei armate sau a unei flote pe câmpul de luptă pentru a da inamicului o lovitură neașteptată. 3. Totalitatea operațiilor de compunere și de descompunere a trenurilor, de conducere a unei nave etc. ♦ (Mar.) Frânghie folosită la legarea și mânuirea pânzelor, la legarea catargelor etc. 4. (Fig.) Uneltire, intrigă, mașinație. [Cf. fr. manoeuvre, rus. manevr, germ. Manöver < lat. manusmână, operalucru].

MIGRAȚIÚNE s. f. 1. deplasare în masă a unor triburi sau popoare de pe un teritoriu pe altul. 2. deplasarea în masă a unor animale sau păsări dintr-o regiune într-alta în vederea reproducerii, a căutării de hrană etc. 3. mișcarea apei în sol; înaintarea petrolului în rocile sedimentare. 4. ~ profesională = deplasare a unei părți din mâna de lucru dintr-o meserie într-alta. 5. ă capitalului = deplasarea capitalului dintr-o țară în alta, dintr-o ramură de producție în alta. (< fr. migration, lat. migratio)

HOP interj., HOP, hopuri, s. n. I. Interj. 1. Exclamație care însoțește o săritură peste un obstacol, ridicarea unei greutăți, căderea, aruncarea sau scăparea (din mână) a unui lucru. ◊ Expr. Nu zice hop până n-ai sărit (sau până nu treci) șanțul = nu te bucura înainte de a vedea rezultatul, sfârșitul. 2. (Cu valoare verbală; exclamație care sugerează sosirea neașteptată a cuiva) Iată că vine! ♦ Exclamație care sugerează intervenirea neașteptată a unui fapt, a unei întâmplări. 3. Exclamație care exprimă o surpriză (neplăcută). II. S. n. 1. Ridicătură sau groapă în drum (peste care vehiculele trec zdruncinându-se). ♦ Fig. Dificultate, obstacol, greutate pe care cineva o are de întâmpinat. 2. Săritură, zguduitură a unui vehicul peste un obstacol. [Var.: hópa, hópai, hup interj.] – Onomatopee.

LUCRĂTÚRĂ, lucrături, s. f. 1. Fel în care a fost executat un lucru făcut cu mâna; execuție. 2. Fig. (Fam.) Uneltire, intrigă (împotriva cuiva); lucrare. – lucra + suf. -ătură.

MANUSCRÍS2 ~e n. lucrare scrisă de mână (sau dactilografiată). /<lat. manuscriptus

MANUSCRÍS, -Ă adj., s.n. (Operă, lucrare, text) scris de mână (azi și dactilografiat); netipărit. [Var. manuscript s.n. / cf. fr. manuscrit, lat. manuscriptum < lat. manusmână, scribere – a scrie, după scris].

BAGÁJ ~e n. 1) Totalitate a lucrurilor luate într-o călătorie. ~ de mână. ◊ A-și face ~ele a se pregăti de plecare. 2) fig. Totalitate a cunoștințelor dobândite de o persoană. ~ intelectual. /<fr. bagage

NATÚRĂ ~i f. 1) Lumea fizică înconjurătoare în toată diversitatea manifestărilor ei; totalitatea ființelor și lucrurilor existente. ◊ ~ moartă a) grup de obiecte neînsuflețite, utilizabile; b) pictură reprezentând un grup de obiecte de acest gen (fructe, legume, flori, vânat etc.). Din (sau de la) ~ înnăscut. 2) Aspect estetic al unui teritoriu; priveliște; peisaj. A admira ~a. ◊ În sânul ~ii departe de ceea ce este făcut de mâinile omului. 3) fig. Caracter specific; esență. ~a lucrurilor. 4): În ~ în produse (naturale sau create de om) ori în prestări de servicii. 5): După ~ după modelul obiectelor din realitate; conform cu realitatea. 6) (în artele plastice) Obiect real care trebuie reprezentat. 7) Fel de a fi al unui individ; caracter; fire. ~a umană. ◊ Obișnuința este a doua ~ se spune despre o stare sau o acțiune cu care s-a obișnuit cineva. 8) Fel de a fi; gen. ◊ Cărbune de ~ organică cărbune animal. (lucrurile sunt) de așa ~ (lucrurile sunt) de așa fel. [G.-D. naturii] /<fr. nature, lat., it. natura, germ. Natur

A SCĂPÁ scap 1. tranz. 1) (obiecte, lucruri) A lăsa involuntar să cadă din mână. ◊ ~ din mână (pe cineva sau ceva) a) a pierde de sub control; b) a rata o ocazie sigură. ~ hățurile din mână, a pierde inițiativa într-o acțiune. 2) A lăsa din neatenție să iasă de sub control. ~ mieii din țarc. 3) A lăsa să se ducă fără a fi folosit; a nu reuși să prindă. ~ terenul. ~ momentul.~ ceva din vedere a uita, a neglija ceva. A nu ~ pe cineva (sau ceva) din ochi a ține sub continuă observație. A-i ~ cuiva ceva din vedere a nu observa. 4) (persoane, obiecte, lucruri) A scoate dintr-o situație complicată; a salva; a izbăvi. ~ de la moarte. 2. tranz. 1) A reuși să se elibereze (de ceva jenant); a se debarasa; a se descotorosi; a se dezbăra. ◊ ~ cu fuga a se salva fugind. ~ cu viața (sau cu zile) a-și salva viața dintr-o mare primejdie; a supraviețui. ~ ca prin minune a scăpa într-un mod de necrezut. 2) A ieși din câmpul vizual sau din memorie. Titlul cărții îmi scapă. /<lat. excappare

A REVOLUȚIONÁ ~éz tranz. 1) (mase de oameni) A pregăti la luptă revoluționară. 2) (stări de lucruri) A schimba radical; a transforma din temelie. [Sil. -ți-o-] /<fr. révolutionner

ÎNCERCÁRE, încercări, s. f. 1. Acțiunea de a încerca și rezultatul ei; verificare, probă. 2. Tentativă; străduință, silință. 3. (La jocul de rugbi) Așezare a mingii cu mâna în terenul de țintă al echipei adverse; punctele obținute în urma acestei acțiuni; eseu. 4. lucrare (literară) de debut. ♦ (Rar) Eseu (literar sau științific). 5. Necaz, suferință. primejdie; dificultate pe care o îndură cineva. 6. (Înv.) Experiență practică; cunoaștere. – V. încerca.

CASTÁNĂ, castane, s. f. Fructul castanului, (aproximativ) sferic, cu coaja tare, cafenie, închis până la maturitate într-un înveliș țepos. ◊ Expr. A scoate castanele din foc cu mâna altuia = a se folosi de ajutorul altuia pentru a îndeplini, în folosul propriu, un lucru primejdios. – Femininul lui castan.

PLACÁ vb. tr. I. 1. a acoperi cu un strat de metal subțire un alt metal. 2. a furnirui (mobile) cu lemn scump. 3. a aplica o foaie de material rigid pe un obiect. II. 1. a apăsa cu forță pe un lucru; a insista. 2. (rugbi) a opri un adversar să pătrundă către buturile proprii, imobilizându-l cu mâinile. 3. (muz.) a executa viguros, deodată, la pian, toate notele unui acord. 4. (av.) a ateriza pe verticală. (< fr. plaquer)

CALITÁTE s. 1. v. însușire. 2. însușire, natură. (~ unui lucru.) 3. v. valoare. 4. însușire, virtute, (rar) bun. (Caracterul lui e o ~ de preț.) 5. v. nivel. 6. v. dar. 7. (pop.) mână. (Făină de ~ a doua.) 8. titlu. (Are ~ de inginer.) 9. autoritate, cădere, competență, drept, îndreptățire, (înv.) volnicie. (Nu am ~ să mă pronunț.) 10. v. funcție.

MÂNÁ, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext. al unui vehicul (cu tracțiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. ◊ Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. (Pop.) A pune în mișcare; a acționa. – Lat. minari „a amenința”.

A ADÚCE adúc 1. tranz. I. 1) (persoane sau lucruri) A lua ducând cu sine (undeva sau la cineva). 2) A apropia de corp sau de o parte a corpului. ~ mâna la cap. 3) A face să capete o anumită direcție sau înclinație. ~ vorba (despre ceva sau despre cineva) a pomeni (despre ceva sau despre cineva). 4) A face să se producă; a provoca; a pricinui; a cauza. ~ câștig. Norii negri aduc ploaie. 5) A face să ajungă într-o anumită stare sau situație. ~ (pe cineva) la sapă de lemn a sărăci cu totul pe cineva. 6) A înfățișa spre examinare. ~ un argument. II. (împreună cu unele substantive formează locuțiuni verbale, având sensul substantivului cu care se îmbină): ~ la cunoștință a înștiința. ~ mulțumiri a mulțumi. ~ jertfă a jertfi. A-și ~ aminte a-și aminti. 2. intranz. 1) pop. (urmat de un substantiv precedat de prepoziția cu) A avea trăsături comune; a fi deopotrivă; a se potrivi; a semăna; a se asemăna. 2) (urmat de un determinant precedat de prepoziția a) A emana un miros specific (de obicei, neplăcut). ~ a mucegai. ~ a dogorât. /<lat. adducerre

A APUCÁ apúc 1. tranz. 1) A lua (cu mâna, cu dinții etc.) ținând. ~ de mânecă. ~ o creangă.~ de gât (pe cineva) a sili pe cineva să facă ceva. 2) (lucruri, obiecte etc. aflate la îndemână) A lua la repezeală. 3) fig. (despre stări fizice sau sufletești) A pune stăpânire; a cuprinde. ◊ Ce te-a apucat? ce ți-a trăsnit prin cap? 4) (persoane sau vehicule gata de plecare) A găsi în ultimul moment; a prinde. 5) A ajunge să trăiască. ~ vremuri grele. 2. intranz. 1) A primi ceva (un obiect, o deprindere etc.) prin tradiție. Așa am apucat de la părinți. 2) A lua direcția; a face; a se îndrepta. ◊ Care pe unde apucă care unde nimerește. /<lat. aucupare

LANȚ, lanțuri, s. n. 1. Șir de verigi, de plăci, de zale etc. metalice, unite între ele pentru a forma un lot, care servește spre a lega ceva, a transmite o mișcare etc. ♦ Instrument format dintr-un șir de vergele groase, cu care se măsoară lungimile de teren. ♦ Lucrătură simplă făcută cu croșeta, care constă dintr-un șir de ochiuri înlănțuite. 2. Lanț (1) mic, de obicei din metal prețios, servind ca podoabă (la mână, la gât). 3. Fig. Tot ceea ce constituie o legătură puternică; ceea ce încătușează libertatea, independența cuiva. 4. Șir continuu de elemente, ființe, lucruri, stări asemănătoare. ◊ Reacție în lanț = reacție care, producându-se într-un anumit punct al unui corp, se propagă în toată masa lui, dând naștere unei succesiuni de reacții elementare. Lanț cauzal închis = feedback. ◊ Expr. A se ține lanț = a se succeda (în număr mare). ♦ Șir format din mai mulți atomi legați între ei; catenă. – Din bg. lanec.

FRONT1 s. n. 1. teritoriu pe care se poartă luptele într-un război. ◊ grupare operativ-strategică constituită din forțe militare numeroase, sub o comandă unică, destinată ducerii unor operații de amploare. 2. formație de militari, sportivi etc. în linie. 3. (fig.) grup organizat de oameni în vederea unei lupte comune. 4. (arhit.) fațata principală a unei clădiri, latura dinspre stradă a unei parcele. ◊ perete în care se execută tăierea rocilor sau a minereurilor. ♦ ~ de lucru = existența condițiilor pentru ca echipele specializate de lucrători să-și poată desfășura activitatea de execuție. 5. (met.) zonă de separație a două mase de aer cu proprietăți diferite. 6. (fiz.) ~ de undă = totalitatea punctelor până la care ajunge o oscilație la un moment dat. 7. (herald.) centrul părții superioare a unui scut. (< fr. front)

BRẤNCĂ2, brânci, s. f. 1. (Reg., În limba literară numai în loc. și expr.) mânăLoc. adv. Pe (sau în) brânci = pe mâini și pe picioare, de-a bușilea, târându-se. ◊ Expr. A merge (sau a se târî) pe brânci = a merge (sau a se târî) pe mâini și pe picioare, de-a bușilea. A cădea în (sau pe brânci) = a cădea istovit (de oboseală). A munci (sau a da, a lucra) pe (sau în) brânci = a munci până la istovire. 2. (Pop.; în forma brânci) Împunsătură, ghiont, izbitură. ◊ Expr. A-i da inima brânci = a simți un imbold pentru (a face) ceva. 3. (Reg.) Partea de jos a picioarelor animalelor; labă. [Pl. și: (2, n.) brânciuriVar.: brânci s. m.] – Lat. branca.

BUZUNÁR, buzunare, s. n. Un fel de pungă cusută la haine, în care se țin lucruri mărunte. ◊ Loc. adj. De buzunar = care se poartă în buzunar: p. ext. de format sau de proporții mici. ◊ Expr. A fi (tot) cu mâna în buzunar = a fi darnic; a fi cheltuitor. Bani de buzunar = sumă mică de bani, prevăzută pentru cheltuieli mărunte. A da din buzunar = a plăti din banii proprii o pagubă (de care nu ești răspunzător). A avea (sau a băga) în buzunar (pe cineva) = a avea pe cineva în puterea sa. A avea (ceva) în buzunar = a fi sigur de mai înainte că va dispune de ceva. [Var.: (reg.) pozunár s. n.] – Ngr. buzunári.

BRẤNCĂ2, brânci, s. f. 1. (Reg.) mână ◊ (În limba literară numai în expr.) A merge (sau a fugi, a se târî etc.) pe (sau în) brânci = a merge (sau a fugi etc.) pe mâini și pe picioare, de-a bușilea. A cădea (sau a da) în (sau pe) brânci = a cădea istovit (de oboseală). A munci (sau a lucra) pe brânci = a munci până la istovire. 2. (Reg.) Partea de jos a picioarelor animalelor; labă. – Lat. branca.

A ÎNCĂPEÁ încáp 1. intranz. 1) A fi cuprins în anumite limite; a putea intra într-un spațiu; a intra. ◊ A nu-și (mai) ~ în piele de gras a fi foarte gras. A nu-și (mai) ~ în piele de bucurie (de mândrie) a fi foarte bucuros (mândru). Nu (mai) încape (nici o) îndoială (vorbă, discuție) se spune pentru a exprima o certitudine. A nu (mai) ~ de cineva (sau ceva) a fi nemulțumit de prezența unei persoane sau a unui lucru. 2) fig. A ajunge pe neașteptate (într-o situație grea); a nimeri; a se pomeni; a cădea; a pica; a se trezi. ~ la nevoie.~ pe (sau în) mâna (sau mâinile) cuiva a ajunge la discreția cuiva. 3) A intra cu greu. 2. tranz. A fi în stare să cuprindă. Hainele nu-l mai încap. /<lat. incapere

A SE MOȘMONÍ mă ~ésc intranz. 1) A lucra încet fără spor; a se mocăi; a se mocoși; a migăli; a bichiri. 2) A se mișca încet și greoi. 3) fam. A căuta cu greu (pipăind cu mâinile prin întuneric); a bâjbâi; a dibui. /Orig. nec.

ȘUT s.n. 1. Lovitură foarte puternică dată cu piciorul (sau cu mâna) în minge la fotbal, la rugbi etc. ◊ Șut de penalitate = lovitură acordată în jocul de hochei pe gheață împotriva echipei care a săvârșit o anumită infracțiune. 2. lucrul executat de un miner într-o zi în mină. ♦ Timpul cât lucrează o echipă de mineri de când intră și până iese din mină; schimb. [< engl. shoot].

BIRÓU, birouri, s. n. 1. Masă de scris (cu sertare și compartimente pentru hârtii, acte etc.) 2. Local, parte dintr-un local sau încăpere în care lucrează o persoană sau un serviciu. ◊ Expr. (A lucra, a rezolva etc.) din birou = (a lucra, a rezolva etc.) fără a cunoaște realitățile, birocratic. 3. Organul executiv și conducătorul activității curente a unei organizații de partid comunist sau muncitoresc sau a unei organizații de mase. ◊ Birou politic = organ al Comitetului Central al unui partid comunist sau muncitoresc, care conduce munca politică și organizatorică a partidului între două adunări plenare ale Comitetului Central. ♦ Grup de persoane alese de o adunare constituită ca să-i organizeze lucrările și să asigure buna lor desfășurare. – Din fr. bureau, rus. biuro.

BUZUNÁR, buzunare, s. n. Un fel de pungă interioară cusută la haine, în care se țin lucruri mărunte. ◊ Loc. adj. De buzunar = care se poartă în buzunar: p. ext. de format sau de proporții mici; de valoare redusă. Ediție de buzunar.Expr. A fi (tot) cu mâna în buzunar = a fi darnic; a fi cheltuitor, a fi obligat să cheltuiască mereu. Bani de buzunar = sumă de bani pentru cheltuieli mărunte. A da din buzunar = a plăti din banii proprii o pagubă (de care nu ești răspunzător). A avea (sau a băga) în buzunar (pe cineva) = a avea pe cineva în puterea sa. A avea (ceva) în buzunar = a fi sigur de mai înainte că va dispune de ceva. [Var.: (reg.) pozunár s. n.] – Din ngr. buzunára.

PĂDÚRE ~i f. 1) Mulțime de copaci care acoperă compact o întindere relativ mare de pământ. ~ de salcâmi. ~ de pini. 2) Suprafață de teren pe care crește o astfel de mulțime de copaci. ◊ ~ v*****ă pădure neexplorată. ~-livadă pădure de copaci și arbuști care furnizează material de construcție și materie primă pentru industria alimentară. ~-parc masiv silvic din zona verde a unui oraș destinat odihnei oamenilor. De ~ care trăiește sau crește în pădure. Din ~ a) sălbatic; b) grosolan; necioplit. A fi crescut în ~ a) a fi needucat; b) a fi înapoiat. A căra lemne în (sau la) ~ a face un lucru inutil. Nu este ~ fără uscături nu există colectivitate fără elemente criticabile în sânul ei. 2) fig. (urmat de determinări) Mulțime omogenă și compactă de obiecte în poziție verticală. O ~ de mâini s-au ridicat în clasă. [G.-D. pădurii] /<lat. padule

HÓRĂ1, hore, s. f. 1. Dans popular românesc cu ritm domol în care jucătorii se prind de mână formând un cerc închis; cerc format de aceia care execută acest dans; melodia după care se execută acest dans. Dacă ai intrat în horă, trebuie să joci (= dacă te-ai apucat de un lucru, trebuie să te ții de el). ♦ (Pop.) Petrecere țărănească unde se dansează jocuri populare. ◊ Expr. A ieși la horă = a intra (ajungând la vârsta cuvenită) în rândul fetelor și al flăcăilor care joacă la horă. A se găti ca la horă = a se îmbrăca cu hainele de sărbătoare. 2. Fig. Scandal, tărăboi. 3. (Astron.) Coroană boreală. [Pl. și: hori] – Bg. horo (ngr. horos).

PULS, pulsuri, s. n. Mișcare fiziologică ritmică de dilatare și de contractare a pereților arterelor, determinată de creșterea volumului de sânge pompat de inimă. ◊ Expr. A lua (cuiva) pulsul = a număra (cuiva) bătăile inimii, apăsând cu degetul pe artera de la încheietură mâinii. A pipăi pulsul (cuiva) = a încerca să afle intențiile, planurile sau starea de spirit a cuiva. A prinde (sau a simți) pulsul (unei situații) = a înțelege sau a intui exact o situație, o stare de lucruri. ♦ Loc unde se simte această mișcare ritmică. – Din fr. pouls, lat. pulsus.

PRELÚDIU s. n. 1. exercițiu muzical pentru acordarea instrumentului sau pentru antrenarea mâinilor ori vocii; (p. ext.) improvizație muzicală preliminară. 2. parte introductivă a unei compoziții muzicale. ◊ piesă care precedă o fugă, o tocată, un coral; prima parte a suitei. ◊ compoziție muzicală instrumentală independentă, cu un caracter și o structură foarte variate. ◊ lucrare simfonică, programatică. 3. ceea ce precedă, anunță (o acțiune). (< germ. Präludium, it. preludio, fr. prélude)

BUZUNÁR ~e n. Săculeț cusut la o haină, mai ales pe partea ei interioară, pentru a ține diferite obiecte mici de uz personal (batistă, pieptene, portmoneu etc.) sau în scopuri decorative. ◊ De ~ care încape în buzunar; de dimensiuni reduse. Carte de ~ carte de format mic. Ceas de ~ ceas care se poartă în buzunar. Bani de ~ bani pentru cheltuielile individuale ale unei persoane. Hoț de ~e hoț de lucruri mărunte. A da (sau a pune, a plăti) din ~ a plăti din banii proprii o pagubă pentru care nu ești vinovat. A avea (sau a băga) pe cineva în ~ a avea pe cineva în puterea sa. A sta cu mâinile în ~ a sta degeaba; a nu face nimic. /<ngr. buzunari

DÉGET ~e n. 1) (la om) Fiecare dintre prelungirile mobile cu care se sfârșesc mâinile și picioarele. ◊ A arăta (pe cineva) cu ~ul a semnala (pe cineva) batjocurii pulbice (incriminându-l); a compromite (pe cineva). A-și mușca ~ele a regreta; a se căi. A juca (sau a învârti) (pe cineva) pe ~e a amăgi; a duce de nas. A ști (ceva) pe ~e a cunoaște în detalii; a ști în amănunte. A scăpa printre ~e a se strecura pe neobservate, evitând dificultățile. A avea (ceva) în (la) ~ul cel mic a ști la perfecție. A-i pune (cuiva) ~ul pe rană a aminti (cuiva) lucruri neplăcute sau nedorite; a depista elementul esențial al unei probleme, al unei situații. A pune ~ul (pe un act) a aplica amprenta digitală în loc de semnătură. 2) (la unele animale) Fiecare dintre prelungirile mobile de la sfârșitul labei. 3) Parte a unei mănuși care acoperă prelungirile mâinii. 4) pop. Unitate de măsură a lungimii, suprafetei sau capacității, egală cu lățimea unui deget. 5) tehn. (la secerători sau cositori) Piesa care sprijină plantele în momentul tăierii, separându-le în fâșii înguste. /<lat. digitus

PROFÍL s. n. 1. contur, aspect al feței cuiva privită dintr-o parte. ◊ (fig.) aspect, portret. figură. 2. contur al unui lucru, al unei forme de relief etc. ◊ desen reprezentând o secțiune verticală a unui element de construcție, a scoarței terestre etc. 3. domeniu de specializare a unei întreprinderi, instituții etc. ◊ specialitate, specific. 4. piesă decorativă în relief servind la ornamentarea unei clădiri, la îmbunătățirea acusticii unei săli etc. 5. produs laminat din oțel ori din alte metale sau mase plastice, de diferite forme. (< fr. profil, germ. Profil)

MÂNECĂ ~ci f. Porțiune a unor obiecte de îmbrăcăminte, care acoperă brațul (până la încheietura mâinii sau până în regiunea cotului). ◊ A da cu ~ci largi a da din toată inima, cu multă bunăvoință. A nu se lăsa tras de ~ci a nu se lăsa prea mult rugat. A o băga pe ~ a fi speriat tare; a fi cuprins de frică. A-și sufleca ~cile a se apuca cu toată seriozitatea de un lucru. Pe sub ~ pe nevăzute; pe neobservate. A trage de ~ (pe cineva) a) a ruga insistent; b) a da de înțeles că întrece măsura, că exagerează. [G.-D. mânecii] /<lat. manica

DOS ~uri n. 1) Partea de dindărăt a unui lucru sau a unei ființe care se opune feței. ◊ În ~ul... în spatele; înapoia... Din ~ul din spatele; dinapoia. Pe din ~ a) prin intrarea din spate a unei case; b) pe ascuns; în taină. Pe de-a-ndoaselea a) altfel de cum trebuie; anapoda; b) invers; în altă ordine decât cea normală. 2) Extremitate dorsală a corpului pe care se șade; fund; șezut. 3) Partea interioară a unei haine. ◊ Pe ~ a) cu fața înăuntru; b) altfel decât trebuie. 4) Loc ferit, adăpostit, unde nu plouă, nu bate soarele, vântul. 5); ~ul mâinii (sau palmei) partea de din afară a mâinii sau a palmei. /<lat. dossum



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)