Rezultate din textul definițiilor
POLARIZÁNT, -Ă, polarizanți, -te, adj. (Fiz.) Care (se) polarizează (1). ◊ Microscop polarizant = microscop care lucrează cu lumină polarizată și care se utilizează mai ales la studiul cristalelor. – Din fr. polarisant.
POLARIZÁȚIE, polarizații, s. f. Stare a unui corp sau a unui sistem fizic care prezintă proprietatea de polaritate sau care a suferit o polarizare. ◊ Polarizație electrică = stare a unui corp sau a unui sistem fizic care posedă cel puțin doi poli electrici (plus și minus). Polarizația luminii = stare a unui fascicul luminos în care toate radiațiile electromagnetice componente au aceeași direcție de oscilație. Polarizație cromatică = ansamblul figurilor de interferență, colorate viu, obținute la cercetarea în lumină polarizată a unui cristal birefringent cu ajutorul unui polariscop. ♦ Mărime vectorială care caracterizează starea de polarizație a unui corp sau a unui mediu. – Din fr. polarisation.
ÓPTIC, -Ă I. adj. referitor la ochi, la vedere; folosit în optică; o centru ~ = punct pe axa unei lentile către care tind punctele ei principale și nodale și prin care poate trece o rază de lumină nedeviată; nerv ~ = nerv care transmite impresiile vizuale de la ochi la centrul respectiv din creier. ◊ (adv.) substanță ~ activă = substanță care își rotește planul de polarizare când este străbătută de lumină polarizată liniar. II. s. f. 1. ramură a fizicii care studiază lumina și fenomenele luminoase și vizuale. ♦ ~ electronică = domeniu al electronicii care studiază mișcarea electronilor în vid, într-un câmp electric sau magnetic. 2. (fig.) mod personal de a vedea și interpreta faptele și fenomenele; punct de vedere, opinie. (< fr. optique, lat. opticus, gr. optikos, /II/ Optik)
POLARIZÁ vb. 1. tr. a face ca un corp să capete poli; a aduce în stare de polarizație. ◊ a transforma lumina naturală în lumină polarizată. II. tr., refl. (fig.) a (se) aduna, a (se) concentra. III. refl. a da naștere unei polarități (2). (< fr. polariser)
ORTOSCÓP s.n. Aparat de polarizație pentru observarea cu precădere a intersecțiilor de cristal în lumina polarizată. [< germ. Orthoskop].
POLARIMETRÍE s.f. (Fiz.) Metodă de analiză cantitativă a substanțelor cu activitate optică, bazată pe măsurarea unghiului cu care o anumită cantitate de soluție a substanței rotește planul luminii polarizate. [Gen. -iei. / < fr. polarimétrie].
POLARIZÓR s.n. Aparat pentru obținerea luminii polarizate; polarizator. [Cf. fr. polariseur].
LEVOGÍR adj. (Despre substanțe) Care deviază spre stânga planul de polarizare a luminii polarizate atunci când lumina se propagă spre observator. [< fr. lévogyre, cf. lat. laevus – stâng, gyrare – a întoarce].
POLARIMÉTRU s.n. Instrument pentru măsurarea polarizării și pentru a constata dacă un corp este activ la lumina polarizată. [< fr. polarimètre].
POLARISCÓP s.n. Instrument pentru studierea luminii polarizate. [< fr. polariscope].
POLARIZÁNT, -Ă adj. Care polarizează; care produce polarizare. ♦ (Despre instrumente) Care folosește lumina polarizată. [Cf. fr. polarisant].
CORONOMÉTRU s. n. instrument pentru studierea luminii polarizate a coroanei solare. (< fr. coronomètre)
DEXTROGÍR, -Ă adj., s. n. (substanță) care rotește spre dreapta planul luminii polarizate. (< fr. dextrogyre)
NICÓL s. m. dispozitiv pentru producerea și analiza luminii polarizate, bazat pe fenomenul de dublă refracție. (< fr. nicol)
ORTOSCÓP s. n. 1. aparat de polarizație pentru observarea intersecțiilor de cristal în lumina polarizată. 2. aparat pentru examinarea fundului de ochi și a irisului. (< fr. orthoscope)
POLARIZÁNT, -Ă adj. care polarizează; polarizor. ♦ microscop ~ = microscop care folosește lumina polarizată. (< fr. polarisant)
POLARIZÁȚIE s. f. stare a unui corp care prezintă polaritate (1); polarizare. ◊ stare a unui mediu ale cărui proprietăți sunt descrise local de mărimi vectoriale; (p. ext.) mărimea vectorială care descrie o astfel de stare. ♦ ă luminii = ansamblul fenomenelor legate de producerea și de efectele luminii polarizate. (< fr. polarisation)
SAVART [savár], Félix (1791-1841), fizician francez. Prof. la Collège de France. Studii și cercetări privind lumina polarizată și acustica (corzi vibrante). Creatorul unității de măsură pentru intervalele muzicale, care-i poartă numele.
POLARIZÁT, -Ă, polarizați, -te, adj. (Fiz.) Care a fost supus acțiunii de polarizare (1). ◊ lumină plan (sau liniar) polarizată = fascicul de lumină în care vectorul electric (sau magnetic) posedă un plan unic (sau o direcție unică) de oscilație. – V. polariza.
DIÓDĂ, diode, s. f. Element al unui circuit electric cu doi electrozi, care are o rezistență mică față de un sens de trecere a curentului electric și foarte mare față de sensul opus; tub electronic care are doi electrozi (dintre care unul emite electroni). ◊ Diodă tunel = diodă de construcție specială folosită ca amplificator și generator de oscilații. Diodă stabilizatoare de tensiune = diodă folosită ca element de referință în stabilizatoarele de tensiune și de curent. Diodă (electro)luminescentă = diodă cu proprietatea de a emite lumină atunci când este polarizată direct; led. [Pr.: di-o-] – Din fr. diode.